II.

5 EVOLUȚIE CLINICĂ

Până în prezent, în urma unor studi, s-a constatat că evoluția maladiei Dupuytren nu
este una continuă, ci evoluează în pusee cu perioade de activitate alternate cu cele de
inactivitate.Durata acestor perioade variază de la un pacient la altul. Ca și semne de activitate
putem considera următoarele:
 apariţia unui nodul sau corzi intr-o zonă care anterior a fost indemnă;

 apariţia retracţiei la nivelul unei corzi ce nu avea această tendinţă anterior;

 agravarea retracţiei unei corzi deja retractate . [Tomasek, et al,1999]

Tot în urma unor studii s-a costatat că durata medie de evoluţie a bolii Dupuytren este de
aproximativ 4-5 ani, după care leziunile se stabilizează, degetele rămânănd fixate în flexie,
limitând astfel funcţionalitatea mânii.

II.6 DIAGNOSTIC

Maladia Dupuyten afectează în primul rând palma și fața palmară a degetelor .Mai des
apre la nivelul inelarului şi degetului mic şi mai puţin la nivelul mediusul. Foarte rar apare la index
sau police. În general sunt afectate ambele mâini, însă frecvent la una dintre ele afecțiunea este
mai severă. Caracterul progresiv este unul lent, de câțiva ani. În cazuri rare se poate dezvolta pe
parcursul a câtorva săptămâni sau luni de zile.
În stadii precoce, boala se manifestă prin apariția unui nodul sau a unei depresiuni cutanate
palmare. Nodulii prezentând urmatoarele caracteristici:
 nedurerosi (pot cauza durere dacă se asociază cu tenosinovită stenozantă)
 fermi;
 situați pe traiectul benzilor longitudinale ale fasciei palmare.
Tabloul clinic presupune și apariția unor microcorzi din fibrele Grapow care conectează
dermul la fascia palmară. Ţesutul grăsos subcutanat profund devine fibrotic lângă şanţul palmar
distal. Ca rezultat, pielea devine fixă şi aderentă de structurile fasciale şi îşi pierde astfel
mobilitatea. Pielea îngroşată este adesea încreţită şi cu adâncituri.Aceste bride apar initial la
nivelul palmei și mai apoi afectează și degetele.
 Figure 1 Aspecte clinice din boala Dupuytren

În stadii tardive, boala Dupuytren produce: retracții articulare cu limitarea extensiei

digitale. AMF fiind prima articulație afectată. Ea tolerează mai bine contractura în flexie
comparativ cu AIFP care reprezintă urmatoarea articulație afectată. Contractura la nivelul
acestei articulați reduce considerabil funcționalitatea mâinii și se însumează cu limitarea
produsă de contractura de la nivelul AMF ducând astfel la un grad mai mare de dizabilitate.
AIFD în general nu este afectată însă poate prezenta o ușoară deformare fie în flexie, fie în
extensie.
Un aspect particular este reprezentat de diagnosticarea diatezei Dupuytren.Pentru
formularea diagnosticului de diateză se urmăresc următoarele aspecte:
 bolnavul s-ă prezinte antecedente familiale de maladie Dupuytren
 boala să debuteze înainte de 40 de ani
 afectarea bilaterală a mâinilor
 bolnavul să prezinte în antecendente alcoolism cronic, epilepsie etc, sau alte forme de
fibromatoze: boala Ledderhose (fibromatoză plantară), boala Peyronie, pernuțe digitale
dorsale (knukle pads).
În cazul diatezei Dupuytren trtamentul chiar și corect efectuat nu poate opri
dezvoltarea recidivelor care apar frecvent pentru această categorie de pacienți.
 II.7 EVALUARE CLINICĂ

Pentru aprecierea rezultatelor chirurgicale și pentru stabilirea unui prognostic este

necesară o evaluare a leziunilor prezente.
Stadializarea leziunilor se face calculând prin însumarea deficitului de extensie de la
nivelul fiecărei dintre cele 3 articulații care pot prezenta afectare: AMF, AIFP, AIFD . Dacă
AIFD se află în hiperextensie, se adună gradul de hiperextensie la deficitul de extensie din
celelalte articulații.[Yi, I.S et al, 1999; Lanzetta, M et al, 1996].
După clasificarea Tubiana admisă și de Mikelson se disting astfel 5 stadii:
 Stadiul 0 – nodul fără retracție;
 Stadiul 1 – deformarea globală este cuprinsă între 0 – 45 grade;
 Stadiul 2 – deformarea globală este cuprinsă între 46 – 90 grade;
 Stadiul 3 – deformarea globală este cuprinsă între 91 – 135 grade;
 Stadiul 4 – deformarea globală depăsește 135 grade.
Această evaluare se stabilește preoperator. Semnificația prognostică a acestei evaluări
este totuși incompletă pentru că nu ia în considerare starea trofică și atingerea cutanată.
După intrevenția chirurgicală se va stabili și pune în evidență beneficiul realizat. În
practică acest sistem de evaluare perimte urmărirea cu precizie a evoluției bolii.

II. 8 DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL

Diagnosticul diferenţial urmărește diferențierea de alte afecţiuni ale mâinii care produc
noduli sau contractură:

 tenosinovită stenozantă, sau nodulară;

 contractură articulară intrinsecă;
 incluziuni chistice sau epidermoide;
 hiperkeratoză ocupaţională;
 ganglioni palmari;
 tumoare cu celule gigante de ţesuturi moi;
 modificări secundare în artrita reumatoidă;
 sarcom epiteloid;
 calus;
 corpi străini.