ANALIZA DE RISC

GHINEA BOGDAN OVIDIU

Academia de Poliție ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”

Abstract:
Analiza de risc este un proces prin care structurile responsabile corespondente la nivel
național pot să gestioneze aspecte ce pot să constituie un pericol real pentru diferite domenii
macroeconomice. Resursele sunt finite, acţiunile de protecţie sunt nenumărate, şi deciziile pentru
alocarea fondurilor pentru securitate naţionala, ordine publică sunt mai dificil de luat datorita
naturii multidimensionale şi nesigure a actelor de terorism.
Cuvinte cheie: pericol terorism, resurse, decizii, securitate națională, ordine publică

Aspecte generale
Analiza de risc cuprinde atât evaluarea riscurilor cât si managementul
riscului. Aceasta întrebuinţare este larga, deşi nu universal acceptata în rândul
comunitarii de analiza a riscului. Acest referat se axează pe componenta de
evaluare a riscurilor şi oferă o scurta prezentare pentru, managementul riscului.
Resursele sunt finite, acţiunile de protecţie sunt nenumărate, şi deciziile
pentru alocarea fondurilor pentru securitate naţionala, ordine publică sunt mai
dificil de luat datorita naturii multidimensionale şi nesigure a actelor de terorism.
Există mulţi potenţiali adversari şi avem informaţii limitate cu privire la intenţiile,
motivaţiile si capacităţile acestora.
Teroriştii îşi pot îndrepta armele asupra multor obiective, şi unele ameninţări
reprezintă evenimente potenţial catastrofale, în timp ce altele pot fi mai probabile.
Deciziile de securitate ale statelor au loc la mai multe nivele (persoane fizice,
companii, oraşe, judeţe, state şi naţiuni), pentru scopuri diferite (de
prevenire,protecţie, de avertizare, daune, reducere, precum şi de recuperare) şi cu
cadre de timp diferite (înainte, în timpul, şi după).
Exista de asemenea, dorinţa de a pune în aplicare soluţii mutuale (cele care
abordează alte pericole, în plus faţă de terorism), care sunt importante pentru
evenimente cu probabilitate redusa sau cu consecinţe reduse pentru care
cheltuielile de resurse nu ar primi altfel priorităţi adecvate. În sfârşit, soluţiile
trebuie să aibă un impact limitat asupra activităţilor legale şi a libertăţilor civile.
Referitor la analize de risc sigure, cercetările din spatele acestei activităţi nu
au găsit nici o analiza a cadrului de munca. Probabil explicaţia este ca riscul (cum
a fost definit anterior) este prea multi - dimensional, de asemenea, credem că:
- analizele de risc sunt întreprinderi analitice complexe care necesită diverse
domenii ale forţelor de expertize.
- necesitatea forţează aceste analize sa împartă în părţi uşor de gestionat,
care trebuie să fie în cele din urmă sincronizate.
- relaţia dintre aceste părţi trebuie să fie clar înţeleasa.
Un proces non - colaborativ al analizei de risc, care suferă de o gestionare a
riscurilor dezechilibrată poate aduce risc inacceptabil rezidual sau transferul de
riscuri, fără creşterea securităţii.
Riscul rezidual se poate produce, atunci când comunicarea nu reuşeşte între
nivelurile de luare a deciziilor, cum ar fi atunci când un nivel de acte
guvernamentale, cu speranţa celuilalt nivel va adresa riscuri specifice.
Fără un proces de analiză a riscurilor de obicei înţeles, această aşteptare ar putea fi
în zadar.
Riscul şi ordinea publică
Analiza de securitate presupune folosirea unor concepte specifice.
Conceptele de vulnerabilitate, risc, pericol şi ameninţare au fost definite de
diverse teorii şi abordări doctrinare implicite şi explicite din domeniul securităţii,
însă consensul nu pare a fi realizat.

Analiza factorilor de risc

Pericolul ar putea fi definit drept caracteristică a unei acţiuni de a aduce
prejudicii valorilor unei societăţi, persoanelor sau bunurilor acestora. În cazul
pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele şi efectele sunt probabile.
Ameninţarea, în schimb, are indicatori mult mai concreţi, reprezentând o
declarare a unei intenţii de a pedepsi sau a răni o persoană, mai ales în cazul în care
aceasta nu doreşte să fie avertizată asupra unui posibil necaz, pericol etc.
Analiza ameninţării poate avea în vedere procesul continuu de compilare şi
examinare a tuturor informaţiilor disponibile referitoare la, de exemplu, potenţiale
activităţi teroriste.
O astfel de analiză va evidenţia atât factorii existenţei grupărilor teroriste,
capacităţile, intenţiile, istoria şi ţintele acestora, cât şi mediul de securitate în care
operează forţele proprii. Cu cât ameninţarea este mai specifică, cu atât ţintele şi
sursele sale sunt mai clare.
Natura specifică a ameninţărilor şi ameninţarea, în sine, pot fi înţelese numai
în relaţie cu caracterul particular al obiectului de referinţă. Viaţa umană variază în
funcţie de cadrul în care se desfăşoară şi, din acest motiv, pe baza aceluiaşi criteriu,
se poate vorbi şi despre domenii diferite în care trebuie studiate tipurile de
ameninţări: politic, economic, social, militar, de mediu.
În domeniul politic, ameninţările sunt definite, în mod tradiţional, în termeni
de suveranitate, independenţă şi integritate teritorială. Obiectele de referinţă pot fi
entităţi politice atât naţionale, cât şi supranaţionale. De exemplu, suveranitatea
naţională este ameninţată de punerea la îndoială a recunoaşterii, legitimităţii sau
autorităţii guvernării, iar la nivel supranaţional, structurile internaţionale sunt
ameninţate de situaţii ce subminează regulile, normele şi instituţiile ce le
constituie.
Ameninţările la adresa domeniului economic sunt dificil de identificat, fiind
constituite de factori ce subminează regulile, normele şi instituţiile sale
componente, iar obiectele de referinţă sunt reprezentate, ca şi în cazul anterior, de o
gamă largă de entităţi: de la regimurile economice specifice la piaţa globală.
Ameninţările de natură economică sunt cu atât mai greu de determinat, cu cât
multe din manifestările lor aparţin competiţiei economice acceptate, realităţilor
economiei de piaţă, disproporţiilor economice fireşti şi nu sunt îndreptate în mod
direct împotriva instituţiei-stat. În acelaşi timp, economiile naţionale fac parte, într-
un anumit fel, din structura statului şi constituie fundamentul acestuia.
Obiectul de referinţă, în cazul domeniului social, este format din identităţi
colective la scară largă, ce pot funcţiona independent de stat (de exemplu:
naţiunile, religiile). Ele includ elemente ce se identifică, de obicei, cu componenta
psihosocială a puterii. Întrucât natura acestui obiect de referinţă este complexă şi
specială, ierarhizarea ameninţărilor în funcţie de importanţă şi intensitate
reprezintă o sarcină dificilă. Oricum, ele se întind de la gradul de acceptare socială
a obiectivelor politice, până la conştiinţa de sine a unui popor. Societatea şi
identităţile sociale se află în permanentă transformare, ca răspuns la dezvoltările
interne şi externe, astfel că unele dintre schimbări pot fi reprezentate de subiecţi
diferiţi, cu interese diferite, ca ameninţări sau ca evoluţii pozitive.
În domeniul militar, obiectul de referinţă este, de obicei, puterea militară a
statului, deşi se poate vorbi şi despre alte entităţi politice. Pentru multe dintre
democraţiile avansate, apărarea statului a devenit funcţia unică a forţelor armate,
iar studiile tradiţionale de securitate tind să considere toate problemele de natură
militară ca fiind ameninţări la adresa securităţii.
 De asemenea, se poate vorbi şi despre ameninţări în domeniul mediului
înconjurător, unde gama obiectelor de referinţă variază de la entităţi relativ
concrete (supravieţuirea anumitor specii sau menţinerea anumitor tipuri de habitat)
la probleme generale ale planetei şi ale omenirii. Trebuie subliniat faptul că
majoritatea acestor obiecte de referinţă au la bază preocuparea referitoare la relaţia
dintre specia umană şi restul biosferei în contextul atingerii unui nivel înalt de
dezvoltare civilizaţională. Este tot mai evident, de asemenea, că marile ameninţări
de natură ecologică nu mai pot fi rezolvate de un singur actor, ele impunând o
colaborare internaţională mult mai strânsă.
Ameninţările, conform anumitor autori, pot fi definite şi în raport cu
riscurile, reprezentând factori de risc ce evoluează către concret, către existenţa
reală, iar într-un anumit context sau mediu favorabil capătă şi direcţie şi intenţie.
Strategia de securitate naţională a României, în vigoare în prezent, defineşte
factorii de risc drept „acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care
pot afecta, prin natura lor, securitatea ţării, generând efecte contrare sau de atingere
a intereselor noastre fundamentale”
Acelaşi document identifică şi principalii factori externi de risc la adresa
ţării noastre: posibile evoluţii negative în plan subregional; proliferarea armelor de
distrugere în masă; proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei
organizate transnaţionale, a traficului de droguri; migraţia clandestină şi apariţia
unor fluxuri masive de refugiaţi; acţiunile de incitare la extremism, intoleranţă,
separatism sau xenofobism; decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi
gradul de stabilitate ale statelor din proximitate; limitarea accesului statului român
la unele resurse şi oportunităţi regionale, importante pentru realizarea intereselor
naţionale.
În ceea ce priveşte riscul, în sens larg, se poate afirma că se concretizează în
discrepanţa dintre „aşteptarea pozitivă” şi „evenimentul negativ”, ce se poate
produce, şi prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de
nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaşte cu certitudine evenimentele
viitoare, reprezentând o stare potenţială, care, în anumite condiţii, poate deveni
efectivă.
Sociologia defineşte riscul drept o expresie fie a nedeterminării structurale a
realităţii (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al
insuficienţei cunoştinţelor noastre despre procesele reale. În acelaşi timp,
psihologia socială accentuează latura subiectivă a riscului, definindu-l astfel:
fenomen psihologic complex, rezultând din raportul dintre probabilitatea reuşitei şi
cea a eşecului unei acţiuni îndreptate spre atingerea unui anumit obiectiv („câştig”)
cu semnificaţie individuală sau socială.
Riscurile ce afectează securitatea naţională pot fi clasificate în funcţie de:
domenii de activitate; entităţi comunitare şi religioase; arie geografică; timp;
volum; importanţă (interes, gravitate); probabilitate, iar raporturile de
interdependenţă sunt prezentate sub forma unei matrice de analiză.
Analiza de risc investighează, în principal, riscurile la adresa sistemelor
naturale sau tehnice şi are ca scop principal determinarea funcţiilor şi domeniilor
ce pot fi afectate de riscul respectiv. Întrebarea esenţială, ce se naşte de aici, se
referă la relaţia dintre riscuri şi vulnerabilităţi. În opinia noastră, vulnerabilitatea
poate fi definită, pe larg, drept rezultatul combinării riscurilor existente la adresa
unei societăţi cu capacitatea acesteia de a face faţă şi de a supravieţui situaţiilor de
urgenţă internă şi externă.
O definiţie specifică o oferă Strategia de securitate naţională a României50:
vulnerabilităţile reprezintă stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa internă,
care diminuează capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care
favorizează apariţia şi dezvoltarea acestora.
În situaţia internă a României, sunt evidenţiate câteva tipuri de vulnerabilităţi ce îşi
găsesc sursele în tranziţia politică, economică şi socială prelungită pe care o
parcurge ţara noastră: persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi
socială generate de întârzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de
corupţie şi de administrare deficitară a resurselor publice; reacţii ineficiente ale
instituţiilor statului în faţa acutizării fenomenelor de criminalitate economică şi de
perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului; menţinerea unor surse şi
cauze de potenţiale conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu în
funcţionarea unor obiective industriale; scăderea nivelului de încredere a
cetăţenilor în instituţiile statului; menţinerea unor disparităţi de dezvoltare între
regiunile ţării; menţinerea la un nivel scăzut a infrastructurii informaţionale şi
întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizării.
Analiza vulnerabilităţilor ia în considerare factorii de risc de toate tipurile,
atât din cadrul, cât şi din afara limitelor fizice ale sistemului, dar şi consecinţele
interne şi externe ale acestora. Mai mult, deşi este acoperită o perioadă lungă de
timp, analiza vulnerabilităţilor se centrează pe o anumită secvenţă a evenimentelor,
din momentul apariţiei situaţiei de urgenţă şi până când se ajunge la o nouă stare de
stabilitate.
 Concluzii:
Managementul riscului operaţional (MRO) furnizează mijloace logice si
sistematice de a identifica si de a controla riscurile. Managementul riscului
operaţional nu este un proces complex, dar necesita ca indivizii sa susţină si sa
implementeze principiile de baza in mod continuu. Managementul riscului
operaţional oferă indivizilor si organizaţiilor un instrument puternic de a creste
eficienta si de a reduce accidentele.
Sistemul bazat pe evaluarea riscurilor de nivel mijlociu evaluează:
- ameninţări,
- vulnerabilităţi,
- consecinţele,
- relaţiile lor asociate cu sistemul găsit în nivelul inferior al securităţii
naţionale.
Analiza ameninţării descrie scenarii care conduc la atacuri, capacităţi ale
adversarului şi intenţiile, şi probabilitatea de atac. În timp ce evaluarea
vulnerabilităţii analizează capacitatea unui sistem de a rezista atacului, evaluarea
consecinţă se referă la efectele fizice, mentale,economice, de mediu, securitate si
vulnerabilitate care apar atunci când sunt exploatate.
Riscurile cerinţelor obiectivelor securităţii naţionale ne provoacă
capabilitățile de gestionare a riscului pe care cu toţii le preţuim. Printre procesele
iterative de risc si gestionare a acestuia, se afla oportunitatea pentru a folosi
metodele existente,precum si uneltele,in timp ce tehnicile de urgentare păstrează
promisiunile adresate aspectelor de dificultate ale riscurilor securităţii naţionale.
 BIBLIOGRAFIE

1. Cheţe Emil, România în politica europeanǎ de securitate şi apărare –

prezent şi perspective, Editura Universitǎţii Naţionale de Apărare Carol I,
Bucureşti, 2007;

2. Munteanu Ioan, Riscuri şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale,

în Stabilitate, Instabilitate, Manipulare- conflictele începutului de mileniu, Sesiune
de comunicǎri ştiinţifice, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti,
2002;

3. Toma Gheorghe, Conflictele sfârşitului de mileniu, Editura Timpolis,

Bucureşti, 2000;

4. www.politiaromana.ro;

5. www.internet.ro