Primul Război Mondial(1914-1918)

I Perioada neutralității(1914-1916)

II Participarea la război(1916-1918)

I Perioada neutralității

La 15/28 iunie 1914 la Sarajevo era asasinat prințul moștenitor al Austro Ungariei Franz Joseph
și soția acestuia de către un student sârb Gavrilo Princip. Acesta este evenimentul care reprezintă
pretextul Primului Război Mondial, cauza reală a acestuia fiind de fapt dorința de împărțire a lumii.

Nu s-a demonstrat implicarea statului sârb în atentat însă la 15/28 iulie 1914 Austro Ungaria
declară război Serbiei. Celelalte componente ale alianțelor politico-militare intră pe rând în război.

Antanta cuprindea Franța, Anglia și Rusia. Puterile Centrale cuprindeau Germania, Austro
Ungaria, Italia, România.

Soarta României a fost decisă la Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie 1914. În cadrul
acestuia, forțele politice și-au exprimat atitudinea în legătură cu războiul. Regele Carol I a cerut intrarea
României în război de partea Puterilor Centrale a cărei membră era România din 1883.

Opțiunea regelui a fost susținută de conservatorii filogermani precum Petre P. Carp. Liberalii s-
au pronunțat pentru neutralitate cu expectativă armată pentru așteptarea celui mai bun moment în
vederea intrării în război pentru realizarea unității naționale. Opinia publică se pronunța pentru intrarea
în război alături de Antanta.

La Sinaia, România se declară neutră, motivând acest lurcru față de aliații săi prin faptul că nu
fusese informată în legătură cu declanșarea războiului.

În 1914 la 27 septembrie Carol I moare, fiind urmat la tron de către nepotul său Ferdinand, iar
responsabilitatea politicii externe a României revenea primului ministru Ion I.C. Brătianu. Tot în 1914
sunt încheiate 2 înțelegeri: una cu Italia (să nu renunțe la neutralitate decât în urma unui preaviz de 8
zile) și cu Rusia care se angaja ca în schimbul unei neutralități bine voitoare față de Rusia, României să i
se recunoască dreptul asupra teritoriilor românești stăpânite de Austro Ungaria.

Ion I.C. Brătianu inițiază negocieri cu Antanta pentru a pregăti intrarea României în război.

La 4 august 1916 între România și Marea Britanie, Franța, Rusia și Italia se încheie o convenție
politică și una militară ce stabilesc intrarea și condițiile prin care România urma să intre în război.

Convenția politică:

-România se obligă să declare război și să atace Austro Ungaria

-Antanta garanta integritatea teritorială a României

 -România urma să aibă la Conferința de Pace drepturi egale cu ceilalți aliați

-României i se recunoșteau drepturile asupra teritoriilor românești din Austro Ungaria

Convenția militară:

-România urma să declare război Austro Ungariei la 14 august 1916

-Rusia își asuma obligația de a sprijini armata română prin trimiterea de trupe în Dobrogea și
prin atacarea frontului austriac

-Rusia urma să sprijine România cu armament și muniție și se angaja să declanșeze o ofensivă la

Salonic

II Participarea la război(1916-1918)

Conform angajamentelor luate, România declară război Austro Ungariei la 14 august 1916
declanșând operațiunile împotriva acesteia. Armata de Nord, Armata I și Armata a II-a au fost angajate
pe linia Carpaților împotriva Austro Ungariei. Armata a III-a a fost angajată pe granița cu Bulgaria la
Dunăre.

Deși împotriva Austro Ungariei românii obțin o serie de victorii rapide precum cele de la
Miercurea Ciuc, Sf. Gheorghe, Brașov și Orșova, înaintarea lor este oprită. Acest lucru s-a datorat
nerespectării angajamentelor luate, de către Rusia, armata Română nefiind sprijinită în Dobrogea.

În zona Carpaților contraofensiva Austro Ungariei dă rezultate iar frontul dintre Jiu și Olt se rupe
iar România e invadată. Ea era atacată și dinspre Nord și dinspre Sud astfel că în urma înfrângerii de la
Argeș Neajlov din 23 nov 1916, Bucureștiul era ocupat de către generalul Von Mackensen.

Cauzele înfrângerii din 1916 au fost multiple și anume:

-aliații nu și-au respectat angajamentele

-armata română era slab echipată și nepregătită

-obiectivele încredințate românilor erau nerealiste, ea având de apărat în Sud cu o singură

armată peste 1700 km

Ca urmare a campaniei anului 1916, campanie ce a fost un eșec total, două treimi din țară,
inclusiv capitala a fost ocupată de Puterile Centrale. Bucureștiul este părăsit de autorități care merg în
Moldova la Iași, oraș ce devine capitala țării, Moldova fiind singurul teritoriu rămas liber. Aici a fost
organizat un guvern de uniune națională condus de Brătianu și Take Ionescu.

Frontul se stabilizează pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați.

 Bucureștiul a fost supus unui dur regim de ocupație.

Campania anului 1917

Principalele obiective urmărite de către guvernul de uniune națională au fost înfăptuirea unei
reforme agrare și electorale. Acestea erau necesare pentru a reface modul armatei și pentru a preveni
tulburările sociale. La 23 martie 1917 Ferdinand emite o proclamație către popor și armată prin care
promite realizarea celor 2 reforme.

Armata a fost refăcută cu sprijinul francez și a generalului Henri Berthelot. În iulie 1917 era
reluat războiul pe frontul din Moldova. În perioada iulie-august 1917 românii obțineau mari victorii la
Mărăști, Mărășești și Oituz sub conducerea generalilor Eremia Grigorescu și Alexandru Averescu.

Deși victorioși pe front, românii au avut numeroase probleme în toamna anului 1917 ca urmare
a loviturii de stat bolșevice din 25 octombrie 1917. Pe teritoriul României trupele ruse au provocat
numeroase tulburări, fiind conflicte între susținătorii țarului și susținătorii vechiului regim.

Drept urmare, unele trupe rusești au fost dezarmate.

În 1918, Rusia ieșea din război prin Pacea de la Brest Litovsk, ce era o pace separată cu Puterile
Centrale. Practic, România rămânea singură pe frontul de E, fiind înconjurată din toate părțile de
inamici.

Drept urmare, a fost nevoită să facă același lucru și să încheie pace cu Puterile Centrale. Aceasta
s-a încheiat la București la 24 aprilie 1918 fiind negociată de către noul prim ministru, generalul
Alexandru Marghiloman. Condițiile acesteia erau extrem de dure pentru România:

-teritoriul Austro-Ungariei se extindea până pe crestele Carpaților

-Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale

-demobilizarea armatei

-Germania își impune monopolul asupra petrolului și comerțului cu cereale

-se recunoaște unirea Basarabiei cu România

Prevederile acestei păci nu au fost însă aplicate și au putut fi anulate ca urmare a victoriilor
obținute de Antanta în toamna anului 1918. Situația a fost astfel favorabilă pentru reintrarea României
în război, lucru pe care îl ordonă Ferdinand la 28 octombrie 1918. Ca urmare a victoriilor obținute, la 18
noiembrie 1918, Ferdinand intra in București în fruntea armatelor sale.
 Marea Unire (1918)

Marea Unire din 1918 s-a putut realiza ca urmare a conjuncturii favorabile României după
Primul Război Mondial. Participarea României la Primul Război Mondial alături de Antanta, adică tabăra
victorioasă, dar și dezmembrarea imperiilor multinaționale Rus, Otoman și Austro-Ungar, au fost
premisele favorabile Marii Uniri. Europa era organizată conform principiului autodeterminării și celui al
naționalităților.

Unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România este un proces asemănător pentru

toate cele 3 provincii. El a presupus etape precum autonomia, independența și unirea.

Basarabia

Basarabia este prima provincie care s-a unit cu țara în anul 1918. În privința mișcării pentru
autonomie, un rol important l-a avut Partidul Național Moldovenesc înființat în martie 1917. În
octombrie 1917 la Congresul Ostașilor Moldoveni s-a hotărât autonomia Basarabiei mai ales având în
vedere evenimentele din Rusia și tendințele expansioniste ale acesteia și Ucrainei în legătură cu
Basarabia.

În ianuarie 1918, Rusia Sovietică întrerupea relațiile diplomatice cu România, ocazie cu care a
confiscat tezaurul României trimis spre păstrare la Moscova în 1916 când Bucureștiul era în pericolul de
a fi ocupat de către Puterile Centrale.

Basarabia solicitase României intervenția armatei române iar România a răspun favorabil cererii.
La 24 ianuarie 1918 Sfatul țării proclama independența republicii democratice moldovenești.

La 27 martie 1918 Sfatul țării proclamă cu unanimitate de voturi unirea Basarabiei cu România.
Primul ministru Alexandru Marghiloman a fost informat despre rezultatul votului iar regele promulgă
actul unirii prin decret regal.

Bucovina

Bucovina este a doua provincie care s-a unit cu țara în 1918. Ucraina manifestă tendințe de
expansiune și față de această provincie. Mai mult decât atât, în octombrie 1918 împăratul Austro
Ungariei Carol I face o ultimă încercare de a salva monarhia și lansează manifestul “către popoarele
mele credincioase”. El propune organizarea sub forma unor federații. Drept urmare, deputații români
din parlamentul de la Viena solicită în octombrie 1918 dreptul la autodeterminare și autonomie.

Se formează un Consiliu Național condus de Iancu Flondor în cadrul Adunării Naționale de la

Cernăuți. Se exprima dorința de unire a Bucovinei, iar la 12 noiembrie 1918 Consiliul Național stabilea
instituțiile Bucovinei (independența).

La 15 nov 1918 Congresul General al Bucovinei votează unirea acesteia cu România. Regele
Ferdinand promulgă prin decret unirea la 18 dec 1918.
 Transilvania

Transilvania a intrat începând cu 1699 sub stăpânirea habsburgică în urma păcii de la Karlowitz.
În această provincie mișcarea pentru autodeterminare a avut un caracter popular mai accentuat. S-a
reluat activitatea principalelor partide politice și anume PNR(Partidul Național Român) și PSD(Partidul
Social Democrat). La 18 oct 1918 se constituia Consiliul Național Român Central(CNRC) alcătuit din 6
membri PNR și 6 membrii PSD. Acesta se constituie ca organ politic unic pentru românii din Transilvania
și a devenit coordonatorul mișcării naționale din această provincie.

La 9 nov 1918 CNRC adresează o notă ultimativă guvernului maghiar cerând întreaga putere de
guvernare. Drept urmare, sunt inițiate tratative între români și maghiari la Arad între 13-14 nov 1918.
Acestea au eșuat însă, maghiarii fiind dispuși să recunoască doar autonomia Transilvaniei.

S-a luat decizia convocării la Alba-Iulia a unei adunări naționale a românilor. Aceasta s-a
desfășurat la Alba Iulia la 18 nov/1 dec 1918. Au participat peste 100.000 de transilvăneni și
aproximativ 1228 de delegați.

Adunarea a avut un caracter plebiscitar. A fost deschisă de către Gh. Pop de Băsești iar rezoluția
unirii a fost citită de către Vasile Goldiș.

Aceasta proclamă unirea Transilvaniei cu România. Tot aici s-au format 2 instituții și anume:
Marele Sfat Național condus de Gh. Pop de Băsești, această instituție având rol legislativ.

O altă instituție a fost Consiliul Dirigent condus de Iuliu Maniu, această instituție având rol
executiv.

Consecințele Marii Uniri

Teritoriul țării a crescut ajungându-se de la 137.000 km2 la 295.049 km2. Numărul locuitorilor
crește de la 7.250.00 loc la 18 milioane locuitori. Totodată sunt înfăptuite o serie de reforme datorită
necesității integrării noilor provincii din punct de vedere economic, social, politic, administrativ și
cultural.

La 29 dec 1919 primul parlament unic al României Mari proclamă legile prin care erau ratificate
unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvania cu România.

Reforma agrară a fost adoptată în 1921 și era o sinteză a măsurilor inițiate în acest domeniu în
anii anteriori. Era una din cele mai radicale reforme agrare din Europa acelui moment pentru că
expropria 66% din proprietatea agrară a moșierilor. Marea proprietate era astfel desființată devenind
predominantă mica prorprietate de până la 5 hectare. Așadar, puterea economică a marilor proprietari
era lichidată.

Legea electorală a fost adoptată în 1926 și afecta egalitatea votului favorizând partidul
câștigător. Această lege a mai fost numită legea primei electorale și este considerată una din carențele
democrație interbelice (cons. din 1926)