Liceul Ortodox ,,Sfântul Nicolae” Zalău

Mitropolitul Andrei Șaguna

Profesor: Pr. Prof. Urs Andrei Nume elev: Maxim Sergiu

Zalău 2019
 Viața mitropolitului Andrei Șaguna
Mitropolitul Andrei Șaguna s-a născut la 20 decembrie 1808 la Mișcoltz, în Ungaria,
primind la botez numele de Anastasie. Părinții săi, Naum și Anastasia erau negustori de neam
macedo-român. Acesta a mai avut un frate, Avreta, care la 1849 era negustor în Pesta și încă
două surori, Maria și Ecaterina, ce au murit de tinere.
La vârsta de 13-14 ani, Șaguna își pierde tatăl iar familia sa intră sub ocrotirea unchiului
Anastasiu Grabovki, negustor de frunte, ce îl ajută pe tânărul Anastasie să-și continuie studiile și
în casa căruia, Șaguna va intra în relații cu persoane înalte ale vremii; episcopi, aristocrați din
Pesta și boieri din București.
În anul 1829, termină cu success studiile juridice de la Universitatea din Pesta. După
absolvire, la sfaturile mamei sale, ale unchiului său și ale episcopului Manuilocic din Verșet
(român din naștere și amic al unchiului său). Absolvă cu success și teologia și întră în ocrotirea
mitropolitului sârb din Carloviț Statimirovics (de remarcat că a crescut printre sârbi și totuși nu a
ținut cu ei). Aici, tânărul Anastasiu avea să răsfoiască cărțile din biblioteca mitropolitană fiind
bibliotecar. Datorită calităților sale avea să capete multă trecere la mitropolitul Stratimirovics.
La 2 Februarie, 1834 a fost sfințit ca diacon, 1835 protodiacon, arhidiacon 25 decembrie
același an, singel de Sf Apostoli Petru și Pavel 1837 și protos pe 25 Martie 1838, arhimandrit
titular al mânăstiri Horova în 1842 Octombrie , după aceea arhimandrit al mânăstirii Covilului în
mai 1845.
Acesta fusese invidat mult de câtre ceilalalți din pricina avansării sale rapide. El merge la
Verșet ca vicepreședinte al consistoriului decesan de acolo și profesor la teologia română, cu
scopul de a organiza mai bine institutul de acolo. În această calitate de arhimandrit al mânăstirii
Covilului, află de moartea episcopului Ardealului Vasiliu Moga la 1845, predecesorul său. Ar fi
putut să rămână la sârbi și să înainteze ușor din pricina calităților sale de mitropolit și mai apoi
patriarh, dar a preferat o episcopie asuprită, pe cea din Ardeal. Astfel, ajunge episcop în Ardeal
în toiul revoluției de la 1848.
Își da va obștescul sfârșit la vârsta de 65 de ani, după o pastorație îndelungată de 25 de
ani, cu multe realizări pe plan bisericesc, național, social și cultural.

1
 Activitatea orgamzatorică-bisericească
După înăbuşirea revoluţiei din 1848, Andrei Şaguna a început demersurile pentru
restaurarea vechii Mitropolii ortodoxe a Transilvaniei, desfiinţată în 1701. În acest scop, a
redactat trei memorii (broşuri), în care arăta necesitatea restaurării Mitropoliei ortodoxe. În 1850
a convocat la Sibiu primul Sinod al eparhiei sale, la care au luat parte 24 de preoţi şi 20 de
mireni, între care şi Avram Iancu, în care s-a cerut, de asemenea, restaurarea Mitropoliei.
Lucrurile nu s-au aranjat însă aşa de uşor, căci a fost nevoie de noi memorii şi discuţii, prin care
să convingă pe mitropolitul sârb Iosif Raiacici să-şi dea consimţământul pentru ieşirea Bisericii
noastre de sub jurisdicţia Carloviţului, ca apoi să se obţină din partea Curţii imperiale din Viena
aprobarea pentru reînfiinţarea Mitropoliei. Între timp, Şaguna a convocat alte două Sinoade
(1860 şi 1864), care au exprimat din nou această dorinţă. În sfârşit, după o luptă purtată timp de
15 ani, la 24 decembrie 1864, împăratul Francisc Iosif a aprobat reînfiinţarea vechii Mitropolii
Ortodoxe a Transilvaniei, cu reşedinţa la Sibiu, şi numirea lui Andrei Şaguna ca arhiepiscop şi
mitropolit. Noua Mitropolie avea ca eparhii sufragane Episcopiile Aradului şi Caransebeşului,
cea din urmă fiind înfiinţată acum.
După realizarea acestui nobil ideal al vieţii sale, era necesară întocmirea unei legi după
care să se conducă Biserica autonomă Ortodoxă Română a Transilvaniei. De aceea, mitropolitul
Andrei a convocat la Sibiu, în toamna anului 1868, un Congres NaţionalBisericesc al românilor
ortodocşi din întreaga Mitropolie. Congresul a discutat un proiect prezentat de Şaguna, pe care l-
a aprobat, cu uşoare modificări, sub denumirea de Statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române
din Transilvania. Ideea de bază a Statutului era sinodalitatea sau colaborarea dintre clerici (1/3)
şi mireni (2/3) în toate cele trei sectoare ale administraţiei bisericeşti: parohie, protopopiat şi
eparhie, pe plan bisericesc, şcolar şi economic. Treburile parohiei erau conduse de o adunare
parohială (sinod), condusă de preot, iar bunurile bisericii parohiale şi ale şcolii confesionale erau
administrate de o epitropie. Mai multe parohii formau un protopopiat, în fruntea căruia se afla
protopopul cu comitetul şi adunarea protopopească (sinod). Afacerile eparhiei erau conduse de
episcop (sau arhiepiscop la Sibiu), de adunarea eparhială (numită sinod); formată din 20 de
clerici şi 40 de mireni, şi de consiliul eparhial (consistor), care avea trei secţii: bisericească,
şcolară şi economică. Conducerea treburilor întregii Mitropolii era încredinţată Congresului
Naţional-Bisericesc, convocat o dată la trei ani, format din 90 de membri, câte 10 clerici şi 20 de
mireni din fiecare eparhie. Alegerea episcopilor se făcea de către Adunarea eparhială a

2
Episcopiei vacante, iar alegerea mitropolitului de către Congresul Naţional-Bisericesc.
Problemele dogmatice erau rezolvate de Sinodul episcopesc, format din toţi ierarhii ortodocşi
români din Transilvania.
Din acest Statut, care a stat apoi la baza altor legiuiri ale Bisericii noastre, se desprinde
limpede spiritul de organizator al lui Şaguna. El a reuşit să facă din Biserică o instituţie
democratică, atât pentru promovarea vieţii religios-morale, cât şi de slujire a aspiraţiilor
naţionale româneşti, adunând în jurul ei pe toţi credincioşii. Prin Statutul organic s-a recunoscut
autonomia Bisericii Ortodoxe a Transilvaniei, înlăturându-se astfel amestecul statului habsburgic
în problemele ei interne.

Activitatea culturală
Mitropolitul Andrei Şaguna a dus o muncă neobosită pentru slujirea poporului român prin
cultură, mai ales prin şcolile elementare („poporale”). Aceste şcoli erau sub conducerea Bisericii,
învăţătorii lor fiind absolvenţi ai Institutului pedagogic din Sibiu, condus de Biserică. Preoţii
parohi funcţionau ca directori ai acestor şcoli, iar protopopii ca inspectori ai şcolilor din
protopopiatul respectiv. La sfârşitul arhipăstoririi sale funcţionau numai în Arhiepiscopia
Sibiului aproape 800 de şcoli elementare confesionale, mai mult de jumătate fiind înfiinţate de el.
S-a îngrijit îndeaproape de toate cele necesare acestor şcoli: clădiri, manuale, material didactic,
programe analitice, conferinţe cu învăţătorii etc. Numărul manualelor didactice scrise la
îndemnul lui Şaguna a ajuns la aproape 25.
Atenţia marelui mitropolit s-a îndreptat şi spre alte tipuri de şcoli. De exemplu, în 1870
cerea ca în fiecare parohie preoţii şi învăţătorii să ţină cursuri serale pentru ţăranii neştitutori de
carte, în care să le predea scrisul, cititul şi aritmetica.
În ce priveşte şcolile secundare, mitropolitul Andrei proiectase să înfiinţeze şase gimnazii
superioare (licee), şase gimnazii inferioare (cu 4 clase) şi şase şcoli zise reale (tehnice) în diferite
oraşe ale Transilvaniei, toate cu limba de predare română. Din nefericire, n-a putut să înfiinţeze
decât un gimnaziu la Braşov, în 1850, şi un gimnaziu inferior la Brad, în 1868, căci autorităţile
habsburgice de stat n-au acceptat mai mult. Gimnaziului din Braşov i-a purtat o grijă deosebită,
asistând aproape an de an la examene, ajutând profesorii, cumpărând din banii săi o casă pentru a
servi ca locuinţă directorului.

3
 S-a îngrijit apoi de soarta elevilor lipsiţi de mijloace materiale, dându-le posibilitatea să-
şi continue studiile, prin acordarea de burse, fie din veniturile sale proprii, fie din fundaţiile
anume întemeiate în acest scop. Cea mai însemnată din acestea a fost „Fundaţia Emanuil Gojdu”,
un avocat de origine aromână din Budapesta, născut însă în Oradea.
Aceeaşi grijă statornică a arătat şi cursurilor de teologie şi pedagogie de la Sibiu. Chiar în
anul numirii sale ca vicar a ridicat cursurile de teologie la un an hotărând să nu mai fie primiţi
decât absolvenţi de gimnaziu. În Sinodul din 1850 s-a hotărât crearea unui Institut teologic-
pedagogic, urmând ca absolvenţii de teologie, înainte de hirotonie, să funcţioneze ca învăţători.
În 1853 a înfiinţat o secţie separată de pedagogie, în care se primeau absolvenţi ai gimnaziului
inferior şi care a ajuns cu timpul la patru ani de studii. În 1852, cursurile de teologie s-au ridicat
la doi ani de studii, iar în 1861 la trei ani, cum au rămas până în 1921.
Astfel, în condiţiile asupririi străine, formarea preoţilor şi a învăţătorilor confesionali a
rămas în permanenţă în grija Bisericii. Şaguna a cumpărat apoi din banii săi o casă, în care s-au
aşezat sălile de cursuri, apoi alte patru case în apropiere, care au servit ca internat.
Pentru pregătirea cadrelor didactice necesare, mitropolitul Andrei a trimis aproape an de
an pe cel mai bun absolvent al Institutului la studii de specializare în alte ţări europene. Între ei
se numără Nicolae Popea, mai târziu vicar al său, apoi episcop al Caransebeşului, Ioan Popescu,
pedagog de prestigiu, Zaharia Boiu, cunoscut predicator, Nicolae Cristea, redactor la „Telegraful
român”, Ilarion Puşcariu, mai târziu vicar arhiepiscopesc şi alţii.
Pentru studenţii Institutului teologic, dar şi pentru preoţi, mitropolitul Andrei a scris
câteva manuale didactice. Între acestea se pot menţiona: Elementele Dreptului canonic (1854),
Istoria Bisericii universale (2 vol., 1860, tradusă parţial şi în limba germană), Compendiu de
Drept canonic (1868, tradus şi în germană), Enhiridion de canoane (1871), Manual de studiu
pastoral (1872) și altele. În 1856-1858 a tipărit o nouă ediţie a Bibliei, cu ilustraţii, prima de
acest fel la noi. Pentru nevoile bisericilor parohiale a reeditat aproape toate cărţile de slujbă.
Aceste lucrări au apărut în tipografia fondată de el la Sibiu în 1850.
O altă faptă de seamă a lui Şaguna pe plan cultural o constituie apariţia ziarului
Telegraful român, la Sibiu, ca organ de luptă pentru apărarea intereselor naţionale, culturale şi
bisericeşti ale românilor ortodocşi, cu apariţie neîntreruptă din 3 ianuarie 1853 până azi.
Mitropolitul Andrei a avut o contribuţie însemnată la înfiinţarea Asociaţiunii transilvane
pentru literatura şi cultura poporului român (Astra). Cu ocazia primei adunări, în 1861, a fost ales

4
preşedinte. În această calitate, a condus trei adunări generale anuale, la Sibiu, Braşov şi Alba
Iulia. Din fondurile Asociaţiunii s-au împărţit numeroase ajutoare studenţilor, elevilor şi
meseriaşilor săraci.

Activitatea politico-naţională
Îndată după hirotonia întru arhiereu a condus, împreună cu episcopul unit de la Blaj,
lucrările Marii Adunări Naţionale a românilor de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 3/15 mai
1848. Adunarea, după ce a formulat un program de revendicări, a ales pe Şaguna în fruntea unei
delegaţii de 30 de membri - între care şi mulţi preoţi - care să prezinte Curţii imperiale din Viena
hotărârile şi doleanţele naţiunii române din Transilvania. A stat aproape un an la Viena, Pesta şi
în alte oraşe din Imperiu, ca să susţină aceste doleanţe. S-a întors acasă abia după înăbuşirea
revoluţiei de trupele habsburgice, găsind totul distrus şi risipit.
În numeroasele pastorale pe care le trimitea la Paşti, la Crăciun sau cu alte ocazii,
împărtăşea clerului şi credincioşilor diferite îndrumări sau ştiri despre luptele pe care le purta
pentru Biserica şi poporul său.
A închis ochii pentru totdeauna în ziua de 16/28 iunie 1873, fiind înmormântat lângă
„biserica mare” din Răşinari (jud. Sibiu). Întreaga sa avere a lăsat-o Arhiepiscopiei Sibiului „spre
scopuri bisericeşti, şcolare şi filantropice”.

Concluzie
Mitropolitul Andrei Șaguna va rămâne în imaginea noastră ca un al doilea apostol al
Bisericii din Transilvania. Viitorul episcopului nostru se putea prevede încă din tinerețea sa, a
fost unul dintre puținii români care au avut acces la studii înalte și a intrat în contact cu
personalități ale vremi. S-a călugărit, a înaintat până la gradul de arhimandrit și a ajuns un om de
bază în ochii mitropolitului carlovițian.
Ajuns în scaunul episcopal, prin cunoștințele sale teologice, dar și prin tactul diplomatic
deprins din studiile juridice, Șaguna stabilește mai întâi o legătură cu Împăratul austriac, caută
desprinderea de Mitropolia sârbească, se asigură de pacea dintre poporul său și maghiari,
impiedică prozelitismul greco-catolic și ține permenenta legătură cu credincioșii săi. A fost un
adevărat „copoi” istoric invocând argumentele exacte pentru apărarea drepturilor. El a mers pe
principiul dreptății, nu a urmărit nici un scop egoist, ci doar de recăpătare a ceea ce românii

5
pierduseră. Insistența sa este demnă de toată lauda, ca un neobosit luptător, a arătat ca este gata
să-și reia munca din punctul inițial, cu încă și mai multă tărie. A știut să colaboreze cu cei din
jurul său, protopopii și episcopii și-au arătat devotamentul față de el, și chiar cei care nu-i
împărtășeau opiniile, arătau o stima și o admirație pentru dânsul.
Își avea credincioșii în inima sa, împărtășea cu multă însuflețire bucuriile dar și tristețile
ce le pricinuiau demersurile sale. Nu și-a ascuns niciodată rădăcinile române, deși ar fi avut
ocazia și a preferat să ducă același jug pe care îl avea și poporul. În final, va izbuti să se
eliberează pe sine și pe enoriașii săi de acest jug. A primit felicitări de pe întreg cuprinsul țării,
dar și regretul unei episcopii că nu este integrată mitropoliei sale(episcopia Bucovineană).
Cu adevărat eroul nostru și-a lăsat amprenta bine definită în istoria Bisericii, acțiunile
sale au avut un caracter temporal extins până în veacul nostru dar și cel viitor. Românii și astăzi
se bucură de drepturile la care i-au făcut părtași.

6
 Bibliografie
1. Pr. Prof. Mircea Păcurariu, ,,Istoria Bisericii Ortodoxe Române” Vol III, Editura
Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București-1994
2. Pr. Prof. Mircea Păcurariu ,,Revoluția Românească din Transilvania și Banat în anii
1848-1849”, Sibiu 1995
3. Mitropolitul Andrei Șaguna creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din
Transilvania , Editura Andreiana Sibiu 2008
4. Nicolae Iorga ,,Istoria vieții bisericești și a vieții religioase a românilor”, Editura
Saeculum, București 2012
5. https://cursuriteologie.files.wordpress.com/2017/02/istoria-bor.pdf

7
 Cuprins

Viața mitropolitului Andrei Șaguna…………………………….………………..1

Activitatea orgamzatorică-bisericească...................................................................2
Activitatea culturală................................................................................................3
Activitatea politico-naţională..................................................................................5
Concluzie.................................................................................................................5
Bibliografie………….…………………………………………………………….7
Cuprins.....................................................................................................................8

8
.