A se fi

Nichita Stanescu

Mie mi se poate da numai

ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei

pentru că ei nu -mi încredinţează

propria-mi suferinţă, - ci

lipsa ei, cunoscând că am avut -o,

adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă

de aminte

a locurilor

şi a timpurilor frumoase

din mine şi de pe mine...

Sunt apăsat de amintirea

faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:

ieri ai omorât un zeu!

Voi fi, da, ghilotinat

pentru o crimă de care

nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eşti gluma cinică

a zeilor

care dau să mănânce ambrozie

de-aldelor mine

care sunt de la inimă în jos

chiar ambrozie.

... Sare din mine, liniştindu -mă,

lipsa mea de martori de rău şi de bine,

înţelegerea scurtă,

a razei, a piramidei, a ierbii

sau a crimei

pe care am desigur făcut-o

 şi am uitat-o.

-Eşti?

-Mă sunt!

A se fi, sufletul,

îmi apare se fiind.

A fi e fără de suflet.