Măsurarea tensiunii

electrice în circuite de
curent continuu

1
 CUPRINS

Conţinut pag.
Argument 3
Capitolul 1 Elementele componente ale procesului de măsurare 4
1. Procesul de măsurare 4
1.1. Mijloace de măsurare 5
1.1.1.Etaloane 5
1.2. Metode de măsurare 6
Capitolul 2 Erori de măsurare 7
2.1. Erori de măsurare 7
2.2.Erorile aparatelor de măsurat 8
Capitolul 3 Măsurarea tensiunii electrice în curent continuu 9
3.1. Generalităţi 9
3.2.Voltmetre de curent continuu 13
Capitolul 4 Norme de sănătate şi securitate a muncii 20
Bibliografie 22

ARGUMENT

2
 Crearea unor mijloace tehnice din ce în ce mai perfecţionate pentru scopurile practice, a
utilizat din plin cuceririle ştiinţei şi, pe de altă parte, a contribuit la dezvoltarea acesteia.
Dezvoltarea tehnicilor de măsurare şi a aparaturii aferente a fost condiţionată şi impulsionată
de interdependenţa care există între ştiinţă şi tehnică.
Măsurările electrice sunt indispensabile în toate ramurile industriale, constituind o verigă
importantă în procesele de producţie, în cunoaşterea ştiinţifică progresează prin descoperirea
controlul calităţii materiilor prime, a produselor intermediare şi finale, în dezvoltarea
cercetării în toate domeniile.
Mijloacele de măsurare sunt acele mijloace tehnice cu ajutorul cărora se determină
cantitativ mărimile de măsurat.
Clasificarea mijloacelor de măsurare
a) În funcţie de complexitate :
- măsura reprezintă mijlocul de măsurare ce materializeză una sau mai multe valori
ale unei mărimi fizice. Exemple: riglă gradată, măsură de volum, de masă etc.
- aparatul de măsurat este un dispozitiv destinat a fi utilizat pentru a efectua
măsurări, singur sau asociat cu unul sau mai multe dispozitive suplimentare.
Exemple : voltmetru, termometru, ceas, micrometrul, etc.
- sistemul de măsurare este un ansamblu complet de mijloace de măsurare şi alte
echipamente reunite pentru efectuarea unor măsurări specificate.
Exemple : tomograful, electrocardiograful, etc.
b) În funcţie de destinaţie :
- mijloace de măsurare etalon care servesc la materializarea, conservarea legală şi
transmiterea unităţilor de măsură altor mijloace de măsurare.
- mijloace de măsurare de lucru care sunt utilizate în toate domeniile de activitate
pentru efectuarea măsurărilor.
c) După forma prezentării rezultatului :
- mijloace de măsurare analogice la care rezultatul măsurării este o funcţie continuă.
Valorea măsurată este obţinută prin aprecierea poziţiei unui indice în raport cu
reperele unei scări gradate.
- mijloace de măsurare digitale (numerice) la care rezultatul măsurării este prezentat
direct sub formă numerică.
În lucrarea de faţă, care are ca temă măsurarea tensiunii electrice în curent continuu şi
alternativ , am prezentat în primele două capitole elementele componente ale procesului de
măsurare şi erorile de măsurare, iar în capitolele trei şi patru am prezentat voltmetrele
utilizate la măsurarea tensiunii în curent continuu. Lucrarea se încheie cu normele de SSM.

CAPITOLUL I

3
 ELEMENTELE COMPONENTE ALE PROCESULUI DE MĂSURARE

1.Procesul de măsurare

Măsurarea este ansamblu de operaţii având ca scop determinarea unei valori a unei
mărimi. Pentru măsurarea unei mărimi fizice x, aceasta se compară cu unitatea de măsură U m
, rezultatul fiind valoarea numerică a mărimii măsurate X m. Ecuaţia fundamentală a
măsurării se poate scrie :
x = Xm·Um

Exemplu : timp = 3 ore

tensiune = 40 kV
masă =60 kg

Mărimea de măsurat x se mai numeşte şi măsurand.

Din punct de vedere practic, măsurarea poate fi o:

- operaţie, atunci când operatorul execută manevrele necesare (măsurarea lungimii
cu şublerul )
- proces, atunci când odată realizate anumite condiţii, măsurarea se efectuează pe
baza energiei proprii a sistemului (măsurarea tensiunii electrice cu voltmetrul)

Măsurand
(mărimea de măsurat)

Ce ?

Mijloace de Proces de Metode de

Cu ce ? măsurare Cum ?
măsurare măsurare

Fig 1. Schema procesului de măsurare.

Principalele elemente ale procesului de măsurare sunt :

- Mărimea de măsurat (măsurandul) care reprezintă un atribut al unui fenomen, corp
sau substanţă, care este susceptibil de a fi diferenţiat calitativ şi determinat cantitativ.
- Mijloacele de măsurare care reprezintă mijloacele tehnice utilizate pentru obţinerea,
prelucrarea, transmiterea şi stocarea unor informaţii.
4
 - Metode de măsurare care reprezintă succesiunea logică a operaţiilor utilizată în
efectuarea măsurărilor.

1.1Mijloace de măsurare

Mijloacele de măsurare sunt acele mijloace tehnice cu ajutorul cărora se determină

cantitativ mărimile de măsurat.
Clasificarea mijloacelor de măsurare
d) În funcţie de complexitate :
- măsura reprezintă mijlocul de măsurare ce materializeză una sau mai multe valori
ale unei mărimi fizice. Exemple: riglă gradată, măsură de volum, de masă etc.
- aparatul de măsurat este un dispozitiv destinat a fi utilizat pentru a efectua
măsurări, singur sau asociat cu unul sau mai multe dispozitive suplimentare.
Exemple : voltmetru, termometru, ceas, micrometrul, etc.
- sistemul de măsurare este un ansamblu complet de mijloace de măsurare şi alte
echipamente reunite pentru efectuarea unor măsurări specificate.
Exemple : tomograful, electrocardiograful, etc.
e) În funcţie de destinaţie :
- mijloace de măsurare etalon care servesc la materializarea, conservarea legală şi
transmiterea unităţilor de măsură altor mijloace de măsurare.
- mijloace de măsurare de lucru care sunt utilizate în toate domeniile de activitate
pentru efectuarea măsurărilor.
f) După forma prezentării rezultatului :
- mijloace de măsurare analogice la care rezultatul măsurării este o funcţie continuă.
Valorea măsurată este obţinută prin aprecierea poziţiei unui indice în raport cu
reperele unei scări gradate.
- mijloace de măsurare digitale (numerice) la care rezultatul măsurării este prezentat
direct sub formă numerică.

1.1.1.Etaloane
Etalonul este o măsură, aparat de măsurat sau sitem de măsurare, destinat a defini,
realiza, conserva, sau reproduce o unitate sau una sau mai multe valori ale unei mărimi pentru
a servi ca referinţă.
După rolul lor există următoarele categorii de etaloane :
- Etaloane de definiţie care materializează definiţia unei anumite unităţi de măsură
printr-un obiect sau experiment. Exemplu : generarea unităţii de măsură pentru
masă – kilogramul etalon.
- Etaloanele de conservare sunt caracterizate de un parametru fizic foarte stabil în
timp şi faţă de influenţele exterioare.
- Etalonul de transfer este utilizat ca intermediar pentru a compara între ele etaloane.
- Etalonul de lucru este utilizat în mod curent pentru a etalona sau verifica mijloace
de măsurare.
În funcţie de exactitate etaloanele pot fi :

5
 - Etaloane primare care sunt recunoscute ca având cele mai înalte calităţi
metrologice şi a căror valoare este atribuită fără raportare la alte etaloane ale
aceleiaşi mărimi. Sunt cunoscute sub forma etaloanelor internaţionale şi naţionale.
- Etaloane secundare , a căror valoare este atribuită prin comparare cu etalonul
primar al aceleiaşi mărimi.
- Etaloane de referinţă , care sunt disponibile într-un loc dat şi de la care derivă
măsurările care sunt efectuate în acel loc.
- Etaloane de lucru , care sunt utilizate ca intermediar pentru a compara între ele alte
etaloane.

1.2Metode de măsurare

- Metoda de măsurare cuprinde ansamblu de relaţii teoretice şi operaţii practice

folosite la efectuarea măsurării pe baza unui principiu dat.
- Clasificarea metodelor de măsurare
a) după exactitatea obţinută
- metode de măsurare de laborator : metode utilizate în mod repetat, cu mijloace de
exactitate ridicată, asupra rezultatului efectuându-se calculul erorilor.
- metode de măsurare industriale : metode utilizate cu aparate mai puţin sensibile,
dar robuste, integrate procesului tehnologic, urmărindu-se menţinerea sub control a
mărimii măsurate.
b) modul de prezentare a rezultatului măsurării :
- metode de măsurare analogice la care mărimea de ieşire (rezultatul măsurării)
variază în mod continuu.
- metode de măsurare digitale la care mărimea de ieşire variază în mod discontinuu
sub formă de cifre.
c) modul de obţinere a valorii măsurate :
- metode directe la care se obţine nemijlocit valoarea măsurată. Exemplu măsurarea
lungimii cu şublerul, măsurarea tensiunii cu voltmetrul.
- metode indirecte : valoarea mărimii de măsurat rezultă prin calculul în funcţie de
alte mărimi efectiv măsurate. Exemplu măsurarea rezistenţei electrice cu
ampermetrul şi voltmetrul, măsurarea volumului folosind rigla.
- metode de comparaţie : mărimea de măsurat este comparată cu o mărime de
referinţă. Exemplu măsurarea rezistenţei electrice cu puntea Wheatstone.
d) modul de sesizare a valorii măsurandului :
- cu contact : suprafeţele de măsurare ale aparatului vin în contact direct cu
suprafaţa piesei.
- fără contact : mijlocul de măsurare nu este prevăzut cu sistem de palpare,
transmitere şi amplificare.

6
 CAPITOLUL II

ERORI DE MĂSURARE

2.1Erori de măsurare
Din cauza imperfecţiunii aparatului de măsurat şi operatorului, precum şi datorită prezenţei
unor factori perturbatori (temperatură, umiditate, câmpuri electrice etc) rezultatul măsurării
este întotdeauna afectat de o eroare. Cu cât eroarea este mai mică, exactitatea măsurării este
mai bună.
xm - valoarea măsurată
x - valoarea adevărată

axa numerelor reale

0

eroarea de măsurare
Fig. 2. Valorile măsurandului

Exactitatea măsurării este gradul de concordanţă între rezultatul măsurării şi valoarea

adevărată a mărimii. Deoarece valoarea adevărată nu poate fi cunoscută, pentru aprecierea
calităţii unei măsurări se compară valoarea măsurată cu o valoare de referinţă x0 obţinută prin
măsurări efectuate cu mijloace de măsurare etalon.
- Eroare absolută
Δx = xm - x0 ; Eroare absolută este diferenţa dintre valoarea măsurată şi valoarea de
referinţă. Ea se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură ca şi mărimea de măsurat. Poate fi
pozitivă, negativă sau zero. Arată cu cât diferă valoarea măsurată faţă de valoarea de referinţă.
- Eroarea relativă
x x  x0
  100  m  100 %
x0 x0
Eroarea relativă este raportul dintre eroarea absolută şi valoarea de referinţă. Fiind un
raport între două mărimi fizice de aceeaşi natură, eroarea relativă este un număr şi se exprimă
în procente. Eroarea relativă arată precizia cu care se efectuează măsurarea.

2.2.Erorile aparatelor de măsurat

- Eroarea instrumentală este diferenţa între indicaţia în momentul măsurării şi indicaţia
exactă (de referinţă) a aparatului (instrumentului) de măsurat.
7
 Δa = am – a
Eroarea instrumentală se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură ca şi mărimea de măsurat şi
poate avea diferite valori.
- Eroarea instrumentală tolerată reprezintă valoarea maximă admisibilă a erorii
instrumentale. Această eroare caracterizeză fiecare aparat şi este stabilită prin construcţie de
producătorul de aparate de măsurat. Exemplu : Un miliampermetru de 100 mA poate avea o
eroare instrumentală de 1 mA.
i max   a m  a  max
Eroarea absolută cu semn schimbat se numeşte corecţie c : c = – Δx . Corecţia este
adăugată la rezultatul măsurării pentru a obţine valoarea mărimii de măsurat. x = xm + c
- Eroarea raportată tolerată este raportul între eroarea instrumentală tolerată şi valoarea
maximă pe care o indică aparatul respectiv, exprimat de obicei în procente :
 a  a  max
 rap  m 100 % .
a max
unde amax este indicaţia (valoarea de la capătul scării)
Eroarea raportată tolerată este o mărime specifică fiecărui aparat de măsurat şi, în funcţie de
ea, se stabileşte clasa de precizie.
2.3.Clasa de precizie (exactitate) a aparatelor
- Clasa de precizie a unui aparat de măsurat electric este un număr egal cu eroarea
raportată tolerată (maxim admisă) exprimată în procente. Clasa de precizie este indicată pe
cadranul fiecarui aparat de măsurat.
Pentru aparatele de măsurat electrice fabricate în România, se folosesc următoarele
clase de precizie : 0,05; 0,1; 0,2; 0,5; 1; 1,5; 2,5; 5. Clasa de precizie caracterizează aparatul şi
nu măsurarea. Pentru a obţine o precizie cât mai bună a măsurării se recomandă să se
folosească aparatul de măsurat astfel încât să se obţină o indicaţie cât mai mare (în cea de-a
doua jumătate a scării gradate )

8
 CAPITOLUL III

MĂSURAREA TENSIUNII ELECTRICE ÎN CURENT CONTINUU

3.1.Generalităţi
Tensiunea continuă şi curentul continuu sunt mărimi a caror măsurare este necesară
atât în sisteme de transmitere a energiei electrice cât şi în cele de transmitere a informaţiei pe
suport electric.
1. Generatoare de tensiune de referinţă –în cazurile simple în care generatorul de tensiune
de referinţă trebuie să debiteze un curent neglijabil se pot folosi elemente normale sau circuite
cu diode Zener, care furnizează o tensiune de referină fixă. În cazurile în care este necesar ca
generatorul de tensiune de referinţă să debiteze un curent apreciabil fară sa-şi modifice
tensiunea de ieşire se recurge la stabilitoare de tensiune calibrate speciale.
2. Metoda compensării complete –constă în măsurarea tensiunii continue printr-un
procedeu de zero, echilibrand tensiunea de măsurat U x cu o tensiune cunoscută Ue egală cu Ux
obţinută prin trecerea fie a unui curent constant printr-un rezistor variabil, fie a unui curent
variabil printr-un rezistor constant.
3. Metoda compensării incomplete. Voltmetre diferenţiale –metoda compensării
incomplete pentru măsurarea tensiunii continue este o metodă diferenţiălă, constând în
măsurarea cu un voltmetru indicator a diferenţei dintre tensiunea necunoscută şi o tensiune de
compensare reglabilă, cunoscută rezultă ca tensiunea de măsurat este egală cu tensiunea de
compensare tensiunea măsurată cu voltmetrul indicator.
4. Măsurarea curentului continuu –măsurarea directă a curentului continuu se face cu
ajutorul ampermetrelor magnetoelectrice şi electrodinamice. Măsurarea indirectă se face fie
cu ajutorul şunturilor fie prin intermediul convertoarelor magnetice de c.c.
Măsurarea tensiunilor electrice la bornele circuitelor electronice se realizează cu
ajutorul voltmetrelor, aparate ce se conectează în paralel cu montajul analizat la bornele
dorite. Intensitatea curentului electric din latura unui circuit electronic se masoară cu ajutorul
ampermetrelor, aparate ce se înseriază în latura dorită. Există o foarte mare diversitate a
sistemelor de măsurare a celor două mărimi de bază, motiv pentru care alegerii acestora în
vederea efectuării unei masurări trebuie să i se acorde o atenţie sporită. Câteva din criteriile de
bază care se au în vedere la alegerea sistemului de măsurare sunt prezentate în continuare:

9
 - regimul de funcţionare al circuitului în care se efectueazţ măsurarea (staţionar,
cvasistaţionar, variabil);
- natura mărimii electrice de circuit măsurate (curent, tensiune);
- ordinul de mărime al mărimii măsurate şi gama posibilp de variaţie a acesteia;
- precizia impusp măsurarii;
- domeniul de frecvenţe şi viteza de lucru;
- influenţa factorilor perturbatori externi (temperatura, câmpuri electrice sau magnetice)
asupra sistemului de măsurare;
- versatilitatea sistemului de măsurare;
- disponibilităţile materiale ale operatorului.
Este evident faptul că introducerea unui sistem de măsurare într-un circuit electric în
vederea măsurarii unei mărimi electrice (tensiune, curent) determină o perturbare a acesteia.
Este necesar ca această perturbare sa fie minimă, cerintă realizată prin alegerea unor sisteme
de măsurare cu consumuri proprii reduse (ampermetre cu rezistenţe interne cât mai mici,
voltmetre cu rezistenţe interne cât mai mari).
Din punctul de vedere al formei de undă a mărimilor măsurate, sistemele de măsurat se
împart în două categorii: de curent continuu şi de curent alternativ.
Funcţionarea aparatelor magnetoelectrice se bazează pe interacţiunea dintre cîmpul
magnetic al unui magnet permanent şi o bobină mobilă parcursă de curentul de măsurat
(curent continuu). În urma acestei interacţiuni apare un cuplu activ care pune în mişcare
bobina mobilă împreună cu întregul echipaj mobil.
Din principiul de funcţionare, se observă că elementele de bază ale aparatelor
magnetoelectrice sunt: magnetul permanent şi bobina mobilă. Ele fac parte din dispozitivul
pentru producerea cuplului activ. Partea fixă a acestui dispozitiv este alcătuită, aşa cum se
vede şi în figura.1, din magnetul permanent, piesele polare şi miezul cilindric. Piesele polare
şi miezul sînt executate din fier moale şi au suprafeţele cilindrice, centrate pe axul aparatului
astfel ca în întrefierul foarte îngust care se formează, cîmpul magnetic creat de magnetul
permanent să aibă un spectru radial şi uniform. Această distribuţie a cîmpului în întrefier asi-
gură obţinerea unei scări liniare pentru aparatele magnetoelectrice. Partea mobilă este
realizată dintr-o bobină, aşezată în întrefierul circuitului magnetic şi montată pe două semiaxe
ale căror capete se reazemă în lagăre.

10
 Fig.1.Aparat magnetoelectric

De semiaxe sunt prinse două arcuri spirale care creează cuplul rezistent şi, în acelaşi
timp servesc la aducerea curentului la bobina mobilă. Capătul fix al unuia dintre arcuri arcuri
este prins la saşiul aparatului, iar al celuilalt — la pîrghia corectorului de zero.
Pe una dintre semiaxe este fixat acul indicator care, împreună cu scara gradată,
formează dispozitivul de citire.
Acul indicator este echilibrat de contragreutăţi. Amortizorul este electromagnetic şi
este format din carcasa bobinei, care se realizează din aluminiu, sau din cîteva spire în
scurtcircuit prevăzute în acest scop pe bobină. La mişcarea bobinei în cîmpul magnetic al
magnetului permanent, în carcasa din aluminiu sau în spirele în scurtcircuit se induc curenţi, a
căror acţiune tinde să se opună mişcării amortizînd în acest fel oscilaţiile echipajului mobil.
În construcţiile moderne ale aparatelor magnetoelectrice, magnetul permanent nu mai
este sub formă de potcoavă alungită. Folosindu-se materiale magnetice cu calităţi superioare,
dimensiunile acestui magnet s-au micşorat foarte mult, realizîndu-se astfel importante eco-
nomii de materiale.
La trecerea unui curent continuu I prin bobină, ca urmare a interacţiunii curentului cu
cîmpul magnetic al magnetului permanent, asupra părţilor active ale spirelor bobinei
acţionează forţele F care dau naştere cuplului activ, Ma ce roteşte bobina.
Avînd în vedere că distanţa între punctele de aplicaţie ale celor două forţe este b (lăţimea
unei spire) şi că lungimea conductorului supus unei forţe F este egală cu înălţimea unei spire l

înmulţită cu numărul de spire N ale bobinei, se poate deduce:

Ma =Fb = I BNlb == BNAI

11
unde A = Ib este aria unei spire.
Bobina mobilă se roteşte pînă cînd cuplul rezistent produs de arcurile spirale (M r = Dα),
crescând cu unghiul de rotire, egalează cuplul activ (M r = M a )înlocuind în această
egalitate expresiile celor două cupluri, se obţine:

BNAI = D α

de unde :
BNA
a I
D

Fig.2 Schema aparatului magnetoelectric

Avînd în vedere că, prin construcţia specială a circuitului magnetic,

se obţine în întrefier o inducţie constantă, se poate nota :
BNA
S
D
şi rezultă : α=SxI

Aparatele magnetoelectrice se folosesc ca ampermetre şt voltmetre de curent continuu.

Fiind cele mai bune aparate de măsurat electrice, ele se folosesc, de asemenea, ca instrumente
indicatoare în foarte multe tipuri de aparate.

12
 În ţara noastră se construiesc diferite tipuri de aparate magneto-
electrice la „Întreprinderea de Aparate Electrice de Măsurat" din Timişoara.

Prevenirea defecţiunilor şi remedieri

La începutul unor măsurări este necesar să se verifice dacă aparatul de măsurat indică
zero cînd nu este parcurs de curent electric. Dacă aparatul nu indică zero, se va regla din
corectorul de zero.
Este necesar ca pentru fiecare măsurare să fie ales un aparat corespunzător în aşa fel încît
prin acesta să nu treacă curenţi cu intensităţi mai mari decît intensitatea maximă pentru care a
fost construit aparatul (intensitatea curentului nominal) :
În cazul "în care se desfăşoară intensitatea curentului nominal, este posibil să apară
următoarele defecţiuni:
— îndoirea sau ruperea indicatorului;
— întreruperea unui arc spiral;
— întreruperea bobinei mobile.
Menţionăm că reparaţiile aparatelor de măsurat se fac de obicei în laboratoare specializate şi
că în urma reparaţiei aparatul trebuie supus verificărilor metrologice.

3.2.Voltmetre de curent continuu

1. Voltmetre magnetoelectrice
Voltmetrele magnetoelectrice sunt cele mai simple aparate analogice destinate
măsurarii tensiunilor continue. Funcţionarea lor se bazează pe interacţiunea dintre câmpul
magnetic B produs de un magnet permanent şi o bobină parcursă de un curent I. Din punctul
de vedere al construcţiei, dispozitivele magnetoelectrice se pot realiza în urmatoarele variante:
1) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă şi magnet exterior (varianta de
bază);
2) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobila şi construcţie concentrică;
3) dispozitiv magnetoelectric cu bobină mobilă;
4) dispozitiv magnetoelectric cu magnet mobil si bobină fixă.

Construcţia şi functionarea dispozitivului magnetoelectric cu bobina mobilă şi magnet

permanent pot fi studiate cu ajutorul schemei din figura 3. Bobina mobilă 1, în forma de cadru
dreptunghiular, parcursă de curentul I, se poate roti liber într-un întrefier redus format de

13
piesele polare 2 ale magnetului permanent 3 şi miezul cilindric 4. Câmpul magnetic creat de
magnetul permanent are un spectru radial si omogen, inducţia magnetică B din întrefier fiind
constantă, indiferent de poziţia bobinei.

Fig.3.
Forţa magnetoelectrică elementaă ce exercită asupra unui element dl al conductoarelor
bobinei este:

iar forţa Laplace ce acţioneaza asupra unui conductor (în cazul figurii .3) este:

unde l este lungimea activă a unui conductor al bobinei.

Expresia cuplului activ ce acţionează asupra unei spire a bobinei Masp este:

iar cuplul activ rezultant Ma va fi:

unde: este o constantă constructivă denumită constantă dinamică a

aparatului, în care N este numarul de spire al bobinei.

14
 Cuplului activ, care tinde sa imprime o miscare de rotaţie sistemului mobil, i se opune
cuplul rezistent determinat de elemente elastice (resorturi spirale, benzi tensionate sau fire de
torsiune) a carui expresie este de forma:

în care D este cuplul rezistent specific, iar α - unghiul de deviaţie al sistemului mobil.

La echilibru, , adică:

sau:

unde: reprezintă sensibilitatea de curent a dispozitivului magnetoelectric

(în diviziuni pe amper).
Daca U m este tensiunea masurată, iar Re rezistenta echivalentă (a bobinei dispozitivului
magnetoelectric si a rezistentelor înseriate cu acesta) rezultă:

Raportul: se numeste constanta de tensiune a voltmetrului

a şi se exprimă în V / div. , iar inversul acestuia :

reprezinta sensibilitatea de tensiune şi se masoară în div. /V.

15
 Fig.4
Constanta de tensiune, Cu (valoarea diviziunii), reprezintă valoarea tensiunii care
determină o deviaţie de o diviziune, iar sensibilitatea de tensiune Su reprezintă deviaţia
corespunzatoare unei tensiuni egale cu 1 V.
Suspensia sistemului mobil poate fi realizată pe lagăre (exterioare sau interioare), pe
benzi tensionate sau pe fir de torsiune. Cele trei tipuri de suspensii posibile sunt prezentate în
figura 4 împreună cu principalele elemente auxiliare ale dispozitivului magnetoelectric.
Pe lânga funcţia principală aceea de a crea cuplul antagonist, elementele elastice
(resorturile spirale - reper 3 în figura 4a., benzile tensionate - reper 9 ,c, firul de torsiune -
reperul 12,d) au şi rolul de readucere la zero a acului indicator la dispariţia mărimii măsurate
şi de reglare a punctului de zero prin şurubul corector de 0 (reper 8 ).

16
 Reducerea duratei şi amplificării oscilaţiilor sistemului mobil în jurul poziţiei de
echilibru (amortizarea mişcării) se realizează prin intermediul curenţilor de frânare induşi în
cadrul de aluminiu al bobinei mobile care se roteşte odată cu acesta în câmpul magnetic de
inducţie B.
Dispozitivul magnetoelectric este prevăzut cu un ac indicator 4, contragreutăţi pentru
echilibrarea sistemului mobil 7, cu corectorul de zero 8, şi scara gradată uniform 5. Pentru
aparatele cu clasa de precizie 0,2 si 0,1 este utilizat un sistem optic de citire a indicaţiilor cu
spot luminos şi scara interioară. Celelalte notaţii indică: 1 - bobina mobilă, 2 - ax din oţel, 6 -
lagăre, 10 - arc de întindere, 11 - oglindă şi 13 - fir de aducţiune.
Deviaţia a a sistemului mobil depinde liniar (a = kU) de tensiunea aplicată şi de curentul
ce străbate bobina mobilă (a = kl). Astfel, la schimbarea sensului curentului prin bobină se va
schimba sensul cuplului electromagnetic şi al deviaţiei, motiv pentru care aparatele
magnetoelectrice au bornele marcate distinctiv cu semnele + şi -.

Fig.5
Unele dintre performanţele aparatelor magnetoelectrice pot fi îmbunătaţite prin anumite
modificări constructive ale variantei de bază. Astfel, o utilizare optimă a materialelor
magnetice şi o ecranare eficientă împotriva câmpurilor magnetice exterioare se pot obţine prin
utilizarea aparatelor magnetoelectrice cu bobină mobilă şi construcşie concentrică, fig.5 iar
reducerea gabaritului (fară afectarea lungimii scării) prin utilizarea unor dispozitive
magnetoelectrice cu bobină mobilă unilaterală (fig.6).

Fig.6
17
 La trecerea curentului electric printr-un aparat conform legii lui Ohm, la bornele
acestuia apare o cădere de tensiune: U= I R, rezultă I= U/R
Dacă în caracteristica statică de funcţionare se exprimă I prin U/R, se obţine:
α=f(U/R)=f1 (U), unde f1= f/R.
Această relaţie arată că indicaţia aparatului α este proporţională cu tensiunea aplicată la
bornele sale, deci acesta poate fi folosit ca voltmetru.
Pentru ca un voltmetru să măsoare tensiunea electrică între două puncte ale unui circuit,
el trebuie montat în paralel pe circuit între cele două puncte, astfel încât tensiunea de măsurat
să fie egală cu tensiunea de la bornele sale.

Simbol al voltmetrului montarea voltmetrului în circuit

Extinderea domeniului de măsurare a voltmetrelor magnetoelectrice se realizează cu

ajutorul unor rezistenţe aditionale Rad, executate din manganină.

Dacă Rv este rezistenţa bobinei voltmetrului, UV - domeniul de masura al acesteia şi U =

nUV valoarea tensiunii de măsurat, rezistenţa adiţională Rad se calculează cu relaţia:

de unde:

Schemele de principiu ale voltmetrului cu un singur domeniu de măsurare (a) şi cu

domenii multiple (b) sunt prezentate în figura 7.

18
 Fig.7

Cel mai important dezavantaj al unui voltmetru magnetoelectric este determinat de

rezistenţa de intrare de valoare redusă ceea ce face ca măsurarea tensiunii să se realizeze cu
un consum ridicat de la sursa de măsurat, care astfel nu mai lucreaza în "gol", precum şi de
fragilitatea lor la şocurile mecanice şi la vibraţii.

19
 CAPITOLUL IV

NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATEA MUNCII

Normele specifice de securitate a muncii la utilizarea energiei electrice sunt

reglementări cu aplicabilitate naţională, care cuprind prevederi minimale şi obligatorii pentru
desfăşurarea principalelor activităţi din economia naţională, în condiţii de evitare a
accidentării.
Respectarea conţinutului acestor prevederi nu absolvă persoanele juridice şi persoanele
fizice de răspunderi pentru lipsa de prevedere şi asigurare a oricăror altor măsuri de securitate
a muncii, adecvate condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii respective.
Normele specifice de securitate a muncii fac parte dintr-un sistem unitar de reglementări
privind asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, sistem compus din:
- Norme generale de protecţie a muncii care cuprind prevederi de protecţie a muncii şi de
medicină a muncii, cu aplicabilitate în general pentru orice activitate.
- Normele specifice de protecţie a muncii care cuprind prevederi de protecţie specifice unor
activităţi sau grupe de activităţi, detaliind prin acestea prevederile normelor generale de
protecţie a muncii.
Normele specifice de securitate a muncii la utilizarea energiei electrice trebuie aplicate
corelat şi cu alte norme specifice, proprii acelor activităţi conexe, impuse de tehnologie.
Pentru executarea lucrărilor de reglare şi verificare a aparatelor de măsură se utilizează
scule, unelte şi dispozitive, precum şi mijloace de protecţie electroizolante la utilizarea cărora
trebuie să se ţină cont de următoarele măsuri de protecţia muncii:
-Sculele să nu prezinte decalibrări sau deformări;
-Sculele care prin natura lor sunt prevăzute cu mânere electroizolante, trebuie să aibă
materialul electroizolant integru, fără fisuri, străpungeri şi să fie fixat rigid din punct de
vedere mecanic;
-Materialul de construcţie al sculelor nu trebuie să fie casant.
În cadrul operaţiilor de reglare al aparatului de măsură, când se intervine direct asupra
ansamblurilor şi dispozitivelor de reglare, trebuie să se utilizeze şurubelniţe cu mânere
electroizolante, precum şi mănuşi de joasă tensiune pentru a preveni atingerea părţilor sub
tensiune de către operator.
Instalaţiile de verificare şi reglare trebuie amplasate astfel încât să nu poată fi atinse
simultan de o persoană cu alte părţi ale construcţiei sau instalaţiei, legate în mod normal la
pământ.
Înainte de a începe lucrul la instalaţia de reglat aparate de măsură este absolut necesar să se
asigure ca:
-alimentarea de la reţea să se facă corect;
-fişa şi priza de alimentare să fie prevăzute cu aparate de protecţie;
-instalaţia de reglat şi panoul de alimentare al aparatelor de măsură să fie legate la
centura de împământare.

20
 La instalaţia de verificare şi reglare trebuie să lucreze numai personal instruit în acest scop
şi numai după ce şi-a însuşit instrucţiunile de utilizare.
Lucrătorii trebuie să stea cu picioarele pe covoraşe sau preşuri electroizolante. Trebuie să
se evite atingerea simultană a două borne, deoarece bobinele de tensiune şi curent sunt
separate galvanic de masă, existând pericolul de electrocutare. Trebuie să se evite desfacerea
conexiunilor circuitelor de curent de la instalaţia în funcţiune pentru evitarea producerii de
arcuri electrice periculoase.
La executarea lucrărilor de revizie a instalaţiilor se va avea în vedere necesitatea
deconectării instalaţiei de la reţea prin scoaterea ştecherului din priza de alimentare.

21
 Bibliografie:

[1] Antoniu M., ş.a., Măsurări electrice şi electronice, vol. 1, Ed. “Gh.Asachi”, Iaşi,
1997
[2] Iliescu C., ş.a., Măsurări electrice şi electronice, Ed. Did. şi Ped., Bucureşti,
1983.
[3] Mocanu C.I., Teoria circuitelor electrice, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979.
[4] Preda M., Cristea P., Bazele electrotehnicii, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
[5] Şora C., Bazele electrotehnicii, Ed. Did. şi Ped., Bucureşti, 1982.

22