Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului

“Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara

Facultatea de Agricultura
Sectia P.E.F.

Proiect

Student :

Timisoara
2019
1
 Capitolul I
Importanta economica si cerintele
ecologice ale culturii de cartof

Cartoful este considerat ca a doua pâine a omului, deşi nu este luat în cultură de foarte
mult timp în Europa şi la noi în ţară.
Cartoful este un produs vegetal hrănitor, gustos şi ieftin, care constituie alimentul de bază
al multor popoare şi deţine o pondere mare în balanţa economică a multor ţări.
Cartoful se consumă fiert, copt, prăjit, sub formă de supe, salate, piureuri. Acesta
substituie de multe ori pâinea şi este un aliment dietetic de neînlocuit.
În industria alimentară cartoful se foloseşte pentru obţinerea de făină, fulgi, cartofi
deshidrataţi (care se folosesc pentru piureuri şi pâine), cips, pommes frittes şi cartofi pai.
Cartoful se foloseşte în industria amidonului, alcoolului sau în industria chimică.
De asemenea, cartoful se foloseşte în hrana animalelor (în special pentru porcine şi
bovine), ca atare sau borhotul rămas de la fabricarea amidonului sau a alcoolului şi reziduurile
rămase din industria alimentară.
Cartoful este originar din America şi anume din regiunile înalte şi umede din Peru,
Columbia, Ecuador. Din aceste ţinuturi a fost adus în Europa, mai întâi în Spania şi Anglia, de
către navigatori.
Introdus în Europa ca o curiozitate botanică a lumii noi, răspândit de botanişti dintr-o
parte în alta a Europei, acceptat în cultură mai greu şi mai mult de nevoie, cartoful s-a impus mai
târziu ca o plantă de cultură principală, aflându-şi în acest continent o nouă patrie.
După anii 1800, cartoful a devenit o cultură importantă pentru unele ţări ca: Germania, Franţa,
Anglia, Olanda, Belgia.
Cartoful, ca plantă tehnică-alimentară, a câştigat mult ca importanţă, mai ales după cel
de-al doilea război mondial, încadrându-se în prezent în rândul principalelor plante de cultură.
Suprafeţe şi producţii
În anul 2008, cartoful s-a cultivat pe Glob pe o suprafaţă de 18,2 milioane ha, producţia
medie pe ha fiind de 17,2 t. Cele mai mari suprafeţe cultivate cu cartof au fost în Asia (8,4
milioane ha), Europa (6,2 milioane ha) şi Africa (1,8 milioane ha). Cele mai mari ţări
cultivatoare de cartof, cu suprafeţe mai mari de 1 milion de hectare sunt: China (4,4 milioane
ha), Federaţia Rusă (2,0 milioane ha), India (1,7 milioane ha) şi Ukraina (1,4 milioane ha).

2
 Producţiile cele mai mari la hectar obţinute în anul 2008, de peste 40 t/ha au fost obţinute
în: Noua Zeelandă (50,2 t/ha), Olanda (45,5 t/ha), SUA (44,2 t/ha), Belgia (44,1 t/ha), Germania
(43,7 t/ha), Franţa (43,5 t/ha), Danemarca (41,9 t/ha), Marea Britanie (41,6 t/ha).
România a cultivat în ultimii ani o suprafaţă cu cartof cuprinsă între 260 şi 285 mii ha, producţia
medie variind între 12,2 şi 15,9 t/ha (tabelul 10).
Particularităţi biologice la cartof
Rădăcina este fibroasă, ramificată, cu o mare putere de absorbţie a apei şi a elementelor
nutritive, dar cu o putere slabă de pătrundere în sol, majoritatea rădăcinilor aflându-se la
adâncimea de 30-40 cm.
La cartof întâlnim tulpini subterane (stolonii şi tuberculii) şi tulpini aeriene (vrejii).
Stolonii sunt ramificaţii ale tulpinii subterane, sunt în număr de 12-15 pe plantă, au 10-15 cm
lungime şi sunt suculenţi. Aceştia au o poziţie orizontală sau oblică în jos şi sunt formaţi din
noduri şi internoduri. Prin îngroşarea ultimelor 10-12 internoduri de la partea terminală,
stolonilor formează tuberculii.
Tuberculii sunt organele plantei în care se acumulează substanţele de rezervă. La un
tubercul de cartof se poate distinge partea bazală (partea la care se prinde stolonul într-o uşoară
adâncitură) şi partea apicală sau vârful (unde se află un mugure terminal). Pe suprafaţa
tuberculilor se află nişte adâncituri (ochii) formaţi fiecare din câte trei muguri situaţi la baza unei
formaţiuni mai mult sau mai puţin îngroşată şi proeminentă denumită sprânceană. Numărul,
mărimea şi adâncimea ochilor variază în funcţie de soi. Tuberculii de cartof au diferite forme
(sferici, ovali, alungiţi, reniformi), culori (coaja poate fi galbenă, roză, violacee sau roşie, iar
miezul poate fi alb sau galben) şi mărimi, în funcţie de soi.
Mărimea şi forma tuberculilor determină modul de utilizare, şi anume: tuberculi de formă
sferică sau rotund-ovală, cu diametrul de 40 - 55 mm sunt preferaţi pentru chips, iar tuberculii de
formă lung ovală, mai lungi de 55 mm sunt preferaţi pentru pommes-frittes.
Tuberculii sunt organele vegetative de înmulţirea ale cartofului. Din mugurele central al
fiecărui ochi se formează colţi. În cazul ruperii colţilor care se formează din mugurele central,
pornesc în vegetaţie şi mugurii laterali ai ochilor, formându-se alţi colţi. Din colţii formaţi în
condiţii optime de temperatură şi umiditate, după plantare se formează rădăcini şi tulpini.
Tulpinile ajung la suprafaţa solului, moment ce marchează faza de răsărire, iar în prezenţa
luminii înverzesc şi formează frunze. Paralel cu formarea frunzelor, tulpinile cresc, ajungând la
dimensiunile maxime în timpul înflorii.
În partea subterană, cresc rădăcinile, iar pe tulpină se formează stolonii, care pe măsură
ce cresc se îngroaşă la capăt şi formează tuberculii ce cresc, de regulă, după terminarea creşterii
părţii aeriene a plantei. Tuberculii tineri sunt protejaţi de epidermă care se exfoliază, locul ei
fiind luat de peridermă sau coajă. Periderma este elastică, netedă, rugoasă sau reticulată, în
funcţie de soi.
Uniformitatea şi mărimea tuberculilor depind de lungimea perioadei de tuberizare,
respectiv de lungimea perioadei de când începe şi când se termină transformarea stolonilor în
tuberculi. Cu cât această perioadă este mai scurtă, cu atât tuberculii sunt mai uniformi ca mărime.
La soiurile timpurii şi extratimpurii, tuberizarea începe după 12-14 zile de la răsărire, iar la
soiurile târzii tuberizarea începe la 20-35 de zile de la răsărire. Numărul tuberculilor formaţi la
cuib este determinat de soi, mărimea tuberculului plantat, densitatea de plantare, numărul de
tulpini principale, perioada de creştere şi condiţiile pedoclimatice şi fitotehnice.
Repausul germinal este faza ce urmează imediat recoltării tuberculilor, în care aceştia nu
încolţesc chiar dacă condiţiile de temperatură şi umiditate sunt optime. Lungimea acestei faze

3
depinde de soi şi condiţiile în care a fost cultivat cartoful (temperatura şi precipitaţiile din timpul
perioadei de vegetaţie a plantelor).
Scurtarea sau prelungirea repausului germinal este posibilă acţionând direct asupra
tuberculilor prin utilizarea substanţelor chimice cu rol inhibitor sau stimulator.
Frunzele sunt compuse şi imparipenat-sectate, cu foliole de mărimi diferite care alternează.
Numărul de frunze pe tulpină variază între 8 şi 12, în funcţie de soi.
Florile sunt grupate în cime simple sau compuse, sunt pe tipul 5, iar colora poate fi de
culoare albă, violacee, albastră, albastră-violacee, roză-violacee, albă-gălbuie.
Fructul este o bacă de formă sferică sau conică, cărnoasă şi suculentă, de culoare verde sau
pigmentată în albastru sau violaceu.
Procesul de creştere la cartof se desfăşoară în următoarele etape:
- de la plantare la răsărire, perioadă cuprinsă între 15 şi 30 de zile;
- de la răsărire până la formarea tuberculilor, perioadă cuprinsă între 12 şi 35 de zile;
- de la începutul formării tuberculilor până la încetarea creşterii tufelor, perioadă cuprinsă între
25 şi 45 de zile;
- de la încetarea creşterii tufelor până la uscarea lor, perioadă cuprinsă între 20 şi 40 de zile.
Cunoaşterea fazelor de creştere prezintă interes pentru diversele intervenţii tehnologice:
- cunoaşterea intervalului de la plantare la răsărire ajută la stabilirea momentului optim de
aplicare a erbicidelor sau de efectuare a unor lucrări mecanice pentru combaterea buruienilor;
- cunoaşterea intervalului de la răsărire la începutul formării tuberculilor prezintă interes
pentru aplicarea îngrăşămintelor şi a irigaţiei, iar tasarea solului în această perioadă, determinată
de lucrările mecanice de întreţinere, influenţează nefavorabil tuberizarea;
- în perioada tuberizare-încetarea creşterii tufelor, irigarea cartofului şi fertilizarea, combaterea
bolilor şi dăunătorilor sunt factori care influenţează favorabil producţia de tuberculi.
Degenerarea cartofului. În cazul utilizării materialului de plantat din recolta proprie,
cultivatorii de cartof au constatat că indiferent de soiul folosit, condiţiile climatice şi tehnologia
de cultivare, producţia scade de la an la an, colţii sunt din ce în ce mai slabi, devenind în cele din
urmă filoşi, iar plantele sunt firave, ajungând chiar la dispariţie, mai ales în zonele calde şi
secetoase cu atacuri frecvente de agenţi patogeni. Acest fenomen a fost denumit degenerarea
cartofului, care poate fi degenerare climatică şi degenerare virotică.
Degenerarea climatică a fost explicată de către cercetătorii germani şi ruşi prin lipsa
umidităţii şi temperaturi excesive, peste 30-35oC, care duc la stagnarea creşterii tuberculilor,
scurtarea repausului germinativ şi încolţirea tuberculilor în câmp înainte de recoltare, pierzându-
şi astfel vitalitatea. Aceasta este degenerarea fiziologică şi se produce în zonele secetoase şi
calde, iar tuberculii obţinuţi în aceste condiţii, dacă se folosesc la plantare, dau producţii foarte
mici.
Degenerarea virotică a fost explicată de către cercetătorii olandezi şi americani ca fiind
determinată de virusuri, într-un interval scurt de timp (chiar un an), dacă frecvenţa insectelor
vectoare de virusuri este mare. Atacul de virusuri se manifestă prin deformarea, necrozarea şi
uscarea frunzelor, după care migrează spre tuberculi şi se transmit la cultura următoare. Unele
virusuri se transmit prin contact între plantele bolnave şi cele sănătoase (X, S), alte virusuri sunt
transmise de afide vectoare (A, M, Y, VRFC), iar altele prin insecte, ciuperci şi nematozi.
Degenerarea cartofului se combate prin producerea materialului de plantare pornind de la
tuberculi liberi de viroze şi amplasarea loturilor semincere în condiţii corespunzătoare diverselor
categorii biologice.

4
 În România, producerea materialului de plantare din verigile superioare se desfăşoară în zone
închise, amplasate în condiţii de climă şi sol foarte favorabile culturii cartofului.

Sistematică şi soiuri
Cartoful face parte din familia Solanaceae, genul Solanum L. Din numărul mare de specii de
cartof cultivate în America, pe tot globul s-a răspândit în cultură o singură specie, şi anume
Solanum tuberosum L, care este o formă tetraploidă (2n = 48).
Soiurile de cartof aflate în prezent în cultură sunt grupate după mai multe însuşiri, cele mai
importante fiind perioada de vegetaţie, calitatea tuberculilor şi modul de utilizare.

După perioada de vegetaţie, soiurile de cartof se împart în:

- timpurii, cu perioada de vegetaţie de până la 90 zile;
- semitimpurii, cu perioada de vegetaţie cuprisă între 90 şi 110 zile;
- semitârzii, cu perioada de vegetaţie cuprinsă între 110 şi 130 zile;
- târzii, cu perioada de vegetaţie de peste 130 zile.

După calitatea tuberculilor, soiurile de cartof se grupează în următoarele clase:

- Clasa A – soiuri pentru salată, cu tuberculi puţin făinoşi, care nu se sfărâmă la fierbere şi care
au consistenţă tare;
- Clasa B – soiuri pentru diferite preparate culinare, cu tuberculi puţin făinoşi, care nu se
sfărâmă la fierbere sau crapă puţin uneori şi care sunt consistenţi, cu amidon fin;
- Clasa C – soiuri cu tuberculi făinoşi, cu consistenţă redusă, care crapă în timpul fierberii;
- Clasa D – souri cu tuberculi foarte făinoşi, care se sfărâmă complet în timpul fierberii şi care
au consistenţă redusă, amidon grosier, fiind utilizaţi în industria amidonului.

După modul de utilizare, soiurile de cartof se grupează astfel:

- soiuri de masă, cu un conţinut redus de amidon (14-17%) şi mai ridicat în proteine, cu
periderma fină, netedă, ochi superficiali şi gust plăcut;
- soiuri industriale, care sunt foarte productive, au un conţinut ridicat de amidon (20-25%) şi o
durată de fierbere mai redusă;
- soiuri furajere, care sunt bogate în amidon şi proteine;
- soiuri mixte, care pot fi folosite în scop culinar, furajer şi pentru prelucrări industriale.

Soiurile valoroase de cartof se caracterizează prin:

- capacitate mare de producţie;
- stoloni scurţi, ceea ce face ca tuberculii să fie grupaţi în cuib, iar recoltarea să poată fi făcută
mecanizat fără pierderi;
- tuberculi rezistenţi la vătămare, ceea ce permite recoltarea mecanizată;
- tuberculi cu formă regulată şi ochi superficiali, care se curăţă uşor şi cu pierderi minime în
cazul folosirii mijloacelor mecanizate;
- rezistenţă la boli (viroze, mană, râie, putregaiuri);
- capacitate de păstrare a tuberculilor pe o perioadă lungă, fără să se producă colţi;
- însuşiri de calitate în funcţie de destinaţia recoltei.

Soiurile de cartof admise pentru cultură în anul 2009 în România au fost următoarele:
- soiuri timpurii: Agata, Fresco, Mariana, Roclas;

5
- soiuri semitimpurii: Alina, Almera, Alwara, Amicii Amorosa, Artemis, Astral N, Atlas,
Claudiu, Dacia, Dumbrava, Escort, Eterna, Frumoasa, Impala, Karlena, Kondor, Magic,
Maranca, Moldoviţa, Nativ, Molli, Oscar, Palma, Rasant, Romano, Rapsodia, Tentant, Timpuriu
de Braşov;
- soiuri semitârzii: Alize, Armonia, Christian, Cosmos, Coval, Cristela, Dragomirna, Harghita,
Ioana, Loial, Luiza, Milenium, Nana, Nemere, Pamina, Productiv, Provento, Redsec, Robusta,
Rozal, Ruxandra, Sante, Speranţa, Tâmpa, Transilvania, White Lady;
- soiuri târzii: Mikel, Minerva, Star.

Cerinţe faţă de climă şi sol

Cerinţe faţă de căldură
Rădăcinile cartofului încep să crească la temperatura de 6-7oC, iar nivelul optim pentru
creşterea plantelor şi formarea tuberculilor este de 15-18oC.
Creşterea colţilor începe la 9-10oC, este optimă la 12-15oC şi se opreşte la 25-27oC. La
temperaturi ale solului de 28-29oC, procesul formării tuberculilor nu are loc.
Temperaturile de –0,5oC distrug frunzele, cele de –0,8oC distrug colţii, iar la 1oC sunt
distruşi tuberculii. Temperaturile de –2…-3oC distrug complet plantele de cartof.
Cerinţe faţă de umiditate
La toate soiurile, începând de la formarea tuberculilor şi până la recoltare, umiditatea în sol
trebuie menţinută la nivelul de 70-80% din capacitatea de câmp. În perioada de la plantare la
răsărire (15-30 zile), precum şi în perioada de la răsărire la începutul tuberizării (12-35 zile),
cartoful foloseşte rezerva de apă din tubercul şi nu este pretenţios faţă de umiditate. În schimb,
plantele de cartof au cea mai mare nevoie de apă la înflorire.
Pentru cartofi, excesul de umiditate este deosebit de dăunător. Absenţa oxigenului, ca urmare
a excesului de apă, opreşte formarea tuberculilor şi stânjeneşte creşterea tuberculilor deja
formaţi. Se poate ajunge la putrezirea tuberculilor şi pieirea plantelor.
Umiditatea insuficientă provoacă stagnări în creşterea tuberculilor. În timpul secetelor
prelungite o parte din apa din tuberculi trece în frunze. Alternarea umidităţii ridicate a solului,
dar nu în exces, cu perioade de secetă scurte în timpul tuberizării, favorizează formarea unui
număr mare de tuberculi la cuib.

Cerinţe faţă de lumină

Insuficienţa luminii afectează creşterea tuturor părţilor plantei, influenţând negativ producţia
de tuberculi.
Procesul de tuberizare se desfăşoară în condiţii de iluminare intensă şi corespunde cu faza de
îmbobocire-înflorit.
Lungimea zilei de 12 ore este socotită optimă pentru formarea tuberculilor. Frunzele de
cartof elaborează o substanţă care stimulează tuberizarea, respectiv transformarea stolonilor în
tuberculi. Ziua scurtă sau lipsa de claritate a luminii favorizează formarea substanţei de
tuberizare.

Cerinţe faţă de sol

Cartoful preferă solurile ce asigură o bună aerisire a stolonilor şi a tuberculilor, prezintă o
rezistenţă mică la creşterea tuberculilor indiferent de conţinutul în umiditate şi asigură o bună
folosire a substanţelor nutritive existente sau administrate prin îngrăşăminte în perioadele de
consum maxim.

6
 Solurile care corespund cel mai bine pentru cultura cartofului sunt cele lutoase şi luto-
nisipoase. bine structurate, netasate şi profunde, permeabile, fără pericol de exces de umiditate,
cu apa freatică sub 1,5-2 m.
Pentru realizarea culturilor timpurii sunt recomandate solurile cu un conţinut în substanţe
organice de 2,5-3% şi reacţie uşor acidă (pH de 5,5-6,5). Pentru soiurile târzii limitele de pH sunt
mai largi, respectiv între 4,5 şi 7,5.
Pe solurile corespunzătoare culturii cartofului, planta suportă mai uşor condiţiile climatice
nefavorabile.

Zonarea culturii de cartof în România

Zona foarte favorabilă cuprinde depresiunile intra şi extramontane, unde temperaturile sunt
moderate, nu depăşesc 25oC, temperaturile medii în perioada mai-septembrie sunt de 18-20oC,
iar precipitaţiile depăşesc 650 mm anual şi sunt bine repartizate pe faze de vegetaţie, cu un
minim de 80-100 mm în lunile iunie, iulie şi august.
Zona favorabilă se găseşte în zona de deal din vecinătatea lanţului muntos, cu cantităţi mai
mici de precipitaţii, cu un minim de 50-60 mm în lunile cu consum ridicat, şi temperaturi medii
mai ridicate.
Pentru cartoful timpuriu şi extratimpuriu, zona favorabilă cuprinde zona de câmpie şi zona
colinară, unde de la sfârşitul lunii iunie temperatura depăşeşte 25oC, precipitaţiile sunt reduse,
seceta este frecventă şi persistentă în perioada iulie-septembrie.
Prin folosirea irigaţiei în zona de câmpie se compensează deficitul de umiditate şi se
moderează temperatura în sol, extinzându-se cultura cartofului în aceste zone pentru consum de
vară, toamnă-iarnă şi pentru industrie.

Tehnologia de cultivare
Rotaţia
Cartoful preferă plantele premergătoarea care se recoltează devreme, lasă terenul curat de
buruieni şi fără resturi vegetale în cantitate mare, au un sistem radicular profund şi lasă solul
afânat.
Plantele premergătoare favorabile pentru cultura cartofului sunt: leguminoasele perene
(lucerna în zona de câmpie şi trifoiul roşu în zonele umede), leguminoasele anuale, cerealele
păioase (grâu, orz, orzoaică, secară, triticale), porumb boabe şi porumb pentru siloz, legume
bostănoase, vărzoase, bulboase şi rădăcinoase.
Se recomandă rotaţia de 2-4 ani în unităţile agricole cu o pondere mare a culturii cartofului,
şi rotaţia de 3-5 ani în unităţile agricole cu o pondere mică a culturii cartofului. Pe solurile
infectate cu nematozi (Globodera spp.), rotaţia trebuie să fie de cel puţin 5-6 ani.
Cartoful nu se recomandă să se cultive după alte solanacee, prucum şi după in şi floarea-
soarelui, datorită înmulţirii bolilor comune (putregai cenuşiu) şi a dăunătorilor comuni
(nematozi).
După cartoful extratimpuriu şi timpuriu pot fi cultivate culturi succesive, cum sunt: porumb
siloz, fasole, varză de toamnă, castraveţi, fasole păstăi şi alte legume de toamnă.
După cartoful de vară se pot cultiva culturi de toamnă, cum sunt: rapiţă, grâu, orz, secară,
triticale.

Fertilizarea

7
 Cartoful are un consum specific de elemente nutritive mare. Astfel, pentru fiecare 1000 kg
tuberculi şi biomasa epigee aferentă, acesta consumă în medie 5 kg N, 3 kg P2O5, 8 kg K2O, 3
kg CaO şi 1 kg MgO.
Fertilizarea minerală. Dozele de îngrăşăminte chimice sunt diferite în funcţie de destinaţia
recoltei (tabelul 11). După leguminoase perene, doza de azot se reduce cu 20-30 kg/ha şi se
măreşte doza de fosfor cu 20 kg/ha. După leguminoase anuale, doza de azot se reduce cu 10-20
kg/ha şi se măreşte doza de fosfor cu 15 kg/ha. După plante tehnice, doza de azot şi fosfor se
măreşte cu 10-20 kg/ha.
Destinaţia culturii Dozele de 絜grăşăminte chimice (kg s.a./ha)
N P2O5 K2O
Consum extratimpuriu şi timpuriu 130 - 160 60 - 80 60 – 80
Consum de vară 90 – 100 80 – 100 40 – 60
Consum de toamnă-iarnă 120 – 140 110 – 125 70 – 100
Tuberculi pentru industrie 100 – 120 120 120
Tuberculi pentru plantare 80 – 90 120 100 - 120
Dozele de îngrăşăminte chimice recomandate la cultura cartofului. Sursa: ICPC Braşov (citat de
Dumbravă M., 2004)
Dintre îngrăşămintele chimice cu azot, cele mai recomandate sunt nitrocalcarul şi ureea pe
solurile acide, iar pe cele neutre azotatul de amoniu şi ureea.
Îngrăşămintele simple cu fosfor şi cu potasi se aplică înainte de efectuarea arăturii.
Îngrăşămintele cu azot se aplică în primăvară la pregătirea solului pentru plantare şi după
tuberizare (10-35 zile după răsărire). Îngrăşămintele complexe se pot aplica la plantare sau în
vegetaţie.
Fertilizarea organică se recomandă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele nisipoase şi
luto-argiloase. Gunoiul de grajd se recomandă pentru soiurile timpurii deoarece favorizează
încălzirea solului, dar este bine valorificat de către soiurile tardive. Cele mai bune rezultate se
obţin prin fertilizarea organo-minerală.
Se recomandă cantităţi de 20-40 t/ha gunoi de grajd şi se reduc dozele de îngrăşăminte
chimice cu 2 kg azot, 1 kg P2O5 şi 2,5 kg K2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată
cartofului. Dacă cultura cartofului este aproape de o zonă bogată în turbă se pot aplica 20-40
tone/ha turbă.
Gunoiul de grajd se administrează înainte de efectuarea arăturii.
Fertilizarea foliară. La cartof se obţin rezultate bune prin aplicarea îngrăşămintelor foliare
simultan cu tratamentele pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, din momentul apariţiei
mugurilor florali (când tufele au acoperit solul) până spre sfârşitul formării tuberculilor. Se pot
efectua trei fertilizări foliare la intervale de 10-12 zile cu următoarele produse: Brassitrel, Elite
Verde, Ferticare 10-10-20, Folisof F 221, Folisof F 212, Folplant 231, F-231, Nutrient Expres
20-20-20, Kristalon 15-5-30, Kristalon 19-6-20, NutriVit 20-20-20, Polifag, Poliment Super,
Polyfeed 14-14-28, Polyfeed 19-19-19.
Fertilizarea foliară asigură o nutriţie echilibrată a plantelor, asigurând un aport de
microelemente care completează fertilizarea de bază cu azot, fosfor şi potasiu, contribuind la
mărirea producţiei de tuberculi prin creşterea mărimii tuberculilor, la ameliorarea calită_ii şi a
rezistenţei la păstrare a tuberculilor.
Volumele de soluţie recomandate sunt cuprinse între 300-500 litri, cu o concentraţie de 0,5-
1,0%.

8
 Se pot aplica şi stimulatori de creştere, în special după perioadele de stress (secetă,
temperaturi scăzute, tratamente fitosanitare), precum: CTA Stymulat 4 (200 ml/100 l, aplicat de
1-3 ori).

Lucrările solului
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta
premergătoare se recoltează timpuriu (cerealele păiaose), imediat după recoltarea acesteia se
recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit.
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuată arătura, cu
plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelară.
Lăsarea terenului nelucrat până toamna târziu duce la îmburuienarea şi pierderea apei din sol,
precum şi la executarea arăturii în condiţii mai dificile şi cu un consum mai mare de combustibil.
Până în toamnă, terenul trebuie menţinut curat de buruieni şi afânat, prin lucrări de întreţinere
a arăturii efectuate cu grapa cu discuri şi lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colţi reglabili,
grapa rotativă, sau numai cu grapa cu colţi reglabili, în funcţie de starea arăturii (grad de nivelare
şi de măruţire a bolovanilor) şi de gradul de îmburuienare a solului. Se recomandă ca lucrările de
întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcţia arăturii, pentru o bună
nivelare a terenului.
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta
premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă
efectuarea lucrării de dezmiriştit. Arătura se efectuează cât mai repede cu putinţă, cu plugul în
agregat cu grapa stelată sau grapa inelară. Arătura se mărunţeşte şi se nivelează din toamnă prin
efectuarea de lucrări cu grapa cu discuri şi lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colţi reglabili
sau cu grapa rotativă.
Arătura de vară sau de toamnă se efectuează la adâncimea de 28-30 cm. Pe solurile cu peste
12 % argilă, arătura se efectuează cu subsolaj la 10-15 cm, în acest fel creându-se condiţii de
dezvoltare a tuberculilor. Pe solurile mai puţin profunde, arătura se efectuează la adâncimea de
20-25 cm.
Arătura trebuie efectuată la o umiditate a solului care să nu determine formarea de bulgări
sau curele.
Pentru o plantare mai timpurie se practică bilonarea terenului din toamnă, asigurându-se
astfel şi o reducere a gradului de tasare a solului în primăvară. În această situaţie, în primăvară
tuberculii vor fi puşi manual în bilon, iar acoperirea lor cu pământ se va face manual sau
mecanizat.
Lucrările solului în primăvară. Pe terenurile nivelate şi pe solurile netasate se poate face
direct plantarea, fără o lucrare prealabilă a solului în primăvară.
Pe terenurile denivelate şi pe solurile copactate, solul se lucrează cu un cultivator echipat cu
cuţite tip săgeată sau daltă, atunci când umiditatea solului permite ieşirea pe teren. De asemenea,
se poate folosi şi combinatorul echipat cu vibrocultor, grapa cu colţi şi grapa rotativă. Adâncimea
de lucrare a solului este de 12-15 cm pe solurile compactate la suprafaţă şi de 16-18 cm pe
solurile compactate şi în profunzime.

Materialul de plantat şi plantatul

Calitatea materialului de plantat. Materialul de plantat (tuberculii de cartof de sămânţă)
trebuie să fie certificat, calibrat (uniform ca mărime) şi liber de boli. Acesta trebuie să fie produs,
recoltat şi păstrat în condiţii corespunzătoare, iar în momentul plantării tuberculii trebuie să fie

9
turgescenţi, sănătoşi şi fără colţi mai lungi de 5-10 mm, pentru un plantat mecanizat în condiţii
bune.
Pregătirea materialului de plantat pentru culturile extratimpurii şi timpurii. În cazul culturilor
extratimpurii şi timpurii, pregătire materialului de plantat constă în:
- sortare tuberculilor;
- încolţirea tuberculilor;
- înrădăcinarea tuberculilor;
- secţionarea tuberculilor mari.
Sortarea presupune separarea tuberculilor sănătoşi şi întregi de tuberculii bolnavi şi vătămaţi,
precum şi de impurităţile din masa de tuberculi.
Încolţirea tuberculilor se face cu 30-40 zile înainte de plantare. Pentru încolţire, se aleg
tuberculi sănătoşi, de 30-50g (30-45 mm diametru) care se pun pe 1-2 straturi în lădiţe ce se
stivuiesc în camere încălţite la 15-18oC, cu lumină difuză (naturală sau artificială), umiditatea
relativă a aerului de 85-90% şi cu o aerisire foarte bună. Lădiţele se stivuiesc pe două rânduri (2
lădiţe puse cap la cap), cu lungimea cât permite spaţiul şi înălţimea a 10-15 lădiţe suprapuse.
Între stive se lasă un spaţiu de 50-60 cm pentru circulaţia lucrătorilor care controlează procesul
de încolţire, schimbă poziţia lădiţelor din 7 în 7 zile pentru o iluminare uniformă, elimină
tuberculii cu colţi filoşi şi stropesc tuberculii cu stropitori sau cu vermorelul. În cursul zilei,
spaţiile de încoţire se aerisesc de 2-3 ori.
Procesul de încolţire se poate considera închieat atunci când pe tuberculi s-au format 3-5 colţi
viguroşi, scurţi şi groşi, de 2-3 cm lungime şi cu o culoare specifică soiului.
Înrădăcinarea tuberculilor se practică prin stratificarea tuberculilor într-un amestec reavăn
de mraniţă sau turbă, rumeguş de lemn sau nisip. Stratificarea se poate face în coşuri de nuiele,
lădiţe. Între straturile de tuberculi se aşează un strat de 5 cm de amestec. Tuberculii stratificaţi se
ţin la temperaturi de 12-18oC. După 7-10 zile, la baza colţilor se formează rădăcini cu o lugime
de 5-10 cm.
Tuberculii de cartof încolţiţi şi cei înrădăcinaţi se plantează manual şi cu grijă să nu se rupă
colţii şi rădăcinile. Încolţirea şi înrădăcinarea tuberculilor permite obţinerea de producţii mai
timpurii cu 10-20 de zile.
Secţionarea tuberculilor mari, de peste 60-65g, se face longitudinal astfel încât să se obţină o
repartizare echilibrată a ochilor pe cele două jumătăţi. Secţionarea se face cu 3-5 zile înainte de
plantare, iar pentru evitarea infecţiilor cu diferiţi agenţi patogeni se dezinfectează cu 10-20 kg
praf de cretă sau 2-3 kg Mancozeb la tona de tuberculi.
Pregătirea materialului de plantat pentru culturile de consum de vară şi toamnă-iarnă. În
cazul culturilor pentru consum de vară şi de toamnă-iarnă, pregătire materialului de plantat
constă în:
- sortarea tuberculilor;
- calibrarea tuberculilor.
Prin operaţia de sortare se elimină tuberculii bolnavi şi vătămaţi, impurităţile din masa de
tuberculi şi se îndepărtează colţii mai lungi de 5 cm. În timpul operaţiei de sortare, tuberculii
trebuie manipulaţi cât mai puţin posibil, trebuiend să fie evitate lovirile tuberculilor, căderile de
la înălţimi mai mari de 20-30 cm, vătămările şi infecţiile cu agenţi patogeni.
Prin operaţia de calibrare, tuberculii de cartof se separă pe două fracţii de mărime, şi anume:
- fracţia mică – tuberculi cu diametrul de 30-45 mm;
- fracţia mare – tuberculi cu diametrul de 45-55 mm.

10
 Operaţia de calibrare este obligatorie pentru că maşinile de plantat au reglaje specifice în
funcţie de aceste fracţii de mărime.
Opearaţiile de sortare şi calibrare se efectuează la temperaturi de 10-12oC, după ce materialul
de plantat din depozit a fost preîncălzit timp de câteva zile la temperaturi de 8-10oC. Aceste
operaţii se efectuează înainte de efectuarea plantării.

Plantarea cartofului trebuie făcută atunci când temperatura solului la adâncimea de 10 cm

depăşeşte 6oC pe solurile mai grele şi 4oC pe terenurile nisipoase, iar solul este zvântat, astfel
încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului şi plantatul fără tasarea solului.
Eventualele scăderi de temperatură după plantare nu afectează tuberculii din sol. Plantarea
timpurie prezintă următoarele avantaje: se realizează o tuberizare timpurie; temperaturile
moderate şi lungimea zilei favorizează un ritm intens de acumulare a biomasei; sunt folosite
eficient ploile de la începutul verii; sunt evitate secetele din vară.
Răsărirea se realizează la 18-20 zile de la plantare la cartoful preîncolţit şi 20-30 zile la cartoful
neîncolţiţi.
Calendaristic, epoca de plantare pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu este 5-15 martie
pentru nisipurile din Oltenia şi 5-25 martie în restul zonelor de cultură. Tuberculii neîncolţiţi se
plantează până la 20 martie în zona de câmpie, până la 10-15 aprilie în zona favorabilă şi până la
sfârşitul lunii aprilie în zonele cu climă foarte favorabilă pentru cartof, în funcţie de zvântarea
terenului.
Densitatea de plantare. Densitatea este diferită în funcţie de tipul de cultură şi de fracţiile de
tuberculi utilizate la plantare, şi anume:
- în cazul culturilor pentru consum extratimpurii şi timpurii:
- atunci când la plantare se utilizează fracţia I, respectiv tuberculi cu diametrul cuprins între
30-45 mm, densitatea de plantare este de 60-70 mii tuberculi/ha;
- atunci când la plantare se utilizează fracţia II, respectiv tuberculi cu diametrul cuprins între
45-60 mm, densitatea de plantare este de 55-60 mii tuberculi/ha.
- în cazul culturilor pentru consum de vară şi de toamnă-iarnă:
- atu nci când la plantare se utilizează fracţia I, densitatea de plantare este de 50-55 mii
tuberculi/ha;
- atunci când la plantare se utilizează fracţia II, densitatea de plantare este de 45-50 mii
tuberculi/ha.
Dacă se folosesc tuberculi secţionaţi, densitatea la plantare este 70-80 mii secţiuni de
tuberculi/ha.
În cazul soiurilor care produc un număr mic de tuberculi în cuib, densitatea se măreşte cu
10%, iar în cazul soiurilor care formează nu număr mare de tuberculli în cuib, densitatea se
micşorează cu 10%. De asemenea, în condiţii de irigare şi fertilizare în optim, densităţile pot fi
cu 10% mai mari, iar în condiţii tehnologice precare densităţile pot fi cu 10% mai mici.
Cantitatea de tuberculi la hectar se calculează în funcţie de densitate şi greutatea medie a
unui tubercul, iar dacă se procură materialul de plantare din toamnă şi se însilozează se adaugă
10-15%, reprezentând pierderile rezultate prin manipulare, transport şi pierderile pe durata
păstrării materialului de plantat. Cantitatea medie de tuberculi la hectar (norma de plantare) este
2500-3000 kg/ha şi reprezintă între 25-40% din cheltuielile directe de producţie.

Plantarea. Pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu, la care se folosesc tuberculi încolţiţi

înainte de plantare, distanţa între rânduri este 60 cm. În acest caz plantarea se face

11
semimecanizat, pe rigolele deschise cu cultivatorul CPU-4,2 repartizându-se tuberculii manual,
iar acoperirea cu pământ se face manual sau mecanizat cu mijloacele folosite la deschiderea
brazdelor. Pe terenurile nisipoase se foloseşte echipamentul de plantat cartofi EPC4 sau maşina
de plantat cartofi încolţiţi MPCI6, distanţa între rânduri fiind de 70 cm. Distanţa între tuberculi
pe rând este între 19-27 cm, în funcţie de densitate.
Pentru tuberculii neîncolţiţi, cartoful se plantează cu maşina 4SaBP62,5 care se poate regla
pentru distanţe între rânduri de 50, 62,5 şi 70 cm sau cu maşina de plantat 6SAD75, la distanţa
între rânduri de 75 cm. Plantarea cartofului la distanţe mai mari de 70-75 cm între rânduri este
avantajoasă pentru lucrările de îngrijire cu mijloace terestre, accesul între rândurile de cartof
fiind mai uşor.
Maşinile de plantat realizează lucrări de calitate dacă tuberculii sunt sortaţi, fără pământ şi
impurităţi, colţii nu sunt mai lungi de 1-2 mm, terenul este bine nivelat, curat de buruieni, fără
bulgări, iar lungimea parcelelor este 400-500 m pentru alimentare cu tuberculi numai la capete.
În condiţii normale, maşinile de plantat realizează o productivitate de cca. 10 ha/zi. Pe
suprafeţe mici se poate utiliza maşina de plantat cartof pe două rânduri MPC2 în agregat cu
tractorul L445.
În cazul plantării mecanizate, cartofii sunt acoperiţi cu biloane. La maşinile EPC4,
4SaBP62,5 şi SAD75 discurile pentru bilonare se reglează pentru a rezulta un bilon uniform,
încheiat, simetric faţă de coamă, cu lăţimea la bază de 38-42 cm şi înălţimea de 12-15 cm
deasupra tuberculului la bilonul mic şi 20-25 cm la bilonul mare, astfel încât tuberculii să fie
acoperiţi cu un strat de pământ de 8-9 cm, respectiv 16-19 cm.
Plantatul în biloane este obligatoriu în cazul irigării pe brazde şi în zonele ploioase pentru a
se evita excesul de apă în zona cuibului, dar şi pe terenuri cu pante mai mari de 4-5 %. În
celelalte situaţii se poate face plantatul fără biloane, prin deschiderea brazdelor pentru plantare şi
acoperirea cu pământ, iar în final terenul rămâne plan, tuberculii fiind plantaţi la adâncimea de 6-
8 cm.
Pe trenurile în pantă plantarea se face pe direcţia curbelor de nivel, formând biloane pentru a
preveni eroziunea.

Lucrări de îngrijire
Lucrările de îngrijire în cultura cartofului au ca scop combaterea buruienilor, combaterea
bolilor şi dăunătorilor şi aplicarea udărilor în zonele deficitare în precipitaţii.
Combaterea buruienilor se face prin lucrări mecanice şi manuale şi prin folosirea erbicidelor.
Buruienile produc pagube de producţie la cartof cuprinse între 42 şi 72% (Şarpe N., 1976).
Combaterea buruienilor prin lucrări mecanice şi manuale. Dacă după plantare terenul
rămâne plan, pentru combaterea buruienilor şi distrugerea crustei, mai ales pe solurile grele şi în
zonele ploioase, se efectuează 2-3 treceri cu grapa cu colţi reglabili. După răsărire, se execută un
prăşit mecanic la adâncimea de 8-10 cm, cu o zonă de protecţie a rândului de 12-15 cm şi cu
viteza de 4-5 km/h, urmată de 2-3 lucrări de bilonare a rândurilor de plante, rezultând în final un
bilon de 12-15 cm înălţime deasupra tuberculului plantat.
La plantarea în biloane se efectuează numai lucrări de refacere a biloanelor (lucrari de
rebilonare) prin care se realizează şi distrugerea buruienilor.
Biloanele bine încheiate asigură scurgerea apei şi condiţii bune pentru dezvoltarea
tuberculilor în cuib, prevenirea excesului de umiditate şi de infecţie a tuberculilor cu mană de la
frunze. Dacă apar buruieni perene, acestea se combat prin praşile manuale, iar în zona cuiburilor
prin smulgere.

12
 Combaterea buruienilor pe cale chimică. Pentru combaterea pe cale chimică a buruienilor, se
pot folosi erbicide aplicate după plantare şi înainte de răsărirea cartofului (preemergent), sau
erbicide aplicate în timpul perioadei de vegetaţie (postemergent).
Aplicarea de erbicide după plantare şi înainte de răsărirea cartofului. Pentru combaterea
buruienilor dicotiledonate anuale şi unele monocotiledonate anuale se poate folosi unul dintre
erbicidele: Afalon 50 SC (2,5 l/ha), Dancor 70 WG (0,7-1,2 kg/ha), Linurex 50 WP (3,0-5,0
kg/ha), Pledge 50 WP (90-120 g/ha), Racer 25 EC (3,0-4,0 l/ha).
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate anuale se
poate folosi unul dintre erbicidele: Acenit 50 EC (3,0-4,0 l/ha), Dual Gold 960 EC (1,0-1,5 l/ha),
Frontier Forte (0,8-1,4 l/ha), Harness (1,75-2,5 l/ha), Lasso (4,0 l/ha), Relay (1,75-2,2 l/ha),
Stomp 330 CE (5,0 l/ha), Sencor 70 WG (0,7-1,2 l/ha), Terbutrex 50 WP (3,0-5,0 l/ha), Solarex
(2,5-3,0 kg/ha).
Erbicidele folosite după plantarea cartofului şi înainte de răsărire se aplică concomitent cu
lucrările de rebilonare şi formează o peliculă la suprafaţa biloanelor.
Aplicarea de erbicide în timpul perioadei de vegetaţie. Pentru combaterea buruienilor
dicotiledonate anuale se poate folosi unul dintre produsele: Basagran Forte (2,0-2,5 l/ha),
Dacsulfuron 750 WP (15-20 g/ha), Lexone 75 DF (0,2-0,3 kg/ha).
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi perene se poate folosi unul dintre
produsele: Agil 100 EC (0,7-1,0 l/ha), Furore super 75 EW (1,0 l/ha), Galant Super (0,5 l/ha),
Leopard 5 C (0,7- 1,0 l/ha), Pantera 40 EC (0,75-1,0 l/ha), Select Super (0,8-1,0 l/ha), Targa
Super 5 EC (0,7-1,0 l/ha pentru buruienile monocotiledonate anuale şi 1,5-2,0 l/ha pentru
buruienile monocotiledonate perene), Titus 25 WG (40-50 g/ha). Erbicidul Fusilade Forte se
aplică în doză de 0,8-1,0 l/ha pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale, în doză de
1,3 l/ha pentru combaterea Agropyron reprens până la 10-15 cm înălţime şi Sorghum halepense
până la 20-25 cm înălţime şi în doză de 1,5 l/ha pentru combaterea Agropyron reprens până la 25
cm înălţime şi Sorghum halepense până la 25-35 cm înălţime.
Pentru completarea acţiunii erbicidelor se mai execută 1-2 lucrări mecanice pentru
combaterea buruienilor şi refacerea bilonului. În cazul aplicării erbicidelor pentru combaterea
pirului (Agropyron repens) sau a costreiului (Sorghum halepense) se lasă un interval de 21 de
zile pentru translocarea erbicidului în rizomi, perioadă în care nu se fac lucrări mecanice sau
manuale.
În culturile de cartof timpuriu, în combaterea buruienilor se obţin rezultate bune prin
mulcirea solului cu folie de polietilenă.
Combaterea bolilor. La cultura cartofului, combaterea prin aplicarea tratamentelor în
vegetaţie prezintă interes numai pentru mana cartofului, alternarioza cartofului şi putregaiul uscat
al tuberculilor.
Mana cartofului (Phytophtora infestans) este cea mai frecventă şi periculoasă boală a
cartofului, mai ales în anii ploioşi, când pierderile de recoltă pot să ajungă la 50% sau chiar mai
mult.
Boala afectează toate organele aeriene şi subterane ale plantelor. Forma cea mai frecventă de
atac este pe frunze, sub forma unor pete mari, circulare, verzi-galbui sau cenuşii, cu puf foarte
fin, pe faţa inferioară a limbului. Pe tulpini şi peţioluri apar pete brune, alungite. Pe tuberculi,
infecţia se observă, la început, numai în secţiune, sub forma unor zone brune, care pornesc de la
periferie şi înaintează către centru sub formă de raze.
Combaterea manei se poate face prin aplicarea de fungicide precum: Acrobat MZ 90/600 WP
(2,0 kg/ha), Altima 500 SC (0,3-0,4 l/ha), Antracol 70 WP (1,5-2,5 kg/ha), Blue Shield 50 WG

13
(3,0 kg/ha), Bravo 500 SC (1,5-2,0 l/ha), Brestan 60 WP (0,6 kg/ha), Champion 50 WP (3,0
kg/ha), Cupertine Super (3,5 kg/ha), Curenox 50 (4,0 kg/ha), Curtine V (3,0 kg/ha), Curzate Plus
T (2,5 kg/ha), Curzate Super C (2,5 kg/ha), Dithane 75 WP (2,0-2,5 kg/ha), Dithane M 45 (2,0-
2,5 kg/ha), Drago 76 WP (2 kg/ha), Efmanzeb 80 WP (2,5 kg/ha), Electis 75 WG (1,5-1,8 kg/ha),
Equation Pro (0,4 kg/ha), Fanion (2,5 kg/ha), Folpan 80 WP (2,0 kg/ha), Galben M (2,5 kg/ha),
Kocide 2000 (1,5 kg/ha), Mancozeb 800 (2,0 kg/ha), Mancuvit PU (2,0 kg/ha), Manzate 75 DF
(2,02,5 kg/ha), Melody Duo 66,8 WP (3,0 kg/ha), Mikal M (3,5 kg/ha), Novozir MN 80 (2,5
kg/ha), Patafol PU (2,0 kg/ha), Planet 72 WP (2,5 kg/ha), Polyram DF (1,8 kg/ha), Previcur 607
SL (3,0 l/ha), Revus 250 SC (0,5-0,6 l/ha), Ridomil MZ 68WG (2,5 kg/ha), Ridomil Gold Plus
42,5 WP (3,0 kg/ha), Rover 500 SC (2,0 l/ha), Secure (1,25-1,5 kg/ha), Shavit F 71,5 WP (2
kg/ha), Tattoo (4,0 l/ha), Tattoo C (1,5 l/ha), Triumf 40 WG (3,75 kg/ha), Turdacupral 50 PU
(4,0-5,0 kg/ha), Vondozeb (2,0-2,5 kg/ha), Winner M 80 (2,5 kg/ha) şi alte fungicide omologate.
Alternarioza cartofului (Alternaria solani) se manifestă în special pe frunze prin pete brune-
cenuşii, cu zone concentrice. Pe suprafaţa petelor se formează o pulbere fină, catifelată, de
culoare negricioasă. Pe tuberculi, atacul este mai rar şi se manifestă sub forma unor pete brune-
negricioase, puţin adânci, izolate, apoi confluente. Infecţia pătrunde în pulpă sub forma unui
putregai negru, care este tare şi sfărmicios.
Combaterea alternariozei se face prin aplicarea de fungicide precum: Antracol 70 WP (1,5-
2,5 kg/ha), Altima 500 SC (0,3-0,4 l/ha), Bravo 500 SC (1,5 l/ha), Brestan 60 WP (0,6 kg/ha),
Dithane M 45 (2,0 kg/ha), Fanion (2,5 kg/ha), Ortiva 250 SC (0,5 l/ha), Polyram DF (1,8 kg/ha),
Ridomil Gold MZ 68 WP (2,5 kg/ha), Rover 500 SC (2,0 l/ha).
Putregaiul uscat al tuberculilor sau fuzarioza (Fusarium solani) este cea mai păgubitoare
boală în depozite. Tuberculii infestaţi prezintă pete brune, uşor adâncite, în dreptul lor epiderma
fiind încreţită şi pe suprafaţa lor formându-se perniţe de mucegai alb, roz sau gălbui. Pulpa se
colorează în cenuşiu sau brun şi se formează cavităţi căptuşite cu mucegai.
Pentru prevenirea bolii, la plantare se tratează tuberculii cu Maxim 100 FS (50 ml/t), Derosal
50 SC/WP (0,2 kg/t), Rovral 50 PU/WP (0,2%) sau Caroben 75 PTS (0,2%).
Combaterea dăunătorilor. Dintre dăunători, cei mai păgubitori sunt:
- gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata);
- nematozii (Globodera rostochiensis, Dithylenchus spp.);
- viermii sârmă (Agriotes spp.);
- afidele (Aphis spp.).
Pentru combaterea gândacului din Colorado şi a afidelor se fac tratamente la avertizare cu
insecticide precum: Actara 25 WG (80 g/ha), Alverde (0,25 l/ha), Bestseller 100 EC (0,1 l/ha),
Bonus SC (0,2 l/ha), Calypso 480 SC (0,1 l/ha), Cypersan 200 EC (0,2 l/ha), Coragen (50-62,5
ml/ha), Decis Forte (0,06 l/ha), Dursban 48 EC (1,5 l/ha), Ecalux S (0,6 l/ha), Fastac 10 CE (0,1
l/ha), Fury 10 EC (0,075 l/ha), Karate Zeon (0,2 l/ha), Mospilan 20 SG/SP (0,08-0,1 kg/ha),
Nurelle D 50/500 EC (0,4-0,5 l/ha), Regent 200 SC (0,1 l/ha), Supersect 10 EC (0,2 l/ha), Vydate
10 G (17,5-20 kg/ha), Zolone 35 EC (2 l/ha).
Pentru combaterea nematozilor şi a viermilor sârmă se fac tratamente la sol înainte de
plantare cu Vydate 10 G (30 kg/ha). Produsul Nemathorin 10 G se poate administra în bilon,
concomitent cu plantarea, în doză de 30 kg/ha pnetru combaterea nematozilor Globodera
rostochiensis şi în doză de 10-15 kg/ha pentru combaterea nematozilor Dithylenchus spp. şi a
viermilor sârmă (Agriotes spp.), urmând un timp de pauză de 120 zile.
La cultura cartofului, se efectuează 4-8 tratamente pentru combaterea bolilor şi 2-4
tratamente pentru combaterea dăunătorilor. Tratamentele pentru combaterea bolilor şi a

14
dăunătorilor se pot combina, produsele fiind compatibile. De asemenea, concomitent cu aceste
tratamente, se pot face şi fertilizări foliare în preajma îmbobocitului.
Irigarea cartofului. Irigarea este eficientă în toate zonele de cultură a cartofului. Umiditatea
solului în cursul perioadei de vegetaţie trebuie menţinută la peste 50 % din IUA până la începutul
tuberizării şi 70-80 % din IUA pe perioada creşterii tulpinilor şi tuberculilor, pe adâncimea de
50-70 cm. Pentru realizarea acestor umidităţi în sol, sunt necesare 10-12 udări în zona de stepă,
8-10 în zona de silvostepă, 4-6 în zona umedă şi 3-6 pentru cartoful timpuriu şi extratimpuriu.
Intervalul între udări este 8-12 zile. Norma de udare este de 300-500 m3/ha pentru irigatul prin
aspersiune şi 400-600 m3/ha pentru udarea pe brazde. Consumul total de apă la cartof se ridică la
3500-7000 m3/ha, din care 60-70 % în perioada cu consum maxim în lunile iunie, iulie şi august.
De asemenea, la cartof se poate face irigarea prin picurare (fig. 40). Această metodă constă în
distribuirea apei pe teren în mod lent, sub formă de picături. Apa distribuită nu umezeşte decât o
parte din sol (zona bilonului), rămânând neumezit intervalul dintre rânduri şi o parte din cel de
pe rând.

Fig. 40. Cultură de cartof irigată prin picurare

Apa este distribuită în mod punctual la nivelul plantelor, cu un debit redus şi presiune practic
nulă, cu ajutorul microtuburilor capilare. Se folosesc instalaţii, alcătuite dintr-o reţea de conducte
din material plastic (amplasate subteran sau la suprafaţa solului), prevăzute cu dispozitive
speciale de picurare, la distante stabilite funcţie de distanţele dintre plante.
Instalaţia poate fi folosită şi pentru fertilizare şi protecţie fitosanitară. Este remarcabil faptul
că la udarea prin picurare se reduce cantitatea de produse pentru fertilizare si protecţie
fitosanitară de până la 2-3 ori.
Avantajele utilizării irigării prin picurare sunt multiple, atât în prin comparaţie cu celelalte
metode de irigare, cât şi în raport cu solul, planta sau alţi factori legaţi de amplasamentul culturii:
− solul se menţine la un nivel optim de umiditate pentru plante, în funcţie de fazele de vegetaţie
şi fructificare;
− nu afectează evoluţia plantelor şi nu creează condiţii pentru transmiterea bolilor;
− se realizează importante economii de energie, apă şi forţă de muncă;
− este puţin pretenţioasă la condiţiile de sol, relief, putând fi folosită pe terenuri cu pante mari,
denivelate sau cu nivel freatic ridicat;
− terenul rămâne tot timpul accesibil, funcţionarea acestui sistem de irigaţie permiţând
desfăşurarea altor operaţii pentru întreţinerea culturii;
− este uşor de utilizat şi este în mod categoric o investiţie pentru o perioadă îndelungată (circa
10 ani);

15
− chiar dacă nivelul costurilor legate de amenajarea unei instalaţii de irigare prin picurare este
mai mare, acesta va fi compensat de nivelul producţiilor obţinute, de economiile importante de
apă, forţă de muncă, îngrăşăminte şi pesticide.

Recoltarea
Cartoful pentru consum extratimpuriu se recoltează când tuberculii au valoare comercială,
atunci când au depăşit greutatea de 30 g, coaja se exfoliază fără dificultate şi preţul este atractiv.
Recoltarea tuberculilor se face prin smulgerea tufelor şi alegerea tuberculilor, pe solurile
nisipoase, iar pe alte soluri se foloseşte sapa. Se are grijă ca tuberculii să nu fie vătămaţi, se
sortează pe categorii de mărime, se ambalează în saci sau lăzi şi se livrează pe piaţă imediat,
deoarece depozitarea nu trebuie să depăşească 24 ore.
Cartoful pentru consum de vară se recoltează în funcţie de cererea pieţii. Tuberculii nu sunt
ajunşi încă la dimensiunea maximă, iar peridermul nu este bine format. Se foloseşte maşina E649
care produce puţine vătămări, iar începând cu luna august se poate folosi combina de recoltat
cartofi CRC1. Strângerea tuberculilor se face manual şi se sortează pe categorii de mărime (peste
35 mm cal. I şi 30-35 mm cal. a II-a). În acest caz depozitarea nu trebuie să depăşească 10 zile.
Cartoful pentru consum de toamnă-iarnă şi cartoful pentru industrializare se recoltează la
maturitate, când 2/3 din vreji sunt uscaţi, iar 1/3 au culoarea galbenă. Recoltarea se face pe sol
zvântat şi vreme uscată.
Pentru recoltarea în condiţii bune se recomandă distrugerea vrejilor pe cale chimică, cu un
desicant de tipul Harvade 25 F (2,5 l/ha) sau Reglone Forte (4,0 l/ha) aplicat cu 8-10 zile înainte
de momentul planificat de recoltare la soiurile timpurii şi cu 14-21 zile la celelalte soiuri (fig.
41). Distrugerea vrejilor se poate face şi pe cale mecanică cu maşina de tocat vreji MTV4.

Fig. 41. Cultură de cartof tratată cu desicant

Recoltatul cartofului se face la temperaturi de 10-12oC, pentru reducerea gradului de
vătămare a tuberculilor.
Maşina E649 dislocă tuberculii, îi separă de pământ şi îi lasă la suprafaţa solului, de unde se
adună manual şi se ambalează în saci pe categorii, cartofii mari şi mijlocii pentru consum, iar cei
mici şi vătămaţi pentru furaj. În parcelele pentru sămânţă se sortează pe trei categorii: cei peste
80 g se dau la consum, între 30-80 g pentru material de plantare şi sub 30 g pentru furajare.
Combina CRC1 dislocă tuberculii, îi separă de pământ şi îi colectează în buncăre sau remorci
pentru transport.
Combina E684 colectează tuberculii într-o remorcă care se deplasează paralel cu combina.
Capetele parcelelor se recoltează manual. Cartofii se transportă la centrele de prelucrare sau la
depozitele de păstrare unde sunt supuşi sortării.

16
 Separarea impurităţilor (bulgări de pământ, pietre, tuberculi bolnavi) se face cu maşina
MCC60 (45).

Fig. 42. Recoltarea mecanizată la cartof

17
 Capitolul II

Patogenii si daunatorii cu importanta

economica prezenti in cultura de cartof
Viroze
Cartoful (Solanum tuberosum L.) este una din plantele care pot fi
atacate de o multitudine de virusuri, dintre care 9 ataca numai cartoful iar 7
pot fi prezente pe cartof dar sunt specifice pentru alte plante de cultura ca
tomatele, tutunul, lucerna sau castravetii.

Virusul X al cartofului - Potato virus X

Acest virus este cunoscut ca producând mozaicul X (slab, comun) al
cartofului înca din 1931, când a fost studiat de K.M. Smith. În tara noastra
este descris în 1960 de I. Pop si col. în toate zonele de cultura a cartofului ca
producând pagube cuprinse între 10-20 % , când este semnalat singur sau
pagube mult mai mari, când se gasete asociat cu alte virusuri (Y sau A).
Simptome. În prima parte a perioadei de vegetatie, pâna la înflorire,
plantele virotice prezinta un mozaic slab intre nervuri. Simptomele dispar în
perioada calda din vara la temperaturi mai mari de +24oC sau în perioadele cu
temperaturi sub 10oC, pentru ca în toamna sa se observe zone necrotice
(arsuri) pe suprafata frunzei sau pe codita ei.
Transmitere-raspândire. Transmiterea virusului în natura se face
prin tuberculi (de la an la an) sau prin contactul direct între plantele
sanatoase cu cele bolnave. Raspândirea virusului o fac sporii de la ciuperca
ce da râia neagra, cuscuta si insectele.

18
 Virusul Y al cartofului - Potato virus Y
Virusul Y este cunoscut ca producând un mozaic sever sau stric
(dungi brune) la cartof, ardei, tutun si tomate cu pierderi însemnate de pâna
la 80 % din recolta plantelor de cartof virozate. K.M. Smith îl descrie în
1931, iar în România este semnalat de N. Cojocaru si I. Pop în 1964, însa
cele mai mari pagube au fost înregistrate în 1981.
Simptome. Virusul prezinta mai multe tulpini a caror simptome variaza în
functie de rezistenta soiului, de momentul infectiei, de conditiile climatice si de
asocierea cu alte virusuri. Pe frunze se observa marmorari, îngalbeniri urmate de
arsuri si caderea frunzelor sau chiar distrugerea plantelor în întregime.
Frunzele uscate cad sau ramân agitate pe tulpinile care pot prezenta dungi
brune alungite. Înaltimea plantelor este mult redusa iar frunzele sunt puternic
încretite, mici, daca aceste plante
Virusul Y al cartofului -(original).provin din tuberculi virotici. Daca infectia
are loc mai târziu apar doar marmorari ale limbului si rareori necroze .
Transmitere-raspândire. Transmiterea virusului de la un an la altul se
face prin intermediul tuberculilor virotici, iar în perioada de vegetatie prin
afide. Cele ce s-au hranit 30-60 secunde pe o planta virotica ramân
infectioase timp de o ora, sau chiar mai mult. Virusurile din grupa YN pot fi
transmise si prin contactul direct dintre plante.

Virusul rasucirii frunzelor cartofului - Potato leafroll virus

Rasucirea frunzelor de cartof este o boala frecventa în toate tarile

cultivatoare de cartof, virusul fiind descris din 1964 si în România de N.
Cojocaru si I. Pop. În functie de sensibilitatea soiurilor pagubele pot fi de
10-95 % din recolta.
Simptome. În timpul perioadei de vegetatie plantele infectate
prezinta marginile frunzelor din vârful tulpinii curbate spre fata superioara si
uor rasucite ca un cornet. Soiurile sensibile prezinta pe frunzele rasucite si o
coloratie violacee. Într-o faza mai avansata a bolii, se rasucesc toate
frunzele, acestea devin aspre, tari, sfarâmicioase si dau un sunet metalic la
atingere. Frunzele au arsuri în vasele conducatoare, ceea ce împiedica
migrarea amidonului spre tuberculi, acesta ramânând în frunza ce devine tare
si sfarâmicioasa. Plantele virotice vor forma în pamânt tuberculi de
dimensiuni mai mici, din care în anul urmator apar plante de înaltime mica,
cu internoduri scurte si cu frunze puternic rasucite la scurt timp de la
rasarire .
Transmitere-raspândire. Acest virus este transmis de afide care
dupa o perioada de hranire de 45-95 minute ramân infectioase toata viata lor.
19
 În afara acestor 3 virusuri principale în tara noastra ar putea sa mai fie
sau mai sunt semnalate: virusul deformarii vârfului cartofului, virusul M al
cartofului, virusul S al cartofului, virusul A al cartofului, mozaicul (Tomato
Aucuba,virusul patarii inelare negre a tomatelor, virusul ofilirii patate a
tomatelor, virusul rattle al tutunului, virusul tutunului, virusul mozaicului
lucernei, virusul mozaicului castravetilor si viroidul tuberculilor de
cartof.
Prevenirea si combaterea bolilor virotice ale cartofului.
Masurile de prevenire constau în depistarea si distrugerea plantelor bolnave
din lanurile de cartof destinate producerii materialului de plantat.

Virusul rasucirii frunzelor. Întrucât, afidele transmit virusurile, se va

produce material de samânta în zonele cu frecventa redusa a acestora, iar pe
parcursul anului se vor aplica stropiri repetate cu insecticide pentru a evita
infectarea plantelor, culturile fiind izolate spatial fata de alte culturi ale speciilor
din cercul de plante gazda a virusurilor. În loturile semincere se va asigura prin
erbicidare combaterea buruienilor care pot fi gazde ale virusurilor, sau ale
insectelor ce transmit virusul.
În zonele cu frecventa mare a virusurilor, se vor planta tuberculi din
soiurile rezistente, în special cele rezistente la virusul Y care, diminueaza cel
mai mult productia. În “zonele închise” se aplica masuri de preîncoltire a
tuberculilor, plantarea timpurie, alegerea atenta a tuberculilor, eliminarea timpurie
a plantelor bolnave, combaterea insectelor si recoltarea timpurie, cu
eliminarea rândurilor de pe margine. Prin aceste masuri se evita
suprapunerea momentului de sensibilitate a plantelor cu perioadele calde ale
anului, când are loc zborul maxim al afidelor si se elimina tuberculii de la
marginea tarlalelor ce pot proveni de la plantele posibil infectate. Evitarea
atacului afidelor se poate face si prin tratamente cu ulei, ce nu are efect toxic
pentru plante dar, împiedica atacul afidelor.
În cultura mare este necesar ca periodic sa se împrospateze materialul de
plantat cu tuberculi produsi în “zonele închise”, sa se aplice toate metodele
agrotehnice, fitotehnice si de protectie la optim, de aceste
lucruri depinzând direct productia la unitatea de suprafata.

Micoplasme

Stolburul Solanaceelor - Stolbur disease – Mycoplasma

Stolburul este considerat ca una din bolile cele mai grave ale
plantelor din fam. Solanaceae în conditiile cultivarii lor în zone secetoase.
20
 Boala a fost descrisa din 1933 de Rîjkov (U.R.S.S) si asupra ei au efectuat
studii numeroi cercetatori între care Alice Savulescu si P.G. Ploaie
(1960,1969,1971,1972).
Simptome. În functie de grupa de plante pe care este semnalata
mycoplasma, se înregistreaza o varietate mare de simptome. La cartof, vinete,
ardei, ochiul boului si tutunul turcesc - mycoplasma produce decolorari si
ofiliri rapide.La tomate, Vinca, lemn câinesc, cuscuta, volbura si tutunul turcesc -
mycoplasma produce înverziri accentuate, transformarea florilor în
frunze, proliferari, deformari .
Stolburul este considerat ca una din bolile cele mai grave ale
plantelor din fam. Solanaceae în conditiile cultivarii lor în zone secetoase. În
solele cultivate cu cartof sau legume terenurile vor fi mentinute la o
umiditate corespunzatoare care sa împiedice dezvoltarea insectelor.
Araturile adânci de toamna au un rol deosebit în micorarea rezervei
semintelor de buruieni, iar la plantarea tuberculilor sau a rasadurilor se va
avea în vedere ca pe tarlalele respective sa nu existe vetre de cuscuta ce pot
transmite micoplasma.
În categoria micoplasmozelor se încadreaza si maturile de vrajitoare
de la cartof, vârfurile rosii ale cartofilor si germinarea cu colti subtiri la
cartof, boli a caror prezenta este cunoscuta de multa vreme în America si
partial în Europa.

Bacterioze

Înnegrirea bazei tulpinii cartofului si putregaiul moale

al tuberculilor - Erwinia carotovora pv. atroseptica si
E. carotovora pv. carotovora

Aceasta boala bacteriana a fost cunoscuta si studiata înca de la

sfârsitul secolului trecut (1899) de catre Fraun iar Appel (1902) si Hall
(1902) izoleaza bacteriile pe care le denumesc Bacillus phytophtorus si
B. atrosepticus.
În starea fitosanitara a României pe anul 1930 este semnalata bacteria sub
denumirea de Bacillus pamantaniperda. Cercetatorii care au evaluat pagubele
produse de aceasta boala.
Simptome. În timpul perioadei de vegetatie plantele atacate ramân
pitice cu tulpini subtiri, internodii scurte si ramuri orientate în sus. Frunzele
sunt rasucite spre fata superioara, tari si la lovire au un sunet metalic datorita
acumularilor de amidon din tesuturi (fig. 31). Aceste simptome apar datorita
21
faptului ca baza tulpinilor este atacata si amidonul din frunze nu coboara la
tuberculi. Baza tulpinii are tesuturi moi, putrezite, negricioase din care
cauza boala se mai numete si “boala piciorului negru”. La sectionarea
tulpinii, se observa brunificarea vaselor. Tuberculii atacati manifesta initial o
brunificare a inelului vascular, apoi pulpa este transformata într-un
mucilagiu urât mirositor datorita suprainfectarii acesteia. Coaja tuberculilor
nu este afectata.
Atacul tuberculilor este favorizat de umiditatea excesiva din pamânt,
dar în cazul în care intervine o perioada secetoasa, în tuberculi atacul se
oprete si apare un strat de celule brune, uscate, ce separa zona distrusa de
cea sanatoasa. Infectarea tuberculilor se produce prin radacini sau prin rani.
În unii ani pot aparea simptome pe tulpini în câmp, iar simptomele
pe tuberculi numai în depozite.
Transmitere-raspândire. Bacteria rezista foarte multi ani în pamânt
pe resturile vegetale si de asemenea, pe suprafata tuberculilor cu care este
readusa în pamânt. Înmultirea bacteriei are loc nu numai în vasele
conducatoare din tulpini si tuberculi ci si lânga radacinile cartofului. În
cazul ranirii tuberculilor sau a sectionarii lor are loc un transfer rapid al
bacteriilor si o marire a atacului.
În câmp infectia plantelor sau a tuberculilor se face prin rani, sau
radacini în timp ce în depozite bacteria poate infecta chiar tuberculii fara
leziuni daca acetia nu au coaja groasa si daca temperatura este între 20-
35oC. Bacteria are o activitate puternica, distruge peretilor celulelor,
circula prin vasele conducatoare oprind circulatia apei ceea ce produce
vetejirea plantelor; tesuturile capata o culoare bruna.
Cercul de plante ce pot fi parazitate este foarte larg. Bacteria trece pe
tutun, regina noptii, ceapa, usturoi, praz, telina, sparanghel, pe toate
legumele varzoase, ardei, cicoare, castraveti, dovlecei, morcov, floarea
soarelui, zambila, dalii, stânjenel, crin, maselarita etc.
Prevenire si combatere. Boala poate fi prevenita prin respectarea
asolamentelor, fertilizare echilibrata fara exces de azot ce intensifica
putrezirea tuberculilor si prin plantare de tuberculi sanatoi fara rani si
nesectionati. Plantarea trebuie sa se faca la adâncimi mai mici în
pamânturile argiloase si la momentul oportun când solul este încalzit.
Lucrarile de întretinere trebuiesc executate în aa fel încât sa se evite ranirea
plantelor sau a tuberculilor.
În vederea depozitarii, tuberculii uscati fara pamânt pe ei, vor fi
sortati pentru a fi eliminati cei raniti. Silozurile trebuie sa fie uscate,
dezinfectate, cu o circulatie corespunzatoare a aerului pentru a se putea regla
umiditatea aerului (60-70 %) si temperatura (1-2oC).
22
Silozurile vor fi verificate sub aspect termic saptamânal si daca se
constata creteri de temperatura anormale se va deschide silozul si se vor
alege si elimina focarele de infectie.

Boli produse de ciuperci

Râia neagra - Synchytrium endobioticum

Ciuperca este originara din America de Sud de unde a patruns în

Europa fiind semnalata în Marea Britanie (1870) si Ungaria (1896).
În România a fost gasita în 1921 în zona Fagaraului, dar zona
contaminata a fost restrâns, pentru ca dupa 1942 datorita transportului
cartofului în timpul celui de-al II-lea razboi mondial, sa apara zone de
infectie în Hunedoara, Maramure, Suceava, Cluj, Braov, Sibiu, Bacau,
Bistrita Nasaud, Alba si Arge, de unde boala s-a extins cu toate masurile de
protectie aplicate.
Pagubele produse de aceasta ciuperca sunt destul de mari, ea fiind inclus
pe lista bolilor de carantina internationala, ceea ce limiteaza
posibilitatile de circulatie si vânzare a tuberculilor.
Simptome. Ciuperca ataca pe tuberculi, tulpinile subterane si aeriene
si uneori pe frunzele ce vin în contact direct cu suprafata pamântului
(bilonului). Portiunile infectate prezinta excrescente buretoase, încretite, datorita
creterii exagerate si neuniforme a tesuturilor parazitate. Pe tuberculi, în jurul
ochilor apar tesuturi.Aceste excrescente, la început cât bobul de mazare, sunt
albicioase apoi cresc, depasesc chiar marimea tuberculului si se închid la culoare,
devin brunenegricioase.
Spre toamna, fotii tuberculi se dezorganizeaza iar excrescentele încep sa se
rupa în portiuni mai mici. Pe tulpini si frunze, excrescentele au culoare verde, apoi
brun-neagra. Tulpinile subterane pe care apar excrescente, nu mai formeaza
tuberculi si dupa caderea tumorilor prezinta mici cicatrici. În pamânt, pe tuberculi
pot fi întâlnite si excrescente sub forma de frunza groasa, sub forma de licheni sau
tuberculi cu coaja ondulata, zbârcita (fig. 32).
În cazul atacului timpuriu planta are putine tulpini si frunze iar la
atacurile târzii boala nu se poate depista decât la recoltare, în vegetatie tufa
prezentând chiar un aspect de matura de vrajitoare (tulpini multe dar
subtiri).
Transmitere-raspândire. Ciuperca ataca tuberculii cultivati în
pamânturi acide, cu temperaturi cuprinse între 15-24oC si cu umiditate de
60-80 %. Variatiile mari de temperatura favorizeaza atacul si permit
23
înmultirea rapida a ciupercii.
În verile reci, cu temperaturi sub 18oC si cu precipitatii abundente, se
înregistreaza pagube însemnate mai ales în conditii de monocultura sau
rotatii de scurta durata, deoarece spori de rezistenta pot ramâne viabili 8-10
ani iar apa din pamânt ajuta la raspândirea sporilor ciupercii.
Soiurile de cartof manifesta o rezistenta diferita fata de acest
ciuperca.
Cercetatorii Statiunii de cercetari Suceava aflata în zona favorabila
atacului de râie neagra, testeaza la centrul Pojorâta, pe un teren puternic
infestat noile soiuri create de amelioratori pentru a putea recomanda zonarea
acestora sub aspectul rezistentei sau tolerantei lor la aceasta ciuperca .
Cele mai bune sunt soiurile hipersensibile la care, în momentul
patrunderii sporului în celula, aceasta moare imediat si odata cu ea si
ciuperca ce este parazita obligata. Prin uscarea acestor celule tuberculul se
acopera cu un strat de celule moarte, ce vor constitui un baraj pentru
urmatorii spori ajunsi pe suprafata tuberculilor.
Transmiterea ciupercii este deci asigurata în cursul vegetatiei de
spori, iar de la un an la altul de spori de rezistenta din pamânt sau, din
particulele de pamânt de pe tuberculii sanatosi, maini agricole, mijloace de
transport etc. Spori de rezistenta pot fi adui în câmp odata cu gunoiul de
grajd provenit de la animalele hranite cu tuberculi infectati, nefierti.
Prevenire si combatere. Respectarea masurilor de carantina interna si
externa limiteaza zonele de atac si pagubele ce le pot aparea. Plantarea de
tuberculi sanatosi proveniti din zone necontaminate, în pamânturi usoare, în
asolamente de lunga durata (cartof o data la 6-8 ani) asigura productii mari.
Corectarea aciditatii pamântului, fertilizarea cu îngrasaminte organice
(gunoi de grajd bine fermentat, fara spori de rezistenta viabili), irigarea cu
doze moderate, restrâng posibilitatile de infectie ale ciupercii.
În zonele favorabile pentru evolutia ciupercii, se vor face controale
riguroase, se va urmari distrugerea plantelor ce pot fi gazde pentru ciuperca si
se vor planta tuberculi numai din soiurile rezistente sau hipersensibile. În
focarele de infectie depistate, vrejii se vor arde, iar tuberculii vor fi
industrializati pe loc sau se vor fierbe pentru hrana animalelor. Terenul din
zona infestata, delimitata, se va ara la 20-25 cm adâncime si se va trata
suprafata cu dezinfectanti puternici de sol.

24
 Râia fainoasa - Spongospora subterranea

Ciuperca originara din Peru, a patruns în Europa în sec. XIX fiind

semnalata din 1841 în Germania. În regiunile mai umede ale României, au
fost depistate focare care în ultimii ani s-au extins fara a scadea cantitativ
prea mult recoltele, ci doar calitativ, aspectul comercial al tuberculilor fiind
mult diminuat.
Simptome. Ciuperca ataca numai tuberculii pe care produce pustule
de culoare bruna, de diferite dimensiuni. La început sunt mici, pâna la
2 mm în diametru si acoperite de o membrana subtire de celule moarte.
Pustulele (basicutele) se sparg si apar mici adâncituri pline cu un praf
galben-brun. În solurile umede leziunile se adâncesc, pustulele se unesc si
apare forma canceroasa a bolii. Datorita creterii neuniforme a tesuturilor si a
colorarii lor în brun-negru, aceasta forma se poate confunda cu atacul de râie
neagra. Daca dupa instalarea bolii intervine o vreme secetoasa, sub vezicula
se formeaza un strat de celule moarte ce izoleaza zona atacata.
Atacul pe partea subterana a tulpinilor, pe tulpini subterane si
radacini se manifesta sub forma de mici pete brune si gale de 1-10 mm în
diametru.
Tuberculii si partile subterane afectate de râia fainoasa pot fi uor
atacate si de alte ciuperci sau microorganisme saprofite ce pot intra în ranile
provocate de râia fainoasa.
Transmitere-raspândire. Ciuperca rezista în pamânt sub forma de
spori de rezistenta a caror viabilitate este de 3-5 ani. În timpul perioadei de
vegetatie, la temperaturi scazute (+15oC) si în conditii de umiditate mare a
pamântului, se produc primele infectii care pot da simptome mai usoare sau
mai grave, în functie de perioadele ploioase ale anului.
În pamânturile acide (cu pH cuprins între 4,7-7,6) atacul este mai
intens si pe tuberculi se pot observa vezicule de diferite vârste, aparute din
infectii repetate.
Ciuperca poate parazita mai multe specii de plante, între care si
Vinetele.
Prevenire si combatere. Plantarea de tuberculi sanatosi din soiuri
cu coaja mai groasa si asolamentele corecte în care sa nu urmeze cartof dupa
cartof sau vinete, limiteaza atacul acestei ciuperci.
Corectarea reactiei pamântului (sa nu fie aciditate) împiedica
evolutia ciupercii aa încât se va evita administrarea de îngrasaminte
minerale, recomandând pe cele organice (gunoi de grajd), bine fermentate.
Tuberculii atacati vor fi folositi în furajare numai dupa fierberea lor,
25
deoarece sporii de rezistenta nu-si pierd viabilitatea prin trecerea prin tubul
digestiv al animalelor si în acest caz prin administrarea îngrasamintelor
organice se aduce ciuperca în tarla.

Mana cartofului - Phytophthora infestans

Originara din America de Sud, boala a produs de-a lungul anilor

epidemii grave (S.U.A. (1843), Canada (1845), Belgia, Olanda, Franta,
Anglia). Distrugerea culturilor de cartof ale Irlandei în 1845 si în anii
urmatori a dus la plecarea populatiei în America datorita “foamei irlandeze”.
În România primele semnalari apartin lui G. Maior (1897) pentru ca
apoi boala sa se intensifice, cu pagube economice mari (5-22 t/ha) mai ales în
zonele de mare cultura a cartofului.
Simptome. Mana se manifesta pe organele aeriene ale plantei dar si
pe tuberculi. Pe frunze simptomele apar înainte de înflorit si continua pâna
toamna. Se observa pete aproximativ circulare galbene-untdelemnii, care
în scurt timp devin arsuri brune cu un inel galbui. Pe fata inferioara a
frunzelor apare un puf fin albicios, alcatuit din miceliul ciupercii.
Vremea umeda si racoroasa favorizeaza extinderea ciupercii încât, întreaga
suprafata a frunzelor se brunifica. În conditii de temperatura scazuta (+10, +15oC)
si umiditate ridicata se brunifica coditele frunzelor si chiar vârfurile lastarilor
împreuna cu toate frunzele superioar.
Tuberculii atacati au pe suprafata lor zone brune-cenusii, cu
tesuturile putin scufundate. În sectiune de pe suprafata zonei brune se
observa cum progreseaza spre centru o coloratie cenuie-difuza. Sectiunile
atacate tinute în mediu umed si la temperatura de 20-25oC se acopera rapid
cu un puf alcatuit din miceliul ciupercii .
Transmitere-raspândire. Transmiterea bolii de la un an la altul este
asigurata de tuberculii manati care au ramas în stocul materialului de
plantat. Tuberculii mici, manati, ramasi în pamânt pot constitui o sursa de
infectie numai în cazul monoculturii când dau samulastra gata infectata, însa
daca exista un asolament sau macar o rotatie de 3 ani aceasta sursa de
infectie nu trebuie luata în considerare.
Din tuberculii manati apar lastari brunificati la locul prinderii lor de
tuberculi, iar pe lastari apar primele frunzulite cu foliole patate pe care apar
spori (infectie primara generalizata). Sporii pot sa ajunga la suprafata
pamântului prin urcarea apei din pamânt si apoi pot produce noi infectii
(infectii secundare).
26
 Primele infectii se observa la 35 zile de la plantat daca, precipitatiile
sunt scazute (0,5-4 mm/zi), sau chiar mai repede, daca nivelul precipitatiilor
este mai ridicat. Declansarea atacului generalizat de mana este asigurata
daca între tuberculii plantati se gasesc mai mult 0,002 % tuberculi manati.
Sporii ciupercii se raspândesc prin vânt, cel putin 11 km/zi ceea ce
poate produce distrugerea a 100 ha în conditiile existentei unui focar de
infectie, în zone cu precipitatii abundente si temperaturi moderate.
În cadrul grupelor de precocitate ale soiurilor de cartof exista o mare
variabilitate în ceea ce privete rezistenta lor la mana .
Prevenire si combatere. Plantarea cartofului va fi facuta numai cu
tuberculi din soiuri rezistente la agenti patogeni existenti în zona, tuberculi
proveniti din tarlalele tratate, pentru a se reduce frecventa tuberculilor
manati sub 0,002 %. În aceste tarlale se va urmari cosirea prematura a
vrejilor si îndepartarea lor pentru a împiedica infectiile tardive ale
tuberculilor.
Plantarea tuberculilor nu va fi efectuata prea la suprafata sau într-un
pamânt prea nisipos, ce ar permite ajungerea usoara a sporilor de pe frunze la
tinerii tuberculi, nici în pamânturile grele ce retin apa, pamânturi ce
favorizeaza si atacul bacteriilor la tuberculii tineri.
Fertilizarea se va face cu doze moderate de azot, fosfor, potasiu,
(N90P80K60 + 25 t gunoi de grajd) pentru marirea rezistentei plantelor.
La întocmirea asolamentelor trebuie sa se tina seama de faptul ca
ciuperca mai ataca tomatele, vinetele si alte solanacee salbatice.
Lucrarile agrotehnice executate corect (bilonarea, erbicidarea,
irigarea cu doze moderate) asigura vigurozitatea plantelor, aerisirea culturii si
sunt factori defavorizanti ai evolutiei ciupercii. Prin preîncoltirea
tuberculilor se pot elimina tuberculii bolnavi si deci scade procentul de atac.
Combaterea agentului patogen se face la avertizare prin tratamente
periodice. Primul tratament se face când plantele au 20-30 cm, când frunzele
plantelor de pe acelai rând se ating. În acest stadiu este posibil ca abia sa se
observe cele câteva plante (5 % sau chiar mai putin) infectate initial, dar
daca nu se executa acest tratament, are loc evolutia exploziva a bolii ce nu
mai poate fi oprita. Tratamentul trebuie executat cu utilaje ce dau picaturi
foarte fine, care vor acoperi total frunziul, urmarind cu grija respectarea
dozei la hectar. În cazul fungicidelor de contact trebuie sa se realizeze o
pulverizare fina cu 200-500 picaturi/cm2, iar la fungicidele sistemice 50-70
picaturi/cm2.
Se recomanda ca primele tratamente sa se faca folosind produse
ditiocarbamice care pot chiar stimula creterea foliajului si lastarilor,
urmatoarele tratamente se vor face cu produse sistemice sau cuprice (în
27
alternanta), iar ultimele tratamente se vor face cu produse stanice.
Produsele recomandate în combaterea agentilor patogeni ai
cartofului sunt în general avizate pentru mana, dar sunt eficace si pentru alti
agenti patogeni Se are în vedere sa nu se aplice 2 tratamente consecutive cu
produse din aceeai grupa, pentru a nu se ajunge la rase noi rezistente, iar în
zonele bogate în precipitatii se prefera produsele sistemice care, chiar daca
sunt spalate vor fi absorbite prin radacini sau amestecurile de substante care
dau rezultate foarte bune În vederea prevenirii sau combaterii manei se vor
face tratamente cu produse din grupele: Gr. A: Blue Shield 50 WG-3 kg/ha
trat.; Curenox 50- 3 kg/ha; Champion 50 WP -3 kg/ha; Funguran OH
50 WP-3 kg/ha; Kocide 2000-1,5 kg/ha/trat.; Kocide 101-3,4 kg/ha în 1000 l
apa; Turdacupral 50 PU 4-5 kg/ha; Gr. C: Antracol 70 WP 1,5-2,5 kg/ha
(t.p. 7 z); Dithane 75 WG 2-2,5 kg/ha (t.p. 21 z.); Dithane M 45 2-2,5 kg/ha
(t.p. 21 z.); Efmanzeb 80 WP-2,5 kg/ha; Mancozeb 800-2 kg/ha;
Dacmancoz 80 WP 2-2,5 l/ha; Winner M 80-2,5 kg/ha; Vondozeb 2-2,5
kg/ha (t.p. 21 z); Vondozeb 75 DG 2-2,5 kg/ha (t.p. 21 z.); Polyram combi-
1,8 kg/ha (t.p. 21 z.); Polyram DF-1,8 kg/ha (t.p. 21 z.); Gr. D: Previcur 607
SL-3 l/ha; Gr. F: Bravo 500 SC-1,5 l/ha pentru soiul roz; Bravo 75 WP-
2kg/ha (t.p.21 z.); Gr. G: Captan KNE 50 WP-0,2 %; Folpan 50 WP-0,2 %
(t.p. 21 z.); Folpan 80 WDG 1,5-2 kg/ha (t.p.21 z.); Folpan 80 WP- 2
kg/ha (t.p. 21 z.); Gr. H: Curzate 50 WP (0,25 kg/ha + 1 kg Mancozeb) (t.p.
14 z.); Gr. K: Altima 500 SC 0,3-0,4 l/ha; Gr. L: Acrobat TMZ 90/600
WP- 2 kg/ha; Armetil M-2,5 kg/ha; Brestan 60 WP-0,6 kg/ha (t.p.-7 z.);
Curtine V- 3 kg/ha; Curzate Super C-2,5 kg/ha; Equation Pro-0,4 kg/ha;
Galben M- 2,5 kg/ha; Galben R 4/33 Blue-4 kg/ha; Mancuvit PU-2 kg/ha
(t.p. - 21 z.); Melody Duo 66,8 WP-3 kg/ha; Mikal M-3,5 kg/ha; Patafol-2
kg/ha; Planet 72 WP-2,5 kg/ha; Ridomil MZ 72 WP-2,5 kg/ha (t.p. 7 z.);
Ridomil Gold MZ 68 WP-2,5 kg/ha în perioada de cretere maxima a
foliajului ; Ridomil Gold Plus 42,5 WP-3 kg/ha în perioada de cretere
maxima a foliajului ; Ridomil Plus 48 WP-2,5 kg/ha (t.p. 7 z.); Shavit F 71,5
WP-2 kg/ha; Secure 1,25-1,5 kg/ha; Tattoo-4,0 l/ha; Tattoo C-1,5 l/ha(cu 7
zile între tratamente) sau 2,5 l/ha (t.p.10-14 z.).

28
 Alternarioza cartofului - Alternaria porri f.sp.solani si A.

Alternarioza sau “arsura timpurie” a cartofilor apare în zonele sau în

perioadele secetoase si calduroase, putând produce pagube similare cu ale manei,
25-50 % când este semnalata pe foliaj si chiar mai mari daca boala se extinde la
tuberculi.
Simptome. În cursul lunilor mai-iunie pe frunze apar pete ovale, circulare
sau colturoase, pe suprafata carora se observa cercuri concentrice. Petele
mari de 1-2 cm sunt produse de Alternaria porri f. sp. solani, în timp ce A. tenuis
produce pete mici de 1- 2 mm. Atacul pe tuberculi se observa prin pete bruneînchis
usor scufundate în dreptul carora are loc o putrezire neagra a pulpei.
Transmitere-raspândire. Ciupercile se raspândesc în cursul perioadei de
vegetatie prin spori, iar de la un an la altul rezista în tuberculi sau
în resturile vegetale pe care continua sa traiasca. În zonele de mare cultura a
cartofului boala este semnalata întâi pe soiurile timpurii, apoi pâna toamna
si pe celelalte soiuri. Sporii aparuti în toamna rezista chiar la temperaturi de -32oC.
Prevenire si combatere. Masurile agrotehnice prin care se asigura plantelor o
fertilizare optima, precum si o aprovizionare ritmica cu apa,
reduc posibilitatile de instalare a ciupercii. Fertilizarea cu doze mari de fosfor
sensibilizeaza plantele la aceasta boala, în timp ce îngrasamintele cu
azot sporesc rezistenta acestora (Gh. Iacob, 1979). Distrugerea resturilor vegetale
sau introducerea lor adânc sub brazda si un asolament rational, micsoreaza simtitor
numarul sporilor din sol.
Tratamentele chimice aplicate preventiv pentru mana sunt bune si pentru
ciuperca cu conditia sa fie aplicate mai devreme în cazul anilor secetosi si
caldurosi. Se pot face tratamente speciale cu produse din grupele: Gr. A: Antracol
70 WP 1,5-2,5 kg/ha (t.p. 7 z.); Dithane M 45-2 kg/ha; Polyram combi-1,8 kg/ha
(t.p. 21 z.); Polyram DF-1,8 kg/ha (t.p. 21 z.); Gr. F: Bravo 500 SC-1,5 l/ha; Gr. K:
Altima 500 SC 0,3-0,4 l/ha; Gr. L: Brestan 60 WP- 0,5 kg/ha (t.p. 7 z.); Ridomil
Gold MZ 68 WP-2,5 kg/ha în perioada de cretere maxima a frunziului).

29
 Metode profilactice

Alegerea terenului pentru o anumita cultura se face tinand seama de cerintele

pedoclimatice, spre exemplu de faptul ca o planta cultivata intr- o anumita zona care
necesita irigatii de suprafata este mai usor atacata de diversi agenti patogeni. Prin
alegerea terenului, se pot evita suprafetele infestate cu unele microorganisme
patogene de sol din genul Verticillium, Fusarium sau Rhizoctonia sau evitarea
terenurilor ce contin resturi organice, seminte, tuberculi sau rizomi infectati. Din aceasta
rezerva de inocul în anul urmator pot sa apara numeroi patogeni ce vor infecta partile
subterane sau foliajul plantelor.
Stabilirea epocii la care se face plantarea sau insamantarea trebuie determinata in
asa fel încat conditiile pedoclimatice sa fie optime pentru planta gazda si cat mai
putin favorabile pentru agentii patogeni sau, momentul insamantarii sa se afle, dupa ce
cantitatea de inocul infectios a scazut sub nivelul de periculozitate.
Una dintre cele mai importante masuri profilactice este aceea de a planta sau
semana plante si seminte sanatoase testate, iar pe parcursul perioadei de vegetatie sa se
regleze pe cât posibil factorii de umiditate si de temperatura în sere si solarii, pentru a se
crea conditii optime de dezvoltare a plantelor, ceea ce micsoreaza riscul infectiilor grave.

Masurile de igiena culturala.

Acestea presupun distrugerea plantelor sau partilor de planta puternic atacate
din zonele cultivate. Prin aceste masuri se elimina plantele care sunt compromise din
punct de vedere al recoltei, dar care ar putea constitui surse de inocul prin diseminarea
sporilor care sa produca infectarea plantelor sanatoase din culturi. Eliminarea
gazdelor intermediare, in cazul ruginilor sau a plantelor rezervoare de virus este o alta
cale pentru a întrerupe ciclul evolutiv al agentilor patogeni.
Masurile de igiena fitosanitara fac parte integranta din complexul de masuri
preventive a bolilor plantelor, fara aplicarea lor corecta micsorandu-se efectul tuturor
celorlalte metode de protectie.
Igiena fitosanitara presupune mai multe masuri printre care:
- arderea sau îngroparea resturilor vegetale ale plantelor bolnave;
- distrugerea plantelor din flora spontana ce fac parte din cercul de plante gazda al
patogenilor plantelor cultivate;
- curatirea pomilor de ramuri partial atacate;
- irigarea plantelor cu apa care sa nu contina agenti infectiosi;
- sortarea materialului semincer sau materialului de plantat cu eliminarea celui
atacat.

30
 3.1 Masuri de carantina fitosanitara
Masurile organizatorice de carantina fitosanitara urmaresc evidenta, dinamica si
avertizarea bolilor prin:
- identificarea agentilor patogeni, determinarea ariei lor de raspandire, a densitatii
atacului (evidenta);
- stabilirea procesului de crestere sau descrestere in timp a atacului agentilor patogeni in
perimetrul arie de raspandire (dinamica);
- stabilirea cu precizie relative a aparitiei agentilor patogeni in perioada urmatoare si pe
un teritoriu dat (prognoza):
- stabilirea timpului optim pentru aplicarea tratamentului (avertizarea).
Aceste masuri trebuie sa fie sustinute si completate prin masuri stricte de control si
carantina fitosanitara, care urmaresc preantampinarea introducerii in tara a parazitilor
primejdiosi si a raspandirii lor din regiuni ingestate in alte regiuni insa necontaminate.
In masurile de carantina fitosanitara sunt cuprinse toate actiunile ce se intreprind
cu scopul de a preintampina raspandirea fitoparazitilor periculosi pe noi teritorii si
localizarea acestora pe teritoriile pe care se gasesc, pana la lichidarea lor.
Aplicarea masurilor de control fitosanitar si carantina se efectueaza prin
inspectoratele judetene de productia plantelor si prin inspectoratele vamale. Sunt supuse
controlului fitosanitar culturilor de camp, livezile, plantatiile viticole, pepinierele, serele,
silozurile, depozitele. Normele de executare a controlului fitosanitar difera pentru fiecare
boala in parte si ele sunt stabilite stiintific. Controlul fitosanitar este facut de echipe
alcatuite din personal calificat.

3.2. Metode agrofitotehnice

Masurile agrofitotehnice sunt cele mai vechi,fiind cunoscute si sub denumirea de
masuri culturale. Ca mijloc de lupta impotriva agentilor fitopatogeni, aceste masuri
actioneaza prin:
- modificarea conditiilor de mediu inconjurator, pentru a le face nefavorabile
dezvoltarii agentilor fitopatogeni si favorabile pentru dusmanii naturaliai acestora;
- sporirea si fixarea rezistentei plantelor fata de atacul parazitilor, prin aplicarea de
masuri agrotehnice corespunzatoare;
- direct asupra agentilor fitopatogeni, impiedicand dezvoltarea acestora in vederea
combaterii lor.
Prin masurile agrofitotehnice mai importante, se pot enumera: sistemul de lucrare
a solului, alegerea terenului, asolamentul, aplicarea ingrasamintelor, irigarea culturilor,
recoltarea, selectionarea, cresterea si cultivarea de soiuri rezistente, igiena culturilor.
Masurile si mijloacele agrotehnice de prevenire si combatere incep cu una dintre
verigile importante ale tehnologiei de cultivare, care este rotatia culturilor. Pentru fiecare
cultura in parte, se vor respecta cu strictete speciile premergatoare recomandate in

31
tehnologiile de cultivare specifice fiecarei specii legumicole, cu o mentiune extrem de
importanta: speciile de legume inrudite sistematic (tomate, ardei, patlagele vinete,
castraveti, pepeni, dovlecei, dovleci), care sunt atacate de agenti patogeni si daunatori
comuni, nu vor reveni pe aceleasi suprafete mai devreme de 3-4 ani.
Cultivarea soiurilor si a hibrizilor rezistenti/toleranti la atacul agentilor patogeni si
al daunatorilor constituie o masura obligatorie, deoarece permite reducerea numarului de
tratamente din timpul perioadei de vegetatie, contribuind, implicit, la diminuarea
consumului de pesticide si a poluarii legumelor si a mediului inconjurator cu reziduuri
toxice.
O mare importanta prezinta si amplasarea culturilor in cadrul unor asolamente
bine stabilite de catre specialistii legumicultori. Culturile de tomate, castraveti si fasole,
semanate pe suprafete mari, se vor amplasa in culise ale culturii de porumb,
perpendicular pe directia vantului dominant. Se previne astfel raspandirea bacteriozelor
care apar in focare si a virusurilor transmisibile prin intermediul afidelor (daunatori
extrem de periculosi pentru cultura legumelor).
Irigarea culturilor de legume se face pe rigole sau prin picurare. Daca acest lucru
nu este posibil, irigarea prin aspersiune se va efectua in timpul zilei, astfel încat, la
lasarea serii, foliajul plantelor sa fie zvantat. Este interzisa irigarea prin aspersiune in
toiul noptii, in special la culturile de tomate, castraveti, pepeni galbeni şi ceapa, pentru
prevenirea aparitiei atacului de mana. Irigarea prin aspersiune favorizeaza aparitia si
evolutia atacului majorităatii agentilor patogeni in culturile de legume. Irigarea prin
aspersiune este recomandata in special pe terenurile infectate cu agentii patogeni de sol
(Fusarium oxysporum, Verticillium dahliae, Phytophthora parasitica etc.), cunoscut fiind
faptul ca prin irigarea pe rigole se favorizeaza raspandirea atacului de la o planta la alta.
Dupa defrisarea culturilor, resturile vegetale provenind de la culturile puternic
atacate de agentii patogeni (Fusarium oxysporum, Verticillium dahliae, Sclerotinia
sclerotiorum, Botrytis cinerea, Phytophthora infestans, Pseudoperonospora cubensis) si
daunatori (Tetranychus urticae, Polyphagotarsonemus latus, Ditylenchus dipsaci etc.) vor
fi stranse si distruse prin ardere. In corporarea acestora contribuie la amplificarea
potentialului infectios al solului, deoarece spre sfarsitul perioadei de vegetatie, in plantele
bolnave, agentii patogeni si daunatorii produc diferite forme de rezistenta, care pot sa
persiste in sol timp indelungat, respectiv: clamidospori, microscleroti, scleroti, miceliu de
rezistenta, oospori, chisti.
Prin aratura adanca de toamna se asigura incorporarea la adancime mare a
resturilor vegetale ramase la suprafata solului din defrisare si contribuie la diminuarea
rezervei biologice, reprezentata de diferite stadii de dezvoltare a daunatorilor: Agrotes
spp., Gryllotalpa gryllotalpa, Leptinotarsa decemlineata, Delia platura, Triphs tabaci etc.

3.2.1. Pregatirea si drenarea terenului

32
 Pregatirea terenului se face din toamna, dupa eliberarea terenului de restruri
vegetale, se aplica ingraseminte organice si chimice, apoi se efectueaza aratura de baza la
adancimea de 28-30 cemtimetri. Primavara inainte de plantare are loc prelucrarea
terenului cu grapa cu colti reglabili sau cu freza.
Drenajul solului reprezinta rata cu care apa patrunde prin particulele de sol.
Calitatea si fertilitatea solului conteaza extrem de mult in cresterea si dezvoltarea
plantelor. Solul nu este doar un mediu de suport care permite cresterea plantelor, ci si un
habitat natural pentru microbi.
Populatia microbiana a solului, compusa din bacterii, ciuperci sau virusuri, este in
mare masura responsabila cu aprovizionarea de nutrienti esentiali pentru plante. Acesti
microbi ajuta la transformarea materialelor organice in materii pe care plantele le
asimileaza cu usurinta. Astfel, mentinerea activa a populatiei microbiene este cruciala
pentru dezvoltarea de plante sanatoase si viguroase.
Drenarea corespunzatoare a solului este un factor important in pastrarea activa a
populatiei microbiene, in special a microorganismelor anaerobe. Astfel, scopul este
aerisirea corespunzatoare a particulelor de sol. In cazul solurilor inundate, drenarea apei
nu se efectueaza corespunzator. In consecinta, apa umple toate spatiile dintre particulele
de sol, iar aerul nu mai circula. Rezultatul este clar: masa microbiana se reduce, iar
plantele sunt private de nutrientii de care au nevoie.
O alta problema legata de drenarea solului este reprezentata de PH. Solurile care
se dreneaza rapid sunt in general soluri alcaline, in timp ce solurile care au probleme de
drenaj sunt acide.

3.2.2. Asolamentul si rotatia culturii

Una dintre solutiile unui gradinarit de succes este rotatia culturilor. Diferite plante
iau lucruri diferite din sol si adauga alte lucruri. Pentru a preveni ca gradina ta de sa
devina epuizata de la sezon la sezon, culturile trebuiesc rotite. Rotatia culturilor va
permite sa intrerupeti ciclul de viata natural al daunatorilor astfel incat acestia sa nu poata
deveni stabili. Desigur, acest lucru este valabil numai pentru plantatiile anuale nu si
pentru plantele perene, cum ar fi sparanghelul.
Rotatia culturilor inbunatateste structura si compozitia solului: in fapt, plantele
colecteaza elemente diferite de sol la adancimi diferite, cu sisteme de radacini diferite.
Legume puse alternativ, pe baza cererii lor de nutrienti si de inradacinare in sol
lasă timp sa se restructureze si sa intinereasca (limitarea compactarea si degradarea
solului).

33
34
 3.2.3. Lucrarile solului
Lucrarile principale care se executa la sol cu unelte si masini agricole sunt: aratul,
grapatul, desfundatul, cultivatia, tavalugitul, modelarea solului, rarititul, trasarea de
brazde sau coame, lucrarea solului cu freze etc.
Afanarea – intensitatea si frecventa acesteia depind de conditiile de sol, clima si de
plantele de cultura. Este necesara afanarea periodica a solului datorită tasarii (bătătoririi)
lui, ca urmare a trecerilor repetate cu masinile agricole si tractoarele, a precipitatiilor si a
greutatii proprii solului. Ca urmare a tasării toate însusirile fizice, chimice, biologice ale
solului sunt deteriorate. Porozitatea de aeraţie este scazuta, solul are un regim nefavorabil
pentru apa, aer, caldura si nutritie, radacinile patrund greu in profunzime. Afanarea
mobilizeaza fertilitatea potentiala a solului, creste porozitatea de aeratie si intensifica
procesele microbiologice aerobe, grabeste descompunerea humusului si eliberarea de
substante nutritive accesibile plantelor.
Maruntirea este procesul care are loc concomitent cu afanarea solului. Prin maruntire
este reglat raportul dintre porozitatea capilara si necapilara. Cercetarile au aratat ca cele
mai favorabile regimuri de aer, apa si substante nutritive se realizeaza cand in sol spatiul
poros reprezinta 50% din volumul solului si din aceasta porozitate totala cca 50-60% este
reprezentata de porozitatea capilara si 40-50% de porozitatea necapilara. Daca la supra
fata solului se formeaza crusta, acesta grabeste pierderea apei prin evaporare si ca atare
trebuie distrusa, printr-un proces de maruntire. Cresterea numarului de lucrari pe unitatea
de suprafata are ca efect prafuirea solului, distrugerea structurii si ca urmare formarea
crustei.
Intoarcerea este operatia de intoarcere a unei portiuni de sol numita brazda, este adus
la suprafata un strat de sol bogat in saruri minerale si acizi necesari dezvoltarii plantelor,
este ingropat in profunzime stratul superficial de la suprafata, prafos si incarcat cu
seminte de buruieni, patogeni, insecte si resturi vegetale. Ingropat in profunzime, stratul
de sol cu seminte si resturi vegetale este supus proceselor de descompunere anaerobice cu
rol in refacerea insusirilor fizice ale solului. Intoarcerea este favorabil pe solurile
saraturoase, unde stratul de la suprafata este foarte bogat in saruri si este adus la suprafata
un strat de sol cu un continut mai redus în saruri. Prin intoarcere sunt incorporate in
profunzime ingrasamintele verzi, ingrasamintele organice si chimice, amendamentele etc.
Amestecarea este procesul prin care se obtine un strat omogen ca fertilitate de sol.
Prin amestecare, ingrasamintele, amendamentele, erbicidele sunt distruse uniform pe o
anumita adancime (aleasa de obicei in functie de cerintele plantelor cultivate). Cu cat
procesul de amestecare este mai bine realizat, cu atat efectul este mai favorabil.
Tasarea este procesul prin care agregatele de sol se apropie, creste porozitatea
capilara, se creeaza un pat germinativ corespunzator etc.
Formarea de coame si santuri este procesul care se practica in legumicultura in zonele
mai umede si reci si se realizeaza cu scopul eliminarii excesului de apa si de accelerare a
incalzirii olului (apa se scurge de pe coame si temperatura creste astfel pe coame) pentru
realizarea la timp a semanatului.

35
 3.2.4. Fertilizarea
Ingrasarea solului in toamna, se administreaza 40-50 T/ ha gunoi de grajd, 300
kg/ha Superfosfat si 100 kg Sulfat de potasiu, iar primavara 150-200 kg/ha azotat de
amoniu.
Inainte de plantare cu 5-6 zile se erbicideaza terenul cu Dual Gold 960 EC, in
cantitate de 1,2 l/ha, si se incorporeaza in sol la 6-8 cntimetri adancime.
Fertilizarea se poate face si cu ingrasaminte foliare F-411, F-231, F-lll-5 l/ha,
solutie 0,5 % aplicata in amestec cu produsele fitosanitare. Pe suprafete mici se poate
face copilitul si carnirea plantelor, in scopul obtinerii unor fructe mai mari, mai timpurii
pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a unui numar mai
mare de fructe pana la venirea brumelor de toamna, pe de alta parte. Se acorda atentie
combaterii bolilor si daunatorilor.

36
37
 3.2.9. Lucrari de intretinere a culturii
La 4-5 zile de la plantare se face completarea golurilor, se aplica 3-4
prasile intre randuri si 2 prasile /rand.
Udarea se face dupa plantare pentru asigurarea prinderii. Dupa aceea nu se mai
uda 2-3 săptămâni pentru a favoriza o înradacinare mai profunda. Apoi, pana la
fructificare se uda la interval de 7-10 zile cu norme de 250-300 m3 /ha. In timpul aparitiei
masive a fructelor, cand plantele de ardei au cea mai mare nevoie de apa, udarile se fac
mai des, la intervale de 5-6 zile cu norme de 300-350 m3/ha. Se evita
pe cat posibil udarea in timpul infloririi masive. In mod obisnuit se aplica 10-12
udari.
In cursul perioadei de vegetatie se pot aplica 2-3 fertilizari cu ingrasaminte
chimice sau 4-5 fertilizari, alternandu-le pe cele făcute cu ingrasaminte minerale,
cu cele cu ingrasaminte organice. Prima ingrasare se aplica la 12-15 zile de la
plantare, cu 80-100 kg/ha azotat de amoniu, 100 kg/ha superfosfat si 50 kg/ha
sare potasica. Ingrasarea a doua si a patra se fac cu gunoi de grajd, 4000 -500 kg/ha,
administrat odata cu apa de irigat. Ingrasarea a treia se realizeaza cu 100-150 kg/ha
superfosfat si 70-80 kg/ha sare potasica (in perioada de inflorire maxima), iar a
cincea cu 100 kg/ha azotat de amoniu, 250 kg/ha superfosfat si 70 kg/ha sare
potasica(in perioada de crestere maxima a fructelor).
Se acorda atentie combaterii bolilor si daunatorilor.
Dintre boli, pagube insemnate produc: patarea frunzelor si basicarea
fructelor, patarea pustulara, putrezirea receptaculului si a semintelor, putregaiul
cenusiu, fainarea, iar dintre daunatori: paduchele verde al piersicului, omida
capsulelor, paianjenul roşu comun.
Produsele folosite pentru combatere chimica sunt:
- SULPHUR 80 WG (0,3%) - 3 kg/ha – pentru fainarea ardeiului;
- WINNER M80 (0,2%) – 2 kg/ha – pentru mana ardeiului, alternarioza;
-FASTER 10 CE (0,03%) – paduchele piersicului;
-ENVIDOR 240 SC (0,04%), NISSORUN 10 WP (0,04%) – pentru
paianjenul rosu comun.
Combaterea ecologica consta in:
1)revenirea culturii pe acelasi teren dupa o perioada de 4-5 ani pentru prevenirea
atacului de fuzarioza si verticiloza care produce ofilirea brusca a plantelor de ardei.
2)dezinfectarea semintelor inainte de semanat cu:
sulfat de cupru (piatra vanata). Intr-un vas smaltuit sau de sticla se face o
solutie in concentratie de 0,5% (5g piatra vanata la 1l de apa) in care se introduc
semintele puse intr-un saculet din panza timp de 15 minute. Dupa tratare semintele se
scot din saculeti si se zvanta fara sa se spele.
apa calda la temperatura de 50ºC. Semintele puse in saculet se tin 30 de
minute dupa care se scot si se intind pentru a se raci.
38
 tratarea fainarii la aparitia bolii cu sulf muiabil 0,3 -0,4 %;
in cazul atacului de afide se utilizeaza rotenona 0,1% iar pentru paianjenul
rosu sulf muiabil 0,3 -0,7%.

3.2.10. Recoltarea
Recoltarea la ardeiul gras se face la maturitatea tehnica, la ardeiul iute si lung
atat la maturitatea tehnica, cat si la cea fiziologica, iar la ardeiul gogosar si iute
numai la maturitatea fiziologica.
Recoltarea fructelor pentru samanta se face atunci cand acestea au ajuns la
maturitatea fiziologica, manual, in 2-3 etape. Se aleg fructele sanatoase, mari,se extrage
samanta iar pulpa se foloseste la prepararea conservelor. Semintele extrase se pun in
strat subtire pe o coala de sugativa pentru retinerea surplusului de umiditate si pentru
uscare. Dupa ce samanta este uscata se pune in borcane din sticla sau saculeti din panza
si este pastrata in locuri uscate si racoroase.

3.3. Metode fizico- mecanice

Metodele fizice mecanice:
- Mozaicul ardeiului, care este un virus care se prezinta cu un symptom
vizibil pe plantele tinerte, s-au partial tinere ale plantelor, se manifesta prin alternanta
culorilor verde inchis- verde deschis,galben- verde, dupa un timp devin necrotice si
plantele devin mortibile.
- Atacul se extinde de pe Frunze pe organelle plantelor si chiar pe fructe, este
afectata planta in totalitate, talia se reduce, apare nanismul, piticirea, frunzele sunt
grofrate, fructele raman mici, deformate cu pete de culoare galben- bruna, mai ales la
ardeiul iute.

3.4. Metode biologice

In combaterea biologica a patogenilor, s-a reusit ca bolile rasadului sa se combata

cu success cu ajutorul ciupercii Antageniste Trichoderma viride Pers.. Deasemenea
tratarea semintelor cu acest antagonist prezinta unele perspective pentru reducerea
intensitatii atacului unor boli micotice ce se transmit pe aceasta cale.
Pentru combaterea putregaiului cenusiu este recomandat biopreparatul Trichodex
25 WP, in concentratie de 2 kg la ha, iar pentru patarea alba a frunzelor antibioticele pe
baza de Kasugamicina, Kasumin 21 in concentratie de 0.15% .

39
 Complexul natural de entomafagi ai culturilor de tomate este destul de bogat
ceeace impune masuri de protejarea lui. In conditii de camp, Trialeurodes vaporariorum
are o serie de pradatori si paraziti care actioneaza destul de eficient.

3.5. Prognoza si averizarea ca masuri de diminuare a poluarii

chimice

Poluarea reprezinta contaminarea mediului inconjurator cu materiale care

interfereaza cu sanatatea umana, calitatea vietii sau functia naturala a ecosistemelor
(organismele vii si mediul in care traiesc). Chiar daca uneori poluarea mediului
inconjurator este un rezultat al cauzelor natural, cum ar fi eruptiile vulcanice, cea mai
mare parte a substantelor poluante provine din activitatile umane.
In acest scop, este necesar sa se asigure cele mai bune masuri de gospodarire a
solurilor, de prevenire si combatere a fenomenelor de degradare a lor, pentru a se mentine
si spori fertilitatea, respectiv capacitatea lor productiva. Tocmai in acest scop, recent, in
tara noastra, Ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare a introdus norme tehnice de
protectie a calitatii solului obligatorii pentru toti detinatorii de terenuri agricole, cu privire
la prevenirea degradarii solului datorate excesului de apa, saraturarii secundare, eroziunii
prin apa si vant, degradarii starii fizice a solurilor, degradarii solului prin acidifiere ca
urmare a aplicarii sistematice si in doze crescande a ingrasamintelor cu azot cu potential
de acidifiere, aparitiei de escese sau carente in unele elemente nutritive, contaminarii cu
diverse substante si organisme daunatoare.

40
 Bibliografie

Ana Hulea-Bolile şi dăunătorii produselor horticole.

Dumitru D.Beceanu, 1994- Tehnologia produselor horticole, Editura Ion Ionescu de la

Brad.

Dumitru D. Beceanu, Adrian Chira- Tehnologia produselor horticole. Valorificare în

stare proaspătă şi industrializare, Editura Ion Ionescu de la Brad.

M. Bălaşa, 2002-Legumicultură, Editura didactică şi pedagogică Bucureşti

.
Nistor Stan şi colab., 2003-Legumicultură volumul III, Editura Ion Ionescu de la Brad,
Iaşi
.
Neculai C. Munteanu, 2003-Tomatele, ardeii şi pătlăgelele vinete, Editura Ion Ionescu
de la Brad, Iaşi
.

41