S45: Expertiza capacităţii de muncă: boală, deficienţe (defecte),

disabilitate (incapacitate), handicap, programe de reabilitare pe roluri

sociale

Boala psihică: afectarea preponderent a capacităţii de autoconducţie şi integrarea în

procesul de muncă, de aceea expertiza psihiatrică are caracter medico-social complex,
cuprinzând: evaluarea capacităţii de muncă a bolnavilorpsihici în scopul reorientării într-o
formă de activitate în raport cu posibilităţile restante.
Responsabilitatea evaluării capacităţii de muncă revine atât comisiei de expertiză cât şi
clinicianului.
Expertiza psihiatrică urmăreşte:
- stabilirea momentului când se impune întreruperea activităţii profesionale
- aprecierea posibilităţilor de reluare a activităţilor profesionale anterioare/de încadrare
într-o activitate compatibilă cu capacităţile restante, astfel încât se urmăreşte
stimularea şi reinserţia socio-profesională ca o modalitate de recuperare şi asistenţă
medico-socială. Acestu lucru conchide cu faptul că expertiza capacitţii de muncă
urmreşte readaptarea şi integrarea în mediul social prin utilizarea potenţialului
funcţional al bolnavului şi influenţa evoluţiei bolii fără a aduce prejudicii stării de
sănătate.
Reorientarea socio-profesională trebuie să conducă la integrarea socio-profesională a
bolnavului în raport de aptitudini, deprinderi şi instruire şcolar-profesională.
Expertiza capacităţii de muncă urmăreşte:
- stabilirea gradului de deteriorare a bolnavului
- raportul dintre normal şi patologic din structurile personalităţii sale
- posibilitatea de a desfăşura o activitate profesională în raport cu deficienţele psihice
- readaptare socio-profesională şi familială
- recomandarea de măsuri de readaptare şi integrare
Se bazează pe corelarea unor criterii medico-sociale, profesionale şi juridice care vizează:
- stabilirea diagnosticului şi a prognosticului clinic
- stabilirea diagnosticului funcţional şi a prognosticului capacităţii de muncă

1. Stabilirea prognosticului clinic:

- este criteriul principal al expertizei psihiatrice;
- necesită precizare:
o afecţiunea dominantă care determină perturbarea activităţii;
o afecţiuni asociate ce pot influenţa capacitatea de muncă.

2. Stabilirea diagnosticului funcţional

- se bazează pe aprecierea gradului de deficienţă psihică
- evaluarea naturii incapacităţii funcţionale, profunzimiii şi eval. tulb. psihice ce afect.
adaptarea boln. in activ. socio-profes.
- eval. posib. de compenase a tulb. psihice
- eval. atitud. boln faţă de boala sa
- 1- ex. clinic, 2-paraclinic, 3- psihologic, 4-anchetă socială ptr. a evalua integrarea fam.
şi socială.
3. Progn. capacit. de muncă -> raportarea capacit. fcţ. restante la condiţiile şi complexitatea
locului de muncă.
 Incapacitatea de muncă poate fi temporară sau persistentă, parţială sau totală;
determină gradul şi durata pensionării.

1
  Concluziile expertizei medicale a capac. de muncă duc la recomanări, indicaţii şi
contra-indicaţii socio-profesionale; există propuneri complexe de recuperare
(instruire profesională, recalificare, instituirea unor condiţii speciale protective în
scop recuperator).
 Revizuiri periodice: reexaminarea bolnavilor; urmărirea în dinamică a capacităţii
de muncă şi verificarea corectitudinii concluziilor expertizei medicale. Se
completează dosarul de pensie cu documente medico-sociale referitoare la
evoluţie, tratament, respectarea planului recuperator, activitatea socio-
profesională efectuată, rezultatele obţinute. La aceasta se adaugă examinarea
efectuată de reţeaua teritorială de psihiatrie (dg. clinic, stare prezentă, stadiul
bolii, gradul de recuperare, copia F.O.) şi aprecierea medicului de întreprindere
referitoare la adaptarea în muncă a bolnavului.
Medicul expert, psihiatrul şi medicul de întreprindere colaborează pentru alcătuirea
unui plan corect de recuperare cu indicarea precisă a acţiunilor pe care le poate efectua
bolnavul şi instituţiile cărora le revin obligaţii în recuperarea bolnavilor psihici.
Are loc menţinerea la locul de muncă a pensionarilor de gr. III şi sprijinirea eficientă a
pensionarilor trecuţi din II în III sau din III în 0; implică colaborarea cu reţeaua de
M.M./medic de familie; dispensarizare cu luare în evidenţă, consultaţii periodice, vizitarea la
locul de muncă. Abordarea psiho-terapeutică prin intermediul expertizei capacităţii de muncă
urmăreşte recuperarea, readaptarea socio-profesională şi integrarea productivă a bolnavilor
psihici.
Deficienţa: absenţa, pierderea, alterarea unei structuri sau funcţii (leziune anatomică,
tulb. fiziologică sau psihologică) rezultată prin maladie, accident, condiţii negative din mediul
de creştere şi dezvoltare al unui copil.
Dizabilitatea (incapacitatea): un număr de limitări funcţionale, deficienţe (fizice,
senzoriale, intelectuale), condiţii de sănătate (boli mintale/neoropsihice), condiţii de mediu.
Pot fi vizibile/invizibile, permanente/temporare, progresive/regresive.
Handicapul: dezavantaj social repetat prin pierderea sau limitarea şanselor unei
persoane (urmare a existenţei unei deficienţe sau dizabilităţi) de a lua parte la viaţa
comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai acesteia.
Confrom ICD 10:
Defectul sau deficienţa se manifestă psihologic prin interferenţa cu funcţiile cerebrale
(memorie, atenţie, funcţii afective).
Dizabilitatea este scăderea sau absenţa capacităţii de a desfăşura o activitate într-un
mod ce se încadrează în cadrul considerat normal pentru o fiinţă umană. Include activităţi
obişnuite, necesare, ale vieţii de zi cu zi ce implică grija de sine, supravieţuirea, activităţi
legate de spălat, îmbrăcat, mâncat, control sfincterian.
Handicapul este efectul unu defect sau al unor dizabilităţi într-un context social larg,
care poate fi puternic influenţat de cultură.
Tulburarea este un termen folosit pentru evidenţierea problemelor determinate de
utilizarea termenului de „boală”; comportament recognoscibil clinic ce asociază în majoritatea
cazurilor disconfort şi interferenţa în funcţionarea persoanei.
Boala este un proces dinamic care are un început şi un sfârşit, poate consta din
multiple episoade şi se poate croniciza sau poate evolua grav de la început spre moarte sau
spre deficienţă şi dezorganizarea continuă a psihismului.

S45: Expertiza capacităţii de muncă: boală, deficienţe (defecte), disabilitate

(incapacitate), handicap, programe de reabilitare pe roluri sociale

2
Boala psihică: afectarea preponderent a capacităţii de autoconducţie şi integrarea în procesul
de muncă, de aceea expertiza psihiatrică are caracter medico-social complex, cuprinzând:
evaluarea capacităţii de muncă a bolnavilorpsihici în scopul reorientării într-o formă de
activitate în raport cu posibilităţile restante.
Responsabilitatea evaluării capacităţii de muncă revine atât comisiei de expertiză cât şi
clinicianului.
Expertiza psihiatrică urmăreşte:
- stabilirea momentului când se impune întreruperea activităţii profesionale
- aprecierea posibilităţilor de reluare a activităţilor profesionale anterioare/de încadrare
într-o activitate compatibilă cu capacităţile restante, astfel încât se urmăreşte
stimularea şi reinserţia socio-profesională ca o modalitate de recuperare şi asistenţă
medico-socială. Acestu lucru conchide cu faptul că expertiza capacitţii de muncă
urmreşte readaptarea şi integrarea în mediul social prin utilizarea potenţialului
funcţional al bolnavului şi influenţa evoluţiei bolii fără a aduce prejudicii stării de
sănătate.
Reorientarea socio-profesională trebuie să conducă la integrarea socio-profesională a
bolnavului în raport de aptitudini, deprinderi şi instruire şcolar-profesională.
Expertiza capacităţii de muncă urmăreşte:
- stabilirea gradului de deteriorare a bolnavului
- raportul dintre normal şi patologic din structurile personalităţii sale
- posibilitatea de a desfăşura o activitate profesională în raport cu deficienţele psihice
- readaptare socio-profesională şi familială
- recomandarea de măsuri de readaptare şi integrare
Se bazează pe corelarea unor criterii medico-sociale, profesionale şi juridice care vizează:
- stabilirea diagnosticului şi a prognosticului clinic
- stabilirea diagnosticului funcţional şi a prognosticului capacităţii de muncă

Stabilirea prognosticului clinic:

- este criteriul principal al expertizei psihiatrice;
- necesită precizare:
o afecţiunea dominantă care determină perturbarea activităţii;
o afecţiuni asociate ce pot influenţa capacitatea de muncă.

Stabilirea diagnosticului funcţional

- se bazează pe aprecierea gradului de deficienţă psihică
- evaluarea naturii incapacităţii funcţionale

PROGRAME DE REABILITARE IN ROLURI SOCIALE.

PROGRAME DE REABILITARE PSIHOSOCIALĂ PRIN MUNCA

Munca ca şi element terapeutic are 3 componente, centrate fiecare pe:

1. munca p-z: capacitatea de planificare, acţionare după un plan, finalizare a unei acţiuni
2. componenta sociala: stil de viata autonom, capacitatea de autorelaţionare personala
( stabilirea şi
menţinerea contactelor ), capacitatea de a gestiona timpul de muncă şi timpul liber,
abilităţi
necesare căutării unui loc de muncă.
3. componenta medicală: efect terapeutic

3
Forme de integrare prin muncă

1. Centre de training profesional - au următorul model general de funcţionare:

- evaluarea nevoilor economice
- evaluarea nevoilor personale şi abilităţilor
- selecţia candidaţilor
- instruirea teoretică asupra procesului
- stagii practice în unităţi productive
Oferta productivă este variată: tipografie; legătorie, spălătorie, croitorie, sector alimentar.
Obiectivele sunt: reducerea izolării sociale; creşterea calităţii vieţii, rezolvarea crizelor.
Clienţii trebuie să aibă un anumit grad de îndemânare practică, o oarecare stabilitate psihică,
disponibilitate pentru discuţii individuale şi în grup.

2. Ateliere protejate - au ca şi dezavantaj faptul că clientul se adaptează la mediul protejat şi

nu mai este capabil să generalizeze abilităţile dobândite în alt loc de muncă.

3. Servicii de asistenţă profesională – pentru cei care au abilităţi profesionale păstrate, dar au
dificultăţi sociale de a găsi un loc de munca, de a rezolva probleme interpersonale la locul
muncă, de a participa la un interviu. Asistentul social însoţeşte, sprijină,consiliază clientul în
toate domeniile care îi creează dificultăţi.

4. Ergoterapia
Munca devine un instrument de integrare socială, prin adaptarea abilităţilor astfel încât apar
noi relaţii cu mediul. Munca trebuie regulat remunerată pentru a deveni un mijloc acceptabil
de reintegrare reală; stimulează resursele psihice restante, neafectate de boală.
Se desfăşoară în ateliere cu profil variabil ( croitorie, tâmplărie, legătorie, artizanat etc.) ,care
funcţionează mai aproape de normalitate, la concurenţă cu restul atelierelor de pe piaţa muncii
pentru a motiva participanţii.
Este unica modalitate recunoscută oficial, cu cadru normativ legal.
Este o modalitate de trecere spre un loc de muncă real.

5. Terapia ocupaţională = metodă sociopsihoterapeutică ce reface şi întăreşte sarcinile şi

rolurile unei persoane, ce sunt esenţiale pentru o viaţă productivă; urmăreşte învăţarea de
abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare, susţine acţiunile de diminuare şi corectare a
patologiei.
Obiective:
- creşterea independenţei
- exercitarea de roluri sociale, profesionale
- abilitatea de a răspunde unei situaţii reale pe baza unor experienţe anterioare
- socializarea
- dezvoltarea de abilităţi specifice
- responsabilitatea individuală

Componentele performanţei sunt:

- senzitivo-motorie
- cognitivă - se referă la noţiuni ca valori, interese, concepte despre sine
- psiho-socială - capacitatea de a menţine un echilibru pentru diverse roluri, de a controla
interacţiunile sociale, de a gestiona emoţiile, stresul şi timpul liber, de a-şi modifica
comportamentul în contextul impus de mediu.

4
Aceste componente trebuie avute în vedere în permanenţă şi, în aceeaşi măsură, trebuie
analizate diversele activităţi de terapie ocupaţională în relaţie cu ele.

PROGRAME DE REABILITARE PSIHOSOCIALĂ PRIN TIMPUL LIBER

Includ:- activităţi de club

- vizionare de filme
- audieri de concerte
Se realizează prin:
1. Prin mişcare: - cresc funcţiile cognitive, activează elanul vital, stabilizează stima de sine
- la psihotici creşte disponibilitatea de comunicare, amplifica posibilităţile
de acţiune; recunoaşterea socială şi identitatea de sine.
.'
2. Prin desen = metodă umanistă de intervenţie, care utilizează – imagini artistice, procese
creative şi răspunsul clientului la activitatea artistică.
- este o metodă de comunicare şi elaborare diagnostică şi terapeutică; permite exprimarea
liberă şi spontană a noţiunilor simbolice.

3. Prin meloterapie, ritmoterapie - se desfăşoară în grupuri deschise de 8-15 membri, cu

structură
heterogenă:
- ameliorează comunicarea nonverbală
- permite instalarea nonverbală a alianţei terapeutice
- activează emoţional evenimentele trecute
- lărgeşte paleta de trăiri artistice
- întăreşte sentimental eu-Iui
- facilitează interacţiunile sociale
- facilitează spontaneitatea şi autenticitatea.

PROGRAME DE REABILITARE PSIHOSOCIALĂ PRIN MODALITĂŢI DE A

LOCUI

A locui este o necesitate bazală. Perspectiva comunitară implică necesitatea unor noi
modalităţi locative pentru bolnavul psihic, constituind o problemă de politică psihiatrică, dar
şi de structură. Locuinţele protejate reprezintă o posibilitate de îmbunătăţire a unor abilităţi
practice cotidiene. Îngrijirea are ca scop următoarele aspecte:
- sprijinirea clienţilor în activităţile gospodăreşti
- suport psihologic în situaţii de criză
- asigurarea, când este cazul, a igienei personale
- sprijin în structurarea zilei şi a timpului liber
- asigurarea îngrijirilor medicale

1. Îngrijirea psihiatrica familiala = îngrijirea bolnavului psihic contra unei remuneraţii

financiare, în familii ce nu au grad de rudenie cu bolnavul.
Familiile sunt înlocuite de lucrători psihosociali.
Rezultate terapeutice - redobândirea unor abilitaţi de funcţionare cotidiană deficitare
- preluarea unor modele interacţionale specifice familiei
Ciompi atrăgea atenţia asupra rolului terapeutic al milieu-lui (terapiei); procesul de
socializare

5
 în familie reprezintă un milieu ( terapie) diferit structurat de alte instituţii psihosociale- spre "
trăirea în comun ", o interacţiune,spontană, chiar conflictuală în care conflictele se consumă
spontan.
În familie apar relaţii sociale difuze care solicită întreaga personalitate, spontan, emoţional,
chiar haotic. Spontaneitatea şi haosul sunt parametrii ce definesc structura relaţiilor familiale,
care pot avea rol sanogenetic.

2. Comunităţi locative
A. Locuinţe de tranziţie - sunt case obişnuite în care locuiesc 6-8 clienţi, au
intimitate, dar sunt şi împreuna, au responsabilităţi, dar li se stimulează şi iniţiative.
Personalul medico-social are rol de supraveghere pasivă, dar şi activă. Este
foarte important să se stabilească corect măsura în care pacientul are nevoie de îngrijire.
Supraimplicarea sau subimplicarea sunt nocive. Se stabilesc reguli, chiar unele " contracte"
între clienţi şi supraveghetori. Supravegherea individuala şi supravegherea de grup prin
şedinţe săptămânale de grup cu diverse teme, creează premizele independenţei, dar şi ale
adaptării la grup şi apoi la comunitate.

B. Hosteluri – fiecare pacient – are camera sa, cu intimitate şi posibilitatea de a

stabili singur şi când doreşte el contact cu ceilalţi.
Există spaţii comune ( bucătăria, camera de zi etc.), care mediază relaţiile
interpersonale.
Personalul de îngrijire trebuie sa fie calificat, înzestrat cu răbdare, atitudine suportivă,
să rezolve situaţiile de criza.
În hosteluri există activităţi individuale şi de grup; are loc o structurare a zilei,
dominate de activităţi gospodăreşti, muncă, organizarea timpului liber.

C. Locuinţa proprie cu îngrijire = un lucrător psihosocial se deplasează o dată pe

săptămână sau la solicitări speciale. Sunt pentru cei care au un grad destul de bun de
independenţă, dar au deficienţe în rezolvarea conflictelor.

Există un circuit între aceste sectoare, care funcţionează după principiul de la simplu la
complex, dezideratul final fiind cel al unei vieţi independente, în comunitate, cu preluarea
tuturor responsabilităţilor ce decurg din ea.

CALITATEA VIEŢII (CV)

- concept viu discutat din anii 1980, cu implicaţii largi în filozofie, politică, sociologie,
medicină generală şi psihiatrie.

DEFINIŢIE ( după OMS ): CV este percepţia de către oameni a poziţiei lor în viaţă în
relaţie cu scopurile lor şi cu sistemul de valori pe care ei I-au acceptat şi incorporat în
perspectiva deciziilor pe care le iau.

Perspective doctrinare care au stat la baza sistematizării şi conceptualizării CV

1. Concepţia lui Maslow referitoare la nevoile umane bazale invocate de cei care, au
studiat CV la pacienţii psihiatrici a) autorealizarea - nevoia de a realiza propriul potenţial
b) stima – nevoia de a respectat alţii
c) aspectul social - nevoia de suport din partea ambiantei sociale

6
 d) siguranţa – securitatea la domiciliu şi în lume
e) aspecte psihofiziologice - nevoia de alimentaţie, de adăpost

2. Există o polarizare între - abordarea subiectiva ( starea de bine subiectiv, starea de

fericire mulţumire)
- abordarea obiectiva ( condiţiile fizice de existenţă,
posibilităţi de comunicare cu alţii prin deplasare, funcţionarea în roluri sociale )

3. Concepţia lui Katsching - există 3 componente esenţiale ale calităţii vieţii

A. starea de bine subiectiv - în diverse interpretări de la starea afectivă de moment la
satisfacţia de durată în raport cu desfăşurarea existenţei personale
B. funcţionarea în roluri sociale şi ansamblul problematic corelat relaţiilor
interpersonale
C. factori contextuali, în mare parte materiali (venit, hrană, locuinţă)

4. Perspectiva dinamică, care studiază interelaţia dintre A,B,C şi modificarea acestora în

perspectiva programelor de reabilitare ţintită, a terapiei, ciclurilor vieţii.

Katsching prezintă o conceptualizare a CV polarizată în 3 domenii: subiectiv psihologic

( care include o componentă cognitivă şi una afectivă ), nivel de funcţionare socială şi factori
contextuali fizici, pe care îi rezumă în condiţii de viaţă. Ultimele 2 le consideră ca dimensiuni
sociale ce se polarizează în dimensiunea psihologica. El conceptualizează şi sistematizează
aceste aspecte în corelaţie cu posibilităţile de acţiune ale echipei terapeutice.

Terapie cognitivă Farmacoterapie

Satisfacţie Stare de bine

Dimensiunea psihologică
Cognitivă Afectivă

Condiţii de viaţă Funcţionare

Dimensiunea sociologică

Resurse materiale sociale Performanţa în roluri

Creşterea resurselor Intervenţia reţelei sociale,

antrenamentul abilităţilor

 CV ÎN TULBURARILE ANXIOASE
- toate formele de tulburare anxioasa modifică negativ CV, fiecare afectând anumite arii:
 agorafobia, atacul de panică - stare de rău subiectiv, implicare redusa în
activităţile sociale, relaţii de slabă calitate cu partenerul; pacienţii au suport
social bun, dar au dificultăţi de a sta singuri
 fobii sociale - deficiente în şcoală / educaţie, muncă, angajare, re1aţii familiale /

7
 maritale, reţeaua de suport social
 fobii specifice - au CV destul de alterata, mai ales daca exista comorbiditate
 tulburarea obsesiv-compulsivă - perturbare în viata familiala, munca, activităţi
recreative
 GAD- toate demersurile CV sunt afectate, starea de bine subiectiv este foarte
alterată

 CV ÎN DEPRESIE
- starea de bine subiectiv este cu atât mai alterata cu cât depresia este mai severă
- pacienţii care se simt foarte nesatisfăcuţi, cu scoruri proaste la scala de bine subiectiv, pot
avea funcţionare sociala bună, condiţii contextuale şi suport bun
- depresia cronica se asociază cu deficienţe importante în rolul parental, activităţi
gospodăreşti, munca/studiu, activităţi sociale

 CV ÎN SCHIZOFRENIE
- nu exista o concordanta între trăirile subiective ( de bine sau de rău ) relatate şi
comportamentul obiectiv de zi cu zi, mai mult sau mai puţin performant
- relaţiile sociale sunt mai alterate decât în alte tulburări
- atât medicaţia neuroleptica atipica, cat şi RPS asigura o creştere a CV
- neurolepticele clasice, prin efectele secundare, scad CV şi complianţa pacientului la
tratament, cu posibilitatea de a întrerupe medicaţia

 CV ÎN DEMENTA ALZHEIMER
- daca pacientul e asistat cu căldura afectivă, poate avea o CV mai bună decât daca este
neglijat, rejectat
- perspectiva subiectivă trebuie sa susţină stare a de bine, luciditatea, capacitatea de a colabora
cu alţii cat mai mult timp
- perspectiva obiectiva trebuie să ţină seama de deficitul de memorie care este progresiv,
pacientul trebuind sa îl cunoască şi sa îl compenseze parţial.