Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE POLIŢIE
MASTERAT: MANAGEMENTUL INVESTIGĂRII FRAUDELOR
I. Consideratii introductive
Combaterea fraudei fiscale a devenit o prioritate declarata a guvernantilor. Asistam deja, de
mai mult timp, la scenariul unui veritabile „lupte" impotriva acestui fenomen in care Agentia
Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si organele de urmarire penala reprezinta actorii
principal.
Este cunoscut faptul ca statul isi poate mari veniturile fiscale prin actiuni menite sa reduca
economia subterana, sa combata evaziunea fiscala si sa asigure o mai mare eficacitate a
administratiilor fiscale. Deopotriva, este cunoscut faptul ca o politica fiscala impredictibila si o
fiscalitate apasatoare genereaza (sau chiar instiga) invitabil la o amplificare a fenomenului
evaziunii fiscale, „strategie" cu care de altfel guvernantii nostri s-a consacrat in decursul
timpului. Ca o consecinta, situatia actuala a Romaniei constata cea mai slaba infrastructure din
Uniunea Europeana, comparabila, in unele privinte, cu cea a tarilor subdezvoltate, fara a mai
pune discutie situatia invatamantului sau a sistemului sanitar. Contextul determina, inevitabil,
aparitia unor forme abile de frauda fiscala, care pun deseori organele statului in imposibilitatea
prevenirii lor. Cu toate acestea, conform „principiului" potrivit caruia „statul nu poate sa
piarda", asistam uneori la situatii absurde in raport cu care sunt aplicate masuri dure impotriva
unor agenti eco- nomici onesti, la randul lor victime ale unor actiuni de evaziune fiscala a caror
sursa primara nu a putut fi identificata. De regula se poate constata ca in astfel de cazuri,
majoritatea instantelor agreeaza alternativa facila oferita in motivarea rechizitoriului, potrivit
caruia contribuabilul, devenit astfel inculpat, "putea sau trebuia sa stie ", chiar si ce nu au putut
constata sau verifica organele de urmarire penala. Astfel in Romania contribuabilul este
considerat mai degraba un inamic al fiscului, in timp ce statul este interesat doar de obtinerea a
cat mai multi bani la buget, fara sa-l intereseze supravietuirea micilor agenti economici autohtoni
care incerca sa reziste intr-un climat concurential dominat de companiile multi-nationale si unui
mediu fiscal impredictibil si ostil.
Speta analizata pune in discutie o problematica sensibila: un ansamblu infractional, conceput
de catre persoane necunoscute, neidentificate de catre organele de urmarire penala, a caror
activitate s-a concretizat in emiterea unor acte fictive si vanzarea de marfa in baza lor. Mai
precis, facturi si chitante emise in fals in numele a trei societati, gasite ulterior in contabilitatea a
circa doua sute de societatii, dintre care unele importante. Starea de fapt reflecta un context in
care persoane ramase neidentificate au vandut diverse bunuri, in numele a trei societati, in baza
unor acte falsificate. Autorii infractiunii aflati in amontele evaziunii nu au putut fi identificati de
catre organele fiscului si nici de catre organele urmarire penala. Cu toate acestea, in considerarea
„principiului" mai sus mentionat, s-a procedat trimiterea in judecata a unuia dintre
administratorii societatilor cumpa- ratoare (si doar a unuia) pentru savdrsirea infractiunii de
evaziune fiscala prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, fara a exista probe care
sa dovedeasca ca acesta (si doar acesta) ar fi cunoscut caracterul fictiv al actelor de achizitie ale
marfii. In conditiile in care autorii falsului nu au fost identificati, neexistand nici o proba in
sensul ca vreunul dintre administratorii societatilor cumparatoare cunostea sau ar fi putut sa
cunoasca caracterul fictiv al actelor aferente achizitiei de marfa, nu putem sa nu sesizam
existenta unei practici neunitare la nivel national, in care dupa o apreciere pur subiectiva au fost
trimii in judecata doar unii (sau chiar doar unul) dintre administratori acestor societati.
In speta Curtea de Apel Alba a pronuntat o hotarare de achitare in cauza fundamentata pe
cauzistica CJUE (la acea data CJCE) in afacerea Halifax, motivarea acesteia reprezentand in
opinia noastra un veritabil reper jurisprudential in materie.