DETERMINARE VOLUM BAZINE DE EGALIZARE A DEBITELOR

Introducere
Apelor uzate evacuate într-un proces industrial variază în funcţie de ora din zi, aşa-numita variaţie diurnă, cuprinsă
de regulă între mai puţin de o jumătate din debitul mediu până la mai mult de dublul acestuia.
Elementele ce determină neuniformitatea debitelor sunt:
• caracterul discontinuu al proceselor de prelucrare;
• existenţa mai multor surse de evacuare, cu periodicitate diferită;
• modificarea în timp a profilului şi capacităţii de producţie;
• existenţa unor staţii de pompare cu funcţionare intermitentă.
Aceste neuniformităţi determină serioase neajunsuri în epurarea apei uzate, deoarece perturbă regimul de curgere
în staţiile de epurare. Astfel, variaţiile de debit perturbă regimul de curgere în staţiile de epurare, ceea ce are drept efect:
• antrenarea în efluent a materiilor în suspensie, care nu se mai depun în totalitate în bazinele de decantare;
• scăderea eficienţei treptei de epurare biologică, ca urmare a variaţiilor sau a încărcărilor şoc;
• necesitatea dimensionării staţiei la valorile maxime de debit, ceea ce implică mărirea cheltuielilor de investiţie.
Frecvent în instalaţiile de uniformizare au loc transformări ce uşurează epurarea propriu zisă, şi anume reacţii de
neutralizare între agenţii poluanţi, reacţii de oxido-reducere, procese de precipitare. Există surse de apă uzată pentru care
uniformizarea debitelor şi a concentraţiilor poate constitui singura măsură necesară pentru protecţia receptorului împotriva
şocurilor de poluare, atunci când gradul de diluţie pe termen lung este suficient de mare.
Egalizare de debit este utilizat pentru a reduce creşterea bruscă a fluxului şi de a echilibra fluctuaţiile în sistemul de
colectare sau în bazinele de stocare din întreprindere. Astfel se îmbunătăţeşte performanţa a proceselor de tratare din aval
şi reduce mărimea şi costul de unităţilor de tratare.
Instalațiile de uniformizare a debitelor includ depozitarea temporară a fluxurilor în sistemul de canalizare existent,
utilizarea bazine de egalizare in-line sau on-line sau de bazine de retenţie.
Volum pentru un bazin de egalizare a debitului este determinat din diagrame de curgere, bazată pe modelul de
curgere medie diurnă.

Parte aplicativă
Să se determine volumul unui bazin de egalizare cu ajutorul următoarei înregistrări de debit zilnic:
Oră Debit, m3/s Oră Debit, m3/s Oră Debit, m3/s Oră Debit, m3/s Oră Debit, m3/s Oră Debit, m3/s
0 0,049 4 0,028 8 0,07 12 0,107 16 0,055 20 0,042
1 0,040 5 0,031 9 0,088 13 0,097 17 0,051 21 0,040
2 0,034 6 0,037 10 0,100 14 0,089 18 0,048 22 0,036
3 0,029 7 0,054 11 0,104 15 0,055 19 0,046 23 0,107

1
Metoda numerică
1. Se înscriu debitele orare (col. 1)
2. Se calculează volumele orare (col. 2)
3. Se calculează volumul orar mediu (col. 3)
4. Începând cu prima oră când debitul orar depășește debitul mediu, se calculează necesarul de depozitare
pentru fiecare interval orar ca diferență dintre volumul de lichid intrat în bazinul de egalizare şi volumul
mediu intrat într-o oră (se înregistrează valori pozitive sau negative, în funcție de relația dintre cele două
valori) (col. 4)
5. Se determină volumul bazinului de egalizare, care este dat de cea mai mare valoare a necesarului cumulat
de depozitare amplificată cu un coeficient de siguranță, cuprins de regulă între 20% și 50%. În cazul
prezentului exercițiu se folosește un coeficient de 35%.
Oră Debit orar, Volum orar Volum orar Necesar orar Volum bazin
m3/s intrare, m3 mediu, m3 stocare, m3 egalizare, m3
0 1 2 3 4 5

Metoda grafică
1. Se calculează volumele cumulate.
2. Se trasează un grafic unde în abscisă este indicată ora (începând cu ora 0), iar în ordonată valorile volumului
cumulat (grafic ce poartă denumirea de cronograma
volumelor de apă cumulate intrate pe durata a 24 de ore).
3. Unind originea cu punctul ultim al graficului se obține
valoarea debitului mediu zilnic, în m3/zi
4. Se trasează două paralele la dreapta debitului mediu zilnic
în punctele de minim, respectiv maxim.
5. Se determină valoarea volumului bazinului de egalizare,
dată de distanța pe verticală între cele două tangente.
Această valoare se amplifică cu un coeficient de siguranță
de 35%.