Poziția verticală a corpului uman, mișcarea sa în spațiu, diverse tipuri de mișcări (mersul pe

jos, alergare, sărituri), au evoluat pe parcursul unei lungi evoluții. Poziția verticală a corpului,
corectitutdinea reflectată asupra structurii și funcțiilor centurii pelvine și secțiunii libere a
membrelor inferioare, este dată de funcția musculo-scheletală a părții inferioare, care preia
întreaga greutate a corpului.
Centura inferioară sau pelvină, ca structură arcuită solidă a fost adaptată pentru a
transfera gravitatea trunchiului, capului și a membrelor superioare către capul femural. Stabilită
în procesul de antropogeneză, panta pelvisului la 45 -65° facilitează transferul către membrele
inferioare libere a gravitației corpului, în condițiile biomecanice cele mai favorabile poziției
verticale a corpului.
Mușchii membrelor inferioare au suprafețe mari de sprijin, extensorii fiind mai
dezvoltați decât mușchii flexori. Acest lucru se datorează faptului că extensorii au cea mai mare
acțiune pentru a menține corpul într-o pozitie verticală și în timpul mișcării.
În general daca la nivelul centurii pelvine au loc traumatisme, fie prin fracturi sau luxatii
ale articulatiilor, sunt afectate statica și dinamica intregului corp. În majoritatea cazurilor de
fracturi ale bazinului, consolidarea nu intampina nici o dificultate si se realizeaza in parametrii
normali, astfel fâcând ca recuperarea posttrauma să decurgă în condiții favorabile.
În funcție de gravitatea traumatismului, se poate discuta despre imobilizare sau nu a
segmentului traumatizat în aparat gipsat, atele sau despre o intervenție chirurgicală, pentru
fixarea fragmentelor osoase.

Durata de imobilizare depinde de vîrsta și starea pacientului, de tipul fracturii, de

grosimea osului fracturat dar și de deplasarea acestuia.
Imobilizarea unei articulații este însoțită de alterarea mușchilor imobilizați, de retracții
ale capsulei articulare, de aderențe dar și de perturbări ale circulației.