6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

Mamifer
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mamiferele sunt o clasă de animale vertebrate. Mamiferele sunt Mamifer
cele mai dezvoltate, adaptabile vertebrate, fiind animale
homeoterme, care trăiesc în toate mediile de viață. Există peste 5
700 specii de mamifere.

Corpul lor este acoperit cu păr, blană, țepi sau plăci, îsi hrănesc puii
cu laptele produs de mamele, sunt animale homeoterme, avânt o
temperatură medie a corpului de 36-38 de grade Celsius, au glande
mamare sub piele, inima este cvadricamerală, cu două atrii și două
ventricule, dentiția este alcătuită din dinți specializați (canini,
molari, ș. a.) și prezintă 3 osișoare ale urechii medii: ciocan,
nicovală și scăriță.

Cuprins
Clasificare
Morfologie externă
Morfologie internă
Diverse ordine de mamifere
Tegumentul
Scheletul Clasificare științifică
Musculatura Regn: Animalia
Sistemul nervos Încrengătură: Chordata
Organele de simț Subîncrengătură: Vertebrata
Aparatul digestiv Clasă: Mammalia
Aparatul respirator
Modifică text (https://ro.wikipedia.org/w/index.p
Aparatul circulator hp?title=Mamifer&action=edit&section=0)
Aparatul excretor
Aparatul reproducător
Metabolism și termoreglare
Reproducerea
Comportament
Locomoție
Pe uscat
În apă
În aer
Comunicarea
Habitat și răspândirea biogeografică
Importanța pentru oameni
Clasificarea mamiferelor
Vezi și
Note
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 1/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

Legături externe

Clasificare
Clasificarea mamiferelor a avut loc prin mai multe iterații,
deoarece Carl Linné a definit inițial clasa. Nici un sistem de
clasificare nu este universal acceptat; McKenna & Bell (1997)
și Wilson & Reader (2005) oferă compendii recente utile.[1]
Principiile clasificării și o clasificare a mamiferelor lui George
Gaylord Simpson (Buletinul AMNH v. 85, 1945) furnizează
sistematica originilor și relațiilor mamiferelor care au fost
predate universal până la sfârșitul secolului al XX-lea. Din
clasificarea lui Simpson, înregistrarea paleontologică a fost
recalibrată, iar în anii care au urmat au avut loc mult
dezbateri și progrese în ceea ce privește fundamentele
teoretice ale sistematizării în sine, parțial prin noul concept
de cladistică. Deși munca în teren a făcut treptat clasificarea
lui Simpson depășită, rămâne cea mai apropiată clasificare
oficială a mamiferelor.[2]
Ordinele Rodentia (albastru), Chiroptera (roșu) și
Cele mai multe mamifere, inclusiv cele șase ordine bogate în Soricidele (galben) formează împreună peste
specii, aparțin grupului placentar. Cele trei ordine cele mai 70% din speciile de mamifere.
mari în număr de specii sunt Rodentia: șoareci, șobolani, Rodentia Afrosoricida
porcupine, castori, capibarii și alte mamifere rozătoare; Chiroptera Erinaceide
Chiroptera: lilieci; și Soricomorpha: soricidele, țestarii și Soricomorpha Cingulata
solenodonii. Primates Peramelemorphia
Carnivora Scandentia

Morfologie externă Artiodactyla Perissodactyla

Diprotodontia Macroscelidea
Marea majoritate a mamiferelor au corpul acoperit de Lagomorpha Pilosa
păr/blană, (în afară de cetacee, care însă pot avea urme de
Didelphimorphia Monotremata
pilozitate).
Cetacea Proboscidea

Blana mamiferelor are mai multe funcții vitale. Împiedică Dasyuromorphia

răspândirea căldurii corpului în mediul înconjurător.

Mamiferele, având o temperatură internă de 36 - 39° Celsius, adică o temperatură mai mare decât cea a mediului
extern, cedează căldură, în special în sezonul rece, când temperatura mediului extern devine mult mai mică decât cea a
corpului. Când însă în mediul exterior temperatura devine aproape la fel de mare ca cea a corpului, la unele mamifere
se manifestă fenomenul invers, de năpârlire, atunci când cade părul, ca cedarea temperaturii să se accelereze; oferă
protecție mamiferului contra unor factori externi, precum radiațiile solare, suprafețe dure, plante sau animale ce pot
afecta tegumentul mamiferului; părul/blana poate asigura o adaptare mai bună a mamiferului la condițiile externe.

Morfologie internă
Structura internă la toate mamiferele este cam aceeași. Cavitatea toracică este la fel, conținând inima și plămânii, iar
cea abdominală conține stomacul, intestinele, ficatul, rinichii, splina etc.

Tegumentul

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 2/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

Tegumentul mamiferelor (pielea), este un strat exterior protector, care este de cele mai multe ori acoperit de
pilozitate, (cazuri excepționale sunt cetaceele, care din cauza mediului marin și-au pierdut pilozitatea). Are o structură
complexă, constituită din epidermă, dermă și țesutul subcutanat (hipoderma). Pielea mamiferelor cuprinde multe
glande sudoripare și mai cuprinde glandele mamare, precum și vase de sânge.

Scheletul
Toate mamiferele au un endoschelet dur. Au o cutie craniană dezvoltată. Dantura este mai puternică și dinții sunt
diferențiați în canini, molari și incisivi.

Regiunea cervicală a coloanei vertebrale este la toate mamiferele alcătuită din 7 vertebre. Coloana vertebrală este mai
mobilă decât la celelalte viețuitoare. Cu regiunea toracală a coloanei vertebrale (12-15 vertebre) sunt unite coastele,
alcătuind împreună cutia toracică.

Fiind animale terestre, mamiferele dispun de patru membre bine dezvoltate, având fiecare câte cinci degete. La unele
specii membrele au suferit pe parcursul evoluției un șir de modificări esențiale care le-au permis să se deplaseze cu
ușurință în cele mai diverse medii de viață-subteran, terestru, aerian și acvatic.

Musculatura
Mamiferele au o musculatură bine dezvoltată. Mușchii sunt foarte dezvoltați, în special mușchii membrelor fiind
dezvoltați. Mușchii scheletici ai vertebratelor participă la termoreglare, la comunicare și la locomoție. Ei se leagă de
oase prin tendoane și sunt acționați voluntar de către creier.

Sistemul nervos
Sistemul nervos îndeplinește mai multe funcții și anume: asigură integrarea sistemelor de organe în cadrul
organismului, asigură integrarea organismului în mediu. Aceste funcții se realizează prin primirea, prelucrarea,
elaborarea și transmiterea de mesaje, mesaje care au ca scop păstrarea integrității organismului și integrarea sa în
mediu său de viață.

Sistemul nervos al organismelor ce se încadrează în clasa Mammalia (mamifere) are același plan de organizare cu al
organismelor încadrate în clasele: Cyclostomata (ciclostomi), Pisces (pești), Amphibia (amfibieni), Reptilia (reptile),
Aves (păsări) și poate fi reprezentat schematic ca în tabelul de mai jos.

La majoritatea speciilor, creierul are multe circumvoluții cerebrale. Cu cât mai multe circumvoluții, cu atât este mai
complex comportamentul. Astfel, iepurele are o suprafață aproape netedă, fără prea multe circumvoluții, iar pisica,
câinele și maimuța, fiind mai dezvoltate, au creierul „brăzdat” de cute.

Organele de simț
Organele de simț ale mamiferelor sunt:

ochii, pentru vederea și localizarea spațială

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 3/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

urechile, pentru receptarea semnalelor sonore

nasul, pentru perceperea diferitelor mirosuri
limba, pentru perceperea gusturilor
pielea, pentru pipăit

Aparatul digestiv
Aparatul digestiv, la mamifere, este adesea specializat pe tipul de hrană consumat de animal (vegetal sau animal) și
procesează treptat mâncarea în următorii pași:

În gură, hrana este mestecată de dinți, umezită și amestecată, până când ajunge destul de omogenă pentru a putea fi
înghițită și a ajunge în stomac după ce parcurge esofagul. În stomac, mâncarea este dizolvată până la cele mai simple
substanțe, prin intermediul acidului gastric. Din stomac, mâncarea trece în intestinul subțire, unde sunt amestecate cu
lichidul biliar și unde sunt extrase substanțele nutritive și transferate în sânge. Resturile nedigerate, împreună cu
celule moarte și ajung în intestinul gros, înainte de a fi eliminate prin anus.

Unele mamifere erbivore, ca iepurele, alimentele trec și prin cecum, unde vegetalele sunt digerate de către niște
bacterii, înainte de a ajunge în colon.

Aparatul respirator
Este format din căi respiratorii și plămâni. Aerul pătrunde prin cele 2 nări ale nasului, apoi trece prin faringe, laringe,
trahee, bronhii și ajunge în plămâni, unde se efectuează schimbul de gaze la nivelul vaselor de sânge.

Aparatul circulator
Sistemul circulator este diferit de cel al păsărilor. Acesta constă dintr-un miocard și o rețea densă de vase sanguine,
care transportă sângele. Inima are 4 camere, cei 2 atrii, cel drept care primește sângele dezoxigenat de la vena cava, și
cel stâng care primește sângele oxigenat de la plămâni prin vena pulmonară, și cei 2 ventriculi, cel drept pompează
sângele dezoxigenat spre plămâni, și cel stâng pompează sângele oxigenat spre artere. Pereții groși ai miocardului
asigură circulația rapidă a sângelui, care duce mai repede oxigenul către țesuturi.

Aparatul excretor
Aparatul excretor la mamifere se ocupă cu filtrarea și eliminarea tuturor deșeurilor metabolice, apărute în corpul
mamiferelor în urma proceselor metabolice. De asemenea, acesta controlează nivelul de lichide prezent în corp. Cel
mai des întâlnit deșeu este acidul uric, sau ureea, care sunt eliminate din corp prin intermediul urinei, prin vezica
urinară.

Aparatul reproducător
Masculii au o pereche de testicule care produc spermatozoizi iar femelele au două ovare, care produc ovule. În timpul
contactului sexual, un spermatozoid pătrunde într-un ovul, astfel realizându-se fecundația. Ovulul fecundat devine
zigot. Imediat zigotul (celula ou) începe să se dividă devenind un embrion, apoi un fetus. Durata de gestație diferă de
la specie la specie. Spre exemplu, rozătoarele au durata de gestație de 2-3 săptămâni, pe când la elefanți puiul stă în
pântecul mamei circa 24 de luni înainte de a se naște.

Metabolism și termoreglare

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 4/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

Având sistemele de organe mai dezvoltate ca la alte organisme, mamiferele au un metabolism mai ridicat. Datorită
acestuia, cât și blănii, ele au tot timpul o temperatură internă ridicată, iar datorită termoreglării (dilatarea sau
comprimarea capilarelor, transpirația) temperatura este constantă.

Multe mamifere s-au adaptat la mediile lor de viață, creându-și metode mai ușoare de termoreglare. Iepurele de deșert
își folosește urechile pentru a răci sângele, elefanții își fac vânt cu ajutorul urechilor pe când animalele care trăiesc la
Poli înmagazinează grăsimea, au extremitățile mai mici și blana mai deasă.

Reproducerea
Majoritatea mamiferelor nasc pui vii, complet dezvoltați. Există însă și excepții, precum monotremele (care se
reproduc prin ouă) și marsupialele (care nasc pui vii, dar slab dezvoltați).

Pentru că mamiferele nu se pot înmulți decât pe cale sexuată, competiția este feroce.[3] Multe mamifere recurg la
pețirea partenerului, înainte de împerechere. Această „pețire” poate include lupte între masculi, ritualuri de
împerechere (mai mult sau mai puțin violente), demonstrații de forță.[3]

După ce sunt născuți, puii, neajutorați la început, învață tehnicile de hrănire, apărare, vânare de la părinții lor, iar
când puii sunt destul de mari pentru a se descurca singuri, ei sunt înțărcați de către părinții lor, adică sunt alungați de
la căminul lor și obligați să se descurce singuri.

Comportament
Comportamentul mamiferelor este foarte variat. El poate fi social sau singuratic, activ sau pasiv, blând sau violent,
după specie.

Majoritatea speciilor prezintă comportamentul de hrănire încă de la naștere, de altfel primul care apare la puii nou-
născuți; printre primele lucruri pe care le fac ei este să caute glandele mamare și să sugă laptele matern, care le va fi o
vreme hrana de bază.

Comportamentul de apărare se învață exclusiv de la părinți; puii mamiferelor nu se nasc cu instinctele deja formate, ca
peștii, păsările sau ca insectele și au nevoie de ajutorul părinților pentru a-l dobândi. Adesea puii se implică în jocuri
inocente dar care le formează instinctele și comportamentul de apărare de care vor avea nevoie mai târziu.

Comportamentul sexual este de cele mai multe ori instinctiv, el declanșându-se de obicei după ce puii sunt înțărcați, la
atingerea maturității sexuale. El include pețiri, lupte, alergături, demonstrații de forță, de culoare, pentru a impresiona
perechea.

Bioritmurile circadiene ale mamiferelor sunt de obicei diurne, excepție făcând liliecii, care sunt exclusiv nocturni.

Locomoție
Întrucât sunt animale active, locomoția este un proces esențial în viața mamiferelor. Ele s-au adaptat pentru un
anumit tip de locomoție.

Pe uscat
Cele mai multe mamifere sunt terestre și se deplasează pe uscat. Toate aceste mamifere se deplasează cu ajutorul
picioarelor, cele inferioare fiind mai scurte decât cele posterioare la cele care se deplasează prin salturi.

Cangurul, mamifer inferior, se deplasează prin salturi mari, folosindu-și coada grea ca o contragreutate.[3] Alte
animale se deplasează prin mers plantigrad (exp. cârtița) sau mers digitigrad (exp. câinele). Felinele africane, tigrul,
leul, ghepardul, cita, etc, au corpul ușor și fără surplusuri de grăsime, atingând rapid viteze de până la 70 km/h atunci

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 5/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

când își aleargă prada.[4]

În apă
Puținele mamifere exclusiv acvatice (cele mai reprezentante fiind delfinul
și balena) se deplasează cu ajutorul cozii musculoase sau a aripilor.

Există și mamifere terestre care pot înota, ca de exemplu ursul polar. Ursul
polar are nevoie de această îndeletnicire mai ales pentru a se hrăni, hrana
lui de bază fiind peștele, dar și pentru a se deplasa între banchizele de
gheață. Ursul polar poate înota pe o distanță de aproape 100 km fără să se
odihnească, se scufundă până la 4,5 metri și poate rezista sub apă până la
două minute.[5] Straturile groase de blană și grăsime asigură
Delfin
flotabilitatea.[5] Hipopotamul, deși este un mamifer terestru, este bine
adaptat vieții acvatice. Urechile, ochii și nările sunt poziționate pe vârful
capului, astfel încât poate vedea, respira și mirosi în timp ce se află în apă.[5]

În aer
Un mamifer care efectiv zboară este liliacul. Liliacul, făcând parte din
grupul insectivorelor, are aripile formate dintr-un pliu tegumentar care
leagă membrele anterioare de cele posterioare. Mai există mamifere care se
pot deplasa pe calea aerului planând, fără a zbura. Un exemplu este
veverița zburătoare.

Comunicarea Liliac
Fie că folosește la apărarea teritoriului, la atragerea partenerului sau la
chemarea puilor, comunicarea este crucială în viața mamiferelor, în special a celor care
trăiesc în grupuri.

După specie, mamiferele au dezvoltat diferite metode de a comunica, cele mai

complexe fiind vocalizările articulate ale primatelor. Alte metode de comunicare includ
undele sonore pe frecvență înaltă, diferite mirosuri corporale, mârâituri și chițăituri
sau chiar lovituri sau împunsături.[6]

Mamiferele comunică cel mai frecvent prin sunete. Balenele emit un fluierat deosebit
de sonor, care poate străbate întreg Oceanul Pacific.[6] Suricatele folosesc o largă gamă Cimpanzeul este cel mai
capabil să se facă
de sunete pentru a comunica între ele, fiecare sunet având un anumit înțeles.[6]
înțeles cu ajutorul
Primatele își folosesc inteligența pentru a comunica folosind sunete articulate, chiar
mimicii, după om. [1]
dacă pot comunica și prin diferite gesticulări și semne simple.[6]

Habitat și răspândirea biogeografică

Mamiferele sunt răspândite pe toată suprafața Pământului, de la Polul Nord la Ecuator și până la Polul Sud și s-au
adaptat atât la viața terestră cât și la viața marină sau chiar subterană.[7] O primă explicație pentru această imensă
adaptabilitate a mamiferelor este faptul că au sânge cald și își păstrează temperatura corporală constantă indiferent de
vreme.[8] Mamiferele s-au adaptat în foarte multe habitate și ecosisteme, incluzând cel de baltă, cel de mlaștină, cel de
pădure și chiar oceanul, în cazul delfinului și al balenei.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 6/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

De departe, concentrația cea mai mare de mamifere este în zona tropicală și subtropicală, pe când cea mai mică este la
Poli.[7]

Iată mai jos exemplare din aceeași familie (Ursidae), împreună cu răspândirea lor geografică. Observați adaptările
fiziologice ale urșilor și habitatul lor.

Ursul polar, un exemplu de

Extinderea geografică a ursului polar
adaptare în condiții extreme

Ursul tibetan Răspândirea ursului tibetan

Ursul brun eurasian Răspândirea ursului brun

Importanța pentru oameni

Mamiferele sunt foarte importante pentru oameni, speciile de mamifere fiind printre cele mai ușor de domesticit.
Omul consumă de la ele carne, lapte, folosește blana, lâna, pielea pentru materialele textile, le folosește în viața de zi
cu zi pentru diverse activități.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 7/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

Câinele, „cel mai bun prieten al omului”, pe lângă faptul că este afectuos, își protejează stăpânul și îl ajută în diversele
activități cotidiene. Este folosit de poliție, de jandarmerie la căutarea persoanelor dispărute dar și a drogurilor, având
un miros foarte rafinat. Câinii sunt folosiți de persoanele cu deficiențe de vedere pentru apărare și pentru orientarea în
spațiu.

Pisica se atașează de stăpân și este foarte afectuoasă. Calul a fost (și încă este) folosit la activitățile agricole și la
tractarea vehiculelor.

Clasificarea mamiferelor
În legătură cu clasificarea mamiferelor, ca de altfel în toate clasificările, există mai multe păreri, iar unele dintre
acestea pot fi asemănătoare sau mai puțin asemănătoare.

Clasificarea mamiferelor după Feider et al., 1976

Clasificarea mamiferelor după Systema Naturae 2000

Vezi și
Lista mamiferelor din România
Animale

Pești
Păsări
Dinozauri
Plantă
Bacterie

Note
1. ^ Vaughan, Terry A.; Ryan, James M.; Czaplewski, Nicholas J. (2013). „Classification of Mammals”. Mammalogy
(ed. 6). Jones and Bartlett Learning. ISBN 978-1-284-03209-3.
2. ^ Szalay, Frederick S. (1999). „Classification of Mammals above the Species Level: Review”. Journal of
Vertebrate Paleontology. 19 (1): 191–195. doi:10.1080/02724634.1999.10011133 (https://doi.org/10.1080%2F027
24634.1999.10011133). JSTOR 4523980 (https://www.jstor.org/stable/4523980).
3. ^ a b c 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 135
4. ^ 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 160-161
5. ^ a b c 1000 de miracole ale naturii, editura Reader's Digest (ISBN 973-87828-0-5), p. 166
6. ^ a b c d IMP, Minunata lume a animalelor, grupa 8, cartea nr. 8 Știu animalele să vorbească? ISBN 963-86092-5-
7
7. ^ a b Geographical Distribution of Animals de Louis Agassiz (http://www.wku.edu/~smithch/biogeog/AGAS1850.ht
m)
8. ^ BBC - Science & Nature - Mammals - Habitat (https://archive.is/20130707000958/www.bbc.co.uk/nature/animal
s/mammals/explore/print/habitat.shtml)

Bibliografie
Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul I - Mamifere terestre. Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1988.
Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul II - Mamifere terestre. Editura Academiei Române, București,
1993.
Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul III - Mamifere arboricole. Editura Academiei Române,
București, 1993.
Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul IV - Mamifere galericole. Editura Academiei Române, București
2010
Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor. Volumul V - Mamifere zburătoare. Editura Academiei Române,
București 2011
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 8/9
6/9/2019 Mamifer - Wikipedia

Dumitru Murariu. Din lumea mamiferelor, Volumul VI - Mamifere acvatice. Editura Academiei Române, București
2012
Dumitru Murariu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 1 – Insectivora. Editura Academiei Române,
București, 2000, 142 p.
Dumitru Murariu, Alexandrina Popescu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 2 – Rodentia. Editura
Academiei Române, București, 2001, 208 p.
Niculai Valenciuc. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 3 – Chiroptera. Editura Academiei Române,
București, 2002, 172 p.
Dumitru Murariu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 4 – Lagomorpha, Cetacea, Artiodactyla,
Perissodactyla. Editura Academiei Române, București, 2004, 209 p.
Dumitru Murariu, Dan Munteanu. Fauna României. Mammalia, vol. XVI, Fascicula 5 – Carnivora. Editura
Academiei Române, București, 2005, 223 p.
Ionel Pop, Vasile Homei. Mamifere din România. Volumul I. Editura Științifică. București, 1973
Ionel Pop, Vasile Homei. Mamifere din România. Volumul II. Editura Științifică. București, 1973
Mitică Georgescu. Mamiferele sălbatice din România. Editura Albatros. București, 1989
Victor Pop. Zoologia vertebratelor. Vol. II. Fasc. 2, Mamiferele. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1962.
Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Editura Didactică și Pedagogică, București,
1967
Dumitru Murariu. Systematic List of the Romanian Vertebrate Fauna. Travaux du Muséum National d’Histoire
Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIII. 2010 (http://www.degruyter.com/dg/viewarticle.fullcontentlink:pdfeventlink/$0
02fj$002ftravmu.2010.53.issue--1$002fv10191-010-0028-1$002fv10191-010-0028-1.pdf?t:ac=j$002ftravmu.2010.
53.issue--1$002fv10191-010-0028-1$002fv10191-010-0028-1.xml)
Dumitru Murariu. Mammal species from Romania. Categories of conservation. Travaux du Muséum National
d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa” Volume 35: 549-566, 1995 (http://www.travaux.ro/web/pdf/35-MNHNGA-549-
566.pdf)
Lista speciilor de mamifere din România. Milvus Group (http://milvus.ro/kids/tag/lista/)
Ronald M. Nowak. Walker's Mammals of the World. Volume I. Johns Hopkins University Press; 6th edition, 1999.
Ronald M. Nowak. Walker's Mammals of the World. Volume II. Johns Hopkins University Press; 6th edition, 1999.
Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes 12–16, Mammals I–V, edited by Michael Hutchins,
Devra G. Kleiman, Valerius Geist, and Melissa C. McDade. Farmington Hills, MI: Gale Group, 2003.
Jonathan Kingdon, Michael Hoffmann. Mammals of Africa. Volume V: Carnivores, Pangolins, Equids and
Rhinoceroses. Bloomsbury Publishing, London, 2013.
David Macdonald, Sasha Norris. The New Encyclopedia of Mammals. Oxford University Press, 2001
David W. Macdonald. The Encyclopedia of Mammals. 2nd Revised edition edition. Oxford University Press, 2009
Terry A. Vaughan, James M. Ryan, Nicholas J. Czaplewski. Mammalogy. 6th Edition. Jones & Bartlett Learning,
2013

Соколов В.Е. Систематика млекопитающих (в 3 томах). Высшая школа. 1973-1979

Жизнь животных. Том 6. Млекопитающие, или звери. Под редакцией профессоров Наумова С. П. и
Кузякина А. П. - Москва: Просвещение, 1971

Legături externe
Maternitate în lumea animală: 12 instantanee (http://www.descopera.ro/natura/930329-maternitate-in-lumea-anim
ala-12-instantanee), 13 noiembrie 2011, Mihaela Stanescu, Descoperă

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mamifer&oldid=12907850

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 5 iunie 2019, ora 23:47.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mamifer 9/9