I.

Societate şi comunicare

1. Situaţii de comunicare – conţinut, relaţie, context

2. Comunicarea interpersonală, comunicarea publică, comunicarea interculturală
3. Bariere în comunicare

1. Ce este comunicarea (definitie)

Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al
omului în procesul socializarii sale.
Comunicarea umana se ocupa de sensul informatiei verbale, prezentata în forma orala
sau scrisa si de cel al informatiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, miscarile
corpului si folosirea spatiului.

2. Tipuri de comunicare
Comunicarea poate fi verbala (la rândul sau, comunicarea verbala poate fi orala si
scrisa), nonverbala (comportamentul fizic care insoteste vorbirea) si paraverbala
(modul in care sunt rostite cuvintele, prin folosirea caracteristicilor vocii).

1. Comunicarea intrapersonală (dialogurile cu sine, „vocea interioară”) - este necesară

pentru echilibrul psihic şi emoţional;
2. Comunicarea interpersonală (relaţia „de la om la om” şi „între patru ochi”) – oferă
şansa unei adevărate cunoaşteri a interlocutorului şi are frecvent ca obiectiv influenţarea
interlocutorului. Limbajul nonverbal are aici un teren fertil de manifestare.
3. Comunicarea de grup (într-un anturaj intim, în interiorul echipei, al familiei) – cea în
care indivizii îşi petrec mare parte din viaţa socială şi profesională, se împărtăşesc
cunoştinţe, se rezolvă nevoi etc.
4. Comunicarea publică – orice tip de cuvântare, expunere sau prezentare în faţa unui
grup mai mare de 3 persoane.
5. Comunicare de masă – producerea şi difuzarea mesajelor scrise, vizuale sau
audiovizuale printr-un sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros,
caracterizată de folosirea de mijloace impersonale de comunicare, cunoscute generic sub
numele de massmedia.

Elementele situaţiei de comunicare:

 emiţător = cel care transmite informatia
 receptor = cel caruia i se adresea emitatorul
- receptorii pot fi specializati sau nespecializati
 canal ( oral / scris ) = mijlocul material prin care se transmite informatia
 cod = sistemul prin care este transmis limbajul ( lb. romana , de ex )
 mesaj = secventa prin care se transmite informatia
 referent = tema textului
 context = circumstanţele în care are loc comunicarea, circumstanţe privind
timpul,locul emiterii, respectiv receptării, identitatea, statutul social şi relaţiile
dintre emiţător şi receptor
 CONTEXT

EMIŢĂTOR ……..................................... MESAJ……………………..........RECEPTOR

CANAL
COD

1. Situaţii de comunicare – conţinut, relaţie, context

Orice comunicare se dezvoltă pe două planuri: al conţinutului (ceea ce se comunică) şi
al relaţiei (modul în care se comunică). Comunicarea nu se limitează la transmiterea unei
informaţii, implică întotdeauna o relaţie.
Relaţia de comunicare poate fi: pozitivă (exprimând aprobare, acceptare, simpatie,
admiraţie, preţuire, prietenie etc.), neutră (indiferentă) sau negativă (exprimând
dezaprobare, respingere, antipatie, dispreţ etc.).
Comunicarea se realizează în diferite contexte, care, din perspectiva dimensiunilor pe
care le implică, pot fi considerate astfel: context fizic (mediul în care are loc
comunicarea), context psihosocial (rolurile persoanelor implicate în procesul de
comunicare), contextul cultural (cu privire la valorile, credinţele, stilurile de viaţă ale
persoanelor care comunică), contextul temporal (cu privire la momentul transmiterii şi
receptării mesajului în raport cu alte mesaje).

2. Comunicarea interpersonală, comunicarea publică, comunicarea interculturală

Comunicarea interpersonală se realizează între două sau mai multe persoane
(membri ai familiei, prieteni, colegi) aflate în situaţie de proximitate spaţială. Prin
comunicare interpersonală, persoanele interacţionează, schimbându-şi sistematic poziţia
şi rolul în discuţie, se influenţează reciproc, îşi comunică păreri, gânduri, sentimente, îşi
formează/modifică imaginea despre sine, formulează şi acceptă critici; în acest fel, o
persoană îi cunoaşte pe ceilalţi şi se cunoaşte şi pe sine.
Este cea mai importanta forma de comunicare si cel mai des folosita. Oamenii nu pot
evita acest tip de comunicare; existenta lor sociala depinde de abilitatea cu care pot
angaja discutii cu altii. Viata de familie, relatiile cu prietenii, activitatea profesionala,
toate depind de aceasta calitate.
Comunicarea publică este o comunicare formală legată de punerea în aplicare a
regulilor existente în societate. Principalele funcţii ale comunicării publice sunt: de
informare, de asigurare a relaţionării sociale, precum şi de a însoţi schimbările
comportamentelor şi schimbările organizaţiilor.
Orice comunicare între două persoane este o comunicare interpersonală, dar în măsura
în care partenerii comunicării aparţin unor culturi diferite, comunicarea devine
interculturală. În această situaţie, procesul de comunicare este influenţat de cultura
căreia îi aparţin partenerii comunicării (de exemplu, de valorile, normele, atitudinile şi
convingerile împărtăşite). Semnificaţia comunicării interculturale este legată de realitatea
diversităţii etnoculturale din societate, de necesitatea conştientizării acestei diversităţi şi
de dobândirea unor abilităţi/competenţe de comunicare şi de înţelegere între persoane
care aparţin unor culturi diferite. Comunicarea interculturală autentică, subordonată
obiectivului a învăţa să trăim împreună cu ceilalţi poate contribui, pe de o parte la
prevenirea discriminării, a marginalizării, iar, pe de altă parte, la formarea atitudinii de
cooperare şi de solidaritate.

3. Bariere în comunicare
Selecţia elementului de conţinut bariere în comunicare a avut în vedere raportarea la
factorii perturbatori care pot afecta comunicarea şi la necesitatea depăşirii acestora,
comunicarea ineficientă având consecinţe negative asupra vieţii persoanei, manifestate
prin: exprimare greşită, neînţelegeri, dezinformare, stres, conflicte, acţiuni neeficiente,
nemulţumire şi nereuşită în plan personal şi profesional etc. Barierele în comunicare pot
fi legate atât de sistemul de comunicare, cât şi de procesul de comunicare, de exemplu,
pot fi legate de: caracteristicile individuale ale persoanelor implicate în comunicare
(diferenţe educaţionale, diferenţe de interes privitoare la mesaj, lipsa
abilităţilor/deprinderilor de comunicare, blocaje de ordin emoţional etc.), deficienţe de
transmitere/recepţionare a mesajului (transmiterea unui volum prea mare de informaţie,
distorsionarea mesajului, absenţa feedback-ului verbal/nonverbal etc.), caracteristici
socio-culturale (specificul limbajului folosit, modul diferit de a percepe, de raportare la
realitate, operarea cu stereotipuri etc.), interferenţa dintre dimensiunile (fizică,
psihosocială, culturală, temporală) specifice contextului comunicării. Abordarea
problemei barierelor în comunicare va fi însoţită de punerea în evidenţă a unor modalităţi
de reducere a barierelor şi de ameliorare a comunicării (de exemplu, evitarea
stereotipurilor şi a prejudecăţilor, ascultarea activă, îmbunătăţirea abilităţilor de
transmitere verbală şi nonverbală a mesajului, adaptarea la stilul de comunicare al
interlocutorului, explorarea unor soluţii alternative etc.).

Barierele sunt:
- Fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura,
ora din zi, durata intîlnirii, etc.
- Semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor
cuvinte.
- Determinate de factori interni:
- Implicare pozitiva: Imi place Ion, deci ascult ceea ce are de spus.
- Implicare negativa: Mirela m-a bîrfit acum 10 ani, deci interpretez
tot ceea ce spune ca fiind împotriva mea.
- Frica: sunt atât de preocupat de ceea ce voi spune dupa aceea, încât
nici nu pot sa aud ceea ce spune Mihai.
- Presupuneri subiective: Arati exact ca unchiul meu pe care nu pot
sa-l sufar, asa ca ori de câte ori vorbesti îl aud pe el.

Alte bariere:
- Diferentele de perceptie, Concluzii grabite, Stereotipii, Lipsa de cunoastere, Lipsa de
interes, Emotii.