Secţia unificare a practicii în domeniul urmăririi penale

FRANŢA
Orice cauză penală are cel puţin o parte - procurorul public, însă, de
obicei, există două părţi - procurorul public şi persoana investigată. Uneori
există şi o a treia parte, victima, care intervine în procedură ca parte civilă şi chiar
o a patra parte şi anume - partea civilmente responsabilă.
Conform art. 14 Cod procedură penală, poliţia judiciară are atribuţia de a
înregistra încălcările legii penale, de a aduna dovezile acestor încălcări şi de a-
i găsi pe făptaşi până la deschiderea unei anchete preliminare. În momentul în
care este începută ancheta preliminară, poliţia judiciară acţionează la
instrucţiunile judecătorului investigator. Potrivit acestui norme,
responsabilitatea pentru investigarea infracţiunii revine celor două autorităţi
principale: poliţia judiciară şi judecătorul investigator sau de instrucţie, numit în
funcţie prin decret prezidenţial.
În Franţa principala autoritate de urmărire penală este procurorul
public. Numai procurorul are posibilitatea de a porni acţiunea penală (action
publique). Acţiunea penală este ordonată din numele statului, ca regulă, bazată pe
cerere, sesizare flagrantă, acţiune ale poliţiei.
Conform art. 31 Cod procedură penală, procurorul public exercită „acţiunea
publică” şi solicită aplicarea legii. Procurorul public face parte din autoritatea
denumită Minister public sau Procuratură, a cărui caracteristică principală
este subordonarea ierarhică.
Conform art.36 Cod procedură penală, Ministrul justiţiei poate„sesiza formal
încălcările legii penale, de care a luat cunoştinţă, procurorul general al curţii de
apel, dându-i instrucţiuni să înceapă procedurile sau să dispună încetarea lor.”
Astfel, procurorul poate iniţia proceduri în interesul public, dar poate primi şi
instrucţiuni de la procurorul general, acesta din urmă acţionând din proprie
iniţiativă sau la dispoziţia Ministrului justiţiei.
La general, procurorul public poate investiga orice infracţiune care îi
este supusă atenţiei. Plângerea victimei nu are alt efect în afara faptului că î-l
informează pe procuror despre comiterea unei infracţiuni, fără a-l obliga la
declanşarea urmăririi penale. Totuşi, în unele cazuri, investigaţiile pot începe
numai ca urmare a plângerii depuse de victimă (spre exemplu, calomnie şi
defăimare, braconaj, abandon de familie). În aceste cazuri retragerea plângerii
atrage încheierea urmăririi penale.
Ancheta începe cu o plângere sau cu o sesizare şi, foarte rar, cu
autosesizarea poliţiei judiciare.
În Franţa există două tipuri de investigaţie:
a) ancheta preliminară;
b) ancheta în caz de flagrant.
Investigaţia judiciară preliminară se consideră a fi deschisă atunci când
cazul ajunge la judecătorul de instrucţie. Acesta interoghează suspectul, audiază
martorii şi partea civilă, efectuează percheziţii şi confiscări, desemnează experţi şi
merge la locul faptei. În vederea strângerii probelor, judecătorul de instrucţie poate
delega unele sarcini poliţiei judiciare.
Procurorii în Franţa au calitatea de magistrat şi liber, fără careva
condiţii administrative, sânt liberi să se transfere în judecători de acelaşi nivel
sau viceversa.

Poliţia judiciară
Numită adesea „poliţie” în limbajul cotidian, poliţia judiciară este alcătuită
din două corpuri distincte: poliţia naţională, care funcţionează în cadrul
Ministerului de Interne şi jandarmeria naţională, ataşată Ministerului Apărării. De
oricare instituţie ar depinde, membrii poliţiei judiciare au aceleaşi împuterniciri şi
se supun aceloraşi reguli.
Există o distincţie importantă între ofiţerii poliţiei judiciare şi agenţii poliţiei
judiciare. Ofiţerii poliţiei judiciare sunt numiţi personal de procurorul general
al curţii de apel, în a cărei jurisdicţie îşi exercită puterile, şi au un rol mult
mai important. Ei primesc plângeri, întreprind investigaţii, fac audieri şi
realizează percheziţii şi sechestrări de bunuri. Cea mai importantă
prerogative este puterea de a reţine o persoană în arestul poliţiei până la 24
ore.
Agenţii poliţiei judiciare au puteri mai limitate. Ei nu au autoritatea de a
reţine pe cineva şi pot doar să asiste ofiţerii de poliţie judiciară. Totuşi, agenţii
poliţiei judiciare pot întocmi procese-verbale referitoare la toate tipurile de
încălcări ale legii şi înregistrează depoziţiile persoanelor (art. 20 Cod procedură
penală). Tehnicile de obţinere a probelor oferite de ştiinţa modernă au condus la
unele distincţii. De exemplu, ofiţerii poliţiei judiciare şi agenţii poliţiei judiciare
pot lua probe de aer expirat de la cei care conduc autovehicule sub influenţa
alcoolului şi pot dispune efectuarea de alte analize biologice şi chimice sau
examene medicale. Totuşi, agenţii sau ofiţerii poliţiei judiciare nu pot organiza
interceptarea telefoanelor suspecţilor.
Conform legii adoptate în anul 1991, ofiţerii poliţiei judiciare au dreptul
să achiziţioneze, posede, transporte şi livreze droguri pentru a surprinde
traficanţii de droguri în flagrant. Aceste practici pot fi însă utilizate numai cu
autorizarea procurorului sau a judecătorului de instrucţie. Ofiţerii poliţiei
judiciare şi, sub autoritatea lor, agenţii poliţiei judiciare pot efectua verificări şi
controale ale identităţii în calitatea lor de ofiţeri judiciari, din momentul în care s-a
comis o infracţiune. Ei pot verifica identitatea şi în calitatea lor de ofiţeri de poliţie
administrativă, în scopul prevenirii comiterii unei infracţiuni.
Ofiţerii poliţiei judiciare şi agenţii poliţiei judiciare sunt supuşi
controlului procurorului republicii pe lângă tribunal, conform art.12 Cod
procedură penală şi se află sub supravegherea generală a procurorului general pe
lângă curtea de apel.

Controlul urmăririi penale, Judecătorul de instrucţie.

Urmare anchetei întreprinse de ofiţerii poliţiei judiciare şi de agenţii poliţiei
judiciare în FRANŢA, judecătorul de instrucţie iniţiază procedura
investigativă dacă îi este înaintat, formal, cazul de către procurorul public sau
de către victimă. Investigaţia judecătorului de instrucţie se numeşte investigaţie
judiciară preliminară. Înaintarea dosarului către judecătorul de instrucţie este
obligatorie în cazul infracţiunilor, dar opţională în cazul contravenţiilor.
Judecătorul de instrucţie are la dispoziţie două tipuri de putere. Astfel, pe de
o parte, deţine puterea de investigaţie (atribuţie de decizie – nota autorului), pe
care o exercită el însuşi sau o deleagă poliţiei judiciare printr-o instrucţiune
formală, numită comisie rogatorie. Puterile în această privinţă sunt considerabile,
deoarece „în limitele prevăzute de lege, judecătorul de instrucţie poate face orice
anchetă pe care o consideră necesară pentru a descoperi adevărul”. Pe de altă parte,
el exercită şi puteri judiciare: poate dispune privarea de libertate a suspectului,
efectuarea de percheziţii şi, la sfârşitul investigaţiei, decide cursul viitor al
procedurii.
Puterile judecătorului de instrucţie nu sunt însă nelimitate. Fiecare decizie
judiciară a sa este supusă aprobării instanţei de acuzare, care este o cameră a curţii
de apel, alcătuită din trei judecători.
Măsurile procesuale de constrângere, Arestarea. Reţinerea. Detenţia
preventivă, Percheziţia şi Confiscarea.
În cadrul anchetei preliminare, arestarea se poate face numai la dispoziţia
procurorului public, în afara cazului în care persoana vinovată se predă singură la
poliţie. În cazul unei anchete privind un infractor prins în flagrant delict, orice
persoană îl poate duce pe făptuitor la cel mai apropiat ofiţer de poliţie judiciară. În
cazul investigaţiilor judiciare preliminare, judecătorul de instrucţie poate dispune
arestarea suspectului, prin emiterea mandatului de aducere.
Arestarea, cel puţin în contextul anchetei preliminare, poate fi urmată de
reţinere, situaţie în care o persoană este reţinută de un ofiţer al poliţiei judiciare în
arestul poliţiei pentru 24 ore. La sfârşitul acestei perioade, procurorul public poate
acorda o prelungire pe aceeaşi durată, dacă există dovezi împotriva suspectului.
Detenţia preventivă există în două contexte procedurale diferite. În prima
ipoteză, măsura detenţiei preventive poate fi dispusă în cadrul procedurii flagrante
şi îi vizează pe infractorii prinşi în flagrant. Detenţia preventivă este, în acest caz,
dispusă de preşedintele tribunalului, la cererea procurorului public. Ea poate dura
cinci zile, după care făptuitorul trebuie adus în faţa instanţei.
În al doilea caz, detenţia preventivă se poate dispune în cadrul investigaţiei
judiciare preliminare şi făptuitorul poate fi deţinut pentru o durată mai mare.
Măsura poate fi dispusă numai de judecător, în urma unei întrevederi cu acuzatul,
avocatul lui şi procurorul public.
În cursul unei anchete preliminare, percheziţia şi confiscarea sunt efectuate
de ofiţerii poliţiei judiciare cu asentimentul persoanei a cărei locuinţă este
percheziţionată. În cursul investigaţiei judiciare preliminare, percheziţia şi
confiscarea sunt efectuate de judecătorul de instrucţie sau de un ofiţer al poliţiei
judiciare care acţionează la ordinul acestuia.
 Legislația procesual-penală a Elveției

Elveția este un stat federal, în care cantoanele și-au păstrat multiple

împuterniciri normative.
Conform Codului de procedură penală al Elveției urmărirea și sancționarea
infracțiunilor intră în obligațiile organelor fiecărui canton, cu excepția celor care
sunt de competența exclusivă a organelor federale, cum sunt infracțiuni îndreptate
împotriva statului Elvețian și a reprezentanților lui sau îndreptate la înrăutățirea
relațiilor cu țările străine.
Organizarea organelor federale executive, în mare parte este reglementată de
legislația federală. Astfel, legea privind organizarea organelor executive
reglementează structura și activitatea poliției federale ca organ de urmărire penală
federativ. De rând cu poliția federală, organ de urmărire penală este și
Procuratura federală.
În sfera competențelor sale, cantoanele în legislația procesuală
reglementează structura judecătoriilor din teritoriu. Astfel cantoanele au organe de
urmărire penală și instanțe de judecată care adoptă decizii despre aplicarea
pedepselor și măsurilor de constrângere.
Procesul penal în Elveția se poate de împărțit în 3 etape:
- urmărirea penală;
- examinarea judiciară;
- procedura de reexaminare a cazului.
Urmărirea penală începe cu cercetarea polițienească. La etapa aceasta
este necesar de a constatat, întări și aprecia probele, în vederea constatării dacă
sunt bănuieli rezonabile că a fost comisă infracțiune.
Dacă poliția consideră că sunt temeiuri rezonabile, ea transmite
materialele în procuratura, care la rândul său, în ultimă instanță decide despre
oportunitatea cercetărilor. În cadrul urmăririi penale se examinează
circumstanțele cauzei în vederea clasării procesului penal sau înaintarea
învinuirii.
Acțiunile și actele procesuale ale poliției și procurorilor pot fi contestate în
ordine ierarhică.
Procuratura, care efectuează cercetările, structural se atribuie la
organele justiției.
 GERMANIA

Pornirea și efectuarea urmăririi penale.

În Germania numai procurorul are dreptul de a porni urmărirea penală acesta
prevede art. 152 al Codului procesual penal al Germaniei.
Acest articol prevede că: ,,Procuratura are competenţa de a pune în mişcare
acţiunea penală.
Cu excepţia cazurilor în care legea prevede contrariul, procuratura este
obligată să urmărească orice infracţiune care poate fi urmărită, cu condiţia
existenţei unor suficiente indicii de fapt”.
Conform art.152 din CPP al Germaniei procuratura trebuie să ia măsuri
pentru survenirea pedepsei penale privind toate faptele infracţionale supuse
urmăririi penale dacă pentru asta sunt destule temeiuri.

Investigațiile:
În cadrul procedurii investigative, procuratura încearcă – eventual cu
ajutorul poliţiei şi al altor organe – să clarifice starea de fapt prin
administrarea de probe. La sfârşitul procedurii investigative procuratura
trebuie să hotărască dacă, în cazul sesizării instanţei de judecată, probele
administrate în cauză sunt suficiente pentru a atrage condamnarea
învinuitului. În celelalte cazuri, dacă din alte motive se are în vedere încetarea
urmăririi, procuratura procedează la încetarea procedurii. Din principiu nu doar
procuratura poate iniţia o procedură investigativă, ci şi orice alt organ de
urmărire penală, în special poliţia. Pentru aceasta, celelalte organe de urmărire
penală au „dreptul primei intervenţii”, care îi îndreptăţeşte dar îi şi obligă să
cerceteze, de la sine, starea de fapt şi să întreprindă toate activităţile de cercetare
care nu suferă amânare. Procurorul administrează el însuşi probele,
desfăşurând activităţi investigative, sau pune în sarcină efectuarea acestora
unui din celelalte organe de urmărire penală, în special poliţia.
Procuratura poate înceta o cauză în anumite condiţii şi conform dispoziţiilor
privind principiul oportunităţii. Pentru aceasta, în anumite cazuri, este necesară
încuviinţarea instanţei. Şi după sesizarea sa prin rechizitoriu instanţa poate, în
anumite condiţii, să înceteze cauza penală. Încetarea cauzei este posibilă doar la
solicitarea sau cu încuviinţarea procuraturii. În cadrul dezbaterilor din faţa
instanţei procuratura este prezentă, cu excepţia anumitor cazuri, cum ar fi
anumite proceduri simplificate privind minorii (conform art. 76 din Legea
pentru minori). Procurorul nu este „potrivnicul” învinuitului sau al apărătorului
acestuia, el fiind obligat doar la aflarea adevărului. 18 Astfel, el nu va solicita
niciodată instanţei să pronunţe o condamnare dacă el personal nu este convins
de vina inculpatului. În anumite cazuri, procuratura este competentă şi cu
urmărirea unor abateri (ex. încălcări ale legii privind abuzul de consiliere) sau cu
urmărirea abaterilor care sunt în concurs cu fapte de natură penală (cum ar fi
conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea nepermisă a locului
producerii accidentului). Procurorul verifică dacă sentinţele instanţelor penale sunt
legale şi temeinice şi introduce, după caz, în favoarea sau în defavoarea acuzatului,
apelul sau recursul. De asemenea ancheta poate fi înfăptuită de către poliţie sub
conducerea procuraturii, iar anchetatorii judecătoreşti (judecătorul de sector
de urmărire) participă la proces doar episodic referitor la soluţionarea
chestiunilor cu privire la legalizarea probelor şi luarea celor mai importante
hotărâri.
Procuratura în Germania este într-un sistem ierarhic în cadrul judecătoriilor
de toate nivelurile. În cadrul Judecătoriei Federale Supreme cauzele penale
urmărirea penală este exercitată de procurorul general federal şi de către
procurorii ierarhic inferiori acestuia sub jurisdicţia ministrului justiţiei. O
structură analogică o are procuratura Landului, sub jurisdicţia ministrului
justiţiei landului. După intentarea procesului penal de către procuror în
majoritatea cazurilor ancheta este efectuată de către poliţie, iar funcţia procurorului
este în soluţionarea chestiunilor cu privire la soarta de mai departe a cauzei, adică
trimiterea la reurmărire încetarea procesului penal sau transmiterea cauzei în
judecată. În cauzele complicate şi importante procurorul exercită desinestătator
ancheta, iar poliţia este obligată să îndeplinească toate indicaţiile procurorului
referitor la efectuarea acţiunilor procesuale şi altor acţiuni. Ancheta prealabilă
efectuată de către poliţie sau procuror nu are o formă procesuală detaliat
reglementată. Această anchetă este greu de diferenţiat de activitatea operativă de
căutare. Ancheta poliţiei este înfăptuită într-o mare parte extraprocesual. În
legătură cu aceasta teoria procesual-penală germană se evidenţiază probarea strictă
şi liberă. Prima este în legătură cu activitatea judecătorească şi are o reglementare
procesuală. A doua este folosită în general de poliţie şi nu are legătură cu forma
procesuală.
Activitatea poliţiei are un caracter de pregătire pentru probarea în
instanţa judecătorească. Aceasta este legată de căutarea purtătorilor de
informaţii, care după legalizare pot fi invocate ca probe în procesul penal.
Protocoalele poliţiei nu pot fi prezentate în judecată ca probe, o cale de
legalizare a acestora este interogarea poliţistului în judecată în calitate de
martor. În caz de necesitate de legalizare a documentelor în cadrul urmăririi
penale poliţia se adresează judecătorului de sector. Judecătorul de sector la
demersul procurorului (sau apărării) efectuează alte acţiuni de urmărire. Cu toate
acestea judecătorul nu preia cauza în exercitare şi deci nu poartă răspundere pentru
rezultatele urmăririi penale şi deci rămâne independent de la funcţia de învinuire.
Asemenea acţiuni procesuale se întreprind în formă contradicţională prin
participarea în şedinţa judecătorească a reprezentanţilor părţilor. 19 Protocoalele
întocmite în rezultatul acţiunilor de cercetare au forţă de probare şi pot fi folosite în
cadrul cercetărilor judecătoreşti. De exemplu dacă în cadrul cercetărilor
judecătoreşti dacă învinuitul refuză să-şi recunoască vina se pronunţă protocolul de
audiere a acestuia întocmit în cadrul anchetei în care acesta face declaraţii.
Alte chestiuni legate de justiţie în cadrul urmăririi penale la fel sunt
înfăptuite de către judecătorul de sector. Pentru aplicarea măsurilor preventive
procurorul sau persoana cu funcţii de răspundere din cadrul poliţiei
înaintează demers judecătorului de sector, acesta eliberează (sau refuză)
ordonanţă de punere sub arest. În caz de necesitate pentru legalizarea datelor
procedurii prealabile a fazei de urmărire poliţia se adresează in judecătoria de
sector. Judecătorul care supraveghează urmărirea (atribuţiile căruia sunt exercitate
de către judecătorul de serviciu) la demersul procuraturii sau a apărării înfăptuieşte
şi el aparte acţiuni procesuale din faza urmăririi. Trebuie de luat în consideraţie că
acest judecător nuşi poate lua cauza spre exercitare şi deci nu duce răspundere de
rezultatul urmăririi penale aşa deci el rămâne independent faţă de funcţia acuzării.
Aceste acţiuni se efectuează în formă contradictorie cu participarea părţilor
în proces. Procesele verbale întocmite în faza urmăririi efectuate de către judecător
au putere de probă şi pot fi folosite în procesul de judecată. De exemplu: în
judecată în timpul cercetării judecătoreşti când inculpatul refuză de la
recunoaşterea benevolă a vinei se dă citire procesului verbal întocmit în timpul
urmăririi efectuate de către judecător în care el îşi recunoaşte vina.

Procedura simplificată
O caracteristică a procesului penal al Germaniei o constituie procedura
simplificată care se extinde asupra 70 % din totalul de cazuri. Procedura
simplificată este denumită „Ordin de aplicare a sancţiunii ”. Este înfăptuită de
către judecătorul de sector pentru infracţiuni neînsemnate mărimea sancţiunii ce nu
depășește 3 luni privaţiune de libertate. Procurorul cu rezultatele anchetei sau
poliţia se adresează judecătorului de sector cu proiectul de ordin. Judecătorul în
formă scrisă şi în lipsa învinuitului adoptă una din următoarele decizii: respinge
sesizarea în legătură cu neconfirmarea bănuielii rezonabile, numeşte ziua
cercetărilor judecătoreşti sau adoptă imediat Ordinul de sancţionare. Ordinul de
sancţionare intră în vigoare dacă învinuitul în decurs a 7 zile după luarea
cunoştinţei şi nu înaintează obiecţii. În caz contrar se numeşte ziua cercetărilor
judecătoreşti.
 SPANIA
Conform codului spaniol părţile de investigare în procesul penal sînt: poliţia,
procuratura, instanţele judiciare, victimele.
Poliţia spaniolă cuprinde două forţe naţionale: Poliţia Naţională, care
acţionează în oraşele mari, şi Garda civilă, care acţionează în oraşele mai mici şi în
zonele rurale.
Constituţia prevede că, în timpul exercitării funcţiilor de investigare a
infracţiunilor, de descoperire şi apărare a infractorilor, poliţia judiciară este
subordonată judecătorilor, instanţelor judecătoreşti şi procurorilor.
În dreptul penal spaniol se face distincţie între două tipuri de infracţiuni:
infracţiuni publice şi infracţiuni private. Infracţiunile publice sunt judecate fără o
plîngere oficială din partea victimei. Infracţiunile private pot fi judecate doar la
cererea victimei. Poliţia judiciară trebuie să cerceteze toate infracţiunile publice
comise în jurisdicţia sa şi să desfăşoare aceste investigaţii în vederea stabilirii
infracţiunilor şi descoperirii infractorilor.
De asemenea, Poliţia trebuie să adune toate probele legate de infracţiune şi,
dacă există pericolul dispariţiei acestora, să le pună la dispoziţia autorităţilor
judiciare.
Membrii poliţiei judiciare sunt auxiliari ai instanţelor penale şi parchetelor. Ei
sunt obligaţi să urmeze instrucţiunile primite de la aceste autorităţi cu privire la
investigaţiile infracţiunilor şi urmărirea infractorilor. De îndată ce ofiţerii poliţiei
judiciare semnalează o infracţiune publică, sau victima solicită investigarea unei
infracţiuni private, poliţia trebuie să înştiinţeze judecătorul de instrucţie sau
procurorul.
Dacă judecătorul de instrucţie sau judecătorul municipal a început investigaţia
judiciară preliminară toate investigaţiile preventive ale poliţiei trebuie să înceteze
şi ofiţerii de poliţie trebuie imediat să predea cazul judecătorului, împreună cu
toate obiectele confiscate legate de infracţiunea respectivă şi să pună la dispoziţia
acestuia persoanele arestate.
Procurorul public
Sarcinile procurorilor sunt stipulate în Constituţie. Procurorii trebuie să
promoveze justiţia în apărarea statului de drept, a drepturilor cetăţenilor şi a
interesului public aşa cum sunt garantate prin lege, trebuie să vegheze asupra
independenţei instanţelor şi să apere interesul public în instanţe. În exercitarea
acestor funcţii, procurorul poate acţiona din oficiu sau la cererea părţilor implicate.
Procurorul public este partea activă a investigaţiilor. În Spania, procedura
penală respectă principiul legalităţii urmăririlor penale: procurorul este obligat să
instrumenteze toate infracţiunile care îi sunt aduse la cunoştinţă. Cu toate acestea,
obligaţia lui priveşte doar infracţiunile publice, acestea constituind majoritatea
infracţiunilor.
Cu privire la infracţiunile publice, procurorul este obligat să le instrumenteze
doar dacă faptele care i-au fost denunţate constituie o infracţiune şi dacă una sau
mai multe persoane sunt suspectate de comiterea acelei infracţiuni.
Procurorul public nu deţine monopolul asupra urmăririlor penale în Spania.
Infracţiunile private, cum ar fi defăimarea, pot fi instrumentate doar de victimă.
Victimele infracţiunilor, sub rezerva anumitor excepţii, şi orice alte persoane pot
iniţia proceduri penale. Victima sau oricare altă persoană are dreptul să trimită
cazul în instanţă. La audiere, toţi procurorii au aceleaşi drepturi şi înlesniri. Acei
care au fost vătămaţi sau prejudiciaţi au dreptul de a conduce urmăririle penale
împreună cu procurorul.
Investigaţia preliminară începe fie în urma unui denunţ, adică raportarea unei
infracţiuni de către o persoană care a fost martor a comiterii unei infracţiuni
publice celui mai apropiat judecător sau procuror public. Investigaţia preliminară
poate lua forma unei investigaţii prescurtate/rezumate sau investigaţii judiciare.
Investigaţia prescurtată/rezumată este condusă de către un procuror public, cu
ajutorul poliţiei judiciare.
Investigaţia judiciară preliminară este condusă de către judecătorul de
instrucţie, în cazul unor infracţiuni grave. Scopul acesteia este să pregătească
procesul, adică să adune informaţii cu privire la infracţiune, pentru a permite
formularea acuzării, şi să stabilească vina acuzatului.
Judecătorul de instrucţie conduce investigaţia judiciară preliminară, sub
supravegherea procurorului public. Judecătorii de instrucţie for întocmi dosarul
infracţiunilor publice sub controlul direct al Procurorului Tribunalului competent.
Judecătorul alcătuieşte dosarul de cercetare prin adunarea probelor prezentate de
către procurorul public şi de celelalte părţi. De asemenea, poate include şi propriile
probe, pregătite din oficiu, în cazul în care acestea sunt relevante. Investigaţia
judiciară preliminară reprezintă o pregătire a procesului şi nu o substituire a
acestuia. În consecinţă, dosarul de cercetare în sine nu reprezintă probă adusă în
faţa judecătorului de proces.
În Spania, procedura penală aplică principiul cu caracter imediat potrivit
căruia toate probele trebuie aduse la procesul public, în timpul audierii. Doar în
cazuri excepţionale, cînd este imposibil sau foarte dificil de reprodus cercetările
investigaţiei judiciare preliminare în timpul audierii, elementele dosarului pot fi
tratate ca probe, sub incidenţa condiţiilor prevăzute de CPP.
În timpul investigaţiei judiciare preliminare, acuzatul are acces la dosarul de
cercetare şi are dreptul de a solicita judecătorului de instrucţie anumite cercetări.
Odată cu terminarea investigaţiei judiciare preliminare, judecătorul de instrucţie
transmite dosarul instanţei competente să audieze cazul.
 ITALIA
Conform codului de procedură penală al Italiei părţile de investigare în
procesul penal sunt procurorul şi poliţia judiciară.
Procuratura Republicii este un organism al sistemului judiciar, compus din
magistraţii care exercită atribuţiile Ministerului Public.
Legislaţia italiană prevede obligativitatea prezenţei procurorului şi în faţa
judecătorilor în materie penală.
Procurorul este un magistrat fără putere judiciară, care se ocupă direct de
investigaţii.
Procurorul se poate folosi de poliţia judiciară, care trebuie să efectueze toate
investigaţiile ce i se ordonă sau încredinţează şi să urmeze liniile directoare ale
procurorului.
În cazurile infracţiunilor de corupţie, funcţiile de procuror în anchetele
preliminare şi în procedurile în primă instanţă sunt exercitate de magistraţii
Direcţiei naţionale antimafia.

Poliţia judiciară este, în general, prima autoritate care se ocupă de

cercetarea unei fapte penale. Aceasta este obligată să strîngă informaţii cu privire
la infracţiuni, chiar şi din oficiu, astfel încât să prevină consecinţele ulterioare ale
infracţiunilor deja comise. Poliţia trebuie să ia măsurile necesare pentru protejarea
dovezilor şi să strângă alte elemente care ar putea fi utile pentru înfăptuirea justiţiei
penale.
Poliţia judiciară trebuie, chiar şi din proprie iniţiativă, să ia act despre
infracţiuni, să împiedice să se ajungă la alte consecinţe, căutând autorii, să
realizeze acţiunile necesare pentru a asigura sursele de probă şi să strângă ceea ce
poate servi pentru aplicarea legii penale.

Disponibilitatea poliţiei judiciare

Fiecare Procuratură a Republicii dispune de respectiva secţie; procuratura
generală de pe lângă Curtea de apel dispune de toate secţiile instituite în
circumscripţie.
Secţiile de poliţie judiciară depind de magistraţii care conduc birourile pe
lângă care sunt instituite.

Judecătorul pentru investigaţii preliminare, joacă un rol important în anchetele

penale deoarece poate, într-o măsură variabilă, să exercite controlul asupra
activităţii organelor de urmărire şi, prin aceasta, să garanteze respectarea
drepturilor acuzatului când se impun a fi luate măsuri ce limitează libertatea
personală sau afectează dreptul la intimitate.
 O altă sarcină importantă a judecătorului pentru investigaţii preliminare o
reprezintă procedura numită incidente probatorio.
Astfel, dacă înainte de proces, pe durata investigaţiilor preliminare, apare
necesitatea unei depoziţii, o astfel de probă poate fi furnizată judecătorului pentru
investigaţii preliminare printr-o audiere specială, în prezenţa avocaţilor.
În Italia obligaţia procuraturii de a efectua urmărirea penală este stabilită prin
norma constituţională care spune că „procurorul republicii are obligaţia de a
exercita acţiune penală”.
Dar codul de procedură penală al Italiei stabileşte că „procurorul nu poate
porni urmărirea penală privind unele infracţiuni dacă Ministrul justiţiei nu a dat
asemenea indicaţii ”.
Conform art. 112 din Constituţie, procurorul este obligat să înceapă urmărirea
penală atunci cînd există motive suficiente pentru a suspecta un individ de
comiterea unei infracţiuni. Decizia este luată după o investigaţie preliminară,
dreptul italian nelăsând loc „principiului oportunităţii”, care să permită
procurorului să renunţe la o acuzaţie după bunul său plac.
Investigaţiile preliminare conduse de procuror şi de poliţie, deşi nu mai sunt
generatoare de dovezi, sunt, totuşi, învăluite de discreţie. Persoana cercetată nu
poate consulta registrul şi nici nu are dreptul să fie informată asupra începutului şi
asupra derulării cercetărilor preliminare iniţiate împotriva sa. Aceasta află
conţinutul materialului de urmărire penală doar după ce cercetările au fost
finalizate
În dreptul Italiei există principiul simplităţii maxime. Acest principiu tinde să
elimine toate actele şi activităţile neesenţiale, în vederea îndeplinirii exigenţelor
privitoare la viteza actului de înfăptuire a justiţiei, pentru garantarea faptului că,
între fapta comisă şi decizia pronunţată, rămâne cât mai puţin timp. Astfel,
procurorul trebuie să finalizeze cercetările preliminare într-un termen precis de 6
luni de la producerea sau notificarea faptei. Perioada poate fi extinsă de către
judecătorul pentru cercetări preliminare, iar, dacă există motive bine întemeiate
(ex. pentru infracţiunile grave), această durată poate fi extinsă până la 2 ani.

IMPUTATUL
Obţine calitatea de imputat persoana cãreia îi este atribuitã infracţiunea în
cererea de trimitere în judecatã, de trimitere imediatã în judecatã, de decret penal
de condamnare, în decretul de citaţie directã în judecatã şi în judecata directã.
Calitatea de imputat se pãstreazã în orice fazã şi instanţã, pânã când a
devenit irevocabilã sentinţa de eliberare sau de condamnare sau a devenit executiv
decretul penal de condamnare.
Calitatea de imputat se reia în caz de revocare a sentinţei şi atunci când s-a
dispus o revizuire a procesului.
 De asemenea, Codul de procedură penală al Italiei operează şi cu noţiunea
de persoană supusă anchetelor preliminare, care beneficiază de aceleaşi drepturi şi
obligaţii ca şi imputatul.

Măsurile speciale de investigaţii fac parte din MIJLOACELE DE

CĂUTARE A DOVEZII

În procedura penală a Italiei sunt prevăzute atribuţiile judecãtorului pentru

anchete preliminare pentru autorizarea mijloacelor de căutare a dovezii, precum
sunt interceptări de conversaţii sau comunicări, percheziţii, etc.
Instanţa poate continua personal sau poate dispune ca acţiunea (percheziţia)
sã fie îndeplinitã de ofiţeri ai poliţiei judiciare delegaţi prin acelaşi decret.
 OLANDA

Autorităţile responsabile de anchetele penale.

Poliţia este responsabilă de ancheta penală efectivă, strânge dovezi, audiază
martorii şi victimele şi arestează suspecţii.
Poliţiştilor li se cere să înregistreze datele cazului sub forma unui raport
oficial.
Totuşi, Serviciul Procuraturii are responsabilitatea finală asupra
investigaţiei. Poliţia trebuie să dea socoteală pentru acţiunile sale unui procuror,
care se asigură că poliţia respectă regulile şi procedurile impuse de lege.
Conform Codului de procedură penală art. 7 şi 9 Procurorul de la Curtea
Supremă de Justiţie este însărcinat cu începerea urmăririi în justiţie a acelor fapte
pe care Curtea Supremă de Justiţie le soluţionează în primă instanţă.
Procurorul de la parchetul naţional este însărcinat cu urmărirea în justiţie a
faptelor penale în legătură cu care acest lucru este stabilit printr-o măsură generală
administrativă.
Prim-procurorul de la procuratura de resort este însărcinat cu urmărirea în
justiţie a faptelor penale judecate de către instanţa judecătorească de resort.
Acest lucru are o importanţă deosebită în cazul unei infracţiuni grave, de
care procurorul se ocupă în mod direct.
Serviciul procuraturii este responsabil şi cu supravegherea investigaţiilor
desfăşurate de alte autorităţi, cum ar fi serviciile sociale municipale, Serviciul
pentru Investigare Fiscală (FIOD) şi Serviciul pentru Investigare Economic (ECD).
Dacă este necesar, procurorul poate autoriza poliţia să aplice anumite măsuri
de constrângere, precum confiscarea sau arestare atunci când suspectul nu a fost
prins în timpul, sau imediat după comiterea infracţiunii.
Anumite măsuri pot fi luate numai cu permisiunea curţii, cum ar fi
percheziţionarea locuinţei sau înregistrarea conversaţiilor telefonice.
Atunci când poliţia arestează o persoană, o poate reţine timp de şase ore
pentru interogare.
Un ofiţer cu grad superior, care este numit procuror adjunct, poate ordona o
reţinere în plus, de maximum 72 de ore, dacă este necesară pentru interogatoriu.
Procurorul poate ordona, din acelaşi motiv, o altă detenţie de 72 de ore, dar
procurorul trebuie să-i ceară unui judecător să autorizeze detenţia suspectului.
Detenţia suplimentară poate fi ordonată numai de judecători, la început
pentru 10 zile urmată, apoi, după caz, de trei perioade de 30 de zile.
Procurorii au autoritatea de a decide dacă să instituie sau nu urmărirea
judiciară.
Mai mult, dacă există suficiente dovezi pentru a demonstra vinovăţia,
procurorii pot suspenda o urmărire judiciară, dacă urmărirea judiciară întruneşte un
aşa numit „criteriul al inutilităţii”.
Ei îi pot stabili condiţii suspectului - cum ar fi plata unei sume de bani -
pentru a preveni acuzarea prin intervenţia unui judecător.
 Când un suspect a fost arestat pentru o infracţiune minoră/delict şi este la
secţia de poliţie, procurorul poate decide, deseori imediat, ce sumă trebuie plătită.
Banii ajung la trezorerie.
2) Pornirea urmăririi penale. Exercitarea urmăririi penale
Pornirea şi efectuarea urmării penale este o funcţie de bază pentru toate
procuraturile. Deşi este o funcţie de bază nicăieri în lume procuratura nu este un
organ monopolist faţă de această activitate. În diferite ţări funcţiile şi domeniile de
activitate a procurorului în activitatea de urmărire penală este diferită. Oriunde în
lume unde există procuratură sau organe analogice procurorii pornesc urmărirea
penală. Dar aceasta nu este o normă pe lângă procurori mai pot porni urmărirea
penală (organele de anchetă, poliţia, organe de securitate a statului, ba chiar şi
persoane private sau instanţa de judecată.) În sistemul de drept continental
persoana privată nu are dreptul să pornească urmărire penală pentru el acest lucru îl
face organul de drept statal.
 Secția combaterea traficului de fiinţe umane
Ţările balcanice
ROMÂNIA:
Potrivit art. 201 din Codul de procedură penală al României, urmărirea
penală se efectuează de către procurori şi organele de cercetare penală. În sistemul
organelor de urmărire penală, procurorul conduce întreaga activitate, fiind atât
organ de urmărire , cât şi organ de supraveghere a activităţii organelor de cercetare
penală. Uneori acesta are şi competenţă specială de efectuare a urmăririi penale
(art.209 alin.3). Procurorul poate efectua orice act de urmărire penală în cauzele pe
care le supraveghează. În cazul în care competenţa efectuării urmăririi penale
aparţine exclusiv procurorului, rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi
temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când rechizitoriul este făcut de acesta,
verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Ministerul Public Atribuţiile
procurorului sunt stabilite prin dispoziţiile art.131 din Constituţia României şi art.
63 şi art. 67 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, consacrate
Ministerului Public. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori
constituiţi în parchete. În cadrul parchetului din care face parte, fiecare procuror
exercită atribuţiile Ministerului Public în limitele competenţei conferite de lege.
Acţionând în sfera activităţii judiciare, Ministerul Public nu este parte în proces,
ci o componentă a autorităţii judecătoreşti, deoarece nu exercită drepturi
subiective, ci atribuţii. Ministerul Public este titularul exerciţiului acţiunii penale,
având ca suport al prerogativelor sale reprezentarea intereselor generale ale
societăţii şi apărarea drepturilor tuturor persoanelor implicate în proces, inclusiv
ale învinuitului sau inculpatului. Din examinarea reglementărilor mai sus amintite
rezultă că procurorul are ca principale atribuţii: efectuarea urmăririi penale în
cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, conduce rea şi supravegherea activităţii de
cercetare penală a poliţiei judiciare în condiţiile legii, conducerea şi controlul
activităţii altor organe de cercetare penală, sesizarea instanţelor de judecată pentru
judecarea cauzelor penale ş.a. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie este structura centrală a Ministerului Public. Potrivit art.1 din O.U.G.
nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia Naţională
Anticorupţie, care îşi exercită atribuţiile prin procurori specializaţi în combaterea
corupţiei, iar potrivit art.1 din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea
şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează D.I.I.C.O.T., ca structură
specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.
Conform art.201 Cod de procedură penală al Românie, organele de cercetare
penală sunt de două feluri: 23 1) organe de cercetare ale poliţiei judiciare, lucrători
specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de
ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul conform al procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; aceştia îşi desfăşoară
activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi
Internelor, desemnaţi potrivit unor legi speciale (conform art. 27 din Legea nr.
508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului
Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism, ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul favorabil al procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează
ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul
D.I.I.C.O.T.; de asemenea, conform art. 10 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, ofiţerii şi agenţii
de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.N.A. sunt numiţi prin
ordin al procurorului - şef al D.N.A., ca urmare a detaşării acestora din cadrul
Ministerului Administraţiei şi Internelor); 2) organe de cercetare penală speciale,
adică ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare, corp aparte
şi similare, precum şi comandanţii acestor unităţi, ofiţerii anume desemnaţi de
către şefii comenduirilor de garnizoană, precum şi şefii comenduirilor de
garnizoană, ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare,
precum şi comandanţii centrelor militare, ofiţerii poliţiei de frontieră, anume
desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră şi căpitanii porturilor. Organele de
urmărire penală trebuie să aibă rol activ, fiind obligate să strângă probele necesare
pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea
justei soluţionări a cauzei, având obligaţia de a aduna probe atât în favoarea, cât şi
în defavoarea învinuitului sau inculpatului. Competenţa procurorului în efectuarea
urmăririi penale Printre atribuţiile Ministerului Public se află şi efectuarea
urmăririi penale, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 63 lit. a) din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară). Urmărirea penală se efectuează
în mod obligatoriu, de către procuror, în cauzele care privesc: - o serie de
infracţiuni considerate cu grad ridicat de pericol social; spre exemplu, infracţiunile
contra siguranţei statului (art. 155-173 C. pen.), infracţiunea de omor (art. 174 C.
pen.), luarea de mită (art. 254 C. pen.), arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.
266 C. pen.), infracţiunile săvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea sau
sinuciderea victimei, infracţiunea de spălare a banilor, infracţiunile privind traficul
şi consumul ilicit de droguri etc; - infracţiuni săvârşite de către persoane având
anumite calităţi (infracţiunile săvârşite de judecători, procurorii şi controlorii
financiari ai camerelor de conturi judeţene precum şi de controlorii financiari de la
Curtea de Conturi, infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai
tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele
militare de pe lângă aceste instanţe, infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi,
de membrii guvernului, de 24 judecătorii Curţii Constituţionale, membrii,
judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, de preşedintele
Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de mareşali, amirali, generali şi
chestori de poliţie, de şefii cultelor religioase, de judecătorii şi magistraţii -asistenţi
de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea
Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste
instanţe etc.); - alte cauze penale, prevăzute în legi speciale (potrivit art. 27 alin.
(2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române,
urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul
infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale
poliţiei judiciare); Procurorul este obligat să efectueze el însuşi toate actele de
urmărire penală, nefiind suficientă limitarea acestuia la îndeplinirea anumitor
activităţi sau la completarea actelor desfăşurate de organul de cercetare penală. În
toate cazurile enumerate, competenţa să efectueze urmărirea penală şi să exercite
supravegherea asupra activităţii de cercetare penală revine procurorului de la
parchetul corespunzător instanţei, care, potrivit legii, judecă în prima instanţă
cauza. Legea nr.202/2010 nu a operat modificări în ceea ce priveşte Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combaterea a finanţării actelor de terorism,
pentru a permite organelor de cercetare penală să primească sesizări de la Oficiul
Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor atunci când existenţa unor
indicii temeinice de spălare a banilor. De asemenea, nu a fost modificată nici
Ordonanţa de urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea
capitalului pentru ca în situaţia existenţei unor indicii temeinice de spălare a
banilor secretul bancar şi secretul profesional să nu fie opozabil organelor de
cercetare penală. De asemenea, organele de cercetare penală dobândesc
competenţa de efectuare a actelor de cercetare penală cu privire la infracţiunile
privind protecţia muncii, care anterior era în competenţa de urmărire obligatorie a
procurorului. Totodată, procurorul poate dispune aplicarea amenzii judiciare de la
500 lei (RON) la 5.000 lei (RON); poate propune ministrului administraţiei şi
internelor eliberarea din funcţia de lucrător de poliţie judiciară (art. III pct. 7 din
Legea nr. 281/2003), astfel încât rezultă că organul de cercetare penală are o
relativă independenţă de acţiune în raport cu dispoziţiile procurorului. În cadrul
desfăşurări procesului penal, atribuţiile procurorului sunt realizate prin următoarele
acţiuni: prin autorizare, confirmare, încuviinţare şi infirmare a actelor şi măsurilor
procesuale. Autorizarea este prealabila efectuării actului de urmărire penală (spre
exemplu, organul de cercetare penală poate dispune începerea urmăririi penale
pentru o infracţiune săvârşită în afara teritoriului ţării, de către un cetăţean străin
sau de o persoană fără cetăţenie, care nu domiciliază pe teritoriul ţării, prin care s-a
adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român,
numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie); 25 Confirmarea actului de urmărire penala este
o ratificare a acestuia, posterioară actului, fără această confirmare cerută expres de
lege, neputându-se produce efecte juridice (spre exemplu, confirmarea rezoluţiei
sau a procesului - verbal prin care organul de cercetare penală a dispus începerea
urmăririi penale); Încuviinţarea se referă la acte a căror efectuare este atribuţia
organ ului de cercetare penala, dar valabilitatea actului este supusa aprobării
procurorului ea poate fi atât prealabila, cât şi posterioară efectuării actului (spre
exemplu, încuviinţarea exhumării in vederea constatării cauzelor morţii);
Infirmarea: când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului
de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmă prin
ordonanţă potrivit art.220 Cod de procedură penală.
 BULGARIA
Serviciul public de urmărire penală din Republica Bulgaria este format
din:
- Procurorul General,
- Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Casație,
- Parchetul de pe lângă Curtea Supremă Administrativă,
- Serviciul Național de Anchetă,
- parchetele de pe lângă Curțile de Apel,
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Specializată,
- Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel,
- parchetele regionale,
- Parchetul Specializat,
- parchetele de pe lângă instanțele militare regionale și
- parchetele raionale.
În cadrul structurii parchetelor regionale există departamente regionale de
anchetă, iar în cadrul structurii Parchetului Specializat există un departament de
anchetă. Parchetele regionale au departamente administrative ale căror procurori
participă la instrumentarea cazurilor administrative.
Serviciul public de urmărire penală este o structură unificată și centralizată.
Toți procurorii și judecătorii de instrucție sunt subordonați procurorului
general. Fiecare procuror este subordonat procurorului superior și toți procurorii și
judecătorii de instrucție sunt subordonați șefului administrativ al parchetului
respectiv. Procurorii și judecătorii de instrucție de la instanțele militare sunt
independenți de autoritățile militare în exercitarea funcțiilor lor.
Procurorul general este numit (și eliberat din funcție) de către Președintele
Republicii Bulgaria, care hotărăște în acest sens pe baza unei propuneri din partea
Consiliului Judiciar Suprem, pentru un mandat de șapte ani, fără posibilitatea unui
al doilea mandat.
Procurorii sunt numiți, promovați, retrogradați, transferați și eliberați din
funcție prin decizia Consiliului Judiciar Suprem.
Experiența anterioară necesară pentru diferitele posturi de procuror este după
cum urmează:
- procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Casație și
procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă Administrativă – cel puțin 12 ani
de experiență în domeniul juridic;
- procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, procuror la
Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel și procuror la Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Specializată – cel puțin 12 ani de experiență în domeniul juridic,
din care cel puțin opt ani ca procuror sau judecător de instrucție;
- procuror la parchetul regional, procuror la parchetul militar regional,
procuror la Parchetul Specializat – cel puțin opt ani de experiență în domeniul
juridic, însă pentru procurorii de la Parchetul Specializat – cel puțin opt ani de
experiență în domeniul juridic, din care cel puțin cinci ani ca procuror sau
judecător de instrucție;
- procuror la parchetul raional – cel puțin trei ani de experiență în
domeniul juridic;
- procuror debutant – nu se cere experiență în domeniul juridic.
Sub rezerva unei evaluări cuprinzătoare favorabile a activității lor, procurorii
obțin titularizarea prin decizia Consiliului Judiciar Suprem, după cinci ani de
activitate.
Rolul și funcțiile procurorilor
Procurorul general conduce parchetul și emite instrucțiuni și orientări cu
privire la activitățile serviciului public de urmărire penală; împreună cu directorii
din cadrul ministerelor și cu instituțiile de stat, procurorul general instituie unități
interdepartamentale specializate care contribuie la desfășurarea anchetelor, sub
îndrumarea procedurală a unui procuror numit de acesta. Procurorul general poate
să sesizeze Curtea Constituțională.
Potrivit art. 46 din Codul de procedură penală al Republicii Bulgaria
funcțiile procurorului în procedura penală sunt înaintarea și susținerea acuzației în
cazul infracțiunilor de natură generală.
Procurorul conduce o anchetă în calitate de procuror coordonator. Acesta
poate să formuleze obiecții și să solicite revocarea sau modificarea măsurilor
ilegale în termenele și în condițiile prevăzute de lege, precum și să suspende
executarea unei măsuri până la analizarea unei obiecții de către autoritatea
relevantă. Toate actele și înscrisurile unui parchet pot fi contestate la parchetul
superior, cu excepția cazului în care acestea fac obiectul controlului jurisdicțional.
Un procuror superior pe cale ierarhică sau un procuror dintr-un parchet
superior poate efectua acțiuni care intră în competența procurorilor subordonați și
poate suspenda sau revoca în scris deciziile acestora, în cazurile prevăzute de lege.
În exercițiul funcțiunii, procurorii acționează independent și în conformitate
cu legea. Procurorii nu au afiliere politică, își întemeiază deciziile pe dispozițiile
legii și pe dovezile acumulate la dosar și acționează potrivit conștiinței și
convingerilor lor.
În temeiul Legii privind sistemul judiciar, în Republica Bulgaria judecătorii
de instrucție au statut de magistrat (precum judecătorii și procurorii).
Organele de anchetă sunt:
- Serviciul Național de Anchetă,
- departamentele regionale de anchetă din cadrul parchetelor regionale și
- departamentul de anchetă din cadrul Parchetului Specializat
- subdiviziunile speciale ale Direcției Generale a Poliției Naționale
Departamentul de anchetă din cadrul Parchetului din Sofia are statutul unui
departament de anchetă regional.
 Serviciul Național de Anchetă este condus de către procurorul general, fie
direct, fie prin intermediul directorului serviciului, care îl înlocuiește pe procurorul
general în scopul anchetelor.
Directorul Serviciului Național de Anchetă este responsabil de gestionarea
administrativă și organizațională a judecătorilor de instrucție și a personalului din
cadrul Serviciului Național de Anchetă și oferă orientări metodologice
judecătorilor de instrucție din cadrul serviciilor regionale de anchetă ale
parchetelor regionale.
Departamentele regionale de anchetă din cadrul parchetelor regionale și
departamentul de anchetă din cadrul Parchetului Specializat sunt alcătuite din
judecători de instrucție.
Judecătorii de instrucție din cadrul departamentelor regionale de anchetă ale
parchetelor regionale și din cadrul departamentului de anchetă al Parchetului
Specializat anchetează cazurile care le sunt alocate de către conducătorul
administrativ al parchetului respectiv.
Direcția Generală Poliția Națională este o structură națională specializată
pentru realizarea activităților prevăzute la art. 6 din Legea Ministerului Internelor,
paragraful 1, punctele 1-3, 6-9, cu excepția celor legate de activitățile criminale
organizate prevăzute la alin. (2), cu atribuții de investigare a crimelor comune.
În îndeplinirea sarcinilor care le revin în legătură cu procedurile penale,
autoritățile de anchetă acționează sub conducerea și supravegherea unui procuror.
Ordinele emise de către judecătorii de instrucție în cursul unei anchete sunt
obligatorii pentru toate organismele de stat, persoanele juridice și fizice.
 BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA
Activitatea de urmărire penală stă în sarcina următoarelor organe/instituții:
- procurorului,
- organelor de poliție,
- funcționarilor autorizați de la organele de control,
- Agenției de Stat pentru Investigare și Protecție, cu competențe la nivel
federal
Dreptul fundamental și datoria primară a Procurorului este descoperirea și
urmărirea penală a infractorilor aflați în jurisdicția Curții.
Rolul și funcțiile procurorilor
Procurorul are următoarele drepturi și îndatoriri conform art.35 din Codul de
procedură penală al Bosniei și Herțegovinei:
- de îndată ce constată că există motive să suspecte că a fost săvârșită o
infracțiune, să ia măsurile necesare pentru a o descoperi și pentru a o investiga,
identifica suspectul (ții);
- a ghida și supraveghea direct activitățile ofițerilor autorizați privind
identificarea suspectului (persoanelor) și colectarea de informații și probe;
- să efectueze o investigație în conformitate cu CPP;
- să solicite informații din partea organismelor guvernamentale, a societăților
și a persoanelor fizice și juridice din Bosnia și Herțegovina;
- să emită citații, somații și aduceri silite și să propună emiterea citațiilor,
somațiilor și aducerilor silite;
- să dispună ofițerii autorizați să execute un ordin emis de Curte în condițiile
prezentului cod;
- să stabilească faptele necesare pentru a decide asupra creanțelor în temeiul
dreptului proprietății și privind decăderea din câștigurile de proprietate obținute
prin săvârșirea unei infracțiuni(confiscarea);
- să propună pedeapsa ce urmează a fi aplicată;
- să emită și să apere o acțiune în fața Curții;
- să prezinte căi de atac ș.a.
Procurorul poate renunța la urmărirea penală înainte de încheierea unui
proces principal sau în cursul procedurii în fața instanței de fond și de apel.
Pornirea urmăririi penale e de competența procurorului, care va ordona
desfășurarea unei investigații dacă există motive de suspiciune că a fost comisă o
infracțiune.
Toate organele implicate în procedura de investigare sunt obligate să
informeze procurorul despre orice acțiune întreprinsă și să acționeze în
conformitate cu indicațiile procurorului.
În cursul anchetei, procurorul poate întreprinde toate acțiunile de investigare,
inclusiv interogarea suspectului și audierea părții vătămate și a martorilor,
cercetarea la fața locului și reconstituirea evenimentelor, luarea de măsuri speciale
pentru protejarea martorilor și a informațiilor și poate ordona expertize.
 În cazul în care există motive de suspiciune că a fost comis o infracțiune care
are o pedeapsă cu închisoarea mai mare de cinci ani, un funcționar autorizat îl
informează imediat pe procurorul competent și, sub conducerea acestuia, ia
măsurile necesare pentru a localiza făptuitorul, pentru a împiedica să se ascundă
sau complicele să se ascundă sau să fugă, să detecteze și să obțină indicii privind
infracțiunea penală și obiectele care ar putea servi ca probă și să adune toate
informațiile care ar putea fi utile în cadrul procedurilor penale.

Organ cu atribuții de urmărire penală la nivel federal este Departamentul

de Investigații Penale din cadrul Agenției de Stat pentru Investigare și
Protecție. Sarcinile acestei subdiviziuni sunt:
- Prevenirea, depistarea și investigarea infracțiunilor care intră în
competența Curții de Justiție a Bosniei și Herțegovinei, în special: criminalitatea
organizată, terorismul, crimele de război, traficul de persoane și alte infracțiuni
penale împotriva umanității și valorile protejate de dreptul internațional, precum și
de crimă financiară gravă;
- Colectarea de informații și date privind infracțiunile prevăzute mai
sus, precum și respectarea și analiza situației de securitate și a fenomenelor care
conduc la apariția și dezvoltarea criminalității;
- Acordarea asistenței Curții de Justiție și Parchetului de pe lângă Curte
pentru asigurarea colectarea informațiilor și executarea ordinelor Curții și ale
Procurorului șef al Bosniei și Herțegovinei ș.a.
 CEHIA
Activitatea de urmărire penală stă în sarcina următoarelor
organe/instituții,
a) unitățile Poliției Republicii Cehe,
b) Inspecția generală a forțelor de securitate în cadrul procedurilor privind
infracțiunile comise de membrii Poliției Republicii Cehe, membri ai Serviciului
Penitenciare din Republica Cehă, ofițeri vamali sau angajați să lucreze în Poliția
Cehă sau administrația vamală a Republicii Cehe, care au fost comise în legătură
cu îndeplinirea atribuțiilor lor de serviciu,
c) organele abilitate ale Serviciului Penitenciar în procedurile penale pentru
persoanele aflate în custodie, pedeapsa cu închisoarea sau detenția în siguranță,
care au fost săvârșite într-o închisoare de detenție, într-o închisoare sau într-o
unitate pentru executarea detenției de securitate,
d) autoritățile vamale competente în procedurile privind infracțiunile
săvârșite prin încălcarea reglementărilor vamale sau reglementărilor privind
importul, exportul sau tranzitul mărfurilor, chiar și în cazurile de infracțiuni comise
de membrii forțelor armate sau de forțele de securitate și comise prin încălcarea
legilor privind plasarea și cumpărarea de bunuri în statele membre ale
Comunităților Europene, în cazul în care aceste bunuri sunt transportate peste
frontierele de stat ale Republicii Cehe, iar în cazul încălcărilor fiscale, în cazul în
care autoritățile vamale administrează impozitul conform reglementărilor legale
speciale,
e) organele împuternicite ale Poliției Militare în cadrul procedurilor privind
infracțiunile penale ale membrilor forțelor armate și ale persoanelor care comit o
infracțiune împotriva membrilor forțelor armate în unități militare, împotriva
mijloacelor militare, a materialelor militare sau a altor bunuri ale statului, din care
aparține Ministerului Apărării,
f) organele abilitate ale Serviciului de Informații de Securitate în cadrul
procedurilor penale comise de membrii Serviciului de Informații de Securitate,
g) organele abilitate ale Oficiului pentru Relații Externe și Informații în
cadrul procedurilor penale comise de membrii Oficiului pentru Relații Externe și
Informare,
h) organele autorizate ale Inteligenței Militare în cadrul procedurilor privind
infracțiunile comise de membrii Inteligenței Militare,
i) organele abilitate ale Inspectoratului General al Forțelor de Securitate în
cadrul procedurilor privind infracțiunile săvârșite de membrii Inspectoratului
General al Forțelor de Securitate plasați pentru a lucra la Inspecția Generală a
Forțelor de Securitate. Aceasta nu afectează dreptul procurorului, conform secțiunii
157 (2) b). Dacă nu se prevede altfel, autoritățile enumerate au dreptul la toate
actele de procedură penală care aparțin competenței autorităților polițienești.
Rolul și funcțiile procurorilor
De la momentul pornirii urmăririi penale și până la remiterea cauzei pentru
examinare în instanța de judecată, toate acţiunile de urmărire penală care implică
restrângerea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor se face cu autorizarea
procurorului sau cu participarea acestuia la examinarea demersului în instanță.
În cazul în care autoritatea polițienească nu are nici un motiv pentru
întocmirea unui protocol privind interogarea, chiar dacă martorul o solicită și
precizează circumstanțe specifice care, în opinia sa, justifică o astfel de modalitate
de întocmire a protocolului , autoritatea polițienească va supune chestiunea
procurorului să verifice corectitudinea procedurii sale. Dacă nu există niciun
pericol de întârziere, ei vor amâna interogarea martorului până când procurorii
adoptă măsurile corespunzătoare. În caz contrar, martorul este interogat și până la
adoptarea măsurilor de către procuror, procesul-verbal este tratat pentru a păstra
confidențialitatea identității martorului.
Ofițer de probă
Ofițerul Serviciilor de Probațiune și Mediere (denumit în continuare "ofițer
de probațiune") exercită controlul asupra persoanei învinuite în procedurile penale
constând atât în îndrumare și asistență pozitivă față de persoana acuzată, cât și în
controlul comportamentului acestora, iar în cazurile în care supravegherea nu este
ordonată, ei efectuează acțiuni care duc la inducerea persoanei acuzate să conducă
o viață dreaptă, dacă sa decis
a) privind eliberarea persoanei învinuite din custodie în timpul supravegherii
prin comandă,
b) privind întreruperea condiționată a urmăririi penale,
c) renunțarea condiționată la pedeapsă cu supraveghere,
d) pe o condamnare condiționată care include o condamnare condiționată cu
supraveghere,
e) eliberarea condiționată de executarea unei pedepse privative de libertate,
inclusiv eliberarea condiționată de executarea unei pedepse cu închisoarea în timp
ce comandă supravegherea sau
f) impunerea unei pedepse de serviciu în folosul comunității sau interzicerea
șederii în timp ce pronunță restricții și îndatoriri adecvate.
Funcționarul de probațiune poate fi însărcinat de către un procuror, iar în
procesul judecătoresc de către președintele judecătorului, pentru a afla informații
despre persoana acuzată și circumstanțele sale sociale și pentru a crea condiții
pentru decizia de aprobare a soluționării și întreruperea urmăririi penale. În
condițiile prevăzute de un act special, aceștia pot îndeplini diverse sarcini chiar și
fără o astfel de instrucțiune. Aceștia pot să efectueze acțiuni individuale în
executarea hotărârii, în special în cazurile în care a fost impusă o pedeapsă care nu
este asociată cu încarcerarea sau în cazul în care condamnatul a fost eliberat
condiționată de executarea unei pedepse cu închisoarea sau cu executarea unor
măsuri individuale de protecție.
 ALBANIA

Rolul și funcțiile procurorilor

Procurorul intră în evidența fiecărei notificări privind infracțiunea penală
adusă la cunoștința sa sau primite din oficiu și, în același timp sau din momentul în
care a aflat, numele persoana, atribuită comiterii infracțiunii.
Este interzisă publicarea înregistrărilor introduse până la persoana care le-a
atribuit comiterea infracțiunii este considerată inculpată.
Atunci când este necesară autorizarea de urmărire penală, procurorul
depune o cerere autoritatea competentă.
Cererea de autorizare a procedurii trebuie depusă în termen de treizeci de
zile de la data pronunțării înregistrarea numelui persoanei pentru care este autorizat
necesar. Când a fost arestat în flagrant, autorizația este solicitat imediat și, în
orice caz, înainte de evaluarea (arestării) sesiune.
Detenția, emiterea ordinelor de reexaminare, căutările, examinarea
persoanei, identificarea, confruntarea și interceptarea conversațiilor sau
comunicarea persoanei pentru care autorizarea este cerută, nu este permisă până
când nu se eliberează autorizația de urmărire penală. 2. Atunci când se procedează
împotriva mai multor persoane și autorizația este necesară pentru unii din acestea
și emiterea acestora este întârziată, pot fi procedate numai împotriva inculpaților
pentru care nu este necesară autorizarea
Atunci când există împrejurări care nu permit inițierea procedurii, procurorul
emite o decizie motivată de a nu iniția procedura.
Notificarea deciziei este comunicată de îndată celor care au depus un raport
penal sau o plângere, care poate înainta o acțiune în instanță în termen de cinci zile
de la notificarea decizie.
Decizia de inițiere a procedurii, concediere sau achitare a fost emisă din
cauza lipsei plângerii de inițiere a procedurii sau a cererii de autorizare nu
împiedică conducerea urmăririi penale pentru același act și împotriva lui aceeași
persoană, în cazul în care ulterior este depusă plângerea, se eliberează o autorizație
sau persoana fizică condiția care a făcut ca autorizația necesară să înceteze.

Activitatea de urmărire penală

La primirea notificării unei infracțiuni, poliția judiciară raportează fără
întârziere scrisă procurorului, elementele esențiale ale faptului (actului) și alte
elemente adunate până în acel moment. El raportează, ori de câte ori este posibil,
detaliile personale, șederea și orice altceva care servește la identificarea persoanei
aflate în curs de investigare, a persoanei vătămate și a celor care sunt capabili să
furnizeze circumstanțele faptelor (actului).
2. În cazurile de urgență și gravă a infracțiunilor, raportul se face imediat
chiar oral.
3. Poliția judiciară din raport, stipulează ziua și ora la care au primit avizul
infracțiunea penală.
 1. Înregistrările poliției judiciare, chiar și într-o formă sumară, toate acțiunile
efectuate.
2. Poliția judiciară ține evidența pentru:
a) rapoarte penale sau plângeri depuse oral;
b) informații și declarații sumare luate de la persoana investigată;
c) informații obținute de la persoane care pot oferi circumstanțe utile pentru
scopuri de investigare;
ç) examinări, identificări, căutări și securizări;
d) documentele pentru identificarea persoanei cercetate, obținerea parcelelor
sau corespondență și ordine de sechestrare;
e) acțiunile de investigare delegate de procuror.
3. Înregistrări ale acțiunilor poliției judiciare, dovezile materiale și
elementele conexe infracțiunea de infracțiune, se află în sarcina procurorului.

Procurorul conduce ancheta și efectuează în mod personal orice acțiune de

investigare, pe care le consideră necesar.
El poate solicita poliției judiciare să efectueze acțiuni delegate în mod
specific, inclusiv interogarea inculpatului și confruntările, în prezența acestuia
inculpatul și avocatul acestuia. În acest caz, poliția judiciară respectă regulile
referitoare la atribuirea și participarea apărătorului în acțiunile de investigație.
În cazul unor acțiuni speciale care trebuie efectuate într-un alt district,
atunci când acesta este membru avizul de a nu proceda în persoană, el poate
delega, în funcție de obiectul respectiv competență, procurorul districtului
respectiv. În cazuri urgente sau motive importante, delegatul procurorul are dreptul
să efectueze din oficiu orice acțiune necesară în scopul anchetă.
 GRECIA
Procurori
Οrganizare:
În calitate de autorități judiciare, parchetele aparțin puterii judecătorești și
participă la administrarea justiției. Procurorii beneficiază de independență
operațională și personală.
În fiecare instanță, cu excepția instanțelor penale districtuale , există un
parchet care își desfășoară activitatea ca autoritate judiciară independentă, ale cărei
atribuții constau, în principal, în pregătirea procedurii penale. Atribuțiile principale
ale unui procuror sunt inițierea procedurii judiciare, supravegherea anchetelor și
introducerea căilor de atac.
În Grecia, procurorii nu se specializează într-un anumit domeniu.
Ministerul Justiției, Transparenței și Drepturilor Omului are competența de a
reglementa activitatea procurorilor.

Rol și atribuții principale

Procurorii au următoarele responsabilități:
(a) efectuarea anchetelor preliminare;
(b) inițierea procedurii judiciare;
(c) interogarea persoanelor implicate într-un caz;
(d) supravegherea autorităților de aplicare a legii în ceea ce privește
prevenirea infracțiunilor și urmărirea penală;
(e) depunerea propunerilor la consiliile judiciare și la instanțe;
(f) introducerea căilor de atac;
(g) punerea în aplicare a hotărârilor pronunțate de instanțele penale și
participarea la punerea în aplicare a titlurilor executorii;
(h) supravegherea penitenciarelor,
precum și îndeplinirea tuturor celorlalte sarcini prevăzute de lege.
Procurorii fac obiectul controlului exercitat de către judecătorii Curții
Supreme și de către procurorii de rang înalt, astfel cum prevede legea.

Persoanele care efectuează investigațiile sunt obligate să notifice procurorul

competent fără întârziere, orice informații pe care le-au primit în vreun fel cu
privire la o pedeapsă act care este urmărit din oficiu.
Toți ceilalți funcționari publici, precum și cei cărora le-a exercitat un
serviciu public au fost desemnați temporar, sunt supuși aceleiași obligații pentru
actele de pedepsire (1), dacă au fost informați cu privire la aceasta în exercitarea
atribuțiilor lor.
Notificarea este făcută în scris și trebuie să conțină toate elementele
existente referitoare la actul pedepsit, infractorii și dovezile.

La primirea plângerii sau a raportului, procurorul începe inițierea urmăririi

penale ordonând o investigație sumară sau o investigație sau trimițând cauza în
judecată prin convocarea directă a pârâtului, așa cum sa prevăzut. Cu toate acestea,
în cazurile care implică delictele sau delictele judecate de instanța tripartită de
contravenții (procuror al instanței de contravenție) inițiază urmărirea penală numai
atunci când a au fost deja efectuate investigații pregătitoare sau acte de investigație
sumară în conformitate cu paragraful 2 al articolului 243 și indicații adecvate de
vinovăție sprijinirea urmăririi penale. În plus, nu este necesar să se efectueze o
investigație pregătitoare, cu condiția ca o investigație administrativă jurământ care
să ducă la indicații adecvate a fost efectuată vinovăția de urmărire penală.
Dacă plângerea sau raportul nu este fondată în mod legal sau nu este în mod
vădit nefondată substanță sau este insensibil controlului judiciar, procurorul de pe
lângă instanța de judecată contravențiile o depun și le transmite o copie
procurorului curtea de apel, subliniind în același timp motivele care l-au făcut să
nu fie urmărite penal. [procuror al instanței de contravenție] va face același lucru în
cazurile în care, după efectuarea unei investigații pregătitoare sau a unor
investigații în conformitate cu articolul 243 alineatul (2) sau cu procedura
administrativă ancheta, el constată că nu au apărut indicii de vinovăție adecvate
sprijinirea urmăririi penale. Procurorul general al curții de apel: (a) În cazul în care
se încadrează în conformitate cu secțiunea unu, poate ordona procurorului de pe
lângă instanța de contravenție să efectueze o investigație pregătitoare în cazul în
care infracțiunea este o infracțiune sau un delict încercat de către instanța tripartită
a contravenienților sau de a urmări în justiție pentru orice altă infracțiune și
În cazurile care intră sub incidența secțiunii a doua, poate dispune urmărirea
penală.
 SERBIA
Rol și atribuții principale ale procurorului,
Procurorul este obligat să efectueze urmărirea penală acolo unde există
motive de suspiciune că o infracțiune a fost săvârșită sau o anumită persoană
a comis o infracțiune penală urmărită din oficiu.
Inițierea procedurilor penale
Pentru anumite infracțiuni, dacă legea le permite astfel, procurorul poate să
inițieze urmărirea penală doar în urma unei acțiuni din partea părții vătămate.
Prin excepție de la alin. (1) și (2) din prezentul articol, procurorul poate
decide să suspende urmărirea penală sau să nu o angajeze, în condițiile
reglementate de prezentul cod.
Procurorul și poliția trebuie să-și clarifice imparțial suspiciunile infracțiunea
în legătură cu care desfășoară activități oficiale și să examineze cu aceeași atenție
atât faptele împotriva inculpatului, cât și faptele în favoarea sa.
Competența procurorului
Dreptul de bază și datoria de bază a procurorului public este urmărirea
penală a autorilor de infracțiuni.
În cazul infracțiunilor penale urmărite din oficiu, procurorul este autorizată
să:
1) gestionează procedurile de pre-investigație;
2) decide să nu întreprindă sau să amâne urmărirea penală;
3) să efectueze investigații;
4) să încheie acorduri și acorduri de acordare a mărturiei;
5) depune și reprezintă un act de rechizitoriu în fața unei instanțe
competente;
6) abandonarea acuzațiilor;
7) depune contestații împotriva hotărârilor judecătorești care nu sunt
definitive și care prezintă o hotărâre extraordinară căile de atac împotriva
hotărârilor judecătorești definitive;
8) efectuează alte acțiuni atunci când sunt prevăzute de prezentul cod.
Acțiuni care sunt luate de procuror la primirea unei plângeri penale
Dacă procurorul nu poate evalua din plângerea penală dacă afirmațiile sale
sunt probabil, sau dacă datele din plângere nu oferă motive suficiente pentru a
decide dacă să efectueze o investigație sau dacă află în alt mod că a fost o
infracțiune angajat, procurorul poate:
1) să colecteze datele necesare;
2) solicită cetățenilor să furnizeze informații, în condițiile menționate la
articolul
 3) să prezinte o cerere autorităților publice și altor persoane și persoanelor
juridice care să le pună la dispoziție informație.
O persoană responsabilă poate fi amendată cu până la 150.000 de dinari
pentru nerespectarea cererea procurorului menționat la paragraful 1 pct. 3) al
prezentului articol și dacă după aceea fiind amendat, încă refuză să furnizeze
informațiile necesare, o altă amendă în aceeași sumă i se poate impune încă o dată.
Procurorul conduce procedurile de pre-investigație.!!!!!!!!!!!!!!
În scopul exercitării autorității menționate procurorul ia măsurile necesare
pentru urmărirea penală a autorilor infracțiunilor.
Procurorul poate să cedeze poliției efectuarea anumitor acțiuni vizate
detectarea infracțiunilor și identificarea suspecților. Poliția trebuie să execute
ordinul procurorului și să-l informeze periodic despre acțiunile întreprinse.
În cazul în care poliția nu respectă ordinul în care va acționa procurorul în
conformitate cu articolul 44 alineatele (2) și (3) din prezentul cod (amendă).
În cursul procedurilor de pre-investigație, procurorul este autorizat să-și
asume de la poliție executarea unei acțiuni pe care poliția o întreprinde de unul
singur potrivit legii.
Autoritatea poliției,
Dacă există motive de suspiciune că o infracțiune care poate fi urmărită din
oficiu a fost comisă, poliția trebuie să pună în aplicare măsurile necesare pentru a
localiza făptuitorul infracțiunii, făptuitorul sau complicele să nu se ascundă sau să
se ascundă pentru a detecta și a asigura urme ale infracțiunii și a obiectelor care pot
servi ca precum și să colecteze toate informațiile care ar putea fi benefice pentru
succes desfășurarea procedurilor penale.
În scopul îndeplinirii obligațiunii poliția poate: să solicite informații
necesare de la cetățeni; efectuarea inspecției necesare a vehiculelor, pasagerii și
bagajele; restrânge mișcarea într-un anumit spațiu pentru o perioadă de timp
necesară și până la maximum opt ore; să ia măsurile necesare în legătură cu
stabilirea identității persoanelor și obiectelor; postați o circulară dorită pentru o
persoană și r obiecte căutate; in prezenta unei persoane responsabile inspecta
anumite facilitați și servicii sediul autorităților publice, întreprinderilor,
magazinelor și altor persoane juridice, să le inspecteze documentație și, dacă este
necesar, să o profite; să întreprindă alte măsuri și acțiuni necesare. A transcriere
sau o notă oficială va fi făcută cu privire la faptele și circumstanțele stabilite în
timpul îndeplinirea anumitor acțiuni, precum și obiecte găsite sau confiscate, care
ar putea fi de interes pentru procedura penală.
O persoană împotriva căreia se aplică oricare dintre măsurile și acțiunile
menționate este îndreptățit să prezinte o plângere procurorului competent.
Acțiuni doveditoare ale poliției,
 În cazul în care poliția efectuează o acțiune de probă în timpul
procedurilor de pre-investigație, aceasta va informa fără întârziere
procurorul.
Dovezi obținute de poliție prin efectuarea de acțiuni de probă pot fi
utilizate în continuarea procedurii penale în cazul în care au fost efectuate
acțiunile probatorii în conformitate cu prezentul cod.
 SLOVENIA

În Slovenia există 11 parchete districtuale (okrožno državno tožilstvo) (cu

sediul în Celje, Koper, Kranj, Krško, Ljubljana, Maribor, Murska Sobota, Nova
Gorica, Novo Mesto, Ptuj, Slovenj Gradec), un parchet specializat (Specializirano
državno tožilstvo), organizat la nivel național, și Parchetul General al Republicii
Slovenia (Vrhovno državno tožilstvo Republike Slovenije), cu sediul în Ljubljana.
Parchetul specializat este responsabil cu urmărirea penală a infracțiunilor
în domeniile criminalității organizate tradiționale și economice, terorismului,
corupției și altor activități infracționale care necesită depistarea și urmărirea penală
de către procurori având un mod de organizare special și o formare specială.
Un departament special pentru investigarea și urmărirea penală a
funcționarilor cu autorizații speciale (Odelek za preiskovanje in pregon
uradnih oseb s posebnimi pooblastili, cunoscut și sub denumirea de posebni
oddelek sau „departamentul de investigații speciale”) își desfășoară activitatea
ca unitate organizatorică independentă în cadrul parchetului specializat.
Procurorii din departamentul special de investigare sunt responsabili cu
urmărirea penală a infracțiunilor săvârșite de membri ai poliției, de funcționari din
cadrul agențiilor din sectorul afacerilor interne care au competențe polițienești, de
membri ai poliției militare, de funcționari din cadrul serviciului de informații și de
securitate al Ministerului Apărării și de funcționari din cadrul Agenției slovene de
informații și securitate. De asemenea, procurorii respectivi oferă orientări ofițerilor
de poliție care lucrează pentru departament.
Parchetul General este cea mai înaltă instanță de urmărire penală din
Slovenia, în cadrul căreia își desfășoară activitatea:
 prim-procurori (vrhovni državni tožilci) și procurori generali (višji
državni tožilci);
 procurori detașați temporar sau cu normă parțială.
Procurorii generali reprezintă organele de urmărire penală în procedurile de
atac în fața instanțelor superioare (višja sodišča) din Slovenia. În procedurile de
recurs extraordinar în materie penală, civilă și administrativă, prim-procurorii se
prezintă în fața Curții Supreme a Republicii Slovenia (Vrhovno sodišče Republike
Slovenije).
Parchetul General este organizat în:
 trei departamente: departamentul pentru cauze penale (kazenski
oddelek), departamentul afacerilor civile și administrative (civilno-upravni
oddelek) și departamentul pentru formare și supraveghere de specialitate (oddelek
za izobraževanje in strokovni nadzor), precum și
 un Centru de informații de specialitate (Strokovno informacijski
center), ale cărui sarcini includ furnizarea de asistență de specialitate în domeniul
fiscal, financiar, contabil și al altor discipline necesare pentru desfășurarea unei
activități eficiente de urmărire penală, precum și asigurarea dezvoltării, unității și
funcționării suportului informațional necesar pentru desfășurarea activității
parchetelor.
Rol și responsabilități
 Cel mai important rol al procurorilor este urmărirea penală a infracțiunilor.
În acest context, procurorilor le revin următoarele responsabilități:
 luarea tuturor măsurilor necesare pentru depistarea activităților
infracționale, depistarea infractorilor și orientarea activității poliției în cadrul
procedurilor premergătoare etapei procesuale, pe durata cărora poliția este
independentă din punct de vedere organizatoric față de procuror;
 depunerea cererilor de cercetare penală;
 dispunerea trimiterii în judecată și prezentarea acuzațiilor în fața
instanței competente;
 atacarea hotărârilor care nu sunt definitive și introducerea unor
căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor definitive (căile de atac
împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de prim grad de jurisdicție în cauzele
penale sunt înaintate de procurorul care a reprezentat acuzarea în instanța de prim
grad de jurisdicție, în timp ce căile de atac extraordinare sunt înaintate de prim-
procurori).
Dreptul penal aplicabil permite, de asemenea, în anumite circumstanțe, ca
procurorii să opteze pentru măsuri alternative urmării penale în cazul unor forme
de asociere la acte infracționale. Printre acestea se numără, în primul rând,
transferul dosarului în vederea unei proceduri de soluționare a litigiului și
suspendarea condiționată a urmăririi penale, în cazul în care persoana suspectată
dorește să se comporte conform instrucțiunilor procurorului și să efectueze anumite
acțiuni solicitate de acesta. Dacă procedura de soluționare a litigiului sau
suspendarea condiționată a urmăririi penale este încununată de succes, procurorul
poate să respingă raportul de cercetare penală și, prin urmare, cazul nu mai este
trimis în instanță. De asemenea, procurorul poate să propună instanței pronunțarea
unui ordin de pedeapsă, prin care inculpatului i se impune o anumită pedeapsă ori
măsură propusă, fără audiere în instanță.
De asemenea, Parchetul General îndeplinește atribuții în afara domeniului
material al dreptului penal. Procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul
unuia dintre cele trei departamente ale Parchetului General, și anume
departamentului afacerilor civile și administrative, pot înainta o cerere de
protejare a legalității (zahteva za varstvo zakonitosti) împotriva hotărârilor
instanțelor de apel (pritožbeno sodišče) în procedurile litigioase, necontencioase și
în alte proceduri civile. Condiția necesară pentru exercitarea unei astfel de căi de
atac extraordinare este protejarea interesului public, care poate fi stabilită doar
de către Parchetul General. Prin urmare, părțile la proceduri nu pot înainta o cerere
de protejare a legalității.
Procedura penală se instituie la cererea procurorului autorizat.
În cazurile care implică infracțiuni care pot fi urmărite din oficiu, procurorul
va fi procurorul autorizat. În cazurile care implică infracțiuni supuse unei urmăriri
penale private, o persoană privată procurorul este procurorul autorizat. (3) În cazul
în care procurorul constată că nu există motive pentru institutul sau continuarea
urmăririi penale , persoana vătămată poate să-și asume singură răspunderea pentru
urmărirea penală determinate de prezenta lege.
 Procurorul este obligat să inițieze urmărirea penală dacă este rezonabil
suspiciunea că a fost săvârșită o infracțiune penală suspectată de urmărire penală
din oficiu, cu excepția cazului în care cu excepția cazului în care prezentul act
prevede altfel.

TURCIA

În Turcia acțiunile de pre-investigare și urmărirea penală sunt efectuate de

organele de poliție (similar cu comitetul de anchetă a Federației Ruse) procurorul
intervine în instanță când cauza este remisă cu rechizitoriu pentru examinare în
fond de către organul de urmărire penală.
 Secția combatere tortură
Ţările CSI
Secția combatere tortură a consultat legile procesual penale din țările CSI
(Armenia, Azerbaidjan, Belorusia, Cazahstan, Kîrgîzstan, Georgia, Rusia,
Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan) în scopul identificării unor prevederi
legislative la compartimentul urmăririi penale care ar putea fi implementate pentru
îmbunătățirea Codului de procedură penală din Republica Moldova. De notat,
Codul de procedură penală al Ucrainei nu a fost consultat pe motiv că nu a fost
posibil de identificat în internet, cu excepția site-urilor cu plată.
Potrivit prevederilor procesual penale ale majorității statelor indicate supra,
există organe de cercetare pre-penală care efectuează cercetări minore - organul
denumit ”орган дознания”, urmărirea penală fiind efectuată de către comitetul de
anchetă (anchetatori) sau de către procuror.
Ca și în Republica Moldova, procurorul este principalul actor la faza
urmăririi penale, având atribuții de control al acțiunilor de urmărire penală care
sunt efectuate de către organele de urmărire penală, intervine în cazul încălcărilor
admise de anchetatori, etc.
Se evidențiază un aspect mai larg referitor la competențele organului de
urmărire penală, și anume, ca exemplu servește Georgia ”Расследование
уголовных дел производят следователи следственных подразделений
Министерства юстиции Грузии, Министерства внутренних дел Грузии,
Министерства обороны Грузии, Министерства энергетики и природных
ресурсов Грузии, Министерства по вопросам исполнения наказаний,
пробации и юридической помощи Грузии и Министерства финансов Грузии”.
Fiind studiate Codurile de procedură penală ale statelor menționate, atestăm
la general că prevederile procesual-penale indică un cadru legal ce nu reprezintă
actualitatea din procedura penală din Republica Moldova. Ca exemplu, servește
faptul confirmării rechizitoriilor și hotărârilor procesual penale ale organului de
urmărire penală și procurori de către șefii ierarhic superiori, ceea ce în Codul de
procedură național al RM a fost exclus în scopul lărgirii independenței
procurorului la adoptarea soluțiilor procesual penale.
Multe prevederi sunt și similare procedurii penale din RM, iar cu regret,
practici pozitive relevante pentru implementare la CPP din RM nu au fost stabilite.
 Secția tehnologii informaţionale şi combaterea crimelor cibernetice

Norvegia
Potrivi legislației, Norvegia are un sistem distinct de cel al altor state
europene, creat din procurori ai statului pe de o parte, și o unitate de
procurori în cadrul poliției. Cei din urmă dețin aceleași competențe ca și
procurorii statului, cu excepția efectuării urmăririi penale în cauzele de o gravitate
deosebită.
Scopul sistemului dublu, este de a crea un prim nivel de procurori integrați
în cadrul poliției în vederea eficientizării procesului de urmărire penală. Deși
integrați în cadrul poliției, aceștia se subordonează direct procurorilor statului.
În toate cauzele penale în Norvegia, procurorul din cadrul poliției este
conducătorul urmării penale și responsabil pentru efectuarea acțiunilor procesuale.
Suplimentar, un ofițer din cadrul poliției este desemnat responsabil de
desfășurarea urmăririi penale. Procurorul în cauză este notificat prin intermediul
unui program computerizat despre începerea urmăririi penale, precum și participă
direct în cadrul ședințelor de planificare a urmăririi penale de către ofițerii de
poliție.
Procurorul este informat pe parcursul întregii urmăriri penale despre cauză,
având posibilitatea de a o restitui oricând ofițerilor pentru investigări suplimentare.
Potrivit statisticii majoritatea cauzelor în Norvegia sunt soluționate cu implicarea
doar a procurorului din cadrul poliției.
 Marea Britanie
Potrivit, „Actului de procedură penală și investigare. Codul de aplicare în
practică” al Marii Britanii, în procesul de urmărire penală participă trei subiecți
diferiți: ofițerul de urmărire penală, ofițerul de informare la faza de
investigare; și procurorul. Sarcinile, ofițerului de urmărire penală și a celui de
informare la faza de investigare sunt distincte. Ofițerul de urmărire penală are
sarcina de a conduce urmărirea penală, inclusiv de documentare a acțiunilor
desfășurate. Ofițerul de informare la faza de investigare este persoana responsabilă
de examinarea materialelor obținute de poliție în procesul de investigare;
informarea procurorului privind acțiunile procesuale întreprinse și temeiurile legale
ale acestora; informarea acuzatului, la solicitarea procurorului.
Urmărirea penală, este desfășurată de organul de urmărire penală compus
din polițiști, având scopul de a determina:

a) dacă o persoană ar trebui să fie acuzată de o infracțiune; sau

b) dacă o persoană acuzată de o infracțiune este vinovată de săvârșirea acesteia.

Procurorul oferă consultații organului de urmărire penală și revizuie cauzele

prezentate de cel din urmă. Subsecvent, procurorul determină dacă acuzatul va fi
sau nu acuzat, în termen de 5 zile.
 Finlanda
În legislația Finlandei, relația organ de urmărire penală - procuror este
reglementată în Capitolul 5 al ”Actului de investigare penală”. Potrivit acestuia,
organul de urmărire penală, informează procurorul despre desfășurarea urmăririi
penale și despre circumstanțele legate de măsurile procesuale de constrângere,
precum și despre progresele realizate în cadrul anchetei. Organul de urmărire
penală are următoarea componență:
 Serviciul vamal
 Militarii
 Poliția
Organul de urmărire penală are obligația de a notifica procurorul despre
începerea urmării penale, doar în cazul în care fapta este săvârșită de un polițist;
dacă organele de urmărire penală prin comun acord decid înștiințarea procurorului;
sau dacă procurorul solicită expres notificarea. În cazul în care organul de urmărire
penală a notificat procurorul referitor la deschiderea unei anchete pe marginea unei
infracțiuni, anchetatorul-șef, înainte de încheierea urmăririi penale, coordonează cu
procurorul dacă acțiunile întreprinse sunt suficiente, sau dacă potrivit naturii faptei
urmărirea penală va fi încheiată fără a transmite cauza procurorului.
Pe parcursul desfășurării urmăririi penale, procurorul participă doar în
măsura în care să asigure soluționarea eficientă și rapidă a cauzei. Ca excepție,
procurorul va prelua sarcinile anchetatorului șef în situațiile în care infracțiunea
este săvârșită de un polițist, sau în cazul altor infracțiuni, în dependență de
gravitatea faptei.
Cooperarea între organ de urmărire penală se manifestă și în cazul
necesității de a aplica măsuri procesuale de constrângere, astfel încât, organul de
urmărire penală are sarcina de a notifica procurorul despre aplicare în conformitate
cu prevederile ”Legii privind măsurile coercitive”.
În urma finisării investigației, cauza se transferă procurorului, cel din urmă
având prerogativa de a decide referitor la acțiunile ce vor fi întreprinse ulterior.
 Letonia
Potrivit legislației procesual penale, dar și a practicii de urmărire penală a Letoniei:
- urmărirea penală este efectuată de către poliție;
- din circa 600 de procurori doar 7 procurori efectuează urmărirea penală;
- controlul procurorului este realizat doar în anumite cazuri:
1) plângeri;
2) în unele cazuri prevăzute de lege, în dependență de gravitatea infracțiunii;
3) în cazurile de prioritate națională, în corespundere cu indicația Procurorului
General.
- investigația preliminară este efectuată de către ofițerul de investigații;
- acțiunile de urmărire penală, precum și alte acțiuni procesuale sunt autorizate de
instanță la demersul ofițerului de urmărire penală;
- ofițerul de urmărire penală se subordonează conducătorului organului de urmărire
penală;
- procurorul doar monitorizează materialele de refuz, dar nu adoptă hotărârea de
refuz în pornirea urmăririi penale;
- mecanismul de influențare a procurorului asupra polițistului:
1) avertismentul procurorului (în baza acestuia poate fi intentată o procedură
disciplinară la discreția Ministerului de resort);
2) protestul procurorului;
3) sesizarea disciplinară a procurorului în adresa șefului Poliției statului.
- La etapa când dosarul penal se află la procuror, ofițerul nu se mai implică pe caz.
- Repartizarea ofițerilor după procurori prin 3 modalități:
1) după numele polițiștilor;
2) după categoria cazurilor;
3) mixtă (atât după categoria cazurilor, cât și după numele polițiștilor).
- Polițistul poate recuza indicațiile procurorului la procurorul ierarhic superior.
- Plângerile împotriva acțiunilor și actelor polițistului:
1) se examinează de către procuror;
2) se contestă la procurorul ierarhic superior;
- nu se mai poate contesta în judecată.