Tema 1.

ENERGIA ŞI CONSUMUL DE ENERGIE 1

1. ENERGIA
1.1. Istoria conceptului de Energie
1.2. Definiţia energiei
1.3. Principii generale
1.4. Energia şi societatea
2. CONSUMUL DE ENERGIE ŞI PUTEREA DE CONSUM. CURBELE DE
SARCINĂ
3. PROGNOZA CONSUMULUI DE ENERGIE PE TERMEN LUNG
4. REGULA 72

1. ENERGIA

Ce este Energia?

Energia defineşte calitatea schimbărilor şi proceselor care au loc în Univers, începând cu

deplasarea în spaţiu şi terminând cu gândirea. Unitatea şi legătura formelor de mişcare a
materiei, capacitatea lor inepuizabilă de transformare reciprocă au permis măsurarea diferitelor
forme ale materiei printr-o măsură comună: ENERGIA.
Conceptul de energie este fundamental, datorită legăturii existente între materie şi mişcare, dar
şi datorită producerii şi transformării diferitelor forme de mişcare a materiei. Aceste forme de
mişcare se pot transforma reciproc unele în altele, în raporturi cantitative strict determinate, fapt
ce a permis introducerea noţiunii de energie ca o măsură comună a lor.

1.1. Istoria conceptului de Energie

Termenul de „energie“ are o istorie lungă. De origine din limba greacă veche, este folosit mai
întâi de Kepler în sensul de putere care emană din corpuri. În sensul actual, este introdus pentru
prima oară în literatura ştiinţifică de către Thomas Young, în anul 1807. Termenul de „energie
cinetică“ a fost introdus de W. Thomson, iar cel de „energie potenţială“ de Rankine.

În ceea ce priveşte căldura, acest termen a fost folosit într-un sens dublu: ca „energie internă“
(Claussius) şi ca „mărime de proces“ în sensul de căldură transferată de la un corp la celălalt.
Aceste accepţiuni ale termenului de căldură trădează menţinerea modelului de fluid, dar şi
extinderea acestui model asupra conceptului de energie nou introdus.

De atunci au rămas în terminologia tehnică termeni cum ar fi: pierderi de energie, stocare de
energie, economie de energie şi alte expresii care sugerează existenţa unei „materii imateriabile“
distinctă de sistemele fizice.
Istoria dezvoltării conceptului de energie până la forma actuală este lungă şi plină de nuanţări
semantice.

În 1665, G.W. Leibnitz a introdus termenul de „vis viva“ (forţa vie) pentru a desemna cantitatea
mv2 care apărea în calculele lui mecanice. Deşi Leibnitz a dat această denumire prin analogie cu
termenul de „forţă“, folosit de Isak Newton pentru produsul ma, alegerea sa nu a fost prea
inspirată.

În 1673, C. Huygens observă că în timpul ciocnirii a două sfere perfect elastice, suma produselor
dintre masa şi pătratul vitezei acestora, înainte şi după ciocnire, rămâne constantă.

În 1807, Th. Young a făcut trecerea de la forţa vie la energie. Mai târziu, W. Thomson (viitorul
lord Kelvin) introduce termenul de „energie cinetică“, iar Rankine pe cel de „energie potenţială“.

În 1826, J.V. Poncelet introduce termenul de „lucru mecanic“, contribuind astfel la crearea
premiselor pentru descoperirea legii conservării energiei.

În 1853, W. Thomson nota: „Numim energie a unui sistem material aflat într-o stare determinată,
contribuţia măsurată în unităţi de lucru a tuturor acţiunilor produse în exteriorul sistemului, dacă
acesta trece (indiferent în ce mod) din starea sa într-o stare fixată arbitrar“.

În 1897, M. Planck consideră că „energia este aptitudinea unui sistem de a produce efecte
exterioare“. Pentru Planck, energia este o funcţie de stare, prin energia unui corp (sau a unui
sistem de corpuri) înţelegându-se o mărime care depinde de starea fizică instantanee în care se
găseşte sistemul.

Clarificarea statutului conceptului de energie îi aparţine marelui fizician german Max Planck.
După acesta, prin energia unui corp se înţelege o mărime care depinde de starea fizică
instantanee în care se găseşte sistemul. Pentru a putea exprima energia sistemului într-o stare
dată printr-un număr determinat, trebuie fixată o anume „stare normală“ (la 0°C, presiunea
normală) a sistemului, fixare absolut arbitrară. Astfel, energia sistemului în starea dată, raportată
la starea dată, este egală cu „suma echivalenţilor mecanici ai tuturor acţiunilor produse în afara
sistemului, când acesta trece într-un mod oarecare de la starea dată la starea normală“. Prin
echivalenţi mecanici ai tuturor acţiunilor se înţelege lucrul mecanic în sens larg, deci al tuturor
tipurilor de forţe şi căldura multiplicată cu constanta universală J.

La nivelul actual de cunoştinţe şi dezvoltare tehnologică, se consideră că Universul care ne

înconjoară există sub două forme: de substanţă (materie) şi câmp de forţe.
Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa şi energia.
Masa este măsura inerţiei şi a gravitaţiei, iar energia este măsura scalară a mişcării materiei.
Cuvântul ENERGIE are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea, conţinutul concret al
noţiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor particularităţi mai
subtile, caracteristice anumitor forme de energie. Cea mai generală definiţie, prezintă energia ca
măsură a mişcării materiei. Această formulare, deşi corectă, prezintă inconvenientul unei
exprimări mai puţin explicite, având în vedere diversitatea mare a formelor de mişcare a
materiei.
1.2. Definiţia energiei

Dicţionarele definesc conceptul de energie ca fiind „capacitatea unui sistem fizic de a efectua
lucru mecanic, la trecerea dintr-o stare în altă stare“, această definiţie reflectând o anumită
mentalitate mecanicistă. Etimologic, cuvântul „energie“ are la bază cuvintele de origine latină
„energia“ şi de origine greacă „enerhia“, care aveau înţelesul de „activitate“.

Conceptul de „energie“ este fundamental datorită legăturii existente între materie şi mişcare, dar
şi datorită producerii şi transformării diferitelor forme de mişcare ale materiei. Aceste forme de
mişcare se pot transforma reciproc unele în altele, în raporturi cantitative strict determinate, fapt
ce a permis introducerea noţiunii de energie ca o măsură comună a lor („ceva ce rămâne
constant“ - H. Poincaré).

Energia este o funcţie de stare şi nimic altceva: energia este o mărime de stare a unui sistem
fizic.

Energia defineşte calitatea schimbărilor şi proceselor care au loc în Univers.

Unitatea şi legătura formelor de mişcare a materiei, capacitatea lor inepuizabilă de transformare

reciprocă, a permis măsurarea diferitelor forme ale materiei printr-o măsură comună: ENERGIA.

Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înţelegerea
corectă a noţiunii de energie constituie a condiţie necesară pentru analiza sistemelor energetice şi
a proceselor energetice.

Ori de cate or dispare o anumită cantitate de energie (mişcare), apare o cantitate echivalentă de
energie (mişcare) sub altă formă, ceea ce dovedeşte unitatea şi indestructibilitatea energiei
(mişcării materiei).
Energia internă, energia de legătură şi energia de interacţiune
· Partea din energia totală a unui sistem care depinde numai de mărimile lui de stare se numeşte energie
internă.
· Lucrul mecanic care trebuie consumat pentru a descompune un sistem în părţile sale componente, şi a le
separa iar distanţa dintre ele să fie infinită se numeşte energie de legătură.
· Lucrul mecanic care trebuie consumat pentru a constitui un sistem din părţile sale componente situate la
infinit se numeşte energie de interacţiune.
· Valorile absolute ale energiei de legătură şi energiei de interacţiune sunt egale şi au semne contrare.
· Diferenţa dintre energia totală a unui sistem izolat şi energia de interacţiune a părţilor sale componente se
numeşte energia proprie a acestor părţi.

Energia poate să se manifeste în diferite forme, insă în esenţă toate ele, la nivel micro şi macro,
se reduc la energia cinetică şi potenţială.
Energia cinetica, care caracterizează starea de mişcare a corpului.
Energia cinetică este energia pe care o posedă un corp datorită mişcării sale. Exemple: vântul,
care reprezintă mişcarea unor mase de aer, prin acţiunea sa pune în mişcare o moară de vânt,
smulge copacii din pământ etc. O apă curgătoare poate transporta pe suprafaţa ei plute
(încărcături).
Energia cinetică sau energie de mişcare a unui corp cu masă m, aflat în mişcare cu viteza în
raport cu un sistem de referinţă iniţial, este egală cu semiprodusul dintre masa corpului şi
pătratul vitezei acestuia -
Ec = ½ m · v 2 ,
Ec = [m] · [v ] = 1 kg · (1 m2 / s2 ) = (1 kg · m / s2) · 1 m = 1 N · 1 m = 1 J .
2

1J = 1 Newton · 1 metru .

Energia potenţială – este energia determinată de forţele de acţiune asupra corpului din partea
altor corpuri.
In abordarea macro Energia potenţială - reprezintă energia unui punct material ridicat deasupra
Pământului. Această energie depinde de poziţia punctului faţă de Pământ şi se mai numeşte
energie de poziţie sau energie potenţială gravitaţională –
E = G · h = mgh.

În cele mai dese cazuri aceste două forme de energie sunt interpretate ca una singură numită
energia mecanică.
Energia proprie a corpului, determinată de masa corpului prin formula lui A. Einstein
E= mc 2 , unde c – reprezintă viteza luminii în vid egală aproximativ cu 300 000 km/s, -
exprimă unitatea masei şi energiei. Ea poate fi eliberată doar la ciocnirea particulelor de materie
şi antimaterie, ca rezultat are loc anihilarea materiei şi transformarea ei în energie, în particular,
sub formă de radiaţie electromagnetică şi în rezultatul reacţiei de fisiune nucleară. Şi invers,
radiaţia electromagnetică portantă de energie poate crea o pereche particulă- antiparticulă, altfel
spus are loc crearea materiei din energie.
Definiţia cea mai răspândită a energiei este următoarea: capacitatea (proprietatea) unui sistem
fizic de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare în altă stare. Astfel energia este lucrul
mecanic efectuat împotriva forţei de rezistenţă.
O altă noţiune fizică, strins legată de energia şi adesea confundată cu ultima, este puterea
definită astfel: lucrul mechanic efectuat într-o unitate de timp sau energia primită (cedată) într-o
unitate de timp şi se determină cu raportul dintre energie şi timp. Altfel spus, puterea este viteza
cu care se efectuează lucrul.

În scopul considerării simultane, în egală măsură, a tuturor factorilor care determină condiţiile de
transformare a energiei, au fost introduse noţiunile de EXERGIE şi ANERGIE. Aceste mărimi
energetice depind de:
· starea sistemului de conversie,
· forma energiei consumate,
· ireversibilitatea proceselor de transformare a energiei,
· starea mediului ambiant.
Exergia şi Anergia au caracterul unor noţiuni complementare, prin intermediul cărora se poate
exprima orice formă de energie, oricare ar fi capacitatea de transformare a acesteia. În acest
context, partea de energie transformată fără restricţii reprezinta Exergia, iar partea de energie
netransformabilă în energie este Anergia. Rezultă că Energia poate fi concepută în sensul
identităţii:
ENERGIA = EXERGIA + ANERGIA
Exergia sau energia cu capacitate nelimitată de transformare, este cantitatea maximă de energie
care se poate transforma în orice altă formă de energie în următoarele condiţii: stare determinată
a mediului ambiant şi reversibilitate totală a proceselor de transformare.

În această categorie se încadrează energia electrică, care este formată integral din exergie
(anergia este nulă), iar în condiţii ideale este reversibilă integral în alte forme de energie.

Anergia sau energia cu capacitate nulă de transformare, este energia care, chiar şi în condiţii de
reversibilitate totală a proceselor, nu se poate transforma în exergie (adică lucru mecanic) nici
măcar parţial.

În această categorie se încadrează, de exemplu, căldura disponibilă la temperatura

mediului ambiant. Cantitatea imensă de energie înmagazinată în mediul ambiant nu
prezintă interes din punct de vedere practic, deoarece exergia sa este nulă.

Folosind aceste mărimi de analiză, de exemplu în calculul evoluţiei proceselor termice,

rezultatele obţinute vor fi în concordanţă atât cu Pricipiile I şi II ale Termodinamicii, respectîndu-
se caracterul conservativ al energiei, cât şi caracterul restrictiv referitor la sensul şi limitele
posibile ale transformărilor de energie.

În cazul căldurii, energia corespunde numai acelei părţi din mişcarea termică pe seama căreia se
poate obţine lucru mecanic. Deci, exergia corespunzătoare unei anumite cantităţi de căldură
reprezintă partea maximă din căldura respectivă care se poate transforma în lucru mecanic,
pentru o stare dată a mediului ambiant. Anergia căldurii, este acea parte din căldură ce nu se
poate transforma în lucrul mecanic, în general fiind cedată mediului ambiant.

Pentru ambele forme de energie, una din cele doua componente poate fi nulă. Astfel, în cazul
energiei electrice, anergia este nulă, în timp ce în cazul energiei interne corespunzătoare stării de
echilibru cu mediul ambiant (la presiunea şi temperatura mediului ambiant) exergia este nulă.

Energia se prezintă ca un cristal cu multe faţete. Cristalul este ansamblul acestor faţete, iar
nici o faţetă luată singură nu îl poate explica. Faţetele acestea sunt, în cazul energiei, de natură
fizică, matematică, tehnologică, economică, ecologică, sociologică, politică. Timpul apare aici ca
un numitor comun, intervenind prin durate mergând de la milioane de ani (necesare pentru
formarea naturală a cărbunilor fosili), până la perioade de 30-50 de ani la care se referă
evaluările energetice obţinute.

Conversia, consumul şi conversarea energiei (Site UTM)

Una din legile fundamentale ale fizicii este legea conservării energiei: în procesele fizice energia
nu poate fi distrusă sau diminuată, ea poate fi doar transformată dintr-o formă de energie în alta.
Această definiţie înseamnă că cantitatea de energie a unui sistem rămâne constantă, noi nu
putem nici crea nici să distrugem energia. Noi putem doar să transformăm dintr-o formă în alta.
În acest context apare întrebarea: ce este consumul de energie? Odată ce cantitatea de energie
rămîne neschimbată, care este rostul conservării energiei? De ce trebuie să sting lumina în
auditoriul părăsit de studenţi, dacă legea fundamentală a fizicii spune că energia tot timpul
rămine neschimbată? Aceste întrebări par confuze doar la prima vedere.
Atunci când consumăm energia se are în vedere următoarele: noi convertim energia chimică
stocată în cărbune, petrol, gaze naturale, lemne sau energia stocată în nucleul atomic, sau
gravitaţională a apei, sau energia cinetică a vântului, sau energia radiaţiei solare în căldură şi
lumină pentru locuinţele noastre, energia electrică pentru a pune în mişcare maşinele unelte, în
energie cinetică pentru a mişca vehiculele. Altfel spus, consumul de energie este echivalent cu
conversia energiei. Totodată, atunci când sting lumina inutilă, contribui la micşorarea
(conservarea) cantităţii de cărbune sau gaze naturale, care trebuie arse la centrala electrică. Altfel
spus, va trebui să convertăm mai puţină energie chimică concentrată în cărbune sau gaze
naturale, în energie electromagnetică sau lumină.

Conservarea energiei nu înseamnă altceva decât a produce mai multe bunuri materiale şi a
presta mai multe servicii, convertind o cantitate mai mică de resurse energetice primare în
căldură, energie electrică, lumină, etc.

1.3. Principii generale

Energia constituie un exemplu de problema interdisciplinară. Energia nu poate fi înţeleasă în

afara principiilor termodinamicii, unde timpul este un parametru esenţial:
· principiul I - energia se conservă,
· principiul II - energia se degradează.

Totodată, orice politică energetică este confruntată cu problema costului energiei, iar aceasta din
urmă este în ultimă instanţă o problemă de timp. Rămânând în limitele fixate de al doilea
principiu al termodinamicii, lucrul mecanic este ales ca normă fizică pentru evaluarea
conţinutului calitativ al energiei. Este vorba de cantitatea de energie, sub forma de lucru mecanic,
care poate fi convertită, în ipoteza unor condiţii ideale. Începând cu anul 1956, acest echivalent
al lucrului mecanic a fost numit EXERGIE si corespunde la ceea ce într-o terminologie mai
veche, se desemna prin energie disponibilă sau energie liberă.

Procesele spontane sunt controlate de două tendinţe:

· o tendinţă este orientată spre atingerea celui mai scăzut nivel de energie,
· cealaltă tendinţă este orientată spre o stare de echilibru cu probabilitate maximă.

Când sunt utilizaţi combustibili fosili, aspectul energetic controlează procesul. Atingerea stărilor
cu probabilităţi crescute (corespunzătoare unei creşteri a entropiei) predomină procese cu un
schimb energetic scăzut, cum ar fi amestecul de gaze. Într-un sistem închis (sistem care
realizează numai schimburi energetice), entropia creşte atunci când procesul este ireversibil,
chiar dacă procesul este controlat de energie.

Extinzând, conceptul de exergie la care este îndeplinită numai condiţia existenţei unui mediu cu
proprietăţi constante, ca în cazul clasic, exergia devine o caracteristică potenţială a oricărui
sistem (de obiecte, corpuri, surse de căldură, etc.) şi intervine aici un interesant principiu de
simetrie. Potenţialul exergetic trebuie sa fie o funcţie simetrică de obiectele în chestiune,
deoarece cantitatea maximă de lucru care poate fi extrasă dintr-un sistem nu se poate modifica
prin schimbarea ordinii obiectelor.

Chiar dacă nu se intră în aspectele matematice implicate aici, se pot desprinde câteva idei
semnificative:

· Orice proces cu viteză finită este însoţit de pierderi de energie. Dar acestea sunt exact
procesele de care suntem vital interesaţi, deoarece viaţa poate fi menţinută numai dacă
materialele necesare sunt obţinute cu o rată finită. Transportul presupune o viteză pozitivă,
dar cu cât mergem mai repede cu atât mai mari sunt pierderile de energie.
 · Faptul ca entropia creşte atunci când un proces ireversibil are loc într-un sistem închis,
reflectă tendinţa de a dobândi o stare energetică joasă. Într-un astfel de proces este posibil
chiar ca entropia să descrescă.
· Entalpia (capacitatea de a produce lucru mecanic) şi exergia sunt parametrii distincţi
asociaţi unui proces.
· Într-un proces ireversibil, entalpia se conservă, iar exergia se degradează. Situaţia poate fi
comparată cu aceea a aerului sub presiune dintr-un cauciuc de automobil. Când cauciucul
se sparge, aerul şi entalpia nu se pierd, ci numai se eliberează. În legătură cu evaluarea
exergiei, apare posibilitatea de a ne baza pe entalpie (aşa cum se obişnuieşte) sau pe
exergie. Pentru combustibilii fosili uzuali nu apare o deosebire importantă între cele două
căi. Însă, când căldura şi electricitatea sunt produse prin cogenerare, aceasta poate fi
importantă.

Câteva principii generale pot fi enunţate:

· Energia este o abstracţie matematică, o măsură a mişcării în fenomenele de transformare

a formelor în mişcare.
· Energia disponibilă nu este întotdeauna sub forma dorită. Pentru a obţine forma dorită,
trebuie procedat la conversie. Uzual, nu toată energia disponibilă poate fi transformată într-
o altă formă de energie.
· Cantitatea totală de energie rămâne neschimbată în orice transformare a formelor în
mişcare - legea conservării energiei. Această lege permite deducerea modului de
funcţionare a sistemului în care au loc transformări, dacă cunoaştem expresiile matematice
ale diferitelor forme de energie.
· Deoarece energia nu poate fi creată sau distrusă, suma energiilor care intră în proces
trebui să fie egală cu suma energiilor care rezultă din proces.
· Utilizarea diferitelor forme de energie implică cunoaşterea transformărilor dintr-o formă
de energie în alta. S-a descoperit astfel, legea fundamentală privind ireversibilitatea în timp
a fenomenelor reale, ce ne permite să aflăm câtă energie disponibilă avem. Astfel s-a
introdus noţiunea de entropie (evoluţie) a cărei creştere în timpul proceselor fizice
determină ireversibilitatea.
· Energia defineşte calitatea proceselor, entropia defineşte sensul evoluţiei proceselor.
Cunoaşterea proprietăţilor sistemelor fizice şi a legilor de desfăşurare a proceselor se face
folosind noţiunile şi principiile termodinamicii (care sunt exprimările matematice ale legii
conservării şi legii entropiei). Se consideră că reprezentările macroscopice constituie un
sistem teoretic destul de cuprinzător pentru înţelegerea generală a lucrurilor.

1.4. Energia şi societatea

Site UTM:
Pe parcurs de milenii omenirea a folosit pentru satisfacerea necesităţilor sale doar energia
regenerabilă - radiaţia solară, lemne de foc, vântul şi apa curgătoare, ultimele fiind derivate ale
aceiaşi energii solare.
Începând cu secolul XIX se creează noi sisteme energetice bazate pe avantajele incontestabile
ale surselor fosile: concentrare ridicată, posibilitate de stocare, pot fi transportate la distanţe mari
şi convertite în alte tipuri de energie - termică, mecanică, electrică.
Pe parcursul a circa 200 ani omenirea a creat un complex energetic grandios şi greu de
imaginat, care asigură serviciile fundamentale: iluminatul, încălzirea, refrigerarea, transportul,
procesele tehnologice, etc. Fără energie nu pot fi menţinute standardele moderne de bunăstare,
educaţie şi sănătate.
Totodată, s-a recunoscut că energia modernă este vinovată de apariţia a numeroase probleme de
mediu. Va trebui să găsim un compromis între cererea crescândă de servicii energetice şi
necesitatea acută de-a proteja mediul ambiant. Soluţia problemei constă în revenirea omenirii la
surse regenerabile. În aşa mod se va repara lanţul firesc, rupt acum 200 de ani. Secolul XIX a
fost al aburilor, secolul XX- al electricităţii, iar secolul XXI va fi al soarelui sau nu va fi deloc.

Progresul omenirii, din cele mai vechi timpuri până astăzi, este legat de folosirea energiei.
Etapele energetice ale societăţii umane au fost demarcate de apariţia:

· energiei hidraulice şi eoliene, în prima etapă;

· energiei combustibililor, într-o etapă ulterioară;
· energiei nucleare, cel mai recent.

Dezvoltarea societăţii este direct dependentă de consumul de energie. Prelucrarea statistică a

corelaţiilor dintre consumul de energie, dezvoltarea industrială a societăţii şi venitul naţional
arată o strânsă legătură între aceşti factori.

Caracterul limitat al resurselor energetice ridică problema opţiunilor energetice în viitor. Formele
de energie primară care participă actualmente în cea mai mare măsură la satisfacerea
necesităţilor energetice sunt: cărbunii, hidrocarburile lichide şi gazoase, energia hidraulică şi
energia nucleară. Pe baza verificărilor şi prospecţiunilor în curs ale rezervelor de energie, acestea
sunt suficiente până în anii 2010-2020. Se estimează că rezervele cunoscute de cărbune s-ar
epuiza în câteva sute de ani, iar cele de gaz şi petrol în mai puţin de 50 de ani. Contrar acestor
prognoze pesimiste au apărut şi păreri optimiste, care văd soluţii pentru problemele energetice cu
care este confruntată omenirea. Specialiştii subliniază:

· tendinţa de reducere a necesităţilor de energie pentru activitatea economică, prin

asimilarea de noi procese tehnologice;
· tendinţa de creştere a cantităţii de energie extrase din combustibilii fosili prin creşterea
randamentului instalaţiilor;
· descoperirea de noi surse de energie, confirmate de cercetările care se efectuează în
numeroase laboratoare din lume;
· descoperirea unor inovaţii tehnologice, care vor produce importante schimbări în
structura producţiei şi consumului de energie.

Studiile efectuate pe plan mondial, privind oferta de energie şi cererea în următorii 50 de ani, au
arătat că lumea va reuşi să traverseze această perioadă de criză energetică cu preţul unui efort
maxim, în două etape dificile:

1. În anii ce vor urma se va trece de la hidrocarburile lichide naturale la combustibili

lichizi sintetici (de exemplu: petrolul sintetic derivat din cărbune).
2. Dezvoltarea tehnologiei de extragere a energiei din surse care pot asigura satisfacerea
necesităţilor pe termen lung, adică din resurse nelimitate: energia solară şi
energia nucleară.

Un element esenţial pentru trecerea de la o resursă energetică la alta îl constituie timpul de

tranziţie necesar pentru ca o formă de energie să pătrundă pe piaţă, acesta fiind pe plan mondial
de aproximativ 100 de ani.

Utilizarea intensivă a combustibililor fosili a modificat substanţial nivelul de CO 2 din atmosferă,

rezultând o încălzire globală datorată efectului de seră. Conform estimărilor, în anul 2050,
pentru satisfacerea unei cereri de energie de 50 TWan / an, temperatura Terrei va creşte cu 2°C.
Un scenariu moderat, cu o cerere de 30 TWan / an, ar determina o creştere a temperaturii de
0,5°C până în 2030. Cazul extrem, care ar duce la o creştere a temperaturii cu 4°C, ar facilita
topirea gheţurilor din regiunile polare. În urma analizei acestor aspecte, apar următoarele
probleme:

· caracterul limitat al resurselor energetice, având în vedere că peste 90% din consumul
mondial de energie provine din combustibili fosili;
· diversele forme de poluare: chimică, termică, etc.

Una dintre soluţii constă în exploatarea de noi surse de energie, cum ar

fi: energia soarelui, energia apelor termale, energia vântului, energia
valurilor, energia nucleară. Se pune însă problema randamentului
scăzut al instalaţiilor şi a costului de realizare. Condiţiile de mediu au
un rol important în exploatarea acestor surse de energie. De exemplu,
randamentul instalaţiilor care captează energia solară depinde de: felul
activităţii Soarelui, latitudinea geografică, altitudinea locului,
nebulozitate, umiditatea atmosferică, numărul orelor de insolaţie,
poluarea atmosferică.

1.1 Consumul de energie

Scopul unui sistem energetic este de a răspunde cererilor societăţii pentru o varietate de servicii,
cum ar fi:
• gătitul,
• iluminatul,
• climatizarea încăperilor,
• transportul, etc.

In vederea determinării indicatorilor de eficienta energetica este necesara stabilirea tipului de

energie ce va fi masurat.
Functie de perspectiva din care privim consumul de energie exista diverse posibilităţi de
măsurare a energiei:

Energia primara
Reprezinta energia care nu a suferit nici un proces de transformare.

Măsurarea consumului de energie sub forma primara nu se poate realiza direct, deoarece in multe
cazuri consumatorii utilizează energie ce a suferit diverse procese de conversie. Energia primara
consumata trebuie insa calculata, de exemplu pe baza energiei finale consumate si a proceselor
de transformare din cadrul sectorului energetic.
O modalitate simpla de aplicat este de a aduna consumul de energie sub forma combustibililor cu
consumul de energie electrica la care se aplica un randament de conversie pentru producerea
energiei electrice in sistemul electroenergetic (in general intre 33 si 40%).
Pentru mai multa exactitate se pot considera si pierderile din cadrul procesului de producere si
transport al energiei.
In practica, problema care se pune este de a preciza nivelul pana la care se merge in considerarea
proceselor de conversie.
Energia finala
Energie furnizata consumatorului pentru a fi convertita in energie utila. Conversia energiei nu
este obiectul principal al consumatorului, dar este posibil sa se petreaca si in instalatiile acestuia.

Energia utila
Energia de care dispune consumatorul dupa cea din urma conversie in instalatiile sau aparatele
sale. Aceasta masoara energia ce este furnizata unei anumite aplicatii de la consumator.
Energia utila se poate utiliza in cadrul studiilor de eficienta energetica a diverselor tipuri de
consumuri finale ale energiei.

Determinarea unei marimi agregate, energia primara, pune problema definirii unei referinte
pentru stabilirea unor coeficienti de conversie.
CONSUMUL DE ENERGIE ŞI PROGNOZA LUI PE TERMEN LUNG

2. CONSUMUL DE ENERGIE ŞI PUTEREA DE CONSUM. CURBELE DE

SARCINĂ
3. PROGNOZA CONSUMULUI DE ENERGIE PE TERMEN LUNG
4. REGULA 72

2. CONSUMUL DE ENERGIE ŞI PUTEREA DE CONSUM. CURBELE DE SARCINĂ

Consumul de energie vizavi de puterea de consul

Lucrul şi Energia
Din manualul şcolar de fizică este cunoscut că o forţă aplicată asupra unui corp, ce conduce la
mişcarea acestuia, efectuează un lucru. Valoarea lucrului este determinată de produsul forţei la
distantă.

Un joule reprezintă lucrul efectuat de o forţă de un newton ce mişcă corpul la distanţa de un

metru în direcţia acţionării forţei
1J =1N ∙ m
Cea mai simplă unitate de măsură a lucrului mecanic este kilogrammetrul (kg·m).

Din manualul şcolar de fizică este cunoscut că 1 kg·m reprezintă lucrul efectuat de o forţă de
1kg pe o distanţă de 1metru. La ridicarea unui corp cu greutatea de 1kg la înălţimea de 1 metru
iarăşi se efectuează un lucru mecanic de 1kg·m si respectiv se cheltui 1kg·m energie.

Energia unui corp exprimă capacitatea acestui de a efectua un lucru.

Unitatea de măsură a energiei şi lucrului realizat este comună. în sistemul SI este joule (J).

Puterea
Este foarte puţin de a cunoaşte doar consumul de energie pentru a avea o imagine cât de cât clară
despre natura activităţii realizate. Un lucru poate fi realizat mai încet sau mai repede. Viteza
realizării unui lucru, sau viteza consumului/producerii de energie – este importantă caracteristică a
instalaţiei energetice (a sistemului, a procesului). Viteza efectuării unui lucru mecanic se exprimă in
kilogrammetri per secundă - kg·m/sec.

Fie că a fost realizat un lucru ce a presupus un consum de electricitate de 100 kWh.

Cei 100kWh de electricitate sunt echivalenţi cu energia consumată -
· de un fier de călcat pe parcursul a 100 de ore de lucru, sau
· de 100 de fiere de călcat pe durata doar a unei singure ore, sau
· de toate becurile de iluminat din apartamentul Dv. pe parcursul unei luni (720h) etc.

Intuitiv simţim necesitatea existenţei unui parametru ce ar exprima viteza de consum a energiei,
pentru care unitatea de măsură în exemplul de mai sus ar fi kWh/sec, sau kWh/h sau la general
-W (Watt), sau kW sau MW.
Noţiunea de viteză de consum a energiei (electrice sau termice) este sinonimă cu cea de putere
de consum. Un consumator de energie urmează a fi alimentat de la o sursă; pentru sursă
consumatorul este o sarcină - şi în contextul discuţiilor la această temă adesea puterea de
consum este substituită cu noţiunea de sarcină, exprimându-ne, spre exemplu, in felul următor
–... sarcina electrică a blocului nostru de locuit este de 300 de kilowaţi! ... Sau sarcina termică a
cartierului nostru, alimentat cu căldura de la o centrală termică, este de 1MJ/sec sau de 1MW sau
de 0.860Gcal/h.

Mai sus discuţiile erau centrate pe partea de consum. Insă , dacă trecem la partea de producere a
energiei în mod similar este aplicat termenul de viteza de producere a energiei, sau puterea
instalaţiei de producere, sarcina generatorului.
Sub aspect istoric mai întâi a fost introdusă unitatea de măsură a puterii – calul-putere (CP)

1CP = 75 kg·m/s = 0.736kW

1kW = 102 kg·m/s = 1.35CP

Puterea de tracţiune a unui cal este de 2-3 ori mai mică decât 1CP!

Curbe de sarcină
Introducere
Prin definiţie curba de sarcină reprezintă variaţia puterii de consum în timp. Aria de sub curba
de sarcină exprimă energia consumată pe perioada de studiu (de analiză).
Curbele de sarcină pot fi clasificate după mai multe criterii, cum ar fi: după durata de studiu
(curbe zilnice, curbe lunare, curbe anuale), după locul unde este înregistrată curba (la bornele
unei instalaţii de consum, la intrare în reţeaua consumatorului), după tipul consumatorului
(consumator industrial, consumator comercial, consumator rural, consumator urban, etc.).
Curba de sarcină zilnică reprezintă variaţia puterii de consum P(t) pe parcursul unei zile
(fig.3,a).
In calculele efectuate atât la faza de exploatare cât şi cea de planificare pe larg se utilizează
curbele clasate.
Curba clasată este curba puterilor pentru o perioadă de timp (lună, an) trasată în ordinea
descrescătoare a puterilor (fig.3,b).
Figura 3. Curba de sarcină zilnică (a) şi curba clasată anuală

Principalele caracteristice ale unei curbe de sarcină

Puterea maximă absorbită Pm reprezintă valoarea maximă a puterii înregistrate in perioada de
studiu (valoarea maximă regăsită pe curba de sarcină, fig. 3).
Puterea minimă absorbită Pmin reprezintă valoarea minimă a puterii înregistrate in perioada de
studiu (valoarea minimă regăsită pe curba de sarcină).
Puterea medie absorbită Pmed este o mărime fictivă, utilă în efectuarea calculelor şi analizei
regimurilor de consum, care reprezintă o putere constantă pe parcursul duratei de studiu (zi, lună,
an) şi care conduce la acelaşi consum de energie ce corespunde curbei reale de sarcină pentru
aceiaşi perioadă de timp.
Puterea medie de consum Pmed poate fi calculată prin raportarea consumului înregistrat de
energie la durata de timp.

Pentru puterea medie zilnică şi puterea medie anuală putem scrie –

24 8760

E  P(t )dt ; (1.1) Ean  P (t )dt , (1.2)

Pmed zi  zi  0
Pmed an   0
Tzi 24 Tan 8760

de unde rezultă relaţiile - Wzi  Pmed  24 (1.3), Wan  Pmed  8760 . (1.4)

Consumul de energie reprezintă aria de sub curba de sarcină;

24 8760
pentru o zi - Wzi   P (t )dt , (1.5) şi pentru un an - Wan   P (t )dt . (1.6)
0 0
Durata de utilizare a puterii maxime (a vârfului de sarcină) Tm se defineşte ca numărul de ore
pe parcursul cărora consumul de energie ce ar fi avut loc la puterea maximă ar fi egal cu
consumul real de energie (fig. 3,b) –
E
Wan  Pm  Tm , (1.7) de unde Tm  an . (1.8)
Tm
Această mărime este cunoscută şi ca timpul de utilizare a puterii maxime. Durata Tm este o
mărime fictivă, insă utilă în descrierea regimului de consum.

Coeficientul de utilizare a puterii maxime a unei instalaţii de consum se defineşte ca raportul

între consumul real de energie şi consumul maximum posibil de energie -

E an P T T T
ku   m m  m  m (1.9)
Em Pm  Tan Tan 8760

E an Pmed  Tan Pmed

sau ku    . (1.10)
Em Pm  Tan Pm

Coeficientul de aplatizare (uniformizare) a graficului de sarcină se defineşte ca raportul între

puterea minimă şi puterea maximă -
Pmin
 . (1.11)
Pm
Figura 4. Curba clasată de sarcină termică a unui cartier rezidenţial

Fig.1. Curba zilnică de sarcină activă pentru un consumator casnic:

a) – zi de iarnă, b) – zi de vară.

Utilizând curbele de sarcină zilnice se poate trasa curba anuală a sarcinilor maxime (fig. 2). Sarcina
corespunzătoare unei luni se obţine prin efectuarea mediei aritmetice a sarcinilor maxime zilnice din luna
respectivă.

Fig.2. Curba anuală a sarcinilor active maxime.

Curba anuală a sarcinilor maxime prezintă un gol de sarcină pe perioada verii, gol în care pot fi planificate
reparaţiile echipamentelor energetice.
Aşezând sarcinile din curba anuală a sarcinilor maxime, în ordine descrescătoare, se obţine curba anuală a
sarcinilor maxime clasate (fig. 3).
Fig.3. Curba anuală a sarcinilor active maxime clasate.
3. PROGNOZA CONSUMULUI DE ENERGIE PE TERMEN LUNG

Proiectarea sistemelor de aprovizionare cu energie presupune cunoaşterea evoluţiei consumului

de energie pentru o perioadă îndelungată de timp.
Există diverse modele şi metode de prognozare a consumului de energie‚ însă noi ne vom referi
doar la modul de descriere a evoluţiei consumului anual (sau a sarcinii maxime anuale) pe
termen lung (perioadă de studiu). Printre modelele pe larg aplicate în acest scop sunt modelul
liniar şi cel exponenţial. Aceste modele presupun cunoaşterea consumului (sarcinii) pentru un
moment de timp (pentru un an de referinţă) cât şi unii parametri ce caracterizează dinamica lui
(rata anuală de creştere‚ etc.).
Evoluţia lentă a consumului (sarcinii) de-a lungul unei perioade de viitor poate fi descrisă de o
funcţie:
lineară (fig. 1.1‚ a) - x

b
x0 b 2 a

x0

Fig. 1.1. Ipoteze privind evoluţia

consumului de energie


x t  x0 1  r t  t 0  , sau  (1.1)

exponenţială (fig. 11.3‚ b) -

x t  x0  1  r 
t  t0
, sau (1.2)

exponenţială cu creştere limitată (fig. 1.1‚ c) -

b2
x t  x0 ‚ (1.3)
1  b1  e  r  t  t0 

unde
xt şi x0 - parametrul de prognoză (valoarea consumului anual de energie sau valoarea
sarcinii maxime anuale de consum) pentru anul t şi respectiv pentru anul de
referinţă t0;
t şi t0 - anul curent t al perioadei de studiu pentru care se caută valoarea parametrului
de
prognoză şi‚ respectiv‚ anul de referinţă t0‚ pentru care se cunoaşte valoarea
acestui parametru‚ de regulă t0 = 1;
r - rata medie anuală de creştere/descreştere a sarcinii;
b1 şi b2 - coeficienţi; b2 leagă valoarea de referinţă x0 cu cea maximă posibilă xm ‚
 xm = x0 b2 ; pentru valorile x0 şi xm cunoscute b2 = xm / x0 .

Formulele (11.1) - (11.3) pot fi prezentate sub o formă mai generală

xt  x0  K t , (1.4)

unde Kt reprezintă coeficientul de creştere a consumului (sarcinii) anului t faţă de valoarea ei

la anul t0 :

K t  1  r t  t0  - pentru o creştere liniară‚ (1.5)

K t  1  r 
t t 0
- creştere exponenţială simplă şi
(1.6)
b2
Kt  - creştere exponenţială cu saturaţie. (1.7)
1  b1  e  r  t t0 

Alegerea celui mai potrivit model (linear, exponenţial‚ etc.) se efectuează în baza analizei datelor
retrospective privind dinamica consumului (sarcinii)‚ şi/sau în baza unor ipoteze de creştere a
consumului pe viitor pentru diferite tipuri de consumatori.
De-a lungul perioadei de studiu sarcina poate să-şi schimbe valoarea lent sau prin salturi; în cele
ce urmează vom considera doar ipoteza evoluţiei lente.

Pentru to = 0

Kt  1  r  t - pentru o creştere liniară‚ (1.8)

K t  1  r 
t
- creştere exponenţială simplă şi (1.9)
b2
Kt  - creştere exponenţială cu saturaţie. (1.10)
1  b1  e rt

Pentru o creştere lineară incrementul Xt , Xt = X t - X t-1, are o valoare constantă, pe când în
cazul unei creşteri exponenţiale - o valoare variabilă.
4. REGULA 72

Pentru o rată r de creştere a consumului dată/cunoscută prezintă interes de a şti care ar fi

numărul de ani la care coeficientul de creştere Kt ar obţine valoare 2, 4, 16 etc. Altfel spus,
pentru o rată r cunoscută se caută care ar fi durata (Ndublare) pentru care valoarea consumului
Xt ar fi dublă faţă de valoarea iniţială X0.

Tabelul 1. Valorile coeficientului de Kt pentru diferite rate r şi diferiţi ani în viitor

Numărul Anii perioadei de viitor
de ani la 2006 2007 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Rata care
de valoarea
creşt. se 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
, r % dublează,
Ndublare
1 72.00 1.010 1.020 1.030 1.041 1.051 1.062 1.072 1.083 1.094 1.105
2 36.00 1.020 1.040 1.061 1.082 1.104 1.126 1.149 1.172 1.195 1.219
3 24.00 1.030 1.061 1.093 1.126 1.159 1.194 1.230 1.267 1.305 1.344
4 18.00 1.040 1.082 1.125 1.170 1.217 1.265 1.316 1.369 1.423 1.480
5 14.40 1.050 1.103 1.158 1.216 1.276 1.340 1.407 1.477 1.551 1.629
6 12.00 1.060 1.124 1.191 1.262 1.338 1.419 1.504 1.594 1.689 1.791
7 10.29 1.070 1.145 1.225 1.311 1.403 1.501 1.606 1.718 1.838 1.967
8 9.00 1.080 1.166 1.260 1.360 1.469 1.587 1.714 1.851 1.999 2.159
9 8.00 1.090 1.188 1.295 1.412 1.539 1.677 1.828 1.993 2.172 2.367
10 7.20 1.100 1.210 1.331 1.464 1.611 1.772 1.949 2.144 2.358 2.594
15 4.80 1.150 1.323 1.521 1.749 2.011 2.313 2.660 3.059 3.518 4.046
20 3.60 1.200 1.440 1.728 2.074 2.488 2.986 3.583 4.300 5.160 6.192
25 2.88 1.250 1.563 1.953 2.441 3.052 3.815 4.768 5.960 7.451 9.313

Valoarea se dublează după o perioadă de Tdub ani, unde Tdub = 72 / r%

Numărul de ani la care valoarea iniţiată creşte de 2, 4 şi 16 ori

Rata de Kt
creştere 2 4 16
5% 14.3 28.4 56.8
10% 7.2 14.5 29.1

Exemplu: La o rată anuală de creştere a consumului de 5% valoarea consumului se dublează la

14.3ani, creşte de 4 ori către anul 29!
1.1.1. Câteva noţiuni ce privesc Energia

Pentru o mai bună înţelegere a celor expuse în lucrarea de faţă, vom considera, mai întâi, câteva
noţiuni ce privesc Energia, apoi vom preciza ce este Energetica.
 Energie: proprietate a materiei; lat. energia, grec. energeia. Energia există în mai multe
forme: energie mecanică, energie chimică, energie atomică (nucleară), energie electrică
(electricitate), energie termică (căldură). Energia reprezintă capacitatea unui sistem de a efectua
un lucru, trecând dintr-o stare în alta.
 Purtător de energie: toate felurile de combustibil (purtători de energie chimică), materiale
calde sau reci, fluide ce posedă energie cinetică sau potenţială (purtători de energie mecanică),
câmpul electromagnetic, materialele fuzionabile sau fisionabile (purtători de energie nucleară).
 Resursă energetică: purtător de energie utilizat, direct sau după unele transformări, cu
scopul satisfacerii unei nevoi de energie.

În societatea modernă, Energia este un factor (serviciu) fundamental pentru

calitatea vieţii. Modul nostru de viaţă şi de lucru ne face total dependenţi de Energie !

 Resursă energetică primară (sau naturală): purtător de energie existent în natură, apărut ca
rezultat al dezvoltării geologice a pământului, care poate fi extras şi ulterior utilizat direct sau
după unele transformări cu scopul satisfacerii unei nevoi de energie. Exemple: cărbunii, ţiţeiul,
gazele naturale, lemnul, uraniul, potenţialul hidro etc.
 Resursă energetică secundară (sau tangenţială): resursa energetică rezultată în cadrul unor
procese tehnologice ca un produs auxiliar sau deşeu şi care poate fi folosit în alte procese.
Exemple: apa încălzită în procesele de răcire, aburul industrial prelucrat, gaze combustibile etc.
Resursele secundare, energia cărora nu poate fi folosită sau nu este rentabil de a fi folosită, sunt
considerate pierderi.
 Energie primară: energie originară neconvertită a unor purtători cum sunt combustibilii
naturali, substanţele fuzionabile/fisionabile şi forţe naturale.
 Energie secundară: energie a unor purtători rezultată prin procesele de conversie a energiei
primare. Purtători de energie secundară: derivate din cărbuni, derivate petroliere, electricitatea.
 Energie finală: energie, sub formă primară sau secundară, disponibilă pentru folosirea
directă de către utilizatori.
 Energie utilă: energie efectiv folosită într-un proces.
 Energie electrică (electricitate): energia mişcării orientate a electronilor, obţinută într-un
circuit electric închis în urma aplicării unei diferenţe de potenţial.
 Energie termică (căldură): energia unui sistem care poate fi transmisă altui sistem pe baza
diferenţei de temperatură dintre acestea două. Exemple de purtători de energie termică:
apa caldă sau fierbinte, aburul, gaze calde.
 Gazele naturale reprezintă un amestec de gaze cu un conţinut mare de metan (CH 4), obţinut
din zăcăminte naturale (pe uscat şi submarine). Ele conţin şi un şir întreg de hidrocarburi mai
grele (CxHy), care se lichefiază la presiunea atmosferică. Ele pot conţine de asemenea vapori de
apă, componente sulfurice şi alte gaze nonhidrogenice, precum bioxidul de carbon (CO 2),
nitrogenul (N2) sau heliul (He).

A venit timpul să folosim energia într-un mod cât mai eficient !

1.1.2. Energia - un factor de importanţă vitală în societatea modernă

Toată lumea ştie că dacă nu este energie nu este nici lumină, nu este nici căldură, blocurile de
locuit sunt ca şi paralizate, nu circulă transportul, dispare confortul, iar ceea ce ne rămâne din
abundenţă este munca fizică. Societatea a conştientizat pe deplin rolul pe care îl are energia în
viaţa cotidiană şi necesitatea adoptării unei atitudini responsabile faţă de problemele energetice
ale prezentului şi viitorului.

1.1.3. Energia ca marfă şi piaţa ei de desfacere

Atât energia electrică, cât şi energia termică, în economia de piaţă reprezintă o marfă care este
produsă şi comercializată. Aceste două forme de energie pot fi produse atât în mod separat, cât şi
împreună (cogenerare). Ele au valoare diferită de întrebuinţare şi caracteristici specifice (tab.
1.1).
Ponderea energiei electrice în consumul final de energie are în toată lumea tendinţă de creştere,
datorită dotării crescânde a sectorului casnic şi a serviciilor cu aparate electrice, precum şi a
utilizării tot mai frecvente a noilor tehnologii bazate pe electricitate.

Utilizarea energiei electrice pentru încălzire reprezintă o modalitate ineficientă de folosire a

resurselor primare de energie. În unele state europene, un asemenea consum este impozitat; statul
poate oferi subvenţii pentru trecerea locuinţelor de la încălzirea electrică la încălzirea cu gaze.
Este preferabil ca încălzirea spaţiilor să se bazeze pe arderea directă a gazelor combustibile (gaze
naturale, metan) sau pe cogenerare.

1.2. Ce este Energetica

1.2.1. Energetica - o noţiune polisemantică

(i) Energetica, ca domeniu al ştiinţei. Energetica este o ştiinţă multidisciplinară, ce se preocupă

de studierea legităţilor, proceselor şi fenomenelor legate direct sau indirect de producerea,
conversia, stocarea, transportul, distribuţia, furnizarea şi utilizarea resurselor energetice primare
şi ale diferitelor forme de energie (în continuare - “producere...utilizare”).
(ii) Ca ramură/sector a/al economiei. Termenul Energetică este echivalent cu cel de Industrie
energetică sau Complex energetic şi reprezintă totalitatea entităţilor economice preocupate de
“producerea...utilizarea” resurselor energetice primare şi ale energiei.

"Energia sprijină viaţa noastră zilnică: ea ne luminează străzile, ne încălzeşte

casele, ne pune în mişcare industria şi ne alimentează vehiculele. ...Iată de ce asigurarea
cu energie ieftină din surse sigure şi durabile a constituit şi rămâne a fi preocuparea
constantă a guvernelor".
Tony Blair (Feb. 2002) in welcoming the publication of the PIU Energy Review.

(iii) Ca infrastructură. Termenul Energetică este echivalent cu Sistem tehnologic energetic

sau, mai pe scurt, Sistem energetic, care reprezintă ansamblul de instalaţii şi construcţii,
organizat unitar, cu scopul “producerii...utilizării” resurselor energetice primare şi ale energiei.
În Republica Moldova infrastructura energetică include:
˙ sistemul electroenergetic (SEE);
˙ sistemul termoenergetic (STE);
˙ sistemul de gazificare (SG);
 ˙sistemul de aprovizionare cu combustibil solid şi lichid.
(iv) Ca sistem economic de producţie-consum. Energetica este privită ca ansamblul celor două
părţi constituante –
˙ sfera producţiei (supply side);
˙ sfera consumului (demand side).

O asemenea interpretare este binevenită pentru a separa preocupările şi politicile ce se referă, pe

de-o parte, la complexul energetic propriu-zis şi, pe de altă parte, la consumatori şi la sistemele
de consum.

1.2.2. Rolul deosebit al sectorului energetic

(i) Energetica este un sector deosebit al economiei naţionale, întrucât:
˙ produce şi oferă o marfă (energie) care nu poate fi depozitată; producerea, transportul şi
consumul energiei (electrice, ba chiar şi termice) sunt, sau pot fi considerate, procese
simultane;
˙ energia ajunge la consumator nu ca alte mărfuri - de pe tejgheaua vânzătorului - ci prin
linii electrice şi ţevi (prin reţele);
˙ prestarea serviciilor are loc 24 ore din 24 şi 7 zile în săptămână;

˙ cere investiţii mari, ca urmare, are o inerţie economică considerabilă şi necesită o strategie
şi planificare pe termen lung, mediu şi scurt.
˙ exercită un impact important asupra mediului.

(ii) Energetica oferă servicii publice din sfera Serviciului Universal

Energetica este un sector al economiei naţionale şi oferă servicii publice din sfera Serviciului
Universal.

Serviciul Universal - se referă la servicii de interes general şi are ca scop asigurarea

accesului la servicii de calitate şi la tarife rezonabile al tuturor consumatorilor finali de pe
întreg teritoriul ţării.
Conceptul de serviciu public se referă atât la organismele care furnizează serviciile, cât şi la
serviciile de interes general pe care le prestează. Scopul serviciului public constă în satisfacerea
cerinţelor generale ale colectivităţii1.
Serviciile de interes general sunt serviciile considerate de autorităţile publice ca fiind în interesul
general al comunităţii şi având, ca atare, obligaţii specifice. Ele includ servicii aflate în afara
pieţei (învăţământul obligatoriu, protecţia socială), obligaţiile statului (securitate şi justiţie) şi
servicii de interes economic general (energia electrică şi termică, gazele naturale, apa,
canalizarea, comunicaţiile etc.).
Principiile de bază care guvernează furnizarea de servicii pentru utilizatori includ: continuitatea
serviciilor, calitatea acestora, siguranţa ofertei, accesul egal, preţuri rezonabile.
Câteva precizări la serviciile energetice publice2:
˙ demonopolizarea unei pieţe a serviciilor se acceptă doar în cazul în care acest lucru este
justificat din punct de vedere economic;
˙ faţă de toţi furnizorii / consumatorii se aplică unele şi aceleaşi reguli;
˙ consumatorii sunt în drept a cere şi a obţine informaţii cu privire la calitatea şi costurile
serviciilor;
1
Legea serviciului public, MO RM nr.61 din 2.11.1995.
2
Principii de management energetic. Coord-r Prof. Aureliu Leca. Editura Tehnică.
Bucureşti, 1997.
 ˙ a pretinde calitate cât mai înaltă la costuri cât mai mici etc.
(iii) Energetica - un sector strategic reglementat de stat
Pornind de la importanţa sectorului energetic în dezvoltarea socială, economică şi industrială a
ţării, statul întotdeauna va controla şi va reglementa acest sector.
De menţionat că reglementarea şi controlul de stat sunt absolut necesare pentru:
˙ a neutraliza imperfecţiunile pieţei energetice;
˙ a implementa politici sociale;
˙ a promova politici de mediu;
˙ a permite statului să intervină în diverse probleme de interes naţional sau regional.

Indiferent de forma de proprietate a întreprinderilor energetice (privată sau de stat),

indiferent de gradul de liberalizare a pieţei energiei - statul va continua să exercite controlul
asupra activităţilor economice ale acestora şi să le reglementeze în interesul societăţii.
Un stat nu poate lăsa energetica să fie totalmente ghidată de forţele pieţei - ca o barcă în
valurile mării !

Energetica este, într-un fel, sistemul vascular al economiei şi al întregii societăţi şi necesită
control de stat3.

3
Alţii ar spune altfel: transportul este sistemul vascular, însă energia este sîngele care circulă prin el.