MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ

Prima viziune de a crea o monedă unică a fost concepută odată cu declanșarea

unei dintre cele mai mari crize din istoria umanității, Marea Depresiune din 1929-
1933. Criza provocată în interiorul SUA s-a extins pe tot globul pământesc dintre
care și pe continentul European. Una dintre cele mai grave probleme revăzute în
acea perioadă au fost costurile exagerate aplicate prin schimbul valutar dintre țările
europene și legătura strânsă de indexare între monedele europene, lira sterlină și
dolarul american. Atunci s-a pus prima întrebare în scopul de a crea o monedă
unică, însă pe termen lung conceptul nu a fost dezvoltat.
În timpul celui de-al doilea război mondial a avut loc conferința de la Bretton
Woods unde 40 de țări au semnat revenirea monedelor la etalonul de aur. Sistemul
prevedea stabilirea cursului valutar al dolarului SUA bazat pe prețul aurului. În
acel an s-a hotărât etalonarea la aur doar a dolarului SUA, iar celelalte monede
erau indexate cu dolarul SUA. Conferința de la Bretton Woods a avut un impact
global asupra economiei mondiale și a schimbat jocul economic, inclusiv pe
continentul european.
Odată cu prăbușirea sistemului de la Bretton Woods din 1971 și decizia
guvernului american de a liberaliza cursul de schimb valutar a fost creat un val de
instabilitate pe piețele de schimb care au repus în discuție raportul de paritate între
monedele europene. În anul 1972 cele 6 state membre al UE au creat “șarpele în
tunel” ceea ce reprezintă un mecanism de fluctuare controlată a monedelor în
interiorul unor marje reduse de fluctuare față de dolarul american. Destabilizat de
crizele petroliere, de dolarul slab şi de divergenţele între politicile economice,
şarpele îşi pierde în mai puţin de 2 ani majoritatea membrilor, reducându-se în
final la o zonă a mărcii care reuneşte Germania, Beneluxul şi Danemarca.
Soluționarea creării unei zone de stabilitate monetară revine în martie 1979
prin instruirea sistemului monetar european (SME) bazat pe conceptul cursurilor
de schimb fixe, dar ajustabile. Monedele tuturor statelor membre, cu excepţia
Marii Britanii, participă la mecanismul de schimb. Principiul consta în cursurile de
schimb valutar ce se bazau pe cursurile-pivot stabilite în funcție de ECU
(„European Currency Unit”), iar fluctuările monedelor nu trebuiau să depășească
marja de 2.25% față de cele două cursuri înscrise în grila bilaterală. Excepția
acestui mecanism era lira italiană căreia i se permitea o marjă de 6%. Odată cu
adoptarea programului pieţei unice în 1985, potențialul acestui sistem nu putea fi
exploatat pe deplin datorită costurilor relativ ridicate ale tranzacțiilor de schimb
valutar și de incertitudini privind fluctuarea cursurilor de schimb.

1
 În anul 1988 a fost prezentat raportul ce se referea la necesitatea unei
coordonări a politicilor economice mai eficiente și introducerea unor norme care să
reglementeze deficitele bugetare naţionale şi a înfiinţării unei instituţii noi, în
totalitate independente, căreia să îi fie încredinţată politica monetară a Uniunii -
BCE. În 1989 Consiliul European convoacă o conferinţă interguvernamentală
pentru a identifica modificările care trebuie aduse tratatului în vederea realizării
Uniunii Economice și Monetare. În final, tratatul prevedea instruirea Uniunii
Economice și Monetare în 3 etape ce urma spre adoptarea a tuturor țărilor a
monedei unice euro.

APARIȚIA MONEDEI UNICE EUROPENE

O monedă unică oferă multe avantaje: întreprinderile pot face mai ușor
comerț transfrontalier, economia evoluează mai bine, iar consumatorii au mai
multe oportunități și posibilități de alegere.
Au existat însă obstacole politice și economice – de la angajamentul politic
uneori slab și divergențele de opinii asupra priorităților economice până la
turbulențele de pe piețele internaționale. Toate aceste obstacole au trebuit să fie
depășite pentru a înainta către uniunea economică și monetară.
Stabilitatea valutară internațională din perioada imediat postbelică nu a durat
mult. Tulburările de pe piețele valutare mondiale amenințau sistemul de prețuri
comune asociat politicii agricole comune, unul din pilonii principali ai Comunității
Economice Europene de la acel moment. Încercările ulterioare de a atinge rate de
schimb stabile au fost afectate de crizele petroliere și de alte șocuri, până când, în
1979, a fost lansat Sistemul Monetar European (SME)
Sistemul Monetar European s-a bazat pe menținerea cursurilor de schimb ale
monedelor participante într-un interval restrâns. Această abordare complet nouă a
reprezentat o coordonare fără precedent a politicilor monetare ale țărilor UE și a
funcționat cu succes timp de peste un deceniu. Apoi, sub președinția lui Jacques
Delors, guvernatorii băncilor centrale din țările UE au elaborat „Raportul Delors”
privind modul în care ar putea fi realizată UEM.
Moneda unică europeană și-a început existența pe 1 ianuarie 1999 după zeci
de ani de efort și negocieri din partea țărilor membre UE. Fostele monede naționale
au fost rapid preluate de către euro și au încetat să mai existe. Euro este una dintre
cele mai importante valute din lume, astfel utilizarea bancnotelor și monedelor
euro s-a extins pe tot globul pământesc. Euro este considerată a doua cea mai
sigură monedă din lume după dolarul american, și aceasta este utilizată de către
multe bănci centrale, printre care și de Banca Națională a Moldovei ca monedă
internațională de rezervă.
Crearea unei monede unice în Uniunea Europeană a generat o serie de
avantaje printre care sunt stabilitatea unei monede care deține o rată scăzută a
2
inflației și a dobânzii, nu este necesară convertirea valutei în zona euro și cetățenii
pot cu ușurință compara prețurile din diferite țări ale zonei Euro. Utilizarea
monedei unice stimulează creșterea economiei, creează piețe financiare mai
integrate, facilitează comerțul internațional și creează un impact puternic pentru
UE în economia mondială.
Inițial euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de
operațiuni de plată unde nu se implicau bancnote sau monede. Pentru plățile în
numerar se utilizau monedele vechi pentru fiecare țară individual. Pe 1 ianuarie
2002 euro a fost introdus pentru prima dată publicului sub formă de bancnote
și monede. Nu toate țările membre ale UE nu au optat pentru aderarea la monedă.
Pentru introducerea acesteia ca monedă oficială țările erau obligate să parcurgă
schimbări economice importante, trebuiau să atingă o rata a inflației mică, dobânzi
bancare mici și statul trebuie să aibă capacitățile economice necesare pentru a ține
moneda sub control, odată cu aderarea la aceasta. Două țări membre, Regatul Unit
și Danemarca, care aveau posibilitatea să introducă moneda au optat pentru clauza
de neparticipare prevăzute în Tratatul de la Maastricht.
Doar 11 țări din statele membre ale UE au introdus moneda unică europeană
drept monedă oficială pe 1 ianuarie 1999.
Euro este moneda oficială a 19 dintre 28 statele membre ale UE. Introducerea
monedelor și bancnotelor euro, în 2002, a fost pregătită timp de peste 40 de
ani. Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană sunt responsabile cu
menținerea valorii și stabilității monedei euro și cu definirea criteriilor de aderare
la zona euro.
Dovadă tangibilă a integrării europene, moneda unică are un istoric specific
în ceea ce privește aspectul, introducerea și politicile care o vizează. Cu toate că
trecerea la euro a avut loc cu aproape 20 de ani în urmă, în unele țări este încă
posibil să schimbați bancnote și monede naționale vechi în euro.
Unele țări din UE încă nu îndeplinesc criteriile pentru a adera la zona euro, în
timp ce altele (Danemarca și Regatul Unit) au ales să nu participe.
În cadrul zonei euro, euro este singura monedă legală. În absența unui acord
specific privind mijloacele de plată, creditorii sunt obligați să accepte plăți în euro.
Părțile pot conveni, de asemenea, să facă tranzacții în alte monede străine oficiale
(de exemplu, dolarul american). De asemenea, pot conveni să utilizeze „monede”
private (de exemplu, sisteme de plată pe bază de vouchere) sau monede virtuale
(de exemplu, bitcoin).
Aceste tranzacții private și comerciale fac totuși obiectul legislației fiscale, al
dreptului comercial, al legislației de combatere a spălării banilor și al altor norme
generale privind comerțul cu mărfuri. Monedele care nu sunt oficiale în zona euro
nu sunt însă reglementate de dreptul monetar.

3
 Articolul 128 alineatul (1) din TFUE stabilește statutul de mijloc legal de plată
al bancnotelor euro, iar articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 974/98 face același
lucru pentru monedele euro.
Moneda euro este dovada cea mai tangibilă a integrării europene: aproape 341
de milioane de oameni o folosesc în fiecare zi, ceea ce o face să fie a doua cea mai
utilizată monedă din lume. Avantajele sale sunt evidente pentru orice persoană care
călătorește în străinătate sau face cumpărături on-line pe site-uri din alte țări ale
Uniunii.
STATELE MEMBRE CARE FOLOSESC MONEDA EURO
În prezent, euro (EUR) este moneda oficială a 19 din cele 28 de state membre
ale UE. Ele formează zona euro.
Statele membre din zona euro Deși toate țările din UE fac parte din uniunea
economică și monetară (UEM), 19 dintre ele și-au înlocuit monedele naționale cu
moneda unică, euro. Aceste țări, care formează zona euro sunt: Austria, Belgia,
Cipru,Estonia,Finlanda,Franța,Germania,Grecia,Irlanda,Italia,Letonia, Lituania,
Luxemburg,Malta,Țările de Jos,Portugalia,Slovacia,Slovenia, Spania.
Statele membre care nu fac parte din zona euro. Acestea sunt țări în care
moneda euro nu a fost încă adoptată, dar care se vor alătura zonei euro atunci când
vor îndeplini condițiile necesare. Este vorba în special despre statele membre care
au aderat la Uniune în 2004, 2007 și 2013, adică după lansarea euro, în 2002.
Aceste țări sunt:Bulgaria,Croația,Republica Cehă,Ungaria,Polonia,România,
Suedia.
Statele membre cu clauză de neparticipare (opt-out) Ocazional, statele
membre pot negocia o clauză de derogare de la oricare din normele sau tratatele
Uniunii Europene, convenind să nu participe la evoluțiile din anumite domenii de
politică. În ceea ce privește moneda unică, acest lucru este valabil pentru
Danemarca. Această țară și-a păstrat moneda după ce a devenit membră a UE.
Aderarea la zona euro
Pentru a adopta moneda euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească
așa-numitele criterii de convergență Aceste condiții economice și juridice
obligatorii au fost convenite în Tratatul de la Maastricht în 1992 și sunt cunoscute
și sub denumirea de „criteriile de la Maastricht”. Toate statele membre ale UE, cu
excepția Danemarcei și a Regatului Unit, trebuie să adopte moneda euro și să adere
la zona euro, odată ce sunt pregătite să îndeplinească aceste criterii.
Tratatul nu specifică un calendar anume pentru aderarea la zona euro, ci lasă la
latitudinea statelor membre să-și dezvolte strategiile care să conducă la
îndeplinirea criteriilor de convergență.
Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană decid împreună dacă o țară
candidată la aderarea la zona euro îndeplinește sau nu condițiile necesare. După
evaluarea progreselor înregistrate în raport cu criteriile de convergență, cele două
4
instituții își publică concluziile în propriile rapoarte. Acestea trebuie apoi ratificate
de Consiliul ECOFIN, după consultări cu Parlamentul și cu șefii de stat. Dacă
avizele sunt favorabile, procesul de adoptare a monedei euro.

UTILIZAREA MONEDEI EURO ÎN AFARA ZONEI EURO

Rolul euro în afara zonei euro.Euro este a doua monedă ca importanță în
lume.Proporția plăților internaționale în euro și în dolari americani este
aproximativ egală, iar moneda euro este pe locul doi în topul preferințelor pentru
împrumuturile contractate, împrumuturile acordate și rezervele băncilor centrale la
nivel mondial.
În același timp, euro este utilizat ca monedă oficială sau de facto, precum și
ca monedă de ancorare în mai multe țări și regiuni din afara Uniunii Europene:
Azore și Madeira (Portugalia),Insulele Canare (Spania),Ceuta și Melilla (Spania),
Guyana Franceză,Insulele franceze din Caraibi,Mayotte și Réunion (Franța), Saint
Pierre și Miquelon (Franța),
Moneda euro este, în același timp, moneda unor țări terțe: Andorra, Kosovo*.
(această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu
RCSONU 1244/99, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a
Kosovo), Muntenegru,Monaco,San Marino, Cetatea Vaticanului.
Sistemul monetar stabil pe care se bazează moneda europeană face ca euro să
fie o monedă de ancorare atractivă: mai multe țări și teritorii din afara zonei euro și
din afara UE și-au ancorat monedele la moneda euro. Ele au realizat acest lucru fie
încheind un acord bilateral cu o țară din zona euro, fie prin decizia unilaterală a
țării/teritoriului în cauză.

ROLUL INTERNAȚIONAL AL MONEDEI EURO

Moneda euro ar putea avea un rol și mai mare în lume, care să reflecte
importanța economică și financiară a zonei euro. Astfel, economia internațională ar
putea deveni mai puțin vulnerabilă la șocuri.
Creșterea rolului internațional al monedei euro este o modalitate de
consolidare a influenței Europei în lume. Astfel, Uniunea Europeană va putea să
își protejeze mai bine cetățenii și întreprinderile, să își apere valorile și să își
promoveze interesele în stabilirea agendei mondiale în cadrul unui multilateralism
bazat pe norme. De asemenea, se va îmbunătăți reziliența sistemului financiar
internațional, ceea ce înseamnă opțiuni suplimentare pentru operatorii de pe piață
din întreaga lume și reducerea vulnerabilității economiei internaționale la șocuri
legate de puternica dependență de o monedă unică a multor sectoare. Euro ar trebui
să continue să faciliteze și să extindă agenda comercială responsabilă a Europei,
pentru a le permite întreprinderilor europene să desfășoare activități comerciale

5
fără perturbări în întreaga lume, lucru care ar aduce beneficii economiei europene
și ar proteja, în același timp, modelul social și de reglementare european pe
continent.
Sprijinul public pentru moneda euro rămâne la un nivel foarte ridicat, după cum
arată sondajele organizate periodic începând din 2002. Majoritatea cetățenilor
continuă să sprijine reformele economice și utilizarea rotunjirii pentru a elimina
monedele de 1 și de 2 cenți. În toamna anului 2018, procentul celor care
considerau că moneda euro este benefică pentru UE a atins un nivel record – 74 %
dintre respondenții din zona euro au declarat acest lucru. În schimb, doar 15 %
dintre respondenți au declarat că moneda euro a avut efecte negative pentru țara
lor, ceea ce reprezintă o scădere cu un punct procentual.
O monedă euro mai puternică se bazează pe o structură instituțională solidă
a uniunii economice și monetare, precum și pe un sistem bancar al UE rezilient și
pe piețe de capital lichide. Pentru consolidarea rolului internațional al monedei
euro sunt necesare aprofundarea uniunii economice și monetare (finalizarea uniunii
bancare și dezvoltarea unor piețe de capital profunde și lichide prin
intermediul uniunii piețelor de capital).
Astfel, inițiativele de consolidare a rolului internațional al monedei euro
completează acțiunile planificate și pe cele în curs menite să aprofundeze uniunea
economică și monetară a Europei.
Succesul monedei euro ca monedă stabilă și credibilă înseamnă că aceasta
joacă deja un rol important dincolo de frontierele UE și ale zonei euro.
Se estimează că ponderea Uniunii Europene în produsul intern brut global se ridică
la aproximativ 17 %. Ponderea zonei euro este estimată la aproximativ 12 %.
În ceea ce privește ponderea utilizării pentru plăți la nivel mondial, euro este a
doua monedă. Ponderea euro în plățile globale s-a ridicat la aproximativ 36 % în
2017. Pentru comparație, ponderea dolarului american este de circa 40 % din
totalul plăților.
Alte șaizeci de țări și teritorii din întreaga lume, în care trăiesc circa 175 de
milioane de cetățeni, au ales ca moneda lor să fie euro sau să fie ancorată de euro.
Ponderea monedei euro în rezervele valutare mondiale se ridică în prezent la
aproximativ 20 %. Pentru comparație, ponderea dolarului american este de peste
60 %. Nicio altă monedă nu depășește 5 %.
UE își menține poziția de lider în ceea ce privește comerțul internațional,
asistența pentru dezvoltare și asistența umanitară.
UE este cel mai mare bloc comercial din lume și cel mai important partener
comercial pentru 80 de țări din întreaga lume. Acordul de parteneriat economic
UE-Japonia, convenit de curând, este cel mai important acord comercial negociat
de UE.

6
 UE, împreună cu statele sale membre, este în continuare cel mai important
donator de asistență umanitară și pentru dezvoltare la nivel mondial. În 2017,
valoarea totală a asistenței oficiale pentru dezvoltare a fost de 75,7 miliarde EUR.
UE a contribuit cu 57 % din această sumă.
Utilizarea la scară mai largă a monedei euro în lume poate aduce beneficii
economiei europene.

 Costuri mai mici și un risc mai scăzut pentru comerțul internațional

realizat de întreprinderile europene. Dacă tranzacțiile se desfășoară în
euro, mai degrabă decât într-o monedă străină, se elimină riscul de schimb
valutar și o serie de costuri asociate, în special pentru întreprinderile mici și
mijlocii din Europa.
 Mai multe opțiuni pentru participanții la piață din întreaga lume.
 Rate mai scăzute ale dobânzilor plătite de gospodăriile, întreprinderile
și statele membre din Europa. O monedă euro mai atractivă, care își
păstrează valoarea, reduce ratele dobânzilor solicitate de investitori.
 Un acces mai sigur la finanțare pentru întreprinderile și guvernele
europene, chiar și în perioade de instabilitate financiară externă, întrucât
piețele financiare europene ar putea deveni mai aprofundate, mai lichide și
mai integrate.
 O mai mare autonomie a consumatorilor și a întreprinderilor europene,
care să le permită să efectueze sau să primească plăți în cadrul tranzacțiilor
internaționale pe care le desfășoară și să se finanțeze cu expunere redusă la
acțiuni în justiție introduse de jurisdicțiile țărilor terțe, cum ar fi sancțiunile
extrateritoriale.
 O mai mare reziliență a sistemului financiar și a economiei
internaționale, care să le facă mai puțin vulnerabile la șocurile aplicate
pe cursul de schimb.

Beneficiile asociate unei utilizări mai largi a unei monede internaționale sunt
însoțite de responsabilități globale mai mari, în conformitate cu mandatele băncilor
centrale. Deși beneficiile creșterii rolului internațional al monedei euro sunt mai
importante decât posibilele provocări, consecințele acestei creșteri trebuie să fie
atent calibrate, de exemplu în ceea ce privește balanța de plăți pentru zona euro în
raport cu restul lumii.