ACTUALITĂŢI ÎN SĂNĂTATEA MEDIULUI AMBIANT

CUPRINS

1. INTRODUCERE

1.1. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

1.2. FACTORII DE MEDIU

1.3. CERINŢE DE BAZĂ PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS

1.4. MEDICINA MEDIULUI

2. MODIFICĂRI GLOBALE DE MEDIU ŞI SĂNĂTATEA POPULAŢIEI

2.1. MODIFICĂRI ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

2.2. MODIFICĂRI ALE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN RELAŢIE CU CALITATEA

VIEŢII OMULUI

2.3. CRIZA ECOLOGICĂ CONTEMPORANĂ

2.4. MODIFICĂRILE CONTEMPORANE DE SĂNĂTATEA MEDIULUI ŞI

SĂNĂTATEA POPULAŢIEI

1. INTRODUCERE

1.1. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR, mediul de existenţă al omului, reprezintă totalitatea

factorilor ecologici cu care organismul se află în relaţii directe sau indirecte, cu
acţiune pozitivă sau negativă asupra organismului viu.
 1.2. FACTORII DE MEDIU sunt factori din afara organismului uman, prezenţi la un
moment dat şi care acţionează asupra omului şi a activităţii sale.

CLASIFICAREA FACTORILOR DE MEDIU, după criteriile:

- după origine:

• naturali, de bază, vitali: aer, apă, sol, alimente

• artificiali , antropogeni: locuinţa, aşezările umane, îmbrăcămintea şi

încălţămintea

- după natura lor:

• fizici – biometeorologici (temperatură, umiditate, curenţi de aer, presiune

atmosferică), radiaţii neionizante şi ionizante, zgomot și vibrații

• chimici – fie modificarea compoziţiei chimice naturale a factorilor de mediu

(carenţă sau exces), fie supraadăugarea unor substanţe la compoziţia chimică
naturală (exemple: praf, fum de ţigară, droguri, medicamente, aditivi alimentari)

• biologici – bacterii, virusuri, paraziţi, fungi

• sociali – relaţii interumane, stres
• accidentali – accidente (casnice, de circulaţie, la locul de muncă, recreaţionale),
răniri intenţionale (suicid, abuz)

- după influenţa asupra organismului:

 • sanogeni, pozitivi pentru promovarea stării de sănătate
• patogeni, negativi pentru promovarea stării de sănătate, cauzatori de boli
• de risc, orice caracteristică sau condiţie care poate favoriza, declanşa sau agrava
apariţia unui fenomen negativ pentru starea de sănătate.

1.3. CERINŢE DE BAZĂ PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS

• aer curat (mediul aerian de existenţă a omului; în absenţa aerului, viaţa este
posibilă doar câteva minute)

• apă suficientă şi neprimejdioasă (mediul apos este mediul de apariţie şi de

răspândire a vieţii; componenta principală a organismului viu; fără apă, viaţa este posibilă
4-5 zile)

• alimente furnizoare de nutrienţi şi lipsite de riscuri abiotice şi biotice

• aşezări umane sigure şi liniştite

• ecosistem global stabil, favorabil habitatului uman.

2. MODIFICĂRI GLOBALE DE MEDIU ŞI SĂNĂTATEA POPULAŢIEI

2.1. MODIFICĂRILE MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR:

  substanţiale şi în creştere, dominant fiind omul în relaţia sa cu mediul

 cu evoluţie de la caracter local şi rezolvare locală, la caracter transfrontalier şi

global, şi rezolvare internaţională, şi cu apariţia ameninţării sănătăţii şi poate chiar a
supravieţuirii umane

 mediul natural s-a transformat progresiv într-un mediu artificial instabil şi

fragil, prin activitatea omului şi activitatea economică şi industrială.

2.2. MODIFICĂRILE MEDIULUI ÎN RELAŢIE CU CALITATEA VIEŢII OMULUI sunt:

 pozitive – noi tehnologii de conservare a energiei şi resurselor,

îmbunătăţirea comunicaţiilor, circulaţie mai rapidă, dezvoltarea cooperării
internaţionale

 negative – degradarea mediului şi apariţia factorilor de risc.

2.3. CRIZA ECOLOGICĂ CONTEMPORANĂ necesită o abordare interdisciplinară şi

internaţională, şi se defineşte prin:

 creşterea populaţiei globului (1,6 miliarde în 1990, 9 miliarde în 2030) →

dezvoltare economică pe măsură → eliminarea unor cantităţi mari de poluanţi în mediu

 înlocuirea progresivă a produselor naturale cu produse artificiale, unele cu

potenţial toxic, cumulative în organismele vii

 dezvoltarea unor tehnologii periculoase → dezvoltarea transportului acestor

 tehnologii în ţările sărace, în curs de dezvoltare, fără infrastructură adecvată →
degradarea accentuată a mediului (în absenţa controlului calităţii factorilor de mediu).

2.4. MODIFICĂRILE CONTEMPORANE DE SĂNĂTATEA MEDIULUI ŞI

SĂNĂTATEA POPULAŢIEI:

 încălzirea globală (modificări climatice)

 diminuarea stratului de ozon

 reducerea resurselor

 dispariţia unor specii şi reducerea biodiversităţii

 poluarea mediului

 deşertificarea

 macro- şi micromodificări în ecosisteme.

2.4.1. Încălzirea globală

Clima este factor de mediu fizic natural complex, rezultat al interacţiunii dintre pământ şi soare
(klima – greceşte = înclinaţia radiaţiei solare).

Clima este regimul vremii într-un interval de timp îndelungat într-o zonă geografică dată.
Vremea este fenomenul natural care rezultă din îmbinarea complexă şi dinamică a fenomenelor
fizice din natură:

 radiaţia calorică

 temperatură şi umiditate

 curenţi de aer

 presiune atmosferică

 electricitate atmosferică,

în interrelaţie cu teritoriul subiacent:

 uscat şi apă

 configuraţia reliefului

 latitudine şi altitudine.

Vremea se manifestă într-un interval de timp scurt.

Relaţia om – climă:

 om (← climă)

 aclimatizare

 creearea climatului artificial (locuinţă, îmbrăcăminte, încălţăminte)

 clima (← om)
  creşterea eliberarii de energie

 creşterea vaporilor de apă .

Atmosfera, învelişul gazos al pământului, acţionează ca o seră: permite trecerea radiaţiei solare
spre sol şi absoarbe radiaţia reflectată de sol.

Gazele de seră (vapori de apă, dioxid de carbon, oxizi de azot, metan, hidrocarburi, ozon) au un
rol hotărâtor în stabilitatea termică a planetei (temperatură medie anuală, temperatură
medie la suprafaţa solului, diferenţe de temperatură zi – noapte) şi menţinerea vieţii.

Vaporii de apă sub formă condensată, norii, reflectă circa 30% şi absorb circa 15% din radiaţia
solară care îi străbate ziua. Noaptea, reţin radiaţiile care vin dinspre pământ.

Dioxidul de carbon este componenta cu cel mai mare rol al efectului de seră.

Surse de producere a dioxidului de carbon:

 combustii naturale din sol

 respiraţia fiinţelor vii; omul elimină prin aerul expirat dioxid de

carbon în concentraţie de 4%, de 100 de ori mai mare decât în aerul
inspirat

 combustii industriale

 putrefacţia şi descompunerea substanţelor organice

 arderea combustibililor

 transformarea bicarbonaţilor în carbonaţi la nivelul mărilor şi

oceanelor, cu eliberare de dioxid de carbon

 izvoare minerale suprasaturate

  emanaţii vulcanice.

Consumul dioxidului de carbon:

 fotosinteza plantelor verzi care elimină oxigen

 transformarea carbonaţilor în bicarbonaţi la suprafaţa mărilor şi

oceanelor

 precipitaţii (ploi, ninsori).

În atmosferă, dioxidul de carbon nu este distrus, iar capacitatea de îndepărtare a fost

nelimitată până nu demult.

În prezent s-au redus consumatorii de dioxid de carbon şi au crescut eliminările de dioxid de

carbon:

• distrugerea pădurilor (reținere) cu dezgolirea humusului

(oxidări=producere)

• extinderea agriculturii cu accelerarea oxidării substanţelor organice din sol

(producere) şi cu trecerea insecticidelor folosite, în apă, cauză a reducerii
fotosintezei fitoplanctonului

• intensificarea arderii combustibililor în mijloacele de transport, centrale

termoelectrice, industrii, focare domestice.

Metanul

Surse – descompunerea plantelor: agricultură, cultura orezului

- descompunere în stomacul animalelor: crescătorii de vaci şi oi

Creşterea concentraţiei gazelor de seră duce la creşterea temperaturii medii la suprafaţa
solului dovedită şi posibilă:

 creşterea cu 0,6 grade Celsius în secolul XX

 în prima jumătate a secolului XXI, creştere prognozată cu 0,5 grade

Celsius

 până în 2100, creştere cu 1,4-5,8 grade Celsius.

CONSECINŢELE ÎNCĂLZIRII GLOBALE

 Anomalii de vreme

 valuri de căldură → creşterea riscului de deces

 ierni calde → reducerea mortalităţii iarna

 furturni şi tornade → dislocarea unui număr mare de persoane → consecinţe

psihologice

 ploi torenţiale → împiedică tratarea apelor reziduale, purificarea apei în uzinele

de apă → risc crescut de transmitere fecal-orală a patogenilor

↓
 consumul fondurilor naţionale pentru cazuri de dezastre.

 Boli transmise de vectori

temperatura crescută + umiditate crescută - permite creşterea varietăţii, abundenţei şi virulenţei

insectelor

 boli tropicale şi subtropicale, cu creşterea incidenţei, prevalenţei şi a mortalităţii

(exemplu: înmulţirea ţânţarilor → malaria)

 apariţia unei noi specii de ţânţari, Aedes albopictus în SUA (anii 1980), evidenţiat
recent în Italia şi Albania; vector pentru arbovirusuri cauzatoare de febră hemoragică,
encefalita virală.

 Boli hidrice infecţioase

 ploile abundente → transportul agenţilor patogeni tereştri în sursele de apă →boli

infecţioase hidrice bacteriene, parazitare

 încălzirea mediului marin → dezvoltarea algelor → concentrare de biotoxine în

peşti şi crustacee → risc crescut de intoxicaţii

 creşterea temperaturii apei → creşterea rezervorului hidric de patogeni prin

multiplicarea lor (v.holeric), creşterea concentraţiei de germeni prin scăderea cantităţii de
apă din râuri (salmonele)

 inundaţiile → contaminarea surselor de apă

  seceta → concentrarea patogenilor în sursele de apă.

 Criza apei

 acces insuficient la apă potabilă (OMS: 1,7 milioane de persoane mor anual
prematur)

 fără acces la o sursă sigură de apă (OMS:peste un miliard de persoane)

limitarea creşterii populaţiei în multe zone ale lumii.

Criza apei

= termen general folosit pentru a descrie o situaţie în care apa disponibilă într-o regiune este
mai mică decât cererea.

ONU (Organizația Naţiunilor Unite), FAO (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură)

asociază crizei de apă cu:

– deficitul global de apă utilizabilă

– poluarea apei
– defrișarea pădurilor, flora fiind inseparabilă apei.
• Pământul are apă accesibilă limitată, stocată în straturi acvifere, ape de
suprafaţă şi atmosferă.

• Uneori, oceanele sunt confundate cu apă disponibilă, dar cantitatea de energie

necesară pentru a transforma apa sărată în apă potabilă este prohibitivă, de aceea doar o
fracţiune foarte mică de apă potabilă provine din desalinizarea apei.

• Există țări care și-au terminat rezervele de apă dulce, iar prețurile pentru un
asemenea produs cresc cu repeziciune.

• Criza apei potabile poate deveni în următoarele decenii, cea mai mare problemă
cu care omenirea s-a confruntat vreodată:

– populația globului va crește de la 6 miliarde de oameni în anul 2000, la aproape 9

miliarde în anul 2030

– o singură persoană dintr-o țară dezvoltată poate consuma până la 3000 de m de 3

apă/an

– datorita creșterii populației și pentru acoperirea cererii de apă va fi nevoie să se

descopere surse de cel puțin 2000 de km3 de apă.

• Manifestări principale ale crizei de apă

 – accesul inadecvat la apă potabilă sigură
– accesul inadecvat la apă pentru canalizare şi evacuarea deşeurilor
– consumul excesiv de apă subterană, ceea ce duce la randamente agricole
diminuate

– poluarea resurselor de apă cu prejudicierea biodiversităţii

– conflicte regionale pe resursele de apă limitate.

 Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor

Cauze:

- din topirea calotelor de gheaţă polare şi alpine (exemplu: gheţarul de pe Kilimanjaro – 12

kmp în 1912, 2,5 kmp în 2000)

- din expansiunea termică a mărilor şi oceanelor

 întreruperea unor ecosisteme costale

 creşterea salinităţii râurilor din apropiere (surse de apă)

 dislocarea, până la jumătate de miliard de oameni din zone costale joase (Olanda,
China, Japonia, Insulele Maldive).
  Dezvoltarea paraziţilor agricoli

Modificarea vegetaţiei

 dezvoltarea buruienilor, unele alergizante, creşterea cantităţii de polen → risc

crescut de astm bronşic.

 Afectarea securităţii alimentaţiei umane

 modificarea regimului precipitaţiilor şi a umidităţii solului → afectarea

viabilităţii semănăturilor

 creşterea radiaţiei ultraviolete → influenţă negativă asupra reproducerii şi

creşterii plantelor.

 Pierderea solului fertil prin metode neraţionale şi nepotrivite de agricultură

 poluarea aerului cu particule

 reducerea calităţii surselor de apă prin sedimente, fertilizante,

pesticide, sare.

2.4.2. REDUCEREA STRATULUI DE OZON

 • Ozonul

= starea alotropică a oxigenului, este întâlnit în proporție redusă, 0,2-0,8 mg/100 m3 aer, cu
importanță deosebită pentru echilibrul atmosferei și protecția vieții pe Pământ.

• Ozonul este dispus diferenţiat pe verticală, de la sol până în stratosferă unde

atinge cea mai mare concentraţie sub forma stratului de ozon sau ozonosferă, cu rol
în filtrarea radiației ultraviolete solare, așa numitul ozon bun.

• În atmosfera joasă, ozonul troposferic ca și gaz puternic oxidant, este toxic

pentru organismele vii și este numit ozonul rău.

Ozonul stratosferic

= 90% din ozonul atmosferic și este situat între 10-40 km altitudine, concentrația maximă fiind la
30 km altitudine.

Are grosimea de 3 mm sau 300 DU (unitate Dobson; 1 DU=10μm din strat și conține 2,69x1020
molecule ozon/m2).

Ozonul stratosferic

Ozonul stratosferic este rezultatul echilibrului fotochimic care implică moleculele de oxigen,
atomii de oxigen și radiația solară, dintre:
 • formarea ozonului, pornind de la oxigen, sub influenţa radiaţiei ultraviolete

O2 2O, sub acţiunea UV tip C, sub 240 m

O + O2 O3

• descompunerea ozonului, cu formare de oxigen, sub influenţa radiaţiei ultraviolete

2O3 3O2 sub acţiunea UV tip B, 240-320 m.

• Ozonosfera are rol de ecran faţă de radiaţia ultravioletă de tip B cu lungime de

undă între 240-320 m periculoasă pentru ființele vii, şi pentru schimburile energetice
între straturile atmosferice superioare şi inferioare.

• Generalizarea procesului de diminuare a ozonului stratosferic pe glob, a dus

la primele măsuri coordonate de prevenire și combatere a deteriorării ozonului, începând cu
Protocolul de la Montreal, 1987, urmat și de altele.

Strategiile se referă la reducerea sau stoparea emisiilor care afectează ozonosfera.

• Din 1985 s-au semnalat găurile de ozon deasupra Antarcticii, respectiv o subţiere
a stratului de ozon în jur de 1 mm.
 • Deasupra Europei se semnalează distrugeri de ozon în Scandinavia, Europa
Centrală. România se situează la o latitudine considerată mai ferită de degradare.

Printre cauzele subţierii stratului de ozon figurează:

• halocarbonii (în principal freonii), molecule foarte ușoare care migrează în aerul
atmosferic pe verticală, persistând zeci de ani; se desfac doar în condiții polare; rezultaţi în
industria refrigeratoare, aerului condiţionat, chimică, extinctoare

• zborurile stratosferice, preferenţial la aproximativ 20 km altitudine, cu eliberare de gaze

arse cu oxizi de azot, oxigen atomic, hidrogen, grupări hidroxil, care interacţionează fotochimic
cu ozonul, consumându-1; zgomotul avioanelor supersonice, numit bang sonic

• erupții vulcanice (exemplu: erupția vulcanului Pinatubo de pe insula filipineză

Luzon, 1991) cu eliberări importante de SO2
 • explozii nucleare experimentale, cu eliberări mari de azot

• încălzirea atmosferei, provocată de gazele de seră în principal CO2, duce indirect

la distrugerea ozonului

• agricultura, prin folosirea îngrășămintelor cu azot.

Implicații ecologice ale diminuării stratului de ozon

• creșterea cantității de ultraviolete la suprafața solului, cu afectarea viețuitoarelor

• perturbări fiziologice și morfologice la plantele terestre, cu efecte negative pentru

valoarea nutritivă

• deteriorarea fitoplanctonului și zooplanctonului, cu perturbarea lanțului trofic marin

• creșterea reactivității chimice în troposferă, datorită creșterii cantității de ultraviolete.

Consecinţele reducerii stratului de ozon pentru om:

 asupra pielii: melanom malign, cancer de piele nemelanic, arsuri solare,

fotodermatoze

 asupra ochiului: fotocheratită şi fotoconjunctivită, cancer de cornee şi

conjunctivă, cataractă, retinopatie solară acută, degenerare maculară

 asupra funcţiei imune: afectarea imunităţii celulare, a susceptibilităţii la

infecţii, a imunizărilor profilactice

Ozonul troposferic

În apropierea solului, ozonul tropospheric provine din:

– ozonosferă, prin mişcarea aerului pe verticală

– regruparea atomilor de oxigen formaţi prin descărcări electrice, evaporarea
suprafeţelor de apă, cu oxigen molecular

– poluanți de la autovehicule (gaze de eșapament, CO ), industrii (NO , CH ),

2 x 4

termocentrale (SO2), în reacții chimice în prezența luminii solare.

Sub aspect ecologic, ozonul troposferic este o componentă de bază în forme de poluare
accentuată a mediului:

- ploile acide

- smogul

- încălzirea globală în care participă ca și gaz de seră.

2.4.3. DEFORESTIZAREA

= totalitatea acțiunilor prin care pădurile sunt înlăturate complet de pe anumite suprafețe, din
cauze naturale și mai ales din cauze antropice.

Funcțiile pădurii în echilibrul mediului înconjurător

• păstrează și ameliorează calitatea mediului

• are rol de reglare a temperaturii

• purifică aerul, fiind sursă de oxigen și menține umiditatea acestuia

• are o funcție edafică și estetică

 • are rol antierozional

• participă la circuitul hidrologic.

Cauzele despăduririlor

• expansiunea agricolă

• tăierile pentru consumul casnic, materie primă industrială; anual se exploatează circa 3,5
miliarde m3 de masă lemnoasă (mai ales în zona caldă), în timp ce capacitatea de regenerare este
de numai de 2,7 miliarde m3/an

• expansiunea urbană

• hazarde naturale (erupții vulcanice, cutremure, alunecări de teren, avalanșe)

• incendiile (de cauze naturale, dar mai ales provocate).

Efectele despăduririlor

• Odată distrusă pădurea, solul ar dispărea într-o singură decadă, ducând la inundații
pentru că nu mai există sol care să acumuleze apa.

• Defrișarea pădurii îi lasă pe oamenii care trăiesc în pădure fără adăpost și fără hrană, și
duce la dispariția unui stil de viață care a existat neschimbat mii de ani.
• Efectul cel mai dezastruos al defrișării este impactul asupra climei planetei. Distrugerea
pădurii ecuatoriale:

- ar produce un dezechilibru în cantitatea de CO2 produs și reciclat, cu acumularea

în atmosferă și schimbări majore de climă

- copacii tăiați pentru a face loc agriculturii au fost arși sau lăsați să putrezească,
eliberând mai mult CO2 în atmosferă.

2.4.4. REDUCEREA SURSELOR

• criza apei → ameninţări la securitatea apei, cantitative şi calitative

• criza rezervelor de peşte oceanic, cu scăderea acestuia (creşterea temperaturii →

proliferarea algelor toxice → proliferarea zooplanctonului)

• criza energetică a statelor în curs de dezvoltare, cu combustie de cărbuni

inferiori → cresc gazele de seră şi gradul de poluare a mediului.

2.4.5. DEŞERTIFICAREA

= procesul de degradare a terenurilor și are loc în zonele terestre unde:

- solul este afectat de eroziunea eoliană din cauza defrișărilor masive

- căderile de ploaie sunt rare și climatul arid

 - există activități umane.

Rezultatul:

- distrugerea stratului fertil

- urmată de pierderea capacității solului de a susține biodiversitatea și alte activități

umane.

2.4.5. DEŞERTIFICAREA

• Toate zonele lumii sunt mai mult sau mai puțin afectate de deșertificare.

• Terenurile degradate prin eroziune se pot reface, dar procesul este foarte lent,
după cum estimează specialiștii fiind nevoie de o perioadă de aproximativ 500 de ani
pentru a reface 2,5 cm de sol.

Fenomenele care evidențiază deşertificarea

• Distrugerea solului prin eroziune în suprafaţă, formarea unor cruste, aridizare, salinizare
şi alcalinizare.
Se reduce cantitatea de apă care se infiltrează în sol, scurgerea acesteia pe versanţi generând o
intensificare a proceselor de eroziune în suprafată şi de ravenare.

• Eroziunea accelerată a solurilor generează la rândul ei, distrugerea mai accentuată a

vegetației.

Transformarea dunelor de nisip fixate în dune mobile şi înaintarea acestora.

• Furtunile de praf reprezintǎ o problemă tot mai acută în multe zone afectând sănătatea
oamenilor şi a ecosistemelor locale şi de la distanţă mare.

Consecinţele deşertificǎrii

• diminuarea producţiei de hrană, datorită reducerii productivităţii solului

• creşterea inundaţiilor în zonele din avalul râurilor, reducerea calităţii apei, sedimentarea
în râuri şi lacuri, şi colmatarea lacurilor de acumulare şi a canalelor navigabile

• agravarea problemelor de sănătate datorate furtunilor de nisip şi praf, în special a

infecţiilor oculare, a dificultăţilor respiratorii, a alergiilor şi a stress-ului

• reducerea mijloacelor de trai, forţând populaţia afectată să migreze.

Deșertificarea în România

• Regiunile cele mai expuse deșertificării existente pe teritoriul României sunt: Dobrogea,
Sudul Moldovei și Sudul Câmpiei Române.

• Una din cauzele majore este fenomenul distrugerii conștiente antropice a terenurilor
arabile, în special al stratului protector de sol fertil (incendieri).

2.4.6. POLUAREA MEDIULUI

 ploi acide

 dezastre şi catastrofe de mediu

• accidente nucleare

• scurgerile masive de petrol în apa mărilor şi oceanelor

• pătrunderea insidioasă de substanţe toxice stabile în biosferă, prin lanţuri

trofice marine şi terestre (plumb, mercur, dioxină, DDT –
diclordifeniltricloretan, PCB – compuşi bifenilpoliclorinaţi).

 Ploaia acidă este un tip de poluare atmosferică.

Se formează atunci când oxizii de sulf și de azot se combină cu vaporii de apă din atmosferă,
rezultând acizi sulfurici și azotici.
Acizii pot fi transportați la distanțe mari de la locul producerii, și pot precipita sub formă de
ploaie, zăpadă, lapoviță cu un pH mai mic de 5,6.

Cauzele ploii acide

• Emisiile industriale au fost invinuite ca fiind cauza majoră a formării ploii acide.

• SO2 este răspunzător de apariția ploii acide, provenit din surse naturale (vulcanii,
picăturile fine din apa mărilor și oceanelor, descompunerea resturilor vegetale) și surse artificiale
(arderea combustibililor). Când SO2 ajunge în atmosferă, inițial se oxidează la sulfură, apoi
devine acid sulfuric prin reacții cu atomii de hidrogen din aer și cade pe pământ.

• NO și NO2 sunt și ei componenți ai ploii acide. Sursele lor sunt centralele electrice și
gazele de eșapament. La fel ca SO2, oxizii azotului se ridică în atmosferă, sunt oxidați pentru a
forma acidul azotic.

Consecințele ploilor acide

• Ceața acidă afectează vizibilitatea, face deplasarea mai dificilă pentru piloți, împiedică
cursul luminii solare către pământ.

• Particulele acide cauzează coroziunea clădirilor, statuilor, podurilor, șoselelor, punând

în pericol siguranța cetățenilor.
• Ploaia acidă are efecte nocive asupra florei și faunei apei lacurilor, apelor curgătoare.

• Ploaia acidă reacționează cu substanțele nutritive necesare copacilor, cum sunt

calciul, magneziul, potasiul, ceea ce îngreunează hrănirea lor. Arborii devin fragili și nu
mai rezistă vântului sau greutății zăpezii, frunzele au o culoare anormală și cad.

• Ploaia acidă deteriorează cărțile și obiectele de artă.

• Ploaia acidă afectează sănătatea omului, provocând tuse, astm, dureri de cap,
iritații ale ochilor, nasului și gâtului, prin emisiile de SO2 și NO2.

2.4.7. MODIFICĂRI DEMOGRAFICE

 creşterea populaţiei în ultimii 200 de ani, şi bruscă în ultimii 100 de ani:

- în secolul XX – cauze: „revoluţia verde” de după al doilea război mondial;
vaccinările; protecţia mediului; terapia rehidratării orale; optimismul în
legătură cu viitorul; vârsta mică de căsătorie şi reproducere la fete

 previziuni ONU pentru secolul XXI: predominenţa populaţiei bătrâne

 Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai important accident
 nuclear

Reactorul de la Cernobâl, de construcţie sovietică

- este un reactor cu Uraniu slab îmbogăţit,

- fără anvelopă (construcţie de beton armat, cu grosimea de 1-2 m, cu rol de barieră

împotriva răspândirii radionuclizilor în caz de accident),

- cu moderator pentru neutroni din grafit (material care arde în caz de accident),

- ca agent de răcire, apa.

Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai important accident nuclear

Nerespectând regulile de funcţionare din punct de vedere al siguranţei în exploatare, şi

conform cărora se interzice funcţionarea reactorului la o putere de sub 90% din puterea instalată,
în noaptea de 25 spre 26 aprilie puterea reactorului a coborât la 10% din puterea instalată. După
aproximativ 1 oră, datorită coeficientului de reactivitate pozitiv şi a imposibilităţii opririi
reactorului, temperatura zonei active a crescut foarte mult.

La interval de câteva secunde s-au produs două explozii, iar incendiul de la moderatorul de
grafit nu a putut fi stins timp de 2 săptămâni.

Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai important accident nuclear

Explozia a fost cauzată de acumularea unei presiuni prea mari, urmată de o explozie de
hidrogen și penetrarea tuturor straturilor de protecție ale reactorului, împrăștiind material
radioactiv în mediu, în condițiile absenței structurii de beton din reactorului, cu rol de protecție.

În atmosferă au ajuns produşi de fisiune, produşi de activare, combustibil nuclear, cu răspândire

în toată emisfera nordică.

Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai important accident nuclear

Afectate au fost regiunile din Ucraina, Belarus şi Rusia.

Au urmat ţările nordice, Norvegia, Suedia, Finlanda, datorită norului deplasat de curenţii de aer
deasupra Europei din zilele imediat următoare, în direcţia nord şi nord-vest.

În zilele de 29-30 aprilie şi 1 mai, direcţia vântului s-a schimbat, predominent spre sud,
determinând contaminarea atmosferei şi deasupra României, cea mai afectata ţară, după ţările
ex-URSS.

Accidentul de la Cernobâl, 26 aprilie 1986, cel mai important accident nuclear

Sursele de expunere pentru om în cazul accidentului nuclear au fost:

• expunerea externă la radiaţii gamma emise de radionuclizi din norul aeropurtat,

depuşi pe sol şi pe corp

• expunerea internă prin inhalarea radionuclizilor din aer şi prin ingestie de alimente şi
apă contaminate radioactiv.
Se estimează că accidentul de la Cernobâl a eliberat în medie o cantitate de radionuclizi de
400 de ori mai mare, comparativ cu cele două bombe de la Hiroshima şi Nagasaki.

Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

• 1 milion de oameni au murit în urma accidentului nuclear

• 3,5 milioane de oameni, dintre care 1,3 milioane de copii, au fost iradiate

• 170000 de ucrainieni au fost evacuați în urma accidentului, 89,85% dintre aceștia

s-au îmbolnăvit

• 84,7% dintre oamenii care trăiesc în zone contaminate sunt bolnavi.

Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Cele mai importante elemente radioactive

• izotopii radioactivi de iod, cu timpi scurţi de înjumătăţire (Iod 131 cu T1/2 = 8 zile, Iod
132 cu T1/2 = 2,4 ore şi Iod 133 =20,8 ore)

• Cesiu 134 şi Cesiu 137 (T1/2 = 30 de ani)

• Stronţiu 90 (T1/2 = 50 de ani)

• Plutoniu 239 (T1/2 = 24000 de ani).

Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Efectele negative asupra ţesuturilor sunt corelate cu instabilitatea substanţelor radioactive care
se dezintegrează și produc radicali liberi la nivel celular.

• Cancere: cancerul de tiroidă.

Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Efectele negative asupra ţesuturilor: afecțiuni non-maligne

- ale sistemului endocrin, în special glanda tiroidă (tiroidite), diabet zaharat

- cataractă cu debut precoce

- afecţiuni ale sistemului imun (infecţii şi boli alergice în special la copii)

- probleme cardiovasculare (tulburări de ritm şi cardiomiopatii; hipertensiune arterială)

- scăderea fertilităţii în rândul lichidatorilor şi scăderea drastică a ratei natalităţii

- efecte asupra sarcinii (avorturi spontane şi retard mintal prin suferinţă fetală).

Accidentul de la Cernobâl în cifre la 26 ani, 2012:

Efecte psihologice şi sociale:

- expunerea la stres: cefalee, tulburări de somn, probleme de concentrare, anxietate,

sentimente de victimizare şi nesiguranţă, probleme de relaţionare, izolare socială

- problemele legate de numărul mare de persoane evacuate

- lipsa de încredere în autorităţi

- scădere generală a nivelului de trai

- creştere generală a morbidităţii.

 Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie 2011, cel mai recent accident

nuclear

S-a produs la centrala electrică atomică Fukushima din Japonia, cu 4 reactoare nucleare, ca
urmare a cutremurului din nord-estul țării de la ora 14:46, urmat de un tsunami de mari proporții.

Autoritățile japoneze au declarat clasificarea accidentului nuclear de la Fukushima la nivelul 7,

nivelul maxim pe scara accidentelor nucleare. Nivelul 7 a fost și nivelul declarat la accidentul
nuclear de la Cernobâl în 1986.

Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie 2011, cel mai recent accident nuclear

 Fukushima Dai-ichi este una din cele mai mari centrale nuclearo-electrice din
lume, construită în 1971.
Centrala este de tip BWR (Boiling Water Reactor) - reactor cu apă la fierbere (sub presiune), ca
și la Cernobâl.

Principiul pe care se bazează reactoarele de tipul BWR este asemănător cu o oală sub presiune.
Combustibilul nuclear încălzește apa, apa fierbe și creează abur, aburul pune în mișcare
turbinele care produc electricitate, apoi aburul este răcit și acesta condensează din nou,
fiind refolosit.

Combustibilul nuclear este oxidul de uraniu.

Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie 2011, cel mai recent accident nuclear

 Cutremurul a fost mai puternic decât cutremurul pentru care a fost proiectată
centrala.

În caz de catastrofe majore (cutremur de magnitudine mare), prima măsură care se ia este
izolarea (deconectarea) zonei afectate de la rețeaua electrică națională, concomitent cu
sistarea transporturilor de combustibil gazos sau lichid.

Măsura aceasta are rolul de a limita posibilitatea apariției și extinderii unor incendii și explozii.

Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie 2011, cel mai recent accident nuclear

Când cutremurul de 8,9 grade pe scara Richter a avut loc, s-a întrerupt sursa externă de
electricitate pentru reactorul nuclear și centrala nucleară s-a oprit automat.

După ce reactorul este închis, sistemul de răcire trebuie să prevină supraîncălzirea

combustibilului nuclear, lucru ce duce în final la eliberarea de substanțe radioactive.
 Menținerea sistemelor de răcire și eliminarea căldurii reziduale a fost principala
problemă cu care s-au confruntat operatorii reactoarelor avariate din Japonia.

Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie 2011, cel mai recent accident nuclear

 În faţa accidentului nuclear de la Fukushima, oficialităţile japoneze au hotărât

depopularea forţată a zonei (a fost interzis accesul la mai puţin de 20 Km în zona centralei
nucleare de la Fukushima) şi interzicerea pescuitului, constatându-se faptul că peştii au
fost contaminați cu uraniu.

 Efectele negative nu au fost resimţite doar pe plan local, ci şi internaţional,

radiaţiile făcându-se simţite şi în state precum New York, Alaska, Hawaii, Oregon,
California, Montreal şi Australia.

Accidentul de la Fukushima Dai-ichi, 11 martie 2011, cel mai recent accident nuclear

 Cercetătorii sunt de părere că între cele două accidente nucleare (Fukushima

2011 vs Cernobâl 1986) nu există termen de comparaţie în ceea ce priveşte degradarea
mediului şi efectele asupra sănătăţii populaţiei:

• explozia de la Cernobâl s-a realizat cu un reactor în funcţiune care a trimis

cantităţi mari de radiaţii în atmosferă, răspândindu-le peste tot în lume; la Fukushima,
reactoarele erau oprite şi nu a existat o explozie în interiorul incintei de securitate

• diferenţa constă şi în numărul de victime şi pierderi economice, Cernobâlul

constituind cel mai grav caz de explozie a unei centrale nucleare.
  Migrarea populaţiei:

spre mediul urban (50% din populaţia globului în oraşe, în anul 2000), datorită
industrializării, mecanizării agriculturii, atracţiei pentru locuri de muncă mai
bine plătite

• creşterea numărului de metropole cu peste 10 milioane de locuitori

(exemple: Tokyo – 27 milioane, Moscova – 13 milioane)

• aglomerarea zonelor suburbane, cu situaţie igienico-sanitară precară,

status nutriţional deteriorat → risc crescut de îmbolnăviri

 Transportul aerian internaţional (de afaceri, pentru angajări temporare, de

plăcere)

transport de patogeni între ţări, continente, la populaţii cu susceptibilitate crescută.

2.4.8. APARIŢIA ŞI REAPARIŢIA UNOR INFECŢII

 HIV şi SIDA – recunoscute în 1981 în SUA, răspândite în întreaga lume, cu

variaţii dependente de factori ecologici, sociali şi individuali

revenirea TBC şi sifilis la persoane imunocompromise; cele trei boli au devenit

endemice în suburbiile marilor oraşe, la persoanele fără locuinţă
 infecţii nou apărute, date de:
• virus Ebola

• hantavirus

• Borrelia burgdorferi

• Legionella pneumophila

 modificări în evoluţia unor boli infecţioase: agravarea infecţiilor cu streptococ

hemolitic, prin creşterea rezistenţei la antibiotice.