Universitatea din București, Facultatea de Litere

TEXTUL DESCRIPTIV – „CARTEA NUNȚII” - G. CĂLINESCU

Disciplina: Narație și descriere în textul literar Student: Oprea Diana – Elena

Prof: M. Roibu Anul: III

Grupa: 7

3
 „Într-o odaie mare, văruită, dar cu tavanul zugravit în stilul unei vagi Renașteri, cu
casetoane și rozete de cârligul căruia atârna o lampă enormă de petrol cu multe stalactite de
cristal, era întinsă la mijloc o masă lungă de ștejar cu stinghiile de jos tocite. La marginile ei, pe
două fețe de masă înnădite, erau înșiruite zece tacâmuri, câte patru pe laturi și câte unul în capete.
Odaia părea aproape goală din cauza mărimii și-a lipsei perdelelor, deși un perete întreg era
acoperit cu un șal turcesc, peste care atârnau iagatane și pistoale și un dulap voluminos astupa
locul dintre două ferestre. Un pendul octagonal sfârâia într-un perete sub apăsarea greutăților de
tuci legate de lanțuri, rupte pe alocuri și înnodate cu sârmă.

Jim aruncă o privire disprețuitoare asupra mesei. Ultimele vestigii ale farfuriilor
venețiene și ale paharelor vechi de cristal dispăruseră înghițite de lăzi. Fețe de masă prea scurte,
tocite de atâta spălătură, erau cârpite în ochiuri, la rândul lor iarăși cârpite, iar tacâmurile nu
semănau deloc unele cu altele. Cuțitele și furculițele mici cu coadă de lemn sau de os se
amestecau cu altele de alamă, mai rar de nichel, farfuriile plesnite de piatră groasă reprezentau
diferite grade de evazare, iar paharele erau o adevărată colecție de recipiente, începând de la
blocul greu de sticlă scobit în fațete până la feligeanul subțire poleit pe margini.” 1

1
Călinescu, George (2006), Cartea nunții, [BUCUREȘTI], Editura Cartex 2000, p. 29-30

3
 Descrierea reprezintă un element component al structurii unui text ce oferă, de regulă,
informații detataliate despre personaje, obiecte, spațiu și timp ce configurează desfășurarea
acțiunii. Textul descriptiv literar este construit prin folosirea creativă a limbajului astfel încât
obiectul descris să fie prezentat cât mai sugestiv și ușor de abordat de către cititor. Sunt
prezentate impresii, percepții subiective sau chiar descrieri bazate pe imaginație.

A fost definită ca „o secvență de suprafață care se opune dialogului, povestirii etc.”2 și

reprezintă „o unitate textuală controlată de operații cu dominanță ierarhizantă, taximonică și
paradigmatică”. 3

Majoritatea studiilor situează descrierea în opoziție cu narația considerându-se, în general,

că ea ar constitui o „pauză narativă”4, o întrerupere în parcursul relatării, descrierea definindu-se
drept „tot ce nu este narație”.5

Descrierea prezintă câteva trăsături caracteristice la nivelul limbii și conținutului, după

care aceasta este mai ușor de reperat în text. Prezintă particularități gramaticale și figurative, spre
exemplu, utilizarea prezentului sau imperfectului indicativ la verb, ce conferă un dinamism
întregului tablou descris. Are un ritm diferit de cel al narației provenit atât din statutul de
enumerare specific descrierii cât și frecvența construcțiilor eliptice de predicat.

Este folosit un lexic specific și sunt utilizate metafore sau personificări ce conferă
amploare textului, „paharele vechi de cristal dispăruseră înghițite de lăzi”. Textele, în sine,
reprezintă un „efect de listă” impus de enumerarea paratactică, „Cuțitele și furculițele mici cu
coada de lemn sau de os amestecat cu altele de alamă, mai rar de nichel, farfuriile plesnite de
piatra groasă (..).”

În ceea ce privește nivelul lexico-semantic, o particularitate importantă este reprezentată

de arhilexemul ce denota termenul unificator ce indică tema sau motivul descrierii. În textul de
mai sus avem câmpul semantic al unei camere/mese descrise până la cel mai mic detaliu.

2
A.J. Greimas, J. Courtés (1986)
3
P.Hamon (1993), p. 9-36
4
Reies Lopes (1998)
5
Pellini (1998)

3
 Un alt aspect important atunci când vine vorba de descriere este focalizarea. În textul ales,
focalizarea este una omniscientă autorul fiind cel care realizează descrierea, conferind o imagine
de ansamblu diferită față de tipul de descriere ce i-ar reveni unui personaj. Autorul încearcă să
contureze ansamblul, pe când un personaj ar încerca să contureze ceea ce l-ar ajuta pe el și
prezentarea statului său social. Autorul încearcă să familiarizeze cititorul realizând descrierea în
așa fel încât să se asemne unui tur sau o prezentare a unei camere unui străin.

Descrierea este de tip spațial, de regulă, fiind sincronică, statică și adaptată povestirii.
Dacă narațiunea se axează pe temporalitate și pe felul în care personajele interacționează și cum
se manifestă, descrierea este axată fix pe imagine și tot ceea ce este în jurul personajelor și a
acțiunii. Descrierea prezintă în detaliu tot ceea ce se întâmplă în spatele personajelor, de multe
ori fiind amănunte folositoare sau doar estetice.

Descrierea este paradigmatică, deoarece este strâns legată de paradigma virtuală fiind
asemănătoare unei enumerări a unor obiecte ce alcătuiesc imaginea și tot odată dinamismul este
redat de prezența figurilor de stil ce structurează peisajul.

O descriere este întotdeauna realizată pe baza unei teme, ce cuprinde odată cu asta o serie
de termeni, pe alocuri asemănători semantici. În textul dat descrierea este una de tip tablou fiind
concentrată pe un spațiu relativ restrâns, limitat la o temă ușor de observat, dedusă și din numele
capitolului și anume „Masa celor zece”. Toți termenii sunt cunoscuți și descriși sub o formă ce
subliniază aspectul real și întrebuințarea fiecărui lucru în parte

Descrierea din acest fragment este una de tip ornamentală, ochiul estetului fiind aici cel al
autorului ce prezintă cu un detaliu aparte tot ce acea încăpere are în ansamblu, „În odaia mare,
dar cu tavanul zugrăvit în stilul unei vagi Renașteri (...)”. Totodată este și o descriere expresivă,
deoarece în același timp în care autorul prezintă unele aspecte ale camerei, subliniază punctul de
vedere, într-un fel sau altul „Odaia părea aproape goală din cauza mărimii și a lipsei
perdelelor(..)”.

Regăsim și tipul de descriere disforică, ce iese în evidență în ceea ce privește acest

fragment, deoarece este prezentat într-o notă negativă, fiind influențat și de felul în care
personajul este legat de acea încăpere. Camera este evaluată sub același ton negativ ce conferă de

3
asemenea și un aer rece, „Fețe de masă prea scurte, tocite de atâta spălătură, erau cârpite în
ochiuri, la rândul lor iarăși cârpite(..).”

Aspectualizarea în acest fragment este împărțită între descrierea întregii camere și apoi
imaginea fiind restrânsă asupra mesi, împreună conferind felul în care ambele coincid în tabloul
realizat de autor. Se remarcă și punera în relație prin metonimie din punct de vedere spațial,
imaginea plimbându-se de-a lungul camerei, stânga-dreapta, sus-jos, conferind detalii și o
imagine de ansamblu atât a autorului cât și asupra cititorului ce define familiarizat.

Descrierea din text este una de stil tablou în care sunt conferite detalii în ansamblu al unei
camere respectiv unei mese, ce v-a reprezenta mai târziu desfășurarea acțiunii. Autorul descriere
tot ce este în jurul personajului într-o manieră negativă, accentuând felul în care lucrurile sunt
așezate și ce fel de statut prezintă personajele ce trăiesc acolo. Imaginea este restrânsă de la
descrierea integrală a camerei la aspecte minimaliste ce denotă aspectul camerei și felul în care
este decorată. Felul în care descrierea este realizată denotă multe aspecte atât legate de personaje,
acțiune, spațiu și timp și totodată felul în care autorul face legătura între acestea.

3
 BIBLIOGRAFIE

ADAM, J. M & A. PETITJEAN (1989), Le Texte descriptif, Paris: Nathan-Université.

CĂLINESCU, GEORGE (2006), Cartea nunții, București, Editura Cartex 2000, p. 29-30.

HAMON, PHILIPPE (1981), Analyse du descriptif, Paris: Hachette.

MANCAȘ, MIHAELA (2005), Tablou şi acţiune. Descrierea în proza narativă

românească, Bucureşti, EUB