MEDIUL INTERN

CONF.UNIV.DR. ANCA DANA POPESCU

DISCIPLINA FIZIOLOGIE
= reprezintă mediul lichidian în care
au loc procesele fizico-chimice şi
biologice celulare

poate fi identificat cu anumite noţiuni
anatomice - noţiunea de lichid
extracelular

noţiune folosită pentru prima dată de
Claude Bernard în anul 1856 -
importanţa sângelui şi a „plasmei
interstiţiale” ca punţi de legătură între
celule şi mediul extern

noțiune extinsă la toate umorile
organismului – limfă, lichid
cefalorahidian, lichidele seroaselor
(peritoneal, pericardic, pleural,
sinovial), umoarea apoasă, etc

pentru supravieţuire este necesară
menţinerea constantă a compoziţiei
mediului intern = homeostazie
(Walter Cannon 1932)
 Rolurile apei în organism

permite și asigură desfășurarea

normală a mecanismelor homeo-
stazice
• solvent pentru substanțele orga-
nice și anorganice
• transportor și mediu de desfășu-
rare a proceselor de biosinteză și
biodegradare
• rol important în termoreglare
 Repartiția apei în organism

cantitatea totală de apă la

adult = 55 - 60% din G.C.

variații ~ vârstă – datorită
deshidtratării celulare
~ sex – datorită
diferenței de țesut adipos
~ stare de nutriţie
~ organ sau ţesut (~
intensitatea proceselor
metabolice) – între 0,2% în
smalțul dentar și peste 80%
în creier, rinichi, gl. tiroidă,
splină

volumul de apă - repartizat în 2 sectoare sau compartimente
principale → schimburi permanente
 compartimentul intracelular (I.C.)
~ 60% din apa organismului
- 40% din G.C. la bărbat, 30% la femeie, 35% la
nou născut
- în citoplasmă, nucleu, organite celulare
- format din - apă legată - în constituţia structurilor
celulare (complexe macromoleculare
intracelulare)
- apă liberă - mediul de dispersie cito-
plasmatic, solvent intracelular, mediul
proceselor metabolice celulare
- conţine amestecuri proprii fiecărei celule în parte –
concentraţiile componentelor - relativ egale de la o
celulă la alta => considerat compartiment unitar
 compartimentul extracelular (C.E.)
= mediul intern
~ 40% din apa organismului
- 20% din G.C. la bărbat și femeie, 40% la nou
născut
- subcompatimente
- intravascular = plasma sanguină
- partea necelulară a sângelui
~ 25% din lichidele extracelulare
5% din greutatea corporală
- sistemul esenţial de legătură
dintre mediul intern şi extern
- interstiţial ~ 73% din lichidele extracelulare
15% din greutatea corporală
(35% la nou-născut)
- este lichidul extracelular propriu-
zis - ultrafiltrat plasmatic sărac în
proteine
- cea mai mare parte a apei (60%) -
fixată în gelul tisular
- transcelular ~ 1,5% din greutatea corporală
- include lichidele intracavitare
- înglobată şi apa din sucurile
digestive (6-8 l secretați zilnic
și reabsorbiți aproape în tota-
litate)
- subcompartimentul hidric al ţesutului
conjunctiv dens, cartilaginos şi al matricei
osoase (L.T.C.) ~ 10% din greutatea corporală
- în substanţa fundamentală a
ţesuturilor de susţinere
- are schimburi foarte lente şi
scăzute cu restul lichidelor

 compartimentele lichidiene sunt

separate de membrane semiper-
meabile → mișcarea liberă a apei
pe baza presiunii hidrostatice
(acționează mai ales la nivelul
vaselor) și a presiunii osmotice
 Compoziția lichidelor
organismului

în apa sectoarelor → substanţe cu importanţă biologică majoră -
anioni şi cationi => „scheletul ionic” al organismului

importanţa electroliţilor
~ numărul de particule pe unitatea de volum = mol
~ numărul de sarcini electrice pe unitatea de volum =
echivalent
- numărul de moli condiţionează activitatea osmotică
- numărul de sarcini electrice condiţionează activitatea
chimică

sectorul intracelular - cantități mari de K, fosfaţi, proteine

- K = în medie 150 mEq/l (între 70 - 400 mEq/l)
- anionii proteici - cantitate x 4 față de plasmă
- cantități mici de Mg, Na, Cl, sulfaţi, etc

sectorul extracelular
- cantități mari de Na şi Cl
- Na = în medie 140 mEq/L
(între 136 - 150 mEq/l)
- asigură presiunea
osmotică
- Cl = în medie 100 mEq/l
(între 97 - 106 mEq/l)
- cantități mai mici de Ca, K,
bicarbonaţi, fosfaţi, acizi orga-
nici, proteine

din cantitatea totală de Na din

organism
- 2/3 - la nivelul umorilor
- 25% la nivelul oaselor
- restul la nivel celular

între compoziţiile ionice ale subcompartimentelor extracelu-
lare există diferenţe relativ mici (intravascular şi interstiţial)

în toate compartimentele - egalitate între concentraţiile

anionilor şi cationilor → electronegativitate perfectă

membranele celulare - au permeabilitate selectivă → trecerea

liberă a K și anionilor

membrana capilară → trecerea liberă a apei, ionilor minerali

şi a unor substanţe solubile neionizate
(uree, glucoză, creatinină, etc)

sensul de deplasare a apei şi electroliţilor - influenţat de

presiunile hidrostatică, osmotică şi coloidosmotică
 Echilibrul hidric al organismului

= balanţa dintre aporturile şi pierderile hidrice

factor decisiv în homeostazia generală

un volum constant de apă asigură
- izotonia - presiune osmotică de 300 mOsm/l (7,6 atm)
- izoionia - egalitate între suma sarcinilor pozitive şi nega-
tive
= 155 mEq/l

2300 – 2800 ml/24 ore - cantitatea totală de lichide schimbate
de organism
- aport - în principal din surse exogene
- 1400 - 1500 ml de apă ingerată ca atare (2/3)
- 500 - 1000 ml de apă din alimente
- 250 - 300 ml apa endogenă (de sinteză sau
metabolică)

la 100 g lipide se obţin 107 ml apă

la 100 g proteine se obţin 41,3 ml apă
la 100 g glucide se obţin 55 ml apă
la 100 g alcool se obţin 102,4 ml apă

- eliminare - 1400 - 1500 ml prin urină

- 100 - 150 ml prin transpiraţie
- 100 - 140 ml prin materii fecale
- 700 ml prin perspiraţie insensibilă

valorile pierderilor de apă se modifică
- la creşterea temperaturii mediului ambiant → se
pot pierde 1,5 - 2 l/oră apă prin transpiraţie
- în efort fizic → evaporare la nivel respirator
→ intensificarea transpiraţiei

pierderile insensibile la nivel tegumentar - limitate de exis-

tenţa lipidelor (colesterol) din structura pielii
- în cazul arsurilor
(pierderea stratului lipidic) → 3 - 4 l/zi

necesarul de apă - adult ≈ 30 - 40 ml/kg corp/zi

- copil - de 3 - 4 ori mai mare

> 15% din G.C. pierdere de apă => deces

 Reglarea echilibrului hidric

reglarea ingestiei de lichide ← apariția senzației de sete
- pierderi de lichide > 1% => senzația de sete și ingestia
consecutivă de apă
- setea poate fi produsă prin :
- stimularea baroreceptorilor atriali, la defecte hi-
drice de 1,5% în mediul extracelular şi de circa
0,8% în mediul intracelular = sete hipovolemică
- stimularea osmoreceptorilor hipotalamici prin
cresterea osmolarității lichidelor extracelulare, cu
deshidratare celulară consecutivă = sete hiperos-
molară
- componentă senzorială - fibre ale nervilor IX şi X
→ se distribuie mucoasei bucofaringiene → sti-
mulate de scăderea cantităţii de salivă
 FACTORUL CREŞTEREA SCĂDEREA
SENZAŢIEI DE SENZAŢIEI DE
SETE SETE
Osmolaritate scăzută

Volum sanguin scăzut crescut

Presiune scăzută crescută

sanguină
Angiotensină II crescută scăzută

Alţi factori uscarea mucoasei distensia gastrică

bucofaringiene

Factorii care controlează senzaţia de sete

• reglarea pierderilor de apă
- prin mecanisme neuro-umorale în care intervin osmo-
receptori periferici sau centrali și baroreceptori cardio-
vasculari
- hormonul antidiuretic (ADH) → reabsorbția apei
- aldosteron – hormon mineralocorticoid secretat de
CSR → reabsorbția Na și, secundar, a apei
- hormonul natriuretic atrial → inhibarea secreției de
renină și formare de angiotensină aldosteron-elibera-
toare

Efectele natriuretice conduc, alături de inhibarea ingestiei de

lichide și a secreției de ADH și aldosteron, la excreția renală
crescută de sodiu și apă din timpul hipervolemiei. Efecte
contrare se obțin în timpul hipovolemiei.
 Tulburările echilibrului hidric

pot interesa ambele compartimente hidrice

pot apare prin - pierderi excesive de apă = bilanț hidric negativ

=> deshidratare
- ingestie excesivă de apă = bilanț hidric pozitiv
=> hiperhidratare

deshidratările pot fi asociate şi cu modificarea presiunii

osmotice, prin interesarea ionului de Na+
- normotone sau normoosmolare
- hipotone sau hipoosmolare
- hipertone sau hiperosmolare

deshidratarea normotonă sau normoosmolară –
pierdere de Na = pierdere de apă

deshidratarea hipotonă sau hipoosmolară –
pierdere de Na ≥ pierdere de apă

deshidratarea hipertonă sau hiperosmolară –
pierdere de apă ≥ pierdere de Na
• deficitul de apă interesează în special compartimentul
extracelular - are loc creșterea presiunii osmotice (în plasmă
și lichidul interstițial)
=> atragerea apei din celule
→ deshidratare celulară → apariția senzației de sete
→ uscăciunea mucoasei bucofaringiene

dacă mecanismele homeostatice sunt eficiente
=> secreție de ADH (vasopresina)
→ tulburările se corectează rapid după ingestie
corespunzătoare de apă

hiperhidratările pot fi
- normotone sau normoosmolare
excesul de apă = excesul de Na
- hipotone sau hipoosmolare
excesul de apă este asociat cu scăderea osmolarităţii
- hipertone sau hiperosmolare
excesul de apă se asociază cu exces de sodiu

excesul de apă → exces de lichid în țesuturi = edem
- intracelular - apare prin
- deprimarea sistemelor metabolice tisulare sau nu-
triție inadecvată a celulelor - în zone în care fluxul
sanguin local este redus → scăderea aportului de
oxigen și substanțe nutritive → deprimarea activi-
tății pompelor membranare cea care scoate Na din
celulă => atragerea apei intracelular
- proces inflamator → creșterea permeabilității mem-
branare celulare → intrarea Na și altor ioni în celulă
=> atragerea apei intracelular

- extracelular - cauzat de
- extravazarea exagerată de lichid din sângele capilar
sau insuficiența sistemului limfatic de a drena lichi-
dul din insterstiții
- retenția renală de apă și sare
 Determinarea distribuţiei
apei în organism

măsurarea spaţiilor hidrice

metoda diluţiei → injectarea unei cantităţi de substanţă (Q) într-unul dintre com-
partimentele hidrice şi determinarea concentraţiei realizate (C)
în volumul dat (V) după un interval de timp necesar difuzării
uniforme a substanţei

nivelul concentraţiei de substanţă ~ cantitatea de substanţă
1/~ volumul de lichid dat

C = Q/V, rezultă V = Q/C

substanţele folosite - să difuzeze uniform în spaţiul măsurat

- să fie inerte din punct de vedere metabolic
- să nu aibă echivalent endogen
- să nu modifice presiunea osmotică
- să nu se fixeze pe globulele sanguine sau alte celule
- să poată fi determinate cantitativ
exemple - apă grea, oxid de tritiu - pentru aprecierea apei totale
- inulină sau manitol - pentru volumul extracelular
- coloranţi sau izotopi radioactivi - pentru volumul plasmatic