Noțiune.

Generalități
Excepțiile sunt mijloace procedurale prin care, în cadrul procesului civil, după caz, partea
interesată, procurorul sau instanța din oficiu invocă, în condițiile prescire de lege și fără a
pune în discuție fondul pretenției deduse judecății, neregularități procedurale sau lipsuri
privind exercițiul dreptului la acțiune.
Admiterea excepției duce la întârzierea judecății sau la împiedicarea judecății fondului.
Excepțiile trebuie invocate de părțile procesului în condițiile stabilite de lege. Astfel,
întâmpinarea trebuie să conțină excepțiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea
reclamantului (atât cele procesuale cât și cele de fond), iar reclamantul are obligația de a
răspunde la cererea reconvențională a pârâtului prin întâmpinare în care este de asemenea
obligat să invoce toate excepțiile de procedură pe care înțelege să le ridice cu privire la
cererea reconvențională a pârâtului.
2. Ordinea de soluționare a excepțiilor
Noul cod de procedură civilă cuprinde dispoziții mai bine elaborate cu privire la ordinea de
rezolvare a excepțiilor de procedura. Primele doua alineate ale art 248 conțin reguli
importante privitoare la această ordine.
Conform art 248.alin(1), instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură,
precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe
ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. În cazul în care pentru judecarea excepției este
necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei de cercetare a
procesului sau , după caz, pentru finalizarea fondului, art. 248 alin(4) permite instanței sa
uneasca excepțiile cu administrarea probelor și cu fondul.
Excepțiile procesuale ridicate concomitent se rezolvă în funcție de efectele pe care le
produc, dupa cum precizează art. 248 alin (2). Astfel, vor fi rezolvate cu prioritate excepțiile
referitoare la învestirea instanței (excepția de netimbrare, excepția privind lipsa procedurii
prealabile), apoi excepțiile de necompetență, puterea de lucru judecat, prescripțiile etc.
Deducem astfel firul logic conform căruia, pentru a putea rezolva excepția puterii de lucru
judecat, instanța trebuie mai întâi să fie competentă iar apoi sa fie constituită conform legii .
3. Clasificarea excepțiilor
În funcție de obiect:
Excepții de fond, care privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului de acțiune și intră în
această categorie, excepția de lipsa de calitate procesuală, de capacitate procesuală,
excepția prematurității. Acestea duc, în caz de admitere, la anularea sau respingerea cererii.
Excepțiile de procedură, urmăresc aplicarea unor norme de organizare judecătorească, de
competență și de procedură propiu-zisă cum ar fii, de exemplu, excepția de
incompatibilitate, de conexitate etc..
În funcție de efect:
Excepții dilatatorii, care au ca efect general întârzierea judecății, iar ca efect special
declinarea competenței, amanarea judecății pentru lipsa de citare, refacerea unor acte
lovite de nulitate etc..
Excepții peremptorii, au ca efect impiedicarea judecății prin respingerea sau anularea cererii
în funcție de excepția invocată.
În funcție de caracterul normei invocate:
Excepții absolute, care vizează norme de ordine publică și care pot fi invocate de orice
parte interesată, de procuror sau instanță din oficiu, în orice moment al procesului, daca
legea nu prevede expres altfel.
Excepții relative, care vizează norme ce ocrotesc interesele părților. Acestea pot fi invocate
doar de partea interesată si doar intr-un anumit termen.