 Drama este o specie a genului dramatic în care aspectele dramatice ale

vieții se află în strânsă legătură cu elementele comice, conflictul fiind

puternic dezvoltându-se prin acțiunea unor personaje complexe.
 În perioada interbelică apar 2 formule dramatice: drama de idei, prin
operele lui Camil Petrescu, și cea poetică și mitică prin creația lui Lucian
Blaga. În această perioadă literară, drama devine o specie complexă în
care se regăsesc idei filozofice puse în lumină de personaje precum
intelectualul lucid și inadaptat ( C. Petrescu-Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război”) sau artistul, apostolul, inițiatul în drama lui L.
Blaga.
 Marin Sorescu este promotorul formulei teatru parabolă, având ca
punct de plecare mituri fundamentale ale omenirii prin care ilustrează
condiția omului contemporan.
 Drama ”Iona” face parte din trilogia ”Setea muntelui de sare”, scrisă în
anul 1965. Această trilogie mai cuprinde ”Paracliserul” și ”Matca”. Cele
3 drame abordează tema destinului, tragedii ale vieții spirituale, ale
cunoașterii și adevărului, considerate singurele căi de ieșire din
absurudul existenței.
Drama ”Iona” este o tragedie în 4 tablouri subintitulată astfel de dramaturg
prin referire la condiția umană pe care autorul o descrie ca fiind influențată de
mai multe determinări de natură socială sau spirituală ce îl fac să aibă
sentimentul eșecului.
 Sursa de inspirație care se regăsește și în titlu este mitul biblic al lui
Iona înghițit de un pește fiindcă în loc să propovăduiască Cuvântul
Domnului în cetatea Ninive, fuge cu o corabie la Tars.
După 3 zile în care se pocăiește și își cere iertare pentru păcatul de a nu-
și asuma condiția, Iona este eliberat și își urmează menirea.
Această poveste sacră este doar premisa pentru drama modernă al cărei
discurs redă monologul personajului cu sine.
Universul dramatic se construiește treptat, nu prin acumulare de întâmplări, ci
prin dialogul dramatic cu sinele, unul conflictual ce prezintă evoluția
personajului de la Iona pescarul, Iona ghinionistul care trăiește sub semnul
lipsei de noroc, Iona visătorul care năzuiește să prindă peștele cel mare, Iona
victimă care se află într-un spațiu ce-i anulează libertatea,Iona luptătorul care
se opune absurdului existenței și Iona iluminatul care descoperă libertatea în
spirit.

Situația inițială în care este surprins eroul ni-l prezintă ca pe un om foarte

singur care vorbește deseori cu sine. Cu fața spre mare într-un orizont al
așteptării, Iona se află fără să știe într-o postură nefastă căci este captiv în
rutina zilnică de ființă socială: ”Sunt pescar și tre să se găsească oricând un
pește-n casa mea, altfel ce-ar zice lumea?”. Responsabilitățile de cap de familie
îl copleșesc: ”Soția mea mă iubește dar nu când stau și mă uit la pești”.
Contemplarea și visul de a prinde peștele cel mare sunt doar modalități prin
care încearcă să se elibereze de absurdul existenței. Acesta evadează prin joc
din cotidian și supraviețuiește simulând fericirea atunci când pescuiește
dintr-un acvariu adus de acasă. Acest joc îl determină sa-și conștientizeze
condiția asemănătoare cu a peștilor din acvariu pentru că destinul său nu este
diferit de al lor: ”Noi peștii înnotăm printre nade. Visul nostru de aur este să
înghițim una, bineînțeles cea mai mare”. Acela este momentul în care își dă
seama că idealul său de a prinde peștele cel mare este un ideal fals pentru că-l
poate atrage spre valori materiale.
În tabloul al II-lea regăsim personajul în burta balenei în gura căreia se afla
încă de la început. Este un moment semnificativ în existența sa pentru că este
prima dată conștient de limitele sale, având acut presentimentul morții:
”Începe să fie târziu în mine...trebuie să dorm..de ce tre să se culce toți oamenii
la sfârșitul vieții?”.
Conflictul care se creează acum este între rațiune și sentimente. Frica de
moarte este învinsă prin luciditate, iar personajul devine un om de acțiune:
”Pot să merg unde vreau”, iar asumarea lucidă a propriei existențe îl face să
găsească cuțitul cu care să spintece burta balenei pentru a se elibera.
În actul al III-lea Iona se află într-un spațiu mult mai mare deoarece balena în
care se afla a fost înghițită de o alta, acest fapt reprezentând tentativa de a
depăși nefericirea din alte condiționări umane. Apariția celor 2 pescari nu-l
salvează pe erou decât de singurătatea fizică. Imposibilitatea de a comunica îl
face și mai nefericit, și singura posibilitate de a ieși este să se întoarcă în trecut
și să schimbe condiția existențială: ”Mamă, mi s-a întâmplat o nenorocire, mai
naște-mă o dată...”.
 În acest act se creează un conflict între viață și moarte pentru că viitorul i se
pare nesigur și întunecat, mai ales datorită absenței lui Dumnezeu: ”Ce
pustietate, aș vrea să treacă Dumnezeu pe aici”. Într-un ultim efort ce coincide
cu momentele actului al IV-lea, Iona apare în spărtura burții ultimului pește,
îmbătrânit, privind în zare ca într-o oglindă. Protagonistul descoperă însă cu
disperare, că orizontul se configurează sub forma unui șir nesfârșit de burți.
Această revelație îl determină pe erou către un gest final. Împăcându-se cu
sine, Iona își recuperează identitatea și descoperă că libertatea și adevărul sunt
în el însuși. Astfel, își spintecă pântecul pentru a răzbi cumva la lumină.

 În simbolistica creștină, balena este imaginată ca o metaforă a infernului

în care sunt pedepsiți păcătoșii. Încercarea eroului de a ieși la lumină
fiind reacția lucidității ce poate să fie interpretată și din perspectiva
asumării altei condiții existențiale.
 Având ca punct de plecare povestea biblică a lui Iona, Marin
Sorescu creează o dramă modernă despre singurătate și tragica absență
a sensului în lume. Piesa este construită sub forma unui monolog ce
constituie viziunea despre lume a omului modern. Lipsa precizării
perioadei istorice, situarea în atemporal sunt aspecte ale tragicului
modern în care omul se caută pe sine fără folos.