1.

administrarea oxigenoterapiei
Scop
­ asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin
combaterea hipoxiei determinata de:
 scaderea oxigenului alveolar
 diminuarea hemoglobinei
 tulburari in sistemul circulator
 probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara
Surse de oxigen
­ statie centrala de oxigen
­ microstatie
­ butelie cu oxygen
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
­ deoarece oxigenul favorizeaza combustia, prezenta sa trebuie atentionata
­ pacientii si vizitatorii vor fi atentionati asupra pericolului fumatului sau al
unei flacari in preajma sursei de oxigen
­ se vor verifica echipamentele electrice din incaperea respective
­ se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statica
(materiale sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
­ aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate in partea opusa sursei
de oxigen
­ transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se
lovirea
lor in timpul transportului
­ buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozi;ie verticala, pe un suport si fixate
de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau soba
­ cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de
amplasare a extinctoarelor si a modului de utilizare a acestora.
Metode de administrare a oxigenului
a. prin sonda nazala
­ este metoda cea mai frecvent utilizata
­ permite administrarea oxigenului in concentratie de 25%-45%
­ poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung
­ nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale
b. prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat)
­ permite administrarea oxigenului in concentratie de 40%-60%
­ este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
­ accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
­ poate cauza iritaxia tegumentelor fetei
­ nu se va utiliza la pacien;ii cu arsuri la nivelul fetei
1
c. ochelari pentru oxigen
­ sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari
­ se utilizeaza la copii si pacienti agitati
­ sunt mai bine tolerati de pacienti
d. cortul de oxigen
­ frecvent utilizat la copii
­ concentratia oxigenului nu poate depasi 50%
­ are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste $i sesupraincarca
cu vapori datorita faptului ca pacientul inspira si expira in acelasi mediu
­ oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prininstalatii de racire
­ in cort se pot monta instalatii de racire
­ copiii vor fi supravegheati permanent, pentru a nu disloca cortul
Echipament necesar administrarii oxigenului
­ sursa de oxigen
­ umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conzinand apa sterila)
­ sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda
aleasa
­ material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei
Interventiile asistentei
­ pregatirea psihica a pacientului asiguraridu-i de luarea tututor masurilor de
precautie si asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare (daca este
posibil: pozitie semisezand, care favorizeaza expansiunea pulmonara)
­ asamblarea echipamentului
­ dezobstruarea cailor respiratorii
­ masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus
­ umectarea sondei cu apa sterile pentru facilitarea insertiei si prevenirea
lezarii mucoasei
­ introducerea sondei in nara si fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de
leucoplast
­ daca se utilizeaza masca de oxigen, aceasta se va aseza acoperind nasul
si gura pacientuiui si se va fixa cu o curea in jurul capului
­ fixarea debitului de administrare a oxigenului, in funclie de prescriptia
medicului
­ aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii oxigenului (observarea
culorii tegumenteior, masurarea respiraiiei si pulsului)
­ supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de
aparitie a unor complicatii
­ supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune,
debit etc)
­ acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrarii oxigenului
si combaterea oricarei cauze de disconfort
­ mobilizarea periodica a sondei
2
­ scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara
­ curatirea echipamentului la terminarea tehnicii
Incidente şi accidente
­ daca recipientul pentru barbotarea oxigenuiui se rastoarna, lichidui poate fi
impins de oxigen in caile respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
­ in cazul utilizarii prelungite a oxigenuiui, in concentralii mari sau la presiuni
ridicate, pot aparea:
 iritare locala a mucoasei
 congestie si edemui alveolar
 hemoragie intraalveolara
 atelectazie
­ patrunderea gazului in esofag duce la distensie abdominala
DE RETINUT:
­ administrarea oxigenului se va face dupa permeabilizarea cailor respiratorii
­ inainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate masurile de precautie
­ pe timpul administrarii se vor supraveghea atent pacientul si echipamentul
de administrare (manometrul de presiune si indicatorul de debit)

2. administrarea medicamentelor: injectia i.v. ,

perfuzia( tehnica, supraveghere, semnele
hiperhidratarii), incidende si accidente datorate
incompatibilitatii sau asocierii medicamentelol,
transfuzia, metode de determinare a grupelor
sanguine si compatibilitatea, accidente.
>Injectia intravenoasa consta in introducerea solutiilor cristaline, izotonice
sau hipertonice in circulatia venoasa.

Scop
-terapeutic
-explorator -se administreaza substante de contrast de contrast radiologic

Solutii administrate
- sol izotone;
-sol hipertone.

Resorbtia este instantanee.

-calea intravenoasa este aleasa atunci cand

trebuie sa obtinem efectul rapid al solutiilor medicamentoase sau cand acestea
pot provoca distructii tisulare;

Loc de electie
-pentru administrarea anumitor medicamente al caror efect trebuie obtinut
rapid ca si pentru corectarea unei hipovalemii, anemii, abordul venos capata o
importanta deosebita in cadrul diverselor conduite terapeutice;
-abordul venos poate fi efectuat periferic sau central;
abordul venos periferic este realizat de catre asistenta medicala, iar cel
central numai de catre medic;
alegerea tipului de abord venos si a locului de electie depind de:
- starea clinica a pacientului si criteriul de urgenta in administrare sau nu;
- tipul medicamentului ce trebuie administrat si efectul scontat;
- cantitatea de administrat, durata tratamentului.
-pentru alegerea locului in efectuarea punctiei venoase examinam atent
ambele brate ale pacientului pentru a observa calitatea si starea anatomica a
venelor;
-evitam regiunile care prezinta ;
-procese recuperative;
-piadermite;
-eczeme;
-nevralgii;
-traumatism,etc.
-examinarea o efectuam in urmatoarea ordine:
-plica cotului;
- antebrat;
- fata dorsala a mainilor;
- vena maleolara interna;
- venele epicraniene la sugari si copii;
-la nivelul plicii cotului venele antebratului cefalica si bazilica se
anastomozeaza dand nastere venelor mediana cefalica si mediana bazilica.

Manevre pentru facilitarea palparii si functionarii venelor

-aplicam garoul elastic si inclinam bratul pacientului in jos, abductie si
extensie maxima;
-solicitam pacientului sa-si stranga bine pumnul sau sa inchida si sa deschida
pumnul de mai multe ori consecutiv, pentru reliefare venoasa;
-masam bratul pacientului dinspre pumn catre plica cotului;
-tapotam locul pentru punctie cu doua degete;
-incalzim bratul cu ajutorul unui tampon imbibat cu apa calda sau prin
introducere in apa calda;
-efectuam miscari de flexie si extensie a antebratului;

Utilizarea garoului
-garoul elastic se aplica la aproximativ 10 cm deasupra locului punctiei,pentru
plica cotului la nivelul unirii treimii inferioare a bratului cu cea mijlocie;
-strangem garoul in asa fel incat sa opreasca complet circulatia venoasa si
controlam pulsul radial care trebuie sa ramana perceptibil, astfel am intrerupt
circulatia arteriala a bratului prin comprimarea arterei;

Efectuarea injectiei
injectia intravenoasa consta in
-punctia venoasa si
-injectarea medicamentului;
-injectia i.v. nu se efectueaza in pozitia sezand.
-se confirma identitatea pacientului
-se explica procedura pacientului
-se spala mainile, se pun manusile
-in timpul lucrului ne pozitionam vis-a-vis de pacient;
-aspiram medicamentul din fiola dupa care schimbam acul cu unul de lumen
mai mic si aplicam garoul;
-alegem locul punctiei si il dezinfectam;
-interzis a palpa vena dupa dezinfectare;
-mentinem bratul pacientului inclinat in jos;
-intindem pielea pentru imobilizarea venei si facilitarea penetrarii acului prin
cuprinderea extremelor in mana stanga in asa fel ca policele sa fie situat la 4-5
cm sub locul punctiei, exercitand miscarea de tractiune si compresiune in jos
asupra tesuturilor vecine;
-patrundem cu acul montat la seringa in lujmenul vasului;
-dupa ce am patruns cu acul in lumenul vasului, schitam o usoara miscare de
aspirare pentru a verifica pozitia acului;
-desfacem garoul cu mana stanga.

Injectarea substantei medicamentoase

-mentinem seringa cu mana dreapta fixand indexul si medianul pe aripioarele
seringii, iar cu policele apasam pistonul, introducand solutia lent si verificand
pentru control la nevoie cateterizarea corecta a venei prin aspirare;
-se retrage brusc acul ,cand injectarea s-a terminat
-la locul punctiei se aplica tamponul imbibat in alcool

Ingrijirea ulterioara
-se mentine compresiune la locul injectiei cateva minute-se supravegheaza in
continuare starea generala

Consideratii speciale
-in timpul injectarii se va supraveghea locul punctiei si starea generala
-vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24h ,de aceea nu se
vor repeta injectiile in acceasi vena la intervale scurte
-daca pacientul are o singura vena disponibila si injectiile trebuie sa se
repete ,punctiile se vor face intotdeauna mai central fata de cele anterioare
-daca s-au revarsat,in tesutul perivenos,solutiile hipertone-va fi instiintat
medicul pentru a interveni,spre a se evita necrozarea tesuturilor.
-De evitat incercarile de a patrunde in vena dupa formarea
hematomului,pentru ca acesta ,prin volumul sau ,deplaseaza traiectul obisnuit
al venei
-nu se administreaza solutii uleioase in vena
-abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar in
cazuri de urgenta majora si de scurta durata pentru a evita complicatiile
tromboembolice si septice;
-pozitia pacientului pentru abordul venei jugulare externe este decubit dorsal,
Trendelenburg 150° cu capul intors contralateral;
-tegumentul gatului il destindem cu policele mainii libere si punctionam vena
la locul de incrucisare cu marginea externa a muschiului
sternochidomastoidian;
-abordul venos profund este realizat de catre medi in conditii tip protocol-
operator:- vena jugulara interna, vena femurala, vena subclavic.

Incidente si accidente Interventii

-injectarea solutiei in tesutul perivenos ,manifesta prin tumefierea
tesuturilor,durere
-se incearca patrunderea in lumenul vasului,continuandu-se injectia sau se
incearca alt loc

-flebalgia produsa prin injectarea rapida a solutiei sau a unor substante

iritante
-injectarea lenta

-valuri de caldura ,senzatie de uscaciune in faringe

-injectare lenta

-hematom prin strapungerea venei

-se intrerupe injectia

-ameteli,lipotimie,colaps
-se anunta medicul

-embolie gazoasa,uleioasa prin injectarea unei cantitati mari de aer brusc in

sistemul vascular sau prin gresirea caiii de administrare a solutiilor uleioase-se
produce decesul bolnavului
-evitarea greselilor-eliminarea aerului din seringa
-evitarea introducerii solutiilor uleioase iv

-punctionarea si injectarea unei artere-produce necroza totala a

extremitatilor,durere exacerbata,albirea mainii,degete cianotice
-se intrerupe de urgenta injectarea

 Perfuzia:
Definiţie: reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a
unor substanţe medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică
a organismului.
 Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala.
-alimentarea pe cale parenterala

Pregatirea materialelor
- tava medicala
- trusa pentru perfuzat
-solutii prescrisa
- garou
- tavita renala;
- stativ prevazut cu bratari cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o perna musama;
- o pensa hemostatica;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;

Pregatirea echipamentului:
-se verifica data de expirare a solutiilor de administrat, volumul si tipul solutiilor
-se verifica aspectul lor( sa nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agata solutia in stativ
-se inlatura capacul sau dopul protector si se dezinfecteaza cu un pad alcoolizat
portiunea unde va fi introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterila un alt medicament in solutia perfuzabila daca acest
lucru este indicat si se va eticheta flaconul specificand medicatia introdusa
- se desface perfuzorul si se introduce in solutie avand grija sa nu atingem capatul sau
de nimic pentru a-l pastra steril
- se clampeaza perfuzorul si apoi se preseaza camera de umplere pana se umple
jumatate
- se declampeaza perfuzorul si se goleste de aer lasand lichidul sa curga in tavita pana
cand nu mai este nici o bula de aer
- daca solutia este in flacon de sticla va trebui sa se deschida filtrul de aer pentru ca
ea sa curga. Daca este in punga de plastic nu este nevoie
- se detaseaza capacul protector al celuilalt capat al perfuzorului si se ataseaza
perfuzorul la ac/branula
- se eticheteaza flaconul de solutie cu data si ora administrarii

Pregatirea psihica si fizica a bolnavului.-I se explica bolnavului necesitatea tehnicii.

-Se aseaza bolnavul pe pat, in decubit dorsal, cat mai comod, cu antebratul in
extensie si pronatie.

Efectuarea perfuziei
-Spalarea pe maini cu apa si sapun,manusi
-Se examineaza calitatea venelor.
-Se aplica garoul de cauciuc la nivelul bratului.
-Se aseptzeaza plica cotului cu alcool.
-Se cere bolnavului sa inchida pumnul
-se efectueaza punctia venei alese.
-Se verifica pozitia acului in vena
-se indeparteaza garoul si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la ac.
-Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului in vena si se regleaza
viteza de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, in functie de
necesitate.
-Se fixeaza cu leucoplast amboul acului si portiunea tubului invecinat acestuia, de
piele bolnavului
-Se supravegheaza permanent starea bolnavului si functionarea aparatului.

Daca este necesar se pregateste cel de-al II-lea flacon cu substanta medicamentoasa,
incalzindu-l la temperatura corpului.
Inainte ca flaconul sa se goleasca complet, se inchide prestubul pentru a impiedica
patrunderea aerului in perfuzor si se racordeaza aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului sa curga; operatia de schimbare
trebuia sa se petreaca cat mai repede, pentru a nu se coagula sangele refulat din ac
si se regleaza din nou viteza de perfuzat a lichidului de perfuzat.
Inainte de golirea flaconului se inchide prestubul, se exercita o persiune asupra venei
punctionate cu un tampon imbibat in solutie dezinfectanta si printr-o miscare brusca,
in directia axului vasului, se extrage axul din vena.
Se dezinfecteaza locul punctiei , se aplica un pansament steril si se fixeaza cu
romplast.

Calculul ritmului de administrare a solutiilor perfuzabile (rata de flux)

- Formula 1: total solutie/total ore=ml/ora
- Formula 2: ml/ora x factor picurator=picaturi/ora
- Formula 3: total solutie x factor picurator/nr.ore x 60min=picaturi/min
Unde factor picurator:
Picurator copii=micro=60pic/ml
Picurator adulti-macro-15pic/ml
Picurator sange=10picaturi/ml

Exemplu-un pacient are prescris 1000mlde solutie de administrat in6ore

Picaturi/minut=1000 x 15 /6 x60=aprox 42
Ingrijirea bolnavului dupa tehnica
-Se aseaza bolnavul confortabil in patul sau.
-Se administreaza bolnavului lichide caldute ( daca este permis).
-Se supravegheaza bolnavul.
 Reorganizarea locului de munca
-se noteaza in foaia de observatie data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat
perfuzia.

Incidente,accidente
-hiperhidratarea prin perfuzie in exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar
acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar
se intrerupe complet, se injecteaza cardiotonice.
-embolie pulmonara prin patrunderea aerului in curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub inainte de instalarea perfuziei, intreruperea ei inainte de
golirea completa a flaconului
-nerespectarea regulilor de asepsie poate determina infectarea si aparitia de frisoane.
-coagularea sangelui pe ac sau canula-se previne prin introducerea pe lumen a
solutiei de heparina
-revarsarea lichidului perivenos-flebita-durere,creste temperatura
tegumentului,eritem de-a lungul venei-se anunta medicul
-lichidul nu se scurge desi acul este in vene-se verifica pozitia acului,se mobilizeaza
putin,se verifica presiunea lichidulu

Insertia unui cateter de vena periferica presupune selectarea unui cateter adecvat,
a unui loc de punctionare si a unei vene potrivite, aplicarea de garou, dezinfecatrea
locului ales, punctionarea venei si introducerea cateterului.Selectarea cateterului si a
locului de insertie se va face in functie de tipul, durata si frecventa tratamentului pe
care pacientul le are prescrise, accesibilitatea patului venos al pacientului, varsta si
constitutia fizica a pacientului.
Daca este posibil, se va alege o vena la bratul sau mana nondominanta. Locurile
preferate de punctionare venoasa sunt vena cefalica si basilica a bratului si cele de pe
partea dorsala a mainii. Se pot aborda si venele de la nivelul piciorului , dar creste
riscul de tromboflebita.
Un cateter periferic permite adminstrarea de solutii lichide, sange si derivate din
sange, si mentine accesul venos permanent. Insertia unui cateter periferic este
contraindicata la bratul sau mana care prezinta leziuni, edeme, arsuri, la bratul sau
mana corespunzatoare plagii operatorii la pacientele mastectomizate.
De obicei, daca o vena este lezata ( hematom , echimoza etc) se va alege un nou loc
de punctionare intotdeauna deasupra zonei lezate, niciodata sub zona lezata.

Materiale necesare:
- paduri alcoolizate
- manusi
- garou
- cateter pentru vena periferica
- solutiile de administrat
- perfuzor
- stativ
- fixator transparent pentru cateter
- comprese

Pregatirea echipamentului:
- se verifica medicatia prescrisa , data de expirare , aspectul solutiilor de administrat
- se ataseaza perfuzorul la flaconul cu solutie in mod steril si se scoate aerul

Insertia cateterului:
se pozitioneaza stativul cu solutia perfuzabila si perfuzorul atasat cat mai aproape de
patul pacientului

se confirma identitatea pacientului

se explica procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstrictie si implicit, un abord mai dificil al venelor) si a ne asigura de
cooperarea sa

se spala pe maini

se selecteaza locul punctionarii. Daca se prevede o terapie intravenoasa de lunga

durata se va incepe cu venele din portiunea distala pentru a schimba, cu timpul, locul
punctionarii din ce in ce mai proximal. Daca trebuie administrata o substanta iritanta
sau un volum mai mare de lchide, se va alege o vena mare

se pozitioneaza pacientul intr-o pozitie confortabila , cu bratul sprijinit si pozitionat in

jos pentru a permite umplerea venelor bratului si mainii

se aplica garoul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de punctionare, pentru a dilata

venele. se verifica pulsul radial.Daca acesta nu este palpabil se va largi putin garoul
pentru a nu face ocluzie arteriala

se palpeaza o vena cu ajutorul indexului si al degetului mijlociu al mainii

nondominante
se trage de piele pentru a fixa vena

daca vena nu se simte bine se va alege alta

daca este palpabila dar nu suficient de palpabila se cere pacientului sa isi inchida si
sa-si deschida pumnul de cateva ori sau se tapoteaza cu degetele de-a lungul venei

garoul nu se va mentine mai mult de 3 minute. Daca in tot acest timp nu s-a reusit
inserarea cateterului se va desface garoul pentru cateva minute si se va relua tehnica

se pun manusile

se dezinfecteaza locul ales pentru punctionare cu paduri alcoolizate dinspre interior

spre exterior si se lasa sa se usuce pielea ( uneori, va fi necesar ca in prealabil sa fie
indepartat parul din zona respectiva la pacientii cu pilozitate accentuata)

se va lua branula in mana dominanta si se va tine intre police si index ( daca are
aripioare branula se va tine de acestea ) iar cu policele mainii nondominate se va
trage piele de sub vena pentru a o fixa si a o exprima

se va avertiza pacientul va simti o intepatura

se va introduce cateterul cu amboul acului in sus, sub un unghi de aproximativ 15

grade, direct prin piele pana in vena printr-o singura miscare, verificand daca apare
sange in capatul cateterului care confirma ca acesta este in vena

-din momentul in care apare sangele exista mai multe metode de a introduce
cateterul in vena. Se desface garoul apoi fie se continua impingerea cu grija ( pentru a
nu perfora vena prin celalalt perete) a cateterului pana la jumatatea sa si apoi se
scoate acul in acelasi timp cu impingerea totala a canulei de plastic , atasandu-se
imediat fie perfuzorul fie seringa , presand usor pe vena pentru impiedicarea
sangerarii; fie se scoate acul imediat dupa punctionarea venei si aparitia sangelui si se
ataseaza rapid si steril perfuzorul solutiei de administrat. Se porneste perfuzia in timp
ce cu o mana se fixeaza vena si cu cealalta se impinge canula de plastic. Este o
metoda care nu prezinta riscul perforarii venei deoarece cateterul este introdus fara a
mai avea acul in el si deoarece solutia perfuzata dilata vena facand mai usoara
avansarea cateterului

-dupa introducerea cateterului se curata locul cu paduri alcoolizate, se arunca acul

cateterului in recipientul de intepatoare
-se regleaza ritmul de administrare a perfuziei
-se fixeaza cateterul cu un fixator transparent si semipermeabil dupa ce se usuca
dezinfectantul pe piele
-fixatorul se desface in mod steril si se aplica pe locul de insertie lipind bine marginile
pentru a preveni iesirea accidentala a cateterului
-se fixeaza si tubul perfuzorului de mana pacientului avand grija insa sa lase libertate
de miscare si sa nu fie fixat in extensie deoarece poate trage cateterul afara din vena
la o miscare mai brusca
-daca cateterul se afla in zona articulatiilor mainii , de exemplu, se va pune un un
propsop rulat sub articulatie si se plasa mana pe el
-indepartarea cateterului se va face la terminarea terapiei intravenoase sau atunci
cand vechiul cateter nu mai este functional si pacientul necesita in continuare
tratament intravenos. Se opreste perfuzia si se clampeaza perfuzorul, indepartandu-se
apoi cu blndete fixatorul de pe branula. Flosind o tehnica sterila se va deschide o
compresa sterila. Se vor pune manusi si se plasa compresa sterila cu o mana peste
locul de insertie a cateterului, iar cu cealalta mana se va scoate branula printr-o
miscare paralela cu pielea
-se va inspecta branula scoasa pentru ca sa nu lipseasca din ea portiuni care sa se fi
rupt accidental si sa intre in circulatia sangvina a pacientului
-se face compresie pe locul punctionarii timp de 1-2 minute, se curata zona si apoi se
aplica un bandaj adeziv
-daca apar secretii la locul de insertie a cateterului capatul acestuia va fi taiat cu o
foarfeca sterila direct intr-un recipient steril si trimis la laborator pentru analizare
-se va indica pacientului sa-si restanga pentru 10 minute activitatea membrului care a
avut cateterul si sa pastreze bandajul adeziv timp de 1 ora de la indepartarea branulei
Evaluarea starii de hiperhidratare
Hiperhidratarea se manifesta prin aparitia urmatoarelor simptome:
- cefalee, greata, varsaturi, crampe musculare, oboseala;
- somnolenta, convulsii;
- coma cu H.T.A. ;
- formare de edeme (revarsate pleurale, pericardice, peritoneale).
Interventiile de urgenta:
- restrictie de lichide pana la cura de sete;
- restrictie de sare in deshidratarea hipertona; pacientul va primi un regim desodat;
- perfuzii cu solutii depletizante (diuretice): Manitol, glucoza 33%, medicatie
diuretica pe cale I.V., punctii evacuatoare, dializa extrarenala;
- controlul presiunii venoase centrale (PVC) pentru a se evita in cursul aportului
hidromineral accidentele de hiperhidratare.

Complicatii:
Complicatiile care pot surveni in cadrul terapiei intravenoase pe cateter periferic
trebuie avute in vedere, prevenite, iar, daca apar, cunoscute metodele de
actionare in aceste situatii. Aceste complicatii sunt:

-flebitele ( roseata la locul de insertie si de-a lungul venei, durere, edem, scleroza
venei, uneori febra) datorate fie pastrarii timp indelungat a unui cateter in vena,
medicamente sau solutii administrate care au pH prea mare sau prea mic sau
osmolaritate crescuta, deplasarea branulei in vena prin frictionare. Flebitele pot fi
prevenite prin schimbarea la timp a cateterelor si securizarea lor printr-o fixare
atenta , impiedicand miscare in vena

-extravazarea solutiilor ( va apare o umflatura la locul de insertie si in in jurul

sau, descresterea temperaturii pielii din zona, durere, senzatie de arsura ) prin
perforarea venei sau dislocarea cateterului din vena. Se va opri perfuzia imediat,
se va aplica gheata imediat dupa si apoi comprese caldute mai tarziu. Extravazarea
solutiilor administrate poate fi prevenita prin verificarea periodica a locului de
insertie a cateterului, prin aplicarea corecta a fixatorului transparent care permite
ca aceasta verificare periodica sa fie foarte usor de facut

-impermeabilitatea cateterului ( perfuzia nu mai curge , iar daca pacientul are

infuzomat sau injectomat acesta intra in alarma) datorita neheparinizarii perodice
a cateterului dupa fiecare administrare, nefolosirii indelungate sau formarii de
cheaguri de sage atunci cand pacientul se plimba si sangele umple cateterul si
stationeaza acolo. Permeabilitatea cateterului se poate mentine prin heparinizare
sau adminstrare de solutie normal salina dupa fiecare folosire si invatarea
pacientului sa tina mana cu branula ridicata in dreptul cotului atunci cand se
plimba

- hematom ( sensibilitate crescuta la orice atingere a zonei, vanataie,

impermeabilitate) datorita perforarii peretului opus in timpul inserarii cateterului,
compresie ineficienta dupa indepartarea branulei. Se va scoate branula, se va
aplica compresie. Formarea de hematoame poate fi prevenita prin efectuarea
corecta a tehnicii de insertie a cateterului, de o marime potrivita venei abordate si
prin eliberarea garoului cat mai repede posibil dupa insertia cateterului

-sectionarea cateterului, de obicei capatul acestuia care este introdus in vena,

datorita reinsertiei acului de-a luncul tecii de plastic, in timp ce cateteru este in
vena. Se va incerca recuperarea partii sectionate daca este la vedere, daca nu , se
aplica garou deasupra locului de insertie si se anunta medicul si radiologul.
Sectionarea cateterului se poate preveni neintroducand niciodata acul inapoi in
cateter pentru a incerca insertia sa ci se scot amandoua odata si se incearca inca o
data insertia cu alt cateter

-spasme venoase ( durere de-a lungul venei, albirea pielii din jurul venei
respective, rata scazuta de curgere a solutiei perfuzate chiar daca perfuzorul este
declampat) datorita administrarii inadecavte de substante iritative si in dilutii
insuficiente , administrarii de solutii perfuzabile reci( sau transfuzie cu sange
rece), adminstrarea prea rapida a solutiilor chiar daca sunt la temperatura
camerei. Se vor aplica comprese cu apa calduta, se va descreste ritmu de
adminstrare. Spasmul venos poate fi prevenit prin administrarea de sange si solutii
la temperaturile potrivite

-reactii vasovagale ( colaps brusc al venei in timpul punctionarii, paloare,

ameteala, greata, transpiratii, hipotensiune ) datorita producerii de spasm venos
cauzat de anxietate si durere .Pacietul va fi asezat pat cu picioarele mai sus decat
capul, este incurajat sa respire adanc, se masoara semnele vitale. Aceste situatii
pot fi prevenite prin explicarea procedurii pacientului, reducerea anxietatii
acestuia si eventual, folosirea unui anestezic local inainte de punctionarea venei

-tromboze ( durere , roseata , umflatura , impermeabilitate) datorita afectarii

celulelor endoteliale ale venelor favorizand formarea de trombi. Se va indeparta
cateterul si se va insera intr-o alta zona, se vor aplica comprese cu apa calduta, se
va supraveghea pacientul si observa daca apar semne de infectie. Formarea
trombozelor poate fi prevenita prin insertia unui cateter periferic folosind o
tehnica corecta, fara a leza vena

-infectii sistemice ca septicemia sau bacteriemia ( febra, frisoane, indispozitie

fara motiv aparent) datorita unei tehnici nesterile, aparitiei flebitelor severe care
favorizeaza dezvoltarea organismelor, fixare insuficienta a branulei ceea ce
permite miscarea ei in vena si introducerea organismelor in circulatia sangvina,
mentinerea indelungata a unui cateter, sistem imun slab dezvoltat sau folosirea
unor solutii perfuzbile contaminate. Se va anunta imediat medicul la aparitia
semnelor specifice descrise. Se va indeparta cateterul si se vor obtine culturi de la
locul insertiei, se va taia cu o foarfeca sterila capatul cateterului si se va trimite la
laborator pentru analizare, se vor monitoriza semnele vitale, se vor administra
medicatia si antibioterapia prescrise. Prevenirea infectilor sistemice se poate face
folosind cu strictete o tehnica sterila atat la insertia cateterlui cat si la cuplarea
perfuzoarelor la solutiile de perfuzat si la branula, la intreruperea perfuziilor sau
la indepartarea cateterului
 - reactii alergice ( prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de insertie a
cateterului) pana la reactii anafilactice cu stop cardiac , datorate faptului ca
pacientul este alergic la substanta administrata. In acest caz se va opri perfuzia
imediat, se mentin permeabile caile respiratorii, se anunta imediat medicul, se vor
adminstra antihistaminicele, antiinflamatoarele si antipireticele care se prescriu
cat si epinefrina si cortizon daca se indica. Reactiile alergice se previn printr-o
completa anamneza a pacientului care sa contina istoricul alergenic al acestuia ,
efectuarea testarii la medicamente( in special antibiotice) inaintea primei
administrari cu monitorizare atenta timp de 15 minute de la testare sau de la
adminstrarea unui nou medicament fara testare

-incarcare circulatorie ( disconfort, turgescenta venei jugulare, dificultate

respiratorie, cresterea tensiunii arteriale, respiratie zgomotoasa ( cu “ haraituri”),
dezechilibru intre lichidele eliminate si cele igerate, administrate) datorata unui
calcul gresit al cantitatii de lichide ce trebuie adminstrat cat si administrarii prea
rapide a acestuia. In acest caz se ridica capul patului astfel incat pacientul sa stea
semisezand , se administreaza oxigen, se anunta medicul, se administreaza
diuretice daca se prescriu. Pentru a preveni incarcarea circulatorie se va verifica
periodic rata de administrare a perfuziilor pentru a observa din timp eventualele
dereglari si schimbari, se calculeaza cu atentie cantitatea care trebuie
administrata, se verifica si monitorizeaza diureaza pacientilor cu tratament
perfuzabil de solutii pentru a putea face un bilant corect

-embolie ( dificultate respiratorie, puls slab batut, cresterea presiunii venoase

centrale, hipotensiune, pierderea constientei) datorita impingerii aerului in vena
prin schimbarea flacoanelor de solutie si impingerea aerului de pe perfuzor in
vena.Se va inlatura perfuzia, se va chema medicul, se va pozitiona pacientul pe
partea stanga in pozitie Trendelenburg pentru a permite aerului sa intre in atriul
drept, se va administra oxigen.Prevenirea emboliei se face scotand aerul cu
atentie din perfuzor inainte de cuplare la cateter si schimbarea flacoanelor cu
verificarea perfuzorului, securizarea conexiunilor dintre perfuzor si cateter si
dintre perfuzor si flacon

> incompatibilitati sau asocieri de medicamente

Reactiile de incompatibilitate ale solutiilor perfuzabile cu unele
medicamente pot provoca efecte toxice asupra organismului, iritarea tesuturilor,
embolii prin amestecarea unor emulsii, modificari farmacodinamice.
Exemple de medicamente care nu se amesteca intre ele:
:
1. Furosemid
2. Nitroglicerina
3. Algocalmin
4. Metoclopramid
5. Eufilina
 6. Insulina . . -
7. Dopamina
8. Ambroxol
9. Cimetidina
10.Diazepam
Medicamentele incompatibile se administreaza in seringi sterile, separat,
iar pentru evitarea reactiilor dupa fiecare administrare se spala calea (cateterul
sau canula) cu ser fiziologic steril inainte de a administra un alt medicament.
ATENTIE! Nu se amesteca:
• sangele si derivatele de sange
• solutiile de aminoacizi (Arginina)
• solutiile uleioase
• Manitolul
DE RETINUT:
Vitamina B2 nu se administreaza impreuna cu Vit. B1 si B6
Acidul folic nu se administreaza impreuna cu acidul ascorbic (vit. C)
Vitamina B « se inactiveaza cu vitamina C in solutie
Vitamina K nu se amesteca cu alte vitamine
La administrarea vitaminelor se va tine cont ca multe sunt sensibile la
lumina si caldura. De aceea se prefera administrarea in perfuzii de scurta durata
sau se vor introduce in flacon chiar inainte de administrare.
Aminoacizii nu se administreaza in combinatie cu alte solutii sau cu
medicamente deoarece au capacitate de interactiune.
Cei 8 aminoacizi esenjiali sunt: izoleucina, leucina, lizina, metionina,
fenilalanina, treonina, triptofan, valina.

>Transfuzia
Prin transfuzie se înțelege introducerea de sânge, plasmă sau globule roșii în sistemul
circulator al unui bolnav. Transfuzia are următoarele indicații importante:
- restabilirea masei sanguine și asigurarea numărului de globule roșii în caz de
hemoragii, anemii sau stări de șoc;
- stimularea hematopoiezei (transfuzii mici și repetate);
- mărirea capacității de coagulare a sângelui, prin introducerea în sângele primitorului a
noi cantități de elemente necesare procesu-lui de coagulare, în caz de hemofilie,
trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminată;
- depurația organismului prin înlocuirea totală sau parțială a sângelui încărcat cu
substanțe toxice, cu sânge proaspăt.
Transfuzia se poate face:
- direct – cu sânge proaspăt;
- indirect – cu sânge conservat.
Transfuzia directă nu se mai practică, ci se folosește sângele conservat. Donatorii se
verifică să nu aibă eventuale infecții transmisibile cu virus hepatic C, HIV, VHB, lues,
malarie sau alți germeni. Condiția realizării transfuziei este cea de compatibilitate între
sângele donatorului și cel al primitorului. De aceea, în primul rând, se determină grupa
sanguină și Rh-ul primitorului. Trebuie să existe o identitate antigenică între sângele
donatorului și cel al primitorului.
În sânge există aglutinogene care sunt fixate pe eritrocite și aglutinine. Cele mai
importante aglutinogene sunt: A, B și Rh. Grupele sanguine sunt: O(I), A(II), B(III) și AB
(IV).
Pe eritrocite se mai găsește un aglutinogen numit „factorul Rhesus” sau Rh. Factorul Rh
se poate găsi pe eritrocite independent de aglutinogenele din sistemul ABO. Nu există
aglutinine naturale specifice față de factorul Rh. Ele pot apărea sub formă de anticorpi de
imunitate la persoanele Rh-negative, anticorpi provocați prin transfuzii repetate cu sânge
Rhpozitiv, conținând aglutinogenul Rh. Cu ocazia transfuziilor, trebuie să existe și o
compatibilitate în sistemul Rh. Incompatibilitatea de factor Rh poate produce accidente
posttransfuzionale, mergând uneori până la moarte. Determinarea factorului Rh se va
face, în mod special, la gravide.
Pungile cu sânge de transfuzat conțin de obicei 250, 350, 400 sau 450 ml sânge.
Transportul sângelui conservat de la stația de recoltare și conservare la punctul de
transfuzie se face în frigidere portabile sau valize izoterme în care se introduce un lichid
de răcire la +4º, + 6ºC.
Sângele sosit de la punctul de transfuzie se utilizează imediat. În caz contrar, va fi păstrat
la frigider la +4, +6ºC. Sângele păstrat câteva ore la frigider cu punga suspendată, se
sedimentează în 3 straturi. Stratul inferior conține hematiile, următorul strat cuprinde
trombocitele și leucocitele, apoi urmează plasma. Înainte de a fi transfuzat, sângele va fi
omogenizat prin câteva mișcări fine, de răsturnare a pungii. Scuturarea pungilor este
interzisă.
11.2. Tehnica transfuziei de sânge
Prima dată se face determinarea grupei sanguine ABO și Rhesus a primitorului din 10 ml
sânge proaspăt, introdus în eprubete cu nume, prenume și data nașterii. Pentru transfuzia
preparatelor care conțin eritrocite trebuie ca sistemele ABO și Rhesus să fie compatibile.
Pentru plasma conservată și concentratul de trombocite, pe cât posibil se transfuzează
preparate compatibile în sistemul ABO și Rhesus. De regulă, pentru transfuzia de
concentrat de trombocite nu este necesar testul de compatibilitate directă.
Medicul controlează numele înscris pe flacoanele care trebuie transfuzate, numele
primitorului, grupa sângelui, data de expirare ca și calitatea flacoanelor (flacoane
deteriorate, modificarea culorii, hemoliza). După încălzirea flacoanelor la temperatura
camerei, transfuzia se face imediat. În transfuzii masive, transfuzii la nou-născuți,
precum și în cazul prezenței anticorpilor la rece se face încălzirea flacoanelor prin flux
continuu, prin spirale speciale de încălzit, până la 37ºC. Dacă temperatura depășeste 37ºC
se denaturează proteinele.
Grupa sanguină primitor Grupa sanguină donator
O
A
B
AB
O
A, O
B, O
AB, A, B, O
Se folosește calea venoasă de acces, de calibru mare, folosind acul special de perfuzie
intravenoasă continuă, cel puțin numărul 17 G. Nu se adaugă medicamente. Pe calea
intravenoasă de acces nu este permis să se introducă decât soluție 0,9% de NaCl. Se
utilizează întotdeauna set de transfuzii cu filtru. Trusa pentru perfuzat sânge, ambalată și
sigilată, se folosește numai o dată apoi se aruncă.
11.3. Pregătirea bolnavului
- transfuzia de sânge se execută în salon la patul bolnavului;
- asistenta pregătește bolnavul; transfuzia se face pe nemâncate;
- în caz de urgență nu se va ține cont de starea de umplere a stomacului;
- bolnavul își va evacua vezica și intestinul gros;
- bonavul va fi așezat în decubit dorsal;
- brațul bolnavului poate fi imobilizat într-un jgheab special;
- pacientul va fi bine învelit pentru a evita frigul și frisoanele;
- se scoate aerul din punga cu sânge de transfuzat;
- se pune punga pe un stativ;
- se puncționează vena și se fixează acul și amboul tubului cu leucoplast;
- se controlează ritmul de scurgere de 10-15 picături/minut;
- se acoperă brațul bolnavului cu un câmp steril;
- numărul picăturilor se poate urmări la 30-60 minute.
11.4. Supravegherea bolnavului în cursul transfuziei
- pacientul nu va fi lăsat singur nici un minut;
- asistenta va supraveghea în permanență atât starea bolnavului cât și modul de
funcționare a aparatului;
- în caz de accidente posttransfuzionale se va anunța imediat medicul;
- dacă sângele nu se mai scurge, asistenta va verifica permeabilitatea tuburilor (să nu se
formeze un cheag) cât și poziția acului în venă
- dacă sângele va coagula pe ac se va schimba acul;
- după terminarea transfuziei se vor păstra 5-10 ml sânge pentru verificări ulterioare, în
caz că vor apărea accidente posttransfuzionale tardive;
- cantitatea de sânge administrată, precum și numele transfuzorului se notează pe foaia de
observație a pacientului;
- după transfuzie, pacientul va rămâne în pat, bine învelit;
- temperatura camerei va fi cea optimă, eventual cu 1-2ºC mai ridicată;
- imediat după terminarea transfuziei bolnavul poate bea lichide călduțe, iar după două
ore se poate alimenta.
11.5. Accidente transfuzionale și posttransfuzionale
În cursul transfuziei și după terminarea acesteia pot să apară o serie de accidente.
Aspectul lor clinic este mai variat și asistenta are obligația de a le recunoaște cât mai
devreme. Mai importantă este prevenirea acestor accidente.
În acest sens asistenta trebuie să cunoască, în primul rând, cauzele accidentelor. Acestea
pot fi:
1. Incompatibilitatea de grup în sistemele O, A, B. Este unul dintre cele mai grave
accidente posttransfuzionale, manifestându-se sub forma șocului hemolitic. Acesta
trebuie recunoscut la timp, pentru că poate fi fatal. Semnele precoce se manifestă prin
frison, stare generală alterată, tahicardie, dispnee, paloare, cianoză, vâjâituri în urechi,
dureri lombare, hematurie (hematiile distruse eliberează hemoglobina pe cale urinară), se
blochează glomerulii renali, apare insuficiența renală cu anurie.
La apariția primelor simptome de alterare a stării generale cu: senzația de frig,
frison, cefalee, dureri lombare, asistenta întrerupe imediat transfuzia și avertizează
medicul.
Până la venirea acestuia învelește bine bolnavul, îi recoltează urina, începe hidratarea
cu lichide călduțe pe cale bucală și pregătește trusa de prim-ajutor în caz de accidente
post-transfuzionale, inclusiv aparatul de oxigen. Transfuzia de sânge se face
obligatoriu izogrup: bolnavii cu Rh-negativ vor primi sânge doar de la donatori
Rhnegativi.
2. Transfuzia unui sânge alterat. Sângele hemolizat produce fenomene asemănătoare
șocului transfuzional.
Sângele infectat cu germeni virulenți provoacă frisoane foarte puternice, care apar de
obicei la una-două ore de la terminarea transfuziei, spre deosebire de frisonul care
apare la incompati-bilitatea de grup, care debutează chiar în timpul transfuziei. Până la
intervenția medicului, asistenta va încălzi bolnavul cu pături și termofoare și îl va hidrata
cu băuturi calde, ușor excitante (ceai, cafea).
Sângele infectat cu VHC, HIV, VHB, spirochetta pallida nu provoacă reacții
imediate, ci tardive, după trecerea perioadei de incubație.
Embolia pulmonară cu cheaguri se manifestă ca un accident hiperacut. Bolnavul
devine cianotic, agitat, dispneic, tusește și are dureri toracice, hemoptizie. Asistenta îi
va administra oxigen, îi va face respirație artificială sau va pregăti, eventual, trusa
pentru intubație traheală.
3. Introducerea aerului în vasele sanguine este o complicație rară și apare dacă sângele
se administrează sub presiune. Apare puls slab, tensiune arterială scazută, dureri
toracice,deces.
4. Administrarea într-un ritm accelerat a unei mari cantități de sânge poate provoca
dilatația acută a inimii, care se manifestă prin simptomele insuficienței cardiace acute:
tahicardie, dispnee, cianoză, scăderea tensiunii arteriale. Asistenta va opri transfuzia, va
anunța medicul și se va pregăti cardiotonice și opiacee.
5. Transfuzia sângelui neîncălzit poate provoca hemoliză cu insuficiență renală, șoc
posttransfuzional, acidoză, stop cardiac. Asistenta va înștiința medicul la primele semne.
6. Reactivitatea neobișnuită a bolnavului apare datorită incompa-tibilității proteinelor
din sângele donatorului și sângele primitorului. Uneori apare o ușoară cefalee sau stare
subfebrilă, alteori reacții urticariene sau edeme. La acești bolnavi, în loc de sângele
integral se vor prefera hematiile spălate sau transfuzia va fi precedată de medicație
desensibilizantă cu ACTH, hemisuccinat de hidrocortizon sau

Romergan. ________________
__ 3. Alimentatia enterala a pacientilor, sonda
gastric, duodenala si gastrostoma