Masterand Ceoroianu Raluca Ana Maria

Esența gândirii colective

Portretul psiho-moral al mulțimii

De-a lungul timpului, istoria a trecut prin numeroase schimbări/transformări. Acestea au

avut la bază elitele ca ,,vector” al evoluției, dar și mulțimile, aceste agregate umane caracterizat
e printr-o sumedenie de trăsături distincte de trăsăturile individuale ale persoanelor ce compun
mulțimea.

Așadar, mulțimea este un rezultat, o sumă a unui grup de indivizi, dar paradoxal, aceasta are un
,,suflu” propriu căci spiritul propriu se dezintegrează în cadrul mulțimii și se adaptează unui nou
spirit specific doar mulțimii.

Totodată , aflăm din lucrarea ,,Revolta maselor” că mulțimea reprezintă un fenomen nou
. Deși același număr de oameni existau și în urmă cu zece-cincisprezece ani, aceștia nu formare
o entitate proprie. Mulțimea pare a fi o apariție recentă și datorită multiplelor transformări ce a
u avut loc...între acestea toate, procesul de industrializare ocupă un loc și un rol fundamental. In
dustrializarea a adus cu sine mobilitatea socială și acel tip de solidaritate organică despre care v
orbește Durkheim. Omul ce se simte aidoma celorlalți...iată exponentul clasic al unei mulțimi. T
ot din studiile lui Emile Durkheim, mai exact opera ,,Le suicid” putem descoperi faptul că noi atâ
t ca indivizi de sine stătători, cât și ca apartenenți ai unei comunități, sunt dependenți de mediul
în care trăim și care ne imprimă anumite caracteristici. Cred că datorită lucrărilor li Durkheim n
e putem raporta la individ mult mai bine din prisma conceptul de viețuitoare socială ,,zoon polit
ikon” a lui Aristotel. Acest aspect nu este în sine unul rău, ci poate doar prin prisma contagiunii
mentale pe care o abordează Le Bon. Contagiunea mentală implică o ștergere , o anulare a prop
riei identități în fața celei colective. Ortega y Gasset accentuează faptul că spiritul colectiv presu
pune mediocritate, omul mediu nu iese în evidență prin fapte marcante, ci reprezintă doar un v
ehicul al barbariei de care poate da dovadă mulțimea ca întreg.

Revenind la constatările lui Durkheim, acesta aduce noi perspective actelor individuale,
precum este și suicidul. Deși ar părea un act explicabil eminamente prin cauze psihologice, socio
logul francez îi alătură o implicație socială. Studiul său relevă că omul integrat în cadrul unei com
unități este mult mai puțin probabil un sinucigaș. Legăturile cu semenii ne salvează. Durkheim a
bordează actul de suicid prin prisma religiei, a celibatului versus viață de cuplu, chiar și a aspect
elor climatice și geografice. Este clar că suntem diferiți în funcție de tot ce ne înconjoară și ne co
ndiționează experiențele de viață, trăirile și destinele.

Gândirea de grup constituie o temă foarte interesantă și îndelung studiată în special de d

isciplinele socio-umane, între care psihologia socială ocupă un loc important.

O altă lucrare importantă care studiază aspectele ale psihologiei comunității , înțelegând
prin aceasta chiar cele mai extinse dimensiuni, precum poporul...este cea a lui Dumitru Drăghic
escu, „Psihologia poporului român”. Aici întâlnim termeni precum ,,conștiința națională” și ni se
relevă faptul că fiecare națiune se distinge prin acea ,,personalitate de bază”-concept introdus d
e Ralph Linton. Acesta face referire la tot ceea ce este surprins în conștiința unui popor și care îl
diferențiază de alte popoare. Acest gen de ,,pattern” ce marchează și prin care se deosebesc me
mbrii unei națiuni este accentuat și condiționat de diverși factori, printre care se numără și rasa,
mediul fizic, clima și configurația geografică. Nimic nu există fără efecte, fără repercusiuni. Între
aga istorie este presărată de aspecte neimportante la prima vedere, dar care se dovedesc a ave
a un impact covârșitor asupra evoluției personale și mai ales asupra experiențelor colective.

Dacă creștinii catolici studiați de Durkheim au o rată mai mică de suicid este în special da
torită integrării în comunitate. Catolicul, spre deosebire de protestant-spirit individualist, ce per
ansamblu ,,sporește” dezvoltarea capitalismului după cum reiese din analiza lui Max Weber, „Et
ica protestantă și spiritul capitalist”...catolicul împărtășește alte valori. Comunitatea îi oferă echi
libru și sens căci nu suntem sortiți mântuirii sau damnării, conform perceptelor calviniste, ci me
niți să ne mântuim laolaltă cu și prin semeni.
 Totuși a trăi în comunitate și prin aceasta constituie o latură a vieții noastre care are, neî
ndoielnic, și multe aspecte nocive în special dacă alegem să ne contopim ,,trup și suflet” și dacă
nu dăm spiritului critic importanța pe care și-o merită. Mulțimile, ca formă de asociere umană ,
au multiple caracteristici. Omul-ca exponent al masei-este omul căruia îi lipsesc disciplina și aut
oexigența, după afirmă Ortega Y Gaset.

Mulțimile gândesc și acționează prin prisma reprezentărilor vizuale. Imaginile sunt conce
ptul-cheie în privința mentalului colectiv. Această trăsătură a mulțimii a fost intens exploatată d
e-a lungul timpului atât de comercianți care apelau la reclame, panouri și alte mijloace vizuale d
e persuasiune, cât și de marii lideri politici. Arta teatrală explorează, de asemenea, nevoia mulți
mii de umbrela largă pe care o presupune vizualul. Pentru plebea romană, idealul fericirii era re
prezentat de pâine și circ, afirma Gustave Le Bon în cadrul lucrării sale dedicate psihologiei mulț
imilor. În acest tip de agregate, individul poate experimenta chiar și halucinații colective care se
sprijină adesea pe gradul ridicat de sugestibilitate și pe unul sau mai multe elemente aparente.

Așa au luat naștere miturile și legendele, care au la baza nevoia de spectaculos a mulțimi
i.

Oamenii ce constituie o mulțime sunt sugestibili, irascibili, lipsiți în totalitate de spirit crit
ic, dând dovadă de un soi de primitivism. Conservatorismul, autoritarismul și intoleranța fac par
te din esența gândirii colective. Astfel se explică și actele de cruzime, actele de vandalism de car
e mulțimile devin capabile odată coagulate. Exagerarea și simplismul modului de a raționa al mu
lțimii sunt reprezentative pentru comportamentul acesteia. În mulțime se erodează distincțiile d
intre indivizii componenți, se alterează calitățile poate excepționale ale membrilor săi, toți form
ând un soi de agregat mânat de un miraj. Odată înțelese și acceptate aceste mecanisme de func
ționare, devine explicabil comportamentul de pe un stadion sau chiar al unei mulțimi prădalnice
. Cesar Lombrosso, celebrul criminalist pune actele de ilegalitate, crimele abominabile pe seama
unor probleme de natură patologică. Dar poate fi numai atât? Acest semn de întrebare a caract
erizat munca multor specialiști în sociologie sau psihologie socială. Albert Bandura, teoreticianul
învățării sociale considera că acționăm la stimulii exteriori nouă, poate precum câinele lui Pavlo
v...deși totul se petrece în sfera socială.
 Gabriel Tarde susținea că imitația prin contagiune poate explica o multitudine de compo
rtamente, o paletă complexă de situații.

O persoană, indiferent de cât de cultă și de aptă din punct de vedere intelectual , asociat
ă mulțimii, își pierde propria individualitate în favoarea conștiinței de grup, a cărei moralitate es
te adesea îndoielnică. Desigur că aici se pot aduce în discuției moralitatea și tot ceea ce implică
aceasta. Dacă facem referire la un ansamblu de virtuți, agregatul numit mulțime nu este moral;
dacă s-ar crea o conexiune între moralitate și forță sau ,,abnegație”, mulțimea s-ar încadra în co
nceptul de moralitate. Totuși, istoria omenirii ne oferă exemple atât de acte mărețe, de eroism
al căror protagonist să fi fost mulțimea, dar și de acte oribile , ce presupune crime, hoții și multe
alte fărădelegi. Curajul mulțimii este dat și de aspectul numeric.

Cruciadele ar putea fi considerate ca avându-și originea în psihologia mulțimii, exploatat

ă adesea de liderii spirituali, politici...etc.. Irving Janis, unul dintre pilonii psihologiei sociale, a ră
mas asociat conceptului ,,gândire de grup”-groupthink și cărții sale, intitulate „Victime ale gândi
rii de grup”. Janis abordează, printre altele, presiunea puternică spre conformism, presiune ce s
e manifestă dinspre grup spre individ. Conformismul, ca ingredient important al vieții în colectiv
itate, are la bază factori diverși precum socializarea de gen și implicit acele seturi de norme, atit
udini și valori asociate dihotomiei feminin-masculin, dar și cauze intrinseci -timiditatea, lipsa înc
rederii în propria persoană, sentimente de inferioritate. Cu toate acestea, nu toate persoanele c
onformiste se simt inferioare sau intimidate, ci poate fi o dovadă a abilității de adaptare, susținu
tă de respectul pentru opinia / decizia majorității și din constatarea că fără compromis, nu poat
e exista viața socială. Prin conformism, în acest sens, înțelegem calea de mijloc și nu abatere sau
contradicție a normelor etice.

O abordare inedită ne oferă și perspectiva lui Carl Jung și teoria sa în jurul noțiunii ,,inco
nștient colectiv”. Ca sumă a experiențelor speciei umane, acest concept are o dimensiune supra
individuală, ce acoperă universalul. În linii mari, acest inconștient colectiv este depozitarul infor
mațiilor și pattern-urilor ce au existat și s-au acumulat de-a lungul timpului. Ca păstrător al teza
urului universal, inconștientul colectiv a lui Jung este conectat arhetipurilor. Acestea sunt reflect
ate în majoritatea sferelor existenței umane și se regăsesc cu precădere în viața noastră religioa
să și spirituală. Dacă ideile lui Jung sunt cumva la baza psihismului uman, ele pot fi sesizate ca m
od de manifestare în adunările, răscoalele , meetingurile și toate mulțimile pe care Gustave Le B
on ni le expune în a a doua parte a operei sale.

Și sociologia ca știința a unităților sociale de la cele mai simple la cele mai complexe și ps
ihologia ca știință ce studiază psihismul se întâlnesc pe tărâmul comun, iar acest punct de întâlni
re poate fi acoperit de psihologia socială, ce include și comportamentele ca rezultat al unor exp
eriențe, trăiri și emoții, precum și structura psihică a unui colectiv.

Conform afirmațiilor lui Ortega y Gasset , exponentul maselor este individul-mediu, indiv
idul mediocru, iar „caracteristica momentului este că sufletul mediocru , știindu-se astfel, are cu
tezanța de a afirma drepturile mediocrității și le impune pretutindeni.” Când spunem ,,toată lum
ea” facem referire, de obicei, la majoritate, nota autorul.

În pofida faptului că omul-mediu , așa cum exista și era perceput în secolul al XIX-lea, cu
mult schimbat față de predecesorii săi, nu este totuși capabil să gestioneze sau să direcționeze
cursul istoriei. Masele au tendința de a interveni în orice și fac acest lucru cu multă impulsivitate
, chiar violență tocmai datorită spiritului lor limitat în a percepe amploarea evenimentelor și pen
tru că se crede superior. Faptul că nu-și cunoaște și acceptă limitele accentuează ignoranța sa. S
pre deosebire de omul-masă, omul nobil are conștiința limitelor pe care le poartă cu sine destin
ul uman. Omul nu este perfect și farmecul său rezidă în faptul că, incomplet fiind, poate aspira î
n permanență la avans.

În altă ordine de idei, societatea, comunitatea , omul ,,nobil” , omul mediocru abordate
de Ortega Y Gasset sunt întâi de toate constructe sociale. Așa cum este și conceput ,,comunități
imaginate” impus de Benedict Anderson în lucrarea sa cu aceeași denumire. Potrivit lui Anderso
n, comunitățile imaginate diferă de comunitățile reale care sunt caracterizate de contacte direct
e. Comunitățile imaginate sunt constructe sociale, plăsmuite de cei ce se percep pe sine ca făcâ
nd parte dintr-un anumit grup. Un astfel de exemplu îl constituie națiunea ca și comunitate ima
ginată și susținută de proiecte comune, dar și de simboluri, cultură religioasă și alte semnificații
comune care îi unesc pe apartenenții acesteia. Este vorba despre felul în care se reflectă comuni
tatea în mentalul individual și în cel colectiv. Comunitatea imaginată este susținută și de ideea d
e fraternitate. Astfel se pot explica multiple acțiuni colective, acte de eroism sau de revoltă.

Caracteristicile liderilor mulțimilor

„Epoca dezinformării” este, de asemenea, o carte care face referire la mentalul colectiv,
însă din prisma acțiunilor de dezinformare și manipulare. Cu toate că abordează același subiect-
comunitățile umane și modul în care acestea gândesc și acționează, diferența o constituie faptul
că în această carte este oferită perspectiva mecanismului dezinformării cu scopul de a manipula
, deci privirea se îndreaptă oarecum spre agenții comunicării mai mult decât spre receptorii săi.
Dacă Le Bon susține că masele sunt cele ce acționează asupra schimbării, Cathala consideră că a
genții schimbării sunt de fapt cei puțin numeroși/ cei ce au resursele și puterea de a dezinforma
.

Și Gustave Le Bon dedică o parte a cărții sale orientată spre psihologia mulțimilor mental
ității și structurii psiho-morale a liderilor. În capitolul al III-lea , autorul observă și notează faptul
că mulțimile, asemenea unei turme, tind spre un păstor, spre supunerea față de un lider investit
chiar de către ea cu autoritate. Max Weber distingea trei tipuri de autoritate : cea tradițională,
exercitată în baza cutumelor; cea rațional-legală, specifică birocratizării și nu în ultimul rând, ce-
a de a treia, cea carismatică.

Întorcându-ne la personalitatea liderului, acesta este un om puternic, cu o voință de fier,

caracterizat de tenacitate și cucerit el însuși de o idee, un vis aproape himeric. Înainte de a prop
aga o idee, aceștia devin ei înșiși ,,sclavii” ei. Le Bon conturează două tipuri de conducători, amb
ii energici și cu o voință fermă, mereu pregătiți să își impună punctul de vedere în care cred cu t
ărie. Despre prima categorie, cea a liderilor de scurtă durată, Le Bon afirmă că în condiții obișnui
te forțele lor scad, puterea lor este evidentă și se activează în momentele de răscruce. Printre e
xponenții acestei categorii, autorul îi nominalizează pe Ney și Murat-mareșalii lui Napoleon Bon
aparte.

La polul celălalt se află Sfântul Pavel, Mahomed, Cristofor Columb, personalități înzestrat
e cu un soi de „har”, cu capacitatea de a fascina și implicit de a mobiliza masele. Aceștia au voca
ție de lideri.
 Referitor la ceea ce concură la forța de persuasiune a conducătorilor cei mai abili se regă
sește și legea prestigiului-ca lege psihologică ce acționează asupra maselor. Fie că au fost investi
ți cu admirație, fie priviți cu teamă, impactul lor asupra semenilor a fost remarcabil poate și dat
orită puterii și capacității de progres cu care au fost asimilați.

Concluzie

Indiferent de perioada sau locul la care ne raportăm, masele-aceste agregate umane cu s

uflu și spirit proprii, s-au distins prin trăsături total distincte de cele ale membrilor lor. Sufletul m
ulțimii diferă de sufletele componenților săi. Acest lucru l-au intuit și l-au folosit cu abilitate și u
neori cu viclenie lideri mai mult sau mai puțin renumiți. Acest ,,suflu” propriu mulțimilor este ca
racterizat de intempestivitate, de ardoare, de devotament, de obediență, iar acestea au fost înd
elung exploatate. Mulțimea are voința sa proprie, propriu mod de raționa, deși rațiunea nu se re
găsește printre atu-urile sale. Individul-fie el cultivat, elevat și puternic intelectualizat-odată ata
șat mulțimii se dezlănțuie și capătă personalitatea mulțimii.

Istoria a fost scrisă atât de elite care au avut puterea, dar și interesul de a menține stare
a de fapt a lucrurilor și de a-și păstra în acest mod privilegiile...dar a fost marcată și de mulțimile
deloc neglijabile care prin prisma superiorității lor numerice dar și a spiritului lor efervescent, a
u provocat atât conștient, cât și necunoscând impactul actelor lor, mari transformări sociale.

Bibliografie

Anderson B., Comunități imaginate, ed. Integral, București, 2000

Boncu Ș., Psihologie socială, suport de curs

Cathala, H. P., Epoca dezinformării, ed. Militară, București, 1991

Le Bon, Psihologia mulțimilor, cartex, București, 2018

Machiavelli N., Principele, ed. Cartex , București 2017

Ortega Y Gasset J., Revolta maselor, ed. Humanitas, București, 1994

Vlăsceanu L., Sociologie, ed. Polirom, Iași, 2008