Sunteți pe pagina 1din 4

Utilizarea psihodramei la copii si adolescenti

Psihodrama prespune reprezentarea scenica a unei probleme de viata, ceea ce permite


individului sa faca, sa se implice in actiune, nu doar sa explice.

• Etimologie: gr. “drama” = actiune, ceea ce se intampla; engl. “drama” = piesa de teatru
Psihodrama este o forma de terapie prin metode de actiune, care foloseste tehnici si instrumente
inspirate din arta teatrala;

• “ Psihodrama este o metoda de psihoterapie de grup care, prin jocul psihodramatic,


exploreaza relatii interpersonale, conflicte si probleme emotionale, in scop terapeutic”
(G. Ionescu)
• In psihodrama, jocul, spontaneitatea si creativitatea sunt instrumente ale vindecarii;
• Cel mai important instrument al vindecarii este grupul;
• Termenii de baza in psihodrama
• Scena = locul unde are loc actiunea psihodramatica
• Protagonist = subiectul actiunii psihodramatice
• Director = persoana care ”dirijeaza” pentru a ajuta protagonistul sa exploreze problema
• Auxiliari/Euri auxiliare = membrii ai grupului care au fost alesi de catre protagonist sa
joace rolul personajelor din psihodrama
• Auditoriul= membrii grupului care au ramas in afara scenei sa asiste la psihodrama

SETTING-UL PSIHODRAMATIC

• Realitatea: devine “ semi-realitate”


• Timpul: prezentul, trecutul, viitorul sunt aduse impreuna
• Atmosfera din cadrul grupului: egalitate, respectarea alteritatii, caldura si suport

Moreno a afirmat că spontaneitatea şi creativitatea ajung să fie reprimate în mare parte la


vârsta adultă, astfel un scop al psihoterapiei adulţilor este regăsirea şi eliberarea acestora
(Moreno, în Kende, 2003). Aceste resurse sunt mult mai uşor accesibile în cazul copiilor. Pe de
altă parte, deşi Moreno s-a implicat de la început foarte intens în lucrul cu copiii, şi-a conceput şi
elaborat metoda psihodramei numai pentru adulţi (Aichinger, în Kende 2003).
Nevoia de a aplica psihodrama la grupuri de copii a apărut destul de timpuriu în rândul
specialiştilor şi s-a exprimat pe două căi diferite: prin transpunerea directă, nemodificată a
psihodramei moreniene clasice în psihoterapia copilului (abordare care s-a răspândit mai ales în
SUA), respectiv prin apariţia unor variante modificate, care au în comun adaptarea psihodramei
moreniene la la caracteristicile de vârstă a copiilor (Kende, 2003).
Prima abordare are ca scop schimbarea comportamentului copilului cu ajutorul psihodramei.
Şedinţele sunt identice cu cele ale psihodramei adulţilor: scenele reale sunt evocate şi
retrăite în timpul şedinţelor. Se folosesc toate tehnicile psihodramei pentru adulţi. Necesită un
insight conştient şi multă verbalizare din partea participanţilor (Kende, 2003).
Reprezentanţii abordărilor din adoua categorie provin în mare parte din şcolile psihanalitice (mai
ales din Germania şi Franţa) şi au o viziune profund diferită despre şedinţele de psihodramă
pentru copii. Principiul de bază comun este: într-un mediu
potrivit pentru eliberarea creativităţii şi spontaneităţii înnăscute a copilului, el devine capabil să
depăşească blocajele, să-şi dezvolte personalitatea, să-şi schimbe comportamentul. Este
considerată chiar iatrogenă reprezentarea pe scenă a unor întâmplări reale, fiindcă poate
traumatiza copilul (de exemplu retrăirea pe scenă al unui conflict cupărinţii i-ar putea crea
sentimente de vinovăţie).
Integrarea psihodramei şi a psihoterapiei psihanalitice pentru copii a avut ca rezultat elaborarea
unei abordări specifice în care jocul psihodramatic este perceput ca o posibilitate de proiecţie, un
spaţiu de autovindecare (Kende, 2003).
Abordarea lui Hanna Kende face parte din această categorie, având ca bază teoretică pe de o
parte psihoterapia individuală a lui Alfred Adler, iar pe de altă parte psihoterapia prin
psihodramă, elaborată de Jacob Levy Moreno. Aceste două piloane sunt scoase în evidenţă şi de
titlul-subtitlul cărţii sale, ediţiei în limba engleză apărută în vara anului 2014.Titlul este:
„Psychodrama with Children” (Psihodramă cu copii) iar subtitlul: „Group therapywith adlerian
individual psychology: healing children through their own creativity” (Terapie de grup prin
psihologie individuală adleriană: vindecarea copiilor cu ajutorul propriei lor creativităţi).
Aşa cum afirmă întemeietorul psihologiei individuale Alfred Adler, fiecare copil este înzestrat cu
potenţial de autorealizare înnăscut, cu tendinţa interioară de autoperfecţionare.
Se poate formula şi cu conceptele psihologiei adleriene modul de acţiune a psihodramei pentru
copii: în jocul autovindecător copilul poate să-şi afirme individualitatea proprie unică şi
indivizibilă, să elaboreze stilul propriu de viaţă (Adler, 2011).

Indicația pentru psihoterapia prin psihodramă pentru copii

Metoda este recomandată pentru psihoterapia de grup a copiilor între 4 şi 12/14 ani (inclusiv
până la vârsta de preadolescent). Pentru grupurile de psihodramă cu adolescenţi se aplică o
combinaţie între psihodrama pentru adulţi respectiv cea pentru copii.
Metoda s-a demonstrat a fi benefică pentru vindecarea sau ameliorarea simptomelor în cazul
multor probleme: tulburări de anxietate, atacuri de panică, simptome psihosomatice (de exemplu
cefalee, enuresis, tulburări a sistemului digestiv şi/saurespirator),anorexie/bulimie, tulburări
comportamentale (deficit de atenţie, hiperactivitate, agresivitate), anxietate de performanţă, stimă
de sine scăzută („complex de inferioritate”),dificultăţi cauzate de diferite situaţii de viaţă: relaţie
tensionată între părinţi, divorţ, abuz de orice fel (copii neglijaţi, abuzaţi psihic/fizic,agresaţi),
probleme psihosociale grave (pseudodebilitate), mediudefavorizant (părinţi alcoolici, etc.),copii
cu nevoi speciale, boli cronice,delicvenţi juvenili, etc. (Kende,2003).
De cele mai multe ori grupurile de psihodramă pentru copii sunt alcătuite din 5-6 copii (cu
probleme diferite), sunt conduşi de doi terapeuţi, iar şedinţele au o frecvenţă săptămânală şi o
durată de 1-1,5 oră. De obicei se desfăşoară de-a lungul unui an şcolar, incluzând 20-24 de
şedinţede grup.

ETAPELE UNEI ȘEDINȚE DE PSIHODRAMĂ PENTRU COPII


Fiecare activitate de psihodramă are trei faze.

Prima fază este faza de încălzire a copiilor (warm-up). Este faza de tranziție din contextul de viață
cotidian în lumea magică a jocului comun. De obicei fiecare grup își alcătuiește propriul ritual (se poate
desena, modela, discuta, asculta muzică, mișca jucăuș etc.)

În a doua fază, numită faza de acţiune, copiii împreună cu terapeuţii pun pe scenă şi vor interpreta o
poveste scrisă şi adusă de unul dintre copii, sau alcătuită împreună cu toţi copiii din grup. Punerea pe
scenă se poate face sub formă de teatru sau teatru de păpuşi. Pentru această transpunere se folosesc
costume, accesorii, marionete. În această fază copiii au ocazia să-şi exprime problema lor pe cale
simbolică, prin intermediul poveştilor şi jocului, nefiind constrânşi să se confrunte cu ele conştient, în
realitate. În acest fel pot prelucra într-o manieră profundă, dinamică dar în acelaşi timp plăcută
experienţele anxiogene, problematice, elaborând propriile soluţii, alternative pentru a le depăşi.

A treia fază a activităţilor este numită faza cool-down. Este momentul de încheiere, al liniştirii emoţiilor,
a reîntoarcerii în viaţa reală.

TEHNICI PSIHODRAMATICE

• Construirea scenei: il ajuta pe protagonist sa se implice , sa fie si sa actioneze in “ aici


si acum”
• Inversiunea de rol: presupune trairea efectiva in pielea altcuiva; ofera un mod de
exprimare nu despre o alta persoana ci ca alta persoana
• Dublul: persoana (terapeutul sau un membru din grup) devine vocea interioara a
protagonistului si exprima ( dubleaza) ceea ce nu reuseste acesta sa exteriorizeze
• Oglinda : protagonistul este martor din afara la o scena in care el este implicat sau poate primi
feedback de la director sau de grup ( membrii ai grupului) asupra modului in care el este
perceput, “ simtit” de catre acestia
• Interviul: in inversiune de rol, preliminar, in situ, existential, etc.
• Solilocviul: protagonistul este invitat sa puna in cuvinte ca si cum ar vorbi singur cu voce tare
starile, emotiile si gandurile care ii trec prin minte in acel moment
• Amplificarea : accentueaza in protagonist stari si emotii specifice
• Concretizarea: face “ vizibile”, observabile, continuturi interioare ale protagonistului prin
intermediul Eu-rilor auxiliare/recuzitei
• Proiectia in viitor : permite clarificarea unor continuturi mentale pe care anumite intamplari ale
vietii le-au facut sa ramana in obscuritate

SCOPUL ACTIVITĂȚILOR este să ajute copiii:


• să devină mai siguri pe sine și în același timp mai colaborativi și mai flexibili
• să se integreze mai bine în diferite colectivităţi
• să depășească (eventualele) blocaje, probleme emoționale
• să facă faţă cu succes solicitărilor şi provocărilor întâlnite
• să-și utilizeze potențialul intelectual și emoțional la un nivel personal ridicat

În cadrul acestor şedinţe activitatea se focalizează pe trăirile subiective ale


copiilor,transpunându-le pe scenă, prelucrând experienţele lor prin dramatizare. Astfel se oferă
copiilor posibilitatea să retrăiască într-un mediu securizant unele situaţii dificile, prelucrarea
traumelor fiind posibilă prin aşa-numitul „catharsis prin acţiune” (Kende, 2003). Pe de altă parte,
prin intermediul jocurilor dramatice se îmbogăţesc deprinderile copiilor, învaţă roluri şi
comportamente noi, respectiv strategii alternative de rezolvare a conflictelor intrapsihice şi
interpersonale, toate acestea ajutându-le să facă faţă cu succes solicitărilor şi provocărilor
întâlnite în viaţa lor reală. Prin îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare şi de relaţionare, ei pot
reuşi să se integreze mai bine în colectivitate şi în societate, dezvoltând „sentimentul social”
(Adler, 2009).

Hanna Kende – fondatoarea psihoterapiei prin psihodramă pentru copii

Dna Hanna KENDE s-a născut la Cluj, în 1925, iar în prezent trăieşte în Franţa şi în Ungaria.
Este psihoterapeut acreditat de Societatea Franceză de Psihanaliză Adleriană (SFPA) şi
formator-supervizor în domeniul psihodramei pentru copii. A condus grupuri de psihodramă de
peste 40 de ani. Între 1963-1991 a fost angajată de Ministerul de Justiţie francez, unde a
desfăşurat activitate de psiholog expert, psihoterapeut, coordonatoare a unui atelier de
psihodramă pentru copii. Între 1968- 1992 a deşfăşurat activitate profesională şi în regim privat,
având preponderent o clientelă alcătuită din copii şi adolescenţi. Între 1993-2010, în Ungaria, s-a
ocupat de formarea post-universitară a psihologilor specializaţi în lucrul cu copiii; formator în
psihanaliza adleriană şi în psihoterapie prin psihodramă pentru copii, a fost responsabilă de
cursurile de specializare de psihologie adleriană şi de psihodramă pentru copii în diferite facultăţi
de psihologie (Budapesta,Debrecen, Szeged). Este angajată şi în prezent în formarea prin
psihodramă şi terapie prin joc a viitorilor psihoterapeuţi din Ungaria, Franţa, Italia, România,
Serbia (acreditarea metodei fiind în diferite stadii în aceste ţări, se poate vedea mai jos).
În aceste ţări funcţionează în prezent aproximativ 100 de grupuri de psihodramă pentru copii şi
adolescenţi cu metoda elaborată de Hanna Kende.
Asociaţia de Psihodramă pentru Copii şi Adolescenţi „Kende Hanna”din Cluj (APCAKH) a fost
înfiinţată în anul 2009, de către formatorii supervizori primului grup de formare: dna Hanna
Kende (Franţa) şi dnele Blanka Mihály, Csilla Németh şi Viola Szebeni (Ungaria), respectiv unii
membrii primului grup de formare din Cluj. Scopul acestei asociaţii este să fie forum şi sprijin
pentru psihodramatiştii de copii: să faciliteze organizarea grupurilor de psihodramă pentru copii
şi adolescenţi, să asigure intervizii şi supervizii pentruonducătorii de grup, să contribuie la
aprofundarea teoriei şi practicii,să asigure acreditarea metodei în România.

Bibliografie:
Adler, A. (2009). Înțelegerea vieții.
Ed. Trei, Bucureşti (Lucrareaoriginală publicată în 1926)
Adler, A. (2010). Sensul Vieții. Ed.IRI, Bucureşti (Lucrarea originală publicată în 1933)
Adler, A. (2011). Practica şi teoria
psihologiei individuale. Ed Trei, Bucureşti (Lucrarea originală
publicată în 1930)
de Saint-Exupéry, A. (2006). Micul prinț. Ed. Rao Books, Bucureşti(Lucrarea originală publicată
în 1943)
Kende B, H. (2003).Gyermekpszichodráma (Psihodramapentru copii). Ed.Osiris, Budapesta
Winnicott, D.W. (2003).
Joc şi realitate. Ed. Trei, Bucureşti
Winnicott, D.W. (2004). Procesele de maturizare. Ed. Trei, București