Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T.

Popa” – Iaşi
Facultatea de Medicină Dentară

Retenţia

Student:
Lăzăruc Daniel-Cosmin, An V, grupa 1
Acest articol descrie mecanismele retenţiei RPD (proteze parţiale amovibile) şi analizează
diversele tipuri de elemente de retenţie directă. Se discută factorii care influenţează
eficacitatea croşetelor retentive şi care guvernează alegerea croşetului.
În această secţiune se vor discuta:
 Mecanismele retenţiei protezei parţial amovibile;
 Tipurile de croşet, eficienţa şi selecţia lor;
 Ataşamentul;
 Sistemul RPI;
 Alte sisteme de retenţie

Figura nr. 1: Retenţia

Retenţia unei proteze parţial amovibile poate fi
obţinută prin:
 Utilizarea mijloacelor mecanice, cum ar fi
croşetele (1), care angajează zonele retentive
de pe suprafaţa dintelui.
 Utilizarea controlului muscular al pacientului
(2) care acţionează prin intermediul suprafeţei
lustruite a protezei
 Utilizarea forţelor fizice inerente(3) care iau
naştere din acoperirea mucoasei de către
proteză.
Dacă ne bazăm pe toate ori în principal pe una
dintre metode, depinde de circumstanţele clinice.
Retenţia prun mijloace mecanice poate fi obţinută
şi prin selectarea unei căi de inserţie care permite
componentelor rigide să pătrundă în zonele
retentive sau pe creste.

Figura nr. 2: Retenţia

În acest caz particular, există suficienţi dinţi cu
zone retentive adecvate pentru a permite
reţinerea unei proteze parţiale prin croşete.
Retenţia de succes cu croşete permite
reducerea acoperirii palatinale la minimum. Nu
numai că pacientul apreciază această acoperire
limitată, dar aceasta reduce şi riscul de afectare
a ţesuturilor orale.

2
 Figura nr. 3: Retenţia
Spre deosebire de cazul anterior, dinţii restanţi oferă
oportunităţi mai reduse pentru retenţia croşetului. Prin
urmare, este necesar un volum mai mare din bolta
palatină pentru a se angaja forţele fizice ale retenţiei.
Conectorul sub formă de placă palatinală furnizează o
suprafaţă pe care limba pacientului o poate presa pentru
a se obţine controlul muscular al protezei.

Figura nr. 4: Retenţia

Controlul muscular este de o deosebită
importanţă pentru succesul unei proteze
mandibulare bilaterale distale întinse cu
şea. Deşi această proteză obţine parte de
retenţie de la croşete, succesul său va
depinde în primul rând de muşchii limbii şi
obrajilor care acţionează pe suprafeţele
corect proiectate ale şeilor.

După cum se va observa ulterior în această lucrare, există circumstanţe în care

croşetele manifestă tendinţa de a-şi pierde parte din eficienţă o dată cu trecerea timpului.
Astfel, pe termen lung, retenţia de succes poarte depinde mai mult de forţele fizice şi
controlul muscular. Totuşi, este general acceptat că croşetele retentive sunt deosebit de
benefice în primele stadii ale purtării protezei, pentru că asigură o retenţie mecanică
suficientă în timp ce pacientul învaţă deprinderile musculare adecvate care vor augmenta
sau vor înlocui contribuţia croşetelor.
Restul lucrării este dedicat considerării componentelor care furnizează retenţia
mecanică, şi anume croşetele, ataşamentele de precizie şi alte instrumente.

3
 Croşete

Figura nr. 5a şi b: Croşete

Deşi s-au descris numeroase modele de croşete retentive, ele pot fi considerate ca făcând parte dintr-unul
dintre cele două categorii mai largi: croşetul cu abordare ocluzală la nivel 2.7 şi croşetul cu abordare gingivală
cu bară în formă de I la nivel 2.3 (Figura nr. 5a). variaţiile obişnuite în modelul croşetelor (Figura nr. 5b) care pot
fi selectate în principal conform distribuţiei zonelor retentive ale dintelui includ:
1. croşetul inelar (care este cu abordare ocluzală)
2. croşetul cu abordare gingivală în formă de T sau L

Figura nr. 6: Croşete

Orice tip de croşet se va utiliza, o proteză va fi reţinută cu
succes numai atât timp cât forţa necesară pentru a flexa
croşetele peste convexităţile maxime ale dinţilor este mai
mare decât forţa care va încerca să deplaseze proteza.
Forţa retentivă este dictată de forma dintelui şi de modelul
croşetului.
Forma dintelui influenţează retenţia determinând adâncimea
zonei retentive disponibile pentru prinderea croşetelor.
Croşetele 1 şi 2 sunt poziţionate în acelaşi volum de zonă
retentivă şi, prin urmare, furnizează aceeaşi forţă retentiv
globală. Totuşi, pentru aceeaşi deplasare verticală mică,
croşetul 1 este deviat mai mult decât croşetul 2 şi, prin
urmare, oferă o rezistenţă iniţială mai mare forţelor de
deplasare.

Figura nr. 7: Croşete

Flexibilitatea unui croşet este dependentă de forma sa.
Secţiunea:
Un croşet cu secţiune circulară se va deplasa egal în toate
direcţiile, în timp ce un croşet cu secţiune semicirculară se va
deplasa mai mult în plan orizontal decât în plan vertical.
Lungimea:
Cu cât este mai lung braţul croşetului, cu atât este mai flexibil.
Astfel, un croşet cu abordare ocluzala pe un dinte molar va fi mai
flexibil decât unul pe un premolar.
Grosime:
Grosimea are un efect puternic asupra flexibilităţii. Dacă
grosimea este redusă la jumătate, flexibilitatea este sporită de
opt ori.
Curbura: (a se vedea Figura nr. 8)
Aliajul: (a se vedea Figura nr. 9)

4
 Figura nr. 8 a şi b: Croşete
Un croşet care este curbat în două planuri poate prezenta fenomenul în care mişcarea de torsiune a
croşetului sporeşte flexibilitatea braţului croşetului.

De asemenea, flexibilitatea depinde de aliajul utilizat pentru construirea croşetului. Cel mai
frecvent utilizat aliaj, cobalt crom, are o valoare pentru modulul de elasticitate (rigiditate) de două
ori mai mare decât a aliajului de aur. Astfel, sub condiţii identice, forţa necesară pentru desprinderea
croşetului din cobalt crom peste convexitatea dintelui va fi de două ori mai mare decât cea necesară
pentru croşetul din aur.
De deosebită importanţă este limita proporţională a aliajului, dacă un croşet este tensionat
peste limita proporţională, el va fi deformat permanent. Aurul dur şi cobalt cromul dur au limite
proporţionale similare. Sârma din oţel inoxidabil călit are o valoare mult mai mare.
Se va aprecia că factorii menţionaţi anterior interacţionează reciproc. Astfel, alegerea unui
croşet adecvat, care va reţine o proteză satisfăcător şi totuşi nu va solicita inutil dintele ori nu va fi
deformată permanent în serviciu, ar putea părea oarecum confuz. În această lucrare se oferă liniile
directoare clinice care se vor demonstra a funcţiona în practică.

Figura nr. 9 a şi b: Croşete

După cum se arată în (a), un braţ de croşet din cobalt crom, cu o lungime aproximativă de 15 mm, ar trebui
amplasat într-o zonă retentivă orizontală de 0,25 mm. Dacă zona retentivă este mai mică, retenţia nu va fi
corespunzătoare. Dacă este mai mare, braţul croşetului se va deforma, deoarece distribuirea forţelor este inegală.
Un croşet cu abordare ocluzală din cobalt crom care angajează acelaşi volum de zonă retentivă pe un dinte
premolar (b) este probabil să se deformeze în timpul solicitării pentru că este prea scurt. În această situaţie, se
poate obţine un braţ de croşet mai lung prin utilizarea unui model cu abordare gingivală. Dacă alegerea este
adecvată sau nu, depinde de anumiţi factori clinici care vor fi evidenţiaţi ulterior în această lucrare. Ca alternativă,
poate fi folosit un aliaj cu un modul de elasticitate mai mare, dar limită proporţională similară, cum ar fi o sârmă
din platină-aur-paladiu. O altă posibilitate este de a se utiliza un material cu o limită proporţională mai ridicată, dar
modul de elasticitate similar, cum ar fi sârma din oţel inoxidabil forjat sau sârmele din cobalt crom (Wiptam).

5
 Figura nr. 11: Croşete
Furnizarea unui braţ de croşet din aur sau
din oţel inoxidabil depinde de configuraţia
protezei. În acest exemplu, croşetul din aur
pe (25) poate fi menţinut fix în şeaua
acrilică.

Figura nr. 12: Croşete

Dacă este să se furnizeze un croşet din aur
pentru (25) în acest caz, singurul mijloc al său
de retenţie în proteză este integrarea sa în
cadrul din cobalt crom. O astfel de uniune este
posibilă, dar este relativ slabă şi înclinată spre
rupere la utilizare. Cadrul din metal al unei
proteze amovibile, la modul ideal, constă dintr-
un singur aliaj. Totuşi, dacă în acelaşi mediu oral
sunt prezente metale sau aliaje diferite, ca în
exemplele descrise anterior, vor apărea frecvent
interacţiuni între aceste materiale care vor
reduce proprietăţile individuale. Coroziunea este
cea mai frecventă reacţie şi începe imediat ce
metalele sau aliajele diferite se află în contact
unele cu altele.

Figura nr. 13: Croşete

Un croşet din sârmă rotundă „viplă” din cobalt
crom poate fi ataşată cadrului.
Unde este necesar să se suplimenteze retenţia cu
croşete la o proteză acrilică provizorie, sârma din
oţel inoxidabil este o soluţie relativ necostisitoare
la această problemă. Sârma cu diametrul de 0,75
mm este adecvată pentru dinţii premolari, în timp
ce sârma cu diametrul de 1 mm este adecvată
pentru molari.

6
 Merită să notăm două puncte finale înainte de a abandona subiectul construcţiei
croşetului şi a aborda considerarea modelului şi utilizării clinice. Mai întâi, eficienţa unui
croşet retentiv este influenţată şi de sprijinul protezei şi prin masticaţie bilaterală. În al
doilea rând, variabilele construcţiei croşetului au fost simplificate de anumiţi fabricanţi care
produc tipare din ceară preformate cu dimensiuni adecvate proprietăţilor aliajului de utilizat
şi dintelui care trebuie prins în croşete.

Compararea croşetelor cu abordare gingivală şi cu abordare ocluzală

Retenţia

Figura nr. 14: Retenţia

Numai treimea finală a unui croşet cu
abordare ocluzală (secţiunea punctată) ar
trebui să traverseze linia ghid şi să intre în
zona retentivă. Dacă, din eroare, o parte
prea mare din braţul croşetului angajează
zona retentivă,. Forţa mare necesară pentru
a o deplasa peste convexitatea maximă va
supune fibrele ligamentului parodontal la o
tensiune considerabilă, care este posibil să
depăşească limita proporţională a aliajului,
deformând astfel croşetul.

Figura nr. 15: Retenţia

Un croşet cu abordare gingivală intră în
contact cu suprafaţa dintelui doar la vârful său.
Restul braţului croşetului este lipsit de contact
cu mucoasa sulcusului şi marginea gingivală.
Lungimea croşetului cu abordare gingivală,
spre deosebire de croşetul cu abordare
ocluzivă, nu este limitată de dimensiunile
dintelui prins în croşete. Lungimea braţului
croşetului cu abordare gingivală poate fi, prin
urmare, sporită pentru a i se oferi o flexibilitate
mai mare, care poate constitui un avantaj
pozitiv atunci când este necesar să se prindă
în croşete un dinte premolar sau un dinte al
cărui ataşament parodontal a fost redus de
afecţiunea parodontală.

7
 Figura nr. 16: Încercuirea croşetului
Croşetul cu abordare ocluzală este mai rigid şi
o porţiune mai mare din el (secţiunea
punctată) se află în contact cu suprafaţa
dintelui deasupra liniei ghid. Prin urmare, este
capabil să transmită o forţă orizontală mai
mare la dinte şi este un component de
prindere în croşete mai eficient. Dacă o astfel
de măsură este adecvată sau nu, depinde de
cerinţele funcţionale impuse de proteza parţial
amovibilă.

Figura nr. 17: Aspectul

Oricare tip de croşet poate face rabat de la
aspect când este amplasat pe un dinte care
este situat spre partea anterioară a cavităţii
orale. Totuşi, croşetul cu abordare gingivală
are mai mult potenţial de a fi ascuns în
aspectul disto-oral al unui dinte, cu condiţia ca
zona retentivă pentru croşet să fie
satisfăcătoare.

Figura nr. 18: Aspectul

Croşetele din polioximetilen cu abordare
ocluzală şi de culoarea dintelui sunt o
alternativă la croşetele metalice, unde
culoarea croşetului este un factor cheie.
Totuşi, aceste croşete sunt mai voluminoase
decât croşetele metalice şi reclamă o zonă
retentivă mai adâncă. Dezavantaje: nu pot fi
adaptate şi costul ridicat.

Igiena

Croşetul cu abordare gingivală poate fi criticat pentru că traversează marginea

gingivală. Nu pare să fie nici o dovadă care să indice că un croşet încurajează mai mult
decât altul formarea de placă. Totuşi, nu este neraţional să presupunem că, dacă pacientul
nu practică o igienă orală bună, croşetul cu abordare gingivală ar putea prezenta un
pericol crescut la sănătatea parodontală.
De asemenea, croşetul cu abordare gingivală ar putea spori riscul de carii
radiculare. Ar trebui să ne amintim că această leziune este puternic asociată cu
recesiunea gingivală, care este, la rândul său, dependentă de vârstă.

8
 Ocluzia
Un croşet cu abordare ocluzală trebuie să înceapă şi să aibă două treimi din
lungime situate în zona mărginită de contactele ocluzive ale dinţilor antagonişti şi linia ghid
a dintelui care trebuie prins în croşete. Furnizarea de spaţiu suficient pentru croşet ar
putea reclama prepararea dintelui. Totuşi, contactele ocluzale nu au nici o influenţă asupra
croşetelor cu abordare gingivală.
Factorii care guvernează alegerea croşetului retentiv
Alegerea croşetului retentiv pentru un dinte individual depinde de:
 Poziţia zonei retentive;
 Sănătatea ligamentul parodontal;
 Forma sulcusului;
 Lungimea croşetului;
 Aspectul;
 Ocluzie.
Pentru că s-a discutat deja semnificaţia lungimii croşetului, aspectului şi ocluziei,
se va acorda o deosebită atenţie primilor trei factori.
Poziţia zonei retentive

Figura nr. 19: Poziţia zonei retentive

Liniile ghid diagonale pe dinţii molari şi
premolari indică faptul că există o zonă retentivă
mai mare pe acea parte a dintelui care este cel
mai departe de zona edentată. Modelele tipice
de croşet retentiv sunt croşetul cu abordare
ocluzală pe molar şi bara în formă de IO cu
abordare gingivală pe dintele premolar.

Figura nr. 20: Poziţia zonei retentive

Orientarea liniei ghid diagonale pe acest molar
creează o zonă retentivă mai mare mai aproape
de şea. Modelul croşetului cu abordare ocluzală
utilizat pe molar în Figura 19 ar fi inadecvat pentru
că s-ar demonstra a fi dificil să se păstreze cele
două treimi neretentive ale croşetului în afara
zonei retentive, în acelaşi timp, oferindu-se o zonă
retentivă foarte redusă pentru porţiunea retentivă.
Un model alternativ este croşetul inelar care
începe pe latura opusă a dintelui şi atacă linia ghid
diagonală dintr-o direcţie mai adecvată. O bară în
formă de I ar fi adecvată pentru un dinte premolar
cu o linie ghid de orientare similară.

9
Figura nr. 21: Poziţia zonei retentive
O linie ghid joasă (pe latura vestibulară a
dintelui) este prezentă pentru că dintele este
înclinat; astfel, există o linie de supraveghere
înaltă pe latura linguală a dintelui. Din nou, un
croşet inelar este o soluţie la această problemă;
porţiunea de fixare a croşetului este pe partea
stângă a dintelui, iar porţiunea retentivă este pe
partea dreaptă.

Figura nr. 22: Poziţia zonei retentive

O linie ghid înaltă impune anumite dificultăţi pe un
dinte premolar. Dacă nu este adecvat sau practic să
se coboare linia ghid prin modificarea formei
coroanei, se poate poziţiona un croşet flexibil cu
abordare gingivală mai sus pe coroană sau, dacă se
preferă un croşet cu abordare ocluzală, să se
utilizeze un croşet mai flexibil, din sârmă forjată din
oţel inoxidabil. Chiar dacă linia ghid nu este suficient
de înaltă pentru a crea dificultăţi în încercuirea în
croşete, vor exista avantaje din utilizarea unuia
dintre tipurile mai flexibile de croşet pe un dinte
premolar.

Sănătatea ligamentul parodontal

Dacă un croşet retentiv este amplasat pe un dinte, inevitabil se va transmite o
forţă suplimentară la ţesuturilor de susţinere ale acelui dinte. Capacitatea acestor ţesuturi
de a absorbi forţa suplimentară fără a suferi daune depinde de sănătatea lor, de zona de
ataşament şi de magnitudinea forţei.
Figura nr. 23: Sănătatea ligamentul parodontal
Acest canin a pierdut deja jumătate din ataşamentul
său parodontal ca urmare a unei afecţiuni
parodontale. Deşi procesul maladiv a fost oprit,
există posibilitatea să apară daune ulterioare dacă
se furnizează un sistem relativ inflexibil de croşete
retentive, cum ar di un croşet cu abordare ocluzală
din cobalt crom turnat. Dacă se consideră că este
esenţial să ne bazăm pe mecanismul de retenţie, o
soluţie posibilă este de a prescrie un croşet mai
flexibil, cu abordare gingivală. Totuşi, această
opţiune ar trebui utilizată cu precauţie, dacă
recesiunea gingivală este asociată cu carii
radiculare, caz în care mai potrivit ar fi un croşet cu
abordare ocluzală din sârmă forjată.

10
 Figura nr. 24: Forma sulcusului
Dacă se doreşte un croşet cu abordare
gingivală, forma sulcusului trebuie să fie
verificată cu atenţie, pentru a ne asigura că nu
există obstacole anatomice. În acest exemplu,
inserţia frenului proeminent ar fi traumatizat de
un croşet cu abordare gingivală de proporţii şi
cu o poziţie corectă. Dacă nu există nici o altă
alternativă rezonabilă la acest croşet, iar
retenţia mecanică este considerată a fi
esenţială, trebuie avută în vedere excizia
chirurgicală a inserţiei frenului.

Figura nr. 25: Forma sulcusului

Dacă există o zonă retentivă în sulcus, braţul
croşetului cu abordare gingivală ar trebui să
fie distanţat de mucoasa crestei pentru a
permite protezei să fie inserată şi îndepărtată
fără ca croşetul să traumatizeze partea
convexă a crestei. Dacă zona retentivă este
adâncă, proeminenţa rezultantă a braţului
croşetului este probabil să irite mucoasa
bucală şi să retenţioneze resturi alimentare,
devenind astfel extrem de iritantă pentru
pacient.
Termenul protetic din jargonul german pentru
un croşet cu abordare gingivală,
„Sauerkrautfänger” (cel care ţine varza),
descrie plastic această situaţie.

Sistemul RPI

Figura nr. 26: Sistemul RPI

Sistemul RPI este o combinaţie de pinten
ocluzal (R), placă de ghidaj distală (P) şi
croşet cu abordare gingivală de tip bară I (I)
utilizată în principal cu şei mandibulare de
întindere distală.
Conectorul secundar al pintenului mezial se
află în contact cu suprafaţa mezio linguală a
dintelui stâlp şi, împreună cu placa distală,
este poziţionat pe sau anterior de punctul de
mijloc al suprafeţei bucale a dintelui.

11
 Figura nr. 27: Sistemul RPI
Placa de ghidaj distală este poziţionată la
capătul gingival al unei suprafeţe de ghidaj
preparate pe aspectul distal al dintelui

Figura nr. 28: Sistemul RPI

Sistemul RPI este construit astfel încât să
permită rotaţia verticală a unei şei cu întindere
distală fără a afecta structurile subiacente ale
dintelui stâlp. Pe măsură ce şeaua este
presată în mucoasa pe care este susţinută
proteza, proteza se roteşte cu circa un punct
mai aproape de pintenul mezial. Atât placa de
ghidaj lingual, cât şi bara I se mişcă în direcţia
indicată şi se desprind de suprafaţa dintelui.
Astfel, se evită momentul de torsiune potenţial
dăunător.
Când se probează în cadrul metalic, este
recomandabil să se verifice dacă proteza se
poate roti în jurul dintelui stâlp în maniera
intenţionată. Dacă rotaţia nu se produce,
cadrul ar trebui să fie cu atenţie ajustat pentru
a permite această rotaţie.

Figura nr. 29: Sistemul RPI

O şea cu extensie distală nu ar trebui ataşată
rigid la dintele stâlp printr-o combinaţie de
croşet rigid şi plăci de ghidaj lungi, dacă
acestea sunt încorporate, sarcinile ocluzive
care cad pe şea, care devine astfel un braţ de
pârghie lung, este probabil să aibă ca rezultat
faptul că proteza parţial amovibilă acţionează
ca un forceps de extracţie, cu afectarea
consecutivă a structurilor subiacente ale
dintelui.

Ataşamentele

12
 Un ataşament este realizat din două componente, unul localizat în sau pe dintele
stâlp şi celălalt, găzduit în proteză. Când cele două părţi corespondente sunt legate
împreună, ele produc o retenţie foarte bună. Totuşi, nu este scopul acestei lucrări să
furnizeze informaţii detaliate asupra ataşamentelor de precizie, ci doar de a le nota
existenţa şi a recomanda cititorului textele care se referă la acest subiect.

Figura nr. 30: Ataşamente

Dintele LR6(46) prezintă un exemplu de
microataşament intracoronar. Se încorporează
un slot (o fantă) în substanţa coroanei, iar
acesta este angajat de componentul
corespunzător de pe secţiunea mobilă.

Figura nr. 31: Ataşamente

Microataşamentul extracoronar, cum ar Dalbo
din dreapta figurii, este ataşat la exteriorul
coroanei. Componentul corespondent de pe
stânga este menţinut în proteză şi este
destinat a permite mişcarea rotativă o dată cu
scufundarea şeii de întindere în mucoasa
portantă de proteză, preluându-se astfel o
parte din tensiunea de pe dintele stâlp.

Figura nr. 32: Ataşamente

Cu ataşamente precum sistemul
Kurer, coroana de substituţie este
fixată în canalul radicular al unui
dinte cu rădăcina obturată şi un
element de retenţie menţinut în
acrilicul bazei protezei se prinde
peste bont.

Figura nr. 33: Ataşamente

În acest exemplu, culisa tip capsă permite o
retenţie pozitivă în regiunea anterioară pentru
şeile cu întindere.
13
 Avantajele ataşamentelor includ retenţia pozitivă în absenţa braţelor croşetului.
Utilizarea lor necesită prepararea extensivă a dinţilor stâlp şi o inevitabilă creştere în costul
tratamentului. Ataşamentele mai rigide reclamă ca dinţii stâlp să aibă ţesuturi parodontale
deosebit de sănătoase. Pentru că ataşamentele tind să încurajeze formarea de placă,
standardul de igienă orală trebuie să fie perfect. Întreţinerea protezei poate fi complicată
de uzura ataşamentelor, care poate reclama înlocuirea părţilor componente.

Figura nr. 34: Alte dispozitive

Ancora ZA este un exemplu de culisă cu încărcare
pe arc. Capsa angajează o zonă retentivă pe
suprafaţa unui dinte stâlp adiacent şeii. Este utilizată
pentru retenţia şeilor legate şi este de o deosebită
valoare pentru caninul maxilar sau dinţii premolari
când braţul croşetului convenţional s-ar îndepărta de
aspect.

Figura nr. 35: Alte dispozitive

În ultimii ani, s-a manifestat un interes crescând
pentru utilizarea magneţilor. Aliajele moderne sunt
puternice şi îşi reţin magnetismul mult timp.
Fiecare unitate magnetică are o forţă de atracţie în
intervalul de 200-300 g, care devine maximă
imediat ce proteza începe să se mişte. Forţa de
atracţie conferă un grad de siguranţă protezei, fără
a impune cerinţe mari asupra ţesuturilor
parodontale ale dinţilor stâlp. În acest exemplu,
magnetul bipolar va fi încorporat în proteză.
Reţinătorul este găzduit într-o capă din aur
adaptată unui dinte obturat radicular.

Figura nr. 36: Alte dispozitive

Protezele în două părţi utilizează zonele retentive
antagoniste. Ambele părţi sunt inserate separat, prin
utilizarea unor căi de inserţie diferite. În această
figură, porţiunea colorată în albastru este inserată
prima dintr-o direcţie mezială (1) pentru a angaja
zona retentivă mezială de pe molar. Apoi, se
inserează porţiunea galbenă, din direcţie distală (2)
pentru a se angaja zona retentivă distală de pe
premolar. Odată ce componentele sunt complet
14amplasate, sunt blocate împreună – în acest caz, cu
un sistem de imbricare.
 Figura nr. 37: Alte dispozitive
Se prezintă in situ o proteză reţinută cu un sistem de
imbricare. Pacientul trebuie să fie destul de
îndemânatic pentru a putea utiliza o proteză de
acest tip.

Figura nr. 39 a şi b: Alte dispozitive

Există un avantaj suplimentar adus de protezele cu ruptor de forţă în aceea că ea poate purta o faţetă
labială acrilică. Această faţetă poate fi utilizată pentru îmbunătăţirea aspectului când o mare parte a
suprafeţei radiculare a fost expusă ca urmare a operaţiei parodontale.

15