săptăm âni

Himalaya
ra p tu l ca am ajuns sa urc pe H im alaya, tra­
versând pasul Thorung La, cea m ai înaltă
trecătoare din lum e, s-a dovedit a fi m ult
mai mult decât un simplu vis împlinit. Pentru
că nu sunt alpinist şi nici nu urc foarte des
pe munte, a fost, mai întâi, o confruntare cu
propriile mele lim ite, deopotrivă fizice şi
psihice, însă, dincolo de cei 400 de km
parcurşi pe jos şi de lipsa de oxigen de la cei
peste 5 000 de m etri altitudine, ascensiunea
în m unţi şi călătoria prin satele H im alayei
au însem nat cunoaştere pură: am străbătut
trei tipuri de climă şi de vegetaţie, am urcat
până la baza gheţarului G angapurna, am
străbătut valea râului K alindaki -- cea mai
largă din lum e - , am văzut şi am mâncat
anim ale pe care le vezi num ai pe D iscovery,
am traversat câm pii de m arijuana sălbatică
şi am fum at haşiş slăvind zeii hinduşi, iar în
K athm andu am văzut cadavre arse în pieţe
şi am poposit la tem plul unde este închisă o
zeiţă în v iaţă... Jurn alul călătoriei mele în
N epal poate fi citit şi ca un rom an de aven­
turi. Cartea vorbeşte însă despre forţa curio­
zităţii, despre tentaţia şi plăcerea de a pleca
departe şi a-ţi testa limitele, despre nevoia de
schim bare a obişnuinţelor vieţii de zi cu zi.

I i i i i i .Uliu . 2012

La sfârşit, relativa glorie de a urca pe Himalaya

rămâne doar o chestiune neînsemnată. Pentru
că încercarea de a străbate acei m unţi foarte
înalţi înseam nă să cobori la fel de mult în
tine. Orice călătorie are destinaţii ascunse
de care la început nu eşti pe deplin conştient.
Trei săptăm âni în H imalaya este şi despre
aceste m ici revelaţii.
 Marius Chivu
Trei săptămâni
în Himalaya
C u fotografiile autorului

HUMANITAS
B U C U R E Ş T I
în m em oria bunicului Toma Căpitanii
„Orice călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas.“
Laozi

„Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină.”
Sfântul Augustin

„Nu-mi spune cât de învăţat eşti, ci cât de m ult ai călătorit.”

Mahomed

„Toate călătoriile au destinaţii secrete de care călătorul nu e conştient.”

M artin Buber
 N im ic d e sp re N epal
Auzi, tu nu ţi-ai dorit niciodată să ajungi p e H imalaya ?!
Crezi că ai pu tea urca p â n ă la vreo 5 400 d e m etri altitudine ?
Te-ar tenta să plecăm în N epal pen tru un trekking de trei săptăm âni în
care am traversa T horungL a, cel m ai înalt pas din lum e?
La telefon era C ătălin , p rieten ul m eu din copilărie, cu care am făcut:
m eciuri de fotbal form idabile în curtea grăd in iţei din spatele blocului,
m ed itaţii la gram atică pentru adm iterea la facultate şi tu ru l pe biciclete al
insulei greceşti Zakynthos. C ătălin e un tip inteligent şi foarte informat - ştie
câte ceva despre toate: m itologie scandinavă, m arketing online, fizică
cuantică, cinem atografie japoneză etc. dar, m ai ales, e un tip prudent.
N -aş pleca cu nim eni altcineva atât de departe de casă şi într-o călătorie
prin locuri despre care ştiu atât de p u ţin e ! Pentru că, trebuie să recunosc, 7
 în acel m om ent nu ştiam m ai n im ic despre N epal - ţara care i-a dat pe
B uddha şi pe Yeti - , abia dacă o puteam lo caliza pe hartă. Iar despre
H im alaya, în afară de câteva film e în care alp in iştii îşi dau du h u l urcând
vârfuri de 8 000 m, ce po ţi să ştii cu adevărat?! C ă este „acoperişul lu m ii“.
C ân d a venit cu propunerea asta deopotrivă tentantă şi înspăim ân­
tătoare - cândva im ediat după A n ul N ou i-am răspuns că trebuie să m ă
m ai gândesc. Insă ideea a crescut în m intea m ea ca un bulgăre de zăpadă
până când m -am trezit că num ai asta aveam în cap. In u ltim a zi a lu i ian u a­
rie cum păram deja biletele de avion spre K athm andu, şi ca nu cum va să ne
răzgândim , dar şi pentru că trebuia să prindem ultim a lun ă de d in ain tea
m usonului. A poi am început pregătirile, spre îngrijorarea p rieten ilo r care
preferau să nu m ă ia, deocam dată, în serios.
în tâm p larea a făcut să aflu că alpinistul A lex Găvan (care urcă vârfuri
de 8 000 m m ai des decât mergem noi la Zoo) pregătea, în aceeaşi perioadă,
o expediţie tot în zona N epalului, pentru a cuceri K anchenjunga, un alt
„optmiar". Fireşte, noi eram dintr-un cu to tul alt film, m ai exact dintr-unul
pentru copii. N u sunt chiar ceea ce se cheam ă un pantofar, din cei care urcă
pe m unţi doar de 1 M ai în călţaţi în pantofi, p u rtân d blugi şi ţin ân d o doză
de bere în m ână, dar nici un m unţom an, cu atât m ai puţin vreun căţărător.
N u m ai urcasem pe munte din facultate şi când zic munte, m ă refer la vârful
O m u. Aşa că am luat-o uşor.
Pentru încep ut am renunţat să m ai m erg cu liftu l şi m i-am dat seam a
că cinci etaje urcate ceva m ai repede sunt suficiente să te ia cu am eţeală şi
să ţi se înfunde urechile cu bătăile p recipitate ale in im ii. A poi am început
să alerg. M ai în tâi în ju ru l blocului, cel m ai bine era noaptea, im pulsionat
şi de câinii com unitari care se adunau de pe toate străduţele şi alergau după
m ine cu destulă determ inare zgom otoasă în cât să iau alergatul foarte în
serios. Apoi, după ce m i-am dat seam a că n-are rost să ştie tot G iuleştiul
cum m ă antrenez eu pentru H im alaya, am încep ut să alerg dim in eaţa pe
faleza L acului M orii. Era iarnă, iar lacul - îngheţat, uneori ascuns după o
perdea de gheaţă, alteori strălucind în soare. C ân d urcam în fugă treptele
falezei dinspre parcul C rângaşi, m ă sim ţeam ca Rocky, iar când ajungeam
pe insulă şi alergam pe zăpadă, m ă sim ţeam to t ca Rocky, dar cel din seria
IY, cu D olph Lundgren, în Rusia. Fireşte, nu m ă duceam în N epal ca să-m i
apăr centura de cronicar literar, dar care băiat aflat în preajm a unei astfel
de încercări bărbăteşti nu e dom inat de im agin arul eroului preferat!?
Intre timp, C ătălin începuse schim bul de e-mailuri cu o agenţie de turism
din K athm andu care avea să se ocupe cu stabilirea rutei de trekking, elibe­
rarea perm iselor p en tru accesul în zona rezervaţiei A nnapurna, arvunirea
unor şerpaşi/porteri care să ne ducă echipam entul şi, în general, cu furnizarea
tuturor inform aţiilor de care aveam nevoie. L a întrebările sau îngrijorările
noastre legate de H igh A ltitu d e Sickness (sau A cute M o u n tain Sickness,
despre care ştiam doar că poate ucide), climă, dificultatea traseului, mâncare,
tip u l de echipam ent necesar etc., fata de la agenţia nepaleză răspundea cu
o p rom ptitudine şi cu o siguranţă care ne dădeau curaj. O ricum , urm a să
facem parte dintr-un grup internaţional de cinci persoane, la care se adăugau
porterii fiecăruia, ghidul şi, cel puţin aşa înţelesesem noi la m om entul acela,
un bucătar şi un m edic.
D acă am fi aflat atunci că vom ajunge să urcăm pe H im alaya doar noi
doi, nu ştiu ce form ă ar fi luat îngrijorarea noastră. D ar toate la tim pul lor.

Climb like a goat, don’t smell like one

Faptul că nu ştiam m ai n im ic despre N epal şi H im alaya era însă doar
una dintre necunoscute. M i-am d at seam a de asta în prim ele cinci m inute
când am păşit în m agazinul de echipam ent m ontan situat în C alea M oşilor
nr. 27 şi num it, cum altfel, H im alaya. Eram copleşit nu atât de rafturile
în alte de patru m etri cu sute de produse despre care habar n-aveam la ce
folosesc, cât de sentim entul că abia acum părea cu adevărat că urm a să fac
ceva destul de im portant. B ăieţii de acolo, în frunte cu D avid (a cărui sim ­
patie pentru începătorul care eram m -a încurajat), au consultat lista p rim ită
de la agenţia nepaleză cu echipam entul de care aveam nevoie şi au decis
că ştiu ei m ai bine. M -am lăsat pe m âna lor.
în urm ătoarele două săptăm âni am probat toate hainele alea ciudate,
com plicate şi colorate pe care urm a să le port prin m unţii H im alayei aproape
o lun ă de zile şi m -am fam iliarizat cu ele. H abar n-aveam ce-nseam nă să
te-m braci în straturi, nu ştiam n ici m ăcar ordinea în care trebuie luate un
polar, un windstopper şi o bluză power dry, nu văzusem niciodată cum arată
un buff, darăm ite să-l p ort în cinci feluri diferite, nici nu auzisem vreodată
de textile cu argint, de goretex, vibram , prim aloft sau param eta S. Iar ideea
şi expresia „ciorapi şi ch ilo ţi teh n ici11m -a făcut să râd. Deşi îm i dădeam şi
eu seama că e vital să climb like a goat, [dar să] don’t sm ell like one, cum citisem
pe una dintre etichete. Erau o m ie de situaţii pe care nu le luasem în calcul
şi atâtea lucruri la care nu m ă gândisem , iar acolo, în acel w onderland al
ech ip am en tului m ontan, existau soluţii pentru orice, de la recipientul
incasabil pentru apă, pân ă la sacul de dorm it care rezistă la tem peraturi de
până la - 2 0 ° C şi ochelarii care te protejează de reflexia zăpezii sub soarele
de la 5 00 0 dc m etri.
In tot acest tim p, am căutat şi am citit blogurile celor care m ai făcuseră
circuitul Annapurna şi care trecuseră prin pasul T horung L a (cuvântul „hell11
apărea destul de frecvent), am făcut rost de g h id u l Lonely Planet, am prim it
cărţi şi albume de la prieteni, am scris e-mailuri şi ne-am în tâln it cu cei care
m ai fuseseră pe H im alaya şi care ne puteau răspunde la tot felul de întrebări
(gen „există acoperire p en tru telefoanele noastre m obile?11 - nu, n ici un
operator de la noi nu are roam ing în N epal) sau care ne puteau da sfaturi
utile privind barba pe care ar fi indicat s-o las să crească pentru a-m i proteja
pielea feţei, sau num ărul perechilor de ciorapi şi tipurile de creme, vitam ine
şi m edicam ente pe care ar fi bine să le avem cu noi.

a ra & p isica nea gră

U ltim a zi a lu i aprilie, când aveam biletele de avion spre N epal, a venit
foarte repede. A tât de repede, încât ghidul Lonely Planet a rămas necitit (dar
asta cum va şi deliberat, căci am ales să-mi păstrez cât m ai intacte resursele
de uim ire, să descopăr singur şi nu să recunosc ce-am citit la alţii), alergările
au fost compromise de mesele şi de trândăveala de Paşte (plus că mă săturasem
de atâta febră m usculară), iar sfaturile contradictorii prim ite de la u n ii şi de
la a lţii le-am lăsat la latitu d in ea instinctului propriu şi de ultim m om ent.
C ătălin a venit la m ine cu câteva zile înaintea plecării pentru a confrunta
listele cu ce urm a să ia fiecare. Părea că suntem pregătiţi pentru orice.
 In ziua plecării, un prieten ne-a dus (chiar de ziua lu i de naştere) cu
m aşina la aeroport. A fost prima dată când am avut cu adevărat em oţii. Şi
nu pentru că urm a să pierd returul sem ifinalei L ig ii C am pionilor dintre
B arcelona şi R eal M adrid sau concertul Shakirei, n ici p en tru că urm a să
m ă rup pentru o lună de zile cu to tu l de viaţa, p rieten ii, jobul, pasiunile şi
tabieturile mele, nici măcar pentru că m i-am luat răm as-bun de la p ărin ţii
m ei la telefon (ca să nu-şi facă griji, le spusesem că plec doar la K athm andu),
ci pentru că, p ur şi sim plu, abia atunci am realizat cu adevărat că urm a să
fac poate cea m ai spectaculoasă şi im portantă călătorie din viaţa mea. A n ti­
cipam că m ă voi întoarce cu perspectiva schim bată, m ai toţi îm i spuseseră
asta, chiar m ă avertizaseră asupra „aspectului sp iritual” („Vezi să nu treci
cumva la h in d u ism !”), iar eu abia aşteptam să aflu cum şi în cel fel.
Im ediat ce-a p ornit maşina, o pisică neagră ne-a tă ia t calea ch iar în faţa
blocului. C e să fi făcut ?! Ne-am pus pe râs. D ar em oţia d in n o i a crescut
cu câteva grade.

10
11
 1 In ce lume
■
m am aterizat?,!
 St FMEE ,_6600J-77788

dâfiPjSlJr-' M f mm

E[octro Technical Maintenance

......
•\ Training Center^?
v v if lV P > » « « ■ , T_ec h„m ------"•>ln
c a f M aimie, „ OMtc ..a
••tin
imin
ingg aanwdJ i‘ •. • f£ K 9 9

mobile, tv , computer r t

fj-t/';—"3 Ftb. Tăîiorl

^4
hm .
A
Jj .'i Sfertaiul

f«ks
Jfcf ^

1 m ai Kathmandu
L V J

Z borul spre K athm andu durează doar zece ore, dacă ai norocul unei
escale scurte. A şteptăm p u ţin pe aeroportul din D oha, iar în a doua parte
a cursei cu Q atar A irlines avem norocul să dăm peste doi stew arzi rom âni,
un el şi o ea - văzuseră num ele noastre pe lista pasagerilor şi încercau să
ne identifice. D upă ce ne confundă cu nişte cehi, ne trezim cu ei num ai
zâmbet lângă locurile noastre. Până să decolăm, stăm de vorbă. Ne împrietenim,
deşi n-apucăm să ne spunem cine ştie ce. M uncesc m ult, le e dor de ţară şi
ar vrea să se întoarcă peste câţiva ani. N e invidiază pentru ce urm ează să
facem , m ai ales că am ândoi sunt îndrăgostiţi de N epal, pe care o consideră
cea m ai frum oasă ţară din lum e. în rest, constatăm că cel m ai p lăcu t zbor
este acela ai cărui stew arzi îţi sunt prieten i. Suntem trataţi ca la business
class (inclusiv p o rţii duble de p răjitu ri), iar la final prim im invitaţia de a
in tra în Q atar A irw ays Privilege C lub. C ălăto ria noastră a încep ut bine şi
în curând vom ateriza.
Aeroportul din Kathm andu arată precum hotelul sindical al unei staţiuni
m ontane din an ii ’80: pereţi din cărăm idă sm ălţuită îm brăcaţi în lam briuri
şi acoperiţi cu ştergare tradiţio n ale sau cu oglinzi în ram e groase de lem n
sculptat cu m otive geom etrice. D in loc în loc, grupuri de soldaţi înarm aţi
cu bastoane din bam bus date cu lac. U ndeva în spatele lor, pe o plăcuţă
aşezată deasupra unui m ic altar, scrie cu litere m ari: W elcome to Nepal, the
birthplace o f L ord B u ddha! L a ieşire ne aşteaptă un b ăiat brunet, cu p ăru l
creţ şi cu ochelari. Ne pune la gât câte o g h irlan d ă cu flori p o rto calii şi ne
spune că îl cheam ă R ish i1. A re 2 7 de an i şi va fi unul dintre şerpaşii noştri.
L a ieşire suntem asaltaţi de taxim etrişti, dar Rishi a tocm it deja un şofer să
ne ducă la hotelul unde am rezervat o cameră pentru noapte. Taxiul este un
m odel de Toyota din an ii ’70 cu volan pe dreapta, ornat cu ju cării de pluş,
sticluţe goale de parfum , statuete cu B uddha din plastic şi scaune îm bră­
cate în huse cusute din m ilieuri.

r n Anul 2068
Este A n ul Turism ului în N epal şi R ishi ne spune că aici
ne aflăm acum în anul 2068. N epalezii în că nu au renunţat la calendarul
hindus în care A nul N ou cade pe 14 aprilie, iar una dintre luni, m ereu alta
în fiecare an, num ără 32 de zile. H in d u şii au oricum o pasiune pentru cifre
ciudate. Se spune că religia lor are câteva m ilioane de zei şi aproape fiecare
poartă câte o m ie de num e. N im eni nu-i ştie pe toţi, dar cu adevărat im por­
tan ţi sunt cei trei zei ai V ieţii: B rahm a (C reato ru l), V ishnu (A părătorul)
şi Shiva (Distrugătorul şi Continuatorul). Toţi sunt reprezentaţi cu câte patru
braţe, iar Brahm a, cu patru capete. în N epal există însă 60 de grupuri etnice,

1
1. Hindus credincios. 1
 triburi, clanuri, caste şi rase1, care vorbesc, în total, 124 de dialecte12, m ulte
dintre aceste etnii având fiecare calendar propriu. La newari, spre exem plu,
este anul 1100.
K athm andu este jum ătate tem plu, jum ătate m ahala. Taxiul se strecoară
pe străzi m urdare unde, de o parte şi de alta, se vând de toate d irect de pe
asfalt, din dughene, de la tarabe sau din chioşcuri de tablă de toate culo­
rile, m ai ales ale ruginei. M ărfurile sunt noi, dar străzile par aleile unui târg
de v echituri din ai cărui stâlpi în clin aţi atârnă sute de cabluri şi de afişe,
unele strâmbe, altele p arţial suprapuse sau chiar franjurate. C ele m ai m ulte
dintre panourile cu reclam e n-au im agini, doar texte ale căror litere scrise
în alfabetul devanagari seamănă cu nişte ornam ente florale. Casele şi clădirile
sunt construite din cărăm idă, m ulte nici nu sunt drişcuite şi n-au acoperiş,
abia se văd de după sutele de afişe cu anunţuri şi reclam e. Ne dăm seama
relativ târziu că aici nu există reguli de circulaţie, p rin urm are nici marcaje,
semne sau semafoare. Aparent, se circulă pe stânga dar, de fapt, fiecare rulează
cum şi pe unde poate în v u ietu l continuu de claxoane al rablelor care nici
m ăcar nu m ai ocolesc grăm ezile de gunoaie aruncate direct pe carosabil.
In gropile şi şanţurile care străbat trotuarele nepavate sunt vărsate cu găleata
şi ligheanul tot felul de resturi şi spălături. D in loc în loc, pe m arginea străzii
dorm lao laltă viţei, câin i şi oam eni schilozi, iar câte o vacă sacră rum egă
lân gă o grăm adă de gu n o i sau se balegă în m ijlo cul intersecţiei în tim p ce
m icrobuzele, furgonetele şi m otoretele îi dau ocol sub privirile câte unui
grup de poliţişti înarm aţi un ii cu pistoale automate, alţii cu bastoane. Vedem
şi nu înţelegem ce vedem ! Privim acest haos al m izeriei deopotrivă fascinaţi
şi dezgustaţi. O am enii sunt încălţaţi cu papuci de plastic şi m ulţi p o artă pe

1. Iată o parte dintre acestea: brahmani, chetri, newari, bengalezi, birmani, biganji,
musalmani, tibetani, tamangi, raişi, limbaşi, gurungi, magarşi, chepangi, thamişi, sunwari,
jirelşi, thakali, şerpaşi, manangi, dolpi, lobaşi, daliţi, khaşi, baragaunli, tharuşi, dhanwari,
majhişi, darai, satari, dhangari, kocheşi, rajbanşi, tajpuri, bhojpuri, mundaşi, santali...
2. Există patru mari grupuri lingvistice: indo-iraniana, tibeto-birmana, mongola
şi idiomurile izolate; cele mai vorbite dialecte fiind, chiar în această ordine, urmă­
toarele: nepaleza, maithili, bhojpuri, tamag, tharu, newari, thakali, gurung, magar,
rai, awadi, limbu şi bajjika; toate idiomurile sunt considerate limbi naţionale.
faţă m ăşti textile. Rishi ne spune că din cauza prafului, poluării şi m irosului
de la gunoaiele plouate zile în şir şi transform ate intr-un fel de pastă care
se scurge pe străzi şi pe trotuare, laolaltă cu sângele din m ăcelăriile im pro­
vizate, spălăturile din gospodării, urin a celor care îşi fac nevoile pe unde-i
apucă... Trotuare pe care vedem însă plimbându-se femei îmbrăcate în sariuri
colorate şi purtând umbrele de soare. Intr-o intersecţie ceva mai mare, un agent
de circulaţie, suit într-o gheretă, încearcă să dirijeze circulaţia agitându-şi
m âinile vârâte în mănuşi albe. D eocam dată, e cel m ai curat lucru pe care-1
zărim din maşină.
T axiul in tră pe o străduţă asfaltată parţial, dar p lin ă cu h o teluri care
afişează plăcuţe mari pe care, uneori, citim : E lectricity available a ll tim e sau
H ot show er 24 hrs. Aflăm că se face econom ie la electricitate şi, câteva ore
pe zi, conform unui program anum e, se taie curentul. M u lte dintre hote­
lu ri au generatoare, nu şi cel la care ne-am făcut noi rezervare, v răjiţi poate
şi de num e: Blue Horizon. Pe site scria că are trei stele, dar în m om entul
în care intrăm în cameră şi eu, şi C ătălin izbucnim în râs: pe noptiere se
află ghivece cu flori de plastic, lum ânări şi chibrituri, pe jos e un fel de lin o ­
leum , iar în baie găsim o găleată de plastic cu care să aruncăm apă în veceu.
Pe p o liţa de la duş ne aşteaptă însă un „ayurveda soap“. C am era nu ne
displace, şi oricum ştim că nu am venit aici să facem nazuri. Doi dintre pereţi
sunt num ai ferestre care dau înspre un parc cu vegetaţie subtropicală din
care se aud cântecele ciudate ale păsărilor. In plus, ne sim ţim în siguranţă:
uşa de la intrare are un d itam ai zăvorul de fier.

r I n Reţinuţi & interogaţi

-ş- ' '
Rishi a plecat. Ne va lua de la hotel peste câteva ore pen­
tru a m erge la agenţie, unde ni se vor da detaliile despre restul grup ului cu
care vom urca pe munte. îm i iau aparatul foto şi plecăm să ne plim băm
prin cartier, dar, de fapt, nu trecem de p rim a intersecţie. Suntem u lu iţi de
h alu l în care circulă m aşinile. Practic, fiecare şofer e de capul lu i şi pe cont
propriu. Se claxonează în draci şi ne dăm seam a că, de fapt, asta e singura
form ă de sem nalizare. Pe lângă fluieratul cu capul scos pe geam şi semnele
făcute cu m âna. Ne aşezăm în fund pe trotuar şi urm ărim haosul rutier în
care fiecare claxonează, frânează şi virează la fiecare două secunde. Trebuie
să fii ori inconştient, ori disperat ca să traversezi strada pe aici. D acă n-ai
fi lovit din toate p ărţile în acelaşi tim p, te-ai sufoca păşind în no rul de fum
pom pat de m aşinile, furgonetele şi m otocicletele astea vechi de pe care cade
tabla. B icicliştii, angajaţi spiţă la bară în încercarea de a-şi face loc în inter­
secţie şi de a apuca să vireze în direcţia dorită, fac un fel de sport extrem .
De un sfert de oră urm ărim fascinaţi traficul din intersecţie şi trag prim ele
m ele cadre din N epal, deşi C ătălin zice că m ai bine aş film a. Im ediat ce
plecăm , suntem ajunşi din spate de un soldat înarm at care, printre gâfâieli,
ne cere să-l însoţim . L a început nu înţelegem care a r fi problem a şi dăm să
plecăm , dar soldatul se aşază în faţa noastră şi ne explică, într-o engleză
aproximativă, că dincolo de intersecţie se află C onsulatul Am erican, că foto­
grafiatul în acea zonă e interzis, prin urm are va trebui să ne legitim ăm si să
ne supunem unui scurt interogatoriu. Scot aparatul şi îi arăt că sunt dispus
să şterg fotografiile, dar el m ă opreşte şi ne cere din nou să-l însoţim. îm preună
cu soldatul înarm at reuşim cum-necum să traversăm intersecţia şi, într-adevăr,
de pe trotuarul opus sem nul care interzice fotografiatul se vede mare şi clar.
La intrarea în consulat suntem controlaţi şi scanaţi ca la aeroport, după care
suntem conduşi într-o încăpere fără ferestre, m obilată doar cu câteva vestiare,
separate de o perdea, şi o masă, aşezată în m ijlocul încăperii, pe care luminează
slab o veioză. La masă, cu un catastif terfelit în faţă, ne aşteaptă un ofiţer
nepalez care se p rezintă şi ne spune im ediat că nu trebuie să ne fie team ă,
că incidente precum cel în care tocm ai ne-am im plicat se întâm plă zilnic,
va fi doar un control de rutină. Ii explic şi lu i că sunt gata să şterg fotografiile
(deşi abia atunci realizez că, aparatul fiind îm prum utat cu doar două zile
înainte de plecare, n ici nu ştiu să um blu în m eniu; iar dacă m ă încurc şi ezit
când să şterg fotografiile, ce-o să creadă?!), doar că om ul are de urm at un pro­
tocol al legitim ării: cum ne cheam ă, de unde suntem, ce căutăm în Nepal,
când am venit, la ce hotel ne-am cazat, care sunt adresa hotelului şi num ărul
cam erei, care sunt num ele şi adresa agenţiei pe care am contactat-o, în ce
perioadă se desfăşoară călătoria, al cui e aparatul foto, de ce am ales locul
acela, câte fotografii am făcut (făcusem opt fotografii într-o intersecţie), între
ce ore etc.? O fiţerul are şi el un aparat cu care îm i fotografiază aparatul,
inclusiv seria de pe spate, apoi fotografiază display-ul cu fiecare imagine luată
în intersecţie („iată o mise en abîme! “, îm i trece prin cap), după care îm i spune
că acum e OK, pot să le şterg, una câte una, sub privirile lu i (iar eu m ă descurc
şi le şterg din prim a), după care ne fotografiază şi pe noi, faţă şi profil, îşi cere
scuze pentru inconvenientul creat, suntem liberi, să avem o zi bună şi un
trekking reuşit!
A b ia ajunşi în stradă şi în soarele am iezii înţelegem ce ni s-a-ntâm plat.
„Neam de neam ul nostru n-a avut fotografia într-o bază de date am eri­
cană! Iar asta e doar prima zi“, spune C ătălin şi ne punem pe râs. In timp ce
ne pregătim să traversăm din nou intersecţia, ne am intim de pisica neagră
din G iuleşti.

13
19
 ] Land of fake
Ne întâlnim cu Rishi şi mergem la agenţie unde o cunoaş­
tem pe L ata, cea cu care C ătălin purtase corespondenţa electronică înainte
de a veni aici şi care ne anunţă că situaţia e p uţin m odificată faţă de ce ştiam
noi. D oi dintre cei trei străini îm preună cu care urm a să form ăm grupul au
ajuns în K athm andu m ai devreme şi se află deja pe munte, iar celălalt va veni
abia peste câteva zile, prin urmare, doar eu şi C ătălin vom pleca spre Thorung
La. în so ţiţi, fireşte, de R ishi şi de un al doilea şerpaş pe care îl vom în tâln i
m âine-dim ineaţă. E prea târziu să ne m ai facem griji, aşa că băgăm la cap
sfiiturile de ultim m om ent, m ai întrebăm una-alta, ne exprim ăm sincer
speranţa că o să ne re vedem întregi peste trei săptăm âni şi plecăm să ne m ai
plim băm prin oraş.
U n oraş, în acelaşi tim p, aglom erat şi spiritual, colorat şi învechit, exo­
tic şi murdar, naiv şi străin, plin de mirosurile amestecate ale străzii... C apitala
unei ţări sărace1, în care po ţi în tâln i un copil de doi ani legat cu o sfoară de
un gard, lângă un borcan în care se adună ceva m ărunţiş.
D atorită turism ului tot m ai crescut în ultim ele două decenii, Kathm andu
e plin de magazine care vând echipamente contrafăcute, deci ieftine şi proaste,
care, dacă ai noroc, te ţin fix două-trei săptăm âni. Există aici un singur
m agazin oficial al brandului de echipam ent outdoor T he N orth Face, dar
în ju ru l lu i se află câteva zeci de m agazine care vând fix aceleaşi produse, doar
că fake-uri şi de patru ori mai ieftine. Dar aici oricum aproape to tu l este
contrafăcut: gum a de mestecat W rigley, ciocolata Kinder, telefoanele mobile
N o k ia ,y o u nam e it, orice p o ţi cum păra de pe stradă la preţuri ireal de m ici.
Şi toate vin din C h in a. Faptul că în m agazinele de m uzică găseşti album e
cu coperte xeroxate color poate părea banal (acum zece ani găseai şi în Piaţa
R om ană), dar la standurile de ziare există Le Figaro, International H erald
Tribune sau Wall Street Jou rn a l xeroxate şi capsate în form at A 4.

1. Nepalul are o populaţie de aproape 30 de milioane de locuitori, la o suprafaţă

cu o treime mai mică decât a României; rata şomajului este de 60%, iar cea a analfa­
betismului de 65% printre femei şi 30% printre bărbaţi.
 M ergem să schim băm nişte dolari în rupii. G hereta de exchange nu are
n ici m ăcar un grilaj de fier, însă funcţionarul p o artă un iatagan la brâu. Pe
faţa fiecărei bancnote sunt po rtretul fostului rege şi m unţii, iar pe spate se
află câte un anim al: un iac, o antilopă, un ţap, un m uflon, un rinocer, un
tigru, iar pe cea m ai marc, de 1 000 de rupii, un elefant. A flăm că baksheesh
este aici un cuvânt uzual.
Ne întoarcem la hotel spre seară, aşa că rămânem la restaurant să m ân­
căm şi să bem ceva. C ătălin îşi ia o bere N epal Ice (N epal’s Pride), iar eu
cer o bere Everest, pe a cărei etichetă se află fotografia lu i N im a G om bu
Sherpa sub care scrie: Nepal, the la n d o f mysticism a n d H im alayan gra n ­
deu r brings you this special edition o f Everest Prem ium L ager Beer, dedicated
to the legendary clim ber Mr. Nima Gombu Sherpa who has scaledM t. Everest
12 times. He comes from a distinguished fam ily o f seven brothers who have a ll
clim bed Everest. Berea este îm b uteliată în stic k de 6 5 0 m l şi îl întrebăm
pe chelner cum se zice noroc în nepaleză. Se zice ţâş.
Până vine m âncarea, C ătălin citeşte ceva pe K indle, iar eu răsfoiesc The
K athm andu Post: proteste de 1 M ai în H am burg, A tena, Istanbul, Paris,
Bagdad şi M ahalla, încălzirea globală afectează sudul agricol al N epalului,
R ooney s-a îm păcat cu iu b ita lu i pe T w itter, Steven T yler e în ju riu la
A merican Idol, iar în K athm andu tocm ai se desfăşoară târgul de carte. Intre
tim p se aşază lân gă noi o rusoaică, cere un w h isky in d ian , ab ia vorbeşte
engleză, îi recit eu în rusă prim ele trei strofe din „C e-ţi doresc eu ţie, dulce
Rom ânie", Respekt, zice rusoaica şi dă p aharul pe gât.

21
2 O ff-road cu rata
 2 m ai Kathm andu - Bhulbhule (840 m)

C ân d am ajuns ieri-seară în cam eră, se luase curentul, noaptea a plouat

torenţial, iar azi de dim ineaţă ne-am trezit am ândoi la ora cinci, când păsă­
rile ciudate din pădurea de lângă hotel au încep ut să cânte toate ca la un
sem n. O ricum , asta era şi ora noastră de trezire, căci trebuie să ajungem
cât m ai devrem e într-o p iaţă, de unde vom lu a un autobuz1 cu care vom
m erge toată ziua până la B hulbhule, satul de la piciorul H im alayei din care
vom p o rn i trelckingul.

1. Căile ferate nepaleze măsoară în total doar 59 km.

 R ishi vine să ne ia de la hotel şi în curând îl cunoaştem şi pe cel de-al
doilea porter. îl cheam ă Rajeev, e un b ăiat în alt şi slăbuţ, po artă o pereche
de N ike din m uşam a, o şapcă pe care scrie C he şi un tricou verde cu Sid
V icious fum ând un jo in t. Are 27 de ani şi este şerpaş de peste zece ani.
C âştigă în m edie 5 dolari pe zi cărând pe m unte echipam ent de până la
30 de kilogram e şi, de regulă, nu e angajat pentru mai m ult de trei expediţii
pe an. El şi R ishi se cunosc din copilărie, doar că el este chetri, o castă
inferioară castei lui Rishi, care e brahman. Rishi a făcut şi o facultate de mana­
gement, ştie m ult m ai bine engleza, aşa că el va fi şerpaşul-ghid, adică naike.
A utobuzul, o vechitură m odel Tata, se um ple jum ătate cu turişti, jum ă­
tate cu nepalezi care încarcă zeci de cu tii şi bagaje pe acoperiş şi le leagă
cu sfori. Pe parbrizul din spate al ratei este lip it un autocolant pe care scrie
m are „P&P Guys presents: V.I.P. Deluxe". Până la ieşirea din oraş avem din
nou im aginea sărăciei de aici: kilom etri de chioşcuri şi dughene unde locuiesc
fam ilii întregi, unde se face com erţ sau se practică to t felul de m eşteşuguri
d irect în stradă. D in goana ratei, pe m arginea străzii, vedem bărbaţi care
lucrează la m aşini de cusut scoase pe trotuar, lângă m ăcelari care sacrifică
m iei, lângă fierari care bat nicovale, lângă femei care spală rufe, lângă bătrâni
şi copii care vând fructe, d ulciuri şi răcoritoare din cărucioare sau de la
tejghele improvizate. C ineva iese din casă spălându-se pe dinţi şi scuipă pasta
albă pe trotuar, lân gă un m ecanic care repară o m otoretă. A ltcineva varsă
conţinutul m urdar al unei găleţi chiar în faţa treptelor de la intrare, acolo
unde un bărbat este tuns pe un scaun de lem n. Totul se întâm plă în stradă.
Practic nu există un spaţiu com ercial delim itat de cel privat, nu există intim
şi public, to tul este orice şi în acelaşi tim p. U n jurn alist am erican spunea că
atunci când călătoreşti într-o ţară străină să-ţi am inteşti faptul că nu e făcută
să te sim ţi tu confortabil, ci lo cu ito rii ei. Iar lo cuito rii din K athm andu se
sim t în largu l lor trăin d în casele astea lip ite unele de altele şi care arată ca
şi cum ar fi rămas neterm inate. C ase fără numere aflate pe străzi fără num e
locuite de oam eni fără serviciu şi fără educaţie! K athm andu este un uriaş
ghetou al săracilor; nici nu are nevoie de treceri de pieto ni, n ici de coşuri
de gunoi sau de ilu m in at stradal. U n panou uriaş cu B ryan Adams live în
Nepal, logoul Western Union pictat pe zidul unei case de cărăm idă acoperită 2
cu tablă, peste care au fost aşezaţi bolovani să n-o ia furtunile, sau reclam ele
la Pepsi, C o ca-C o la, Tuborg ori berea San M ig u el sunt oxim oroane p er­
fecte în acest peisaj stradal de o sărăcie teribilă, unde siluetele fem eilor cu
um brele colorate de soare şi ale copiilor care m erg la şcoală îm brăcaţi în
uniform e (căm ăşi şi cravate) p ar aproape suprarealiste.
M ergem aproape to ată ziua pe valea râu lu i M arsyangdi (pe care nepa-
lez ii îl aseam ănă unei zeităţi din Infern), un fel de Valea O ltu lu i de cinci
ori m ai în altă şi cu un drum de două ori m ai îngust, pe care circulă sute de
autobuze (vopsite ca la circ, îm podobite cu oglinzi, ghirlande, desene şi abţi-
bilduri) şi de cam ioane nevoite să claxoneze în trun a din cauza curbelor fără
p ic de vizibilitate. D e la în ălţim ea drum ului, privim albia înspum ată de un
alb perfect, acolo unde bolovani uriaşi ies din apă form ând culoare pe care,
din când în când, se strecoară bărci de rafting. U ndeva foarte departe se
văd vârfurile M anaslu (8 156 m ), N gadi C h u li (7 871 m ) şi H im alch u li
(7 893 m ).
L a Besi Shahar, orăşelul-capitală a d istrictu lu i Lam jung, unde m âncăm
banane de m ărim ea cornişonilor, se schim bă şoferul autobuzului pentru
u ltim a parte a drum ului. Până la B hulbhule n-au m ai rămas m ai m u lt de
zece kilom etri, dar de aici încolo drum ul nu m ai e asfaltat. D e altfel, nici
m ăcar jum ătate din d rum urile ţării nu sunt asfaltate. D rum ul este atât de
îngust, încât, la un m om ent dat, scot capul pe geam , m ă u it în jos şi nu-i
văd m arginea de sub caroserie, doar o râpă adâncă de 20 de m etri care se ter­
m ină undeva în apa înspum ată a râului plin de bolovani. Apoi valea se lăţeşte,
apar sate cu case din p iatră acoperite cu tablă, deasupra cărora se în alţă stea­
gurile de rugăciune tibetane, pe m arginea d ru m u lu i vedem păscând capre
şi vaci, iar, la un m om ent dat, zărim chiar o fetiţă, suită pe-o stâncă, scriind
un SMS.
Satul B hulbhule este în cep utul m ultor rute de trekking în A nnapurna.
Ne cazăm la ceea ce aici se cheamă guest house, uneori chiar hotel, sau lodge
ori doar tea house şi care poate fi, de fapt, orice tip de construcţie, de cele
m ai m ulte ori rudim entară. A dică o casă de p iatră ori de scânduri sau doar
un şopron de lem n cu m ai m ulte camere în care se află câte două paturi
prăpădite, uneori chiar o m ăsuţă şi, aproape întotdeauna, câţiva „oaspeţi"
de-ai lo cu lu i: greieri, p ăian jen i (un ii coloraţi), m iriapode uriaşe (cam cât
lin gu riţa) sau câte-o şopârlă din cele verde-translucid pe care R ishi ne
sfătuieşte să nu le atingem pentru că sunt otrăvitoare. D uşurile p o t fi butoaie
cu apă încălzită la soare, iar toaletele - W C -uri turceşti, cu o cană şi un butoi
cu apă lângă, sau chiar latrine de lem n în fundul curţii. Prin pereţii de placaj
ai cam erelor in tră vântul, ferestrele nu se-nchid bine, uneori n ici uşile, pe
care ne chinuim să le ferecăm cu zăvorul, aşa că înăuntru nu e m ai cald decât
afară, uneori nu e nici curent electric, dar avem un acoperiş deasupra sacului
de dorm it. Este prim a noastră noapte în H im alaya.

2
Buchetul de m arijuana
şi mămăliga hindusă
 GHfftai Bhu!bhu!e (840 m) -
L J B a h u n d a n d a (1 305 m)

D e em oţie, n-am dorm it aproape deloc. De cum s-a lum inat, m -am uitat
pe geam ascultând cântecul to t m ai orchestrat al păsărilor. A cum suntem
în curte, Rishi ne învaţă cum să ne facem încălzirea gleznelor şi a genunchilor,
iar în curând vom lu a m icul dejun: ouă fierte, o lipie nedospită num ită
chapati sau pâine tibetană (gogoaşă fără zahăr), m iisli cu lapte, m arm eladă,
ceai negru sau o cafea transparentă. Sub m asa noastră doarm e un câine alb
şi m are pe care-1 cheam ă M ote, adică G răsanul. C a şi ieri, când am oprit
pe drum să m âncăm , încercăm să-i convingem pe Rishi şi pe R ajeev să stea
cu noi. P rincipiul de castă nu le perm ite să m ănânce la aceeaşi m asă cu noi
(străini, adică sahibi), dar le spunem că pe noi nu ne interesează asta şi că
ne vom sim ţi jig n iţi să m âncăm separat. C a şi ieri, lor li se aduce m âncarea
cu m u lt după a noastră.
înainte să plecăm, cum păr de la prăvălia din sat o pungă de bomboane
pentru copiii pe care-i vom întâlni pe drum - ni s-a spus că nu le putem face
o bucurie mai mare - şi ne umplem bidoanele cu apă îmbuteliată. După Brazilia,
N epalul are, cu cele peste şase m ii de râuri ale sale, cel m ai mare bazin de apă
din lume. C u toate astea însă, staţiile de epurare sunt puţine şi, pentru a ne
feri de giardia, am fost sfătuiţi fie să fierbem apa, fie s-o cumpărăm îmbuteliată.
D eocam dată este ieftină: o jum ătate de litru costă 60 de rupii, adică vreo 80
de cenţi, dar preţul ei, şi al oricărui alim ent sau produs, va creşte odată cu
altitudinea.
Pe urmele lui Rishi şi Rajeev, care ne cară echipamentul (şi eu, şi Cătălin m ai
avem, pe lângă rucsacurile noastre de spate, câte un rucsac mare, fiecare de
aproximativ 17 kg), părăsim Bhulbhule pentru ceea ce înseamnă prima noastră
zi de trekking: un drum de patru ore pe o căldură de 30°C, deşi e încă dimineaţă,
printr-o vegetaţie subtropicală în atâtea nuanţe de verde, încât daltonistul din
m ine simte că-1 ia am eţeala de la suprasolicitarea cromatică. Traversăm sate
de piatră, urcăm un drum recent săpat în munte deasupra aceluiaşi râu
M arshyangdi, mergem pe un altul acoperit num ai cu pietriş coiţuros, întâlnim
bătrâni care cară în spate coşuri uriaşe umplute cu bălegar, întâlnim femei
îmbrăcate în sariuri roşii care ne spun Mamaste (salutul în nepaleză, tradus uneori
prin „salut zeul din tine“), într-o vale trecem pe lângă un grup de chinezi care
forează după petrol, traversăm un pod suspendat1la peste 20 m înălţime, vedem
câmpuri întregi cu porumb, trecem pe lângă o şcoală prim ară ca un saivan în
curtea căruia copiii cu cămăşuţele şi crăvăţicile lor aleargă şi ţipă de um plu
valea, vedem şi multe guest house-uri din lemn, se cheamă „Peace&Love“, sunt
colorate în albastru sau în roşu, iar deasupra lor flutură steaguri de rugăciune
tibetane, ca şi cum am traversa un paradis subtropical hippy-budist unde, la
un m om ent dat, auzim cucul cântând.

3C
1. în Nepal există peste cincii mii de poduri suspendate. 31
 Dansul lui Raj Kapoor
L îm i spune Rishi, în m ijlocul unei poieni: „Aici poţi vedea
m arijuana”, „Unde ?“, „Oriunde", şi abia atunci realizez că b u ruien ile din
ju r sunt, de fapt, frunzele ascuţite de m arijuana crescute peste tot, pe
m arginea potecii, p rin şanţuri, p rintre bolovani. L ocalnicii cultivă uneori
m arijuana fie pentru fum at, fie pentru sem inţele din care fac ulei de gătit.
R ishi ne povesteşte cum , în urm ă cu câţiva ani, la Pokhara, al doilea oraş
nepalez ca m ărim e după K athm andu, treb u ia să însoţească un cuplu de
nem ţi intr-un scurt trekking, dar n em ţii au vrut nişte m arijuana din care,
fiind foarte ieftină, au lu at o pungă întreagă pe care, în cele din urm ă, au
fum at-o îm preună cu R ish i tim p de trei zile în cam era de ho tel fără să m ai
plece în trekking. R ish i ne prom ite că vom fum a şi noi, în cinstea zeului
Shiva, iar noi îl asigurăm că o să ne supunem bucuroşi, dacă ritu alu l o cere.
Ne oprim într-o pădure să ne tragem sufletul şi R ishi ne întreabă dacă
suntem căsătoriţi sau dacă avem iub ite în R om ânia. Ei trăiesc într-o socie­
tate tradiţională, cu reg u li foarte stricte: căsătorii aranjate şi nicio d ată sex
înainte. R ajeev s-a în tâ ln it o singură dată cu o fată, au fost văzuţi şi apoi
forţaţi să se căsătorească. A cum are un copil pe care-1 creşte cărând echi­
p am entul turiştilor pe H im alaya. Rishi însă n-a riscat să intre în vorbă cu
vreo fată, a scăpat astfel necăsătorit, dar şi virgin la cei 27 de an i ai săi. Ne
spune că până de curând scenele de sărut pe g u ră din film e erau cenzurate,
nu se acceptau decât săruturile pe gât. „Voi nu v-aţi făcut piercing? A m văzut
în câteva film e am ericane şi m i-a plăcut", apoi ne întreabă dacă vedem în
R om ânia film e de la Bollyw ood. Ii spun de O floare şi doi grădinari, L anţul
am intirilor, Vagabondul, dar nu le-a văzut (cine ştie ce titlu ri or fi avut în
o rigin al), îl întreb pe C ătălin dacă Sandokan, tigrulM alaeziei, este tot un
film de Bollywood, oricum băieţii nu-1 ştiu nici pe ăsta, aşa că îm i aduc aminte
num ele actorului din Vagabondul, Raj Kapoor, şi încep să fredonez m elodia:
Ichak dana, / bichak dana, / da n e upar dana... R ishi şi R ajeev izbucnesc
instantaneu în râs şi cântăm îm preună: chat p e ladki / naach rahi/ hai ladka
hai diivana, eu rotind deasupra capului buchetul de m arijuana sălbatică pe
care habar n-am de ce l-am cules.
 C ontinuăm să urcăm şi drum ul se schim bă într-un fel de potecă rotundă,
săpată adânc în păm ânt, m alul este m ai în alt decât noi, seam ănă cu o pârtie
de bob cu m ulte cotituri. Rajeev, care cară şi rucsacul lor, şi pe-al lu i C ătălin,
a mers m ai repede şi s-a îndepărtat, ne va aştepta din nou la um bră pe vreo
stâncă. C ătălin şi R ishi m erg m ai încet şi au rămas undeva în spate, aşa că
mă trezesc singur prin şanţul ăsta de păm ânt uscat, e linişte, nu se m ai aude
nici o pasăre când, după o cotitură, dau nas în nas cu o fetiţă care nu-m i
trece m ai sus de genunchi. A re bluzică cu buline, o sforicică legată la gât
şi o bobiţă de cerceluş prins în năsuc. M ă aşez în faţa ei şi o vrem e stăm
aşa, în tăcere, privindu-ne curioşi unul pe altu l şi ascultându-ne respiraţiile
în călzite de soare. Scot aparatul şi îi fac o fotografie, iar ea îşi trim ite dege­
ţelele spre obiectiv, pe unghiuţe încă i se m ai văd urm e de ojă roz, exact
culoarea bom boanei pe care i-o dau şi care dispare im ed iat în gura ei. O
întreb în rom ână cum o cheam ă şi ea îm i răspunde încet, sugând cu
 dificultate bom boana: R hadika. D upă m alul p otecii apare şi m am a ei, ne
zâm bim , o ia de m ână pe R hadika şi dispar am ândouă după urm ătoarea
co titură de păm ânt.

r n Dallas & Titanic

Puţin după prânz, intrăm în Bahundanda (D ealul Brah­
m anilor), un sat al com unităţii gurung, m ajoritare în acest district Lamjung
pe care îl vom străbate vreme de câteva zile. Satul este aşezat pe culm ea unui
deal, iar „hotelul1' nostru se află în cel m ai în alt pun ct al d ealului. Privim
de sus cele douăzeci de case ale satului, lip ite unele de altele, iar undeva în
depărtare vedem, pentru prim a dată, vârfurile înzăpezite ale m unţilor. Luăm
prânzul sub un copac de mango, cerem dai bhat, o mâncare cu orez „savurată
de către 28 de m ilio an e de nepalezi, de două ori pe zi, de când se nasc şi
până m o r“, cum n i se spune. Este servit pe o tavă mare, rotundă şi se com ­
pune dintr-o grăm ăjoară de orez fiert (bhat), un bol cu supă de linte sau de
fasole (dai), ghiveci de legum e (fasole, roşii, cartofi, uneori şi m azăre), câteva
m urături scăzute şi iuţi, roşii uscate şi papad, o foiţă uscată de turtă din
porum b, uşor piperată, sau chappati, lip ia nedospită. M ănânci cât poţi, căci
tava îţi este um plută pân ă te saturi de către copiii care se învârt în ju ru l
mesei cu oala şi polonicul. Asta va fi m âncarea noastră de bază de aici încolo,
iar dacă n oi m ai putem cere totuşi şi altceva, R ishi şi R ajeev vor fi serviţi
num ai cu dai bhat. Folosim furculiţele, dar R ishi varsă supa în tavă, apoi
am estecă orezul şi grăm ăjoarele de legum e până rezultă o pastă colorată pe
care o m ănâncă cu mâna dreaptă, n iciodată stânga, considerată im pură. La
sfârşit se spală şi se şterge cu o eşarfă, im prim ată cu Spiderm an, pe care o
po artă în buzunar. A m ândurora le place dai bhat-ul, m ai ales că acasă la ei
nu m ănâncă n iciodată pe săturate şi, oricum , nu de trei ori pe zi, ca acum,
în trekking cu noi: „De obicei nu m âncăm dim ineaţa, la ora nouă luăm
prânzul, dai bhat, după-am iază bem un ceai, iar seara la şapte luăm cina,
dai bhat din nou.“ îi întreb ce-ar m ânca acasă, dacă n-ar avea orez şi legum e
p en tru dai bhat, iar R ishi îm i explică că ar fierbe în apă cu sare m ălai de
porum b până s-ar um fla şi s-ar face o pastă galbenă. Şi eu, şi C ătălin ne punem
pe râs şi le spunem că ştim ce e, la noi se cheam ă m ăm ăligă, o au şi francezii...
H induşii îi spun dhedo.
N u suntem singurii turişti care am tras aici. La o m asă vecină se aşază
un cuplu de am ericani, în ju r de 50 de ani, care vin pentru a unsprezecea
oară în Nepal. Ne spun că Ia ei, în Texas, există o mare com unitate de români,
„nişte oam eni foarte religioşi care şi-au construit singuri o biserică num ai
a lo r“. Le spunem că am învăţat engleză urm ărind la televizor Dallas-xA, le
povestim de m ilio n aru l care a reconstruit ferm a fam iliei Ew ing la Slobozia
(oraşul, apropo, de unde era stewardesa de pe Q atar A irlin es), dar am eri­
canii nu ştiu dacă să se arate în cân taţi sau m ai degrabă stân jen iţi de en tu­
ziasm ul cu care le povestim despre influenţa D allas-ulm într-o m ică ţară
est-europeană (post)com unistă.
Pe seară ieşim să ne plim băm prin sat şi, de cum intrăm pe p rim a uliţă,
un băieţel şi o fetiţă ne iau de m ână şi ne duc să ne arate şcoala unde învaţă. 35
 A u cinci ani şi am ândoi sunt în clasa în tâi. Ne întreabă cum ne cheam ă şi
ne cer sweets. Noroc că am punga cu bom boane la m ine pentru că în curând
suntem înconjuraţi de alţi şapte-opt copii care îşi întind pălm uţele spre noi.
Le îm părţim toate bom boanele, dar Sum i, fetiţa care ne-a adus la poarta
şcolii, continuă să ne caute în buzunare în tim p ce noi vorbim cu unul dintre
profesorii de ştiinţe care predau aici celor 500 de copii din to t districtul
L am jung. Profesorul e un băiat de 30 de ani, necăsătorit, ven it de foarte
departe să predea fizică, chim ie şi astronom ie. A tât de departe, încât merge
acasă doar de două ori pe an, în vacanţele din iunie şi din septem brie, când,
din cauza p lo ilo r m usonice, şcoala se întrerupe vreme de o lună. C lădirea
şcolii e nouă şi frum oasă (C ătălin are dreptate când zice că arată m ai bine
decât m ulte dintre şcolile săteşti de la n o i), iar pe peretele de la intrare au
fost pictate câteva planşe de educaţie sanitară prin care sătenii şi copiii sunt
învăţaţi să se spele pe m âini când m ănâncă, să nu bea apă din acelaşi loc cu
anim alele, să nu-şi facă nevoile lângă fân tân i sau aiurea pe câmp.
Ne întindem la vorbă cu profesorul de ştiinţe, m ai vin şi doi bătrâni care
ne privesc fără să în ţeleagă ce vorbim , iar între tim p s-a întunecat de-a
binelea. O fetiţă, pe care o cheam ă B obita, m ă ia de m ână, iar eu o învăţ
să facă piru eta şi nu m ai scap de ea. S-a agăţat de braţul meu, iar eu o ridic
în aer spre veselia tuturor copiilor din sat adunaţi ciorchine la po arta şcolii.
A b ia ne m ai distingem feţele prin întuneric, iar copiii trag de noi să m er­
gem înspre copacul uriaş din centrul satului. N u e curent electric şi în casele
din lem n, bam bus şi paie, înghesuite de-a lu n gu l celor o sută de m etri cât
este satul de lung, lum inează slab câte o lum ânare. A b ia vedem să ne întoar­
cem la copac, lângă care se m ai află o cişm ea, un post telefonic şi câteva du-
ghene, unde ziua li se vând trekkerilor băuturi răcoritoare şi biscuiţi. Sub
copac, câţiva adolescenţi s-au strâns în ju ru l unei lum in iţe care se dovedeşte
a fi un telefon m obil pe care urm ăresc clip u l cu C elin e D ion d in Titanic.
M âncăm dai bhat-ul de seară la lu m in a lum ânării, în tim p ce afară s-a
p o rn it furtuna. R ajeev ne arată la p ropriul telefon m obil câteva poze cu
b ăieţelul lui, A nougra, şi cu A n ita, pe care, deşi a fost constrâns s-o ia de
soţie im ediat după p rim a lo r întâlnire (se cunoşteau de şase zile şi ieşeau de
la cinem atograf când au fost văzuţi de o rudă de-a ei; el avea 23 de ani,
ea 17), ne spune că o iubeşte. N e uităm la poză şi-l înţelegem . Tot ce şi-ar
m ai dori, ne spune Rajeev, este p u ţin ă educaţie. R ishi însă vrea să strângă
bani şi apoi să-i ceară tatălu i său să-i caute o fată p o trivită p en tru căsătorie.
El nu crede în dragoste şi ne spune că, oricum , în N epal b an ii sunt m ult
m ai im portanţi. De altfel, 90% dintre căsătoriile de aici sunt aranjate cât
m ai convenabil şi, în general, între m em brii aceleiaşi caste. Există şi căsătorii
între un bărbat şi o fem eie din caste diferite, dar acestea se fac num ai din
dragoste şi n-au nici un avantaj: copiii rezultaţi dintr-un astfel de mariaj m ixt
vor face parte autom at din casta p ărin telu i „inferior". A spectele religioase
şi cele legate de castă ale căsătoriei sunt foarte com plicate. Există, spre
exem plu, nu m ai p uţin de opt feluri de căsătorie, având cutum e şi cerem o­
niale diferite, din care patru sunt condam nate de hinduism ca fiind im pure.1
Suntem doar de două zile îm preună cu Rishi şi cu Rajeev, dar ne sunt deja
d ragi şi începem să facem glum e u n ii cu alţii. I think this is the begin ning
o f a beautiful tiekkship!

1. C onform scripturii hinduse M a n u sm riti , cele opt tipuri de căsătorie sunt

următoarele: Brahma (părinţii băiatului caută fata, dar părinţii fetei sunt cei care decid
dacă băiatul e suficient de bun, aceasta fiind şi cea mai sfântă şi mai nobilă dintre
căsătorii), Daiva (părinţii fetei caută ei un băiat, dacă nimeni nu s-a arătat interesat
de fata lor până la o anumită vârstă), Arsha (băiatul oferă părinţilor fetei o vacă şi o
pereche de boi, semn că părinţii fetei sunt săraci, iar băiatul nu are nici el calităţile
cuvenite), Prajapatya (tatăl fetei caută un băiat pentru ea; un defect fizic al fetei poate
fi motivul), Gandharva (căsătoria din dragoste fără consimţământul celor două familii),
Asura (ambele familii sunt sărace, iar băiatul oferă părinţilor fetei ce poate),
Rakshasa (părinţii fetei nu sunt de acord cu mariajul, dar băiatul o răpeşte pe fată
având consimţământul ei), Paishacha (fata este beată, drogată sau inconştientă în
momentul căsătoriei). Ultimele patru tipuri de căsătorie, adică mariajele săracilor, ale
îndrăgostiţilor şi ale handicapaţilor, sunt considerate ignobile. Cei căsătoriţi din
dragoste nu trebuie să poarte verighetă.
 Bahundanda (1 305 m) -
4
Cham je (1 41 0 m)

Aş vrea să scriu ceva despre cât de frum oase sunt dim ineţile în H im alaya,
dar decât să-m i iasă vreun lirism şcolăresc despre cum sim ţi ca pe-un bal­
sam prospeţim ea lu m in ii în tim p ce m irosul vegetal din aer pare un efect
al acusticii păsărilor, m ai bine nu spun nim ic şi ţin totul num ai pentru mine.
A propo de şcolari, am p lecat la drum odată cu ei. D oar că, în tim p ce noi
părăsim şi ne îndepărtăm de B ahundanda, de pe cărările m un telui copiii
cu căm ăşuţe, crăvăţici şi papuci de cauciuc, u n ii v eniţi din sate aflate şi la
trei ore distanţă, se-ndreaptă spre şcoala văzută aseară.
Traversăm o p lan taţie de m arijuana sălbatică şi înaltă, care ne trece m ai
sus de genunchi, ne în tâln im pe poteci cu turm e de asini sau m ăgari cărând
pe m unte în sus coşuri, pachete, saci şi bidoane, R ishi îm i arată o urzică
(sishnu) şi ne spune că ei fac ciorbă din ea, eu îi arăt o lobodă, iar el m i-o
ia în ain te şi spune că se num eşte bethe şi că şi din ea fac ciorbă (deci
m ăm ăligă, ciorbă de urzici, ciorbă de lo b o dă...), văd şi busuioc sălbatic
(gande), zeci de şopârle ne taie calea, trecem pe lângă nesfârşite terase cu
orez, iar în faţa prim ei case dintr-un cătun n um it Jagat o fetiţă se joacă în
drum cu un şarpe viu, lung de doi m etri, în tim p ce tatăl ei jum uleşte o găină
în curte...
D intr-o prăvălie cum păr un suc nepalez la cutie dintr-o tab lă atât de
dură, încât nici eu, nici C ătălin nu o putem strivi cu m âin ile goale, deşi ne
dăm toată silinţa, ca şi cum bărbăţia noastră toată ar depinde de acest test
de forţă. După ce ne dăm bătuţi, R ajeev o ia şi o striveşte cu o singură m ână.
E incredibil de puternic. C ară în spate, pe m unte în sus, cele două rucsacuri,
de aproxim ativ 30 de kilogram e, legate cu o chingă de rafie pe care şi-o
sprijină pe creştet. Fără să se clatine, fără să-i alunece vreun picior, fără să-şi
încetinească pasul. A b ia ne putem ţine după el, iar atunci când îl prindem
din urm ă aşezat pe vreo stâncă nu ştim dacă se odihneşte sau dacă nu cumva
ne aşteaptă plictisit. Pentru picioarele lungi şi iuţi, îi spunem „Rajeev, p ăian ­
jen u l H im alayei", iar el se bucură ca un copil.
Pe la prânz intrăm în cătunul L ali Gaon şi cerem de m âncare. A ştep­
tăm o oră şi jum ătate pentru că, frigiderul fiind inutilizabil din cauza curen­
tu lu i care se ia până la paisprezece ore pe zi, to tul e gătit pe loc. Iar nouă
n i s-a făcut poftă de carne de pui, aşa că aşteptăm să fie tăiat, opărit, ju m u lit
etc. Fie pentru că foam ea e cel m ai bun bucătar, fie pentru că fem eia chiar
ştie să gătească, m âncăm o supă de dovleac atât de bună, în cât întrebăm
de reţetă. In locul reţetei ni se aduce o căldare de supă şi n i se spune să m ân­
căm atât cât putem . D upă masă, R ishi şi R ajeev îşi duc întotdeauna vasele
la bucătărie şi şi le spală singuri. Se adresează copiilor care ne servesc în
funcţie de vârstă: bhai (frăţior), dai (frate), bahini (surioară), d id i (soră).
Toate aceste „restaurante" unde m âncăm (pe plăcuţele de lem n cuvântul
este aproape mereu scris greşit: restauran, resturant) sunt, de fapt, afaceri
fam iliale: bărbatul se ocupă cu aprovizionarea (atunci când nu s-a înrolat
în arm ată sau n-a plecat la m uncă în India, M alaezia sau în G olful Persic),
fem eia găteşte, iar copiii servesc la mese. „Restaurantul" este, de fapt, o sală 4
de mese, uneori o încăpere separată, construită ca o anexă, alteo ri este chiar
una dintre cam erele în care trăieşte fam ilia respectivă. M en iu l şi preţurile
sunt însă peste tot aceleaşi, to tu l fiind stabilit şi aprobat de M in isteru l
T urism ului sau de vreun com itet local. U n restaurant şi un guest house
reprezintă p en tru lo caln ici singura sursă de venit. Pe lân g ă cele câteva
m ân căruri tradiţionale, aceştia pot g ăti şi ciorbe, pizza sau paste. D oar că
ciorbele sunt de la plic, iar pizza şi pastele doar seam ănă cu ce te-ai aştepta,
aşa că m ai bine răm âi la ce ştiu ei să facă: d ai bhat. O ricum , singura carne
pe care o p oţi m ânca aici este puiul. Peşte nu există. în afara to n u lu i de la
conservă pe care ţi-1 pun pe pizza, care aici înseamnă un colac rotund şi pufos,
îm bibat în suc de roşii şi brânză vegetală topită, servit la tavă.

Oameni şi asini
D upă m asă, R ajeev găseşte p rin curte o băşică de fotbal
şi încinge cu C ătălin nişte driblinguri întrerupte de o turm ă de m ăgari care
ocupă toată u liţa. C ân d nu cară rucsacuri pe m unţi, R ajeev jo acă fotbal la
o echipă din seria B nepaleză. Ne spune că într-un m eci de-al lo r se dau în
m edie cam 15 goluri. D intre fotbaliştii rom âni îl ştie doar pe M utu.
L a ieşirea din sate, trecem de fiecare dată pe lângă nişte zid uri lungi şi
încărcate cu plăci m ari de p iatră, unele foarte vechi, în care au fost sculp­
tate m antre budiste. U neori aceste ziduri au şi câte un şir la fel de lu n g de
cilin d ri ro tito ri însem naţi to t cu m antre (m ane khorno, adică roata rugă­
ciu n ii) şi pe care trebuie să-i învârtim în trecerea noastră, întotdeauna prin
stânga zidului, rostind m antra în şase silabe Om m anipadm e hum !, care este
„adevăratul sunet al adevărului", prin urm are intraductib il, una dintre
variante însem nând „Slavă giuvaerului din floarea de lotus!" Z idurile acestea
se cheam ă m ani şi, îm preună cu chat-dar, stâlpii pe care flutură steagurile
rugăciunii, şi cu chortens, m icile m onum ente din p iatră de pe m arginea
d rum ului, m archează drum urile tib etan ilo r budişti.
în ain te de a ne opri să m âncăm în L ali Gaon, am în tâln it o ucraineancă.
Singură, fără porter şi cu un rucsac la fel de mare ca ale noastre. (C e bărbaţi
suntem n o i!) N -aş fi scris despre ea în jurn al, doar că acum o ajungem din
 urm ă. S-a băgat sub o cascadă ce cade de pe un perete de stâncă la m arginea
drum ului şi se spală, îm brăcată doar cu un tricou ceva m ai lung. M ai devreme
avea şapcă, ochelari de protecţie, trening şi bocanci, acum are p ăru l lung,
negru şi ondulat, sâni rem arcabili (văd prin tricoul um ed), picioare lungi
cu coapse frumos curbate, iar apa izbită de stânci face spum e în ju ru l ei. Ii
cer iertare A n itei Ekberg şi scot aparatul să-i fac ucrainencei o fotografie.
O strig, ea se-ntoarce, îm i zâmbeşte şi apoi îşi lasă capul pe spate. Ţac! Foto­
grafia asta e doar pentru m ine.
L a m arginea drum ului în tâln im o fem eie care sfarm ă pietre cu un cio­
cănel. A ic i este una dintre ocupaţiile principale, care le poate aduce lo cal­
n icilo r pân ă la 200 de ru p ii zilnic (aproape 3 dolari). P ietricelele sunt
încărcate în saci de rafie şi apoi căraţi cu asin ii zeci de kilo m etri pân ă la cel
m ai apropiat oraş, unde sacii sunt ach iziţio n aţi de firmele de construcţii.
D e-a lu n g u l drum ului se află grăm ezi de p iatră încă nesfărâm ată şi zeci
de saci încărcaţi cu pietricele. M uşuroaie de pietricele sunt, p en tru Shiva
sau B uddha, satele astea unde m işună oam eni şi asini cărând de toate în
susul şi-n josul m un telu i! R ishi ne sfătuieşte să ne dăm din calea asini­
lor, dar m ereu în p artea dinspre m unte a d rum ului sau a potecii, n iciodată
înspre prăpastie, căci anim alele pot fi agitate şi se poate în tâm p la să ne
îm pingă pe stânci în jos. A b ia ce ne spune asta, că în satul urm ător văd cum
o turm ă de asini in tră dezordonată şi în goană pe u liţa în m ijlocul căreia
o fetiţă se joacă în nisip. Turm a dispare şi, prin praful care se rid ică lent, o
zăresc pe fetiţă teafără şi jucându-se im pasibilă. M ă apropii de ea, o ridic
pe un bolovan m ai m are de pe m arginea drum ului şi îi dau p u n gu ţa cu
ultim ele bom boane rămase.

O seară la guest house

D upă şapte ore de mers, ajungem şi-n C ham je, un sat cu
fam ilii de tibetani şi cu o com unitate lem a (nepalezi care vorbesc d ialec­
tu l tibetan), unde urm ează să înnoptăm într-un guest house n u m it chiar
Lhasa. L a intrare, câţiva b ăieţi jo acă caram : pe o tablă mare dată cu făină
trebuie să loveşti cu un puc alb piesele adversarului şi să le bagi în găurile
din colţuri - un fel de snooker cu piese de table. C erul s-a întunecat şi acum
plouă, aşa că răm ânem în sala de mese unde bem ceaiul de gh im b ir adus
de gazdă într-un termos pe care scrie Vogue. S-au adunat m ai m ulţi trekkeri
şi stăm de vorbă u n ii cu alţii. D oi francezi (sportivi profesionişti, unul e
atlet, celălalt handbalist) ne vorbesc despre traseul lor - m ai periculos, la
altitud in i m ai mari şi în m ai puţine zile - pe lângă care al nostru pare ridicol.
M ai sunt aici un cuplu de ruşi, nişte italien i, iar la un m om ent dat apare un
in d ian din rucsacul căruia se văd ieşind capetele unor săgeţi de arc. Sala
de mese are am enajat într-un colţ un altar tibetan cu un portret imens al
lui D alai Lam a într-o grafică psihedelică, o pictură cu Buddha înconjurată
de candele, ghirlande, instrum ente muzicale vechi, ghivece cu flori de plastic.
Pe peretele laic sunt aşa: o fotografie cu capul fam iliei îm brăcat în costum,
un poster cu Potala Palace din T ibet, un afiş-reclam ă care-1 înfăţişează pe
M .S. D honi, căpitanul naţion alei indiene de crichet, ţin ân d în m ână un
pahar cu w h isky M cD ow ell since 1898, un poster cu Ju an ito O iarzabal,
ghirlande, fotografii de fam ilie, o o glin dă cu m ilieu. Pe verandă, izbită de
ploaie, o bă trână spune cu voce tare o rugăciune tibetană.
Există şi un telefon fix (la care C ătălin încearcă fără succes s-o sune pe
G eorgiana, soţia lu i), iar rafturile de după tejghea sunt p lin e şi m u lt m ai
variate decât prăvăliile în tâln ite până acum : creveţi vietnam ezi (noi deve­
nim nostalgici), conserve cu ciuperci, fasole, dulceaţă, com pot, fu lgi de
porum b, biscuiţi, fructe uscate, alune, ciocolată (batoanele energizante de
M ars şi Snickers se găsesc peste to t), cutii de R ed B ull şi de bere (Tuborg,
Carlsberg, Everest şi Gorkha, altă bere locală), sticluţe de w hisky (Bagpiper,
Signature)... D e toate. In tim p ce eu fac gestiunea prăvăliei, iar de la bucă­
tărie se aud din când în când zgom otele prom iţătoare ale g ătitu lu i (am
com andat orez cu p u i şi curry), o fetiţă doarm e goală pe covor în faţa alta­
rului, o femeie unge pe corp un băieţel cu o alifie parfum ată, iar afară, pe
verandă, bătrâna a început acum să cânte în tibetană. P loaia continuă să
cadă, iar lu m in a a scăzut şi pe mese au apărut câteva lum ânări. Francezii
turuie în colţul lor, italien ii joacă cărţi urm ăriţi atent de un m ongol, C ătălin
îi explică lu i Rishi cum e cu creştinism ul (asta după ce R ishi i-a ţin ut cursul
scurt de hinduism ), iar R ajeev bea ceai p rivin d pe geam şi m ân gâind cu
p icio ru l un câine m are şi negru adorm it sub scaune... 4
 L a masa din spatele m eu, rusoaica scrie şi ea în jurnal. M ai devreme s-a
certat îngrozitor cu iubitul ei, într-una dintre camerele de la etaj. Pereţii sunt
din scânduri bătute larg printre care p o ţi trage şi cu ochiul, iar cearta ră­

suna în toată casa. îm i dusesem rucsacul în cam eră, ei se certau undeva

aproape, probabil la două cam ere distanţă, şi nu îndrăzneam să ies. M ăcar
de mi-aş fi am intit ceva din rusa învăţată în gim naziu! Oricum, ea avea m ulte
să-i reproşeze, el abia dacă riposta din când în când şi cu voce scăzută, dar
ea, o, D oam ne!, ea înnoda vorbele şi-l b iciu ia cu ele de m am a focului, la
început pe un ton nervos şi indignat, dar apoi tot m ai moale, cerând com ­
pasiune, pân ă când vocea i s-a topit în plâns şi sughiţurile izbeau scândurile
pereţilor de ţi se rupea inim a... Acolo, în cam era de sus, pe când eram m ar­
torul cel m ai apropiat al certei lor, încercam să-m i im aginez chipul ei; acum
o urmăresc pe deasupra jurn alului m eu cum scrie în propriul ei jurnal, poate
ch iar despre cearta de m ai devrem e, cine ştie: p ăru l e negru şi tuns scurt,
ochii verzi şi unghiile date cu ojă roz, poartă un polar roşu, mulat, e longilină
şi are spre 40 de ani. Acum când vocea ei capătă şi chip, parcă aş fi posesorul
unui anume intim ităţi cu această străină întristată de bărbatul cu care a plecat
la m am a n aib ii pe m unţi.
 In aşteptarea m ân cării ne-am aşezat la m asa de la geam unde, prin
fereastra deschisă, bagă capul câinele negru care m ai devrem e dorm ea la
picioarele lu i Rajeev. „P lânge!“ zice R ishi, apoi m ă întreabă: „De ce plâng

bărbaţii atunci când sunt părăsiţi de iubite, dar dacă le pleacă nevasta nu
sunt ch iar atât de trişti?" A re R ishi o inocenţă care ne dezarm ează şi ne
face să-l îndrăgim şi m ai m ult. M ai devreme, pe drum , ne-a făcut o con­
fesiune : „M ie îm i plac film ele porno, ce să fac, doar am 27 de an i şi sunt
în că singur şi v irg in ! Voi ce părere aveţi ?“ îi este destul de greu să înţeleagă
relaţiile occidentale cu sex înainte de căsătorie, cu concubinaje şi divorţuri.
„Eu, dacă întâlnesc o fată, nu po t să-i spun m ai m u lt decât nam aste. D acă
o-ntreb cum o cheam ă, zice că de ce o-ntreb, ce m ă interesează pe m ine?
C um să nu fiu virgin!?" Prin urmare, e şi foarte curios. Ştie foarte puţine
despre sex şi despre fem ei şi ne pune to t felul de întrebări, ca şi cum noi
am şti ce să-i spunem , ca şi cum am p utea să-i dăm răspunsurile potrivite.
C u atât m ai m u lt cu cât eu şi C ătălin nu suntem m ereu de aceeaşi părere.
A şa că pe săracul R ish i îl lăsăm m ai to t tim p ul în ceaţă, fără însă ca el să
înceteze să pună întrebări cu voce tare. C ăci ce i-ai p u tea spune când vine
cu teoria asta: „Eu cred că înainte de căsătorie cultura voastră e m ai bună, 47
dar după căsătorie a n oastră funcţionează m ai bine. L a voi e bine pentru
că p u te ţi afla în ain te to t ce trebuie despre sex şi despre fem ei, la noi e bine
că punem m ai m ult preţ pe căsătorie, o considerăm sfântă." N -are dreptate,
dar n ici nu se-nşală! In N epal divorţul se obţine greu şi doar dacă fem eia
e stearpă sau e prinsă în adulter (poate scăpa dacă demonstrează că e nebună).
D acă bărbatul se îndrăgosteşte de altcineva este pedepsit prin lege, însă fără
să i se acorde divorţul. D ragostea extraconjugală e o infracţiune, dar nu şi
un m otiv de divorţ. A poi, fem eile divorţate sau văduve sunt condam nate
la singurătate, la fel şi cele care au un defect fizic sau un handicap.
într-o foarte frumoasă povestire a lu i Sam rat U padhyay1, in titulată „The
L im p in g Bride" (M ireasa şchioapă), un bărbat văduv, pe num e H iralal, este
sfătu it să-şi însoare b ăiatu l pentru a-1 aduce pe calea cea bună. M o ţi are
doar 17 ani, dar după m oartea m am ei a-nceput să bea, nu m ai vine acasă
nopţile, s-a închis în sine, nu vrea să muncească şi îşi înfruntă tatăl fără urm ă
de respect. H iralal îi găseşte o fată, şi-ncă una foarte frum oasă, M o ţi nici
nu vrea să audă la început, dar se lasă convins s-o-ntâlnească pe R ukm in i
şi în cele din urm ă, ferm ecat de ea, acceptă căsătoria. N um ai că abia în ziua
n u n ţii îşi dă seama M o ţi că fata e şchioapă. D ram a este însă reciprocă, căci
doar handicapul a constrâns-o pe frumoasa R ukm ini să accepte căsătoria cu
un beţiv. Sim ţindu-se păcălit, M o ţi se reapucă de băut şi pleacă de acasă,
iar H iralal, tatăl stânjenit de întreaga situaţie, începe să petreacă tot m ai
m ult tim p cu Rukm ini. Până se îndrăgosteşte de ea. Căci fata seamănă izbitor
cu soţia şi m am a m oartă. De aici încolo nu vă m ai povestesc, poate veţi
vrea să citiţi întreaga carte.

1. Cel mai cunoscut scriitor nepalez de limbă engleză, a fost num it „un Cehov
budist". Volumul său de povestiri poartă titlul A rresting G od in K a th m a n d u şi s-a aflat
pe lista de bestselleruri a revistei T he N ew York Times. 49
 r , n O ştire veche în noapte
L V P loaia a stat şi C ătălin îm i propune să facem o plim bare
nocturnă pe u liţa satului. Prin ferestrele şi uşile deschise a câteva case pâlpâie
ecranele televizoarelor. In seara asta e curent electric în Cham je, aşa că ne
oprim în dreptul unei uşi şi tragem cu o ch iul la TV. A par şi b ăieţii noştri
şi ch iar în acel m om ent o fată foarte frum oasă ne invită înăuntru. Eu şi
C ătălin dăm să intrăm (norm al!), dar Rishi şi Rajeev ezită. Im ediat ce păşim
înăuntru, fata închide uşa şi trage perdelele la ferestre. Ne aşezăm la o masă,
cerem o bere G orkha de 650 m l (o bere care em bodies the bold spirit o f the
heroic Nepali soldiersfrom Gorkha - the m id-western hilly region from where
N epal was unified as a nation m ore than tw o hu n d red years ago), o torn în
trei halbe şi ne uităm la televizorul suit pe frigider şi răm as pe Avenues TV,
postul nepalez de ştiri. E o ştire despre B in Laden, m om ent în care fata ne
întreabă, într-o engleză foarte curată, dacă noi am aflat că a fost om orât
acum două zile. M ă u it la C ătălin , C ătălin se u ită la m ine, după care ne
u ităm am ândoi la televizor şi înţelegem doar două cuvinte, suficient să ne
lăm urim asupra desfăşurării evenim entului: CIA şi Pakistan. Bem pentru
m oartea lui B in Laden şi nu ne m ai interesează televizorul. A m aflat destul.
S ala de mese în care ne aflăm (cea m ai ordonată şi m ai curată în care
am in trat până acum - fata asta frum oasă trebuie că este C enuşăreasa din
H im alaya) reprezintă totodată şi d o rm ito rul celor bătrâni, căci în tim p ce
n o i ne bem berea, bunica şi m am a fetei îşi pregătesc p atul p en tru culcare.
Pe p ereţii cam erei sunt câteva goblenuri frum oase care, pe lân g ă florile de
plastic şi pozele de fam ilie de mai devreme, ni se par adevărate opere de artă:
o pisică într-o rochie triunghiulară, o stea stilizată şi nişte flori abstracte. Fata
frum oasă şi desculţă (şi căreia îi observ verigheta, deci bătrâna e soacră-sa,
deci nu e căsătorită din dragoste, h a!) ne spune că le-a făcut ch iar ea m ai
dem ult, dar că acum se ocupă de restaurant şi nu m ai are tim p de cusut. L a
televizor se dă ştirea despre m oartea prem ierului indian într-un accident de
elicopter, iar fata ne întreabă dacă suntem ruşi (m ai devrem e m -a întrebat
ceva C ătălin , iar eu am răspuns da). în spatele nostru, cele două fem ei s-au
băgat deja în pat, aşa că plătesc berea (350 de rupii, 5 dolari), spunem noapte
bună frum oasei nepaleze, iar ea trage zăvorul în urm a noastră.
 R ăm aşi în u liţă pe întuneric, R ishi ne explică ezitarea lor de a in tra în
casa fetei. R egula este urm ătoarea: dacă gazda îşi vede clien ţii consum ând
mâncare sau băuturi în alte locuri (aşa cum intrasem noi, în restaurantul
de peste u liţă, să bem bere), atunci este în d rep tăţită să ceară un ta rif de trei
ori m ai mare pentru cam era de noapte. D e-asta fata a tras im ediat perdelele
şi a închis uşa în urm a noastră: să nu fim văzuţi încălcând regula şi supra­
taxaţi! O dată lăm urit incidentul, dăm buzna în sala „noastră" de mese să
fim p rim ii care aduc ştirea m o rţii lu i B in Laden. D in păcate nu m ai găsim
decât cuplul austriac, care ne invită la m asa lo r şi ne serveşte cu rachiu din
m ălai, o poşircă adusă din sat de şerpaşul lor. A ustriacul a m ai fost în N epal
în an ii ’80 şi ne spune cât de schim bat este to tu l acum : „Nu m ai e sărăcia
de atunci. Dacă îşi perm it televizor şi telefon mobil, înseam nă că au ce mânca.
Pe vrem ea aia, fam ilii întregi m ureau de foame." Bem rachiu şi vorbim de
toate, m ai m ulte el, care ne povesteşte despre raftin g (e ghid de sporturi
extrem e) şi m ă întreabă dacă schiez. Ii răspund că nu, dar că m i-ar plăcea
să văd p ârtia de la G arm isch-Partenkirchen. A ustriecii râd şi-m i spun că
aia e-n G erm ania, iar eu, ca s-o dreg, le spun că am văzut toate film ele lu i
Haneke, însă ei n-au auzit de regizor. O ricum n-apucăm să m ai vorbim
m ulte, că şi aici s-a um plut de bătrâni care încep să-şi facă paturile în ju ru l
meselor. U rcăm spre cam erele noastre printr-o scară situată în bucătărie,
apoi m ai stăm la o bârfa în antreu şi-l întreb dacă a auzit cearta de m ai
tic vreme a ruşilor. A ustriacul ştie şi m otivul, însă eu sunt un gentlem an şi
nu-1 spun.

5C
51
&MÎ
r 5 ^, a j~i Chamje (1 4 1 0 m )-
i j Dharapani (1 960 m)

Ies din cam eră să cobor spre sala de mese pentru m icul dejun şi cu cine
dau nas în nas? Exact! C u rusoaica. îm i zâm beşte de parcă ar şti.
A b ia azi va fi cu adevărat ziua asinilor. D in cauza unor lucrări cu explo­
zibil undeva pe traseu, suntem nevoiţi să aşteptăm o jum ătate oră într-o vale
chiar la ieşirea din C ham je, astfel că suntem prinşi din urm ă de turm ele
de asini care cară alim ente, sare sau fier forjat pentru satele din m unţi. Până
la sfârşitul zilei va trebui să facem loc pe potecă la câteva sute de asini.
Neplăcut nu este atât faptul că suntem mai mereu încetiniţi şi opriţi, ci praful
care se rid ică în urm a lor, balegile pe care le lasă şi pe care cu greu le putem
evita. Până să ajungem la Tal, suntem din nou opriţi din pricina m ai m ultor
explozii care durează peste o oră. N e adunăm m ai m u lţi trekkeri în curtea
un u i tea house. Sună exotic şi pretenţios, dar de fapt e un bordei unde o
fem eie vinde apă, ceai, cafea, băuturi răcoritoare şi batoane de ciocolată.
Intrăm în vorbă cu un cuplu de olandezi pe care-i inform ăm , cu aceeaşi
copilăroasă satisfacţie, despre m oartea lu i B in Laden. A u în ju r de 60 de ani,
sunt din U trecht şi au fost în R om ânia în 1984, când au vizitat m ănăstirile
din M oldova, D elta şi lito ralu l. Ne întreabă cum arată acum ţara, aşa că
facem p uţin P R p atriei vorbindu-le p rintre altele de festivalul de jazz de
la G ărâna, unde anul trecut au cântat olandezii de la W olfert Brederode
Q uartet. El e horticultor la o firmă mare şi ne spune că R om ânia se num ără
printre principalii im portatori de p latani şi stejari („Ce s-a întâm plat, a tăiat
Ceauşescu toate pădurile ?“ ne întreabă), ea e astrologă am atoare şi vorbeşte
cu C ătălin despre zodiacul chinezesc şi despre Eliade (de care n-a auzit,
dar îşi notează rom anul M aitreyi, care, apropo, este num ele unei im por­
tante figuri din panteonul budism ului tibetan), în tim p ce eu m ă străduiesc
să-i ofer om ului o explicaţie de ce nu m ai avem stejari în R om ânia.
M ai târziu pe traseu îi vedem şi pe m un cito rii care sparg cu picam erul
un brâu în m unte la peste o sută de m etri deasupra noastră. N e uităm la
ei ca la circ, n-au nici căşti, n ici cabluri de protecţie, doar picioarele înfipte
în stâncă. Rishi ne spune că sigur sunt nepalezi angajaţi de vreo firm ă
chineză. U ndeva, în apropiere de Sattale, într-un ţarc suspendat pe stânci,
o vacă sfântă tocm ai a fătat, v iţelul este încă acoperit cu p lacenta băloasă,
n ici nu e-n stare să se ridice de jos. A poi în tâln im un grup de am ericani.
Sunt m ai m ulţi de zece şi se întorc d in cauza câtorva dintre ei care, pe la
4 0 0 0 de metri, au avut H igh A ltitu d e Sickness. Pentru p rim a dată ne dăm
seam a de avantajul de a nu călători în grup mare. C a să-i m ai înveselim , îi
întreb dacă au aflat de Bin Laden şi, după ce le dau vestea cu aceeaşi sa­
tisfacţie, izbucnesc cu to ţii în urale. N e întreabă totuşi dacă nu glum im .
C e-i drept, ne întrebaserăm şi noi dacă nu e cumva vreun hoax. O ricum ,
cine-ar fi crezut că voi ajunge într-o zi să le transm it eu am ericanilor ştirea
m o rţii lu i Bin L aden!?
M ai devreme sau m ai târziu, trebuia să abordez şi acest subiect. H igh
A ltitu d e Sickness (H A S) sau A cute M ountain Sickness este tot ce ne
poate da peste cap p lan u l de a traversa pasul. O dată ce treci de p ragul de 55
 3 0 00 de m etri altitu d in e, nivelul oxigenului începe să scadă treptat, aşa
că la 5 4 1 6 de m etri, cât are T horung La, trecătoarea pe care noi ar trebui
s-o traversăm p en tru a ajunge pe partea cealaltă a versantului A nnapurna,
vom respira doar jum ătate din cantitatea norm ală de oxigen. Astfel, există
p ericolul acestui HAS, care se m anifestă p rin dureri de cap, greaţă, vomă,
diaree, pierderea ech ilib ru lu i şi chiar h alucin aţii, singurul rem ediu fiind
coborârea înapoi, cât m ai repede şi cât m ai m ult, im ediat ce apar sim pto-
mele. Ignorarea lor şi continuarea ascensiunii poate duce la em bolie pulm o­
nară sau cerebrală şi, în cele din urm ă, la m oarte. U neori doar în câteva ore.
D eocam dată asta e to t ce ştim despre HAS, dar băieţii noştri nu p ar în gri­
joraţi. O m urca şi om vedea!

r ^ ~1 Cer Curajos
Pe drum în tâln im un bărbat care duce în spate un ca­
dru de fier p lin de cu tii în care se află ouă, cu o greutate to tală de 60 de
kilograme. îl cheam ă M egh Bahadur (C er Curajos), are 57 de ani şi ne spune
că poate câştiga într-o singură zi şi o m ie de rup ii (15 d o lari), dar asta dacă
duce ouăle suficient de sus pe m unte, în satele unde nu cresc găini. O m ul
se odihneşte pe stânca de care a rezem at şi cadrul de fier. R ajeev (căruia
astăzi i-am schim bat supranum ele în O m ul M aim uţă) reuşeşte să ridice
cadrul de fier în spate, iar C er Curajos îl felicită. Parcă i-ar fi predat o ştafetă.
Traseul e m ai solicitant azi. Ne apropiem de 2 000 de m etri, iar drum ul
şi potecile pe care urcăm sunt foarte prăfoase şi p lin e de pietre colţuroase.
O dată însă ajunşi în T al (Lac), un sat aşezat într-o vale care va fi inundată
pentru a se construi un baraj (acum înţelegem pentru ce fel de drum spăr­
gea m untele firm a chineză de m ai devrem e), m ergem pe un nisip fin ca de
plajă, unde a crescut, ici-colo, câte o lum ânărică. Pe stânci, undeva la o sută
de m etri deasupra noastră, alţi m uncitori sparg m untele pentru a face alte
poteci. Pe stâncile de la intrarea în sat citim scris cu roşu Votef o r K arm a
Gurunk!. Este p artid u l naţionalist pentru care a votat şi R ishi. Ne spune
că nu-i plac creştinii (penticostali, de fapt) care fac misionarism şi-i convertesc
pe nepalezi la o religie străină de locurile astea, iar cei din Karma G urunk
au promis că vor interzice misionarismul creştin.1 „Nepalul trebuie să răm.io,i
bindus“, m ai zice R ishi căruia îi plac cu atât m ai puţin m aoiştii. In urmă
cu câţiva ani, m aoiştii erau p artizan i în aceşti m unţi, atacau posturile de
poliţie din sate m ontând explozive artizanale şi furând armament .12 De câi eva
zile însă, N epalul are un m inistru de interne maoist, ne spune Rishi când
trecem pe lângă o coşm elie care este un fel de cuib de m aoişti pe acoperişul
căru ia flutură steagul roşu cu secera şi ciocanul. Pe aici, în urm ă cu câţiva
ani, turiştii erau o priţi şi obligaţi să cotizeze pentru sp rijinirea m işcării.
Deseori puneau chiar taxe la poduri, iar pentru banii prim iţi eliberau, uneori,
chitanţe. în regiuni din vest, precum Dolpo, grupuri param ilitare de maoişt i
încă m ai fac asta.
Ne oprim să m âncăm într-o curte, eu cer o supă de usturoi, iar C ătălin
un pate de ciuperci, şi le m âncăm cât putem de repede p ro tejân d farfuriile
cu m âna, căci vântul aşază nisip peste tot. M asa e deja acoperită de un strat
fin şi, până term inăm de m âncat, avem fire de nisip în păr, între degetele
m âinii şi în urechi. Intrăm în casă, unde R ishi şi Rajeev, cărora încă nu li

1. Hindusimul nu este o religie misionară: te naşti, nu devii hindus.

2. In noiembrie 1990, în urma unei insurecţii democratice, despoticul rege Birendra
Bir Bikram Shah D ev (încoronat în 19 7 5) a fost forţat să accepte o nouă Constituţie
care să proclame revenirea la monarhia constituţională şi la sistemul pluripartit. In
februarie 19 9 6 însă, gherilele maoiste, antrenate de foşti mercenari G orkha şi în care
activau, se pare, peste 12 0 0 0 de minori, au declanşat ceea ce ei au num it Războiul
Poporului împotriva monarhiei. în 2 0 0 1, prinţul moştenitor Dipendra şi-a ucis tatăl,
regele Birendra, mama, regina Aiswarya, doi dintre fraţi şi alte opt rude, înainte de
a se sinucide. S-a speculat m ult pe marginea adevăratelor motive ale acestui paricid
de-a dreptul shakespearian, cert este că prinţul Gyanendra, care nu se afla la reşedinţa
regală din Kathmandu în momentul respectiv, a fost încoronat ca noul rege. Ofensiva
sângeroasă a gherilelor maoiste (peste 13 0 0 0 de victime), grevele sindicale, criza
economică şi disensiunile politice l-au făcut pe noul rege să destituie guvernul şi să
preia puterea executivă ducând însă Nepalul în pragul colapsului general şi al războiulu i
civil. în 2 00 6 , cedând presiunilor externe, regele Gyanendra Shah a num it un nou
guvern la care au participat şi reprezentanţii Partidului Comunist U nit (Maoist) din
Nepal (al cărui lider a fost şi este încă Pushpa Kam al Dahal); o Constituţie provizo­
rie a transferat toate atributele regelui către şeful guvernului, iar Nepalul a devenit
dintr-un regat hindus un stat secular. în 2 00 8 , ţara a fost proclamată republică
democratică, urmând să fie adoptată şi o Constituţie permanentă.
s-a adus m âncarea, joacă ludo, un fel de ţintar. „Nepa]ezj; au ceva cle popor
m igrator: toate construcţiile lor sunt neterminate, ca şi cum ar pleca în curând
altundeva“, zice C ătălin , iar eu îi notez aici vorbele. nQ sa £j un C alistrat
H ogaş al H im alayei“, m ai com entează el văzându-mă că scriu, aşa că eu îi
dau replica doar aici, scriind în tăcere pe foaie: „In cazul ăsta, tu vei fi iapa
Pisicuţa!1La ieşirea din sat se apropie de noi două fete şi, din reflex, pregătesc
p u n ga cu bom boane, doar că ele ne cer un pix. Suntem atât de em oţionaţi
de această dorinţă a lor, încât le dăm fiecăreia câte unul, iar una din fete se
şi apucă să-şi scrie num ele în p alm a lu i C ătălin : Tara-Lam a. în p alm a m ea
scrie OH! „E p rim a literă din alfabetul devanagari" }m i zice R ishi.
Apropo de pucuri, într-un ghid de trekking în care sunt enumerate regulile
unui „com portam ent cu ltu ral acceptabil11, n i se interzice să cerem sau să
oferim copiilor pixuri sau bomboane, ca să nu încurajăm cerşitul. A lte com­
portam ente interzise sunt: m anifestarea gesturilor de afecţiune în public,
arătatul cu piciorul sau cu degetul (trebuie folosită toată mâna), folosirea
m âinii stângi la m âncat (e considerată m urdară), atingerea călugărilor (dacă
suntem fem ei). Tot în acest ghid este abordată şi „dilem a occidentalilor
p rivind porterii": sărăcia m ultora dintre şerpaşi este m ai grea decât rucsa­
curile noastre, aşa că ei vor fi m ândri să-şi întreţină fam iliile făcând o m uncă
bărbătească, dem nă, cinstită; în plus, noi, străinii, reprezentăm pentru ei,
care n-au şcoală, o bună oportunitate să înveţe lim ba engleză şi câte ceva
despre cultura occidentală.

B icharak1. M ergi şi m ergi şi continui să m ergi ca John n ie Walker, ca Emil

Zătopek, ca Forrest Gump, ca Will Self... CaBebiţă, băiatul nebun din Ostro-
veni, cartierul copilăriei noastre. Era un băiat înalt pen tru vârsta lui, deşi
cine ştia cu adevărat câţi ani are? î l cunoştea tot cartierul (era un f e l d e mascotă
58
1. Numele unui spirit hindus visat de mine. 59
 d e care, d e fapt, eram stânjeniţi), p en tru că B ebiţă nu fă cea d ecât să alerge
cât era ziua de lungă p rin tre blocuri. P robabil că nu există alee p e care să nu
f i trecut şi, deşi ne luam după el urlând şi am eninţându-l d e parcă a r fi adus
gh in ion u l p e aleea p e care alerga, niciodată, d a r niciodată nu l-am oprit să
n e ju că m cu el, sâ-i dăm o bom boană sau m ăcar să-l întrebăm care e num ele
lui adevărat (poate şi p en tru că putea)... D efapt, îl invidiam cu toţii. Bebiţă
nu m ergea la şcoală şi stătea pe-afară cât voia el. D ar oare unde dorm ea ?Avea
ofa m iliei Cine îi dădea să m ănânce? N imeni - cel puţin dintre cei din blocurile
din ju r - nu ştia de unde vine şi nici unde dispare câ n d cădea seara. Uneori
fetele, miloase, îşifă cea u curaj, se apropiau d e e l şi-i ofereau biscuiţi. D ar el
p rivea m ereu în altă parte, zicea câteva fra z e d e neînţeles şi începea din nou
să alerge. La un m om en t dat, B ebiţă n-a m ai apărut să dea ture blocurilor
şi în cartier s-a răspândit zvonul că a fost găsit m ort într-un container d e gunoi.
Fusese bătut. Sper să f i a vu t o m oarte m ai bună d ecât se zvonea şi, oriunde
a r fi el acum, să strălucească precum un diamant. M ai devrem e m i-am am intit
d e el îm preuna cu Cătălin, m i-am am in tit p en tru că m ersul ăsta ore în şir

mm litm V

W n
Jf: ii lip
 te eliberează d e lesturile prezentului. M ergi ore în şirfără să vorbeşti, dar şi
fă ră să te gândeşti la ceva anum e. Eşti doar a ten t un de p u i piciorul, deasu­
pra ta se ridică stâncile colţuroase, iar şi m ai sus d e ele m unţii, undeva jos,
în stânga, râul ondulat îşi rostogoleşte apele şi bolovanii precu m m ăselele unui
Sfarmă-Piatră, iar tu m ergi, p u i un p icior înaintea altuia, urci trepte de
bolovani, sari rădăcini d e copaci îm pinse afară de solul pietros, treci p rin sate
cu case şi oam eni desprinşi din cărţi vechi, m ergi şi transpiri toate gândurile
ce-ţiprisosesc... De-aia nici nu vorbeşti, de-aia n ici nu m ai a i ce să gândeşti,
m ergi şi te eliberezi, devii gol, uşor şi tot m ai tăcut. Urci m untele coborând
în tine.

A jungem în D harapani spre seară la un guest house unde întrebăm dacă

există apă caldă la duş. „Poate“, n i se răspunde. Practic, la fiecare guest house
există duşuri, doar că apa caldă depinde de cantitatea de soare a fiecărei zile.
Uneori ne spălăm şi cu apă rece, alteori, dacă e frig, renunţăm. M ai bine
murdari, decât răciţi. întâlnim aici un cuplu de francezi, A lexa şi Guillaume.
„C a pe A p o llin aire!“ adaug, iar ei fac ochii m ari şi exclam ă adm irativ „Oh
lâ lă !“. N u le zic ce m eserie am, îi las să creadă că to ţi rom ânii cunosc pe
dinafară poezia franceză m odernă, oricum, începem să vorbim cu ei în fran­
ceză şi-i lăsăm perplecşi când le spunem că şi rom âna e o lim b ă latin ă. în
fine, nu sunt prea citiţi, dar nici n-au nevoie, căci se află, ca-n rom anul lu i
Jules Verne, de doi ani în vacanţă, au văzut până acum India (unde au făcut
v o luntariat având grijă de cea m ai de jos castă, celebrii h arijan i sau the
untouchables), C h in a, N oua Z eelandă, N oua C aledon ie şi cam toată A m e­
rica de Sud. Ne povestesc cum în K athm andu au cunoscut un profet
vagabond (sau un vagabond profet, whatever) care ştia câteva lim bi, cunoştea
m ai m ulte religii, intenţionând să se întoarcă şi să facă un film cu el, vorbim
despre Sarko şi Băse, fiecare denigrându-şi cât m ai m ult propriul preşedinte,
şi pe tonul ăsta am ar ne term inăn ceaiul de ghim bir şi plecăm să ne culcăm.
N u îm preună. D eşi sunt francezi.
 6 m ai D h a ra p a n i (1 9 6 0 m) -
C h a m e (2 67 5 m)

N e trezim cu cântecul pupezei.

D acă ieri a fost ziua asinilor, azi e ziua u n ităţilo r m ilitare. Aproape în
fiecare sat prin care trecem se află câte una. îl în tâln im din nou pe C er
Curajos, care se odihneşte lângă un tem plu. N -a vândut toate ouăle, aşa
că-şi continuă drum ul spre satele de m ai sus. A stăzi traseul e şi m ai dificil
şi se va îngreuna în fiecare zi. C am gâfâim şi ne oprim de m ulte ori, la un
m om ent d at sim t nevoia să m ă aşez pe tru n ch iu l m oale al unui copac p ră­
buşit, apoi trecem un râu şi m ă întind pe un bolovan încins de soare. Spatele
îm i intră perfect în scobitura lui, n-aş m ai pleca de acolo, aş răm âne pentru
totdeauna pe bolovanul ăsta uriaş din m ijlocul râului precum M artin cel
Avid, personajul lu i W illia m G olding. O ricum , nu m ă sim t prea bine şi
nu e vorba de oboseală, ci, îm i dau seama, de greaţă. în ain te de a intra
într-un sat n um it D udh K hola, trecem pe lângă o casă în fereastra căreia
sunt expuse câteva sticle de apă, C o ca-C o la, bere Tuborg şi R ed B ull, aşa
că in tru (uşa e deschisă) cu gândul să cum păr un energizant. N u e nim eni
în prim a încăpere şi strig. In acelaşi tim p, din bucătărie iese un bărbat cu
m âinile pline de orez, iar dintr-o cam eră alăturată, o femeie cu periuţa de
d in ţi în gură. O ricum greaţa e m ai m are decât jena de a-i deranja, iar doza
din fereastră e singura pe care o au, aşa că o cum păr şi ies. N -am băut
niciodată un R ed Bull m ai dulce, e şi cald (doar a stat în fereastră), iar greaţa
nu pare im presionată de taurina fiartă. C ătălin e cel care observă că nu beau
R ed Bull, doar seam ănă: doza are aceleaşi culori, însă tau rii nu se avântă
cap în cap, sunt dispuşi invers, fund în fund, ca şi cum ar fugi u n u l de altul,
soarele galben din spatele lo r e, de fapt, o stea, iar deasupra lor nici nu scrie
R ed Bull, ci Star Bull. C itim de pe cu tie: The consumption is go o d fo r human
body. Şi chiar e, căci greaţa îm i trece într-un final. D ar tot nu ne putem ţine
de Rajeev, care a mers şi azi foarte repede. îi schim băm supranum ele din
nou: azi va fi Train M an.
A nnapurna II apare deodată în faţa noastră, e prim ul v ârf him alayan pe
care-1 vedem de aproape în această călătorie. Ne uităm pe hartă: are 7 937 m.
Totul e im punător şi im pecabil. Parcă privesc coperta stilizată a revistei
Turnul d e veghe. D oar că îm părăţia e aici şi acum, o am în faţa ochilor. E cât
se poate de reală, m ă voi apropia de ea, deşi n-o voi atinge să urlu că este.

Bicharak. Picioarele păşesc învăluite în propriii norişori d e praf, w alk in g

on the dust clouds, apoi norul creşte şi te îmbracă, eşti un contur d e p r a f
ferin d u -se din calea asinilor, continui să m ergi pâ n ă răm âi doar tu şi zgo­
m otu l paşilor dislocând p ietrele d e p e drum , greierii îţi fa c galerie, păsările
te strigă, treci p e lângă oam eni tăcuţi, taci ascultând vorbe de neînţeles, oamenii
p e care-i întâlneşti cară tot tim pu l câte ceva, cei p e care nu-i întâlneşti cară
şi ei ceva, tu te cari doar p e tine, eşti singura ta încărcătură, eşti singura ta
greutate, aici oricum nu există unităţi d e măsură, nu poţi f i m ăsurat şi schimbat
decât cu tine însuţi, aşa că ai grijă d e tine, te îm pachetezi în p ra fu l creponat 65
 ridicat d e propriile-ţi picioare, calci num ai p e p ietre stabile, d a i m âna
rădăcinilor solide, păşeşti cu băgare d e seamă, ca p e nori, aici p e cât d e aproape
sunt norii, p e atât d e lu n gă e că d erea ...

r
n Gogoşi pentru o nuntă tibetană
—I Trecem printr-o pădure de pini şi de stejari, apoi printr-o
poieniţă de fragi (n-am m ai văzut din copilărie), şi ne oprim sub nişte stânci
pe care câteva fetiţe s-au căţărat să adune lali gurans, floarea de rododendron
în şapte culori, din care se fac ghirlandele m irilor. C ăci, într-adevăr, a doua
zi va fi o n untă şi fetele au fost trim ise să adune flori pentru ghirlande. în
T im an g, unde ne şi oprim să m âncăm , fem eile satului sunt ocupate cu
pregătirile pentru nuntă. C erem supă de roşii cu tăiţei, nişte legume, momo
(m ici găluşte umplute cu legume, uneori chiar cu carne de p u i), orice num ai
dai bhat, de care ne-am săturat deja, nu. Până se face m âncarea, m ergem
să urm ărim pregătirile de nuntă. C âteva fem ei coc pâine tibetană intr-un
şopron unde au făcut focul sub căldări. D upă ce coc gogoşile, le depozi­
tează într-o m agazie u nde sunt aşezate cu sutele unele peste altele pentru
a se răci şi pentru a se scurge uleiul de pe ele. Im aginaţi-vă o încăpere cu
turn uleţe de gogoşi p ân ă în tavan şi veţi avea în faţa ochilor m agazia unei
n un ţi din H im alaya.
M ajoritatea caselor de oaspeţi au num ele locurilor şi sim bolurilor locale:
Everest, A nnapurna, T ibet, Lhasa, Karm a, B uddha etc., dar în tâln im şi
denum iri cosm opolite: M o n a Lisa, M ont Blanc, River Plate, D orchester
sau M arco Polo Shop. în tim p ce m âncăm , Rajeev, care pare pasionat de
geografie, ne întreabă câte ţări există în Europa. N ici eu, nici C ătălin nu
ştim exact, dar dăm vina am ândoi pe destrăm area U RSS-ului şi a Iugoslaviei.
L a ieşirea din T im an g ne prezentăm la un post de control p en tru veri­
ficarea perm iselor. Pentru a face trekking p rin rezervaţia A nnapurna, e
necesar să plăteşti un perm is care trebuie ştam pilat şi înregistrat la posturile
de poliţie. E o formă de verificare că nu te-ai abătut sau nu te-ai rătăcit de la
traseul prestabilit. Posturile de control sunt, cel m ai adesea, nişte gherete
la intrarea în satele m ai m ari, unde un soldat p lictisit, înarm at cu o flintă
lungă de doi m etri, ascultă m uzică trad iţio n ală la un m ic radio cu baterii
sau scrijeleşte cu briceagul în m ăsuţa de lem n. In tim p ce n i se ştam pilează
perm isele începe ploaia, ia r soldatul dispare şi noi patru răm ânem în gh e­
suiţi în ghereta de lem n. R ishi se uitase pe catastiful soldatului şi ne spune
că am fost înregistraţi cu numerele 67 şi 68, eu fac o glum ă cu 69 şi, cum Rishi
n-are n ici o reacţie, îl întreb dacă înţelege ce-am vrut să zic. N u ştie, aşa că
mă apuc să-i descriu poziţia 69, el m ai întâi face ochii mari, apoi îşi dezgoleşte
d in ţii albi într-un râs cu gura până la urechi exclam ând: „îm i place p o ziţia
asta! îm i place p oziţia asta!" E m ai m ult am uzat decât surprins, iar noi
continuăm să-i vorbim şi să-l întrebăm despre Kamasutra. Z ice că num ele
i se pare fam iliar, dar că n-a răsfoit cartea niciodată. D in colţul lu i, R ajeev
zâmbeşte şi înţelegem că el ştie despre ce e vorba (oare băieţii ăştia nu vorbesc
între ei ?), aşa că noi continuăm să-i descriem lu i Rishi cât m ai m ulte poziţii
din Kamasutra, fie şi num ai pentru a-i urm ări reacţiile. „N-aş zice că sunt
im posibile p o ziţiile astea, doar dificile", com entează R ishi, când încercăm

h - ■■
să-l im presionăm cu m em oria noastră kam asutrică. „O să caut cartea la
bibliotecă, cred că i-am văzut şi coperta prin librării, dar n-am ştiut niciodată
ce se află înăuntru!1Deh, ce pot discuta patru băieţi, unul virgin, doi însuraţi,
şi-ncă unul care oricum nu prea ştie ce-i cu el, în ghereta unui soldat înarm at
cu o flin tă de acum un secol pe tim p de ploaie, la m am a n aib ii în m unţi ?
P loaia nu dă semne să se oprească, aşa că ne scoatem pelerinele şi plecăm ,
iar pe drum îi povestesc lu i Rishi despre străvechiul obicei cu cearşaful pătat
din noaptea nunţii. „Noi încă m ai avem obiceiul ăsta. N u ţi se pare că ţările
noastre seamănă foarte m ult?" zice el. La un m om ent dat încep să-i povestesc
regu lile p ocherului pe dezbrăcate şi îl văd p u ţin pierdut. M ă-ntrebase dacă
îm i place popcornul, iar eu înţelesesem pocherul. N um ai prostii îl învăţăm
pe b ăiatul ăsta pe care şi eu, şi C ătălin îl tratăm deja ca pe fratele nostru m ai
m ic. Faţă de puternicul şi însuratul R ajeev păstrăm o distanţă respectuoasă.

Record la înălţim e
O
Ploaia se opreşte şi dintr-odată cerul se-nseninează arun­
când o lu m in ă in cred ib ilă asupra lan u lu i de secară care se-ntinde larg în
faţa noastră. E p rim u l lan de cereale pe care-1 în tâln im şi suntem la peste
2 00 0 de m etri. Sub v ân tu l slab, secara face valuri aurii, deasupra cerul e
albastru-deschis, soarele s-a lăsat jos de tot, iar în vârfurile m unţilor s-au
înfipt nişte nori albi, pufoşi. Ne oprim cu toţii în drum şi, pentru cineva care
ne-ar privi din depărtare, arătăm precum personajele unui tablou kitschos
din cele care se vând pe la bâlciuri.
II prindem din urm ă pe C er Curajos. Se odihneşte în tim p ce m estecă
tutun dintr-o pungă pe care e desenat un zeu. Tutunul e parfum at şi miroase
de la o poştă (de altfel, la ingrediente scrie aşa: tobacco, lime, oil menthol, elaichi,
spices a n d p erm itted fla vou rs used). M ă învaţă şi pe m ine cum se face, aşa
că iau nişte tutun între degete şi îl vâr între buza de jos şi dinţi. O arom ă
am ăruie-m entolată îm i face gura pungă şi îm i dau lacrim ile de parcă aş
m esteca tutun frecat cu alifie chinezească. E răcoritor, dar şi am ar! îl scuip
şi C er Curajos râde cu d in ţii la nori.
W^H
- S t m
 A jungem în C ham e odată cu seara. A reînceput ploaia, ia r sub poarta
în altă de lem n prin care se intră în orăşel stau de vorbă doi bătrâni din etnia
m anang. E ca-n scena de început din Rashom on, film ul lu i Kurosawa. N u
se aude însă nici un plânset de copil, doar Rajeev care a rotit şirul de khorno,
cilindrele rugăciunii prinse în poartă, şi rosteşte m antra tibetană: Om m ani
p a d m e h um !
Cham e este capitala regiunii M anang dar, de fapt, arată ca un sat m ai mare.
A ic i găseşti însă telefon şi chiar Internet. A cum însă nu e curent electric,
aşa că stăm în sala de mese şi bem ceai la lu m in a lanternelor frontale. Ne
aflăm la 2 675 de m etri altitudine, m ai sus şi decât recordul m eu (vf. O m u),
şi decât recordul lu i C ătălin (vf. M oldoveanu), iar Rishi consideră, dat fiind
că m âine vom trece de bariera celor 3 00 0 m, că e tim pul să ne dea câteva
sfaturi: va trebui să m ergem m ai lent decât pân ă acum , nu m ai avem voie
să consum ăm nici un strop de alcool, în schim b va trebui să bem cel puţin
patru litri de apă, preferabil caldă, sau ceai. „Sex putem face ?“ îl tachinăm
noi. „Da, însă num ai scufundaţi în patru litri de ceai şi cu m işcări foarte
lente." Izbucnim to ţi p atru într-un râs zgomotos care întoarce toate cape­
tele cu lanterne din sala de mese spre noi. P entru o clipă avem reflectoare de
stand-up com edy asupra noastră.
In fiecare seară, inclusiv din cauza frigului pe care începem să-l cunoaş­
tem în m od intim , continuăm să bem cantităţi industriale de ceai de ghimbir.
Termosul în care ni se aduce are doi litri, cel m ic, sau patru litri, cel mare,
iar rădăcinile de ghim bir care rămân pe fund dau ultim ei căni de ceai o iuţeală
insuportabilă. In seara asta bem din căni desenate cu pokemoni. In tim p ce
aşteptăm mâncarea (cartofi, momo, orez cu legum e), stăm de vorbă cu băieţii
gazdei care pleacă m âine în regiunea N arphu să caute o p lan tă n um ită
yarsagum ba1 („vara plan tă, iarna vierm e").
în ain te să trag ferm oarul sacului de dorm it, îl întreb pe C ătălin ce zi a
fost azi. Până se gândeşte el, adorm .

1. O phiocordyceps sinensis sau fungusul-omidă este rezultatul unei încrucişări para­

zite în care ciuperca se dezvoltă în organismul larvei până ce aceasta se mumifică.
Medicina tibetană tradiţională foloseşte yarsagumba în special ca afrodisiac şi
energizant. Occidentul a descoperit proprietăţile acestui fungus-omidă când trei atlete
din China au bătut cinci recorduri mondiale în timpul Jocurilor Naţionale de la Beijing
din 1993. Testele antidoping n-au depistat substanţe ilegale în organismul sportivelor,
dar antrenorul a recunoscut că au folosit extract de yarsagumba. Preţul unui kilogram
a crescut dramatic în ultim ii ani, ajungând până la 25 0 0 0 de dolari. Platoul tibet an
produce anual până la 2 0 0 de tone de yarsagumba, supranumită, mai nou, „viagra
himalayană“.
mmm
r 1 C ham e (2 675 m) -
7 m a i
Pisang (3 100 m)
L J

Lam jung H im al (6 893 m) dom ină valea. Im ediat ce trecem de 3 000 de

m etri, p eisajul se schim bă în m od vizibil: m ai p uţine pietre şi m ai m ulte
trepte din rădăcini, din pădurile de foioase au răm as doar nişte p âlcuri, pe
jos e covor de conifere de la brazii şi p in ii de pe m arginea d ru m u lu i, iar
m arijuana n-am m ai văzut de câteva zile. în tâln im însă tot m ai m ulte pă­
pădii, trecem printr-o livadă de m eri înfloriţi, vedem flori, plante şi arbuşti
care nu seam ănă cu n im ic din ce ştim (exceptând feriga). Vedem, în sfârşit,
pasărea Royal Fischer, o pasăre de m ărim ea ciocârliei, albastră şi cu piep tul
galben, care se află şi pe eticheta apei îm buteliate (pentru care acum plătim
180 de rup ii, adică 2,5 dolari, pe jum ătate de litr u ). în N epal trăiesc peste
800 de specii de păsări, m ai m ulte decât în C anada şi în SUA la un loc, adică
m ai m u lt de 10% din to talu l speciilor existente în lume, şi peste 6 500 de
specii de copaci, arbuşti, plante şi flori sălbatice. N um ai în N epal există 300
de specii de orhidee. Pare incredibil cât de repede se schim bă vegetaţia, dar,
de fapt, străbatem zilnic, în m edie, 20 de kilom etri şi urcăm câteva sute de
m etri, suficient ca tem peratura şi solul să varieze în m od sem nificativ.
In ultim ele zile vorbim m u lt despre natură şi povestim toată ziua do­
cum entare - în natură, despre n atură! - şi em isiuni văzute pe D iscovery
şi pe A n im al Planet. A m uzant e că se-ntâm plă uneori să fi văzut aceleaşi
docum entare. Lum ea oricum e m ică, başca ce-o m ai face şi televizorul! II
întreb pe R ishi care e favoritul lu i: Bear G rylls sau Les Stroud?, iar el zice
Steve Irw in. A stăzi vedem şi prim ele capre sălbatice, cocoţate însă atât de
sus pe stânci, încât abia le desluşim printre bolovani - noroc cu R ajeev care
le-a g in it cu privirea lu i de vultur. N u m ai auzim păsări cântând, nici greieri,
ascultăm doar brazii scârţâind în vânt şi vu ietu l râului M arsyangdi de al
cărui curs abia ne despărţim. întâlnim tot m ai puţini oam eni în calea noastră,
nici sate nu m ai sunt atât de m ulte, iar casele de lem n au cam dispărut, acum
sunt toate din piatră. Pe m arginea drum ului încep să apară şoproane pentru
adăpost în caz că eşti prins de vrem ea rea departe de sat.

B icharak. Nu m ai m ergi, dru m u l te (con)duce, picioarele îl urmează,

cărarea, poteca, drum eagul te du c într-un ritm care nu m ai e a l tău, eşti doar
o vietate um blătoare aflată la ch erem u l naturii. Uneori, ca şi cum te-ai trezi
dintr-o vrajă, ieşi din ritm, te rupi din m işcare şi, după ce-ţi recapeţi echi­
librul, te aşezi p e o stâncă sau p e un covoraş de m uşchi şi-ţi tragi sufletul (când
îţi tragi sufletul e cel m ai bine). D acă um bli prin um bră cauţi o stâncă încinsă
d e soare, câ n d te-ai încălzit p este măsură te lungeşti p e iarba d e sub coroana
unui copac şi tot acest perpetuu balans între energii, această îmblânzire,
m ângâiere a trupului poate părea o satisfacţie măruntă, da r ea se răsfrânge
tocm ai în suflet. D rum ul acesta trece prin suflet. D rum ul acesta trece prin
sufletul tuturor străinilor cu care te întâlneşti şi în ochii cărora te răsfrângi
la rându-ţi la f e l d e străin. O am eni din toată lum ea, fieca re cu poveştile lui
nespuse. Şi tu p rin tre ei. Paşi, trupuri, poveşti şi cel m ai aproape cer sub care
ai fo s t vreodată... 75
 N u e frig, dar e o zi posom orâtă, m ergem în tăcere şi schim băm câteva
vorbe doar când ne odihnim . M ai devrem e ne-am oprit la m arginea unei
p ăduri şi R ajeev ne-a arătat câteva m işcări cu un nunceag im aginar. Aşa că
azi îi spunem Bruce N epalee. Zice că ştie să lupte cu nunceagul, că l-a în­
văţat un văr, dar eu îi arăt trei m işcări de breakdance dintre care două nici
nu-i ies. E prim a dată când nu poate face ceva, dar nici că se lasă, m ai încearcă,
şi iar încearcă, şi, într-un final, reuşeşte să facă una din ele. L a un m om ent
dat, pe m arginea drum ului, ne arată nişte coarne de iac, iar R ish i ne spune
că în două zile vom p utea m ânca şi carne de iac. î i întrebăm dacă există
M cD onald’s în K athm andu - pe p rin cip iu l lu i W arhol: „C el m ai frum os
lucru d in Tokyo e M cD o n ald’s. C el m ai frum os lucru din Stockholm e
M cD o n ald’s. C el m ai frum os lucru din F lorenţa e M cD onald’s. Pekin şi
M oscova n-au încă nim ic frumos...“ - şi, spre surprinderea noastră, ne spun
că doar KFC şi Pizza H ut. N ici unul din ei însă n-a intrat în vreun fast-food.
Le prom item că la întoarcere îi ducem în Pizza H ut, dar am im presia că
p en tru ei e prea m u lt p en tru a ne lu a în serios.
M en iu l de la guest house-uri este aproxim ativ acelaşi de la încep utul
călătoriei, aşa că poate e tim p u l să-l copiez aici: This m enu was developed
hy the m anagem ent com m ittee. Please do n ot bargain. A ll the prices arefix ed
by the m anagem ent com m ittee. U rm ează felurile de m âncare. Supe (la plic)
de : roşii, usturoi, ceapă, morcovi, ciuperci, tăiţei, legume. Cartofi: prăjiţi sau
fierţi. Salate cu: ou, brânză, legum e. M om o: cu legum e, cu cartofi sau cu
ou. O rez: dai bhat, sim plu, p răjit (cu ou, cu legum e, cu p u i sau m ixt).
Pakauda de cartofi. Bucătărie italiană: paste, spaghete, pizza, lasagna. M exi­
cană: enchilada şi tacos. C hinezească: chow m ein. D esert: plăcintă de mere
{apply p ie) sau de morcovi. L a cât m om o şi dai bhat am m âncat, astea să fie
num ele noastre de acum în ain te: D al B hat M arius şi M om o C ătălin !
Rishi ne spune azi o poveste de familie foarte frumoasă. Tatăl lui s-a născut
într-o zi cu eclipsă de Lună şi, conform tradiţiei hinduse, nu se putea căsători
decât cu o femeie născută tot într-o zi cu eclipsă de Lună. N um ai că p ărin ţii
ta tălu i său n-au găsit n ici o fată născută în aceeaşi zi, aşa că a treb uit să
caute o fată născută cu ocazia altei eclipse de Lună. C are a avut loc peste...
18 ani. A stfel că, atunci când p ărin ţii lu i R ishi s-au căsătorit, tatăl lu i avea
25 de ani şi m am a - 7, iar tatăl lu i a aşteptat-o zece ani până ce ea a îm plinit
vârsta la care avea voie să locuiască cu soţul ei şi căsătoria putea fi consumată.
 HAS to come!
-Ş -
—1 D easupra noastră apare o parte din vârful Pisang
(6 091 m ), dar noi realizăm destul de târziu că ceea ce n i se părea zăpadă
sunt, de fapt, n o rii care acoperă vârful ca un fular. A jungem la un pod
suspendat la capătul căruia în tâln im un bărbat m ărunt şi am ărât. R ishi şi
R ajeev stau de vorbă cu el în tim p ce eu şi C ătălin fotografiem m untele
din toate unghiurile. Aflăm că om ul e, de fapt, şerpaş şi că la M anang (la
două zile de T h orung La) i s-a făcut rău. H A S! U rcă m u n ţii ăştia de două­
zeci de ani, zice omul, şi până acum nu i s-a m ai întâm plat să nu poată ajunge
la trecătoare. E am ărât pentru că nu va p rim i decât o parte din bani. M ă
u it la C ătălin , C ătălin se u ită la m ine. D acă şerpaşilor li se face rău de la
altitu d in e, ce şanse avem noi să trecem p rin T hroung L a!? „Poate avem
norocul în cep ăto rului“, zic, dar n ici m ăcar eu nu cred cu adevărat în asta.
C eea ce ne sperie în p rim ul rând la HAS este faptul că nu ţin e de pregătire,
experienţă, condiţie fizică. E perfect dem ocratic şi im previzibil. O ricine îl
poate avea, şi în orice mom ent, odată depăşiţi cei 4 000 de m etri. D orinţa
de a ajunge la trecătoare e intensificată acum şi de curiozitate: suntem în
stare s-o facem? încep să am em oţii. D acă nu rezistăm altitu d in ii, to tu l ne
va părea în zadar, căci va trebui să ne întoarcem , dacă nu pe acelaşi traseu,
oricum to t pe această parte a lan ţu lu i A nnapurna. Va fi ca şi cum am face
doar jum ătate de călătorie. D intr-odată, să ajungem sus la trecătoare pare
m ai im portant decât toate cele trei săptăm âni petrecute şi um blate prin
H im alaya. C eea ce este, evident, o prostie, dar e greu să nu vezi în înjum ă-
tăţirea traseului un eşec. D oar nu am ajuns până aici ca să ne întoarcem !
C u gândurile astea în cap urcăm foarte abrupt o lungă potecă ce ne duce
într-o pădure de conifere nu prea deasă, dar cerul s-a în tun ecat şi pare m ai
târziu decât e. în m ijlocul pădurii ne trezim într-un cim itir tibetan, cu
steaguri şi eşarfe k ata legate şi agăţate peste to t în copaci şi de tufişuri, cu
acele chortens, m ici grăm ăjoare de p iatră în m em oria celor m orţi, întin-
zându-se pe o rază destul de întinsă. D in crengile copacilor atârnă coliere
de flori, frunze şi sem inţe uscate. Steagurile tibetane sunt colorate în alb,
roşu, verde, galben şi albastru (sim bolurile budiste ale acestor culo ri fiind 76
fierul, focul, lem nul, păm ântul şi apa), în m ijlocul cărora sunt desenate 77
anim alele protectoare: căluţul Ta (purtând în spate cele trei flăcări ale lui
B uddha), dragonul, v u ltu ru l, tigrul, leu l zăpezii. V ântul care bate în aceste
steaguri ridică rugăciun ile la cer şi răspândeşte peste lum e bunăvoinţa zei­
lor, dar to t el m ai doboară şi câte un conifer, iar ecoul izb itu rii se propagă
p rin frunze ca nişte şoapte neinteligibile. Suntem într-o scenă din B lair
Witch Project.
L a ieşirea din pădure în tâln im alte sloganuri maoiste separatiste vopsite
cu roşu pe stâncile de pe m arginea d rum ului. L ângă una dintre acestea,
cineva a scrijeht: Fuck the M aoists! C âţiva m etri m ai încolo citim : Free Tibet!
Există idealuri.
D upă ce s-a ch in u it to ată ziua, începe, în sfârşit, să plouă, aşa că intrăm
în P isang odată cu p lo aia şi cu seara. Suntem înfriguraţi, dar m irosul de
fum care se ridică din coşurile satului ne dă un sentim ent plăcut. în sala
de mese a guest house-ului unde intrăm se află o sobă ro tun d ă de fier în
ju ru l căreia s-au adunat m ai m u lţi p o rteri şi porteriţe, iar un u l dintre ei
dansează pe m uzica tib etan ă ieşită dintr-un telefon m obil. D ouă postere
uriaşe le înfăţişează pe B ritn ey Spears şi pe B h um ika C haw la, o actriţă de
la B ollyw ood. L a una dintre mese cuplul de olandezi m ănâncă deja. A bia
am deschis ju rn alu l să scriu, că intră în sală un grup de p atru am ericance
(de fapt, două dintre ele sunt canadience, dar, hei, nim eni nu-i p erfect!)
cu care ne îm prietenim repede. C ân d ne întreabă de unde suntem , m ă fac
că-m i înfig caninii în gâtul lu i C ătălin şi obţinem un „Transilvania". Le expli­
căm că Transilvania nu e o ţară, după care discutăm despre toate, schim bând
subiectele cu o viteză am eţitoare: Bin Laden (nu ştiau, tot noi le dăm vestea)
şi Edward Hopper, Toddlers & Tiaras („cea m ai îngrozitoare em isiune din
lum e, după S w eet 16 j şi Tolkien (num ele de fam ilie al canadiencei Eva,
care seam ănă izbitor cu S h an ia Tw ain şi cu care îm i descopăr trei pasiuni
com une m ajore: W oody A llen, A lanis M orissette şi P hilip R o th )... Toate
au p u ţin peste douăzeci de ani, dar au călăto rit deja prin toată lum ea, în
A sia se află de lu n i bune şi to t ce ştiu ştiu de la faţa lo cului, nu din cărţi, ca
noi. A m y (care la 16 ani a scris un eseu despre m itul D racula şi V lad Ţepeş)
a învăţat sanscrita în India predând engleza la o grădiniţă, M ichelle a predat
şi ea în C o reea de Sud, după ce vrem e de câteva lu n i a gătit la o can tin ă pe
undeva prin Am erica Centrală, acum citeşte o carte despre caii din H im alaya
pentru că peste tot pe unde m erge, spune ea, cum pără o carte despre caii
din zona respectivă... C anadianca Tess e m ai retrasă, nu face conversaţie,
dar ea oricum citeşte un C oelho, aşa că ce m are pierdere? Fetele nu se
cunoşteau dinainte, dar au apelat la aceeaşi agenţie de p o rted , una care
lucrează exclusiv cu femei, se cheam ă T he T hree Sisters şi m ilitează pentru
nediscrim inarea pe p iaţa de m uncă a fem eilor nepaleze.
In cam erele noastre de lem n prin care bate vântul este atât de frig (sobă
nu există decât în sala de mese), încât ne băgăm în sacii de dorm it adm irând
aburii scoşi pe gură. Suntem la 3 100 de m etri, în p lin ă vară nepaleză.

78
79
 «srV r s - tr , *

r | “I
8 m ai Pisang (3 100 m) -
M anang (3519 m)
L T J

N e trezim în m iros de pin. Gazdele au um plut o găletuşă de tablă cu

cărbuni aprinşi şi au aruncat peste ei m uguri de pin. Toată curtea s-a
parfum at. Rishi ne spune că e un ritual tibetan de purificare a zilei. In curte,
unde ne spălăm , apa la cişm ea este atât de rece, încât n ici nu-m i m ai sim t
faţa. D e ieri m ă încearcă tuşea şi poate n -ar trebui să fac asta. Avem din
nou o dim in eaţăj
in cred ib il de clar lum in ată. Probabil dim in eţile
»
sunt cele
m ai frumoase m om ente ale zilei în m unţii ăştia, felul în care se ridică treptat
ceaţa şi soarele se strecoară sau scapă peste vârfuri...
D e vreo două zile, în locurile unde m âncăm găsim nişte copăcei din lemn
îm brăcaţi în fire colorate de m ohair şi cu coroane din ciucuri la fel de
coloraţi. „M eşteşug nepalez", m ă lăm ureşte R ishi în tim p ce ne aduce
recipientele cu apă fierbinte. Se va păstra caldă câteva ore şi o vom bea aşa.
La ieşirea din sat, ne oprim într-o curte şi cumpărăm, pe bani puţini, o pungă
de m ere m ici şi zbârcite, dar foarte gustoase, la care ronţăim în tim p ce,
de-o parte şi de alta a drum ului, privim im aginea spectaculoasă a tuturor
vârfurilor înzăpezite. M ergem printr-o vale ca o căldare, în tim p ce de ju r
îm prejurul nostru se rid ică la m ii de m etri un colier de versanţi care-ţi taie
respiraţia: A nnapurna II (7 93 7 m ), A nnapurna III (7 555 m ), A nnapurna
IV (7 525 m ), T ilich o (7 134 m) şi G angapurna (7 4 5 4 m ). La un m om ent
dat, vedem un v ârf în alt şi îl întreb pe R ish i cum se num eşte. „E doar un
deal“, zice el. C e-i drept, e un v ârf m ai m ic, are „doar“ vreo 4 000 de m etri.
R ishi m ă prinde din urm ă şi m ă întreabă: „Marios, ştii cântecul lu i Bryan
Adams, Sum m er o f ’69? E despre ce m i-ai spus tu?“ Oh, Rishi, I guess nothin
can la stforever, n ici m ăcar inocenţa ta!
O bună bucată de drum m ergem îm preună cu un profesor de 4 6 de ani
care ne spune că îl cheam ă Kaj K um ar Sendai. Predă nepaleză şi engleza,
deşi p e aceasta din urm ă abia o vorbeşte. U ndeva sus, la 4 0 00 de m etri,
ne arată ceva care se dovedeşte a fi satul unde predă. E un loc izolat, şcoala
num ără în to tal doar doisprezece elevi, profesorii fiind în num ăr de cinci.
O rarul are şase ore pe zi tim p de şase zile pe săptăm ână, ziua lib eră fiind
sâmbăta. C âştigă 150 de dolari pe lună, un salariu bun. N u e din provincia
M anang, dar a venit aici să predea în urmă cu 27 de ani şi n-a m ai plecat. Sau
n-a m ai putut.
în satul Humde (3 420 m) există singurul aeroport din această provincie:
o pistă de ţărână lu n gă de câteva sute de m etri, m âneca de vânt şi o clădire
de dim ensiunea unei case fără acoperiş. A u loc două-trei zboruri pe săptă­
m ână, dar, nefiind telefon, în afara o ricărui program p restabilit. Este o zi
însorită şi caldă, însă cu m u lt vânt şi cu m u lt p raf (m ergem cu cagula pe
faţă), iar la ieşirea din sat ne verificăm din nou perm isele şi ne în tâln im cu
C er Curajos. Se întoarce de la M anang şi e bucuros, căci a vândut toate ouăle.
L a un calcul rapid, a vândut 60 de kilogram e de ouă parcurgând 60 de k i­
lometri pe jos pe care acum îi parcurge încă o dată pentru a se întoarce acasă,
la găin ile lu i care, între tim p, trebuie că au um plut din nou cuibarele. 83
 Satul g lo b a l
- e -
Sunt prim a victim ă a a ltitu d in ii: m ă doare capul îngro­
zitor, m i se despică felii din cauza oxigenului care începe să scadă, dar nu
le spun băieţilor. Iau un N urofen forte pe furiş şi sper să m ă lase, însă nu
are n ici un efect. D in cauza asta nu am poftă de d iscuţii cu b ăieţii (încerc
însă să nu m ă dau de go l), n ici nu sunt foarte atent pe unde trecem şi nici
nu p rea văd ce vârfuri legendare se ridică în albastra zare. S atul B raka este
aşezat la marginea unui izlaz pe care paşte o herghelie de cai, ne oprim la un
localnic să gustăm brânza de nac (iacul e masculul, nacul e femela), care arată
şi are gust de caşcaval, iar el ne povesteşte că m âine pleacă în m unţi să caute
yarsagum ba. A ici, în B raka, există un N ew York H otel şi un Karma Store
cu un raft cu cărţi în toate lim bile: 100 de rupii ca să schimbi o carte, 500 de
rupii (7 dolari) ca s-o cum peri. M ă u it printre cărţi, m ulte despre H im a­
laya, d ar recunosc şi nişte D anielle Steel, un A tiq R ahim i, un H arper Lee...
 A jungem în M anang, capitala provinciei cu acelaşi num e, un sat m ări­
şor şi care arată ca o cetate, cu zid uri de p iatră care se zăresc d in depărtare.
Pe lângă sat trece râul M arsyangdi (da, l-am reîn tâln it!), iar noi ne apro­
piem ca nişte peregrini prin deşert. C asa de oaspeţi unde ne oprim este,
de departe, cea m ai m are şi m ai confortabilă de până acum . C am erele dau
înspre o curte interioară pavată cu lespezi m ari de piatră, în cam ere avem
propriul W C (turcesc, cu apă la găleată), sala de mese este încălzită, mesele sunt
acoperite cu ţesături tibetane şi dintr-un casetofon se aude m uzica etniei
new ari. C o n tra unei sume m odice ţi se spală hainele, există un telefon şi
chiar un calculator conectat prin satelit la Internet. M anang e un sat global.
D e când sunt p rin aceşti m unţi, am u itat de tot, de fam ilie, de prieten i, nu
am nim ic de transm is acasă, iar Internetul m i se pare perfect inutil.
D acă tot trebuie să în d ur durerea asta de cap, m ă regalez cu o pizza cu
ton, aşa cum o fi. O ricum deja nu m ai vreau să aud de orez. Sala de mese
e p lin ă de trekkeri, iar dintre cei pe care-i cunoaştem au ven it olandezii şi 85
am ericancele, cu care bem vreo două term osuri cu ceai de g h im b ir şi po ­
vestim fiecare ce-a m ai văzut pe traseul său. N u sunt singurul cu durere de
cap, Eva se plânge şi ea, aşa că îm i fac curaj şi le spun băieţilor. N i se alătură
şi porteriţele am ericancelor şi discutăm cu to ţii dacă e oportun ca de m âine
să începem să luăm acetazolam idă (sau D iam ox), o p astilă bună pentru
tratarea epilepsiei şi insuficienţei cardiace congestive, dar care inhibă şi simp-
tom ele HAS. Este însă o pastilă riscantă, şi nu doar din cauza nenum ăratelor
efecte secundare (prin tre care unele com plet paradoxale p en tru trekkeri,
care riscă să sufere exact de efectele pe care vor să le preîn tâm p in e: som no­
lenţă, oboseală, am eţeală, ataxie, vom ă), dar şi pentru că e contrain dicată
celor care au probleme cu rinichii, ficatul sau stomacul. Citisem despre pastila
asta şi umblasem două zile prin farm aciile din Bucureşti după ea. O am cu
m ine. Am ericancele nu par convinse de necesitatea ei, C ătălin chiar se teme
de ea, în să ştiu eu bine ce-am citit pe blogurile celor care au urcat m ai sus
de 5 0 0 0 de m etri. R ishi îm i spune şi el că nu e nevoie s-o iau, m ai ales că
m âine vom rămâne aici, pentru o zi de odihnă şi aclim atizare, M anang fiind
ultim u l sat înainte de bariera celor 4 000 de m etri. In starea în care m ă afin,
m ă gândesc că voi lu a orice ca să ajung la trecătoare.
Fac p rim ul m eu duş cald după m ai m ulte zile în care m -am spălat cu
apă rece (o prostie, căci acum tuşesc toată noaptea), îm i clătesc nişte haine
şi m ă culc. Nu înainte să în gh it al treilea Nurofen în jum ătate de zi. Sunt
am ărât şi puţin îngrijorat. D acă nu ajung la T horung La, am urcat până
aici degeaba.

8
 M anan g (3 519 m ) -
9 m ai
S' Gheţarul G angapurna (3 800 m)
J
A zi este ziua de aclim atizare în care suntem sfătuiţi să alegem unul dintre
traseele scurte din îm prejurim i, să urcăm câteva sute de m etri, apoi să ne
întoarcem şi să dorm im la altitu d in ea m ai jo asă din M anang. N u m ă m ai
doare capul, dar sim t o presiune constantă la nivelul tâm plelor şi al sinu­
surilor, de vreo două dim ineţi mă trezesc cu gâtul inflamat, iar tuşea continuă,
doar noaptea, când adorm cu greu. O ricum , n-aş prea vrea să răcesc! C e
am e oricum suficient. D upă-am iază o să m ergem la o în tâln ire organizată
de H im alayan Rescue Association, unde n i se va m ăsura nivelul de oxigen
din sânge şi n i se va ţine u n curs despre HAS.
 D intre cele câteva posibile trasee în îm prejurim i, decidem , îm preună
cu americancele, să urcăm spre gheţarul Gangapurna. U n traseu abrupt, dar
scurt, într-o zi lum inoasă şi caldă. A jungem pe un versant îm pădurit, para­
lel cu gheţarul şi deasupra lacului glaciar, unde răm ânem m ai bine de două
ore trăgând în piept aerul îngheţat. Şi, cum voluptatea de a discuta artă şi
cultură pop în pustietate este deja dovedită, vorbim din nou despre scriitori
şi m uzici, despre film e (am un tricou cu O yster Boy, aşa că T im B urton e
unul dintre subiecte), punem un pariu (din ce film e refrenul „Supercali-
fragilisticexpialidocious“: The S ound o f M usic sau M ary Poppins'i), pe care
eu şi C ătălin îl pierdem (cred că, de fapt, noi am vrut să pierdem ), aşa că
diseară la guest house va trebui să le oferim am ericancelor un term os cu
ceai de ghim bir, apoi fetele încep să cânte şi să danseze, cu spatele la gheţar,
cântecul lu i M arvin Gaye:

There ain’t no m ountain high enough

Ain’t no valley low enough
Ain’t no river w ide enough
To keep m efro m g ettin g to you...

iar eu m ă trezesc film ându-le cu un telefon m obil, pentru că cineva a venit

cu ideea postării pe YouTube, sau pe blog, sau pe Facebook, aceste căi prin
care (trebuie neapărat să) dovedeşti m iilo r de prieten i v irtu ali că ai o viaţă
interesantă...
D e altfel, m u lţi trekkeri au telefoane m obile şi tot felul de gadgeturi şi
device-uri. C h iar şi C ătălin, care citeşte în fiecare seară pe K indle, iar uneori
m erge cu iPodul în urechi. în afară de aparatul foto, eu nu m i-am luat nim ic,
n ici m ăcar un ceas de m ână. Sunt foarte relaxat fără Internet, fără m obil,
televizor şi m p3 player, căci acesta m i se pare a fi cu adevărat sp iritul călă­
toriei: să pleci fără device-uri de (pe) trecut tim pul şi să te bucuri la maximum
de plăcerea de a hoinări rupt de propriul context cultural şi, m ai ales, de
tirania de a fi mereu disponibil, reperabil, com unicativ & com unicabil. Orice
călătorie este o form ă de odihnă, m editaţie şi aşteptare. Să pleci de-acasă
înseam nă să-ţi asum i absenţa din m ijlocul alor tăi, înseam nă să ai curajul
de a fi u itat o vrem e de ceilalţi şi de a te pune la dispoziţia necunoscutului. 9 I
 în m om entul în care călătoreşti, dar din când în când postezi pe blog sau
pe FB vorbe şi im agin i ale drum ului tău, ajungi, de fapt, să faci călătoria
în perspectiva postării online. Pleci de acasă pentru a fi şi m ai m ult în atenţia
celorlalţi. L ive Trekking Show. D evii sclavul m ediului tehnologic situat fiind
în m ediul natural. C ăci aşa cum GPS-ul te transformă într-un analfabet dpdv

geografic, care nu m ai ştie cum să-şi folosească sim ţul orientării şi al spaţiului,
FB-ul riscă să-ţi pervertească, paradoxal, nu doar sim ţul socializării, dar şi
pe cel al solitudinii. C e s-a întâm plat cu dorinţa de a pleca de-acasă inclusiv
pentru a nu m ai fi găsit o vreme, de a dispărea, de a rătăci, de a evada? Şi de
unde vanitatea (prezum ţia de im portanţă, cum ar spune un scriitor drag
m ie) de a crede că ce faci tu interesează, şi-ncă în tim p real, şi pe a lţii ? D e
unde angoasa în faţa solitud in ii călătorului ? E la m ijloc un fel de narcisism
nevrotic care nu are n im ic de-a face cu ideea de călătorie ce răm âne, sau ar
trebui să rămână, o experienţă personală, profund intim ă şi, în fond, imposibil
de îm părtăşit. D espre călătorii nu se poate scrie cu adevărat, întrucât
paradoxul călăto rului este că vede m ai m ulte decât îşi va am in ti şi îşi va
am inti m ai m ulte decât a văzut. De aceea, un ju rn al de călătorie la persoana
întâi beneficiază, şi el, de prezumţia de ficţiune. Am închis paranteza.
 n C o p iii H im a la ye i
C ătălin vrea să continue traseul şi să se apropie şi mai
m ult de gheţar, dar asta presupune să urcăm încă vreo două-trei sute de metri.
F iind m u lt m ai sus decât altitu d in ea din M anang, durerea m ea de cap a

revenit, aşa că m ă întorc îm preună cu R ishi, iar C ătălin şi R ajeev continuă

singuri. E prim a dată când ne despărţim pe traseu. Şi pentru că R ishi insistă
ca nu cumva să m ă duc în cam eră să dorm , răm ân în sala de m ese transfor­
m ată într-o adevărată sală de lectu ră (nu toată lum ea a urm at cutum a de
a urca versanţii din ju r): un francez consultă o hartă a N epalului, un cupl u
de englezi scriu separat, ea un jurn al, el Ia laptop, am ericancele notează şi
ele în agende sau îşi scot câte o carte (un g h id despre A nnapurna şi Coelho
ăla), olandezii ţin p ropriul jurn al (ne-au povestit ce interesant este când,
ajunşi acasă, citeşte fiecare ju rn alu l celuilalt, descoperind că au făcut două
călătorii aproape diferite), eu însum i îm i notez toate astea în tim p ce sorb
din ceaiul de ghim bir la fel ca toţi ceilalţi. In surdină se aude din nou muzică
trad iţio n ală new ari, în cam era alăturată şerpaşii discută şi jo acă ludo şi, de
fapt, cu to ţii suntem conectaţi extrem de m u lt la lum ea asta de p iatră şi
cer, cu case deasupra cărora steagurile tibetane îşi flutură mantrele, cu asinii g- j
scobind cu copitele lor potecile m unţilor, cu oam enii m ărunţi şi copiii a căror
frum useţe nu dispare oricât de m u lţi m uci ar avea pe faţă. C ăci, deşi am
vorbit puţin despre copiii H im alayei, adevărul este că sunt term in at după
ei. Aş înfia, aş cumpăra, aş fura unul pe z i! Ii caut cu privirea prin fiecare curte,
le cum păr bom boane („ăştia cresc num ai cu bom boane de la turişti", vorba
lu i C ătălin), îi fotografiez şi le urmăresc înduioşat privirile curioase, mânuţele
m urdare care abia pot apuca bom boanele, râsul şi chiotele de bucurie de
fiecare dată când îşi recunosc chipul pe display-ul aparatului. D acă satele
astea n-ar avea copii (cu m uci), atunci ar fi cu adevărat foarte triste.

Bicharak. N iciodată n-am fo s t m ai departe de tot ce-m i defineşte viaţa.

C ând am p leca t am crezut că p lec doar p en tru a ajunge altundeva, dar de
fa p t nu aju ngi cu adevărat nicăieri, p leci ca să răm âi cât m ai în urmă, să ai
perspectiva din spate, nu d e sus, oricât d e m u lt a i urca. Iată, m i-am părăsit
viaţa d e ceva m ai m u lt d e o săptăm ână şi totu l chiar a rămas în spate, atât
d e în spate! Contururile prietenilor, ale obiectelor personale, ale gesturilor zilnice
s-au estom pat d e p a rcă aş f i p leca t d e lu n i bune. Este efectu l m untelui, a l
înălţim ii, a l oamenilor, a l lum ii d e aici, unde sunt doar un tip cu barbă (abia
acum vă d câ tefire albe am), bătând potecile şi cărările astea p rin tre blocuri
m asive d e piatră, p rin tre stânci uriaşe, traversând câmpuri, văi şi păduri, sub
picioare ape, deasupra capului zăpezi, a ici un de sunt un f e l d e n im en i chiar
şi pentru mine. Cunoaştem oameni, vorbim şi râdem cu ei, împărţim mâncarea
şi băutura, le strângem mâinile, p en tru ei suntem u n u l şi acelaşi străin,
m ultiplicat în fieca re zi, în fieca re vară, veniţi din ţări de care uneori nici n-au
auzit, p u rtâ n d haine colorate, ciudate, caraghioase câteodată, p riv in d lum ea
lor prin ochelarii noştri de soare, în timp ce noi n e interesăm d e cele m ai um ile
detalii ale vieţii lor, pen tru că aici e un a lt timp, aici m ai e încă trecu tul şi
uneori doar trecu tu l m ai e nou pen tru noi, iar noi vrem să păstrăm şi fa cem
copii chipurilor lor cu m ecanism ele noastre digitale d e m ultiplicat lum ea, nu
n e vom m ai vedea niciodată, vom uita unii d e alţii, căci dintr-odată clipa
acestor întâm plătoare întâlniri va f i fo s t deja trecută, n im icul d e dinaintea
ei se va uni cu nim icul d e după ea şi va dispărea în acel vid în care vieţile noastre
continuă invizibil şi în paralelpe m eridiane atât d e îndepărtate, încât niciodată
nu ştim cu adevărat cine e şi cine nu (m ai) ep rin tre noi...
 în tre tim p am ericancele au scos cărţile de jo c şi jo acă Kems. Le întreb
cum se numeşte jocul. „Kent“, îm i răspund ele. C u ltu ra e un telefon fără
fir. îm i place să descopăr aici mai m ult asem ănările decât deosebirile. Faptul
că şi nepalezii m ănâncă m ăm ăligă, ciorbă de urzici şi de lobodă m ă am uză
m ai m u lt decât brânza de nac. E fascinant cum călătoresc unele obiceiuri,
credinţe, jocuri (azi am văzut copii sărind elasticul) care, uneori, poate se pierd,
poate dispar, dar de fapt n im ic nu răm âne doar într-un singur loc, totul
se răspândeşte („C lopotul din ritualurile creştine a fost îm prum utat din
ritualurile hinduse", îm i spune C ătălin consultând pe K indle nu ştiu ce
enciclopedie1). M ă am uză şi cuvintele care, descoperim uneori, există în
aceeaşi formă, însem nând, fireşte, cu to tu l altceva. R ajeev n e-a întrebat, la
un m om ent dat, dacă M utu înseam nă ceva în română, căci în nepaleză
înseam nă „inimă". R ishi m i-a spus într-o zi, când beam bere îm preună, că
„noroc" în nepaleză înseam nă „iad".
în sat există un şopron cu proiector unde se dau film e la cerere: Seven
Years in Tibet, Into Thin Air, Touching the Void, Into the Wild, Slum dog
Millionaire, Blood Diamond şi Caravan Hangover. într-o coşmelie se poate juca
snooker, iar din prăvălii po ţi cum păra echipam ent contrafăcut. Pentru că
R ajeev nu are cu el decât o bluză de trening şi am aflat de la R ishi că îl doare
în gât, îi cumpărăm (cu 500 de rupii, 7 dolari) un polar M am m ut contrafăcut
pe a căru i etichetă scrie chiar M ade in Rom ania, o coincidenţă ce seam ănă
cu predestinarea. Pe drum , R ajeev (fără de care, pe m untele ăsta, suntem
nim ic) şi-a pierdut şi ochelarii de soare, iar aici lum in a este deja atât de
puternică, încât atunci când vom trece de 4 500 de m etri şi vom da de zăpădă
riscă să facă snow blindness (afectarea tem porară a corneei din cauza

1. Intr-o culegere de basme nepaleze citesc povestea „Ţăranul şi şarpele", unde dau
de o situaţie asemănătoare celei din „Ivan Turbincă". Un ţăran plecat Ia târg ajunge
Ia un râu unde e rugat de un şarpe să-l ajute să treacă apa că-i va fi recunoscător. Ţăranul
îl bagă pe şarpe în traistă, îl trece apa, dar odată ajunşi pe mal, şarpele i se-ncolăceşte
după gât gata să-l sugrume. C hiar atunci apare un străin căruia ţăranul, arătând spre
şarpele de la gât, îi povesteşte păţania. „Cum poate un şarpe atât de mare să încapă
într-o desagă atât de mică? Nu cred o iotă din povestea asta", spune omul. Ofensat
şi naiv, şarpele se desface de la gâtul ţăranului şi intră la loc în desagă. A tunci străinul
leagă desaga la gură şi o loveşte cu ciomagul până-1 omoară pe nerecunoscătorul şarpe.
radiaţiilor ultraviolete). Aşa că îi cum părăm şi o pereche de ochelari de soare.
Arm ani. Ne costă 1 dolar. M ă plim b cu C ătălin pe uliţele de piatră ale satului
şi dintr-un m agazin se aud acordurile unei chitare. V ânzătorul e un băiat
de 20 de ani care exersează singur la cea m ai p răp ădită ch itară pe care am
văzut-o vreodată. Ii lipsesc două corzi, dar C ătălin reuşeşte să încropească
un blues ce n-a auzit M anangul.
Ne în tâln im cu olandezii care ne povestesc că au urcat până la un tem ­
p lu unde au dat de un călugăr budist în vârstă de 96 de ani şi de fiica lui
de 63. A m ândoi coboară şi urcă săptăm ânal câteva sute de m etri pentru a
se aproviziona din sat.

Supravieţuirea, cursul seral

C u in im a strânsă (iar eu şi cu durerea de cap), m ergem
la cursul despre HAS într-o sală care seam ănă a căm in cultural. F iind nodul
traseelor înainte de T h o run gL a („toatălum ea se-ntâlneşte laM an an g !" cum
exclam ă francezii A lexa & G uillaum e cu care dau nas în nas pe u liţă), sala
d in sat s-a um plut cu 20-30 de trekkeri. O doctoriţă ne explică, tim p de o
oră, folosindu-se inclusiv de nişte planşe, toate sim ptom ele, d etaliin d ce
n i se poate întâm pla din cauza HAS: insomnie, dureri de cap, dureri de burtă,
greaţă, am eţeală, respiraţie dereglată (un fel de apnee), sângerarea nasului,
diaree, vom ă, pierderea cunoştinţei şi, în cele din urm ă, edem pulm onar
şi ch iar edem cerebral, m oartea p u tân d surveni, cum ştiam deja, în doar
câteva ore. Suntem in stru iţi, practic, cum să ne ascultăm corpul pentru a
recunoaşte din tim p sim ptom ele şi ni se repetă, ca singura noastră salvare
în caz de HAS, această adevărată m an tră san itară: „C oborâţi! C o b o râţi!
C o b o râţi!“ - sfat şi îndem n, de altfel, tip ărit peste tot în M anang, pe afişe,
pliante, inclusiv pe spatele perm iselor noastre de trekking. C a şi cum n-am
lu a deja to tul foarte în serios, n i se povestesc diverse cazuri dram atice. De
asem enea, n i se repetă să bem zilnic peste patru litri de apă, fierbinte dacă
se poate (un posibil cocktail anti-H AS ar fi să punem în fiecare litru de apă
fierbinte o lin gură de sare şi trei de zahăr), să m âncăm supă de usturoi, să
 punem m ultă sare în m âncare şi m ult zahăr în ceai („Tot ce la nivelul m ării
vă este contrain dicat aici trebuie consum at în exces!"), să nu consum ăm
cafea sau alcool, să urcăm cât m ai lent, să respirăm calm şi regulat şi, m ai
ales, să fim m ereu atenţi la reacţiile p arten erilo r noştri de trekkin g care

„uneori ignoră sim ptom ele sau nu realizează că le au“. Suntem învăţaţi chiar
şi cum să-i cărăm dacă aceştia încep să se sim tă rău ori îşi pierd cunoştinţa,
iar o discuţie aparte se poartă despre acetazolamidă (eu am încep ut s-o iau,
dar num ai câte o jum ătate) şi riscul efectelor adverse, m ulte şi variate (pares-
teziile feţei şi extrem ităţilor fiind cele m ai frecvente), unele, cum spuneam,
asem ănătoare sim ptom elor HAS.
L a sfârşitul cursului suntem cu toţii galbeni la faţă. Se pun întrebări (aflu
că în ultim ele două zile destui au suferit de dureri acute de cap), m ajoritatea
despre m om entul abandonului, despre decizia de a te întoarce şi a coborî
p en tru a pierde din altitud in e. C ând ştim cu adevărat că nu m ai suntem
în stare să continuăm ascensiunea şi că riscăm edem ul? C ât de m u lt putem
ignora unele sim ptom e şi, m ai ales, pe care dintre ele? „Dacă începem să
ne sim ţim rău, însă trecătoarea este la doar 50 de m etri în faţa noastră, decât
să facem cale-ntoarsă, nu-i m ai bine să rezistăm şi să ajungem la trecătoare
pentru a coborî, coborî, coborî, pe partea cealaltă?" rosteşte cineva ceea ce
se întreabă în gând fiecare dintre noi. „Nu, pentru că şi un singur metru urcat
vă poate fi fatal“, ne răspunde doctoriţa. „S-ar p utea să nu fiţi în stare să m ai
faceţi n ici m ăcar zece paşi, dacă ignoraţi sim ptom ele şi nu vă întoarceţi cât
tim p m ai sunteţi conştienţi!1
M ai avem două zile de urcat până la trecătoare, dar n icio d ată n-am fost
m ai departe de T h o run g La. Sunt realm ente îngrijorat. Şi pentru m ine, dar
şi pentru C ătălin , căci ne-am băgat am ândoi în povestea asta. N ici m ăcar
n-avem curaj să discutăm ce vom face dacă doar unul din noi va avea HAS.
Se va întoarce cu celălalt sau va continua să urce, răm ânând fiecare însoţit
de propriul şerpaş? A sta presupunând că şi Rishi, şi R ajeev vor fi bine.
C ontra unei donaţii m odice pentru H im alayan Rescue A ssociation (s-ar
putea să avem nevoie de serviciile lor), n i se ia pulsul şi ni se verifică nivelul
de oxigen din sânge. Suntem OK. C ân d ieşim afară, ca un făcut, pe deasupra
noastră tocm ai zboară, îndreptându-se spre trecătoare, un elicopter sanitar.
încerc să mă încurajez spunându-mi că, de vreme ce au urcat pe Everest1
un tip de 65 de ani, un puşti de 16 şi un orb, o să izbutesc eu s-ajung într-o
trecătoare m ai „scunda1 cu 3 500 de m etri! C a să m ai u ităm de griji şi
dureri de cap, m ai cerem nişte term osuri cu ceai de ghim bir (plătesc eu p a­
riul supercalifragilistic) şi discutăm cu am ericancele despre co rectitudinea
p o litică, Patriot Act, ju cării sexuale, D elta D unării, Ella F itzgerald (Eva)
vs. Peggy Lee (eu), G uillerm o del Toro (A m y) vs. Hayao M iyazaki (C ătălin)
şi închidem seara cu m ine povestindu-le Lost in Translation, pe care doar
Eva l-a văzut...

1. Numele tradiţionale ale vârfului înalt de 8 8 4 8 m sunt foarte frumoase: C ho­

molungma („rama universului") în tibetană şi Sagarmatha („rama oceanului") în
nepaleză. 99
10 La vânătoare
cu vulturii aurii
 M anang (3 51 9 m) -
Yak Kharka (4 016 m)
L J

Astă-noapte C ătălin a făcut o criză de apnee. M -am trezit într-un acces

de tuse îngrozitor, care a făcut să-m i dea şi lacrim ile, şi atunci i-am auzit
respiraţia com plet dereglată: p recipitată de câteva ori, urm ată de o lungă
tăcere, ca şi cum i s-ar fi oprit plăm ânii, apoi o inspiraţie p relu n gită şi tot
aşa. Părea că-şi dă duhul. încercam să-m i am intesc ce n i se spusese la curs,
dacă e recom andat să-l trezesc şi cum anum e... D ar nici eu nu eram în regulă.
Inim a îm i bătea foarte repede, de parcă tocm ai urcasem scările în fugă. O
auzeam în urechi şi sim ţeam cum pulsează învelişul sacului de dorm it. Deşi
în cam eră era foarte frig, aveam tricoul fleaşcă de transpiraţie (n ici nu-i de
m irare că tuşeam ). M -am schim bat şi am continuat să ascult în grijorat
 respiraţia ch in uită a lu i C ătălin . N u ştiam ce să fac. L -am strigat de câteva
ori, dar încet, n-am vrut să-l sperii, apoi s-a trezit, nu ştiu dacă m -a auzit,
dar s-a trezit, oricum nu părea îngrijorat. Bine că m ăcar a p u tu t dorm i.
De câteva zile urcăm printre vârfurile Annapurna, T ilicho, Gangapurna,
dar tot ni se pare că nu le-am fotografiat destul. C ătălin e din nou cu iPodul
în urechi; îi dă lu i R ajeev să asculte C elelalte C uvinte, îi place, ascultă tot
album ul, apoi ascultă şi Phoenix şi tot aşa vreo două ore. A zi R ajeev a fost
in iţiat în rockul rom ânesc preistoric.
M ergem de câteva ore fără să în tâln im pe nim eni, până când prindem
din urmă trei copii care mână o turm ă de asini. U nul dintre ei priveşte undeva
pe stânci, în sus. Ne arată ceva cu degetul. U n cârd de v ulturi aurii planează
şi aterizează într-un nor de p raf lângă un m ărăcine. In curând cerul de dea­
supra noastră e plin de vulturi care o vreme zboară în cerc, apoi planează spre
acelaşi loc, cam la o sută de m etri deasupra noastră. U ndeva la dreapta, la
o aruncătură de băţ, zărim douăsprezece capre care privesc spre lo cul unde
v u ltu rii acum se încaieră desfaşurându-şi aripile enorm e. R ish i e de părere
că v u ltu rii aurii au vânat unul dintre iezi, iar caprele nu sunt încă dispuse
să-l abandoneze. Intre timp, doi dintre copiii cu asinii au zbughit-o pe coastă
în sus agitând bâtele în aer. A jung la vulturi şi reuşesc să-i alunge din preajm a
leşului. Peste zece v u ltu ri s-au ridicat şi zboară acum deasupra noastră
descriind cercuri pe un cer de un albastru pur. In depărtare se văd apropiin-
du-se şi alţii. C o p iii urlă de bucurie şi coboară costişa trăgând după ei leşul,
prin m ărăcini, bolovani şi praf. In continuare turm a de capre priveşte nem iş­
cată cum iedul e târât tot m ai departe. C opiii au ajuns acum în drum şi trân­
tesc leşul, nu al unui ied, ci al unei capre, în gâtul căreia se văd urmele dinţilor
u n u i leopard al zăpezilor. C o p iii încep să cânte, în engleză, We have m eat!
We have meat!, iar eu m ă sim t deja de m inute bune reporter pentru A n im al
P lanet şi trag cadru după cadru. V ulturii aurii au reuşit să alunge leopar­
dul, iar copiii i-au alungat pe vulturii care n-au apucat decât să-i ciugulească
ochii şi să-i sfârtece ugerul. C apra are găvanele goale, iar din uger nici nu-i
m ai curge sânge. Pun m âna pe ea şi e caldă încă, iar R ishi o ridică în braţe
şi mă roagă să-l fotografiez. Copiii călăresc acum capra moartă celebrând birtul
leşului. V ânatul caprelor sălbatice este interzis, dar oam enii au voie să le m ă­
nânce pe cele ucise de urşi sau de leoparzi. N ici un v u ltu r nu m ai e pe cer.
 De aici încolo vedem frecvent capre sălbatice pe coastele din ju ru l nostru,
la un m om ent dat un ţap ne taie calea la doar câţiva m etri distanţă, iar
deasupra noastră croncăne ciorile. în tâln im pentru prim a d ată iaci. O
friptură din carne de iac, ne spune Rishi, e foarte scumpă, poate ajunge şi
la 75 0 de rupii, aproape 11 dolari. Vegetaţia s-a schimbat din nou, este aridă,
în ju ru l nostru nu m ai cresc decât ienuperi şi m ărăcini (nu ne trec m ai sus
de genunchi), pe jos sunt num ai pietre şi praf, iar pe crestele m unţilor zăpada
reflectă soarele într-un asem enea unghi, încât n ici n-o putem privi. Traseul
de azi a fost unul scurt, astfel că, după n um ai cinci ore de mers, ajungem
la Yak K harka (Păşunea iacilor), exact în m om entul în care începe să ningă.
D eşi e cald, căci soarele e sus pe cer şi va m ai sta acolo ore bune.

Bicharak. Calci înpropria-ţi umbră, m ergi înaintea ei, încerci s-o ajungi
odată cu respiraţia, cu bătaia inimii, în timp ce p e creste capre sabatice se opresc
din păscut şi te p rivesc curioase, speriate, în gol, în tim p ce vântu l îţi aşază
p e braţe şi p e obraji p ra fu l cald, pietrele alunecă în urm a ta p e coasta uscată
îm pletind prafu l în fu n iifr â n te d e vânt. M ovilite de bolovani susţin beţe cu
steaguri de rugăciuni care bat aeru l ca nişte aripi ju ră corp. P oduri suspen­
date se leagănă sub trupul tău, trupul tău se clatină în vânt, vântul se izbeşte
de stânci, stâncile n-au suflet, doar un corp înnegrit de-o p a rte şi de alta a
drum ului m ai lu n g decât înălţim ile piscurilor puse cap la cap...

D urerea de cap nu m -a lăsat n ici azi. M -aş culca puţin, dar R ishi îm i
tot repetă că nu se doarm e nicio d ată ziua la peste 4 000 de m etri. C eva cu
nivelul de oxigen m ai scăzut decât noaptea, nici nu reţin, oricum aici, la
altitu d in ea asta, aerul are cu o treim e m ai p u ţin oxigen. L a m asă îm i pun
o lin gură de sare în supa de roşii, după care beau un termos cu ceai de ghim -
bir în care am răsturnat o ceaşcă de zahăr. A m băut p u ţin ă apă azi, nu e
nici o plăcere să bei apă fierbinte când nu-ţi e sete (chiar dacă dizolvăm
în ea vitam in e efervescente cu gust de fructe), aşa că trebuie să com pletez
cu ceai.

r 1 înapoi în timp
o —1 C ătălin preferă să citească în sala de mese, dar eu ies cu
gândul că aerul rece o să-mi m ai ia din durerea de cap. M ă plim b prin cătun
până dau de un teren viran, îm bibat cu apă, unde trei puşti jo acă crichet.
D ouă beţe şi câteva pietre sunt poarta, paleta este o bâtă, iar m ingea, o
pereche de ciorapi în care au fost îndesate paie. C opiii sunt încălţaţi în papuci
de cauciuc, iar cel care se află la bătaie şi loveşte bâta prin aer este handicapat.
Poartă ochelari cu dio p trii groase, m erge sucit şi scoate sunete de focă. La
p rim a vedere, jo cu l e grotesc, dar p uştii râd, strigă u n ii la alţii, gesticulează
larg, sunt fericiţi. Soarele încă n-a apus şi, aşa cum stau eu deoparte, aşezat
pe-un bolovan, în aerul ăsta răcoros cu m iros de bălegar şi conifere, m o­
m entul m i se pare un fel de binecuvântare. M ai m u ltă lin işte şi m ai m ultă
candoare nu pot încăpea.
Z ilele astea am văzut copii jucându-se cu: m ingea (am trecut pe lângă
două terenuri de fotbal şi pe lângă o plasă de volei), cercul, bila, elasticul, 104
praştia, cărţile de joc, tablele şi pionii. A dică exact jo curile copilăriei m ele 105
de la bunicii de lângă H orezu. Deseori ne gândim şi eu, şi C ătălin la această
călătorie ca la un drum p rin trecut, ca şi cum cu cât urcăm , cu atât mergem
m ai înapoi în tim p, inclusiv în propriile am in tiri („Ia doar am intirile, lasă
doar urmele paşilor!“). O am enii ăştia sunt foarte săraci, dar sărăcia şi mizeria
din ju r au ceva contrastant, generează oxim oroane la tot p asu l: m asă de
snooker într-un sat fără lum ină, oam eni care trăiesc doar cu orez, supă de
usturoi şi gogoşi, dar au telefon mobil, un afiş anunţă deschiderea unui cyber­
cafe la 4 000 de metri, unde toaleta înseam nă o groapă şi o găleată de plastic,
prăvălii de scânduri unde se vând Snickers şi Bounty (chiar dacă unele dintre
batoane sunt expirate de m ai bine de un an), R ed Bull, C arlsberg, Pringles
sau Jo hnnie W alker B lack Label, dar vânzătorul doarm e într-o încăpere cu
păm ân t pe jos, pe un şopron din tablă scrie restaurant, la in trarea într-un
beci scrie hotel, hot shower pe un W C de p iatră construit la m arginea unei
prăpăstii, PET-uri şi am balaje aruncate în tufişurile lângă care pasc iacii...
Să treci prin aceste sate e ca şi cum te-ai p lim b a printr-un m uzeu al sărăciei
în aer liber, o rezervaţie în care localnicii se lasă fotografiaţi în rol de exponate
vii. M ă fascinează toată această lum e înapoiată şi săracă, dar, în acelaşi timp,
m ă şi întristează.

r n Trekkeri, backpackeri, hikeri

—j C âteva gânduri şi despre trekkeri sau backpackeri sau
hikeri. D in acest puţin pe care-1 ştiu acum, cred că ei sunt cei mai buni dintre
turiştii posibili. N u e n im ic com od şi confortabil într-o astfel de călătorie
în care pleacă cu lunile de-acasă, poate ch iar cu anii. E ca-n b utada lu i Paul
T heroux: „Turiştii nu ştiu unde au fost, călătorii nu ştiu unde se duc.“
Trekkerii sunt călătorii care trag din greu şi sunt dispuşi la sacrificii personale.
Se îm prum ută de bani, fac econom ii, m uncesc pe unde-apucă şi pe oricât,
fac voluntariat. Um blă în aceleaşi haine zile, săptăm âni întregi, se spală poate
doar când au şansa u n u i duş cald, uneori m ănâncă p u ţin şi prost, dorm
ch in u it... D ar în to td eaun a respectă locul, oam enii, tradiţiile, sunt curioşi
şi avizi după poveştile şi experienţele altora pe care-i ascultă mereu cu interes,
cer şi dau sfaturi, vor să înţeleagă şi să transm ită ce-au aflat. P oartă cu ei
 I

agende, caiete, jurn ale în care notează pe unde m erg, ce văd, ce aud, ca să
nu uite, să- şi am intească m ereu, să răm ână m ărturie. Scriu şi citesc la lum ina
lanternei, dacă e cazul, ghiduri şi hărţi, cărţi de călătorie. B ackpackingul nu
e concediu, ci pasiune, e cunoaştere pură, la faţa locului, experienţă
nem ijlocită. Trekkerii nu sunt (doar) turişti, sunt peregrini şi voluntari, văd
dar şi ajută, află dar şi îm părtăşesc. Ei nu vizitează o lum e, ci in tră cu totul
în ea. C ăci, spre deosebire de turişti care călătoresc să vadă ce ştiu deja că
e de văzut, curiozitatea trekkerilor nu e predeterminată. M ulţi, cei m ai mulţi,
revin, ca şi cum asta ar fi o chestiune de fidelitate. Este, de fapt, dragoste.
în ain te de a lu a cina şi de a ne culca, ne propunem să urcăm câteva sute
de m etri pe un deal de la m arginea satului. D urerea de cap m ă chinuie în
continuare şi, la un m om ent dat, m i-e team ă să nu vom it. N u m ai am chef
să urc. M ă-ntorc după o oră lăsându-1 pe C ătălin de unul singur. Acum ,
când scriu toate astea în jurn al, aici, în sat, s-a întunecat, dar sus pe deal ţ ()(,
C ătălin face încă fotografii cu apusul. ţ 0/
 11 ^ -a i Yak Kharka (4 016 m ) -
L T J Thorong Phedi (4 420 m)

A stă-noapte C ătălin a făcut iar o criză de apnee, iar eu m -am trezit din
nou, a cincea zi consecutivă, cu gâtul inflam at din cauza aerului rece pe
care-1 inspir în somn în camerele astea ca nişte căm ăruţe frigorifice cu paturi.
M i-am pus pe m ine un tricou, o bluză, un hanorac, p an talo n i de trening,
ciorapi, căciulă (peste ea am tras glu ga hanoracului), m i-am pus bufful la
gât şi l-am ridicat peste nas ca să respir prin el aerul în călzit de propria-m i
respiraţie. D upă ce ne-am băgat în saci, am tras şi câte o pătură de lân ă peste
noi. A rătam am ândoi ca doi eschim oşi. C u toate astea şi deşi de câteva zile
sug încontinuu dropsuri, gâtul m ă term in ă în dim ineaţa asta. B ine m ăcar
că n-am m ai tuşit atât de tare şi am reuşit să dorm ceva m ai bine, cu toate
că, la câtă apă ne îndeam nă ăştia să bem, ne ducem fiecare de câte două ori
pe noapte la W C. A zi e a doua zi de când iau acetazolam idă, o jum ătate
dim ineaţa şi o jum ătate seara, şi până acum nu resim t vreun efect secundar.
U na dintre am ericance, M ichelle, are toxiinfecţie alim entară (dureri de
burtă, am eţeli, greaţă, vom ă), aşa zice ea, dar noi toţi ştim că sunt, de fapt,
sim ptom ele H A S-ului. O ricum , Amy, Tess şi Eva decid să plece fără ea şi
să se întâlnească peste câteva zile, în partea cealaltă a trecătorii. M ichelle
va răm âne în Yak K harka să se-ntremeze. Sau să se aclim atizeze m ai bine.
Realm ente ne pare rău de ea, se ţine de burtă şi are lacrim i în ochi m ai m ult
de ciudă decât de durere, noi o încurajăm , dar resim ţim şi satisfacţia mes­
chină că nu ni s-a în tâm p lat nouă.
A zi avem un traseu dificil, e destul de frig şi suntem nevoiţi să alegem
o rută alternativă din cauza unei masive alunecări de teren. P entru asta, a
trebuit să coborâm câteva sute de m etri, dar num ai p en tru a le urca din
nou pe versantul p aralel. Poteca ne-a dus apoi pe o coastă din p iatră m ă­
runtă şi alunecoasă. A m im presia că o palm ă m ai la stânga dacă pun piciorul
voi stârni o avalanşă de pietre în albia aceluiaşi M arsyangdi, de al cărui izvor
ne apropiem şi care acum a răm as doar un râuleţ. D in cauza oxigenului
dim inuat, ne oprim deseori să ne revenim. In mod evident rezistenţa la efort
este m ult m ai m ică şi ne mişcăm mai lent, ca şi cum corpul nostru ar cântări
m ai greu, iar com enzile ar ajunge cu o m ică întârziere în m em bre. Sim t
nevoia unui baton de ciocolată energizant, poate chiar m i se vede sfârşeala
pe faţă, căci C ătălin scoate iPodul, îm i aşază căştile la urechi şi-m i pune să
ascult un blues de-al lu i John Hammond. Pe toate coastele vedem iaci păscând
p lictisiţi cele câteva firave fire de iarbă crescute printre p ietrişu l colţuros.
Apropo de iaci, laptele fem elei este de două ori m ai gras decât al vacii,
are culoarea aurie, iar când este băut, pentru un surplus de arom ă, tibetanii
obişnuiesc să toarne în el puţin sânge. Iacii pot trăi bine-mersi în aerul rarefiat
de la 5 000 de m etri şi la tem peraturi de m inus 40 de grade, deoarece celulele
lor sanguine sunt de două ori m ai m ici şi de trei ori m ai num eroase decât
ale unui bou, spre exem plu. D acă iacii şi nacii se încrucişează cu vacile şi
cu boii, rezultă dzopkyo (m asculul) şi dzum ul (fem ela), în ru d ire care le
asigură sfinţenia şi slava localnicilor. D e altfel, ceea ce noi luăm drept iaci
sunt, de fapt, dzopkyo. 11
 i Brothers in treks
o —1 C a şi ieri, nu m ergem m ai m ult de patru ore (o distanţă
pe care sub 3 000 de m etri am fi parcurs-o într-o oră şi jum ătate) şi ajun­
gem la Thorong Phedi (phedi înseamnă picior), ultim a noastră oprire înainte
de T h o run g La. C eru l e plum buriu şi începe să n ingă - înspre trecătoare
se vede num ai zăpadă - , dar iată-ne ajunşi la u ltim ul şi cel m ai de sus guest
house din provincia M anang. A zi n-am văzut cu to tul zece case, acest guest
house fiind doar o afacere p e tim pul sezonului de vară. L a altitu d in ea asta
nu locuieşte nim eni în restul anului. Intrăm în sala de mese ca să ne încălzim
şi să m âncăm , iar auzul nostru e copleşit de chitarele, atât de nostalgice în
acest context, ale lu i Paco, A l şi John: M editerranean Sundance. Este o m ixed
tape a unor israelieni. Pe Brothers in Arms nu m ai rezistăm şi intrăm cu ei
în vorbă. Ne întreabă de unde suntem. „Nu prea vezi trekked din R om ânia
prin lume", ne spun adm irativ. B unica u n u ia dintre ei a părăsit Rom ânia
în urm ă cu 60 de ani, era din Rom an, bunicul celuilalt a lo cuit într-un sat
din Transilvania, dar nu-şi am inteşte num ele sau judeţul. M ai sunt pe la
mese nişte danezi simpatici (îm brăcaţi în blugi elastici, tricouri mulate, eşarfe
la gât, brăţări - hipsteri scandinavi în H im alaya), nişte spanioli cu care ne-am
m ai în tâ ln it pe drum zilele astea (ea e din Valencia, el din San Sebastian),
cuplul nostru de olandezi din U trecht şi, fireşte, am ericancele răm ase în
trio, plus alţii despre care m i-e lene să aflu de unde vin. U nul din trei are
cel puţin câte un simptom al HAS. Câţiva luăm acetazolamidă şi ne întrebăm
reciproc despre efectele adverse. A devărul este că m ă dor rinichii, n-am băut
suficientă apă, iar acetazolam ida e şi diuretic. N u m ai suport apa, m ai ales
caldă sau fierbinte, oricum apa băută doar pentru că trebuie şi care m ă trim ite
să urinez de douăzeci de ori pe zi. C ân d urcăm , eu şi C ătălin am ajuns să
ne îndem năm reciproc să bem apă.
Spre seară, pe m ăsură ce ninsoarea se înteţeşte şi zăpada se depune, sala
de m ese devine aglom erată. Suntem douăzeci de trekkeri care aspirăm la
gloria de a traversa m âine în zori T h o run g La. Facem ce facem şi discuţiile
ajung la HAS, noroc că în încăpere apare un sadh u1 cu înfăţişare fam elică
şi care um blă desculţ, înfăşurat doar într-un cearşaf po rto caliu. î l invi­
tăm la n o i la masă, el vine, se aşază în p o ziţia lo tu su lu i (bajrasan) şi devine
personajul serii. îl cheam ă Sw am i A razananda Giri, dar i se zice şi N aga
Baba (Peregrinul G ol), are 43 de ani şi s-a născut chiar în provincia indiană
D arjeeling, celebră p en tru ceaiurile sale. A fară ninge de două ore, tem pe­
ratura a scăzut sub 0 grade, iar el a venit prin întuneric, desculţ, purtând
doar două rânduri de m ărgele şi un cearşaf. îi ofer un ceai şi îl întreb, prin
R ishi, dacă nu-i e frig. în loc de răspuns îm i ia m âna, dă cearşaful la o parte
şi m i-o lipeşte de p iep tul lu i care arde de parcă ar avea febră. M i-e şi ruşine
de cât de rece e m âna m ea, eu care sunt îm brăcat în polar, am căciulă pe
cap şi nu-m i m ai sim t degetele de la picioare, deşi am ciorapi teh n ici groşi
şi p ort bocanci!
E vorbăreţ N aga Baba, iar noi avem o m ulţim e de întrebări! Aceşti pere­
grin i se bucură în India şi-n N epal de m ulte facilităţi. A u voie să circule
gratuit, dacă vor, cu trenul sau cu autobuzul, iar cei cărora le cer găzduire

1. Sau baba - peregrin hindus, considerat un înţelept şi un sfânt rătăcitor, care

duce o viaţă ascetică.
 au obligaţia de a le-o oferi g ratu it şi de a-i hrăni cu orez şi ceai. N aga Baba
a p rim it de la cineva din sală un pachet de biscuiţi pe care însă l-a îm p ărţit
cu noi, căci nu m ănâncă decât câteva legum e, nu are nevoie de m ai m ult,
a învins toate nevoile trup ului prin m editaţie şi rugăciune, ne spune el prin
Rishi. Vrea să treacă p rin T horung La, deşi n-are nim ic în picioare, n-are
echipam ent, nici m edicam ente, iar traseul de m âine va fi în zăp ezit şi în ­
gheţat. N aga B aba e însă perfect senin. Zâm beşte larg şi scoate dintr-o
p un guţă o fotografie cu el m ic lângă gu ru l său pe num e Shree D igam ber
Sadananda G iri. Ne povesteşte că, pe când avea cinci ani, fam ilia l-a lăsat
acestui guru să-l crească şi să-l educe. M ai avea şase fraţi acasă, dar nu şi-a
revăzut fam ilia niciodată. „Familia nu e importantă**, zice el când îl întrebăm
dacă nu i-a fost dor de ai lu i. „Doar lucrurile spirituale sunt im p o rtan te şi,
m ai presus de toate, rugăciunea, ilum inarea şi pacea.** îl întreb dacă sexul
între două persoane care se iubesc nu este tot o experienţă sp irituală, dar
N aga B aba îm i spune că el e virgin şi nu-m i poate răspunde. î l întreb apoi
dacă rugăciunile po t pune capăt războaielor, iar Naga Baba îm i răspunde
râzând că nu, „rugăciunea nu funcţionează dacă pacea nu e-n sufletul oa­
m enilor A tunci îl rog să ne povestească cum arată o zi din viaţa lui. îşi începe
ziua la 3 dim ineaţa, îşi spală trupul, face yoga, îşi spune rugăciunile şi m edi­
tează până la ora 7, după care se plim bă o oră şi până la ora 11 le vorbeşte
ucenicilor lu i (e gu ru el însuşi de cinci an i şi are şase ucenici). M ed itează
din nou până pe la ora 15, apoi găteşte, aduce o ofrandă lu i Shiva, m editează
iar pân ă la ora 21, doarm e până la 23 şi p ân ă la 3 m editează din nou...
A ici, în sala de mese, cu pereţi de scânduri şi fără sobă, e doar cu câteva
grade m ai cald decât afară, unde continuă să ningă. Eu continui să trem ur
îm brăcat în polar, peste care, între tim p, m i-am tras şi o geacă, u nul dintre
israelieni, despre care aflăm că a lu p tat în forţele speciale, se p lim b ă şi el
prin sală să se-ncălzească, doar Naga Baba are broboane de sudoare pe frunte.
II întreb dacă-1 doare vreodată capul, iar el zice că nu ştie cum e să te doară
capul, dar că, deşi nu cunoaşte problem ele, ştie soluţiile, şi începe să-m i m a­
seze, în acelaşi tim p, fruntea şi tâm plele cu degetele unei singure m âini.
r . n Şosetele bunicului Toma
44
L T J C aseta cu rock a israelienilor s-a term inat, C ătălin îşi co­
nectează iPodul la difuzoare şi pune M ica ţiganiadâ, apoi N unta, iar când
se aude Sârba românească, din bucătărie apare un nepalez care se apropie
de difuzor şi dă volum ul m ai tare. M ai cerem un rând de term osuri cu ceaiuri
şi îm preună cu danezii, israelienii şi am ericancele discutăm despre una-al ta,
despre toate şi n im ic: sistem ul de învăţăm ânt din D anem arca, bucătăria
israeliană, D racula, conflictul iudeo-palestinian (eu, fireşte, citez din Amos
Oz), despre Sam Yahel care a cântat la pian Dark Side o f the M oon (asta o
ştiu eu, nu israelienii) etc. D iscuţii să ne pară to tul cald, norm al, fam iliar
şi să m ai uităm , de fapt, de ce ne aşteaptă peste num ai câteva ore!
în to t acest tim p, m unţii s-au acoperit com plet de zăpadă. E ora 8 şi ple­
căm la culcare. N e vom în tâln i pentru m icu l dejun la 3 :30 . D eşi e punctul
culm inant al trekkingului, u n ii avem em oţii, alţii nu. D oar m âine vom m ai
urca la asemenea înălţim i şi nici măcar nu ştim dacă vom fi în stare s-o facem,
dacă m untele se va îndupleca şi ne va lăsa, sau dacă o să ne întoarcem în
lacrimi, cu sufletul împovărat de tristeţe şi ciudă. Suntem totuşi p lin i de bună
dispoziţie. Şi de apă. A zi am băut câte-o găleată de apă fiecare, din disperare,
din speranţă, din obedienţă, din superstiţie. C u toate astea, m ă dor uşor
rin ich ii (e posibil să fie şi efectul acetazolam idei). Ne um plem recipientele
cu apă fierbinte şi ieşim în frig, îndreptându-ne zgrib u liţi şi grăb iţi spre
şoproanele noastre, unde vom dorm i îm brăcaţi în toate hainele din rucsacuri.
în cameră, eu şi C ătălin dârdâim la două danturi. A devărul e că nu ştim
exact cât e frig, şi cât emoţie. Peste cinci ore vom porni în „ascensiunea finala1.
C ea la care visăm deja de câteva luni, cea de care ne tem em abia de câteva
zile. O ricum , îm brăcăm toate hainele (m i-am ţin ut o vreme recipientul cu
apa fierbinte lip it de rinichi), acum ne învelim în sacii de dorm it ca nişte
sarm ale spaţiale şi tragem peste noi şi păturile. Este cea m ai în altă altitu ­
dine la care vom dorm i: 4 540 de m etri. A m luat cu m ine o veche şi găurită
pereche de şosete, albe cu m odel în romburi, purtate cândva de bunicul meu
m atern, cel care m-a crescut şi care n-a călătorit niciodată nicăieri, cel pentru
care lum ea a fost la fel de largă cât satul natal. M i le pun, simbolic, în picioare
şi sper ca acolo unde e acum să se bucure, să fie m ândru de m ine şi, eventual,
să-m i pună o vorbă bună. El trebuie că ştie ce e-n sufletul m eu acum !
r n T h oron g P h e d i (4 42 0 m) -
12 m ai T horu ng L a (5 4 1 6 m) -
j M uktinath (3 71 0 m)

...m ă aflu intr-o vale pietroasă şi un cal se îndreaptă înspre m ine în galop,
pietrele sar cât colo de sub copitele lu i, aud distin ct cum se izbesc unele
de altele, calul galopează, iar eu îl aştept, îl aştept, îm i înfig şi m ai bine
picioarele între două pietre şi îl aştept să facă u ltim u l salt, să se izbească de
p iep tul m eu, să intre în m ine calul ăsta mare, transparent, ca lu l d e oxigen,
m ai are puţin, e foarte aproape, e aici, urm ează saltul spre p iep tu l m eu, e
atât de aproape, deja e în aer, în aer, aer... M ă trezesc şi sunt lac de apă, inim a
îm i bate de parcă eu aş fi fost calul în galop, durerea de rin ich i n-a trecut,
iar C ătălin are din nou o criză de apnee, respiră greu, chinuit, aritm ie, până
m ă liniştesc începe să se foiască, îl strig încet, îm i răspunde, era deja treaz...
11 întreb cât e ceasul: e ora 1. D in cauza lipsei de oxigen, am ândoi am dorm it
agitat, iar acum nu m ai adorm im cu nici un chip. C a şi cum corpul s-ar fi
autosesizat, a intrat intr-un fel de stare de veghe, răm âne în stand-by, simte,
ştie că ceva nu e în regulă. N u ne m ai ia som nul, deşi n-am do rm it decât
câteva ore, iar la ora 3 trebuie să fim în picioare pentru a ajunge devrem e
în trecătoare, înainte să se form eze norii, iar vrem ea să se strice. C ătălin
scoate Kindle-ul şi începe să citească. Eu încerc să m ă liniştesc, să-mi calmez
inim a, ţin ochii închişi şi m ă prefac că dorm , vreau să-m i păcălesc corpul
să adoarmă. In cele din urm ă aţipesc, dar e m ai m ult o stare de veghe. C ineva
bate la uşă şi m ă aud strigat, apoi îl aud pe C ătălin răspunzând. E R ishi, s-a
făcut deja ora 3. A cum e acum\
Peste o jum ătate de oră sala de mese e plină de trekkeri chiauni de somn.
Se pare că nim eni n-a p u tu t dorm i. Avem feţele um flate şi vorbim puţin
u n ii cu alţii, nim eni nu m ai stă de poveşti. Ne sorbim ceaiurile, m estecăm
fără poftă lipiile cu gem şi ne umplem în tăcere recipientele cu apă fierbinte. -| ~|9
Se sim te încordarea şi fiecare e doar cu el privind concentrat în propria cană
cu ceai. Good m orning, sunshine, îm i spune Amy, eu o maimuţăresc şi reuşim
să ne m ai destindem puţin. Se pleacă pe rând din Thorong Phedi. M ai întâi
am ericancele, apoi o landezii (care m ă încurajează cu o bătaie pe um ăr: See
yo u up there, ok?) şi alţii, cu care n-am apucat să ne cunoaştem , probabil
ruşi, căci ruşii nu vorbesc n iciodată cu nim eni. Plecăm şi noi, lăsându-i în
urm a noastră doar pe israelieni şi pe danezi.
Sim bolic sau din superstiţie, în interiorul gecii am un inel făcut la strung
ch iar de tatăl m eu dintr-un şurub de inox, purtân du-i gravat num ele -
A chim - , o iconiţă de plastic pe care m i-a dat-o m am a când am p lecat la
B ucureşti să dau adm iterea la facultate şi un căluţ din pânză roşie um plut
cu levănţică, să-m i parfum eze in im a şi buzunarele. R ăm ân în urm a băie­
ţilo r şi m ă închin pe furiş.
 ] Moonwalking prin zăpadă
o —I C eru l e p lin de stele, iar deasupra, sus pe m unte, lan ter­
nele celor plecaţi înaintea noastră se m işcă precum licuricii. E aproape ger.
Urcăm încet unul după altul - Rajeev, Rishi, C ătălin şi, ultim ul, eu - într-o
lentoare şi o tăcere care parcă nu vor să ne dea de gol m untelui. Se aud doar
pietrele m işcate sub bocanci, beţele lovind p ăm ântul îngheţat şi cântecul
câtorva păsări de noapte. D oar eu îm i ascult agitaţia din stom acul care a
început să m ă doară. în curând sunt nevoit să m ă opresc şi să-m i deşert
m ăruntaiele. O dată şi, peste puţin tim p, încă o dată. (N orocosul de C ătălin
e constipat de-o săptăm ână!) A doua oară nu le m ai spun băieţilor, aşa că
m ă m işc repede şi sper doar că nu şi-au dat seam a ce m i se-ntâm plă. Nu
vreau să-şi facă griji, dar dacă m ă apucă greaţa şi îm i vine să vom it, totul
s-a term in at aici pentru m ine.
D upă m ai bine de o oră în care n-am urcat cine ştie cât, căci ne m iş­
căm lent pentru ca respiraţia să poată ţine pasul cu noi, crestele cele m ai
în alte ale A nnapurnei sunt atinse de p rim ele raze ale soarelui şi zăpada de
pe vârfuri se face portocalie. Ne oprim, stingem lanternele, privim şi ascultăm
în tăcere cum se crapă de ziuă şi cum lu m in a fragedă a zorilor se prelinge
de după vârfurile de deasupra noastră. Jos, la T horong Phedi, e încă noapte,
dar noi ne scăldăm acum în răsăritul de rodie îngheţată, am urcat 5 000 de
m etri ca să-l respirăm cât m ai de aproape, să ne um ble pe faţă, să ne intre
p rin pori până în cel m ai întunecat şi cald cotlon al trupului...
D eja călcăm num ai pe zăpadă. Stratul nu e gros, uneori pietrele îşi arată
spinările îngheţate, dar mergem m ai greu, iar m ie stomacul îm i dă al treilea
sem nal neliniştitor. D in fericire, în afară de o vagă presiune în tâm ple (şi
de durerea de rin ich i) nu am nim ic. C ătălin îm i aduce am inte să m ai beau
apă, dar abia îl aud, parcă m i s-au înfundat urechile. După două ore de urcat
s-a lu m in at bine, însă ne m işcăm precum astronauţii, facem m oonw alking
p rin stratul subţire de zăpadă, fără ţopăieli, dar cu paşi rari şi len ţi, atenţi
să nu dereglăm ceva în noi, să nu ieşim din ritm u l respiraţiei, căci la fiecare
gest m ai zvâcnit respiraţia se-nteţeşte şi sim ţim direct în p iep t şi în cap
d ecalajul dintre efort şi oxigenul disponibil. E felul m untelui de a-ţi spune
să fii cu grijă, să calci um il, că poate nu ai ce căuta aici. De fapt, ce căutăm
noi a ic i?! Şi cum am ajuns până a ic i?! Ce vrem noi săfacem ?!
U rc respiraţie cu respiraţie ca şi cum m -aş agăţa de o invizibilă funie,
dar la un m om ent dat devin agitat, nu ştiu ce s-a întâm plat, p en tru câteva
clipe nu reuşesc să-m i reglez respiraţia, am senzaţia că mă sufoc, p arcă m ă
ia cu am eţeală şi, brusc, m ă sperii, m ă sim t singur şi părăsit. A m ceea ce
pare a fi un atac de panică. în ch id ochii şi-m i num ăr inspiraţiile. îm i revin.
N ici nu m ai ştiu, a fost doar o clipă în care m untele m i-a fugit de sub picioare
şi m -a lăsat suspendat în vid. îm i dau seam a abia acum în ce stare fragilă
suntem aici sus, în ce echilibru precar ne mişcăm şi cât de puţin lipseşte pentru
a ne pierde cum pătul, forţele, voinţa. O bosim repede şi ne oprim să ne
tragem răsuflarea după fiecare zece-douăzeci de paşi în care ne ascultăm
atent corpul. M uşchii nu m ai par atât de controlabili, dar în că ne susţin,
funcţionează, funcţionăm. Nu vorbim, dar suntem mereu cu ochii pe celălalt.
A erul este foarte rece, îm i trag bufful peste nas, dar sim t că m ă sufoc. E o
senzaţie ciudată, căci respir norm al şi sim t cum aerul rece mi se duce direct
în gât, dar, în acelaşi tim p, n-am suficient aer şi-m i sm ulg bufful de pe faţă.
D easupra m ea se află atâta cer, n iciodată n-am fost m ai aproape de cer ca
acum, dar respiraţia e doar un prelung şi în trerup t oftat. D esfac un pachet
de H alls şi sug un drops sperând m ăcar să am im presia că respir m ai bine.
B ăieţii sunt acum în urm a noastră şi nu-m i im aginez cum ar fi să duc cinci­
sprezece kilogram e în plus în rucsac. Intr-un fel m ă sim t vinovat, dar ştiu
că aici, pe munte, n-aş avea nici o şansă fără porteri, iar asta e chiar şansa lor
de a-şi câştiga existenţa. Supravieţuirea m ea înseam nă supravieţuirea lor.
L a un m om ent dat îm i dispar degetele de la piciorul stâng. Pur şi sim plu
au dispărut. A m o senzaţie de lipsă rece, o am orţeală în p artea exterioară
a labei piciorului. Este parestezia, unul dintre efectele secundare ale aceta-
zolam idei, ştiu asta de ieri când m i-au am o rţit pentru câteva m inute două
degete de la m âna stângă. Sper doar să-m i sim t din nou laba p icio ru lu i şi
să nu se extindă.
r n Sub streaşină lumii
S-a lu m in at com plet şi, pe m ăsură ce obosim , devenim
tot m ai nerăbdători. C u lm ile se succedă la in fin it şi de fiecare dată ne
aşteptăm să vedem trecătoarea, dar m ai apare o culme, şi apoi încă una şi
tot aşa, de parcă am urca pe spatele solzos al unui gigantozaur pietrificat
sub zăpezile astea acum m ilioane şi m ilioane de ani... Urcuşul nu m ai e atât
de abrupt, mergem mai uşor, dar drum ul pare că se lungeşte şi se tot lungeşte.
A r fi treb uit să fi ajuns deja. A r fi trebuit să fi ajuns ? Au trecut trei ore de
când am po rn it, facem paşi to t m ai m ărunţi cu răsuflări tot m ai grele. Un
vânt m oale m ă înviorează, îl respir cu nasul rid icat de parcă ar aduce cu el
oxigen. C el p u ţin stom acul m eu s-a m ai calm at (trebuie că tensiunea a fost
de vină, căci stom acul m eu cedează întotdeauna în faţa em oţiilor) şi, spre
surprinderea m ea, nu mă doare capul, sim t doar presiunea din tâm ple. M ai

I
devreme C ătălin m i-a arătat în zare un stâlp de care erau agăţate câteva kata,
eşarfele colorate tibetane, şi am crezut amândoi că este un p rim semn al
fap tului că ne apropiem de trecătoare. Era însă un banal stâlp de marcaj
din care acum tot în tâln im la distanţe regulate.
N i se pare că m ergem încet, însă R ishi şi R ajeev nici m ăcar nu se m ai
văd în spatele nostru. C ân d ne-am îndep ărtat atât de m u lt!? A m mers atât
de repede ? S-a-ntâm plat oare ceva cu vreunul din ei? Toate întrebările astea
le rostim în gând, căci vorbitul e un efort pe care-1 evităm . D oar ne oprim ,
privim lung înapoi să ştim care-i treaba. Facem o pauză m ai lungă în speranţa
că o să-i vedem m ăcar apropiindu-se în depărtare, însă ei nu apar de nicăieri,
iar noi suntem nerăbdători. Soarele s-a rid icat şi încălzeşte acum toată
căldarea asta um plută cu pietre, gheaţă şi zăpadă. Vedem în jur, la zeci şi
zeci de kilom etri depărtare, vârfuri lân gă vârfuri, după vârfuri, ca şi cum
dincolo de H im alaya ar fi încă o H im alaya şi tot aşa. Ne sim ţim m ici, dar
cât de m ici ne sim ţim , asta nu se poate spune.
D easupra noastră nu m ai e nim ic, totuşi suntem , cu adevărat, striviţi
de im ensitatea şi deschiderea care ne înconjoară. M ă sim t atât de m ic, încât
m ă gândesc că, de fapt, n im eni de o asem enea m inusculă dim ensiune nu
poate urca acest m unte şi că to tul nu e decât o iluzie a m in ţii, o proiecţie
a voinţei noastre, un vis dintre cele care seam ănă atât de bine cu realitatea,
încât în curând m ă voi trezi ţipând în patul meu de acasă, transpirat şi însetat.
C ât de real e ceea ce văd? Iar dacă, totuşi, ce fac acum e adevărat, dacă am
ajuns m ult prea departe de casă să m ă m ai p o t întoarce vreodată? M ă sim t
de parcă până acum aş fi zburat prin cosmos într-o navă cu viteza lum inii,
ia r p en tru drum ul înapoi am la dispoziţie doar un zepelin. A m deodată
senzaţia că am ajuns atât de departe şi la o aşa înălţime, încât drum ul înapoi
e imposibil de refăcut. M-am luat cu urcatul şi am trecut h o taru l interzis. M i
se pare, ca-n Tinereţe fă ră bătrâneţe..., că am mers m ult prea departe, că
distanţa s-a transform at în tim p, iar odată întors acasă, presupunând că voi
m ai ajunge vreodată, nu voi m ai găsi nim ic din ce-am lăsat...
Zăpada m i se pare im posibil de albă, îm i arde ochii, deşi p o rt ochelari
de protecţie speciali, cu palete laterale, ochelari pe care am p lătit o m ică
avere. D incolo de geam ul colorat şi protector, ţin pleoapele aproape lip ite |: ’■1
şi de o oră privesc num ai în jos, înspre bocanci. Păşesc cu privirea plecată 125
în propria um bră... D in când în când îm i ridic ochii m ijiţi înspre locul unde
ar trebui să apară trecătoarea despărţind m untele, apoi las capul la păm ânt
şi fac urm ătorii paşi cu o ch ii închişi. Păşesc sub soare pe suprafaţa unei
oglinzi înclinate... N u m ă doare capul, stom acul s-a m ai calm at, am învăţat
să ignor rin ich ii, tuşesc rar şi n ici m ăcar g âtu l nu m ă m ai ustură, însă încep
să mă usture ochii. D acă m ă u it înapoi sau fur o privire unui v ârf m ai înalt,
lum in a îm i plesneşte ochii precum lam a săbiei colonelului Lawrence. C e
analogii şi im agin i îm i vin în cap!? Sper că ăsta nu e felul p rin care HAS
se insinuează în trupul şi-n m intea cronicarilor literari... M ă întorc spre
C ătălin şi ne privim reciproc. N e zâm bim . Suntem în regulă. Trebuie doar
să continuăm să ne agăţăm de fiecare respiraţie, să punem , oricât de lent,
un picior în faţa celu ilalt p ân ă când trecătoarea se va arăta, p en tru că în
cele din urm ă se va arăta, se m ai poate ascunde o vreme, dar nu poate fugi...

r 1 5 428 m
—I N u ştiu de câte ore m ergem , nu ştiu câte culm i am lăsat
în spate, nu ştiu pe lângă câţi stâlpi de m arcaj am trecut, nu ştiu câte zeci
de m ii de paşi am făcut şi n ici cu câte sute de m etri ne-am apropiat de cer,
nu mai ştiu prea multe în general, căci efortul şi încordarea au diluat totul, timp,
gânduri, energie, dar la n ici două sute de m etri în faţă, undeva sus în coada
o ch iu lu i drept, zăresc zid u l cu steagurile tibetane ce m archează culoarul
trecătorii în m ijlocul căruia răsare şi o căbănuţă de piatră. Vedem şi trekkerii,
îi recunoaştem de la distanţă pe olandezi, sunt şi spaniolii... ThorungL a -
cea m ai înaltă trecătoare din lu m e! C ătălin m ă ia în braţe, eu îl strâng tare
pe C ătălin şi ne repetăm unul altuia, ca doi copii tem beli care nu-şi m ai
încap în piele de bucurie: „A m reuşit, b ăăăi! A m reuşit, în p u ia m ea! Bă,
eşti OK! Eşti bine, m ăăă? C e zici, mă, am ajuns!...“ în jurul nostru strălucesc
în soare A nnapurnele toate şi G angapurna! D upă m om entul de pură
descătuşare, ne trântim rucsacurile şi beţele lângă zidul căbănuţei înăuntrul
căreia un b ăiat um ple cu p o lo n icul căni cu ceai pentru trekkerii care sunt
toţi num ai guri deschise de entuziasm , şi ne ducem lângă steaguri să citim
plăcuţa, să ne fotografiem lângă ea: ThorungLa Pass, 5416mtr. Congratulations
f o r the success!!! Hope y o u en joyed the trek in M anang. See y o u a ga in !!!
A par şi israelienii, îi întâm pinăm şi unul dintre ei zice sec „Cum, asta a
fost tot ?“, dar, m ă rog, ăştia sunt ăia care fac obligatoriu trei ani de arm ată
şi p rin d cel p uţin un război de-o săptăm ână cu palestin ienii, or eu m -am
înscris la doctorat ca să scap ch iar şi de alea şase luni. O ricum , sunt com ­
p let ţicn iţi israelienii. Se duc pe uri dâm b în spatele căbănuţei, se dezbracă
com plet şi fac poze fluturând steagurile, cel... personal şi cel al Israelului,
în zăpada şi sub soarele de la 5 4 1 6 m.
Bem ceai, ne calm ăm , dar încă nu ne vine să credem că suntem aici, sub
streaşină lum ii, între T horungtse (6 48 2 m) şi vârful glaciar K hatung K ang
(6 4 8 4 m ), la o altitu d in e de două ori m ai m are decât am urcat vreodată.
Acum totul pare simplu, am m ai urca o m ie de m etri dacă am m ai avea unde,
oricum to tu l pare ca şi cum nu s-ar fi p u tu t întâm pla altfel. A poi ne dăm
seam a că suntem aici de m ai bine de o jum ătate de oră, iar R ish i şi R ajeev

0
 to t n-au ajuns. î i întrebăm pe israelieni dacă i-au văzut pe traseu şi ne spun
că da, au trecut pe lângă ei când se odihneau. Oare au fost buni ochelarii
ăia de soare de 1dolar p en tru R ajeev? D oar n-o fi făcut snow blindness !?
L -au ţin u t tenişii lu i de m uşam a? M ai urc o culm e, ceva m ai în altă decât
trecătoarea, ca să am o perspectivă m ai bună a văii, dar băieţii tot nu se văd.
în schimb dau de un bolovan pe care scrie „5 4 2 8 “ şi îm i dau seama c ă acesta
va fii, de fapt, recordul m eu de altitudine. Fotografiez bolovanul şi m ă întorc
la C ătălin exact în m om entul în care se văd şi băieţii noştri urcând poteca
de zăpadă. R ishi vrea să-i fac o poză cu p lăcuţa trecătorii, dar R ajeev se
m ulţum eşte să stea la um bră sub zidul căbănuţei.
în că nu e prânzul, dar n o rii s-au adunat pe cer şi începe să se întunece.
Probabil a crescut şi presiunea atm osferică, m ă doare din nou capul şi am
ch iar am eţeli uşoare. Sunt şi zăpăcit de la lum in a reflectată de suprafaţa
zăpezii, căci m i-am tot scos ochelarii pentru fotografii... R ishi dă sem nalul
de plecare şi ne spune ce ne-aşteaptă: o coborâre abruptă şi continuă de
cel p u ţin trei ore prin Jh o n g Khola, o vale lungă de 25 de kilom etri num ai
cu piatră. N ici nu e nevoie să ne dea atâtea informaţii, căci vedem noi singuri
ce se cască la picioarele noastre. D acă acum o jum ătate de oră nu ne venea
să credem că am ajuns aici, acum nu ne vine să credem cât avem de coborât
şi, m ai ales, în ce condiţii. Practic, dincolo de valea asta nu se m ai vede nimic.
In cea m ai glorioasă zi a noastră, orizontul ne apare ca un deşert de piatră
în p an tă! A sta e to t ce vedem . Asta e pedeapsa de a fi urcat pân ă aici. Stră­
batem acum partea în tu n ecată a trecătorii.

r 1 D eşertul d e piatră
Trecătoarea este gran iţa dintre provinciile M anang, pe
care am traversat-o în ultim ele zile, şi M ustang, două regiuni despărţite de
lan ţu l A nnapurna şi care sunt foarte diferite ca vegetaţie şi clim at. în
M ustang, zăpada dispare după câteva sute de m etri, nu vom m ai vedea iaci,
dar vom în tâln i to t m ai m u lţi cai şi va trebui să parcurgem zeci de k ilo ­
m etri pân ă când vom m ai in tra într-o pădure. A m ajuns într-un alt tărâm .
A ici e deşert, un deşert de piatră şi ţărână, ca şi cum Dumnezeu ar fi basculat
în locul ăsta toată p iatra care i-a rămas de la Facerea lum ii. N ici un copac,
nici un arbust, n ici un tufiş, n ici un fir de iarbă sau vreun pârâiaş. M ilioane
şi m ilioane de m etri cubi de piatră. C ătălin m ă sim te apăsat de peisajul ăsta
arid şi greu, şi-m i pune din nou căştile iP odului la urechi. P in k Floyd -
L earning to Fly:

...Above the p la n et on a w in g a n d a prayer,

M y gru bb y halo, a vapour trail in the em pty air,
Across the clouds I see m y shadow fly...

C h itara lu i G ilm our m ă face uşor, plutesc peste deşertul de piatră, ori­
zo ntul se um ple de poezia distanţei, a în tin d erii accesibile doar ochilor şi
aripilor pe care nu le ai, dar pe care ţi le am inteşti, pe care le sim ţi bine -\2Q
ascunse undeva în carnea ta obosită... 129
 Dacă până acum am urcat cum am urcat, coborârea este însă îngrozitoare.
C u toate că nu facem un pas fără să ne proptim în beţe, genunchii ne sunt
m ai solicitaţi decât ne-au fost până acum toţi muşchii picioarelor. Braţele
ne am orţesc de la atâta încordare şi sprijinit în beţe, palm ele ne ustură, iar
gleznele, ei bine, ne rugăm la D um nezeu să nu călcăm strâmb şi să ne luxăm
vreuna sau să ne cedeze vreun ligam ent. C ătălin se întreba ieri dacă acest
traseu se poate face şi în sens invers, dacă p oţi ajunge în trecătoare urcând
dinspre M uktinath. Insă oricât de solicitantă ar fi, şi este, coborârea pe aici,
urcatul ar fi aproape im posibil. Poţi coborî valea în trei-patru ore, dar de
urcat ţi-ar lua zece, plus că ai ajunge în trecătoare după-amiaza, adică în cel
m ai nefavorabil m om ent pentru cei peste 5 000 de metri. A sta dacă nu cumva
ai face ascensiunea pe tim pul nopţii, să ajungi în trecătoare până-n prânz,
ca să ai tim p să şi cobori apoi până la Thorong Phedi. D ar problem a insur­
m ontabilă răm âne, de fapt, aclim atizarea. D iferenţa de altitudine dintre
M uktinath şi T horung La este m ult prea mare (1 600 m) pentru a fi suficient
de aclim atizat la plecare şi pentru a urca atât de m ult într-o singură tură.
Pentru asta ar trebui să te opreşti o zi la jum ătatea traseului, adică să-ţi pui
co rtul în aceste râpi p ustii, în m ijlocul văii de piatră, unde nu e n ici o sursă
de apă, iar noaptea vânturile şi frigul devin de neîndurat. C a să străbaţi
această trecătoare, aşadar, nu există decât o singură cale, cea pe care tocm ai
o urm ăm noi acum.
Coborâm vreme de trei ore, prin vânt, şi ne îndoim că pe păm ânt a existat
vreodată altceva decât piatră. Suntem cuprinşi de oboseală şi deznădejde,
ca nişte copii p en tru care drum ul devine prea lung şi continuă să întrebe
dacă m ai e m ult p ân ă la destinaţie. Rishi şi R ajeev nici m ăcar nu ne mai
răspund când îi întrebăm cam cât ar m ai fi până la prim ul sat de la poalele
m untelui. C ătălin : „Bă, m ie-m i cam trem ură ţurlo aiele!“ N ici m ăcar nu
mi-e ruşine s-o spun, şi eu sunt aproape sfârşit, oricum nu-mi mai doresc nimic
de la ziua de azi. A fost destul!
Ne oprim în satul C habarbu, la prim a casă de la baza văii, dar, deşi sun­
tem lih n iţi, nici nu ne putem bucura cu adevărat de m âncare. Până la
M uktinath, unde trebuie să ajungem pentru a ne petrece noaptea, m ai sunt
câteva ore bune. L a un calcul sim plu, ziua de azi arată aşa: ne-am băgat în
pat ieri, în ju r de ora 9 seara, am dorm it până pe la ora 1, Ia ora 4 am pornit
spre T h o run g La, unde am ajuns în ju r de ora 9, acum este ora 14 şi mai
avem trei-patru ore de traseu. Când vom ajunge în M uktinath se vor fi făcut
şaisprezece ore de când to t urcăm şi coborâm H im alaya în tre altitu d in ile
4 42 0 m - 5 4 l 6 m - 3 7 1 0 m , adică o ascensiune de 1 000 de m etri urm ată
de o coborâre de 1 70 0 de m etri în ceva m ai m ult de o ju m ătate de zi.
Sin gu ru l m om ent p lăcut este apariţia unei chinezoaice sim patice pe care
am m ai văzut-o pe traseu, dar cu care n-am apucat să vorbim . N oi m âncăm
în curtea casei, iar ea ne aruncă din drum un „Shanti! S h a n ti!“ şi trece m ai
departe zâm bindu-ne. îl întrebăm pe R ishi ce ne-a zis. „Pace“, în sanscrită.
Pe măsură ce reintrăm în natură, ne revenim . Avem acum în faţa noastră
im aginea spectaculoasă a unui relief cum p lit de aglom erat: podişuri, cani­
oane, terase, văi şi alb ii de râuri, to tul pe fundalul m unţilor din m ijlocul
cărora se în alţă vârful D haulagiri (8 167 m ). M u lţi nu văd în toată viaţa
lor atâtea forme de relief şi atâţia m unţi cât vedem noi acum dintr-o singură
privire. Totul pare un fel de vedere luată dintr-o perspectivă inaccesibilă fiinţelor
am ărâte care suntem. C e ne im presionează însă nu este atât scara geografică
la care avem acces, cât eterogenitatea reliefului. Totul este atât de amestecat,
în cât pare atelierul n atural al unui zeu, m agazia cu forme de relief rămase
pe dinafară la Facere sau care abia acum urm ează să fie plasate altundeva.
Solul e însă arid, iar clim a foarte uscată. D in cauza lan ţului muntos atât de
în alt, s-a creat aici o „um bră a p lo ii“: norii nu ajung niciodată în regiunea
M ustang, răm ân agăţaţi în culm i, doar um bra lo r cade dincoace, în această
depresiune. Şi cu toate astea, la marginea unui pod, vedem un pâlc de brânduşe.

r Depresia
O
M uktin ath este un orăşel ridicat din ţărână. L a fiecare
pas stârnim un nor de praf, iar de-o parte şi de alta a u liţei prăfoase fem eile
ţes la război fulare din lân ă de iac1. în spatele fiecărei ţesătoare, pe bârne,

1. Iacul este un animal cu păr foarte lung, care poate ajunge chiar şi la 6 0 de centi­ 130
metri şi este foarte rezistent, fiind folosit la confecţionarea de frânghii, saci, corturi. 131
sunt aşezate zeci de şaluri şi fulare în toate culorile, ciorapi şi şoşoni, căciuli
de lână. U n grup de băieţi şi-au parcat m otocicletele şi stau de vorbă. Poartă
blugi, converşi, geci din (probabil im itaţie de) piele, hanorace cu înscrisuri
am ericane. U ndeva la m argine, lângă o groapă, o duzină de bărbaţi trag cu
arcul în două ţinte aflate la distanţă de 50 de m etri una de cealaltă, în spatele
cărora se află saci de nisip. Trag pe rând şi când epuizează săgeţile (cele m ai
m ulte se înfig în saci) schim bă ţinta. U nul dintre ei trece pe lân gă m ine şi
m ă întreabă de unde sunt. From Romania, îi spun. Oh, so rom antici exclamă
el zâm bind.
D upă o aşa zi, la cină cer o friptură de iac, dar nu e bună de nim ic. E
tare, aţoasă şi posacă (precum an im alu l). D upă o tentativă nereuşită de a
face un duş cald (ţevile erau conectate la un fel de butelie de gaz ruginită),
ne dăm seama că ceva straniu se întâm plă cu noi. Suntem singurii trekkeri
din „grupul nostru“ care înnoptăm nu în acest guest house (pustiu, de altfel),
dar în tot M uktinathul. A jungând m ai devreme, apoi şi plecând m ai repede
||ri

din trecătoare (noi i-am aşteptat pe R ishi şi pe R ajeev aproape o oră), toţi
trekkerii cu care ne-am îm p rieten it pe traseu, în special olandezii şi am eri­
cancele, au mers cu un sat m ai departe. E prim a seară în ultim ele cinci zile
când m âncăm singuri şi nu ne îm părtăşim poveştile de peste zi cu ceilalţi,
m ai ales acum când, şi abia asta e partea cu adevărat ciudată, ne dăm seama
că tocm ai ne-am atins ţelul, am trecut deja prin încercarea p en tru care am
bătut atâta drum , şi că nu ne m ai aşteaptă cu adevărat n im ic in citan t în cele
treisprezece zile rămase. C e m ai avem noi de aşteptat şi de dem onstrat de
aici încolo!?
Scăderea bruscă a n ivelului de adrenalină ne aruncă în p lin ă depresie.
Poate fi şi un alt efect secundar al acetazolamidei, dar C ătălin nu a luat pastila
şi se află în aceeaşi stare deplorabilă. N u ne vine să credem că tocm ai am
trecut prin T horung L a {oare chiar am trecutprin ThorungLa ?!) şi că acum,
la num ai o jum ătate de zi după, to tul chiar s-a sfârşit. Totul a trecut, totu l 1;
este trecut. Thorung La nu mai există, g ata!, doar fotografiile au rămas. Brusc, 1;
 ne dăm seam a că nu ne-am bucurat Suficient de ceva ce poate n-o să m ai
apucăm să facem nicio d ată în viaţa noastră. R ealizăm cu o durere aproape
fizică faptul că nu am absorbit m om entul nostru de glorie alpină, că nu l-am
in terio rizat suficient, că nu l-am asim ilat cu toată fiinţa noastră. G ândul

ăsta ne loveşte în m oalele capului, ne străpunge inim a, ne taie picioarele.

Băi, ne-am bătut jo c de norocul nostru! C um de s-a întâm plat atât de re­
pede ? C e-i asta: extaz şi agonie ? D e ce n-a durat? C e căcat ni s-a întâm plat,
băi, C ătăline ? Unde am fost noi şi uite unde suntem acum ! De ce am coborât,
cum de am căzut atât de repede? C e p u ia m ea facem acum ? D e d im ineaţă
urcam la peste 5 000 de m etri, acum suntem cu aproape 2 000 m ai jos. Băi,
2 0 00 de m etri futuţi în jum a’ de zi! Şi unde am ajuns? A ici, într-un guest
bouse de căcat, îm p uţit şi fără duş, m estecând la infinit orez fiert, supă Ia plic
sau friptură de iac m ort de bătrâneţe vara trecută, într-un sat pustiu, îngro­
pat în p ra f şi balegă, singuri şi term inaţi, fără m ăcar să ne fi lu at răm as-bun
de la p rieten ii noştri de griji, spaim e, vise...
Iţi dai seam a!? N-o să-i m ai vedem n iciodată! C ăci, da, de m âine încolo
fiecare va avea cu to tu l alt traseu, ştiam asta, u n ii o să plece din N epal, căci
vor să ajungă în India, în Laos, în V ietnam , n im en i nu răm âne ca noi trei
săptăm âni în acelaşi loc, după care m ai şi plecăm acasă la jo b urile şi vieţile
noastre plicticoase, ei ştiu că sunt şi alte ţări de văzut, ei aleg să trăiască şi
alte vieţi, ei se duc să urce şi alţi m unţi oricât de înalţi, ei se duc să coboare
şi alte văi oricât de adânci, ei traversează şi alte râuri... N ici nu ne-a trecut
p rin cap că n-o să apucăm să celebrăm cu to ţii în acelaşi guest house din
m otive de întârzieri atât de m ari pe traseu. Şi pentru că n-am anticipat asta,
nici m ăcar nu am făcut schim b de adrese de e-m ail, telefoane, nim ic,
de-acum suntem p erfect străini faţă de cei alături de care am avut cea mai
nebunească aventură a v ieţii noastre, nu ne vom m ai găsi n iciodată, iar noi
suntem blocaţi aici, fără nici o m otivaţie, fără n ici un ţel răm as... C e mai
facem noi acum în H im alaya? C e dracului ne-a m ai rămas de făcut? O să
m ergem aşa, în neştire, pe la altitu d in i banale, tot coborând, coborând în
fiecare zi, tocindu-ne m in ţile şi trupurile cu oboseala, cu p lictiseala, cu
nostalgia asta cruntă, pân ă când din visul nostru nu va răm âne decât o
am intire, o am intire de nota 0, o am intire de nivelul m ării! Băi, asta o să
facem ? A sta am ajuns să facem ?!...
C ătălin s-a prăbuşit pe pat, începe să vorbească despre G eorgiana, că
nu m ai suportă să fie atât de departe de ea, că-i e un dor cum p lit, că fără
ea el nu m ai face nici un pas, or noi m ai avem de stat prin m un ţii ăştia încă
pe atât, că ce naiba ne facem , hai să închiriem un jeep pân ă la Jom som şi
să luăm de acolo avionul până la Pokhara, cât poate să ne coste, avem dolarii
la noi, şi să plecăm naibii acasă, oricum aici nu ne-a mai rămas n im ic de făcut,
nim ic, suntem captivi în N epal, înţelegi, M arius, captivii
Eu am un n od în gât, dar C ătălin are lacrim i în ochi. N ici nu ne mai
putem privi, căci vedem fiecare în ochii celu ilalt starea deplorabilă în care
ne aflăm. Pur şi sim plu nu înţelegem ce n i se întâm plă de o jum ătate de
oră încoace. C um am ajuns în starea asta, cum e posibil să clacăm în felul
ăsta?! Suntem com plet epuizaţi, epuizaţi în toate felurile posibile. N -am
dorm it decât p atru ore în ultim ele două zile în care am m âncat p u ţin şi
prost şi am m ărşăluit şaisprezece ore prin bolovani, p rin aer rarefiat, prin
zăpadă, prin deşert... Şi prin noi înşine.
 I ~I Muktinath (3 710 m) -
13 mai Jom som (2 760 m) -
L J M arpha (2 667 m)

N e trezim m ai târziu, căci decidem s-o luăm uşor şi să ne m enajăm . R ă­

m ânem pân ă la prânz în M uktin ath ca să vizităm tem plul, apoi p lătim un
jeep până la jom som , evitând astfel să facem pe jos, în starea în care suntem,
un drum lung, m onoton, p lin de p ra f şi, inevitabil, deprim ant.
Tem plul de la M uktinath, a cărui vechim e e dovedită chiar de m icim ea
şi de sim plitatea lui, este unul dintre cele m ai vechi din lume. Legenda spune
că, în secolul VIII, tem plul a fost vizitat chiar de Padmasambhava, cunoscut
drept „al doilea Buddha“. D ealul la poalele căru ia se află este îm brăcat în
pânza peticită, m ulticoloră a steguleţelor de rugăciune şi a eşarfelor budiste
kata. M u lti in d ien i au ven it în pelerinaj, aşa că e destulă agitaţie în curtea
tem plului, singurul loc unde avem acces şi noi, europenii (pentru că mâncăm
carne de vită, iar dacă noi suntem vegetarieni, oricum au m ân cat părin ţii
noştri). Insă şi în curte au loc câteva ritualuri, dintre care cel m ai interesant
pare a fi cel în care oam enii se dezbracă şi trec pe sub cele 108 (cifră sfântă
la budiştii tibetani) de guri de apă, în form ă de cap de vacă, dispuse în
sem icerc, lăsându-se udaţi şi bând din apa sfântă venită din m unte. In rest,
se sparg nuci de cocos pe un m ic altar sau pe statuetele cu Shiva şi cu ceilalţi
zei. G rădina tem plului e p lin ă de sadhu şi cerşetori, iar la intrare se vând
coliere, brăţări, im agini şi statuete cu zei.
A ici, în M uktinath, are loc, la sfârşitul lu i august, un festival de curse
de cai n um it Yartang. Parcă-i şi văd galopând p rin ţărâna şi p rin p raful de
a ic i! în ain te de a ne urca în jeep ul care să ne ducă la Jom som , cum păr de la
o fată, cu 325 de rupii (4,5 dolari), o căciulă de lân ă pe care scrie „T horung
L a Pass 17 599 ft“. N u că aş avea nevoie de ceva care să-m i am intească de
ziua de ieri, e doar un gest de m ândrie.
în jeep ul M an in d ra (care are pe capotă un abţibild cu Bob M arley, iar
pe oglinzile laterale, cu C he Guevara) ne înghesuim 16 oam eni: noi patru,
restul in d ien i v eniţi în pelerinaj la tem plu. Pe drum şoferul va opri şi va
mai lua încă doi. Drumul cu jeepul prin arida şi prăfoasa regiune M ustang este
un off-road perfect pe muzică (la un post de radio nepalez) de hip-hop indian
cu ceva sample-uri jam aicane. T im p de o oră şi jum ătate (şase ore am fi făcut
pe jos) nu vedem m ai n im ic în afară de praf, ridicat la orice pală de vânt,
pietre, dealuri de pământ uscat şi canioanele unor râuri aproape secate. Suntem
în p lin deşert m untos p rivind undeva sus, cu vârful înfipt în nori, un
D haulagiri com plet înzăpezit. La un m om ent dat, undeva la cincizeci de
m etri depărtare de drum , îi zăresc pe olandezi odihnindu-se pe un bolovan.
Le fac cu m âna isteric, m ă văd am ândoi, dar n-au nici o reacţie, şi atunci
îm i dau seama că nu m ă recunosc din cauza eşarfei pe care o ţin pe faţă, aşa
că o sm ulg şi, cum barba m ea e deja celebră pe aici, am ândoi sar în picioare,
îşi dau jos pălăriile şi le flutură în aer până când jeepul nostru dispare intr-un
nor de praf. A bia acum este ultim a oară când ne vedem cu ei. în tâln irea asta -j 3
neaşteptată a fost un bonus din p artea providenţei. 139
r n Snakes & snacks

Jom som (N oul fort) este un orăşel cu străzi pavate cu

piatră, m agazine, o bancă, post telefonic, spital şi aeroport, adică o pistă
asfaltată de câteva sute de m etri, situată într-o vale cu pietre, m ărăcini şi
câţiva copaci. Suntem luaţi în prim ire, m ai bine zis pe sus, de un vânt teribil
care, literalm ente, ne m ută din loc, ne grăbeşte paşii, ne flutură hainele.
Aşezat pe culoarul dintre aceste lanţuri muntoase, în Jom som doar dimineaţa
până-n ora zece nu bate vântul, perioadă în care, de altfel, se efectuează toate
zborurile de pe aeroport. Pentru p rim a dată suntem nevoiţi să folosim şnu­
rurile ochelarilor şi ale pălăriilor. V ân tul bate cu atâta putere, în cât abia
înaintăm pe străduţele pietruite spre postul de poliţie unde ne vom ştam pila
permisele. A ici ne înregistrează o fată care lucrează la un amărât de calculator;
o întrebăm câţi trekked din România are în evidenţă. Fata caută în calculator
şi nu ne găseşte decât pe noi. A runc un ochi pe tabelul de azi şi văd num ele

% w v
i RPPLE BRANDT
Z. RPRfCOT BRRHOY
5. PERCH BRRHOY 3. şw şţ& t suinii
4 (\PRfC0T 8. vjlfW
s. \pple d o i c e ţ c m n s(.
V.
e.Him uyw nHONEY
v ii c i ^ ^ ^
7 DRIED \RPLE fii FfRICOT IS. ^
8. SE(\S0Nf\l Ff^ESH FRUITS Z. Tffcpft f

i ş m . m
danezilor, precum şi următoarea lor destinaţie: Tatopani. Nici cu ei nu ne vom
reîntâlni, pentru că p rin Tatopani vom trece abia peste câteva zile.
M ergem să m âncăm la un restaurant adevărat, în al cărui m en iu scrie
snakes în loc de snacks, dar care are o baie curată si unde există de toate:
vas de W C , chiuvetă, policioară, săpun, oglindă. Astea sunt lu xu l a ic i! M ă
privesc în oglindă prim a dată după trei zile şi sunt aproape de nerecunoscut:
am cearcăne, sunt ars de soarele de ieri pe frunte, un deget deasupra sprân­
cenelor, exact locul răm as neacoperit de căciulă; buzele uscate şi crăpate
de la soare şi de la vânt m i se exfoliază precum foiţele de pe ceapă, iar barba
m i-a crescut m ai m are decât părul, a-nceput să se-ncreţească şi să devină
roşcovană în ju ru l gurii.
în stradă, un copil se joacă cu o m ică elice prinsă în vârful unei scobitori,
iar un altu l plim bă o bicicletă cu cauciucurile roase. A sta după ce ieri am
văzut un puşti alergând după un cerc învârtit cu băţul, iar acum câteva zile
un b ăieţel îm pingând o bâtă cu două CD -uri prinse la capăt pe post de roţi.

rwdlîfMIER
U n m agazin se cheam ă W in d Horse, iar m ai încolo trecem pe lân gă Jim i
H endrix R estaurant... Hey, M arius, w h ereyo u go in with that backpack in
y o u r hand?
Plecăm , de data asta pe jos, spre M arpha, u ltim a noastră destinaţie de
azi, pe valea secată a unui râu unde vântul bate încă şi m ai năprasnic. Un
pâlc de copaci este atât de îndoit de vânt, încât vreau să fac o poză, dar vântul
îm i sm ulge din m ână capacul obiectivului. H ainele flutură pe noi ca stea­
gurile pe beţe şi avansăm greu, cu bufful tras pe faţă. O dată cu seara ajungem
şi în Marpha, the delightful capital o f apple brandy (mi-e aşa poftă de-o friptură
şi de-un pahar de alcool!), un sat înconjurat de munte, livezi de m eri şi albia
râului. M arpha este, de departe, cel m ai frumos sat prin care am trecut până
acum : case din cărăm idă albă, cu tocărie de lem n sculptată şi vopsită în
negru, străzi înguste şi pavate cu lespezi de piatră pe sub care se aude curgând
apa captată de un străvechi sistem de drenaj... M arpha arată ca un orăşel
european medieval, doar că nu în stil gotic, ci grecesc.
 N e oprim la m arginea satului, la o pensiune în toată regula unde facem,
în sfârşit, duşul cu apă caldă la care visăm de aproape o săptăm ână. Apoi
m ergem să m âncăm , eu cer o friptură de pui şi beau câteva pahare de raksi,
rachiu de mere, m ândria locală. Sim t că le merit. D eodată însă m ă loveşte-un
gând: „Băăi, ce-o fi făcut Barcelona cu R eal M ad rid în returul sem ifinalei
de-acum ... o săptăm ână?“

142
143
 v. > 4 1 m t
i 4 • i i if
V i
i \ , i 1 - J

4' fill d -| . J *
! ’ J A
i
"j '■ 1
1 i y
f 1 1 ; , y :
i' \ * i H y *,■ j .
 1 a m ai M a rp h a (2 667 m) -
T' Ghasa (2 013 m)

N e trezim m ai devrem e astăzi pentru că vrem să ne plim băm pe stră­

duţele încântătoarei capitale a rachiului de mere, unde cârcium ile sunt toate
pe stânga (există ch iar un Yak D ance Pub care are m asă de b iliard ), iar
m agazinele de suveniruri, plus o H im alayan Library, pe dreapta. U na dintre
casele de cărăm idă albă are pereţii exteriori curbaţi, iar scările sunt turnate
în form e rotunde şi neregulate de altă culoare, de parcă spiritul lu i
H undertw asser a ven it cândva în trekking pe aici. M arpha nu este doar cel
m ai frum os sat în tâ ln it până acum, dar şi cel m ai turistic. Fetele şi femeile
care vând bijuterii, haine şi obiecte de artizanat trag de noi la propriu pen­
tru a in tra în m agazine, dar asta şi din vina noastră, căci ieri-seară, ca să
scăpăm de ele, le-am prom is c-o să revenim azi. O ricum , p u ţin i turişti ajung
în partea asta a m untelui, căci, odată coborâţi din trecătoare, m ajoritatea
preferă să ia avionul de la Jom som spre Pokhara. C um , de altfel, şi noi era
cât pe ce s-o facem acum două seri. D in fericire, azi suntem remontaţi, în
parte şi datorită lui Rishi, care ne-a povestit ce ne aşteaptă zilele urm ătoare.
Vom avea parte de cel p u ţin două zile de trekking com parabile ca lungim e
şi dificultate cu cele de până acum. Suntem în formă, suntem OK, m ai vrem.
W ere on the trekk again! Pe m ăsură ce depresia de alaltăieri seară s-a topit,
ne-a crescut încrederea în noi. In fond, noi am trecu t p rin T horung La\
U na dintre casele impunătoare ale satului comemorează vizita călugărului
zen japonez Ekai Kawaguchi, care, în 1899, s-a oprit aici, pentru câteva luni,
din drumul său spre Tibet. Deşi prost echipat, excentricul explorator Kawaguchi
a fost prim ul străin care a ajuns în Lhasa, „oraşul interzis".
D in m ijlocul satului, pe m unte în sus, se în alţă un tem plu b udist până
la care urcăm num ărul sfânt de 108 trepte. C u rtea in terioară a tem plului,
pavată cu lespezi m ari de p iatră şi străjuită de steaguri p o rto calii, îm i
am inteşte de shaolinii din film ele cu karate de pe casetele video de când
eram noi m ici. Privim de sus acoperişurile caselor din sat deasupra cărora
stive de lem ne de foc se usucă Ia soare. Intr-un colţ, aşezaţi pe o scară, doi
băieţi, v iito ri înţelepţi budişti, ascultă o m elodie la telefonul m obil. Lui
C ătălin m elodia i se pare cunoscută şi m ă întreabă cine cântă. R ihanna,
Umbrella, zic eu tare şi băieţii ridică privirea zâmbindu-ne. Le fac o fotografie.
D ragă Rihanna, eşti zâmbetul dintre un budist practicant şi un ortodox pasiv!

Telefonul acasă
-e -
A stăzi ne aşteaptă cel m ai lung traseu al trek k in gu lu i
nostru, peste 30 de kilom etri, din care m ai m ult de jum ătate prin valea râului
K ali G andaki (un râu m ai vechi decât H im alaya şi care aparţine b azin ului
G angelui), considerată, cu deschiderea sa de câteva sute de m etri, cea m ai
largă din lum e. T im p de secole pe aici a fost o im portantă rută com ercială:
se căra sare din lacurile tibetane şi se ducea, la schimb, orez şi orz. M ărşăluim 146
ch iar p rin albia secată a râului, din care acum nu m ai curge decât un braţ, 147
 şi care arată precum o câm pie de piatră, p raf şi nisip, de la m argin ile căreia
se ridică m unţii îm p ăduriţi, căci peisajul, m ăcar în depărtare, începe să se
înverzească d in nou. Pe alocuri însă p raful este atât de fin, iar stratul atât
de gros, încât picioarele n i se afundă câţiva centim etri şi urm a tălp ii arată
ca a lu i A rm strong în solul lunar. M otocicletele, jeepurile şi autobuzele care
m ai trec pe lân gă noi ne acoperă instantaneu cu o peliculă de praf. N u ne
m ai dăm jos eşarfele de pe faţă, iar când se apropie m aşinile ne întoarcem
cu spatele, băgăm capul în piept şi ne ţinem respiraţia cât de m u lt putem ,
apăsând eşarfele cu palm a. Satele de aici arată bine, etnicii thakali sunt m ult
m ai înstăriţi decât m anangii şi gurungii de pe munte, iar interioarele caselor,
p rin curţile cărora vedem m otociclete, sunt îngrijite. N epalul nu m ai pare
atât de sărac, iar tem peratura şi peisajul s-au schim bat încă o dată com plet:
ziua m axim ele atin g şi 30 de grade, iar în ju ru l nostru sunt acum păduri
de p in i albaştri, brazi arg in tii şi mesteceni, dealuri, lanuri de grâu şi grădini
cu flori, iar câmpuri de marijuana răsar din nou, peste tot, p rin şanţuri, pe
lân g ă garduri, pe m arginea râului. M arijuan a e urzica N epalului. O riunde
te-ai u ita îţi zâm beşte ironic frunza ei în trei petale. O s-o visez la noapte.
N e oprim pentru prânz la o pensiune aproape şic din K alopani (Apa
Neagră), un sat m ontan cam ca M oeciu, doar că înconjurat de cele trei vârfuri
N iigiri (N ilgiri N orth are 7 061 m ), Tukuche (6 920 m ), A nnapurna I (opt-
m iaru l pe care s-au făcut cele m ai puţine ascensiuni reuşite şi pe care l-am
văzut şi de pe partea cealaltă) şi, fireşte, m aiestuosul D haulagiri (8 167 m ),
al cărui v ârf e m ai m ereu în nori, precum castelul de gheaţă al u n u i zeu
introvertit. Pensiunea e ţin u tă de un bărbat, iar la masă suntem serviţi de
cele trei fete ale lu i, toate având sub 10 ani. Bem cidru de mere. C ontra
cost, putem suna acasă de pe m obilul lui. îl sun pe tata şi, tim p de două
m inute, nu apuc să-i spun decât că sunt bine şi să nu-şi facă g riji dacă
n-apuc să-i m ai telefonez. El zice bine şi asta e tot, căci sunetul ajunge deca­
lat cu 20-30 de secunde, de parcă tata ar fi la bordul navetei Apollo 13. M esajul
im p o rtan t a fost însă transm is şi, cel puţin, ne-am auzit vocile.
In satele prin care trecem a început secerişul. în tâln im oam eni care culeg
grâul folosindu-se de două beţe p rin care trag spicele pe care apoi le lasă
să cadă într-un coş im ens de nuiele purtat pe umăr. Pe uliţă, doi copii se
joacă cu o praştie, iar C ătălin aşază cotorul unui m ăr pe un gard de piatră.
I
 C o p iii trag cu p raştia pe rând şi sunt cât pe ce să-l nim erească, dar spre
dezam ăgirea lor asta nu se întâm plă. Lc dăm , drept consolare, nişte bom ­
boane şi plecăm , dar nu facem nici zece paşi că încep să ne strige şi vin după
noi să ne arate că tocm ai au spulberat cotorul. Sunt de-a d rep tu l fericiţi.
M ai încolo, o fetiţă desenează cu un creion bont pe un petec de hârtie. îi
dau un pix m etalic, lucios, cu capac, fetiţa face ochii mari, nu-i vine să creadă
ce-a prim it, după care se ridică şi fuge cu p ix u l în casă ca şi cum i-ar fi fost
team ă c-o să m ă răzgândesc. Vegetaţia, clim a, solul, anim alele, toate se
schim bă de la o provincie la alta sau în funcţie de palierele de altitudin e.
C eva răm âne totuşi neschim bat în orice parte a N epalului ai ajunge şi acest
lu cru sunt m ucii copiilor. Pe care continuăm să-i răsfăţăm cu bom boane
şi să-i fotografiem .
E 10 seara şi nu dorm . A m ieşit în curte pe un scaun alb din plastic din
cele care există probabil în toate cârcium ile rurale din lum e, sorb dintr-o
bere Everest şi privesc luna, ea, stăpâna nopţii, cum se strecoară p rin poarta
deschisă printre nori... Toate lu m in ile casei s-au stins, R ishi şi R ajeev cară
rucsacuri în vise, C ătălin a m ai citit ce-a citit şi probabil acum doarm e şi
el, iar din sat se aud, răzleţ, m ugetul unui bivol şi ţip ătu l vreunei păsări a
nopţii. Pădurea de p in i de peste râu parfum ează toată valea, m ă las în voia
nostalgiei şi în am orţeala berii. Prim a dată de când sunt în H im alaya mă
gândesc cu adevărat la altceva decât la călătoria noastră. M ă gândesc la un
p rieten atât de drag, care însă nu m ă m ai aşteaptă nici m ăcar acasă. V isul
e oglinda absenţei. D acă l-aş visa...

3
15 Noaptea
greierilor
electrici
 Ghasa (2 013 m) -
15 mai
Tatopani (1189 m)

M ergem toată dim ineaţa p rin păduri, urcăm costişe după costişe, vedem
sute de şopârle, trecem pe lângă cascada R ukse şi peste the deepest g o rg e in
the world, situat între vârfurile A nnapurna I şi D h aulagiri şi care ch iar este
adânc, atât de adânc, încât, deşi ne aflăm pe un drum stâncos chiar deasupra
lui, abia îl vedem, la zeci de m etri sub noi, privind prin zoom ul aparatelor
foto. M ergem în continuare pe valea râului K ali G andaki, a cărui apă învol­
burată şi am estecată cu p ăm ân t chiar e neagră. D ar lucrul care ne em oţio­
nează cel m ai tare nu sunt toate aceste superlative ale naturii, ci o anum e
extravaganţă a ei: pe marginea drum ului întâlnim un corcoduş. Rishi şi Rajeev
n ici m ăcar nu ştiu ce fruct e. Ii punem să repete după noi „cor-co-du-she“,
apoi şi „zar-zha-re“, după care le dem onstrăm că se m ănâncă şi că au gust
bun. îm i um plu buzunarele cu corcoduşe (sunt aproape coapte) şi fac un
efort de stăpânire să păstrez m ăcar una dintre ele ca s-o putem arăta în
urm ătorul sat vreunui bătrân pentru a-i afla num ele în nepaleză. Şi aflăm:
aaru-pokhara, adică aproape num ele oraşului spre care ne îndreptăm .
Pe un drum care nu anunţa nim ic, dăm de cuplul de spanioli cu care
ne-am îm p rieten it pe p artea cealaltă a A nnapurnei. Ne bucurăm de parcă
am revedea nişte prieteni vechi, doar că nu ne îm brăţişăm . Sunt peste 30 de
grade afară, iar el cară în spate o p ătură din lân ă de iac pe care a plătit-o
cu 2 000 de rupii şi două tricouri purtate. Ne despărţim şi răm âne să ne
vedem, sau nu, în T atopani, ori în cine ştie care sat de aici încolo. Pe drum
mai întâlnim un nepalez în trening, care poartă un tricou cu Chelsea, in tru
în vorbă cu el, zice că îi place fotbalul, aşa că îi pun întrebarea fundam entală:
ce-a făcut B arcelona cu R eal M adrid? H abar n-are.

Bicharak. Să călătoreşti încontinuu fă ră intenţia d e a aju nge undeva. Ca

stil de viaţă. D ar nu în balon sau sub apă (ca-n Ju les Verne), nici în avion
(ca -n film u l lui V interberg) sau în tren (ca-n rom anul lui Cătălin Pavel),
ci p e jos, m ergând p rin tre oam eni, traversând lum ea p e propriile-ţi picioare,
pu rtân d retina propriilor ochi de-a lu n gu l drum ului lum ii! Să n u te opreşti
nicăieri m ai m ult d e o zi, să saluţi lum ea din m ers în timp ce-ţi iei rămas-bun,
niciodată la revedere... Să f i i curios şi să te m iri încontinuu ştiin d că, dacă
nu te miri, te rătăceşti! Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să m ănânci
aici, să dorm i dincolo, m ereu dinspre ceva înspre altceva, şi drum ul să fi e însăşi
destinaţia în schimbare, să nu ai un loc a l tău, p e care să-l posezi şi căruia
să-i aparţii, să nu ai datorii şi responsabilităţi, să nu te blochezi în prom isiuni,
să n u fii legat d e nim ic în afara propriei indisponibilităţi de a te ataşa d e ceva
sortit să se schimbe, să se destrame, să dispară; să f i i tu cel care controlează
schimbarea, să exişti în această perpetuă trecere şi sosire, întotdeauna înspre
tot, pasagerul m obil a l lumii, m ereu altundeva, altcândva, altcineva pen tru
cei care nu te vor revedea, nu te vor fa ce a l lor, m ereu străin, nou, interesant
şi indiferent, deci inepuizabil şi dorit, m ereu proaspăt în ciuda vechim ii, să
nu te (re)cunoască nim eni, doar tu să-i întâlneştipe toţi... Curiozitate, seduc­ 154
ţie, efem eritate! 155
r n D e câ t m aoişti,
m ai bine m onarhişîi!

L j Peste câteva zile se va decide soarta C o n stitu ţiei Nepa-

lu lu i, act fundam ental p en tru dem ocraţia ţării, cu ale cărui prevederi par­
tidele nu sunt deocam dată m ulţum ite în totalitate. M aoiştii, spre exemplu,
vor să prelungească term enul din cauză că ţin neapărat la serviciul m ilitar
o bligatoriu („pentru a se asigura in tegritatea naţion ală şi suveranitatea
statului", cum declară ei p rin ziare), dar şi pentru că drepturile garantate
de actuala versiune nu-i satisfac. N u-i satisfac în sensul că sunt p en tru toate
castele. O r ei nu vor doar o reparaţie istorică, ci şi un fel de pedeapsă. C as­
tele superioare, adică aristocraţia şi burghezia, au avut până acum cele m ai
m ulte drepturi; m aoiştii vor ca ele să aibă de acum încolo ceva m ai puţine.
E galitate pentru toţi, dar u n ii să fie m ai egali decât alţii! Ferma anim alelor
în varianta hindusă! R ishi, care i-a votat pe n aţio n aliştii de dreapta, l-ar
vrea pe rege înapoi. „N um ai regele ne poate u n i“, spune Rishi, care crede
că ţara suferă din cauza fărâm iţării politice. Zilele astea a discutat m u lt în
contradictoriu cu C ătălin , căruia i-a tot spus că el nu-i vrea pe m aoişti în
parlam ent, el vrea ca m aoiştii să fie pedepsiţi pentru asasinarea celor câteva
m ii de nepalezi, pentru răpiri şi alte crime pe care le-au mai făcut. Rishi nu
vrea n ici com pensaţii pentru castele defavorizate, nici reconciliere cu m a­
oiştii: „Unii ar putea spune că sunt extremist, dar eu vreau mai întâi dreptate."
M otivul intransigenţei sale politice îl aflu m ai târziu, căci R ishi nu face
din asta un argum ent pe faţă al atitu d in ii sale. A cum câţiva ani, m aoiştii
cereau interzicerea stu d iu lu i lim b ii sanscrite în şcoli, asta pentru că n ici­
odată n-au agreat influenţa Indiei asupra culturii nepaleze, percepută a lucra
în detrimentul apropierii de China. Un văr de-al lu i Rishi, care studia sanscrita
la facultate, a dispărut, în urm ă cu ani buni, îm preună cu alte câteva zeci
de studenţi, şi niciodată nu s-a m ai aflat n im ic despre el. Se pare că maoiştii
i-ar fi ucis şi i-ar fi aruncat într-o groapă comună şi probabil ar fi continuat
acest tip de acţiun i dacă C h in a nu s-ar fi dezis de ei în m od p ublic şi dacă
com unitatea internaţională nu i-ar fi catalogat ceea ce şi erau, adică terorişti.
C u sau fără poveştile lu i Rishi, m aoiştii nepalezi şi îndem nurile lor antimo-
narhiste şi separatiste de pe stânci sunt o relicvă ideologică într-o ţară oricum
înapoiată cu un secol, o ţară agrară (N epalul nici un are un aşa-zis prole-
tariat), care supravieţuieşte, m ai ales, datorită regim entelor Gurkha ce servesc
în arm atele Indiei sau M arii B ritanii şi H im alayei (num ai anul trecut în
N epal au intrat 105 0 00 de turişti).

r 1 Partida d e c a ra m
Astăzi am „pierdut" aproape 1 000 de metri de altitudine
şi, pe m ăsură ce coborâm , e tot m ai cald, iar vegetaţia se schim bă din nou,
devine luxuriantă, subtropicală1, întâlnim aloe vera gigantice, lăm âi, banani,
portocali, pâlcuri de bambus, chiar salcâmi. C ând intrăm în Tatopani auzim
cântecul colorat al papagalilor, atm osfera devine um edă, apar ţân ţarii şi
începem să transpirăm abundent. G rădina guest house-ului, unde se află
şi bungalow -urile noastre, este invadată de vegetaţie, parcă am fi pe aleile
unei sere de la gradina botanică. Iar greierii, ei bine, greierii cântă atât de tare,
de parcă ar fi conectaţi la am plificatoare. G reieri electrici, psihedelici, m ii
de hendricşi m inusculi (şi la fel de negri) îşi frecă picioruşele p ân ă iau foc,
iar m ulţim ea de insecte libertine intră în delir acolo, în W oodstockul lor
de iarbă... (C e vreţi, m i-e dor de rockul tare de acasă!)
D upă standardele nepaleze, Tatopani (A pă fierbinte) este, de fapt, o m ică
staţiune balneară, căci există aici m ici terase, uliţele sunt p ietruite, iar lângă
râu se află două izvoare term ale cu apă fierbinte, am enajate sub form a unor
bazine a căror apă se spune că vindecă b olile de piele. D in fericire, m âine
e zi de odihnă, astfel că, după ziua de aclim atizare din M anang, avem acum
dreptul la o altă zi de refacere, şi încă intr-un sat cu băi term ale. D upă ce
îm i spăl aproape toate hainele, lăsându-1 pe C ătălin să facă acelaşi lucru,
plec cu R ishi p rin sat şi ne oprim lângă o prăvălie unde vedem o tablă de

1. Nepalul se află, de altfel, la aceeaşi latitudine cu Miami.

caram . Prăvălia, îm i dau seama, este, de fapt, o sală de jocuri, doar că nu
m ecanice, şi oricum nu la plural. Scot nişte m ărunţiş din buzunar şi plătesc
trei jocuri. Eu şi cu Rishi îm potriva unei fete şi a unui băiat, care se dovedesc
a fi, probabil, cam pionii locali. C u aportul m eu neprecupeţit, pierdem toate
cele trei p artide în cursul cărora eu înscriu o singură dată, d in noroc pur,
căci am lovit piesa doar ca s-o lovesc, fără nici o idee de direcţie sau de rico­
şeu. Spre distracţia copiiilor, care au renunţat să m ai joace pe u liţă rişca cu
pietricele şi s-au adunat în ju ru l nostru, sunt, în m od oficial, cel m ai prost
jucăto r de caram care a trecut vreodată p rin Tatopani. R ishi însă m ă felicită
diplom at şi dăm să părăsim prăvălia, căci, oricum , între tim p s-a luat şi
curentul electric. U n bătrân, care a urm ărit partidele de pe un scaun din
colţul prăvăliei, mă opreşte în uşă şi mă întreabă din ce ţară vin. „Din Franţa*,
îi răspund.
în noaptea asta caniculară nu doar că nu m ai desfacem sacii, dar dormim
în chiloţi. A i lu i C ătălin sunt albi. 1J if)
 Ieri-noapte, din cauza caniculei, am schim bat două tricouri, am golit
recip ien tul de apă şi am fost nevoit să lăpăi de la chiuvetă, gest highly n ot
recom m ended, dar cui i-a m ai păsat?
D upă m icul dejun m ergem la izvoarele term ale. A fară sunt (d eja!) 30
de grade, iar în bazine n i se spune că apa are 50. C ătălin intră p u ţin şi doar
cu picioarele, s-a cam opărit, iar acum zici că are ştram pi roz. Eu m ă decid
să plătesc pentru un trekker’s massage şi negociez preţul, dar n um ai puţin,
căci tip u l cu m asajul (p an talo n i scurţi de fâş portocaliu, frizură de Bruce
Lee şi caschetă de m otociclist sub braţ) zice că el a făcut un curs de masaj
la K athm andu şi că îm i oferă un masaj profesionist la un preţ oricum mic.
M ă-nvoiesc pentru 70 0 de rupii (10 dolari) şi m otociclistul m aseur m ă duce
într-o dugheană de bam bus de pe m arginea râului: acoperiş de tablă, pe
jos pietriş şi rogojini, pe un perete atârnă o pătură cu motive indiene, celălalt
perete este acoperit cu ziare, iar în loc de uşă, un cearşaf p o rto caliu cu
înscrisuri în alfabetul sanscrit. M ă în tin d pe un p at de lem n, iar undeva în
stânga văd o bordură de ciment pe care se află sticluţe cu rhuma oii O muzică
indiană plăcută, relaxantă începe să se audă, dar e soneria telefonului m obil
sunând în pantalonii scurţi de fâş ai m aseurului cu figură de karatist. Pe
scurt, începe cu tălpile, continuă cu spatele şi term ină cu um erii, dar după
45 de m inute de apăsări, trageri şi punerii cu degetele, o peraţiuni în care
descopăr muşchi pe care nu credeam că-i am şi resimt dureri scurte şi plăcute,
cât se poate de relaxante, k aratistu l p o rto caliu m ă acoperă cu un prosop
şi îm i spune că p o t să m ai răm ân acolo culcat câteva m inute ca să-m i revin,
dar eu zic m ulţum esc, e OK, nu e nevoie, însă când dau să m ă ridic, m uşchii
m ei sunt atât de relaxaţi, în cât nu m işcă n ici un ul... „O să m ai răm ân aici
p u ţin “, îi spun tip u lu i care îşi pune casca pe cap şi părăseşte dugheana, iar
eu stau culcat şi îi ascult m otocicleta îndepărtându-se pe p ietrişu l râu­
lu i în tim p ce puterea din m uşchi m i se-ntoarce de pe unde a fost plecată.
Intr-un târziu, C ătălin m ă strigă de afară: „Bă, eşti bine?"
în ap o i la bazinul term al, m ă îm prietenesc cu C hris din C olorado, care
şi el um blă de lun i de zile p rin A sia: a făcut căţărări în T h ailan d a, a predat
engleză într-un sat din C oreea de Sud, a trecut prin M alaezia, va ajunge în
B hutan etc. Vorbim despre B in Laden, fireşte, despre Bush (to ţi am ericanii
îl detestă, noi le spunem că datorită lu i suntem în NATO - „E bine, totuşi,
că a folosit cuiva!" zice C hris), apoi nu ştiu cum m enţionează num ele unei
am ericance în tâln ite sus, în sat: M ichelle. „Şi M ich elle asta e în tr-un grup
cu încă o americancă şi două canadience ?" îl întreb, iar el îm i confirmă. Fetele
sunt în Tatopani! Le credeam pierdute, ne credeam p ierd uţi u n ii de alţii.
C ân d ajungem în sat, ne oprim la o prăvălie să luăm apă şi cineva m ă
bate pe umăr. E una dintre porteriţele am ericancelor: „D uceţi-vă repede,
fetele şi-acum plâng după voi!" N u doar că plâng, dar s-au cazat chiar în
bungalow -urile vecine. M ichelle, cea care a avut HAS la M anang, le-a ajuns
din urm ă după ce a m ai răm as acolo p en tru aclim atizare nu o zi, ci două, 162
fiind astfel nevoită să închirieze, în cele din urm ă, un cal şi să treacă prin 163
 trecătoare călare... Sunt fericite că ne-am reunit, iar Eva este acum însoţită
de tatăl ei, care a ven it cu avionul în Jom som ca să facă ultim a parte din
traseu îm preună. D upă-m asă începe ploaia, dar noi m ergem cu to ţii (m ai
p u ţin C ătălin , care a răm as în cam eră să citească) la bazinele term ale. Ne
p lo uă în cap, în tim p ce corpul stă scufundat în apa fierbinte. E un fel de
saună ce facem noi: ieşim în ploaia rece, intrăm apoi în apa din care ies aburi
şi tot aşa, povestind ce-a m ai văzut fiecare pe traseu...
L a m asă, A m y m ă pune să-i fac o listă cu scriitorii am ericani pe care ar
trebui să-i citească neapărat când se va întoarce acasă. îi scriu dintr-un foc,
direct în jurnal, urm ătoarea listă: Saul Bellow, Truman Capote, Philip Roth,
Jo h n Cheever, D on D eLillo, V lad im ir N abokov şi John U pdike. N -a citit
pe nici unul, dar m ă întreabă de ce n-am pus pe listă nici o femeie. „Pentru
că nu ştiu n ici una de valoarea tip ilo r ăstora", îi răspund. Se u ită ironic la
m ine, ceva gen „of, europenii ăştia m isogini...".

H B u c a ta d e c h a ra s
O -
—I D up ă-m asă, R ishi şi R ajeev vin la noi în bungalow şi ne
în tin d o bucată de ceară, închisă la culoare, de dim ensiunea unei brichete:

Poftim , din p artea lu i Shiva, p rin m ine şi Rajeev.

N e sim ţim onoraţi, dar ce-i asta?
C haras.
M ai exact?
Efaşiş.
A ha, deci un fel de haşiş solid. Şi cum îl... punem în valoare?
Facem un jo in t aici.
U nde... aici?
O riunde. A ici e N epal.

(T rag o fugă în sat ca să cum păr un pachet de ţigări, căci n-avem la noi
h ârtie de tutun . C um păr un pachet de Vimknn, fin est Virginia, cele m ai
ieftine ţigări nepaleze, un fel de Snagov de H im alaya, şi m ă întorc înainte
de-a zice jo in t. B ăieţii m ă aşteaptă în grădină, pe băncuţa din faţa bunga-
low -ului. R ajeev scoate un briceag, răzuieşte bucata de haşiş, am estecă cu
puţin tutun scos din ţigară, scoate filtrul cu din ţii şi trage cu gura din podul

palm ei, prin cilin d ru l de foiţă go lit al ţigării, am estecul de haş şi tutun.
Habemus jointus! C hibritul sfârâie, jointul se aprinde, Rishi îl ridică şi-l atinge
de frunte, rosteşte o m an tră în num ele zeului favorit, după care trage în
p iep t fum ul sfânt, iar noi îl urm ăm în to cm ai...)

Boom Shiva! Sssssff...

Boooom Shivaaa! Ssssf!
Boom Shiva! Sssssff...!
Boom Shivaaaaaaa...
C e-aţi pus voi aici, m ăi, băieţi?
C u ltu ră nepaleză...
Şi care-i faza cu ritu alu l ăsta cultural ?
R idici jo in tu ’ şi i-1 în ch in i lu i Shiva, binecuvântat să-I fie num ele!
D eci, e bine aşa? Boom Shiva! Şi acum ssssssf...
Ooo, eşti un adevărat h in d us! Păcat că n-avem un ch ilim cu noi. h pp-
 C e-i ăla?
C a un bong, dar m ult m ai bun. E străvechi. Shiva însuşi fuma din chilim ...

(P atru oam eni abia apucă să tragă câte două fum uri dintr-un jo in t făcut
dintr-o K hukuri, aşa că R ajeev se apucă de al doilea.)

D ar aici nu e ilegal?
Nu, aici e Nepal.
H ei, u ite că rim ează!
N orm al.
(M ă u it la felul în care R ajeev trage cu g u ra am estecul de tu tu n şi haş
p rin cilin d ru l de h ârtie...)
C e stil de făcut jo in t e ăsta, Bruce N epaLee?
C hus Lee style!
(R âdem să cădem cu banca. „Chus“ înseam nă în nepaleză „suge". Chus
Lee dă foc - oau, cât de tare e expresia asta, „a da foc"! - la al doilea jo in t...)
Boom Shiva! Sssssff... aaa! A cum suntem m ai aproape de Shiva.
Boooom Shivaaa! Sssssff... Băi, Rishi, dacă Shiva ar apărea acum , în
T atopani, aici, pe banca asta, ce l-ai întreba?
Shiva e peste tot, om ule!
Şi ce-1 întrebi ?
O rice, El ştie tot. Im portant e cum îl întrebi ?
C u gândul.
Şi care-i faza cu Shiva şi cu fum atul de iarbă?
L ui Shiva i-a fost atât de dor de soţia m oartă, D akshayani, încât a fum at
încontinuu 30 de zile călătorind deasupra lumii şi purtându-i trupul neînsufleţit
pe um eri...
Şi tib etan ii fum ează şi ei ?
D aaaa, fum ează... N um ai câţiva d intre ei!
C e răspuns e ăsta, băi, R ishi ?
E anglo-engleză...
(A b ia ne m ai putem ţine ech ilib rul pe bancă...)
Boom Shiva! Sssssff...
R ishi, eşti cam dus!
 Sunt, dar în num ele lu i Shiva.
M arios, ce înseam nă son o fa gun'i
E un fel de son o f a bitch.
Băi, sunshine reggae, ascultaţi aici:

I was gon n a make love to you, bu t then I g o t high

I was gon n a ea ty o pussy too, but then I g o t high -
n ow I ’m jack in g o f f a n d I know why...

Şi acum cu toţii:

cause I g o t high, ’c ause I g o t high, ’c ause I g o t hiiiiigh...

Grozav cântec, C atlin! Nu-1 ştiam. Să-mi scrii mâine numele lui pe ceva...
C ât de m ult e până m âine! Boom Shiva! Sssssff!
V ă spun eu: cu ltu ra trebuie cultivată...
Popoarele trebuie cultivate... Pardon, culturalizate.
L a foc mic.
Şi dacă nu începem cu noi înşine...
A tun ci cu cine...
C atlin , eşti un m are om ! Şi totodată un gânditor.
U n gânditor care n-a m ai fum at de şapte ani. D acă ar afla G eorgiana...
Shiva n-o să-i spună, stai fără g rijă! Shiva ştie tot ce se-ntâm plă şi are
grijă de noi.
D ar Sid? Sid V icious. El ştie?
Sid V icious fum ează ca un baba. îl iubim pe Sid V icious...
Şi pe Bob M arley... Pentru că ei au iu b it libertatea. Şi pe C he Guevara.
Dă-1 în pu ia m ea pe C h e G uevara! A fost un crim inal...
A ici n-a ucis pe nim eni.
A fost un crim inal, un futut de m aoist... U ra de m oarte sanscrita.
Eşti fum at rău, M arios. H aide, m ai trage un fum şi zi-ne ce titlu va avea
cartea ta despre Nepal.
Sssssff! încă nu ştiu, poate o să-i pun un titlu poetic, ceva gen Clouds on
My Backpack sau poate Trekking the Clouds sau Cold Side o f the Cloud... 166
Sau m ai bine Wasted Under Fat Old Clouds. 167
 A devărat!
D ar ce ziceţi de ăsta: Snow Leppards on F ire ?
A aaa, ăştia suntem noi: snow leppards on fire. M eriţi u ltim ul fum.
Sssssffshivaaaa...

M ergem veseli să m âncăm (ne e o foam eeee!) şi am ericancele ne m iros

d in prim a. Le p rom item că n-o să se m ai repete şi că de acum încolo n-o
să m ai fum ăm fără ele, dar acum vrem mâncare, cât m ai m ultă, chiar şi nişte
d ai bhat... D upă ce m âncăm , se aşazăla m asa noastră patronul guest house-
u lu i, un tip distins şi elegant (p an talo n i şi căm aşă de in), are păru l lu n g şi
alb, prins în coadă, şi vorbeşte calm , m odulat, o engleză frum oasă. L a faţă
pare m ai m u lt singaporean şi arată, de fapt, ca un Asian m idlife gigolo. Nu
e din T atopani, dar îi plac clim a şi vegetaţia de aici, a cum părat şi a renovat
această casă pe care a transform at-o în guest house şi tot ce face este să
citească cărţi fantasy şi de ficţiune istorică, adică fix pasiunea lu i C ătălin ,
cu care se lansează într-o discuţie interm inabilă despre cărţi şi autori de care
eu, spre ruşinea m ea, n-am habar. La un m om ent dat, ne spune un lucru
interesant, şi anum e că peste două zile, p ân ă să ajungem în T adapani, să
băgăm de seamă la pădurea de rododendroni pe care o vom traversa, credinţa
lu i fiind că e asemănătoare cu pădurea m agică din Lord o f the Rings. Efectul
haşişului s-a dus, dar tot n i se pare extraordinar ce ne spune om ul ăsta.
C ătălin mai rămâne la discuţii cu el, îşi povestesc şi-şi recomandă cărţi, băieţii
s-au dus la culcare, iar eu m ă retrag în grădină cu am ericancele să le in iţiez
în cu ltu l lu i Shiva. Boom Shiva.

-V:

«* ■ ,
irt» wtfţ , :v .
.V
%;Vţt\ To--1
Rt-sra rfti fîPT!i/^T w, TşT' ^
5^*1 f V7 ,,r
fimrw s ’nwl " h
W VCK TîVft ~i'iV f
«piarei ’KiŢKt \-irraryt
ş - ! m tâm - v" T"' j '

str ^r.V»ror< -
B 8 S B iB U J BO
PUBSUBQ Li
r , n Tatopani (1189 m) -
1 7 m ai
Ghorepani (2 853 m)
L Y J

în ciuda sim pozionului ad-hoc de adorare a lui Shiva de aseară, ne simţim

m ai m u lt decât OK. Z iua liberă, masajul, duşurile şi băile term ale, m âncarea
(pizza şi friptură de p ui în loc de supă de roşii, cartofi şi orez), som nul (fără
sac de d o rm it şi pân ă d im in eaţa târziu), h ain ele proaspăt spălate, reîn tâl­
nirea cu fetele, toate astea ne-au redat puterile de-altădată. Şi aveam nevoie,
căci azi continuăm să m ărşăluim printr-o căldură de peste 30 de grade şi,
nota bene, să urcăm o diferenţă de altitudin e de 1 700 de m etri. L a sfârşitul
zilei vom în d u ra din nou frigul.
în satul Ghara, într-o curte, trei femei bat ovăzul cu nişte bâte. M ă lipesc
de gard cu aparatul în m ână şi le întreb m ai m u lt din priviri dacă m ă lasă
să le fotografiez, cea m ai tânără dintre ele îm i face semn că nu şi se opresc.
A tunci deschid poarta, m ă apropii de ea, îngenunchez şi-i în tin d o bom ­
boană. Femeile se pun pe râs, îşi aşază m ai bine basm alele pe cap şi încep
să bată ovăzul pentru şedinţa foto.
Este irespirabil de cald, m ai ales că drum ul continuă să urce şi nu ne dă
nici un răgaz. R ishi şi R ajeev au rămas în urm ă, avem un avans de cel puţin
o jum ătate de oră faţă de ei, aşa că ne oprim în foişorul unui ţăran şi cerem
însetaţi câte o Goga-Gola, cum stă scris pe plăcuţa de lemn de pe gard. O mul
ne întreabă dacă nu vrem nişte haşiş. Refuzăm politicos, am fum at şi ieri,
îi spunem , iar până diseară trebuie să ajungem tam an în G horepani. Ne
întreabă de unde suntem şi, spre surprinderea noastră, ne spune că în urm ă
cu câteva lun i au m ai oprit la el în curte nişte rom âni şi nici aceia n-au vrut
haşiş. „R om ânii fum ează p uţin “, conchide om ul, iar noi nu zicem nim ic,
doar nu vrem să com prom item im aginea ţării.

r 1 R em em ber
D upă în că nişte ore de mers în care facem pauze dese şi
to t m ai lungi, iar R ishi şi R ajeev to t nu se văd, probabil că sunt acum la
mai bine de o oră în spatele nostru, începe să se înnoreze şi Cătălin mă-n-treabă
când am văzut noi ultim u l indicator spre G horepani. C e-i drept, nu-m i
am intesc, dar nici nu am trecut pe lângă cine ştie ce bifurcări să ne tem em
că am încurcat traseul. A m m ai greşit p oteca şi ieri, dar nişte lo caln ici au
strigat la noi, ne-au făcut semn cu m âinile şi ne-au întors pe drum ul cel
bun, acum însă nu e n im en i în preajm ă. Scoatem harta şi s-ar zice că ne
aflăm pe drum ul cel bun, doar că de o vrem e n-am m ai trecut p rin n ici un
sat şi n ici n-am m ai în tâln it picior de om . O r pe aici satele nu sunt atât de
îndepărtate unele de altele.
D rum ul se schim bă şi acum urcăm nişte trepte de p iatră printr-o pă­
dure ciudată. C o pacii nu sunt foarte deşi, dar s-a întunecat şi m ai m ult.
Iar ceasul nu e deloc târziu... D upă o jum ătate de oră de urcat în tăcere,
C ătălin m ă întreabă dacă n-am senzaţia că urcăm aceleaşi trepte. In ju r nu 172
pare să se fi schim bat nim ic, copacii trec pe lângă noi ca desenaţi pe pânză, 173
 iar rădăcin ile şi pietrele care form ează treptele continuă să ap ară în faţa
noastră şi să dispară sub paşii noştri replicate la infinit ca pe-o scară rulantă.
N u urcăm o potecă printr-o pădure, ci urcăm trepte într-o gravură de Escher.
D easupra noastră s-au în grăm ădit norii şi stă să plouă, s-a în tun ecat de-a
binelea, p oteca s-a m ai bifurcat de câteva ori, am ales-o de fiecare dată pe
cea m ai bătătorită, dar continuăm să urcăm înspre un niciunde tras la indigo.
Dintr-odată răsar pe marginea drumului m ici focuri, grămezi de frunze ard
şi ridică deasupra copacilor p anglici albe de fum , dar în ju ru l lo r nu se vede
ţipen ie de om. Se aud în schim b câteva râsete de copii şi nişte ciocăneli în
lemn, sincopate, stranii... Suntem în The Village de Shyamalan. Eu urc înainte,
C ătălin vine la câţiva m etri în spatele meu, însă nu îndrăznesc să-m part cu
el senzaţiile astea, m ă gândesc că poate e doar un efect al felului m eu ciudat
de a înregistra detalii. Intr-un târziu, după ce focurile, râsetele şi ciocănelile
au dispărut (oare au existat cu adevărat? A r trebui să-l întreb pe C ătălin ),
apare în faţa noastră o p lăcuţă de lem n, dar e încă prea departe să vedem ce
scrie pe ea, iar când ne apropiem citesc cu stupoare „Tatopani", adică num ele
satului de unde am p o rn it azi-dim ineaţă. C ătălin e la fel de m irat. Ne oprim
şi căutăm o explicaţie. N -avem m obil, n-avem GPS, nu e n im en i în ju r pe
care să-l întrebăm , de şerpaşii noştri ne-am despărţit acum câteva ore, iar
harta, la scara ei destul de m ică, ne arată că to tu l e în regulă, trebuie doar
să mergem înainte. Numai că pe hartă nu apare şi semnul ăsta conform căruia
ne îndreptăm înspre direcţia de unde venim . „Poate că am greşit po teca la
bifurcări", m ai zice C ătălin . „Ţi s-ap ăru t vreodată că celelalte poteci arătau
cel pu ţin la fel de um blate ca asta?“ întreb eu cât m ai puţin retoric. C ătălin
ridică din umeri. „H ai înainte, undeva to t trebuie să ajungem . Şi poate nu
la bazinele cu apă term ală de azi-dim ineaţă. “
Intr-adevăr, pe m ăsură ce mergem cerul se m ai lum inează (ploaia s-a răz­
gândit, norii au lansat doar nişte stropi şi s-au îm prăştiat), ajungem în vârful
dealului şi ieşim din pădure într-o poiană în m ijlocul căreia vedem un hangar
părăsit, iar lângă el o scândură putredă de lem n pe care citim , scris cu m ajus­
cule, REMEMBER. Peste câteva sute de m etri, drum ul in tră într-un sat,
grăbim paşii, în curtea p rim ei case trei fem ei stau de vorbă, le întrebăm Kun
baato G horepanijaanchha?, G horepani este drept înainte ne fac ele sem n...
 (Aceasta este cea m ai stranie întâmplare din călătoria noastră. Ajuns acasă,
recitin d ju rn a lu l şi ajungând la acest episod, m i-am dat seam a că prin tre
fotogra fiile descărcate în calculator nu văzusem fotografia cu plăcuţa d e lem n
putrezit. Iniţial, am crezut că am fotografiat-o cu aparatul lui Cătălin, căci
obişnuiam săfolosim oricare din aparate, în fu n cţie de cum ne erau în acel
m om ent m ai la îndem ână, dar n-am găsit plăcuţa nici p e CD-ul cufotografiile
fă cu te cu aparatul lui. Cum seriei d e fotogra fii din acea zi nu-i lipseşte nici
un număr, singura explicaţie este falsa am intire: am vrut să ofotografiez, dar
am renunţat. Ce nu-m i explic însă e cum, fiin d eu p erfect conştient încă din
acel m om ent d e stranietatea acestui detaliu în simbolistica lui, am ratat totuşi
singura dovadă a autenticităţii poveştii. Dar, oare, ca să-ţi am inteşti, p oţi
fotografia ceva p e care scrie Am inteşte-ţi ?Amfă cu t acea fotografie, I remember,
dar nu m ă p u n eţi să v-o şi arăt!)

17 £
 n Disco tibetan
o-
P loaia se întoarce, iar im perm eabilele noastre se află în
rucsacurile băieţilor, aflaţi poate la m ai bine de o oră în urm a noastră. Ne
refugiem într-un foişor lân gă o casă izolată şi, în tim p ce ne schim băm
h ainele ude cu tricourile din rucsacurile noastre, iese o fem eie pe care o
rugăm să ne fiarbă un ibric de ceai din ghim bir. Fem eia ne aduce ceaiul şi
răm âne cu noi de vorbă în foişor. A flăm că e nem ăritată, la fel şi sora ei, şi
că locuiesc am ândouă îm preună cu m am a lor. Ne întreabă dacă suntem
însuraţi. P loaia se opreşte şi vrem să-i p lătim ceaiul ca să plecăm în ain te să
ne p rin d ă seara pe drum . N -are să ne dea schim b la bancnota de o m ie de
rupii, aşa că o cheamă pe sora ei şi aceasta pleacă în sat să schimbe banii.
Răm ânem s-o aşteptăm , dar aşteptarea asta are un aer ciudat.
Ajungem odată cu seara la Ghorepani (Adăpătoarea cailor), după ce urcăm
în 40 de m inute un traseu care se face, în m od norm al, într-o oră şi jum ătate.
D upă urcatul şi coborâtul din Thorung La, cele câteva m ii de trepte de piatră
prin pădurea dintre C hitre şi G horepani sunt cea m ai abruptă şi m ai soli­
citantă porţiune de traseu, iar ritm ul în care eu şi C ătălin am urcat-o o face
şi cea m ai m em orabilă. Legendarele regim ente G orkha de m ercenari nepa-
lezi din arm ata britan ică îşi recrutează soldaţii şi îşi fac antrenam entele în
această regiune. A tingem cei 2 853 de m etri cât are G horepani epuizaţi,
dar cu self-esteem -ul nostru de m asculi m ai în alt decât vârful D haulagiri.
în im ensa sală de mese a guest house-ului, am ericancele ne aşteaptă
pentru a-1 pream ări pe Shiva. Tatăl Evei îm i face cinste cu un pahar de
Johnnie W alker care, după efortul şi satisfacţia atinse m ai devrem e, este cel
m ai bun w h isky pe care l-am băut vreodată. Tatăl Evei zice că n-a m ai fu­
m at haşiş din colegiu, dar când am gata jo in tu rile o trim ite cu noi doar pe
fiică-sa, iar el răm âne să discute cu C ătălin despre p o litica am ericană. Tess
nu fum ează deloc (dar, m ă rog, ea citeşte C o elh o !), aşa că, p ân ă la urm ă,
doar eu, Am y, M ich elle şi Eva ieşim în curtea şcolii vizavi de guest house
şi fum ăm pe băncuţele terenului de baschet ca intr-un A merican teenage
m ovie... în tre tim p luna s-a ridicat pe cer şi lum inează în roz vârfurile înză­
p ezite ale culm ilo r care descriu o coroană de gheaţă undeva sus, deasupra
capetelor noastre îngreunate, jo in tu rile trec sfârâind uşor p rin tre buze,
vorbim rar, p uţin şi oricum giberişuri, iar vârfurile m unţilor sunt cornete
de în gh eţată cu glazură roz, fiecare îşi alege unul, începe să-l lin gă în tăcere
şi ele nu se m ai topesc peste terenul nostru de baschet...
C ân d ne întoarcem în sala de mese, găsim în toi o petrecere ad-hoc a
şerpaşilor care dansează în ju ru l sobei uriaşe ca în ju ru l unui totem , pe ceea
ce nouă n i se pare un fel de disco tibetan. C ântecul este un rem ix după
şlagărul a ll tim e al N epalului, se cheam ă Resham Firiri şi în traducere
înseam nă „Inim a-m i trem ură ca m ătasea în vânt“. Să nu fi fost fum at deloc
şi tot m-aş fi băgat să dansez cu şerpaşii în ju ru l sobei! U n u l dansează
învârtindu-se în ju ru l m eu, îi iau de pe cap dhaka topi, m i-o pun m ie şi în
curând ne prindem braţele şi alcătuim cu to ţii o horă internaţională în care
coreeni, nem ţi, am ericani, nepalezi şi ce-or m ai fi dansăm cu to ţii pe un
Resham Firiri pus pe repeat, dansăm , dansăm , dansăm , W hen this trek is
over, I wanna g o d u b b in g w ith you, boy! îm i strigă la ureche M ich elle, m a
belle, are îngheţată pe la gură şi d in ţi albi de zăpadă, luna descreşte în ochii
ei şi o sărut în tim p ce in im ile noastre de m ătase sunt luate de vânt şi duse 176
afară, departe, pe crestele m unţilor... 177
1 G horepani (2 853 m) -
18 mai Poon Hill (3 232 m ) -
L Tadapani (2 675 m)

Fiecare cam eră din acest guest house p o artă num ele unui sportiv cele­
bru. Eu şi C ătălin stăm în cam era L leyton H ew itt. A puc să citesc pe uşile
num eroaselor camere: M aradona, Schumacher, Bubka, R onaldinho, T iger
W oods, M ichael Jo rdan , M ichael Phelps, Lance A rm strong, Jesse Owens,
N adal, Federer, Sam pras şi... N adia K om enchi. In curte se află şi nişte
bungalow -uri: H illa ry Everest, M uham m ad A ii şi Pele.
Ne trezim la 3:45 ca să urcăm un deal de peste 3 000 de m etri din apro­
piere, care nu se află pe traseul nostru de azi, doar pentru a vedea răsăritul
deasupra lan ţu lu i A nnapurna. R ishi şi Rajeev, pe care nu-i mai luăm cu noi,
îi lăsăm să doarmă, sunt de părere că aceasta este cea m ai frumoasă panoram ă
din circuit. N e adunăm pe terenul de baschet cu noaptea în cap, dar am e­
ricancele renunţă să m ai vină, la sfatul po rteriţelo r care privesc cerul şi sunt
de părere că la m om entul răsăritului va fi înnorat, nu se va vedea nim ic, nu
m erită efortul. N oi însă ne asum ăm riscul, doar n-o să m ai avem niciodată
ocazia asta, şi ne luăm după un grup din care nu recunosc decât un tip din
H ong Kong, cu care am dansat ieri-seară.
M ergem în şir indian cu lanternele frontale şi lun a deasupra noastră.
D upă o oră de urcuş, tim p în care n im en i n -a scos n ici un cuvânt (tip ul
din H ong Kong, îm i dau seam a, nu ştie engleză deloc), ajungem în vârful
dealu lu i Poon (deal? de 3 2 3 2 de m etri?), iar panoram a îţi taie respiraţia.
D e jur îm prejurul „dealului", un colier de nori albi acoperă satul de dedesubt,
în schimb vedem încă 5 000 de metri de munte deasupra noastră. E greu de
pus în cuvinte senzaţia pe care ţi-o dau aceste p ro porţii şi ideea că, deşi te
afli deja atât de sus, m unţii se înalţă cu alte câteva m ii de metri. In faţa noastră
se în lăn ţu ie, precum d in ţii unui rechin cosm ic îngheţat şi răm as cu gura
deschisă, vârfurile Dhaulagiri (8 167 m), Tukuche (6 920 m), Nilgiri (6 940 m),
V araha S h ik k ar (7 8 4 7 m ), A n n ap u rn a i (8 091 m ), A n n ap u rn a
South (7 219 m ), A nnapurna III (7 855 m ), M achhapuchhre (6 993 m ),
A nnapurna IV (7 525 m ), A nnapurna II (7 937 m ), L am jung H im al
(6931 m), H im chuli (7 246 m) şi alte câteva „dealuri", precum M ardi H im al,
sub 5 000 de m etri. Luna e în că pe cer, însă prim ele raze ale soarelui dau
un contur auriu vârfurilor pe cerul senin al celei m ai spectaculoase dim ineţi
trăite vreodată. R ishi are dreptate, de aici vedem chiar m ai m u lt decât de
la T horung La. Răm ânem două ore să privim soarele cum se ridică din gâtul
rechinului, în tim p ce avioanele care zboară dinspre Jomsom înspre Pokhara
trec pe lângă acest deal, la o înălţim e m ai joasă decât locul unde ne aflăm
noi. Practic, privim cum avioanele zboară pe sub noi, le vedem de sus, din
perspectiva lu i Shiva. Apropo, avem la noi şi un jo in t, dar ar fi redundant
să-l aprindem. Când soarele se înalţă complet deasupra munţilor, norii coboară
şi ne acoperă, în cele din urm ă, cu totul. Pe vârful d ealului astfel în velit în
nori, m ă sim t ca băţul dintr-o vată de zahăr privind la m ărgică de aur a soa­ 180
relui ce se ridică lent deasupra mea. 181
 î Lords of the treks
o
La ora şapte suntem înapoi în G horepani, luăm m icul
dejun cu R ishi, R ajeev şi cu am ericancele (cu care ne schim băm adresele
de e-m ail dându-ne în tâln ire peste câteva zile la Pokhara) şi plecăm m ai
departe spre Tadapani. M ergem toată dim in eaţa printr-o pădure de rodo­
dendroni situată la 3 00 0 de m etri altitu d in e pe culm ea unui „deal“ aco­
p erit de nori. M ergem , efectiv, prin nori şi din pădurea lăptoasă nu vedem
decât poteca şi câţiva copaci. E rece şi, m ai ales, umed, transpirăm abundent.
N o rii nu se ridică din pădure, de parcă ar fi răm as agăţaţi printre lian e şi
crengi, m ergem aşa ore întregi, coborâm sau urcăm printre siluetele pocite
şi fantom atice ale rododendronilor 1 acoperiţi cu licheni şi cu m uşchi groşi

1. în Nepal există treizeci de specii de rododendron, a cărui floare, lali gurans,

este considerată simbol national.
îm bibaţi în apă. Trunchiurile sunt contorsionate, găunoase, au noduri mari,
intră unele în altele, se îm pletesc sau sunt aplecate până la p ăm ân t de parcă
un Strâm bă-Lem ne s-ar fi rătăcit pe aici, p rintre sm irdari şi nori, cu puţin
tim p înaintea noastră. L a un m om ent dat, venind pe potecă, ne în tâln im
cu câţiva bivoli. Ne dăm la o parte, iar aceştia trec greoi şi p lacizi către cine
ştie unde, căutând vreun lum iniş cu iarbă. Păm ântul pe care călcăm e negru,
um ed şi m oale din cauza covorului de frunze putred, iar picuri m ari de apă
alunecă de pe liane şi de pe scoarţa copacilor la fel ca broboanele de transpi­
raţie de pe frunţile noastre. Atm osfera are ceva apăsător şi n-am ch ef de
vorbă, vreau să ieşim m ai repede de aici, la lu m in ă şi verdeaţă, să văd cerul
şi m unţii, să aud o pasăre cântând. C ăci acum norii întunecă pădurea şi mai
m ult, ai zice că e seară. îi spun lu i C ătălin că în curând va trebui să folosim
lanternele, iar el zice că se aşteaptă în orice clipă să-i iasă în cale, de după
vreo tu lp in ă groasă sau dintr-o scorbură, un elf, un spiriduş, ceva... Astfel, 183
ne am intim brusc de L ord o f the Rings: „Băăi, asta e pădurea! A sta e pădu­
rea m agică din care prinde viaţă arm ata copacilor. Despre asta vorbea tipul
din Tatopani..."
Trec câteva ore, iar noi facem ceea ce facem de peste două săptăm âni:
mergem, şi mergem, şi mergem prin jungla asta de rododendroni. N iciodată
nu atingem fundul pădurii, niciodată nu ne ridicăm pe culm ea m ăgurii, dar
continuăm să coborâm şi să urcăm m ii de trepte din păm ânt am estecat cu
rădăcini. Se înm ulţesc pârâiaşele, iar p ăm ân tul de pe potecă s-a înnăm olit.
N u m -ar m ira să ne trezim in traţi până la genunchi într-o m laştină. Tem­
peratura a scăzut şi, după m ulte zile, începe să ne fie frig. Z ilele astea am
urcat pe zăpadă şi gheaţă, am mers p rin furtun i de nisip, am fost bătuţi de
vânt prin văi cu pietriş, am prins ploi subtropicale, am străbătut păduri prin
nori... Şi toate astea în m ai p u ţin de-o săptăm ână. Iar când, într-un final,
ieşim din pădure şi intrăm în Tadapani, ne prinde şi o ploaie cu piatră. C e-i
drept, de asta n-am m ai avut parte.

1 Dezvrăjirea munţilor
~e~ T adapani (A pă în dep ărtată) num ără m ai p uţin de
douăzeci de case, din care jum ătate funcţionează şi ca guest house, căci satul
este aşezat pe buza d ealului şi în orice punct al lu i te-ai afla vezi panoram a
vârfurilor A nnapurna, H iu n ch u li şi M achhapuchhre, v ârf num it, datorită
formei lu i de coadă de peşte, şi Fishtail, vârf niciodată cucerit, declarat sacru
şi m om entan interzis expediţiilor. Satul e pustiu, iar în guest house suntem
doar noi şi un grup de trekkeri chinezi. C am era noastră are hum ă pe pereţi,
iar mesele la care m âncăm sunt acoperite de linoleum cu m odel de parchet.
In toate satele prin care trecem, oam enii ăştia mărunţi şi am ărâţi au terasat
cât de m u lt au p u tu t orice deal, coastă, costişă, coclaur, dâm b şi cultivă,
oricât de m ic ar fi peticul de păm ânt pe care -1 au, porum b, grâu, ovăz, orez,
cartofi, fasole şi usturoi. C am asta vedem zilnic prin grădini şi pe terase.
M ai m ănâncă laptele de la capre, vaci şi bivoliţe, precum şi ouă; brânză am 184
în tâln it doar în satele unde aveau naci, iar ca fructe, m erele sunt cele m ai 185
răspândite. N iciodată altă carne în afară de pui, extrem de rar peşte. De
câteva ori am p rim it m iere de casă sau suc de seathorn.
N -am scris până acum m ai nim ic despre îm brăcăm inte. Fem eile po artă
k u rta suruwel, o căm aşă subţire şi colorată, lungă până la genunchi şi
despicată în părţi, pe sub care au p an talo n i bufanţi. B ărbaţii p o artă pe cap
dhaka topi. în rest, h ain ele sunt europene, rareori am văzut alte piese
tradiţionale, doar la bătrânele care m ai p o artă podoabe şi b iju terii: cercei
în urechi şi în nas, b răţări m ulte, cât m ai m ulte, şi colorate, iar la gât
pandantive sau salbe.
Nepalul pe care-1 străbatem pe acest traseu m i se pare m ai degrabă pitoresc
şi contradictoriu, decât spiritual. Pe aici totul pare cumva dezvrăjit. C ilindrii
cu m antrele rugăciunii (khorno) şi steagurile de rugăciune (lo n dar),
gh irlan dele (m ala) şi eşarfele (k ata), zidurile de lespezi cu m antre (m ane),
fotografiile cu D alai L am a agăţate prin casele oam enilor şi alte asem enea
lu cru ri din recuzita de rugăciune şi slavă p en tru un num ăr im presionant
de zei par m ai degrabă obiecte de decor, ca şi cum li s-a am enajat trekkerilor
un traseu cu ceva însem ne spirituale. O lum e p u ţin ă şi prea săracă locuieşte
în nişte m unţi prea m ari, unde ajung prea m ulţi turişti p en tru a m ai avea
şi o altă experienţă spirituală în afara extazului în faţa N aturii. A i im presia
că tot ce întâlneşti aici sunt răm ăşiţe, um bre, falsuri. D oar ici-colo câte un
tem plu. A ici N atura îşi e suficientă. Spiritul hindus/budist/tibetan e în altă
parte, retras în „regiunile sfinte“ ale M u stan gu lui de Sus, unde accesul a
fost până de curând restricţionat. U neori m i se pare că p rivirea turiştilor
a pervertit m agia acestor sate unde lo caln icii au pus deja un preţ pe orice.
E un schim b reciproc avantajos, „preţul" fiind intruziunea C elu ilalt în ceea
ce până acum o jum ătate de secol a fost un fel de sanctuar natural. C a şi
cum rezervaţia ar fi, de fapt, un sim ulacru turistic, iar oam enii ăştia şi-ar
duce vieţile ca nişte exponate sub privirile backpackerilor. Totul e un muzeu
viu al satului şi al m untelui: bătrânele trebuie să poarte bijuterii şi podoabe 18/
şi să stea pe banca de la uliţă, bărbaţii să care pietre cu spatele, copiii să aibă
m uci, iacii să pască etc. ca să dea bine în fotografiile vizitatorilor plătitori.
în ain te de a fi o form ă de com prom is pentru ca această lum e să nu dispară
de to t în sărăcie, turism ul e şi un drept al oricărui păm ântean, căci aceste
locuri sunt m oştenirea culturală şi naturală a lu m ii noastre, a tuturor. E aici
o fatalitate: fie dai drum ul turiştilor
) si
> cultura acestor com unităţi
> care trăiesc
ca acum o sută de an i se va dezvrăji şi se va m uzeifica, fie protejezi acele
etnii, dar rişti ca ele să dispară în autenticitatea lor, necunoscute şi în sărăcie.
 A lteo ri însă, am im presia că noi, turiştii, suntem , de fapt, cei priviţi.
O am enii ăştia îşi m uncesc păm ântul şi, în general, îşi văd de treburile lor
când trecem noi pe uliţă, cu hainele noastre colorate şi aparatele de foto­
grafiat, ca într-un fel de paradă venită din altă lum e. C in e pe cine priveşte ?
C ine pe cine distrează, cu adevărat ? (D eh, în fiecare trekker occidental zace
un m ic antropolog!)
Fear & loathing
în Ghandruk
 HlpSP ny ilil

r n
Tadapani (2 675 m) -
19 mai
G h a n d ru k (1 950 m)
L '' J

Do n ot walk alone in the ju n g le ! scrie pe o plăcuţă la m arginea p o tecii

im ed iat ce ieşim din sat. C ontinuăm şi azi să m ărşăluim prin ju n g la de
rododendroni, doar că astăzi este o zi însorită şi caldă. Printre ram urile dese
şi contorsionate ale copacilor îm brăcaţi în pluşul m uşchilor şi lichenilor,
soarele cade filtrat, abia lu m in ân d lianele ce atârnă până la păm ânt ca nişte
şerpi lem nificaţi, rădăcinile răsucite în aer îm pletesc lab irin tu ri la câteva
palm e deasupra păm ântului, iar ferigile, unele uriaşe, dau acestei jungle, în
care la un moment dat apare şi o veveriţă, un aer preistoric. Din cauza soarelui
care dogoreşte, aerul e um ed şi înăbuşitor. Ieri m ărşăluiam printr-o pădure
în nori, azi ne plim băm p rin sera unei grăd in i tropicale.
 Sim t că mă jenează ceva într-un bocanc, m ă descalţ şi văd sânge pe ciorapi.
Intre degetele de la picioare găsesc înfipte trei lip ito ri, pe care reuşesc să le
desprind destul de uşor, fără să fiu nevoit să pun sare pe ele sau să le ard
cu bricheta, cum se face în astfel de cazuri. D egetele îm i sunt p lin e de sânge,
deşi nu sim t nim ic, iar sângele continuă să curgă, deoarece lip ito rile secretă
două substanţe, una anticoagulantă, cealaltă în ru d ită cu novocaina pentru
a anestezia înţepătura. C um au ajuns râm ele alea în ciorapii tehnici, groşi,
elastici şi denşi ,p rin bocancii bine strânşi cu şireturi, în tim p ce m ergeam ,
nu-m i p o t explica. L a vederea degetelor m ele dintre care continuă să se
p relin gă sângele, se descalţă şi băieţii. R ajeev găseşte şi el şase lip ito ri în
ciorapi, dar el e în călţat cu nişte tenişi de m uşam a. R ishi ne spune că cel
m ai rău este când îţi intră lip ito ri pe uretră, m om ent în care şi eu, şi C ătălin
dispărem im ed iat pentru un scurt control în tufişuri. în tufişuri separate.
In satul Landruk, ne oprim să mâncăm de prânz, ne îm prietenim cu copiii
de pe u liţă şi jucăm cu ei vreme de o oră Raţele şi vânătorii. C ătălin încearcă
să şteargă m ucii unui băieţel cu un şerveţel um ed, copilul începe să urle şi
C ătălin prom ite să nu m ai intervină de-acum încolo în ordinea firii.

Bicharak. Ce caut aici? Curiozitatea, plăcerea d e a p leca departe, nevoia

d e aventură, d e schim bare totală a decorului şi a obişnuiţelor, tentaţia d e a-ţi
testa lim itele, relativa glorie de a urca p e H im alaya? Şi p en tru toate astea,
p o rt aceleaşi haine zile în şir, m ănânc acelaşi orez, dorm în aceeaşi poziţie
(căci sacul de dorm it a d even it coconul m eu), n im ic altceva d ecâ t şapte-zece
ore d e m ers în fieca re zi, urcat-coborât-sărit-călcat-trecut prin p ietre şi praf,
p rin tre rădăcini şi bolovani, peste pă m ân t m ustind de apă şi zăpadă în gh e­
ţată, ca-ntr-un m onoton şi solicitant proces de uitare a tim pului şi de instalare
într-un anum e ritm a l lum inii zilei şi a l corpului poate nespălat şi fra gil, dar
infuzat cu adrenalină... Oftat-gâfâit-tras-sufletpe bolovani în soare, apoi frigul,
ploaia, norii, zăpada; instalarea în prim ar şi imediat, mersul continuu ca reve­
renţă, rugăciune, ritual a l austerului, meditaţie şi interogaţie în m işcare supusă
ciclurilor naturii şi, m ai ales, capriciilor ei: ce sem ne ne dă cerul, să n e tem em
d e zgom otele astea, cum p o ţi scoate din carne un spin fă ră să-l vezi, unde duce
şiru l ăsta d e fu rn ici, ce sunt culorile astea, oare locuiesc şi copii în coşm elia 192
izolată d e p e coastă, ce g u st are laptele nacului, câte şopârle au fu g it azi din 193
 calea m ea, ce f e l d e piatră e asta, se-ntâm plă vreodată ca o capră să cadă de
p e stând, d e ce sunt atât d e p u ţin e pisici în sate, cât de vechi o fi p od u l d e lemn,
satul acesta e gu run gsau manang, câţi şerpi m -au urm ărit d e p rin fru n ze, de
prin copaci, d e sub pietre, există aici şi duzi albi (am trecut p e sub u n u l negru),
pen tru ce s-a rugat cel care a agăţat khada în mărăcine, ce-o fii în desagii asinilor,
cum vede vulturul valea, cu ce-şi pictează tik afem eile astea, cât d e g reu e coşul
din spatele bătrânului cocoşat, cine a aşezat lespezile d e piatră ca nişte trepte
dinspre pu stietate spre cer, bărbatul acesta o fii brahm an sau chetri, ce-o fii cu
ga rd u l d e piatră în m ijlocu l câmpului, cât d e înaltă e cascada, cum m âni un
bivol, câtă piatră o fi spartfem eia azi, ce gu st are m iereaflorii de rododendron,
oare cum se cheam ă pasărea asta care-m i cântă în cap în tim p ce-m i vorbesc?

Ne oprim să m âncăm într-un sat, dar suntem probabil cu o oră în ain ­

tea lu i Rushi şi a lu i Rajeev, care iar au răm as cu m u lt în urm a noastră, par
să se fi lenevit sau, poate, i-a ajuns oboseala şi pe ei. în aşteptarea lor, plecăm
prin sat şi vedem scenele banale ale m uncii zilnice: un bărbat ară cu un plug
de lem n tras de doi m ânzaţi, o femeie cară bălegar cu spatele într-un coş
de nuiele, o alta duce lem ne de foc to t în spate şi tot cu un coş îm p letit,
doi băieţi m ână o duzină de asini încărcaţi de saci cu p iatră, o fată trage
de un coş p lin cu buruieni, un bărbat sparge lemne, alţi doi taie cu ferăstrăul
pe verticală un buştean suspendat pe un pat de bârne, bărbaţi încărcând
pietre cu lopata în saci (un ul înfige lopata în grăm ada de pietre, celălalt
ajutându -1 s-o ridice cu o funie legată de urechea lopeţii), femei îm prăştiind
bălegarul cu m âna, fem ei aruncând orez fiert la găin i, fem ei alăptând copii
prea m ici pentru a le da bom boane...

C am era de deasupra muzeului

—i G handruk este cel m ai m are sat în tâln it p ân ă acum şi al
doilea ca m ărim e pentru etn ia gurung. A şezat pe p an ta un u i deal foarte
m are (de unde continuăm să avem panoram a vârfurilor A nnapurna South,
A nnapurna III, H iunchuli, G angapurna şi M achhapuchhre), satul num ără
270 de fam ilii, peste 100 de case şi zeci de u liţe pavate, adevărate alei, care
urcă şi coboară în m ii de trepte, o şcoală cu terenuri de sport şi săli unde
învaţă câteva sute de copii, foarte m ulte guest house-uri m oderne, cu antene
satelit şi instalaţii solare... Are chiar două muzee: Gurung M useum şi O ld
G urung M useum . C ătălin răm âne în cam eră să se odihnească şi să m ai
citească (b ăiatu l ăsta a citit pe K indle p atru cărţi de când to t um blăm prin
m unţi, eu însă sunt fericit că n-am citit un rân d ), şi plec să vizitez m uzeele
rătăcind o oră pe uliţele de piatră, înguste şi întortocheate ale acestui
labirintic sat cu case de piatră acoperite cu lespezi de piatră. L a fiecare muzeu,
şi la cel nou, şi la cel vechi, aflate la o distanţă de câţiva metri, plătesc câte 50
de rup ii pentru a vedea exact aceleaşi lucruri. Intr-un bordei de chirpici şi
cu păm ânt pe jos sunt dispuse unelte şi obiecte folosite de populaţia gurung:
furci de tors, războaie de ţesut, suveici, p utineie (folosesc p u tin eiu l să facă
ceai tib etan : peste o bucată de unt aruncă nişte sare şi p lan te de ceai, pun
apă, apoi bat am estecul până obţin un fel de lapte gros), seceri, rindele, tesle, 194
ţesale, oale şi ulcele, curse de şoareci... 195
 C ân d să ies din bordei, m ă aplec să nu lovesc cu capul g rin d a, însă mă
îm piedic de p rag şi cobor p recip itat cele două trepte, m ai-m ai să cad lat în
curtea unde, la o m asă, se află patru băieţi.
Isus te-a ajutat să nu cazi! zice unul.

Isus, Shiva, whatever...

A aa, îl cunoşti pe Shiva?
D oar pe Boom Shiva.
B ăieţii se pun pe râs şi m ă întreabă dacă nu vreau să fumez cu ei întru
slava lu i Shiva. Sunt studenţi la m anagem ent în Kathmandu, au toţi 21 de
ani şi se află într-o excursie. Faptul că sunt studenţi le dă dreptul să fie cazaţi
în cam era de deasupra m uzeului, căci bordeiul cu pricina are şi un pridvor
la care se ajunge pe o scară exterioară de lem n. Urc cu băieţii în pridvor,
de acolo intrăm într-o cam eră cu m ai m ulte paturi, camera unde dorm ei
toţi, iar odată ajunşi aici unul închide uşa şi un altu l scoate de sub pat un
ziar în care se află înveliţi câţiva pum ni de frunze uscate de marijuana, aşa
cum ţin femeile la ţară sunătoarea pentru ceai. N-am văzut atâta marijuana
în viaţa m ea! Ţ i-ar trebui luni întregi, ambiţie, determinare şi câţiva prieteni
devotaţi id eii ca s-o p o ţi fum a pe toată. O are când voi pleca de aici!?
 Voi cum îi ziceţi în R om ania? N oi aici îi spunem ganja.
T ip u l care m -a agăţat în curte, care vorbeşte cel m ai bine engleza, alege
câteva frunze, le freacă energic în podul palm ei, presară şi p uţin (foarte
puţin) tutun go lit din două ţigări Shikar, apoi introduce am bii cilin d ri de

foiţă între buze şi trage cu putere înăuntru, d irect din p odul palm ei,
am estecul de ganja şi tutun. Chus S tyle! O ricum , n-am văzut pe nim eni
făcând atât de repede nu unul, ci două jo in tu ri deodată.
Acum trei zile ne-au prins nişte poliţişti fumând într-o curte din Pokhara
şi a treb uit să-i m ituim cu p atru m ii de rup ii ca să nu ne ducă la secţie.
C redeam că în ch id ochii la ritu alu l lu i Shiva...
P o liţia e coruptă în Nepal. Boom Shiva! m ai zice şi îm i în tin d e jo in tul.
Tu prim ul, că eşti oaspetele nostru şi la noi se spune că în fiecare oaspete
se află un zeu...
îm i place asta. Sssssssfl:!
(L a început vorbim despre R om ânia, ştiu că e în Europa şi îl cunosc pe
C risti C h iv u .)
H ei, C h iv u m ă cheam ă şi pe m ine, zic, iar b ăieţii fac ochii m ari şi m ă
196
declară im ed iat eroul lor. 197
 în că u n u l pentru M ister C h iv u din R om ania, zice tip ul cu jo in turile,
care mi-1 întinde p e-al doilea, căci p rim ul, cel de inaugurare a ritualului,
s-a fum at deja...
îţi plac fetele nepaleze?
(Ştiam eu că mai devreme sau mai târziu o s-ajungem şi la subiectul ăsta.)
Sigur că-m i plac (ce naiba să fi zis!), sunt foarte frum oase. Sssssssff!
în K athm andu, ştim noi un loc în T ham el, te costă cinci m ii de rupii
toată noaptea...
C am cât aţi dat voi m ită p o liţiştilo r! zic, şi ei se întristează la am intirea
in ciden tului, aşa că revin: D a, sunt foarte frum oase fetele voastre, însă eu
n-am p lătit n iciodată p en tru sex şi n ici nu cred c-o s-o fac...
A aa, un adevărat gentlem an!
Nu chiar, doar că la noi e uşor să faci sex fără să fii nevoit să plăteşti. Trebuie
doar să-ţi placă o fată şi să te placă şi ea. Şi să fie majoră, norm al. Ssssssff!
Daaa, la voi e altfel, zice unul cu amărăciune. Noi trei suntem încă virgini.
 Sssssssff! Lasă, sunteţi încă tineri, şerpaşul meu are 27 de ani şi încă e virgin.
Eu am avut m ulte fete, zice cel cu jo in turile. Fete din M alaezia şi Singa­
pore care vin în K athm andu să se prostitueze. Tu cu câte fem ei ai... ştii tu ?
Trebuie că ai m are succes, arăţi ca un spaniol. V iril.
Sexy fucker! exclam ă un u l dintre cei care până acum n-a scos o vorbă
şi care deodată m i se pare gay (are buze frum oase, gene lu n gi şi breton),
m ai ales că toţi ceilalţi încep să râdă cu subînţeles şi îşi aruncă câteva vorbe
în nepaleză...
E de la barbă, de obicei, nu port barbă, am lăsat-o să crească pentru
trekking, zic. Sssssssff!
Şi, ia zi, foloseşti V iagra?
în că nu, slavă D o m n ului! D ar de ce m ă întrebaţi asta?
N işte prieten i de-ai noştri iau V iagra ca să-i ţină m ai m ult...
C hestia asta se învaţă cu tim pul şi nu e neapărat nevoie să te ţin ă foaaarte
m ult...
M ie m i-ar plăcea să m ă ţin ă câteva ore, zice tip ul cu jo in tu l spre apro­
barea veselă a celorlalţi.
(Term in al doilea jo in t, sunt deja luat, capul m i s-a îngreunat şi tocm ai
îm i dau seam a că nici unul dintre ei n-a fum at cu m ine. A m dat gata două
jo in tu ri singur-singurel.)
Voi nu fum aţi ?
A m fum at până acum , m ai stăm puţin . O ricum de Shivaratri anul ăsta
am fum at încontinuu trei zile şi trei nopţi...
C hiar, care-i faza cu Shivaratri ?
Adică noaptea lui Sbiva, e sărbătoarea noastră preferată. Atunci toată lumea
fumează la templu, e legal, poţi lua ganja de la preoţi şi de la sadhu...
Ş i când e sărbătoarea asta?
Pe 14 februarie.
H aide, b ă i! ? Noi atunci avem Valentine s Day.
A aaa, da, ştim . Sărbătoarea noastră e m ai tare.
M erci, îm i dau seam a... Sssssssff!
Şi tu cum faci când faci sex? Schim bi p o ziţiile aşa ca-n film ele porno?
(D ar ştiu că sunt nerăbdători!) 19 <
 U neori. D epinde de m om ent, de stare, de fată... D ar ce, voi aţi văzut
film e porno ?
Daaa, pe calculator. In Kathmandu găseşti uşor... Ne plac film ele porno
m ai ales că w e do a ll kind o f auto stu ff ! (Râdem cu toţii p lin i de înţelegere.)
Şi cum m ai e la voi: fem eile o sug? întreabă unul, iar ceilalţi chicotesc.
Sssssf! D a, de fiecare dată. Sau, m ă rog, aproape de fiecare dată. Face
parte din preludiu. D ar la fel facem şi noi, le lingem . (O i fi eu fum at,
dar ăştia s-au înroşit la faţă de tot.) C e, tu n-ai lins niciodată? îl întreb pe
non-virginul grupului.
Nu, aici nu facem asta, femeia e... inferioară. Dar singaporencele m i-au
supt-o. A fost aşaaa bine!
Păi, v ezi! ? Dacă îţi place, trebuie să întorci plăcerea. în sex nu există caste.
C e prim eşti trebuie să oferi şi invers... N ici m ăcar nu e vorba de un schimb,
ci de o plăcere în sine. Să lin g i e la fel de p lăcu t şi de excitant. Ssssf!
Înţelegem , da, da, dar noi suntem o societate m ai... tradiţională, ne în ­
dreptăm spre ceva m odern, dar m ai e până acolo... Ia spune, ai tatuaje?
P utem să le vedem ?
N -am n ici un tatuaj, doar barbă, încerc eu să glumesc.
Aaa, credeam că toţi aveţi tatuaje. Uite, el şi-a făcut un tatuaj în Kathmandu.
(Şi tipul care m i se pare gay îşi ridică tricoul, mi-1 arată şi nu înţeleg nimic,
nu ştiu ce reprezintă, desenul e indistinct, e un fel de pată neregulată...)
A aa, frumos. Poate o să-m i fac şi eu unul într-o zi.
Poate ţi-1 faci în Kathm andu, ştim noi un loc, e ieftin... L a voi sunt ieftine
aparatele foto? La noi sunt foarte scumpe. Ă sta al tău cam cât costă?
(A paratul de la gât, care e îm prum utat de la o prietenă fotograf, e un
DSLR N ikon, deci ch iar e scum p...)
Nu e aşa de scump, 500 de dolari, m int eu precaut. (A poi îm i dau seama
că nu m -am gândit bine, că suma asta aici este o avere, vreo 35 000 de rupii,
adică o curvă plătită pentru o întreagă săptămână şi, probabil, pentru toţi ăştia
de aici...) Poate nu chiar 500 de dolari, vreo 200, că eu l-am luat la mâna a doua...
Ei, şi chiar nu trageţi un fum, mă lăsaţi doar pe m ine ? H aideţi, le cer eu...
2 0 0 de dolari, foarte m u lţi b an i! exclam ă vreo doi dintre ei.

(C ap ul m i s-a îngreunat şi-m i găsesc to t m ai greu cuvintele în engleză,

m ai ales că m i se pare că ei nu prea înţeleg şi m ereu reform ulez cu alte
cuvinte, să priceapă ce zic sau ce-i întreb. Jo in tu l circulă de la unul la altul,
dar, nu ştiu cum, m i se pare că ei nu trag în piept, doar se fac, m ai ales că
încep din nou să se privească unii pe alţii vorbind în nepaleză.)
Şi eşti singur? E m are grupul tău de trekked?
D a, suntem m ai m u lţi (nu ştiu de ce tot m in t), dar ceilalţi au rămas la
guest house.
C are, e departe ?
N u, chiar ăsta de aici din spate. (M in t din nou.)
(T ip ii iar încep să vorbească între ei în nepaleză în tim p ce eu doar mă
prefac că trag în piept, apoi las jo in tu l între genunchi şi îl scrum ez, m i-e
p u ţin rău, iar în cam eră s-a cam în tun ecat...)
Şi le-ai spus că vii la m uzeu?
D a, o să ajungă şi ei în curând. A uziţi, nu putem deschide p u ţin uşa, să
intre aer, s-a făcut cam cald. D e ce-aţi închis-o?
Să nu m iroasă în curte, am avea problem e dacă fum ăm în m uzeu. D ar
putem deschide fereastra din spate.
D eschideţi uşa, oricum nu m ai fum ez. M i-e cam sete, îm i poate aduce
un u l dintre voi nişte apă?
(Vorbesc din nou în lim b a lor, apoi unul dintre ei pleacă. M ai sunt trei.
O să-l rog pe cel cu jo in tu rile să m ai facă unul şi, când se apleacă să scoată
ganja de sub pat, pe gay-ul de lângă m ine îl îm ping, trec în fugă pe lângă
celălalt, ies pe uşă şi din pridvor sar d irect în curte, nu e decât un etaj...)
A i bani la tine?
D olari? Nu. Doar nişte rupii rămase după ce-am plătit biletul la muzeu.
N u, b an i de la voi, rom âneşti. C o lecţionăm b an i străini, ne-ar plăcea
m ult să avem şi bani din România. Sigur nu ai bani româneşti ? N ici în bagaj ?
îm i pare rău, nu am . Ia ziceţi, voi ce m uzică ascultaţi, vă place rockul ?
(încerc să schim b subiectul privind uşa să nu cum va să se-ntoarcă tip ul cu
apa p ân ă m ă decid s-o zbughesc şi să scap de aici.)
D aaa, num ai rock ascultăm . C el m ai m ult ne place B ryan Adams.
A fost aici în N epal, nu? A mers vreunul dintre voi la concert?
N u, că au fost scum pe biletele, nu ne-am perm is.
(în tre tim p in tră pe uşă tip u l cu apa, m -am am eţit de-a binelea, gâtu I
îm i e foarte uscat, m ă înec, îm i e cam rău, tip ii vorbesc din nou în lim ba 2 () I
lor, iau o în g h iţitu ră lu n gă de apă, dacă e să m ă atace şi să m ă im obilizeze,
acum e m om entul băieţi, haide, să încheiem odată tărăşenia asta!)
P rietenii m ei cred că nu te sim ţi bine cu noi, zice tip u l cu jo in tu rile.
C e vrei să spui ?
N u ştiu, ţi-e frică cum va de noi ?
D e voi? Frică? D upă ce am fum at îm preună şi am vorbit atâta despre
sex ? Sunteţi p rieten ii m ei din G bandruk. M ă sim t perfect cu voi, m ă bucur
m u lt că v-am cunoscut, păcat însă că n-aţi fum at cu m ine, noi în R om ânia
fum ăm num ai îm preună, aşa şi bem, după ce dăm noroc nim eni nu pune
berea jos pân ă nu bea cel p u ţin o gură, i-am învăţat şi pe şerpaşii noştri,
Rajeev e un tip foarte puternic, ştie să lupte şi cu nunceagul, ar trebui să-i
vedeţi m uşchii abdom inali, are num ai fibră pe el, e şi foarte înalt...
H ai să ieşim în curte, m i-o taie tipul. S-a făcut târziu şi trebuie să mergem
undeva în sat. D acă vrei, te conducem noi la guest house.
 A , e OK. Vreau să m ă m ai învârt pe aici p rin sat. M ulţum esc pentru
ganja, b ă ie ţi!
M ulţum eşte-i lu i Shiva.
Coborâm din pridvor, ne strângem mâinile în curtea muzeului şi ies ameţit
pe uliţa satului, încercând să nu m ă clatin şi să par cât m ai relaxat, nu m ă gră­
besc, îm i bag m âinile în buzunar şi încep să fluier refrenul din Resham Firiri.
Aproape că s-a înserat şi aerul îm i face bine, deşi am g u ra în continuare
foarte uscată şi aş m ânca ceva dulce, poate un M ars. Privesc acoperişurile
de p iatră ale caselor, undeva latră nişte câini, de altundeva se aud m uge­
tele bivolilor care se-ntorc de la păscut, glasuri de femeie de prin curţi, cineva
a dat foc la nişte frunze şi m iroase a fum , iar de undeva dinspre fereastra
unei case se aude slab o incantaţie tibetană... Sara pe dealul G h an d ru k u lu i!

20 3
r20 m a in G h a n d ru k (1 950 m) -
Pothana (1 990 m)
L ^ J

La m icul dejun urm ărim în paralel, căci calupurile de reclam e durează

şi aici foarte m ult, două seriale indiene. U nul este o comedie a încurcăturilor
sentim entale (se cheam ă Dostana), cu doi p rieten i care iubesc aceeaşi fată,
dar fiecare se bănuieşte pe sine că ar fi gay. C e lălalt este o dram ă istorică
colonialistă cu un tip căruia îi explodează un tun în faţă şi, pe m oarte fiind,
îşi strigă ultim ele idealuri patriotice vreme de jum ătate de episod. Nu
înţelegem nim ic din lim bă, dar dram atism ul interpretărilor este insuportabil
de com ic. Noi, cei câţiva backpackeri adunaţi în sala de mese, ne oprim din
m âncat şi aşteptăm cu sufletul la gură am bele finaluri.
 D rum ul de azi înseam nă, ca şi ieri, ca şi alaltăieri etc., câteva m ii de trepte
de piatră coborâte de pe dealul G handrukului până în Valea K im bu (Stupul
albinelor), doar pentru a urca alte câteva m ii de trepte de p iatră pe dea­
lu l de dincolo de râul care le desparte. „Nu cred că vreunul din noi a ştiut
ce-nseam nă trepte până acum “, zice C ătălin . N e ia câteva ore ceea ce cu un
telescaun am fi făcut în 10 m inute. D ar n i s-a m ai întâm plat să coborâm
un m unte doar pentru a-1 urca pe cel din faţă. Partea amuzantă e că azi vedem
pentru prim a oară m aim uţe şi o foarte veche m oară de apă (ghattas) a cărei
roată se învârte în sensul opus acelor de ceasornic, adică invers decât cilindrii
de rugăciune. Partea tristă este că vedem pentru ultim a oară vârfurile A nna­
purna (patru dintre ele), Dhaulagiri, Machhapuchhre, H iunchuli şi Lam jung
H im al. Pe la prânz intrăm într-un sat şi din curtea unei case m ă strigă şi
îm i fac semn cu m âna studenţii de ieri-seară de la m uzeu. Ii povestesc lu i
C ătălin că am fum at cu ei, dar nu zic nim ic de accesul m eu de paranoia.
In tim p ce m erg îm i hoinăreşte şi m intea şi, nu ştiu cum , descopăr că
nenum ărate locuţiuni şi expresii construite cu verbul „a lua“ exprim ă ideea
de mers, plecare, alergare: a o lu a din loc, a o lu a la pas/picior, a o lu a pe
jos, a o lu a înainte, a-şi lu a avânt, a-şi lu a zborul, a lu a largu l, a lu a calea
în/din picioare, a-şi lua catrafusele, a-şi lu a călcâiele/coada la spinare, a-şi
lu a lum ea/câm pii/m unţii în cap, a o lu a peste câmp, a o lua la goană/ sănă­
toasa, a se lu a la întrecere, a lu a curba, a o lua de-a chioara, a o lu a hăbăuc,
a-şi lu a tălpăşiţa, a-şi lu a răm as-bun/ziua bună/la revedere/adio... „A lua
m unţii în cap“ m i se pare cea m ai frum oasă.

M una & M adan

De câteva zile oamenii ne tot întreabă dacă suntem spanioli.
Cum ne-am săturat să spunem că suntem din R om ânia şi, în cele m ai bune
cazuri, să auzim „asta e în Europa, n u !“, convenim să zicem că da, suntem
spanioli. Dar asta după ce pe drum ul spre Tolkha întâlnim un grup de tineri
nepalezi, studenţi la istorie, care, deşi par să ştie câte ceva despre R om ânia, 206
nu ştiu de fapt nim ic. „A fost o ţară cu un m are trecut“, încearcă u n u l din 207
ei, dar m ă îndoiesc că l-a citit pe Em inescu. Le înşirăm câteva num e de
sportivi cu care credem că am putea avea noroc: N adia, M utu, H agi, Chivu,
n-au auzit de nici unul, apoi scot eu asul din m ânecă: D racula. „Aaa,
D rogba, m are fotbalist!"
U nul dintre ei, pe num e Jaroj, pare m ai cultivat şi, când află cu ce mă
ocup, m ă întreabă dacă l-am citit pe p o etu l lor naţion al L axm i Prasad
D evkota. îl rog să-m i scrie în ju rn al num ele lu i şi câteva titlu ri de cărţi, el
ia caietul, se aşazăpe un bolovan şi-m i face com punerea asta: Laxmi Prasad
Debkota is the grea t w riter in Nepal. N epalese say him M aha Kabi. H e writes
a lo t o f books a n d M una M adan is the m ost popular tragic poem . It touches
a ll m en heart. It is about the love affair between M una a n d M adan. There
are three im portant character. M adan is the tragic hero a n d M una is the m ost
im portant fem a le character a n d other character is the M adan s mother. C red
că ne-am dat seama de ce poem ul e tragic şi atinge inim ile tuturor oam enilor:
o poveste de dragoste în care îşi bagă coada m am a băiatului. D upă acest
m om ent poetic, b ăieţii ne întreabă despre sex (se p utea altfel?!).
 în satul următor „recunoaştem" că suntem spanioli şi o bătrânică încearcă
să ne vândă nişte ganja. O refuzăm şi e p u ţin descum pănită: „Toţi ceilalţi
spanioli au cum părat pân ă acum..."
Seara ajungem la Pothana cu puţin tim p în ain tea ploii. O m uzică tradi­
ţio n ală răsună în to t satul, semn că unul dintre lo caln ici are radio. Fiind
un aparat scump, aici este considerat un gest de generozitate ca posesorul
rad io u lu i să dea volum ul la m axim um pentru ca vecinii să se poată bucura
şi ei de muzică sau de ştiri. Pe veranda casei unde tragem, atârnă câteva pungi
um plute cu apă. Se pare că ţin m uştele şi ţân ţarii la distanţă. Pe gazdă o
cheam ă Susita şi m ă prim eşte în bucătăria ei de lem n cu păm ânt pe jos unde
e cald şi m iroase bine. îm i dă să gust o legum ă necunoscută pe care o va
fierbe şi care va ajunge în dai bhat-ul nostru. P loaia se înteţeşte şi se lasă şi
frigul, aşa că ne adunăm cu toţii în cuhnia Susitei: C ătălin , R ishi, Rajeev,
soţul şi socrul Susitei, plus căţelul Jackie. M âncarea sfârâie pe p lita sobei
de fier, iar becul este atât de chior, în cât îi putem adm ira filam entul. Ne
aşezăm cu to ţii la o m asă de lem n şi Susita ne aduce o sticlă cu rachiu de
mei. Ei spun că are 35 de grade, dar e m ai slab decât ţuica b u n icu lu i meu
de la H orezu, pe care un prieten de-al m eu a num it-o „Fanta de prune".
Bem câteva rânduri de rachiu, iar când vine dai bhat-ul foam ea noastră face
prăpăd în ciuda faptului că, în tim p ce mănânc, descopăr, între degetul inelar
şi cel m ijlociu, încă o lipitoare. D in nou, e curios şi inexplicabil cum a ajuns
acolo. O sm ulg şi p icături de sânge m i se p relin g toată seara dintre degete
pe p ăm ân tul bătătorit. C ătălin a suferit ieri-noapte din cauza puricilor, eu
am fost şi ieri, şi azi „atacat" de lipitori. M ăcar să fi fost un leopard sau măcar
un şarpe ceva, să avem cu ce ne lăuda!
De pe deal se văd în noapte lum inile oraşului Pokhara, unde vom ajunge
m âine şi unde călătoria noastră prin H im alaya va lua sfârşit. D eocam dată
p louă torenţial, cu fulgere şi cu tun ete (anotim pul m usonului e la două
săptăm âni distanţă, de unde şi ap ariţia lip ito rilo r), sunt p uţin am eţit de la
rach iu l de m ei şi parcă m ă încearcă un dor de casă.

210
211
r21 mai
, ~1 Dham
Pothana (1 990 m) -
pus Phedi (1 113 m) -
Pokhara

A p lo uat toată noaptea, semn să sezonul m usonului e şi m ai aproape

decât credeam . Peste o săptăm ână, ne spun cei de aici, va începe să plouă
torenţial aproape în fiecare zi tim p de două luni. N oi însă vom fi plecaţi
în m ai p u ţin de trei zile.
R islii, la m icul dejun: „L ipitorile sunt m area problem ă a N epalului, iar
politicienii sunt cele m ai rele dintre lipitori... Suntem săraci într-o ţară săracă,
dar totul e din cauza politicii murdare... Acum 20 de ani economia M alaeziei
şi cea a N epalului erau la fel de slabe, dar acum ei vin la noi să facă trekking,
iar noi m ergem la ei să m uncim ...“
 A stăzi coborâm ultim ele câteva m ii de trepte de piatră ale călătoriei noas­
tre. Poate şi pentru că ştim că e u ltim a zi, ne sim ţim epuizaţi. G leznele şi
genunchii ne dor şi oboseala se adună în noi cu fiecare pas. Ne oprim tot
m ai des pentru a ne scutura picioarele din ce în ce m ai am orţite şi m ai greu
de controlat. U neori sim t spasme involuntare în m uşchi, alteori am m ici
crampe şi mă tem ca nu cumva să calc strâmb şi să-mi luxez vreo gleznă taman
acum . Dar, dincolo de oboseala care oricum a venit m ult m ai târziu decât
m-aş fi aşteptat, ceva ca o p lictiseală ne-a cuprins pe am ândoi. D evenim
nostalgici la gândul că azi e u ltim a noastră zi în H im alaya, însă am avut
parte de tot ce-am vrut. A m absorbit din m unţii ăştia cât am p utut de m ult.
Suntem p lin i de H im alaya!
B ilan ţul trekkin gului nostru ar arăta cam aşa: 18 zile de m ers pe jos,
peste 40 0 de kilom etri străbătuţi, 4 576 de m etri u rcaţi şi 4 303 de m etri
coborâţi. (Şi o singură pereche de ghete L ow a.)
în ain te de a coborî în orăşelul D ham pus Phedi, ne oprim pe ultim u l
deluşor să ne tragem sufletul şi să privim m unţii pentru u ltim a oară din
propria lo r ogradă. în spatele nostru, cocoţat pe un dâm b, ne priveşte un
puşti. Scot din rucsac tricoul m eu cu O yster Boy, îl rulez şi i-1 arunc. Puştiul
îl prinde uşor nedum erit, dar eu îi fac semn să-l îmbrace. Tricoul e cam mare
şi p uştiul arată p ierdut în el. „Peste doi an i o să-i vină num ai b ine“, zice
R ishi. „Poate peste doi an i m ă întorc şi ne reîntâlnim chiar a ic i“, spun eu.
Râdem . De pe m al, p uştiul continuă să ne privească curios îm preună cu
B ăiatul-stridie de pe piept. Le fac am ândurora cu m âna şi abordăm ultim ele
câteva sute de trepte de păm ânt şi piatră. îm i am intesc o frază din A nton
H olban, care zicea cam aşa: „în m ultele m ele călătorii, am găsit colţuri
superbe. G ândul că ele continuă să risipească frum useţea, în tim p ce eu de
la distanţă nu m ă m ai pot bucura, m i se pare o im ensă tragedie..." în m ai
p u ţin de jum ătate de oră vom pune p icio rul pe asfalt.
M aşin a care ne duce la Pokhara e un Suzuki m inuscul, abia încăpem în
el toţi patru, plus rucsacurile. Nu ştim la ce să ne uităm m ai întâi, căci strada
devine din nou un bâlci, cu animale, tarabe, munţi de gunoaie şi reclame. Vedem
autobuze cu roţi de cam ioane, vedem biciclete care cară câte 3-4 saci cu
fructe, vedem capre urcate pe autobuz, vedem o m otocicletă care are de 214
ju r îm prejur un „colier" de douăzeci de găin i legate de picioare cu capul 215
în jos... D rum uri proaste, bivoli pe carosabil, cam ioane care lasă în urm ă
nori de fum negru, claxoane turbate, depăşiri extrem e, anim ale, oam eni şi
m aşini despre care nu ştii de unde vin, unde se duc.

r O seară în Pokhara
O
O dată ajunşi la Pokhara, C ătălin îşi verifică e-m ailul la
hotel: avem un mesaj de la am ericance, care ne invită să m âncăm îm preună
în u ltim a noastră seară. Tot de la recepţia h o telului aflu, în sfârşit, că
B arcelona a făcut 1 -1 în returul cu M ad rid şi jo acă finala. Avem totodată
şi confirm area m o rţii lu i B in Laden când vedem coperta revistei Time
(originală, nu xeroxată).
In an ii ’60, când aici trăiau sute de m ii de refugiaţi tibetani, iar oraşul
era accesibil doar pe jos, Pokhara devenise o destinaţie m istică pentru

Contc.mpoi-orv A lt G< \
 m işcarea Flower Power, chiar m ai căutată decât K athm andu1. D e altfel, pri­
m ul şi singurul drum asfaltat care făcea legătura cu Pokhara, oraş situat chiar
la poalele lanţului him alayan, s-a num it Siddhartha Highway. Acum , în oraş
este o vânzoleală cu adevărat de nedescris. D in cauza aceleiaşi lipse a
sem nelor de circulaţie (excepţie face sem nul care-i sfătuieşte pe p ieto n i să
nu se abată de pe trotuar), m aşinile, furgonetele şi m otocicletele virează,
frânează şi claxonează întruna. Intr-o intersecţie, un p o liţist şi două vaci
stau şi nu fac nim ic. O ricum , traficul are doar două reguli: circulatul pe
stânga şi claxonatul. D e o parte şi de alta a carosabilului dodecafonic, se
înşiră zeci de restaurante cu m eniuri din toate bucătăriile (in d ian ă, chine­
zească, grecească, thailandeză, dar şi pizzerii, fast-fooduri sau gelaterii),

1. U nul dintre cele mai mari succese muzicale ale anului 19 7 6 a fost cântecul lui
Bob Seger, K a tm a n d u (fără ,,h“).

, . 3 1
cluburi pentru toate genurile (D isco N epal, Karma C hillout Lounge, Ibiza
House, Old Blues Bar, Junky Salsa, Karaoke Buddha Bar, W ar o f D J’s N ight
C lub, Le Bistro, C lub A m sterdam , A ll T h at Jazz B ar), sute de m agazine
de suveniruri, de ceaiuri şi dulciuri, bijuterii şi obiecte de decoraţiuni, tablouri,
arme şi oglinzi, eşarfe şi pături, supermarketuri, case de schimb valutar, frizerii
(bărbierii m ă strigă „Espana, shave ?“) şi saloane de masaj, vânzători ambu­
lanţi de fructe exotice, librării, Internet cafe-uri, ateliere de croitorie... D e
altfel croitoria e o meserie la mare preţ. Inclusiv în sate am văzut nenum ărate
m aşini de cusut şi chiar m ici ateliere de croitorie. A ici, în oraş, nu există
practic magazin de haine fără croitori (m ajoritatea bărbaţi), care îţi iau măsu­
rile şi îţi croiesc o căm aşă de in sau de bum bac, de culoarea şi după m odelul
alese de tine, în m ai p uţin de jum ătate de oră (îm i fac şi eu una, căci m -am
săturat de tricourile mele, toate m ai m urdare decât m urdarul), sau îţi bro­
dează un tricou cu unul din tre cele câteva sute de im prim euri pe care le au
expuse pe pereţi şi în cataloage. Găseşti portrete, desene şi slogane cu tot
ce vrei: de la C he G uevara, Bob M arley şi S id V icious (Sfânta Treim e Pop
a h in duşilo r adoratori ai lu i Shiva) la O bam a, M etallica (cu B ryan Adam s
nu aveau), de la alfabetul devanagari, hărţi şi trasee de trekking din Himalaya,
la jocuri de cuvinte gen M cSh it sau H ard Yak Cafe, de la sim boluri budiste,
m andale abstracte, la înscrisurile tipice gen „I V N epal“ sau „Free T ib et“...
In rest, hoteluri, hosteluri, lodge-uri, guest house-uri oriunde ai întoarce
privirea. Şi agenţii de voiaj unde te p o ţi înscrie p en tru căţărări, rafting,
bungee jum ping, paragliding, safari în junglă, trekking pe ponei sau vizitarea
tem plului Barahi, aflat pe o insulă a lacului Phewa din apropiere. L a fiecare
colţ de stradă e o m ică agenţie care organizează astfel de călătorii şi excursii
pe râurile şi canioanele, dealurile şi m unţii din îm prejurim i. R eclam e peste
tot. D e fapt, afişe, panouri şi postere cu înscrisuri în alfabetul devanagari,
căci im aginile sunt foarte rare şi alea cu vreo vedetă n aţio n ală ţin ân d în
m ână un pachet de ţigări, o sticlă de w h isk y sau un şam pon şi spunând:
„Eu num ai asta folosesc!" sau „încearcă şi t u !“ sau „E cel m ai b u n !“.
D eşi se num ără printre foarte p uţin ele ţări care nu s-au aflat niciodată
cu adevărat sub ocupaţie străină1, N epalul este acum , com ercial vorbind,
un fel de colonie a C h in ei şi a Indiei, ţară p rin al cărei terito riu beneficiază
de acces la mare. In The Rising Nepal citesc un articol despre cum exporturile
nepaleze de pashm ina au scăzut în u ltim ii zece ani cu 90% din cauza intrării
Chinei şi Indiei pe piaţa de exporturi a acestor textile.
Nepalezii sunt, la origine, indo-europeni im igraţi din India, iar în nord şi
în est din triburi de origine tibetano-birm ană venite din T ib et, astfel că,
în funcţie de zonă, unii nepalezi de azi sunt aproape albi, alţii aproape negri,
u n ii au trăsături fine, ca indienii, a lţii nas şi pom eţi proem inen ţi sau ochi
m igdalaţi precum m ongolii... E foarte greu să distin gi aici (de la ritualuri,
tradiţii şi obiceiuri la meşteşuguri şi artă culinară) ce-i tibetan, budist sau hindus.
Cânepa, lâna de iac, pashm ina, caşm irul, mătasea, toate sunt „de p e-aici“,

1. In 1793, Nepalul s-a recunoscut drept principat vasal al Imperiului Chinez,

apoi, în urma expansiunii britanice în suhcontinentul indian şi a înfrângerii revoltei
Indiei din 18 5 8, a acceptat controlul britanic asupra politicii sale externe, însă în
condiţiile păstrării deplinei autonomii interne. 211
aşa cum zeii înşişi sunt aceiaşi, doar că au num e (uşor) diferite în fiecare
dintre lim bi. Aici, la porţile O rientului M ijlociu, între T ibet, India, Nepal,
Bangladesh, B hutan ş.cl., to tul e am estecat şi luat destul de lejer.
T uriştii sunt de două feluri: cei îm brăcaţi occidental şi, invariabil, cu
aparatul foto la gât, plus câte un accesoriu local (eşarfă, pălărie, b ijuterii),
şi cei integraţi sp iritu lu i lo cului - hip io ţi îm brăcaţi în in sau în hainele co­
lorate Ja m a ic a -T ib e t-F lo w e r Power. Apropo de fum at haş sau m arijuana,
orice vânzător de aici este un potenţial dealer, uneori n ici nu trebuie să
întrebi, te agaţă ei şi îţi oferă pe stradă la p reţu ri ridicol de m ici. Şi oricum
aici to tu l e negociabil (m ai puţin la restaurant, unde se adaugă autom at la
nota de p lată 10% baksheesh), totul poate fi vândut cu discount, iar preţurile
variază atât de m ult, încât orice ai cum păra şi la un preţ oricât de m ic, mereu
vei p u tea găsi la un preţ m ai bun. C u 250 de rup ii (3,5 dolari) cum păr un
CD cu Resham Firiri (cântec compus chiar în acest oraş, apropo), iar o sută
de m etri m ai încolo îl găsesc la 150 de rup ii, p reţ pe care oricum îl pot
negocia... N iciodată nu ştii care e p reţul corect, dacă ai p lă tit cât m erita
sau de până la 6-7 ori m ai m ult.
In seara de rămas-bun, americancele ne duc la un restaurant cu specific...
canadian, unde ne răsfăţăm cu cocktailuri, ascultăm un fel de m uzică
country, iar şopârlele vânează căţărate pe pereţi insectele atrase de lum in a
felinarelor. îm i dau seam a că sunt aproape em oţionat: în curând îm i voi
înfige d in ţii într-o frip tu ră adevărată. E seară şi m uzica se aude de peste
tot, din cluburi, de la restaurante, din m agazine. La un m om ent dat se ia
curentul electric şi, pentru un m inut, oraşul se cufundă în beznă şi-n tăcere,
după care to tul revine la norm al ca un v in ii repornit.
r'

';>v> uvw w j
 i ;Jţfl«g gallery;;:

Bpa**1

r , “1
22 mai Pokhara -
Kathmandu
L T J

D in cauza grevei (n u m ită banda) legate de prelungirea term enului de

adoptare a noii C onstituţii şi care afectează orice mijloc de transport rutier,
vom fi nevoiţi să luăm spre K athm andu avionul, nu autobuzul, cum era în
plan. A sta înseam nă că băieţii nu ne mai însoţesc până la K athm andu (unde
plănuiserăm noi să-i ducem la KFC) şi decid să plece chiar în dim in eaţa
asta la C h itw an , oraşul lor natal. Ne luăm răm as-bun de la dragii şi bravii
noştri R ishi şi Rajeev, p rieten ii noştri, fraţii noştri de trekking. Săptăm ânile
astea au avut grijă de noi, ne-au cărat rucsacurile, ne-au învăţat una-alta,
am fum at îm preună, am m âncat îm preună, am râs îm preună, am urcat
T h orung La îm preună, ne-au prins ploile, ne-a nins, ne-au supt lip ito rile,
 'haa’s tatto o Inn
T t ito g P ia z a , Tham es

Ronicrabprlsri •-c w Rates 1U

!%a:i

E«tf" v5j ţVi"g4j| j ■■ •« iM

•' iffWm‘* f. ( M l

ne-am îm părtăşit câte ceva din vieţile noastre... D espărţirea cu câteva zile
m ai devrem e face m om entul cu atât m ai greu. Glumim unii cu alţii în holul
hotelului, dar, de fapt, suntem aproape trişti. Ii dau lu i Rajeev unguentul meu
de gălbenele să-şi trateze tăieturile şi zgârieturile din viitoarele lui trekkinguri,
precum şi tricoul meu în culorile şi însem nele n aţion alei de fotbal (pe care
îl îm bracă im ediat), iar lu i R ishi, şapca. Facem planuri să m ai venim şi să
urcăm poate până la Everest Base Cam p, apoi nu m ai ştim ce să ne spunem
şi tot ce ne m ai răm âne de făcut este să ne îm brăţişăm şi să ne în gh iţim
nodurile din gât.
Rishi G uragain şi Rajeev Dungana, cartea asta este şi despre v o i! Să aveţi
o viaţă frum oasă! The trek m ust g o on !

2 24
225
 H Suedeza din Jărfălla
—1 Oricât ar fi de sfinte, vacile (care în munţi sunt mulse de
nu-şi văd ugerele) n-au to tuşi acces a ll areas. C ân d ajungem la aeroport,
două holy cows dau să intre în curte la D epartures, unde iarba e m ai m are
şi m ai verde, dar jandarm ii, cu bastoanele lor de bambus lăcuite, le îndreaptă
spre un şanţ de la m arginea străzii. A eroportul e laic.
A eroportul din Pokhara arată ca A utogara M ilita ri cu ventilatoare pe
peron. C âteva ghivece cu flori şi un afiş mare, alb-negru, înrăm at, înfăţişând
un iac, decorează intrarea în sala de aşteptare, unde vedem alţi jan d arm i
cu fluiere şi bastoane, cântare din cele masive şi m etalice cu cadran, cum
foloseau cooperativele din an ii ’80, şi un televizor suspendat în sala de
aşteptare, deasupra căruia scrie, pe un carton, Nepal Television. La ghişee,
com paniile aeriene care operează în zona asta sunt Shangri-La A ir, G una
A ir, B uddha A ir şi Yeti A irlines.
Aşteptând să ne îmbarcăm, se apropie de mine o nepaleză care mă roagă
să iau un pachet conţinând o poşetă şi paşaportul unei turiste suedeze, uitat
intr-un guest house din Pokhara. Suedeza se află deja într-o m aşină pe
drum ul spre K athm andu şi, dacă sunt de acord să iau p achetul cu m ine,
va fi sunată pe telefonul m obil să m ă aştepte la aeroport. N u p rea ştiu ce
să zic, iar C ătălin e m ai degrabă circumspect. M ă u it în paşaport, iar suedeza
uitucă, pe care o cheam ă Elin C ajsa-Lisa, e o fată foarte, foarte frum oasă.
C ătălin devine şi el m ai flexibil. D acă vom ajunge înaintea ei şi nu va fi la
aeroport, îi vom lăsa poşeta şi paşaportul la biroul agenţiei noastre de
trekking. Elin e născută în ’88 intr-un oraş care pare titlu l u n u i cântec de
la Sigur Ros: Jărfălla, şi, deşi are doar 23 de ani, în paşaport găsim ştam pile
din urm ătoarele ţări: M alaw i, U ganda, Rw anda, A frica de Sud, N am ibia,
N igeria, Tanzania, Z am bia, Zim babwe, Botsw ana, T h ailan d a, M alaezia şi
India. M ă şi văd invitat de Elin C ajsa-Lisa la cină în K athm andu, m ergând
apoi intr-un club unde eu dansez pe ABBA şi pe T he K nife m ai ceva ca
Bejart, ea m ă invită recunoscătoare în camera ei, apoi eu o caut la Stockholm
cu p rileju l unei conferinţe despre literatu ra rom ână la sediul IC R -ului,
m ărturisindu-i că n-am uitat-o, că iubesc frum useţea ei glacială şi aspira­
ţiile-! solare, precum lapona Enigel, un personaj pe care ea nu-1 ştie, dar i-1
voi recita şi povesti eu într-o lungă plim bare pe V ăsterlânggatan, ea îm i va
arăta film ele lu i Bergm an, eu pe-ale lu i Porum boiu, vom p leca îm preună
în A frica lup tân d îm potriva bolilor, foam etei şi analfabetism ului, apoi ne
vom căsători, vom face copii blonzi cu strungăreaţă pe care-i vom creşte
undeva în sud, poate în Florenţa sau în Provence, unde ne vom cum păra
un dom eniu cu viţă-de-vie (ea dispunând de averea tatălui, un industriaş
care produce din am ită), eu voi scrie cărţi (poate voi lu a ch iar N obelul, dar
îl voi refuza atâta tim p cât T ibetul nu va fi liber), vom continua să călătorim ,
în fiecare an ne vom întoarce la K athm andu, oraşul unde ne-am cunoscut
prim a oară, R ishi şi R ajeev vor fi şerpaşii noştri spre Everest Base Cam p,
apoi îi vom lu a cu noi să ne ajute să adm inistrăm dom eniul... C e m ai,
paşaportul ăsta e spre fericire!

r I H Yeti Airlines
' fE r
Vine m omentul pentru security check, dar eu am o pro­
blemă: ce fac cu bucata de haşiş răm asă? N u-m i vine s-o arunc. A r fi păcat
(faţă de S h iv a)! Ii spun lu i C ătălin că aş lăsa-o, pur şi sim plu, în rucsac, iar
dacă ăia o găsesc m ă fac că am u itat de ea, sorry, s-o confişte. C ătălin zice
că treaba mea, aşa că las bucata de haşiş exact acolo unde e, în pach etu l de
ţigări K hukuri. Ne prezentăm la p o arta de control a cărei bandă cu
ultraviolete e oprită, iar 5-6 agenţi stau plictisiţi pe nişte scaune într-un colţ,
nu ne bagă-n seamă. C uloarul e gol şi nici un cordon nu ne opreşte să trecem
neverificaţi. A sta ar putea fi şansa mea. M ergem la pas, nu ne grăbim , facem
to tu l cât se poate de firesc, dar unul dintre agenţi se ridică în u ltim a clipă
şi ne face semn să stăm pe loc. A junge în dreptul m eu, m ă priveşte lu n g şi
m ă invită alături într-o cam eră de p atru m etri pătraţi, slab lu m in ată (nu
din n o u !) şi cu o draperie în loc de uşă, p e care o trage în urm a m ea. A m
făcut o greşeală, îm i zic, dac-aş fi fum at un jo in t, acum aş fi fost poate m ai
calm . îm i bate inim a ceva m ai tare, dar deocam dată sunt stăpân pe reacţiile
şi pe vocea mea. O fiţerul îm i cere rucsacul şi m ă întreabă dacă sunt de acord 226
să-l verifice. M ă cam ia cu călduri, dar fac pe nonşalantul în continuare. 227
 A gentul desface fermoarele şi, în tim p ce um blă prin buzunarele rucsacului,
m ă întreabă dacă am cu m ine arm e sau explozibil (o fi de la b arb ă!), după
care scoate pachetul de ţigări... Ah, da, acesta e un cadou de la şerpaşii noştri,
ştiţi, Boom Sbiva, noaptea de Shivaratri, avem un m are respect faţă de

hinduism , este religia m ea preferată, am u itat de charas, nici nu ştiu exact

cum îi zice, îl puteţi arunca, e absolut OK din partea mea, oricum am fum at
de curiozitate o dată, de două, hai de trei ori, cred că oricum a răm as aici
neatins de mai bine de-o săptămână, I am sooo sorry, e vorba de o scăpare, nu,
nicidecum de intenţia de a trece ilegal droguri prin aeroport, nu desconsider
legile zborurilor interne, vai ce cuvinte grele folosiţi, sir, glu m iţi totuşi,
aşteptaţi o clipă, să ne-nţelegem , 5 000 de rupii e bine, o noapte cu o prosti­
tuată din Singapore... D ar agentul nu desface pachetul, doar îl aşază pe masă
alături de ju rn al şi de aparatul foto, după care scoate din rucsac şi borseta,
o pipăie, o deschide şi, când dă de bancnotele de dolari, trage înapoi
ferm oarul cumva jen at şi zice: OK, yo u can g o n ow !
Totul s-a întâm plat suficient de repede încât să-ncep să tremur abia acum,
când îi şoptesc lu i C ătălin că am trecut cu haşişul.
Z borul cu avionul în N epal pe o rută internă este cel m ai pitoresc sport
extrem. A vionul este atât de m ic, încât nu încape în el decât un rând de
scaune pe fiecare parte a culoarului, nu te p oţi ridica în picioare dacă eşti
m ai în a lt de 1,80, iar zgom otul m o to rului este suficient de tare să nu te
auzi cu vecinul de culoar. Suntem serviţi cu câte o bom boană şi cu câte o
p un guţă în care nu se află m ai m ult de zece alune sărate, apoi stewardesa

trece printre scaune cu o sticlă de doi litri de M irin d a şi ne um ple câte un

pahar m ic de plastic. D upă ce ne serveşte pe toţi, îi m ai răm âne o ju m ă­
tate de sticlă, căreia îi pune dopul şi o aşază la loc, probabil pen tru zborul
următor. Tapiţeria scaunului m eu se desprinde şi cade dezvelindu-i sche­
letul de plastic, iar Cătălin dă la o parte cu piciorul covoraşul de la picioare şi,
printr-o gaură din podea, in tră peste noi o bucată de nor sub form a unui
jet alb şi rece. Sub noi, H im alaya.

r n Ghetoul cu suveniruri
Pe aeroportul din Kathmandu nici urmă de Elin Cajsa-Lisa,
în schimb ne aşteaptă cineva de la agenţie care, din cauza grevei (care durează
deja de o săptăm ână), îm i spune că ar fi bine să stau eu în faţă, lângă şofer. 228
Sunt turist, am barbă şi ochelari de soare, iar m anifestanţii nu vor bloca 229
 taxiul pe care au fost lip ite xeroxuri în nepaleză cu „D oar p en tru turişti".
Ne convingem încă o dată că în N epal străinii sunt casta superioară. Străzile
sunt pline de oam eni; nici o maşină, în afara taxiului nostru cu tourists inside ,
doar câteva ricşe care cară şi ele câte-un străin rătăcit. Toate restaurantele
sunt închise, la fel şi peste jum ătate din m agazine. D acă însă m ergi şi baţi
discret la uşa restaurantului, te vor lăsa să te strecori înăuntru şi te vor hrăni,
ni se spune. Fiind A n ul Turism ului în Nepal, această suită de greve e o mare
gafă econom ică. în ziare se scrie pe larg despre faptul că p o liticien ii ar fi
prom is operatorilor d in turism că nu vor declanşa sau încuraja greve care
să com prom ită sejururile străinilor, de aceea greviştii îi scutesc pe cât posibil
de haos pe turişti şi, pe lângă am bulanţe, taxiurile p o t circula relativ liber.
A b ia ajungem la agenţie să lăsăm poşeta şi paşaportul C ajsei, că şi sună
telefonul. Este ch iar ea, întrebând dacă poate trece să-şi ridice lucrurile.
R ăm ânem s-o cunoaştem personal pe frum oasa C enuşăreasă scandinavă
care, în im agin aţia m ea de m isterios erou salvator, îm i făcuse deja doi copii.
In lo cul ei ajunge o zdrahoancă de 1,90, în care cu greu o recunosc pe cea
d in fotografia paşaportului, şi care abia reuşeşte să îngaim e câteva m u lţu ­
m iri. Aş fi p u tu t să-i cânt Voulez-Vous sau Take a Chance on M e sau Lay
All Your L ove on M e, în schim b m orm ăi în gând One ofU sis Crying.
C a să fii turist şi să te plim bi p rin T ham el, cartierul com ercial din
K athm andu, îţi trebuie ceva stăpânire de sine. M ai în tâi p en tru că acest
cartier destinat com erţului cu echipam ent alpin şi suveniruri, precum şi
agen ţiilo r de călătorie, cluburilor şi restaurantelor pentru turişti nu e m ai
p u ţin decrepit decât restul oraşului, doar m ai colorat. Străzile sunt înguste
şi n-au num e (pe cărţile de vizită ale m agazinelor, restaurantelor sau h o te­
lu rilo r de aici scrie „vizavi d e...“ sau „lângă..."), casele stau să cadă, unele
arată ca nişte peşteri cu uşi, străzile sunt aglom erate şi încărcate de gunoaie,
în fine, toată recuzita sărăciei şi a m izeriei. Apoi, com erţul în sine este o
agresiune pitorească: sute de vânzători de eşarfe, covoare, bijuterii şi podoabe,
obiecte decorative, haine, toată gam a de suveniruri posibile şi im posibile,
te agaţă, te urmăresc, trag de tine sau, şi m ai rău, te invită să fixezi tu preţul
a ceea ce vrei să cum peri, îţi fac oferte pe care cu greu le po ţi refuza, chiar
dacă nu te interesează neapărat ce vând ei acolo. Dacă, d in im prudenţă sau
hazard, îi laşi pe vânzători să-ţi întâlnească privirea şi ai contact vizual cu
ei sau doar ai intrat în m agazin şi te văd interesat de ceva anum e, abia m ai
scapi. Sunt unşi cu toate alifiile negocierii, te îm brobodesc, au o retorică
desăvârşită şi, m ai ales, au tim p, te asistă până la capăt, îşi acordă şi îţi acordă
tim p, atu ul lor fiind felul în care, în cele din urm ă, fie te lasă să crezi că
discountul obţinut este m eritu l tău, fie te sim ţi jenat, poate chiar vinovat
sau de-a dreptul obligat, dacă, după atâta efort de etalare şi descriere a mărfii,
nu cum peri totuşi ceva de la ei. C ăci ar fi absurd să p retinzi că nim ic, dar
absolut nim ic din ce ţi-au arătat cu atâta am abilitate, osteneală şi pricepere,
absolut nim ic din ce au ei acolo nu-ţi place, nu ţi se potriveşte sau nu se
încadrează în sum a pe care ai fi dispus s-o plăteşti. Ţ in e de arta solicitudinii
şi a persuasiunii, dar e un adevărat talent înnăscut felul în care aceşti negus­
tori reuşesc să-ţi satisfacă orice capriciu, să-ţi demonteze orice nem ulţumire,
să-ţi flateze gustul, dar, m ai ales, să intuiască p reţul tău. C ăci, de cele m ai
m ulte ori, nu p reţul m ărfii îl negociezi tu acolo cu vânzătorul, ci vânzăto­
ru l negociază p reţul tău. In Tham el, m arfa e o oglindă, iar p reţul se află în
ochii cum părătorului.

"1 Covorul din grădina vieţii

O
U n covor, m ai degrabă m ic, dar cu lucrătură delicată şi
cu desenul copacului vieţii într-o combinaţie de auriu cu negru, mă opreşte
din drum şi mă atrage într-un magazin. 11 şi văd la mine pe perete, căci n-aş călca
nicio d ată pe o astfel de m inunăţie. în ău n tru m ă în tâm p in ă un bărbat de
60 de ani, cu părul rar şi alb, cu trăsături frum oase şi cu un accent plăcut.
Vorbeşte melodios, incantatoriu cumva, cu suişuri şi prelungiri neaşteptate
ale cuvintelor, alteori coborând un ton şi tăin d vorbele brusc.
N am aste!
N amaste to you, sir I
Aş vrea să mă u it m ai îndeaproape...
Ş tiiiiu ce covor v-a atras atenţia. Ţ in să spun că aveţi gusturi alese, dom ­
n u le! C ovorul acela cu copacul vieţii este una dintre cele m ai frumoase, 230
una dintre cele m ai fine piese din m agazinul m eu. A veţi un ochi bun, 231
dom nule. Pot să vă întreb cu ce vă ocupaţi ? D ar p o ftiţi în cam era cealaltă,
vă rog, vi-1 aduc im ediat.
C am era din spate este tapetată cu suluri de covoare, precum cea din faţă,
de altfel, dar lum ina e m ai caldă şi e m ai linişte, căci zgom otele străzii nu
răzbat prin toate straturile de covoare. Vânzătorul se întoarce ţinând covorul
pe braţ ca pe-un sugar.
A ici ţin altfel de covoare, cel p u ţin la fel de frum oase ca acesta. Am
covoare din lână, din m ătase, din bum bac, am toate culorile... U nele au
lucrături vechi, altele au lucrături noi, dar toate sunt făcute de m ân a unor
meşteşugari pricepuţi. In m agazinul meu nu găseşti covoare făcute de maşini.
Pot să văd covorul?
Siiiigur. This, sir, this is a m asterpiece!
C â t costă?
A m asterpiece, I tell you'. U n an întreg a lucrat creatorul lu i la această
frum useţe.
 D a, este într-adevăr foarte frumos. D ar cât costă?
Să vă spun în dolari, dom nule ?
N u e nevoie, în rupii. în că m ai am rup ii schim bate.
In rupii s-ar putea să vă pară prea m ult.
Bine, atunci spuneţi în dolari. O ricum , m ă descurc m ai uşor în dolari.
O m ul scoate un calculator de buzunar, apasă butoanele şi display-ul
afişează cifra 980.
H m m , o m ie de d o lari!
Eiiii, nu chiar. Şi oricum , m ai negociem .
O ricum e foarte m ult.
A şa e, dar ce vedeţi dvs., dom nule, este capodopera unui m are m eşte­
şugar. Priviţi cât de perfectă e lucrătura, şi culorile, p riviţi culorile, arm o­
n ia, atingeţi-1, sim ţiţi cât de fin este, o frum useţe, vă spun, o frum useţe...
A m însă ceva asem ănător şi m ai ieftin. Pot să vă întreb de unde sunteţi, 232
dom nule ? Aaa, Romania, grea tfoo tb a ll! 233
 între timp a strâns covorul şi dispare cu el, apoi revine şi începe să caute
p rintre sulurile aşezate în stive în ju ru l nostru. Trage din când în când câte
un sul, îl desface la un capăt, dar nu e covorul căutat. în cele din urm ă, desfă­
şoară unul în faţa m ea ţinându-1 ridicat în aer. A re tot m odelul cu pom ul
vieţii, dar altă lucrătură, m ai subţire, căci nu e din lână, ci un am estec de
bumbac şi probabil mătase, oricum pe alte culori. Este frumos şi acesta, doar
că ceva m ai banal. V ânzătorul aşază covorul jos, îşi scoate papucii ca şi cum
n-ar vrea să calce pe el, şi începe să-l m ângâie cu dosul palm ei, apoi şi cu
degetele uşor răsfirate...
Do y o u see the beauty o f the colours, sir? Soooo biutiful! Şi felul în care
este lucrat... Priviţi, p riv iţi de aproape ce form e frum oase fac cusăturile şi
desenul...
Şi îl ridică uşor de o latură, apoi îl lasă jos la fel de lent, îl ridică puţin
de un capăt, îl lasă înapoi, iar îl ridică, iar îl aşază len t pe podea şi, în tot
acest balans, covorul începe să-şi schim be culorile, nuanţele alunecă pe
deasupra desenului, lin iile îşi schim bă reflexiile, apele covorului m ă fură,
m ă atrag, m ă am eţesc plăcut, soooo biutiful, look a t the colours, look a t the
colours, seeee, they are a -ch a n gin , sooo biutiful, vocea vânzătorului e to t m ai
slabă, dar în acelaşi tim p m ai pătrunzătoare, la fel de moale precum covorul
de care nu-m i m ai pot dezlipi ochii, o căldură se ridică din pom ul v ieţii şi
m ă cuprinde din tălpi până în creştet, sooo biutiful, parcă m -ar lua o ameţeală,
dar de fapt m ă sim t relaxat, loook a t the colours, în curând am să plonjez în
ele, apele covorului m ă cheam ă, vocea vânzătorului, vocea lu i m elodioasă,
caldă şi bună m ă cheam ă de după pom în covor, biutiful, biutiful, trebuie
doar să păşesc pe el, trebuie că e m oale, m oale şi fin, să m ă las jos, să mă
lungesc între ram urile covorului, loook a t the colours, sir, să visez la culorile
alea, să m ă învelesc cu ele, cu ram urile, cu frunzele m oi, m oi şi fine... D ar
vânzătorul lasă covorul pe podea şi culorile îşi revin, eu îm i revin, sau doar
cred că îm i revin, pentru că vânzătorul s-a apropiat de întrerupătorul reglabil,
acum îl roteşte în ain te şi înapoi, scade uşor lum inozitatea, apoi o creşte
treptat, seee the colours, look how biutiful they are a-changin, sooo biutiful,
culorile încep să alunece şi să joace din nou în faţa ochilor m ei, desenul e
acelaşi şi m ereu altul, culorile trec unele în altele, dispar în desen şi revin
ca ilu ziile unor vagi cam eleoni textili, sooo biutiful, lu m in a creşte şi aduce
alte nuanţe, lum in a scade şi nuanţele se ascund în alte nuanţe, se rotesc,
copacul e acum o m andală, se roteşte până ce corpul m eu se încălzeşte, mă
cuprinde m oleşeala, braţele îm i atârnă şi-m i doresc ca vocea vânzătorii Iu i
să m ă m ângâie, să m ă ghideze printre culori, să m ă ia p e fiecare culoare în
parte, pe culoarele covorului să m ă ducă în grădina copacului vieţii unde
to tu l e biutiful şi odihnă...
C um va reuşesc să m ă desprind de vraja asta, m ă scutur şi îm i dreg vocea
zgom otos. V ânzătorul îşi întrerupe m antra, lasă covorul să cadă şi roteşte
în trerupătorul la m axim um . Ii m ai pun aşa vreo două întrebări şi ies p reci­
p itat din m agazin, în soarele am iezii, trag aerul străzii în piept, m ai arunc
o privire covorului din vitrin ă şi plec spre hotel cu gân d ul să-l trim it şi pe
Cătălin. în buzunar găsesc o carte de vizită, nu-mi amintesc când m i-a dat-o,
pe care e trecută adresa m agazinului, un num e (Q ayoom ) şi desenul unui
covor deasupra căruia scrie: Humans, ju s tf e e l m e! 23!
 Nepalul din gazete
o
M ă opresc la o terasă şi răsfoiesc ziarele nepaleze de limbă
engleză, m ai bune, apropo, decât orice cotidian de la noi. In The R ising
N epal m ă opresc asupra unui articol de o p agin ă întreagă, p rovid ed by the
Association o f Foreign Culture Exchange o f the Tibet A utonomous Region,
care este propagandă chinezească pură. Spicuiesc: „T ibetul n-a fost n ic i­
odată fantastic precum în scrierile despre Shangri-La. T ib etan ii au trăit aici
în u ltim a m ie de ani ca în Europa m edievală, într-o form ă de serbie feudală
teocratică. M ai m u lt de 95% dintre tib etan i erau iobagi şi sclavi exploataţi
de nobilim e şi de seniorii călugări. In m ulte privinţe, T ib etul era un loc chiar
m ai întunecat decât Europa m edievală... în u ltim ii şaizeci de ani însă,
T ib etu l a trecut p rin enorm e schim bări1. S istem ul social din T ib e t a făcut
un pas istoric de la serbia feudală la dem ocraţia populară socialistă. Iobagii
şi sclavii de o d inioară se bucură acum de drepturi egale, garantate de
C onstituţie. Având drepturile um ane respectate, tib etan ii se bucură acum
şi de drepturi politice. L a alegerile locale din 2007 s-a înregistrat o prezenţă
a p opulaţiei de 96,4% , în unele locuri atingând chiar 100% ...“ M ă opresc
din lectură de-a dreptul indignat. D ar cum răm âne cu cele peste 6 000 de
tem ple şi m ănăstiri distruse de Revoluţia C ultu rală şi cu aproape un m ilion
de tibetani ucişi de arm ata lu i M ao pentru a li se băga pe gât această „demo­
craţie populară socialista*!? M ai încolo dau peste un m ic articol dedicat
unui sim pozion organizat în K athm andu cu ocazia îm p lin irii a 60 de ani
de la eliberarea (de sub „jugul feudal**, se-nţelege) a R eg iu n ii A utonom e
T ibet, unde oficialii chinezi au subliniat faptul că „un T ib et lib er ar putea
am eninţa chiar suveranitatea Nepalului**, îndem nând guvernul nepalez să
„controleze în continuare activităţile suporterilor lui D alai Lam a şi celelalte
demonstraţii anti-C hina“. Căci, nu-i aşa, un T ibet liber ar putea com prom ite
„eliberarea R egiunii A utonom e Tibet** care se presupune că a avut loc acum
o jum ătate de secol cu m ărinim osul ajutor chinezesc! D ar propaganda merge
m ână în m ână cu dezinform area, căci Tenzin Gyatso, cel de-al 14-lea D alai
Lama, cel care a condus tim p de 60 de ani guvernul tibetan în exil, niciodată

1. China si-a anexat Tibetul în 1951.

nu a m ilita t pentru eliberarea sau independenţa T ib etu lu i, ci doar pentru
recâştigarea autonom iei adm inistrative şi politice.
In The H imalayan Times, la poşta redacţiei, oam enii sunt foarte deza­
m ăgiţi de felul în care p o liticien ii conduc ţara şi de felul în care decurge
prom ulgarea C o n stituţiei. U nul dintre aceştia, pe num e Sunil, scrie exact
ce m i-a spus Rishi deunăzi: „M aoiştii continuă să bată oam enii şi să-i stoarcă
de bani, anulează procesele intentate îm potriva lor, au m onopolizat sistemul
fragil de dezvoltare a proiectelor, form ează noi grupuri param ilitare, n-au
retrocedat păm ânturile confiscate cu forţa... N u avem nevoie de o C o n sti­
tuţie atâta tim p cât atrocităţile m aoiste nu vor fi aduse în faţa justiţiei." Un
alt cititor, Santosh, am en in ţă cu revolta p o p u lară: „D ragi p o liticien i, nu
u itaţi ce i s-a întâm plat regelui G yanendra! N u u itaţi că suntem cu ochii
pe voi şi vă judecăm fiecare acţiune. Faceţi-vă treaba m ai bine, altfel vom
da şi cu voi de păm ânt!" U n m aterial despre exodul forţei de m uncă avan­
sează cifra de 2 7 000 de nepalezi care pleacă lunar să muncească în M alaezia,
în ţările din Golful Persic şi în C oreea de Sud. Israelul deja nu-i m ai primeşte
pe m un cito rii nepalezi, dar fem eile nepaleze în că m ai p o t găsi oferte bune
de m uncă în dom eniul asistenţei m edicale. U n articol se ocupă de num ărul
m are de accidente rutiere înregistrate în u ltim u l tim p, „cauza p rincipală
fiind neglijenţa şoferilor". Sigur că da!
The K athm andu Post se ocupă pe larg de greve şi de problem a C o n sti­
tuţiei, dar m ă opresc asupra unui articol despre refuzul producătorilor de
tutun de a accepta m ărirea taxelor şi de a acoperi 75% din pachetele de ţigări
cu im agin i şi avertism ente referitoare Ia riscurile fum atului. C o m paniile
de tutun au înaintat un mem orandum Parlam entului şi camerelor de com erţ
şi in cită antreprenorii şi ferm ierii să facă d em onstraţii de protest spunân-
du-le că noua lege îi va jefui. Legea e tot am ânată de vreo şase ani, iar activiştii
se tem deja de influen ţa p o litică a com paniilor de tutun. U n profesor este
investigat că ar fi vândut unor studenţi, p en tru sum a de 40 00 0 de rupii
(5 7 0 de dolari), subiectele unui exam en de liceu. Ziarele m ai vorbesc şi
despre noi atentate teroriste ca form ă de răzbunare pentru m oartea lu i Bin
Laden. „Iţi dai seama, dacă are loc vreun atentat la consulatul american de
aici, noi suntem pe lista suspecţilor!" spune Cătălin.
N ebunia în T ham el începe cu adevărat abia după apus. De o parte şi
de alta a străduţelor înguste şi aglom erate, pe care m otoretele, bicicletele
şi ricşele zbârnâie în toate părţile, se în alţă clădiri de câteva etaje, la fiecare
etaj fiind deschis câte ceva: la parter poate fi un m agazin de covoare, la
prim ul etaj un restaurant, iar la etajul doi un club. Ferite de ochii străzii,
cluburile sunt întotdeauna la etajul cel m ai de sus, căci m ulte dintre ele
funcţionează şi ca bordeluri. T ham el este R ed L igh t D istrict din ţara lu i
B uddha. N u e suficient să fii atent la ce se întâm plă în ju r sau să ai grijă ca
nu cum va să fii scuipat din greşeală (nepalezii scuipă peste tot, oricând le
vine, „scuipatul pe jos e salut naţional", cum zice C ătălin ), trebuie şi să ridici
privirea. C ăci spectacolul vizual se desfăşoară şi pe verticală, acolo unde,
pe stâlpii şi pe faţadele clădirilor, m ii şi m ii de reclam e şi panouri par nişte
post-it-uri uriaşe lipite pe faţadele clădirilor. Babei hindus isterizat consumist,
acest T h am el! M uzicile se am estecă cu claxoanele şi cu h ărm ălaia străzii,
m ii de becuri, neoane, spoturi şi felinare lum inează în toate culorile şi la
toate intensităţile, duhorile gun o iului aruncat direct în stradă şi fum ul
eşapam entului rablelor din trafic se amestecă cu aromele condim entelor din
restaurante şi cu parfum ul beţigaşelor arse în temple sau în faţa magazinelor.
Dar, cum ar spune K ipling, ca să ajungi să cunoşti o ţară străină m ai în tâi
trebuie s-o m irosi.
s

24 C
241
 1 % i
ifp, F P i
1 11® fg j
f i g »:*' * ffl
 .in im ii i i i i j f l i [|.. 1
■ i . ■ „..-C g J ’HU »

mm

r23 mai1 K a th m a n d u
L ^ J

îl duc şi pe C ătălin să-i arăt covorul din vitrin ă şi să-l cunoască pe

vânzătorul hipnotizator. Nimeresc strada, găsesc şi m agazinul, dar storurile
sunt trase.
Astăzi este ziua noastră de culturalizare, aşa că mergem să vizităm câteva
dintre cele peste 2 700 de sanctuare şi tem ple1 ale acestui oraş num it cândva
K antipura. Luăm un taxi şi avem o dată în plus im aginea unui K athm andu
oraş rural: străzi asfaltate care dau în u liţe cu bolovani, gropi şi ţărân ă (să
circuli aici cu m aşina e ca şi cum ai m erge în căruţă undeva pe coclauri la

1. 800 dintre acestea sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

ţară), clădiri noi de sticlă lângă dughene de tablă ruginită, lângă tem ple vechi
de lem n, lângă case de cărăm idă ruin ate... Pe m arginea străzilor, m ăcelarii
îşi întind carnea direct pe ziare, femeile îşi spală copiii, iar cerşetorii dorm
cu vacile sau câin ii lângă zidurile caselor, îm p ărţin d trotuarele cu fierari,
croitori, tâm plari şi cu vânzătorii am b ulanţi care-ţi oferă sucuri şi fructe
de lân gă grăm ezile de gunoaie... O raşul e toxic şi epuizant. In aer e praf,
m iroase a duhori şi a noxe, iar zgom otul e asurzitor, K athm andu fiind unul
dintre cele m ai poluate oraşe din lum e (oam enii spun că în an ii ’80 puteai
vedea m unţii de aici), de unde şi num ărul m are al celor care um blă pe străzi
cu m ăşti textile pe faţă.
Prim a oprire este la P ashupatinath1, cel m ai im p o rtan t tem plu hindus
în ch in at lu i Shiva şi cel m ai vechi din K athm andu, reconstruit în secolul
X V II după ce pagodele, datând din ju ru l an u lu i 4 0 0, au fost distruse de
term ite. Preoţii acestui tem plu, cu p inaclu de aur şi ale cărui pagode sunt
ornate exclusiv cu lin gă12, sunt preoţi hin d u şi in d ien i şi se num esc bhattas,
cel m ai mare dintre ei neavând de dat socoteală decât regelui. Iată şi m otivul
p en tru care bhattas au fost, nu doar sim bolic, cea m ai p utern ică forţă
îm potriva m aoiştilor. D upă transform area N epalului din regat hindus în
stat laic, m aoiştii au încercat să-i schimbe cu preoţi hinduşi nepalezi, conflict
care în 2009 a degenerat în violenţe stradale între forţele m aoiste p aram i­
litare şi credincioşii hinduşi. Pe aleea de câteva sute de m etri de la intrare
se vând flori, ghirlande, brăţări, rozarii din seminţe de rudraksha („lacrim ile
lu i Shiva“), p udră de santal şi alte asem enea obiecte necesare ritualurilor,
toate într-o varietate şi un colorit care îţi iau ochii. B azarul este intrarea
în tem plu! P lătim câte 500 de rup ii (enorm !), deşi noi, străin ii, nici m ăcar
nu avem voie în curtea interioară a tem plului, căci, p rintre alte păcate, am
p utea p u rta curele sau în călţăm in te din piele de vită. Şocul vine însă când
ajungem pe m arginea râului B agm ati, care traversează grădin a tem p lului
şi care, fiind râu sacru, este incredibil de murdar. Dirtiness is next to Godliness!
In apa m aronie pe care plutesc to t felul de m urdării şi gunoaie, unde intră

1. Pashupati (Stăpânul vitelor) este epitetul sanscrit al lui Shiva.

2. Principiul masculin-feminin al creaţiei şi simbolul falie al lui Shiva. 2d
vacile şi se balegă, unde se spală câinii, iar maimuţele caută printre resturile
p lu tito are ceva de ro n ţăit, ei bine, în apa asta ca un canal de scurgere a
reziduurilo r de to t felul sunt băgate picioarele m orţilor înveliţi în cearşa­
furi portocalii, înainte de a fi aşezaţi pe altare de cim ent şi arşi. în jurul nostru
fum egă deja p atru cadavre şi sunt pregătite pentru purificare alte două.
Fum ul se ridică sus în cer, dar vântul îl duce, de fapt, în toate părţile. Respi­
răm mirosul de carne arsă („privilegiu" pentru care am plătit 1 000 de rupii)
încercând să urcăm cât m ai repede treptele spre dealul de dincolo de râu,
deasupra celor douăsprezece altare ale lui Shiva, unde nu m ai suntem în
calea fum ului şi de unde putem urmări ritualul m ai bine. F am ilia udă în
apa râului picioarele m o rtului, apoi îl depune pe un rug în ju ru l căruia a
aşezat ghirlande de flori (roşii pentru femei, galbene pentru bărbaţi), iar
fiul cel m are aprinde cu o to rţă lemnele de sub trupul neînsufleţit, în tim p
ce se recită m antre. C en u şa va fi apoi aruncată în râul B agm ati, ale cărui
ape se varsă în Oceanul Indian. O cireada de vaci trece în goană prin grădina
tem plului în tim p ce m irosul de „human curry“ învăluie grădina tem plului1.
Tot aici, în Pashupatinath, în noaptea de 13 spre 14 februarie („noap­
tea n oii lu n i“) se desfăşoară şi M ah a Shivaratri (noaptea lu i Shiva), unde
tim p de o zi şi o noapte 30 00 0 de hin duşi din N epal, India şi Bangladesh,
plus încă 5 000 de turişti din toată lum ea, vin să-l celebreze pe Shiva. A tunci
tem plul este deschis toată noaptea, curtea şi grădin a sunt lum inate cu
felinare, hin d uşii aduc frunze de bael, se îm băiază în apele sacre ale râului
Bagm ati pe care plutesc bărci ornam entale, p reoţii bhattas oferă ceai, iar

1. în povestirea „Aryaghat” din volumul N othin g to D ecla re (2 0 1 1 ), scriitorul şi

jurnalistul nepalez Rabi Thapa descrie în amănunt tot acest ritual al incinerării în
templul Pashupatinath a unui tânăr nepalez care s-a sinucis în State, unde plecase să
muncească. 247
în ţelep ţii peregrini (acei sadhus sau baba) oferă, în pielea goală, m arijuana.
C u un astfel de sadhus ne fotografiem- şi noi, dar num ai după ce ne cere -
iar noi îi oferim - toate rupiile pe care le m ai avem prin buzunare.

r ! I Stupă boabelor de rouă

De la sacrul, aglom eratul şi m urdarul Pashupatinath al
hinduşilor, m ergem la Boudanath („stupă zeului înţelepciunii"), lin iştitu l
relicvariu sferic budist (stupa), văruit în alb şi şofran, ornat cu steagurile
m ulticolore de rugăciune şi unul dintre cele m ai largi şi m ai înalte din lum e
(are 43 de m etri înălţim e). Şi aici accesul turiştilo r este interzis, căci num ai
preoţii au voie în apropierea m orm ântului lu i Kassappa, una dintre reîncar­
nările lu i Buddha. In tim pul sărbătorilor celebrate la Boudanath, credin­
cioşii hinduşi şi budişti înconjoară stupa în sensul acelor de ceasornic, rotind
cilin d rii rugăciunii şi rostind m antre sub privirea lu i B uddha, ai cărui ochi
sunt p ictaţi de ju r îm prejur.
O legendă spune că in iţiativ a construcţiei i-a ap arţin ut unei văduve pe
num e Jyazim a, care a dorit să-i aducă lu i B uddha o ofrandă grandioasă.
E tnicii new ari au însă o altă legendă legată de această construcţie pe care
ei o num esc K hasti C h aity a („stupă boabelor de rouă“) şi care ar fi m or­
m ân tul, construit din m ortar şi rouă, al un u i virtuos rege decapitat din
propria dorinţă ch iar de către fiul său, ca ofrandă adusă zeilor pentru a-i
în dupleca să trim ită plo aia în regat.
N u se ştie clar n ici cine a construit acest B oudanath - un u l dintre regii
h in d u şi Sivadeva sau M anadeva, ori îm p ăratul tibetan Trisong Detsen
n ici când a fost construit, oricum cândva în secolul V d .C h. S ituaţie sem­
nificativă pentru felul în care religiile şi culturile de aici se întrepătrund
in d istin ct. în că un exem plu: B uddha s-a născut în N epal (la L um bini,
undeva în secolul V î.C h .), budism ul s-a form at însă în India şi a fost adus
în N epal abia două secole m ai târziu, iar astăzi e p redom inant în T ib et,
unde un bărbat din cinci e călugăr budist. H induism ul a preluat panteonul
zeităţilor budiste şi, p rintre num eroase alte practici, vegetarianism ul. A şa
cum lim b ile nepaleză şi hindi, derivate am ândouă din sanscrită, au foarte
m ulte în com un, id ealu l ecum enic este aici o realitate de m ii de ani.

n Fetita zeiţă
■e- U rm ătoarea oprire o facem în P iaţa D urban, la tem plul
unde trăieşte zeiţa în v iaţă sau Kum ari D evi („zeiţa fecioară", în sanscrită),
care nu va părăsi, până la prim a m enstruaţie, acest tem plu-colivie p ătrată
de lem n sculptat în filigran. R itu alu l zeiţei în viaţă, venerată deopotrivă de
hin duşi şi de budişti, nu şi de tibetani, datează abia din secolul X V II şi are
la bază m ai m ulte şi foarte variate legende. C u adevărat interesant este
ritu alu l în sine al alegerii zeiţei în viaţă, care se face num ai din rândul castei
new ari shakya (căreia i-a aparţinut şi Buddha), fetiţa trebuind să nu fi fost 24
n icio d ată bolnavă, să nu aib ă semne pe corp şi nici vreun d inte de lapte 2d
căzut. L egenda m ai spune că zeiţa în viaţă ar trebui să aibă „gâtul prelung
precum o cochilie, corp de form a sm ochinului, coapse de căprioară, piept
de leoaică, voce blândă şi clară ca a raţei, gene ca ale vacii, p ăru l şi ochii
negri, mâini şi picioare mici, douăzeci de dinţi de lapte, iar sexul - m ic şi discret1'.
D upă ce este aleasă, în tim pul sărbătorii D ashain, fetiţa de 4-5 ani trebuie
să dem onstreze că are calm ul şi curajul zeiţei T aleju, a cărei întrupare este,
dorm ind într-o cam eră din tem plu „decorată" cu 108 capete de bivoli şi
de capre proaspăt tăiate.
D upă ce îm plineşte şi alte ritualuri tantrice, noua K um ari D evi îşi va
petrece perioada de d iv in itate îm brăcată în roşu şi închisă în vechiul tem ­
plu, num it Kumari Ghar, pe care nu-1 va părăsi decât cu ocazia unor sărbători
şi atunci num ai într-o lectică de aur, căci picioarele ei sacre şi m ereu goale
nu m ai au voie să atin gă păm ântul. Foarte rar şi doar câteva secunde are
voie să apară la fereastră pen tru a fi văzută de credincioşii din p iaţă, care
o aşteaptă cu adoraţie şi evlavie tot timpul. U nii petiţionari norocoşi şi foarte
bolnavi o pot în tâln i pentru a-i aduce ofrande şi pentru a-i atinge picioarele
sacre pe care regele poate ch iar să i le sărute. K um ari D evi nu are voie să
vorbească cu nim eni, dar gesturile ei (tăcerea, râsul, trem urul, frecatul
ochilor, b ătutul din palm e şi altele) sunt interpretate, conform unui cod,
drept prevestiri. Superstiţiile populare spun că bărbatul care se va căsători
cu o fostă zeiţă va m uri în şase lu n i scuipând sânge. C u toate astea, soţii
tuturor celor nouă foste K um ari D evi trăiesc şi sunt taţi. Pe actuala zeiţă
în viaţă o cheam ă M atin a Shakya şi are şapte ani.

r i Valea zeilor
1 Imensa p iaţă H anum an-dhoka D urbar este, de fapt, un
ansam blu m uzeal în aer liber care num ără nu m ai puţin de 43 de tem ple
şi altare închinate zeilor hinduşi şi budişti, toate construite între secolele
X II-X V III. Piaţa este, evident, un talcioc şi e populată, în prin cip al, de
vânzători am bulanţi, cerşetori şi m ii de porum bei h răn iţi ca ofrandă adusă
zeilor. U n baba com plet gol traversează p iaţa prin faţa noastră, iar în
m agazine remarcăm svastica pe num eroase obiecte de cult: este sim bolul
jain ism u lu i şi un vechi sem n considerat purtăto r de noroc.
A pucăm să vedem doar o m ică parte din tem plele închinate lu i Shiva,
V ishnu Ganesh, H arikrishna, N arasim ha, G orakhnath sau H anum an (zeul
reprezentat ca m aim uţă). Tem plul Taleju îşi deschide uşile doar o dată pe
an, în tim p u l sărbătorii D ashain, are o înălţim e de 3 7 de m etri şi, pân ă de
curând, s-a considerat de rău augur să se construiască clădiri m ai înalte.
Despre Tem pul Kastham andap cu ale sale trei pagode se spune că ar fi fost
construit dintr-un singur copac de santal. Tem plul Jagannath este cel m ai
vechi din to t acest ansam blu (datează din 1563) şi este ornam entat exclu­
siv cu sculpturi erotice cât se poate de explicite. Im aginea în p iatră a lu i
Bhairab (reprezentarea lu i Shiva într-un act distructiv) a fost folosită de
guvern ca loc unde oam enii ju ra u să spună adevărul...
N ăuciţi de to t acest ansam blu de tem ple care încep să-şi am estece zeii
în capul nostru de nu m ai ştim care cum cine încarnarea cui e şi ce alte nume
m ai poartă, ne gândim să luăm o pauză şi să cugetăm la ce-am văzut. „Dacă
respingi m âncarea, ignori obiceiurile, te tem i de religie şi eviţi localnicii,
m ai bine răm âi acasă", a scris cândva scriitorul Jam es M ichener. D in toată
această enum eraţie, doar m ân carea ne-a m ai răm as de încercat, aşa că m er­
gem la un restaurant tip fast-food cu m eniu chinezesc, indian şi nepalez. Totul
este atât de condim entat, încât m âncăm , transpirăm şi plângem . M âncăm .

252
253
 yp I
CV m
'««IU ! H
Safe
«V |5
n i[
cv I
s s '4

■.\g/rr*tmsWsm-

i w ţ ^ r i " j ' m t ra§ A ' ] ■ 1[ ^

R i r.C "i 1

I • / i. c* (, W jn ■ a r : * f

'j * 1 fM v ;
/ « E ;^ e F U j|

r , n

24 m ai K a th m a n d u

L a ora şapte dim in eaţa străzile sunt pustii şi încă şi m ai m urdare. Peste
noapte restaurantele şi h otelurile din T ham el au aruncat g u n o iu l nu în
pubele, nu în containere, nu în saci m enajeri, ci direct în stradă, ch iar lân ­
gă intrare. G răm ezi de resturi s-au în ălţat pe străzi, iar acum trei bărbaţi
cu m ăşti textile pe faţă încarcă gun o iul cu m âin ile în saci de rafie vărsaţi
de un al treilea intr-un cam ion. Trece o cisternă pe care scrie S iddhartha
W ater Supply.
A zi e zi de cum părături şi învăţăm cum să ne târguim . C ătălin caută să
cum pere un khukuri, trad iţio n alu l cuţit cu lam a de oţel curbată, în ru d it
cu m aceta şi devenit sim bol naţional al N ep alu lu i1. C u m âner de fildeş sau
din os de bivol, bine echilibrat şi uşor de m anevrat datorită formei, khukuri
e bun în gospodărie şi în agricultură, la vânat sau în lu p tă (id eal pentru
spintecat, regim entele G orkha îi datorează faim a) sau în diverse ritualuri
hinduse când, în tim p ul sărbătorii D ashain, de pildă, este sfinţit într-un
cerem onial special. Intrăm în m ai m ulte m agazine şi, vrem e de o oră, ne
trec prin m âini zeci de cuţite de toate m ărim ile, aliajele şi tipurile de mâner.
Ne oprim în cele din urm ă într-un m agazin unde doi ruşi deja se târguiesc
cu vânzătorul. Pe cât de raşi în cap sunt zdraho nii rusnaci îm brăcaţi în
tricouri cu C he şi cu steaua revoluţionară, pe atât de dur negociază cu bietul
vânzător care se învoieşte, într-un final, să le vândă două cuţite la p reţuri
înjum ătăţite. Situ aţia îi convine lu i C ătălin , care poate invoca precedentul,
doar că el vrea un kh ukuri decorativ, la un p reţ de pornire m ult mai mic.
După o scurtă tatonare şi el, şi vânzătorul s-au încins: „De ce nu sunt afişate
preţurile ? A sta înseam nă că poţi cere oricât. D e unde ştiu eu că preţul cerut
acum , pe loc, nu e de trei ori m ai m are decât face cu ţitu l? N u e corect. In
ţara de unde vin eu p reţurile sunt fixe şi a f iş a t e ..„ D a c ă - ţ i fac reducere,
pot foarte bine să în ch id m agazinul. M ai bine ţi-1 dau degeaba şi aştept să
m or de foame. Nu găseşti în tot Tham elul un m agazin cu kh ukuri-uri m ai
bine făcute şi la preţuri m ai bune. De ce ţii să cum peri neapărat de la m ine ?
D u-te unde sunt m ai ieftine şi m ai proaste..." După douăzeci de minute în
care nici unul nu se lasă, iar m ie-m i vine să-m i tai venele de p lictiseală (doar
că nu m ă decid cu care m odel de khukuri din cele câteva zeci expuse), cei
doi cad la învoială şi C ătălin plăteşte doar 1 200 de ru p ii din cele 1 800
cerute iniţial.
M ergem să m âncăm şi în tim p ce ne fotografiem cu cu ţitu l în ipostaze
de Ram bo vine şi cheln erul: „Frumos khukuri." „Cât credeţi că am dat pe
el ?“ îl întreabă C ătălin . „M ai m u lt de 500 de rup ii nu face", zice chelnerul
şi am ândoi izbucnim în râs. în că nu ne pricepem să negociem. D ar învăţăm
repede. Ne dăm seam a că, în general, p reţurile sunt cu p ân ă de patru ori

1. Cel mai vechi khukuri este expus în Muzeul Naţional din Kathmandu şi datează 256
din 1559. 257
m ai m ari. A şa că oferim din prim a doar 70% din p reţul cerut, vânzătorul
n ici să nu audă, după care dăm să plecăm din m agazin, însă cum punem
p icio ru l pe trotuar vânzătorul ne strigă, e de acord. A sta e tot.

r M andala handm ade

-e
Intrăm într-un magazin de design unde ne interesăm de
nişte planşe cu m andale desenate în filigran. L in iile sunt m icroscopice şi
foarte complicate, dar m inuţios şi fin executate, în m ai m ulte culori, pe pânză
de bumbac. Ne oprim asupra unui desen care-1 înfăţişează pe Buddha având
sâni (nu e ceea ce credeţi!). V ânzătorul zice că m andala e handm ade, lucrată
cu acul tim p de o lu n ă de un m are artizan, şi ne spune că 8 000 de rupii
este cel m ai bun preţ la care ne-o poate da. C ătălin susţine că e printată,
că de fapt e un produs de serie şi-i cere v ânzătorului să ne dem onstreze că
e handm ade. O m ul scoate o lupă să studiem m icile im perfecţiuni ale liniilor
desenului. „A sta nu dem onstrează că nu e copie, ci faptul că şi originalul
avea im perfecţiuni", zice C ătălin . V ânzătorul se supără şi n ici nu m ai vrea
să vorbească cu noi, ne întoarce spatele ca un copil. D acă nu este cu adevărat
ofensat şi frustrat de faptul că-i punem la în d o ială onestitatea, atunci e un
actor destul de bun. Pe m ine m ă im presionează, îl cred şi îm i pare rău că
l-am amărât. E foarte posibil să nu poată dem onstra autenticitatea m andalei
în faţa unor novici aprioric increduli ca noi. In tim p ce C ătălin continuă
să studieze cu lupa desenul, in tră un am ic de-al vânzătorului şi acesta i se
plânge de ce i se întâm plă. Vorbeşte în nepaleză, dar din ton înţeleg prea bine
ce-i spune. A m icul râde superior şi dă din m ână a leham ite privindu-ne.
C ătălin îşi reform ulează înd o iala spunând că e p lin T h am elu l de aceeaşi
m andală, iar vânzătorul îl sfătuieşte să ducă desenul la o expertiză când va
ajunge acasă, şi-o să vadă el că-i va da atunci dreptate: m andala chiar e hand­
made. A dică după ce a cum părat-o şi la un continent d istan ţă! Pe m ine,
'it,- ■
argum entul ăsta disperat m ă face să cred şi m ai m u lt spusele vânzătorului,
care însă scade brusc preţul la 5 000 de rupii. C ân d ieşim pe uşa m agazinului
ne strigă 3 000, dar noi oricum nu voiam să cum părăm m an dala aia. Ne
interesa doar negocierea.
Intr-un m agazin de bijuterii, C ătălin cere o pereche de cercei de aur cu
p iatră de topaz. V ânzătorul nu lasă n ici un dolar sub preţu l in iţial de 200,
dar n ici nu ne poate dovedi sau garanta în vreun fel auten ticitatea m ate­
rialelor. Joacă până la capăt pe cartea onestităţii şi a încrederii: „Aş fi putut
să vă spun că aurul e de 2 2 de karate, dar eu v-am spus că e doar de 14. Iar
p iatra e topaz adevărat. D acă m ă credeţi, cum păraţi cerceii, dacă nu, nu.
C u m ai puţin de 200 de dolari nu p o t să vând şi nu e n ici o supărare. V ă
asigur însă că în m agazinul m eu nu se vând pietre sintetice. M agazinul meu
e autorizat, iar eu sunt un om onest. P uteţi m erge să verificaţi preţurile
oriunde. Veţi vedea că acesta e cel m ai bun.“ Ieşim din m agazin şi, surpriză!,
omul nu ne opreşte oferindu-ne un preţ m ai bun. O sută de m etri m ai încolo
însă, într-un alt m agazin de b ijuterii găsim nişte cercei de aur cu o p iatră
de topaz m ult m ai m are şi la un p reţ cu 60 de dolari m ai m ic. încurcate
sunt căile negustoriei în acest T h am el!

r Lum ea în ultima zi
- e -
M ai avem doar două ore de stat în K athm andu şi, hoi­
nărind prin Tham el, ne opreşte un tip: Do you smoke? m ă întreabă el. Why?
Do y o u wanna? îi răspund arătându-i bucata de charas. O m ul râde şi îm i
spune că îm i stă bine cu dhaka topi (pe care am cum părat-o la o treim e
din p reţu l cerut). M ergem la o terasă şi fum ăm , cu tristeţe, u ltim u l jo in t.
La boxe se aude tabla lu i Z akir H ussain cum bate ritm ul acestui colţ de
lum e uşor de iub it şi greu de înţeles, gândindu-ne că poate ar m erita să m ai
tragem o fugă aici anul viitor, aşa, cam pe la m ijlocul lu i februarie. U n şoarece
ne trece printre picioare, o pisică se p lim b ă p e ţigla terasei ch iar deasupra
noastră. îi povestesc lu i C ătălin un basm nepalez în care un ţăran întâlneşte
într-o zi un rishi şi-l întreabă cum poate ch eltui cel m ai bine p u ţin ii bani 261
 pe care îi are, iar bătrânul rishi îi cere banii în schim bul a trei sfaturi înţelepte:
„Prim ul sfat e să-ţi iei un şoarece. A l doilea sfat e să-ţi iei o pisică. A l treilea
sfat e să-ţi iei un câine!' Ţ ăranul ascultă sfaturile şi se dovedeşte că cele trei
anim ale îl scot din m ulte încurcături, ba ch iar îl îm bogăţesc, până la sfâr­
şitul poveştii.
In tim p ce C ătălin savurează un lassi (un fel de iaurt) după altul, eu
răsfoiesc 7 'he Rising N epal de azi, unde articolele im portante sunt dedicate
problem ei la zi: prelungirea datei adoptării C onstituţiei şi grevele organizate
în ultim ele două săptăm âni de cele douăzeci şi ceva de partide din parlament.
D ezbaterile pe m arginea C o n stituţiei sunt conduse de coaliţia de stânga
form ată din P artid ului C o m un ist N epalez şi M arxist-L eniniştii U n iţi. în
articolele p olitice revin expresii precum „consens naţional" şi „proces de
pace", căci există încă o A rm ată m aoistă a Eliberării Popor ului care are rolul
de a asigura „sprijinul" po p ular pentru co aliţia de stânga. C a urm are a
grevelor, din ultim ele săptăm âni, antreprenorii din turism au făcut şi ei o
grevă, protestând îm potriva p o liticien ilo r care, în opinia lor, îm p ied ică
N epalul să-şi recâştige, în chiar Anul Turismului, „gloria pierdută". Un articol
analizează exclusiv pierderile cauzate de aceste greve: dacă de la în cep utul
anului au intrat în ţară 168 958 de turişti, acum au fost anulate aproxim ativ
70% dintre rezervările d in a doua jum ătate a lu n ii m ai. U n ed itorialist scrie
însă despre beneficiile tu tu ro r acestor greve care, interzicând circulaţia, au
făcut pentru prim a dată aerul respirabil în K athm andu („Doar în zilele grevei
am sim ţit cu adevărat că p o t respira în oraşul acesta. Şi a fost grozav să văd
atâţia copii jucându-se pe străzi"). U n alt m aterial se ocupă de recensăm ântul
dedicat „persoanelor celui de-al treilea sex", care stagnează din cauză că
hom osexualii nepalezi nu sunt pregătiţi să înfrunte deschis prejudecăţile
societăţii. Până acum n im en i nu s-a declarat şi nu s-a înregistrat în m od
oficial hom osexual, deşi N epalul a devenit una dintre destinaţiile exotice
im portante pentru turism ul gay, m ai ales de când Sunil Babu P ant1, prim ul

1. Sunil Babu Pant este membru al Partidului C om unist U nit (Maoist), a fondat
Blue D iam ond Society, singura asociaţie care militează pentru drepturile hom o­
sexualilor în Nepal, şi deţine o agenţie de turism, Pink Mountains, care organizează
luni de miere exotice pentru cuplurile gay occidentale.
p o litician gay nepalez, a reuşit să obţină dreptul de a se oficia cerem onii
de n un tă în stil hindus pentru cuplurile gay occidentale. C a o paranteză,
aici b ăieţii m erg pe stradă ţinându-se de m ână în semn de prietenie.
In rest, continuă ştirile „post-Osama war“, se anunţă sprijinul UE pentru
rebelii din L ibia, to t U E extinde sancţiunile îm potriva Iranului nuclear,
preşedintele Yem enului, A ii A b dullah Saleh, refuză să-şi dea dem isia,
socialiştii spanioli pierd alegerile locale şi regionale, cei peste 140 000 de
refugiaţi din M yanm ar (unde, întins pe durata a şase decenii, continuă
cel m ai lung război civil din istorie) refuză să se întoarcă acasă; lid erul
nord-coreean K im Jo n g 11 m ai face o vizită în C h in a („singurul aliat din
lum e“) cerşind orez „şi alte alim ente esenţiale" pentru aniversarea unui secol
de la naşterea lui Kim Ir Sen, m om ent când a promis că ţara sa va atinge pe­
rioada m axim ă de „forţă şi prosperitate"... A zi Bob D ylan face 70 de ani,
Terrence M alick a câştigat Palm e d’O r cu Tree o f Life, Ju stin B ieber şi
Eminem au trium fat la Premiile Grammy, Kate Moss anunţă că Snoop Dogg
va cânta la n un ta ei, flam boaianta pălărie purtată de prinţesa Beatrice la
n unta regală britanică a fost vândută, în scopuri caritabile, la o licitaţie prin
eBay pentru sum a de 81 000 de lire sterline, film ul Titanic va apărea în
3D , Barcelona prom ite să câştige finala Cham pions League, o australiancă
de 40 de ani a obţinut, prin lege, dreptul de a folosi sperm a so ţului m ort
într-un accident în vederea fertilizării in-vitro... Pe versantul K ala Patthar
a fost instalată o cam eră de luat vederi botezată M obotix (highest webcam
in the world) care transm ite live im agini în high resolution ale vârfului Everest
(îm i notez link-ul: www.evk2cnr.org/W ebCams/PyramidOne/current.jpg).
A şa arată lum ea proiectată în ziare în u ltim a noastră zi în Nepal.

r I ” 1 Once is not enough!

I—
-ş- I Se lasă seara şi plecăm spre hotel toropiţi de nostalgie.
D ecidem să facem cadou haşişul răm as p rim ilo r turişti care ne ies în cale
şi care ar părea că-1 m erită. Se-ntâm plă să vedem chiar un cuplu de h ip io ţi 262
îm brăcaţi în cămăşi largi şi colorate de in. El e blond, are părul lung şi poartă 263
barbă, ea e plină de piercinguri şi de bijuterii din aţă. „Hei, uite, noi părăsim
Kathmandu în seara asta. Nu vreţi voi haşişul care ne-a rămas ?“ le spun. „Isuse,
om ule, noi abia putem să-l fum ăm pe-al nostru", zice el şi ne punem toţi
p atru pe râs. „Dar poate îl dăm cuiva care n-are“, vine fata cu soluţia. Take
care!, H ave a nice trip... h om e! ne zâm bim şi ne despărţim aşa cum ne-am
în tâln it: nişte străini care p en tru o clipă şi-au intersectat id ealul d c peace,
love & understanding cândva, pe înserat, pe o străduţă din Tham el.
Plecăm cu taxiul de la hotel odată cu căderea în tunericului. C um nu
există ilu m in at public, pe străzi se vede doar lu m in a slabă a celor câteva
m agazine care încă n-au tras storurile. T axiul in tră pe străzi neasfaltate şi
întunecate, iar în lu m in a farurilor vedem fugind copii desculţi, b ăieţi ţi-
nându-se de m ână sau strânşi în ju ru l vreunui telefon m obil, bărbaţi discu­
tând aşezaţi pe trotuar... V iaţa străzii continuă şi pe întuneric, iar noi tresărim
de fiecare dată când o siluetă apare brusc în raza scurtă şi chioară a farurilor.
Ne apropiem de aeroport fără ca vreunul din no i să fi rostit vreo vorbă.
La un m om ent dat, farurile lum inează preţ de o secundă un panou care
anunţă 2011 - A n ul T urism ului în N epal şi sloganul Once is n ot enough!.
L -am citit pân ă acum de nenum ărate ori, dar abia acum îl înţeleg. Avem
am ândoi un nod în gât. C ătălin deschide vorba şi spune că la un calcul sumar
nu ne-ar trebui mai m ult de 500 de dolari pe lună pentru a trăi în Kathmandu.
A m m ai p u tea răm âne, ne-am p utea m uta o perioadă, am p utea reveni...
D ar despre ce naiba e vorba aici, de ce plecăm cu sufletul franjuri şi cu inim a
grea ca o stâncă, de ce parcă iar nu avem suficient oxigen în plăm âni ?! Ei
bine, poate pentru că N ep alul chiar înseam nă:
N ever
E nding
Peace
A nd
L ove!
 M ulţum esc L idiei Bodea, Adei Rosetti, Ancăi Sim ionescu şi lui D avid
N eacşu,fără ajutorul cărora această călătorie şi, implicit, această carte poate
n-ar fifo s t posibile. D e asemenea, m ulţum esc pen tru sfaturi lui Ciprian Petcu
şi prietenilor m ei: Elena, Lupik, Bogdan, Iuliana & Radu, M aria &c Răzvan,
care s-au cunoscut la nevoie. Şi, nu în ultim ul rând, îţi m ulţum esc ţie, Cătălin,
pen tru inspiraţie şi pen tru că m -ai suportat.
 Cuprins
Nimic despre Nepal |7
C lim b like a goa t, d o n ’t sm ell
like o n e |9
Shakira & pisica neagră | 10
1. In ce lume am aterizat?! | 13
Kathmandu | 14
A nul 2 06 8 | 15
Reţinuţi & interogaţi | 17
Land o f fake |20
2. Off-road cu rata |23
3. Buchetul de marijuana şi mămăliga
hindusă j 29
Dansul lui Raj K apoor |32
Dallas & Titanic \3 4
4. Bin Laden şi frumoasa nepaleză |39
Oameni şi asini |4 2
O seară la guest house |4 4
O ştire veche în noapte |50
5. Karm a Gurunk | 53
C er Curajos |56
6. Kamasutra pentru începători |63
Gogoşi pentru o nuntă tibetană |66
Record la înălţime |68
7. Fuck the Maoists! j 73
HAS to co m e! |7 7
8. Pin, pastile, panici j 81
Satul global |84
9. „Coborâţi! Coborâţi! Coborâţi!" |89
Copiii Himalayei |93
Supravieţuirea, cursul seral |96
10. La vânătoare cu vulturii aurii j 101
Înapoi în timp | 105
Trekkeri, backpackeri, hiked | 10 6
11. Zăpada şi Peregrinul G ol | 109
B roth ers in treks | 1 1 2
Şosetele bunicului Toma | 115
12. In aer subţire | 1 1 7
M oonwalking prin zăpadă | 12 1
Sub streaşină lumii | 12 4
5 4 2 8 m j 12 6
Deşertul de piatră | 12 8
Depresia | 13 1
13. Fortul vânturilor | 13 7
Snakes & snacks | 14 0
14. Capitala rachiului de mere | 145
Telefonul acasă | 14 7
15. Noaptea greierilor electrici | 153
Decât maoişti, mai bine
monarhişti! | 15 6
Partida de caram | 158
16. Boom Shiva! | 16 1
Bucata de charas | 16 4
17. Dansând ca mătasea j 17 1
Remember | 173
Disco tibetan I 17 6
 18. Prin jungla magică [ 179
L ords o f th e treks | 182
Dezvrăjirea m unţilor | 185
19. Fear & loathing in Ghandruk | 191
Camera de deasupra muzeului | 195
20. Cuhnia Susitei |2 05
Muna & Madan |2 0 7
21. După noi, musonul! |2 1 3
O seară in Pokhara |2 1 6
t Mandala handmade |2 58
I 22. Despărţirea |2 2 3
Suedeza din Jărfălla [ 2 2 6
I
Yeti Airlines I 2 2 7
G hetoul cu suveniruri |2 2 9
C ovorul din grădina vieţii |231
Nepalul din gazete |2 3 7
23. Zeiţa în viaţă şi templul
cadavrelor arse j 243
Stupa boabelor de rouă |2 48
Fetiţa zeiţă |2 4 9
Valea zeilor |2 51
24. Ultim ul jo in t în Kathmandu |255
Lumea în ultima zi |2 6 1
O nce is n o t en o u g h ! |2 6 3
M arius C hivu, n. 1978. C ronicar literar,
scriitor, traducător şi jurnalist. Absolvent
al Şcolii de A rtă, clasa de coregrafie, din
Râm nicu Vâlcea, în 1996, şi al Facultăţii de
Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti,
în 2003. A debutat publicistic cu recenzii
literare în anul 2000 în revista R o m â n ia
l i t e r a r ă şi editorial cu volum ul de poezie
V â n tu rea sa d e p l a s t i c (E ditura Brum ar,
2012), A iniţiat şi coordonat proiectul cari­
tabil C a r te a c a b u n i c i (E ditura H um anitas,
2008), albumul de proză scurtă şi fotografie
I u b i r e 13 (E ditura A RT, 2010), volum ul
colectiv P r im u l m e u p o r n o (E ditura A R T ,
2011) şi este coautor al antologiei P o v e ş t i
e r o t i c e r o m â n e ş t i (E ditura Trei, 2007).

A tradus volum ul de poezie M e la n c o lic a

m o a r t e a B ă ia tu lu i- s tr id ie de Tim Burton
(Editura Humanitas, 2009), romanul U rlch iu l
R u d o l f de Paul Bailey (E ditura Humanitas,
2009) şi povestirile lu i O scar W ilde din ’
audiobookul P r i v i g h e t o a r e a şi tr a n d a fir u l
(E ditura H um anitas M ultim edia, 2010).
în perioada 2005-2008 a realizat em isiuni
culturale şi rubrici de carte la televiziunile
Antena 3, TVR 1 şi TVR C ultural. Din 2005
este redactor-editor la revistele D ile m a t e c a
şi D ile m a v e c h e , unde ţine cronica literară,
şi colaborator al revistei E lle. Eseurile sale
despre proza şi poezia românească contem­
porană au fost traduse în engleză, suedeză,
 Trei s ă p tă m â n iîn H im alaya. P o v e ste a se d u că to a re a unui d ru m
s p re „streaşină !um ii“, o călăto rie şi o ca rte c a re te e lib e re a ză
d e tot ce-ţi p riso se şte înăuntru. Urci m u nte le c o b o râ n d în tine.

Să călăto reşti în co n tin u u , fără in ten ţia de a ajunge undeva. C a

stil de viaţă. Să nu te op reşti n icăieri m ai m u lt de o zi, să saluţi
lu m ea din m ers în tim p ce-ţi iei răm as-b u n , n icio d ată la reve­
d ere ... Să fii curios şi să te m iri n eîn cetat ştiin d că, dacă nu te
m iri, te ră tă c e şti! Să cauţi, să afli o poveste, să spui una, să m ă­
nânci aici, să dorm i d incolo, m ereu dinspre ceva în sp re altceva,
şi d ru m u l să fie în săşi d estin aţia în schim bare.
M ariu s C h iv u

TREI SflPTAMANI IN HIMALAYA