CAPITOLUL 1.

PROFESIA CONTABILĂ
1.1 Concept și structură
Din punct de vedere conceptual, profesia contabilă reunește totalitatea activităților/serviciilor
care presupun cunoștințe în domeniul contabilității, specialiștii care le efectuează/prestează și
organismele profesionale în domeniu.
Din punct de vedere structural, profesia contabilă cuprinde o arie largă și diversă de activități
sau servicii. Principalele activități/servicii care compun profesia contabilă sunt:
1. Ținerea contabilității;
2. Elaborarea, examinarea și prezentarea situațiilor financiare;
3. Auditul statutar;
4. Alte lucrări de audit financiar-contabil;
5. Managementul financiar-contabil;
6. Serviciile fiscale (consultanță, consiliere și asistență fiscală);
7. Serviciile de consultanță pentru crearea întreprinderilor;
8. Evaluarea întreprinderii.
Diversitatea profesiei contabile este o realitate și numai motive întemeiate de competență,
integritate, independență și obiectivitate pot limita aria de practică profesională a profesioniștilor
contabili.
Activitățile componente ale profesiei contabile, cu excepția auditului statutar, se pot organiza
și exercita fie prin compartimente proprii, fie prin externalizare. Auditul statutar este în mod
obligatoriu organizat și exercitat ca activitate externă oricărei entități supuse unei astfel de activități.
Profesioniștii contabili se împart în funcție de statutul lor juridic în:
- profesioniști contabili dependenți, cu statut de angajați;
- profesioniști contabili independenți sau liber-profesioniști contabili.
Profesioniștii contabili independenți sau liber-profesioniștii contabili își pot desfășura
activitatea în mod individual sau în forme asociative potrivit legislației în vigoare.
Activitatea de audit este considerată o componentă importantă a profesiei contabile. În cadrul
acesteia, auditul statutar deține rolul primordial, fiind considerat "ultimul apărător" al interesului
public pe fluxul înregistrat de situaţiile financiare ale unei entităţi în drumul lor spre utilizatorii
finali. Alte tipuri importante de audit, care se disting în funcţie de diferite criterii, sunt: auditul
financiar, auditul operaţional, auditul de gestiune şi auditul intern.
Prin audit, în sensul cel mai larg, se înţelege "examinarea profesională a unei informaţii,
efectuată de o persoană competentă şi independentă în scopul emiterii unei opinii motivate prin
raportarea la un criteriu de calitate: standard, normă sau reglementare".

1
 Prin audit financiar se înţelege "orice intervenţie cu caracter de control, analiză, verificare,
cercetare sau studiu în contabilitatea unei entităţi, efectuată de un profesionist contabil competent şi
independent" dacă toate celelalte elemente fundamentale ale definiţiei auditului în general sunt
reunite.
Prin audit statutar sau legal se înţelege "examinarea profesională efectuată de un profesionist
contabil competent şi independent asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi în ansamblul lor, în
scopul emiterii unei opinii motivate responsabile şi independente în legătură cu imaginea fidelă, clară
şi completă a poziţiei, a situaţiei financiare şi a performanţelor financiare, prin raportarea la
standardele naţionale sau internaţionale de audit". Având în vedere importanţa auditului statutar
pentru protejarea interesului public, acesta este reglementat atât la nivel european şi global, cât şi la
nivel naţional.
Între auditul statutar şi auditul financiar este o diferenţă de la parte la întreg. Altfel spus,
"auditul statutar este acel audit financiar efectuat asupra situaţiilor financiare în ansamblul lor, iar
criteriul de calitate îl constituie standardele naţionale şi internaţionale de audit".
Auditul operaţional are ca obiectiv realizarea analizei riscurilor şi a deficienţelor cu scopul de
a face recomandări şi de a propune strategii în domeniul funcţiei financiar-contabile a entităţii;
această activitate este realizată de către profesioniştii contabili care au calitatea de expert contabil
membru al unui organism profesional recunoscut.
Auditul de gestiune are ca obiectiv principal realizarea analizei critice asupra unei operaţiuni
de gestiune; această activitate este realizată de către profesioniştii contabili care au calitatea de expert
contabil membru al unui organism profesional recunoscut.
Auditul intern are ca obiectiv principal realizarea diagnosticului asupra conturilor şi asupra
controlului intern al unei entităţi; această activitate este realizată de către profesioniştii contabili care
au calitatea de expert contabil sau de compartimentele specializate din cadrul entităţii.
În funcţie de poziţia auditorului faţă de entitatea auditată, tipurile de audit pot fi considerate
astfel:
- auditul statutar reprezintă un audit extern, legal;
- auditul financiar, auditul operaţional şi auditul de gestiune reprezintă audit extern, contractual;
- auditul intern reprezintă o activitate internă sau un audit extern, contractual.
Auditul intern şi auditul statutar sunt două activităţi complementare în care sunt antrenaţi
profesioniştii contabili. Conceptual, există deosebiri esenţiale între cele două tipuri de audit, în
funcţie de mai multe aspecte:
- din punct de vedere al statutului: auditorul intern face parte din structurile entității, în timp ce
auditorul statutar este independent de entitate;

2
- din punct de vedere al beneficiarilor auditului: auditorul intern lucrează în folosul responsabililor
întreprinderii, în timp ce auditorul statutar face certificarea situaţiilor financiare în folosul tuturor
celor interesaţi;
- din punct de vedere al obiectivelor urmărite: auditul intern are ca obiectiv realizarea diagnosticului
asupra conturilor şi asupra controlului intern al unei entităţi, în timp ce obiectivul auditului statutar îl
constituie certificarea regularităţii, sincerităţii şi imaginii fidele a conturilor, a situaţiei financiare a
rezultatelor întreprinderii;
- din punct de vedere al domeniului de aplicare: auditul intern cuprinde toate funcţiile întreprinderii
şi toate dimensiunile acestor funcţii, în timp ce auditul statutar cuprinde toate funcţiile întreprinderii,
dar în legătură numai cu obiectivul său de certificare;
- din punct de vedere al prevenirii fraudei: auditul intern, deşi nu are drept scop descoperirea
fraudelor, având o arie mai largă de lucru, are o mai mare posibilitate de prevenire a fraudelor, în
timp ce auditul statutar, fără a avea obligaţii legale de divulgare, se preocupă de orice posibilă fraudă
care are influenţă asupra situaţiilor financiare;
- din punct de vedere al independenţei: auditorul intern are o independenţă restrictivă (el este
independent faţă de structurile auditate, dar nu şi faţă de conducerea entităţii), în timp ce auditorul
statutar are o independenţă absolută;
- din punct de vedere al periodicităţii: auditul intern este permanent, în timp ce auditul statutar este
periodic;
- din punct de vedere relaţional (al interlocutorilor): auditul intern schimbă frecvent interlocutorii, în
timp ce auditul statutar are de regulă aceiaşi interlocutori;
- din punct de vedere al metodologiei utilizate: în auditul intern metodologia este specifică şi
originală, adaptată la cultura întreprinderii, în timp ce în auditul statutar sunt folosite metode
verificate, pe bază de comparaţii, analize, investigare.
Serviciile fiscale (sau activitatea fiscală) constituie o altă parte componentă importantă a
profesiei contabile. Dezvoltarea legislaţiei fiscale a influenţat dezvoltarea profesiei contabile. La
începuturile profesiei contabile legislaţia fiscală era destul de directă, reflectând mediul de afaceri şi
sectorul public; datorită progresului mediului de afaceri şi al sectorului public, legislaţia fiscală
devine tot mai sofisticată şi se exprimă printr-un set complex de reguli. De asemenea,
internaţionalizarea afacerilor şi mişcările libere de capital au impus guvernelor să îşi protejeze baza
fiscală cu reguli din ce în ce mai complexe. Aşadar, natura din ce în ce mai complexă a legii fiscale
şi a contabilităţii, în special pentru companiile mari care se confruntă cu legi fiscale şi reglementări
diferite la nivel local, naţional şi internaţional, necesită o expertiză specializată aprofundată din
partea profesioniştilor contabili.

3
 Activitatea fiscală, ca parte componentă a profesiei contabile, acoperă la rândul ei o arie largă
de servicii: conformarea la regulile fiscale, planificare şi consultanţă fiscală, reprezentarea în faţa
instanţelor juridice şi servicii legate de impozitarea corporaţiilor.
Pentru companiile cotate, aria completă de servicii fiscale este esenţială pentru ca firmele să
îşi îndeplinească obligaţia de a se conforma la regulile fiscale într-o manieră similară în toate
jurisdicţiile în care activează. Varietatea serviciilor fiscale necesare pentru dezvoltarea afacerii lor şi
eforturile de a minimiza impozitele în limitele legii fără a intra într-o planificare fiscală abuzivă sunt
aspecte la fel de importante.
1.2 Rolul profesiei contabile
1.2.1 Rolul profesiei contabile pentru dezvoltarea economiei
Este bine-cunoscut faptul că nu poate exista progres uman fără dezvoltarea pieţelor. Această
dezvoltare a pieţelor implică activitatea profesioniştilor contabili, în interes general.
Situaţiile financiare în ansamblul lor constituie cea mai bună carte de vizită a unei
întreprinderi, iar profesionistul contabil este artizanul acesteia. Dezvoltarea întreprinderilor în
general şi a celor mici şi mijlocii, în special, depinde de costul capitalului acestora, iar costul
capitalului depinde şi de încrederea în informaţiile financiare, adică de calitatea muncii
profesioniştilor contabili.
Regulile contabile şi implicit aplicarea acestora de către profesioniştii contabili sunt
indispensabile pentru bunul mers al economiei.
Este important de menţionat şi rolul social a profesioniştilor contabili prin faptul că
determinarea şi plata tuturor veniturilor în societate constituie una din lucrările importante ale
profesioniştilor contabili şi prin faptul că de calitatea muncii lor depinde bunăstarea salariaţilor şi a
cetăţenilor unei ţări. Toţi profesioniştii contabili au misiunea de a acţiona în interes public.
Îndeplinirea rolului profesioniştilor contabili în dezvoltarea economică durabilă, prin satisfacerea
interesului public, este condiţionată de existenţa unor organisme profesionale naţionale puternice,
capabile să asigure aplicarea standardelor internaţionale în domeniul contabilităţii şi auditului.
1.2.2 Rolul profesiei contabile pentru apărarea interesului public
Profesia contabilă se distinge de celelalte profesii, între altele, prin asumarea responsabilităţii
faţă de interesul public, faţă de toate părţile interesate în activităţile desfăşurate de întreprindere:
acţionari/asociaţi, salariaţi, furnizori, clienţi, bănci, investitori, stat, organisme de bursă, etc.
În fapt, dacă în piaţa serviciilor orice alt profesionist prestează servicii pentru un client
determinat care este, în general, consumatorul final al serviciului respectiv, profesionistul contabil,
fie că elaborează, fie că auditează situaţiile financiare ale unei întreprinderi, este plătit de către
întreprinderea respectivă, dar utilizatorii (consumatorii) informaţiilor desprinse din aceste situaţii
financiare sunt părţile interesate prezentate anterior, care formează publicul şi ale căror interese
trebuie apărate.
4