UNIVERSITATEA “DANUBIUS” din GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Specializarea: Economia comerţului, turismului şi a serviciilor

IMPACTUL CRIZEI GLOBALE ASUPRA

CREŞTERII ECONOMICE REGIONALE

GALAŢI

0
 2014

CUPRINS

Rezumat………………………………………………………………………………………..2
1. Introducere…………………………………………………………………………………..3
2. Stadiul cercetărilor efectuate în tematica lingvistică………………………………………..5
3. Expunerea problemei………………………………………………………………………..7
4. Concepte şi terminologie…………………………………………………………………..10
5. Rezolvarea problemei...........................................................................................................11
6. Analiza rezultatelor...............................................................................................................13
7. Concluzii...............................................................................................................................13
8. Propuneri...............................................................................................................................15
Bibliografie…………………………………………………………………………………...16

1
 Rezumat

Criza economică globală reprezintă şi la nivelul anului 2014, unul din subiectele ce
vor face pentru ceva vreme de azi înainte înconjurul lumii.
Începută în anul 2008 şi cu termen de finalizare incert pentru mulţi specialişti, criza
economică reprezintă un subiect preocupant pentru multă lume. O explicaţie oficială a acestei
crize este furnizată de instituţiile publice potivit căreia problema îşi are originea în
comportamentul nepotrivit al agenţilor economici şi în imposibilitatea pieţei de a funcţiona
lin, asigurând alocarea corespunzătoare a resurselor. În schimb, este perpetuat şi mitul că
libertatea economică şi capitalismul sunt cauzele crizei economice actuale. Crizele sunt
definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată care conduc la o
incertitudine în creştere.
Fenomenul globalizării se manifestă în special prin înmulţirea legăturilor economice
între regiunile lumii, creşterea numărului firmelor multinaţionale şi lărgirea pieţelor.
Consecinţele acestor procese asupra statului naţional sunt în primul rând pierderea autonomiei
politice şi financiare datorită libertăţii de mişcare a capitalurilor şi a marilor întreprinderi şi,
totodată, pierderea controlului asupra factorilor de dezvoltare. Locurile de producţie ajung în
concurenţă pe pieţele mondiale pentru atragerea de investiţii. Ele trebuie să ofere cei mai buni
factori de localizare şi deoarece aceştia depind de politicile fiscale, sociale sau de mediu,
regiunilor nu le mai convine tutela naţională. Se amplifică în acest fel presiunea din partea
regiunilor, care doresc să aibă ele însele puterea asupra determinării acestor factori
(infrastructură, calificarea mâinii de lucru, cercetare, costuri etc.).
Scopul acestei teme este să aducă în vedere aspecte privind creşterea economică
regională în România şi impactul crizei globale asupra acesteia. Cele mai dezvoltate regiuni şi
oraşe din România au fost cele mai vulnerabile în faţa crizei, având legături foarte strânse cu
economia mondială. Criza a fost determinată de o creştere economică nesănătoasă, având în
aceşti ani o creştere bazată pe consum, finanţat pe datorie.

Cuvinte cheie: dezvoltare regională, criză economică, disparitate regională.

2
 1. Introducere

România a evoluat în condiţii puternic marcate de manifestarea virulentă a crizei

financiare şi economice globale. La debutul crizei, economia românească parcursese o
perioadă de mai mulţi ani de creştere economică, dar însoţită de acumularea unui deficit
extern relativ important, precum şi de majorarea datoriei externe pe termen scurt.
Creşterea consistentă din anii anteriori a activităţii economice a fost urmată de o
contracţie puternică în anii 2009 şi 2010. Pe fondul crizei, scăderea economică a condus la
reducerea investițiilor şi majorarea şomajului, ceea ce periclitează procesul de convergenţă
reală şi starea financiară a companiilor şi populaţiei. Componenta economică a puterii unui
stat joacă un rol din ce în ce mai important în structurarea relaţiilor sale şi în poziţionarea
acestuia în sistemul internaţional. Numai o economie robustă şi competitivă poate constitui o
parte activă în cadrul proceselor şi circuitelor economice mondiale.
Recesiunea economică generată de haosul din sistemul financiar a afectat profund
populaţia, cercurile de afaceri şi liderii politici.
Dezechilibrele fiscale semnificative cresc vulnerabilitatea statelor emergente din
Europa de Est la criza globală, iar deteriorarea rapidă a condiţiilor economice poate afecta
ratingurile de credit ale băncilor locale, precum şi ale grupurilor financiare care le
controlează[1].
Datorită crizei economice globale, România a ajuns la un declin al economiei
regionale, efectele crizei resimţindu-se încă din luna ianuarie a anului 2009 unde PIB-ul era în
scădere în primul trimestru al anului 2009, comparativ cu primul trimestru al anului 2008.
Pe parcursul anului 2010-2011, economia mondială s-a aflat în plin proces de tranziţie
de la un ciclu economic dominat de accentuarea fenomenului globalizării şi de politicile
macroeconomice de susţinere a cererii agregate la un nou ciclu economic.
În anul 2012, ritmul de recuperare a economiei mondiale a slăbit considerabil pe
măsură ce cererea insuficientă, şomajul şi criza datoriilor publice din Europa au dus la o nouă
perioadă de recesiune în unele economii dezvoltate, precum şi la diminuarea creşterii în
majoritatea ţărilor în dezvoltare şi tranziţie.
Pe acest fundal, specialiştii spun că după 6 ani de criză, economia mondială a reuşit să
se redreseze într-o anumită măsură. Moneda unică pare să fi supravieţuit, veniturile pieţelor şi
companiilor îşi revin, însă dificultăţile şi riscurile nu au dispărut. Va dura o perioadă destul de
lungă de timp până când economiile naţionale îşi vor reveni complet după criza ce a perturbat
întreg sistemul financiar şi economic mondial[2].

3
 Privind creşterea economică regională în România, trebuie avut în vedere o schimbare
marcantă în sensul focusării resurselor prin prisma impactului pe termen lung care se va
concretiza în antrenarea inclusiv a centrelor urbane mici din regiuni, în contextul creării
infrastructurilor de legătură şi interdependenţelor economice. În acest sens cooperarea
europeană este polul principal de creştere economică regională ce a generat şi va genera în
continuare înviorarea multor regiuni slab dezvoltate dar cu potenţial din România.
Solidaritatea şi coeziunea sunt valori cheie în spatele proiectelor şi a politicii regionale din
UE.
La nivel regional, principala corelaţie între fenomenele de natură economică şi
aspectele vieţii sociale o reprezintă declinul numărului locurilor de muncă din industrie.
Scăderea numărului de salariaţi din industrie a fost de peste 50% din totalul scăderilor
înregistrate pe ansamblul economiei. Valorile ridicate ale şomajului se înregistrau în judeţele
cu un nivel scăzut de dezvoltare şi cu o rată ridicată a declinului numărului de salariaţi din
industrie. Se observă, de asemenea, o grupare a disparităţilor naţionale, cu diferenţe majore
între estul şi sudul ţării, pe de o parte şi zonele centrale şi de vest, pe de altă parte. Cele mai
multe dintre judeţele slab şi foarte slab dezvoltate se află în Moldova şi Muntenia, în timp ce
majoritatea celor cu nivel ridicat şi foarte ridicat de dezvoltare se afla în Transilvania şi Banat.
Regiunile istorice ale Olteniei şi Maramureşului se caracterizează printr-un nivel mediu de
dezvoltare.
Disparităţile regionale ating valori remarcabile pentru anumiţi indicatori, evidenţiind
decalajele din domeniile economic, social, ale echipării tehnice sau în ceea ce priveşte
calitatea vieţii, în general. Schimbările cele mai dinamice au fost evidenţiate în rândul
indicatorilor care ilustrează categoriile infrastructură şi socio-demografice.
Acest proiect vrea să aducă în vedere la nivel regional impactul crizei economice
asupra creşterii economice regionale, efectele pozitive sau negative, disparităţile regionale şi
nu în ultimul rând strategiile şi programele de dezvoltare regională de combatere a crizei.
Ceea ce caracterizează recesiunea mondială, este aspectul său global, sincronizat, fapt
care reflectă interconexiunea care se manifestă în prezent între pieţele financiare şi cele de
mărfuri. Efectele negative ale pieţei financiare s-au răspândit asupra economiei reale,
regiunile majore ale lumii fiind marcate de contracţia producţiei.
Scăderea bruscă a creşterii economice la nivel mondial, manifestată încă din anul
2008, sub impactul crizei financiare, a avut un ecou puternic în evoluţia comerţului
internaţional, atât în sfera bunurilor, cât şi în cea a serviciilor.
La originea declinului comerţului mondial se află criza financiară care a determinat
restrângerea condiţiilor de creditare şi deci scăderea resurselor necesare finanţării comerţului,

4
creşterea incertitudinii la nivelul partenerilor comerciali, scăderea preţurilor la produsele de
bază, creşterea volatilităţii monedelor, ceea ce a însemnat reorientarea activităţii
întreprinderilor către pieţele interne.
Scăderea veniturilor menajelor, generată de criză, a influenţat activitatea economică
prin canalul variaţiei consumului.
Criza a avut un impact puternic şi asupra comerţului extern din România.
UE reprezintă unul din polii comerţului mondial, iar România, parte integrantă din
această zonă economică, trebuie să se integreze şi să-şi armonizeze procedurile de lucru cu
cele comunitare.

2. Stadiul cercetărilor efectuate în tematica lingvistică

Efectele crizei financiare internaționale s-au extins şi asupra economiei României.

Recesiunea din ţările dezvoltate – se extinde asupra economiei româneşti pe mai multe canale;
pe canalul comercial, încetineşte creşterea exporturilor sau chiar le reduce. Producţia
industrială este corelată cu evoluţia economiei mondiale; pe canalul financiar, limitează
accesul la finanţare externă, şi astfel restrânge volumul creditării, şi generează dificultăţi în
serviciul datoriei externe private; pe canalul cursului de schimb, reducerea finanţărilor externe
s-a reflectat în deprecierea monedei naţionale. Volatilitatea crescută a fost urmată de o relativă
stabilitate; pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din ţările est-europene.
Un factor de influenţă a creşterii economice a unei regiuni îl reprezintă structura
producţiei sale (profilul economic).
Necesitatea reducerii deficitului comercial ca şi scăderea cererii interne au condus la
diminuarea substanţială a importurilor, scăderile înregistrându-se atât în relaţia cu ţările
membre ale UE, cât şi cu statele din afara UE. Şi volumul exporturilor a scăzut, ca urmare a
diminuării cererii, în contextul recesiunii economice, luând în considerare şi impactul
deprecierii leului.
În perioada 2010-2011, s-au remarcat situaţii diferite ale comerţului românesc pentru
cele două categorii (servicii şi bunuri).
În cazul sectorului de bunuri, valorile au crescut începând cu 2010, în anul 2011
creşterea recuperând căderea din 2009, integral (la import), şi depăşind-o în cazul exportului.
La servicii, declinul a continuat şi în anul 2010, relansarea începând din anul 2011, dar
fără a se atinge nivelul valoric din anul 2008, nici la export, nici la import.
Este de remarcat că, în mod constant, balanţa comercială la sectorul de bunuri a fost
deficitară, deficitul diminuându-se în anii 2009-2011, prin scăderea importului sub efectul

5
diminuării consumului în perioada de criză, dar şi a măsurilor de restricţionare a condiţiilor de
creditare[3].
Eficienţa este măsurată prin productivitate, iar productivitatea în raport cu costurile de
producţie, este factorul determinant al atractivităţii unei regiuni. Regiunile care nu dispun de
resurse naturale pot compensa lipsa lor prin posesia de cunoştinţe şi pot chiar să aibă un
avantaj faţă de primele. Avantajul poate fi comparativ, dacă este dat prin natură acelei regiuni,
sau competitiv, dacă regiunea a ajuns la un moment dat să aibă anumite competenţe ce îi
măresc capacitatea concurenţială.
Diferenţele în structura producţiei conduc la răspunsuri şi reacţii diferite de la o zonă
la alta şi, chiar de la un sector la altul. Spre exemplu, în situaţia în care o regiune are un
caracter pronunţat agricol, este foarte probabil ca dezvoltarea ei să fie afectată de evenimente
neaşteptate (în special, naturale), fiind mai puţin sensibilă la schimbările ciclice ale cererii.
Predominanţa unui anumit sector sau a altuia poate cauza fluctuaţii la nivel macroeconomic
sau la nivelul altor regiuni cu specializări diferite. Variaţiile prezente în formarea veniturilor
agricole determină modificări în cererea sau consumul altor activităţi industriale sau în
sectorul terţiar.
Criza a anulat procesul de convergență a PIB-ului regional pe cap de locuitor și a
șomajului în UE. Provocarea actuală este de a asigura o revenire rapidă la o traiectorie de
creștere puternică, în special în regiunile și orașele mai puțin dezvoltate.
Având în vedere rata de creştere reală a PIB, rezultă că regiunile au tendinţa de a fi
dinamice. Dacă până în anul 2008, regiunile au înregistrat o creştere economică, începând cu
anul 2009, acestea înregistrează, ca efect al crizei economice globale, un regres chiar şi de
până la 12,6% în cazul regiunii Bucureşti-Ilfov. În anul 2009, celelalte regiuni de dezvoltare
se confruntau cu o reducere a ratei reale a PIB pe locuitor, cea mai mică descreştere
înregistrând-o regiunea Sud Muntenia de 4,01%, iar cea mai mare, regiunea Vest cu 7,36%.
Anul 2010 schimbă clasamentul regiunilor, două regiuni Sud-Est şi Vest care
înregistrează creştere economică transpusă prin creşterea ratei reale a PIB pe locuitor cu
0,99%, respectiv 1,76%, ceea ce demonstrează că prin măsurile luate de redresare s-au putut
anihila efectele negative ale crizei economice şi financiare, devenind regiunile competitive în
România. Celelalte regiuni nu înregistrau creştere economică, cu toate că se apropiau de
pragul critic care le despărţeau de acest fenomen pozitiv economic.

6
 Tabel 1.
Rata de creştere reală a PIB regional pe locuitor
Regiune (%) 2009/2008 2010/2009
N-E 93.78 96.61
S-E 92.92 100.99
S Muntenia 95.99 96.03
S-V 94.29 99.48
V 92.64 101.76
N-V 93.63 96.60
Centru 94.34 97.63
Bucuresti-Ilfov 87.40 99.49
Total 92.36 98.68
Sursa: Strategia Naţională Pentru Dezvoltare Regională 2014-2020, Bucureşti, 2013, pag 32.

3. Expunerea problemei

În ciuda eforturilor pentru o creştere economică stabilă şi susţinută a efectelor externe

şi a economiei interne fragile, România a urmat tendinţa descendentă a aproape tuturor ţărilor
din zona UE.
Impactul crizei globale asupra creşterii economice regionale a fost puternic resimţit
asupra ratei şomajului, a ratei de ocupare a forţei de muncă, salariilor dar şi a ratelor de
creştere a restanţelor la credite aşa cum este prezentat în tabelul numărul 1, unde am analizat
evoluţia ratelor de creştere ale restanţelor la credite, a salariilor şi a ratei de creştere a
şomajului în perioada 2008-2010.
Comportamentul consumatorilor de împrumuturi poate fi un semn al incapacităţii de a
face faţă cheltuielilor lunare de către titular, o situaţie cauzată de gradul redus de activitate al
companiilor, de creşterea taxelor sau pierderilor de locuri de muncă. De asemenea, rezultatele
obţinute în acest model econometric arată un comportament specific al poporului român şi
obişnuinţa acestuia de a contracta credite fără o analiză prealabilă a nivelului salariului,
economii existente etc.
Tabel 2.
Evoluţia ratelor de creştere a restanţelor, a salariilor şi a şomajului 2008-2010
Rata de creştere a restanţelor Rata de creştere a Rata de creştere
Regiune
în total credite [%] salariului mediu net [%] a şomajului [%]
Nord Vest 20 10 106
Bucuresti Ilfov 19 20 44
Vest 18 21 81
Centru 18 22 65
Nord Est 17 10 61
Sud Muntenia 12 10 85
Sud Vest 9 16 78
Sud Est 17 13 93
Total 17 16 77
Sursa: Analiza regională a efectelor crizei economice şi impactul acestora asupra portofoliului de credite din
România, Bucureşti, 2001, pag 27. (http://store.ectap.ro/articole/749_ro.pdf)

7
 Tabelul de mai sus arată exact ceea ce s-a întâmplat cu activitatea de creditare în
România, în anii care au urmat după criza financiară din Statele Unite ale Americii. Se pare că
piaţa creditelor a îngheţat, fluctuaţiile de credite aparţinând populaţiei fiind minime în toate
regiunile.
O privire asupra ratelor de ocupare pe regiuni arată unele discrepanţe regionale cu o
diferenţă mai bine de 12 puncte procentuale între regiunea cu cea mai mare rată de ocupare a
forţei de muncă (regiunea Bucureşti-Ilfov cu 68,2% în 2011) şi regiunea cu cea mai mică rată
(Centru cu 56,5% în 2011), tabel numărul 2.

Tabel 3.
Ratele de ocupare a forţei de muncă pentru populaţia cu vârsta cuprinsă între 20-64 ani din
regiunile României, medii anuale în % din 2007-2011.
Anul
2007 2008 2009 2010 2011
Regiune
Nord-Vest 62.6 61.6 60 62.3 63.4
Centru 60.6 62 60 57.9 56.5
Nord-Est 67.3 66.1 64.7 66.9 68.5
Sud-Est 59.9 60.2 59.9 59.6 57.9
Sud-Muntenia 66.1 66.4 65.1 64.5 59.6
Bucureşti-Ilfov 67.8 68.2 68.1 68 68.2
Sud-Vest 65.1 64.4 64.9 63.8 64.9
Vest 65.6 65.2 64 62.7 62.9
România 64.4 64.4 63.5 63.3 62.8
Sursa: INS, 2011.

Criza economică şi financiară a avut un impact negativ, dar mai uşor şi asupra
sectorului turismului, mai bine zis a cererii de servicii turistice pentru anul 2009. Cu toate
acestea, turismul a absorbit mai uşor şocurile provocate de criză, comparativ cu celelalte
sectoare ale economiei, mult mai vulnerabile în faţa crizei. După vârful de criză, se constată
începând cu anul 2012 un reviriment al industriei turismului, acesta având o cotă de 1,5% de
contribuţie directă la formarea PIB (o creştere reală de 9,4%), în timp ce contribuţia totală a
turismului la formarea PIB era de 5,1% (o creştere reală de 9,1%).
Pentru perioada de după anul 2011 la nivel de regiune, estimările privind evoluţia
produsului intern brut indica evoluţii superioare mediei naţionale în regiunile cu un nivel mai
scăzut de dezvoltare (Nord – Est, Sud, etc.) şi ritmuri egale sau sub nivelul naţional în
regiunile cu un grad de dezvoltare mai ridicat. Evoluţiile anuale ale produsului intern brut
regional erau susţinute de creşterea volumului de activitate în toate domeniile. De remarcat
erau evoluţiile din construcţii, cu un ritm mediu anual de peste 10% în toate regiunile. De
asemenea, sectorul serviciilor susţineau creşterea economică a fiecărei regiuni, ritmul mediu
anual în perioada 2008 – 2010 depăşind 6%, dar dat fiind capacităţile existente industria
rămânând sectorul care prin ritmuri diferite de creştere contribuie la tendinţa de apropiere.

8
 În ce priveşte anul 2010, Bucureştiul rămânea, în continuare, cu contribuţia cea mai
importantă (21%), regiunile Sud, Nord - Vest şi Centru cu ponderi cuprinse între 12 şi 12,5%,
iar regiunile Nord - Est şi Sud – Est furnizau 11,9%, respectiv 11,4% din PIB-ul pe ansamblul
economiei. Deşi până în anul 2010 nu se întrevedeau modificări structurale semnificative,
totuşi două tendinţe erau de subliniat:
• ca urmare a ritmurilor susţinute de creştere a valorii adăugate brute din construcţii,
ponderea acestora în produsul intern brut regional se situa pe un trend ascendent, în anul 2010
având valori cuprinse între 7,8% în regiunea Sud şi 10,7% în regiunea Sud – Vest;
• serviciile îşi sporeau şi ele ponderea în produsul intern brut al fiecărei regiuni,
depăşind, la orizontul anului 2010, pragul de 40% din PIB în toate regiunile, ajungând chiar la
aproximativ jumătate din PIB în regiunea Nord – Est (49%) şi Nord – Vest (49,5%). În
regiunea Bucureşti - Ilfov nivelul sectorului terţiar în PIB depăşea 65% în 2010[4].
Efectele crizei economice globale s-au resimţit şi asupra mediului de afaceri,
exemplificând regiunea N-E. Începând cu trimestrul IV al anului 2008, efectele crizei
economice şi-au pus amprenta şi asupra mediului privat al acestei regiuni, determinând
reducerea sau chiar stoparea producţiei pe intervale îndelungate de timp. Criza a afectat peste
jumătate din firmele respondente sub aspectul evoluţiei personalului propriu, datorită
restructurărilor provocate de scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, reducerea numărului
de comenzi, căderea pieţei imobiliare. Cel mai mare impact l-au resimţit judeţele Bacău,
Botoşani şi Vaslui.
Sectorul construcţiilor a fost cel mai mare afectat, principalele cauze fiind prăbuşirea
pieţei imobiliare şi condiţiile restrictive în acordarea de credite de către bănci pentru acest
domeniu de activitate.

Figura 1. Cifra de afaceri realizată de întreprinderi în regiunea N-E în 2011.

Sursa: http://www.adrnordest.ro/user/file/pdr/aes/v3/7.economia_regiunii.pdf

9
 Productivitatea totală la nivel regiunal în 2011, reprezenta 69% din productivitatea
totală a României. Analizând pe ramuri de activitate, se constată că productivitatea regională
în industria prelucrătoare reprezintă 66% din cea naţională, în comerţ 67%, în informaţii şi
comunicaţii 61%. Cea mai mică productivitate se înregistrează în învăţământ, sănătate şi
industria extractivă[4].

4. Concepte şi terminologie

Crizele pot fi înţelese ca nişte fenomene complexe care pot afecta fie întregul
ansamblu social, fie anumite sectoare ale acestuia (viaţa economică, sistemul politic, relaţiile
international, sistemele financiar-bancare, structura socială, instituţiile de învăţământ, cultură,
etc.). Literatura de specialitate surprinde o multitudine de definiţii ale crizei, aceasta fiind
analizată din mai multe puncte de vedere:
 perspectiva psihologică (interesată de studierea cazurilor clinice);
 perspectiva economico-politică (preocupată de identificarea caracteristicilor
structurale ale crizelor şi de definirea unor tehnici de gestiune a acestora);
 perspectiva sociologică (dominată de cercetările consacrate reacţiilor colective
în situaţii de dezastru).
Criza economică reprezintă o situaţie în care economia unei ţări trece brusc printr-o
scădere a forţei sale, scădere adusă de regulă de o criză financiară. O economie ce trece printr-
o criză economică va experimenta aproape sigur o scădere a PIB (Produs Intern Brut), o
evaporare a lichidităţilor şi o creştere/scădere a preţurilor din cauza unei inflaţii/deflaţii.
Crizele economice pot lua forma unei stagflaţii, unei recesiuni sau unei depresii economice, şi
uneori pot duce la colaps economic.
Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere,
şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea
burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize
locale sau internaţionale crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.
În general, conceptul de disparitate (discrepanţă, inegalitate, dezechilibru etc.) este
utilizat deopotrivă de analişti, teoreticieni şi practicieni pentru a exprima diferenţele
identificate cu ajutorul unor tehnici matematice adecvate, folosind indicatori sau indici
specifici.
Disparităţile regionale numite şi patologii regionale pot fi clasificate în două
categorii, legat de cauzele ce le-au determinat:
10
- ereditar-tradiţionale, corespunzătoare ariilor regionale înapoiate care nu au constituit
obiectul unei intervenţii de politică de dezvoltare regională, care sunt cel mai greu de atenuat,
în special din cauza rezistenţei la schimbare;
- dobândite, corespunzătoare ariilor regionale înapoiate care sub efectul evoluţiei economice
au devenit fie zone de recesiune, fie zone de creştere economică excesivă, acestea fiind mai
dispuse la oferta de alternativă economică în vederea atenuării recesiunii sau supra-
dezvoltării.
Conceptul de dezvoltare regională, provine din cel de dezvoltare economică, luând în
considerare aspectele teritoriale, zonale sau locale ale acestei dezvoltări.
Dezvoltarea regională poate fi abordată ca o componentă a dezvoltării teritoriale a ţării şi ca
un proces de creştere internă şi schimbări structurale care conduc la un standard de viaţă mai
bun în interiorul comunităţilor regionale şi locale. Astfel, obiectivul politicilor de dezvoltare
regională îl constituie reducerea disparităţilor teritoriale şi realizarea unui echilibru între
dezvoltarea economică şi socială a diferitelor zone dintr-un teritoriu naţional[5].

5. Rezolvarea problemei

Dacă privim în ansamblu creşterea economiei regionale la nivel naţional sub impactul
crizei, o rezolvare ar însemna o implicare mai amplă a autorităţilor competente şi o cercetare
mai amănunţită a problemei. Cuvântul cheie este competitivitate. Ar trebui să se aibă în
vedere în rezolvare atragerea de investiţii în regiunile slab dezvoltate, aplicarea cu succes a
strategiilor de dezvoltare şi utilizarea tuturor resurselor alocate.
Consumatorii de credite au un comportament specific, influenţat de situaţia lor
economică, mai precis influenţată în primul rând de salariul lor. Prin urmare, în această
perioadă economică grea, cu reduceri salariale şi creşterea şomajului, activitatea băncilor
româneşti a fost deteriorată din cauza creditelor neperformante şi de întârzieri la rambursarea
ratelor.
În România, economiile regionale sunt uneori slab inovative şi concentrate teritorial.
Instituţiile de cercetare şi dezvoltare, active la nivel regional pun accent pe cercetările
fundamentale şi nu pe cele aplicative. Totul rămâne la nivel de teorie. Pentru ca regiunile să
crească economic, ar trebui şi utilizate rezultatele din domeniul cercetărilor.
De bun augur ar fi o mai bună dezvolare a turismului de orice tip (cu precădere al celui
cultural) pentru fiecare regiune în parte, cu precădere în regiunile slab dezvoltate, ce ar duce
la creştere economică progresivă, ar genera venituri considerabile şi ar genera cerere de
servicii şi ar contribui la formarea PIB.
11
 În România, în cadrul Strategiei de Dezvoltare Regională, ca element de susţinere a
Planului Naţional de Dezvoltare au fost identificate:
Zone tradiţional subdezvoltate:
 rată înaltă a şomajului structural;
 pondere ridicată a populaţiei ocupate în agricultură;
 rată a mortalităţii infantile mai mare decât media pe ţară;
 tendinţă semnificativă a emigrării, determinată de lipsa locurilor de muncă;
 infrastructură de bază necorespunzătoare;
 un nivel scăzut al investiţiilor directe pe locuitor în raport cu media pe ţară.
Exemple: zone din judeţele Botoşani şi Vaslui (în cadrul regiunii de dezvoltare Nord-
Est), Giurgiu şi Teleorman (regiunea Sud-Muntenia), Dolj şi Olt ( regiunea Sud-Vest Oltenia),
Maramureş şi Bistriţa-Năsăud (regiunea Nord-Vest).
Zone fragile structural: se caracterizează prin dependenţa populaţiei ocupate de o
singură ramură/subramură a industriei grele sau chiar de o singură mare întreprindere
generatoare de pierderi în economie. Intensificarea procesului de restructurare, retragerea
subvenţiilor acordate de stat fac ca în perioada următoare aceste zone să se transforme în zone
în declin industrial.
Exemple: zone din judeţul Neamţ (regiunea Nord_Est), Galaţi şi Brăila (regiunea Sud-
Est), Prahova, Călăraşi, Teleorman, Dâmboviţa (regiunea Sud Muntenia), Gorj (regiunea Sud-
Vest Oltenia), Hunedoara (regiunea Vest), Satu Mare (regiunea Nord-Vest)
Zone în declin industrial, zone în care impactul crizei a fost puternic resimţindu-se în
reducerea considerabilă a numărului locurilor de muncă, în special în industria minieră şi
prelucrătoare. În comparaţie cu zonele tradiţional subdezvoltate, aceste zone au o situaţie
satisfăcătoare a infrastructurii şi un mediu de afaceri relativ favorabil pentru buna funcţionare
a mecanismelor pieţei. Este necesară o acordare atentă a tratării problemelor sociale generate
de restructurarea industrială.
Exemple: zonele din judeţul Botoşani şi Suceava (regiunea N-E), Brăila şi Buzău
(regiunea S-E), Giurgiu, Botoşani, Teleormani, Călăraşi (regiunea S- Muntenia), Hunedoara
(regiunea Vest), Maramureş şi Cluj (regiunea N-V), Braşov (regiunea Centru)[3].

6. Analiza rezultatelor

12
 Investiţiile şi competitivitatea din România constituie încă elemente care trebuie
îmbunătăţite, pentru a se reuşi o accelerare a creşterii economice regionale şi asigurarea unei
convergenţe a veniturilor cu cele din UE. În anul 2011, România deţinea puţin peste de 1%
din PIB-ul Comunităţii Europene, înregistrând 47% în 2010 la nivel național și 33,4% în
rural.
Contribuţia agriculturii la PIB a fost întotdeauna ridicată. Valoarea adăugată brută
(VAB) a agriculturii a reprezentat 6,5% din totalul VAB. Cu toate acestea, ea rămâne scăzută,
având în vedere resursele neutilizate. La nivel național VAB a înregistrat o valoare de
114.744,8 milioane Euro în anul 2012.
Pe fondul crizei actuale, scăderea economică a condus la reducerea investițiilor şi
majorarea şomajului, ceea ce periclitează procesul de convergenţă reală şi starea financiară a
companiilor şi populaţiei[6].
În ce priveşte analiza rezultatelor, s-a ajuns la concluzia că:
 dezvoltarea era neechilibrată între vestul şi estul României,
 dezvoltarea economică a urmat o direcţie vest-est, proximitatea pieţelor vestice
acţionând ca factor de creştere,
 s-a produs un impact negativ puternic al restructurării industriale în oraşele
monoindustriale,
 s-a ajuns la un declin al oraşelor mici şi mijlocii[4].

7. Concluzii

În România, situaţia s-a deteriorat rapid, sub egida efectelor bulgărelui de zăpadă,
economia fiind negativ influenţată din perspectiva creşterii economice şi sustenabilităţii
acesteia.
Impactul global al crizei financiare asupra economiei reale s-a resimţit puternic, iar
economia, în ansamblul său, a fost afectată de o încetinire substanţială a creşterii, care a
afectat populaţia, întreprinderile şi locurile de muncă.
Printre principalele consecinţe ale recesiunii economice se numără şomajul. Din
păcate, acest fenomen este foarte complex şi efectele sale asupra vieţii economice şi sociale
ale populaţiei sunt, uneori, practic imposibil de prevenit.
Pe piaţa muncii asistăm la o criză globală a locurilor de muncă, la o scădere dramatică
a veniturilor salariale, conform Raportului publicat de Organizaţia Internaţională a Muncii

13
(OIM) la sfârşitul lunii ianuarie 2010. Printre indicatorii macroeconomici, şomajul se reflectă
direct în viaţa cotidiană a cetăţenilor afectând nivelul de trai al acestora. Încrederea
consumatorilor şi a investitorilor a fost afectată, fapt ce a condus la adoptarea unor măsuri
pentru relansarea cererii pe piaţa internă şi stabilizarea pieţei forţei de muncă, respectiv
stoparea creşterii numărului de persoane disponibilizate, urmărindu-se sprijinirea categoriilor
sociale defavorizate.
Băncile au avut o implicare mult mai selectivă şi probabil reticentă pe piaţa de credit
şi în mediul macroeconomic, cauzate mai ales de perspectivele incerte privind piaţa forţei de
muncă.
Scopul oricărei societăţi este să se dezvolte şi să avanseze, să se impună în lume şi să-i
facă pe cetăţenii săi fericiţi. Toate aceste ţeluri din societate trec prin crearea de bogăţie,
fiindcă astfel, oamenii care au preferinţe şi dorinţe diferite pot să-şi realizeze visele şi doar
prin bogăţie o societate ajunge să se impună faţă de celelalt1.
Unele societăţi creează bogăţie mai multă, altele din contră, creează sărăcie. În această
accepţiune, trebuie să ducem ideea mai departe şi să fim de acord că orice societate are nevoie
de mai multe etape pentru crearea bogăţiei, etapa superioară putându-se realiza doar după
satisfacerea nivelului inferior.
O regiune este bogată dacă dispune de anumite resurse (umane, naturale şi materiale),
dar şi mai important este faptul că ea poate deveni bogată dacă ştie să combine acele resurse
într-o manieră optimă. Dotarea naturală în resurse reprezintă iniţial un avantaj comparativ şi
de aceea noţiunea de bogăţie este relativă şi depinde de raportarea la celelalte regiuni. Ştiinţa
combinării optimale a resurselor reprezintă însă un avantaj competitiv deoarece acesta poate fi
dobândit cu timpul. Instituţiile care coordonează economia deţin un rol deosebit de important
în promovarea lor, deoarece ele fixează drepturile şi obligaţiile tuturor agenţilor economici în
aşa fel încât ele să fie compatibile cu viitorul. De aceea, regiunile pot să-şi păstreze bunăstarea
numai dacă îşi pot adapta echipamentul şi instituţiile la noile condiţii ale concurenţei. Rezultă
de aici că dezvoltarea economică a unei regiuni este un proces dinamic în care viitorul poate fi
influenţat.

1
Este motivul pentru care timp îndelungat, pentru teoriile dezvoltării economice, dezvoltarea a fost echivalentă
cu creşterea economică.

14
 8. Propuneri

Pentru ca România să aibă regiuni cu structuri economice competitive, este necesar să

se acorde prioritate proiectelor care au o importanţă majoră pentru dezvoltarea economică a
regiunilor. Se impune adoptarea de măsuri concrete, rapide chiar în cazul unor proiecte de
mică amplare, subregionale sau chiar locale.
Ritmul de creştere economică regională depinde şi de mărimea sprijinului financiar
acordat în primul rând regiunilor slab dezvoltate şi nu în ultimul rând întăririi sectorului privat
ce ar genera noi locuri de muncă. Creşterea investiţiilor în regiunile cu potenţial, noi strategii
de dezvoltare în agricultură, industrie cu respectarea tradiţiilor agriculturii şi industriei din
fiecare regiune ar aduce un aport în creşterea economică regională.
Creşterea competitivităţii IMM-urilor ar fi de bun augur pentru asigurarea unei creşteri
economice regionale echilibrate şi crearea de oportunităţi pentru ocuparea populaţiei în toate
regiunile.
Privind creşterea economică regională în România, trebuie avut în vedere o schimbare
marcantă în sensul focusării resurselor prin prisma impactului pe termen lung care se va
concretiza în antrenarea inclusiv a centrelor urbane mici din regiuni, în contextul creării
infrastructurilor de legătură şi interdependenţelor economice. În acest sens cooperarea
europeană este polul principal de creştere economică regională ce a generat şi va genera în
continuare înviorarea multor regiuni slab dezvoltate dar cu potenţial din România.
Zonele de restructurare industrială trebuie luate în vizor şi cercetate în amănunţit, căci
acestea ar aduce un aport în creşterea economică regională.
Cu toţii ştim că în urma crizei financiare, se fac simţite constrângeri asupra finanţării
publice din întreaga Uniune Europeană. În vederea maximizării impactului finanţării
structurale pentru creştere şi inovare, regiunile trebuie să îşi poată utiliza în mod optim
punctele forte individuale şi capacităţile din acest domeniu.
Conservarea naturii şi a resurselor acesteia, economisirea energiei, stimularea utilizării
surselor de energie regenerabile şi a tehnologiilor ecologice – investiţiile strategice în
domeniul inovaţiilor ecologice nu numai că vor aborda provocările de mediu cu care ne
confruntăm, ci vor crea şi noi pieţe de locuri de muncă şi noi oportunităţi de creştere.
O creştere economică regională trebuie să fie şi durabilă, totul trebuie făcut pe termen
lung şi gândit astfel încât să aducă beneficii pentru reintegrare din toate punctele de vedere.

15
Bibliografie
[1]. E. Ţiţan, A. I. Tudor, Analiza influenţelor crizei financiare asupra sistemelor economice, 2011,
(http://connection.ebscohost.com/c/articles/69921891/analiza-influentelor-crizei-financiare-asupra-sistemelor-
economice)
[2] C. Băhnăreanu, Determinări ale crizei economico-financiare globale asupra securităţii statelor membre ale
Alienţei Nord-Atlantice, Bucureşti, 2013.
(http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/determinari_criza_economico_financiara_asupra_securitatii_statelor_NATO.p
df)
[3] Impactul crizei mondiale asupra comerţului internaţional
(http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_29_29.pdf)
[4]http://audieri.advocacy.ro/sites/audieri.advocacy.ro/files/files/paginiaudiere/documente_conee/2012-
11/2009_-_disparitati_in_dezvoltarea_regionala_cap_2_lolescu_elena_ro.pdf
[5] Ion Jinga, Andrei Popescu, Dicţionar de termeni comunitari, Bucureşti, 2003, (www.ier.ro).
[6] Strategia Naţională Pentru Dezvoltare Regională
http://www.adrmuntenia.ro/documente/strategia-nationala-dezvoltare-regionala---iulie-2013_sndr2013.pdf

16