Analiza operei de artă

Paul Cézanne a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al
picturii la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor și directa sa referire la
formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la
impressionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii
teoreticieni ai artei,
Paul Cézanne se naște la 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, oraș în apropierea Marsiliei,
la 20 de kilometri de Marea Mediterană Paul, viitorul pictor, începe gimnaziul în 1852, la Bourbon.
Este un elev eminent, în frunte la studiul limbilor clasice. La vârsta de 13 ani, se împrietenește cu
trei colegi de școală, unul este Émile Zola, de care va fi legat până târziu, ceilalți doi, Jean-Baptiste
Baille și Louis Marguery.
În 1857, Cézanne se înscrie la Școala de Desen din Aix-en-Provence. În muzeul orașului
cunoaște câteva tablouri și sculpturi clasice și opere din colecția pictorului Granet, care donase
orașului și pânzele prietenului său, Ingres.
Unul dintre cei mai influenţi artişti din istoria picturii de sfârşit de secol XIX, Paul Cézanne
a inspirat generaţii la rând de artişti moderni. Catalogat drept post–impresionist, acesta a construit
o metodă unică de construcţie a formei din culoare şi a optat pentru abordarea analitică a naturii,
lucruri care i-au influenţat pe cubişti, fovişti şi artiştii de avangardă. Maestrul din Aix a pavat calea
artei modern atât din punct de vedere visual, cât şi conceptual.
Arta sa constituie cel mai important punct de legătură între aspectul de efemer al
Impresionismului, Cubism, Fovism şi începuturile artei abstracte. (1) . Pentru Cézanne, a picta nu
însemna a urma o cale trasată de alţii, ci a relua una câte una fiecare problem, a o pune în discuţie
şi a încerca o rezolvare ca şi cum nimeni nu s-ar mai fi ocupat de ea. Pictor cultivat, frecventează
muzeele şi se obligă să uite tot ce s-a spus înaintea lui. De unul singur, reîncepe o altă pictură,
dând un sens nou conceptului de spaţiu.(2) .
Cézanne a vrut să arate că linia, forma şi culoarea ajung să fie acelaşi lucru şi că aceste
aspecte sunt inseparabile în percepţia naturii de către ochiul uman. Nemulţumit de crezul
impresionist conform căruia pictura este în primul rând o reflexie a percepţiei vizuale, Cézanne a
transformat munca sa într-o disciplină analitică. La el, pânza căpăta un rol de ecran în care erau
stocate senzaţiile vizuale ale artistului. Cézanne aplica tuşele în vederea constuirii lucrării, nu a
simplei pictări. Deşi ţelul său nu a fost niciodată acela de a deveni întemeietorul picturii moderne,
40 dintre uleiuri şi 20 de acuarele şi desene, demonstrează cu claritate impactul pe care
compoziţiile sale le-au avut de atunci până acum, şi nu numai. (3) .
Inadaptabil social, se cufunda tot mai tare în singurătate. Îl preocupau alte problem decât
ceea ce discutau contemporanii. Nu voia să trăiască sub povara evenimentelor. Nu-l interesează
nici vânzarea propriilor tablouri, nici măcar când ajunge cunoscut. Nu voia să se abată de la drmul
său. Pe măsură ce înainta în munca sa, sentimentul de siguranţă creştea şi cu atât mai puţin accepta
critica. Acest biet Cézanne este furios pe noi toţi…, îi povestea Pissarro soţiei sale. Cézanne voia
să urce în fugă pe culmile artei. Ceea ce îmi lipseşte e împlinirea realizării, mărturisea spre sfârşitul
vieţii. Este posibil să reuşesc, dar sunt bătrân şi e posibil să mor înainte de a atinge idealul:
împlinirea! A dorit să moară pictând şi dorinţa i s-a împlinit.(4) . S-a îmbolnăvit din cauza ieşirilor
la peisaj în condiţii foarte dure uneori.

Despre concepţia spaţială

Viziunea spaţiului se elaborează, se modifică, se reînnoieşte ca şi culturile din care
provine şi astfel ea exprimă şi ezitările, certitudinile sau involuţiile. Concepţia spaţială a unui artist
este cea care-l autentifică, de aceea nu există o perspectivă ci o sută, căci sunt o sută de maniere
de a rezolva problema sugerării spaţiului tridimensional cu ajutorul unei suprafeţe bidimensionale.
A reda imaginea a ceea ce vedem uitând tot ce a apărut înaintea noastră, iată crezul ce rezumă
întregul efort al lui Cézanne.
După ce ai văzut marii maeştri ce zac (la Luvru), trebuie să te grăbeşti să ieşi ca să învii
în tine, prin contactul cu natura, spunea pictorul.(5) . Cézanne e apropiat de pictorul grec, chiar
înainte de a-şi pune problema unghiurilor vizuale, căreia Euclid îi va da o definiţie geometrică.
Viziunea spaţială a lui Cézanne este o perspective naturalis, adică una bazată pe linia curbă. Pare
că şi-a însuşit faimoasele cuvinte ale lui Delacroix: liniile drepte sunt nişte monştrii. Cel mai
adesea un cerc generează compoziţia, în jurul căruia cresc cercuri concentric, aproape regulate.(6)
.

Picture3Seria Mont Sainte-Victoire

Pe la 1880, pictorul s-a mutat la Provence şi, dezamăgit fiind de Impresionism, a ales să-
şi urmeze propria cale. Curând a devenit interesant de muntele din apropiere. Subiectul celebrei
serii de picturi în ulei semnate de francezul Cézanne, muntele Sainte-Victoire a constituit pentru
artist un beau motif, cum îi spunea într-o scrisoare lui Émile Zola, şi i-a inspirat cele mai mari
capodopere, dedicându-i perioada dintre 1882 şi 1906. În primele repezentări ale muntelui
accentul cădea pe desen, menţionând prezenţa copacilor din împrejurimi. Progresiv, spre ultimele
lucrări ale seriei, conturul a dispărut, acesta fiind sugerat prin planurile de culoare capabile să
creeze volume sub abordarea tehnică a pictorului. Am ajuns la un anumit punct de dezvoltate. Dar
de ce aşa târziu şi aşa de greu? Arta este oare într-adevăr o vocaţie de preot, care cere membrilor
congregaţiei curăţire şi dăruire totală? – se întreba pictorul. Cézanne analiza adesea acest motiv în
timp ce călătorea cu trenul, iar în jurul anului 1878 a început să-I dedice o serie de lucrări. Muntele
era aproape de reşedinţa sa din Aix-en-Provence şi devenind unul dintre subiectele preferate, l-a
pictat de mai mult de 60 de ori, din diferite unghiuri. S-a raportat la el aşa cum făceau anticii cu
un munte sacru. Recurge la geometrie în redarea naturii şi foloseşte diferite culori pentru a reda
adâncimea în spaţiu a obiectelor. Caracterul majestuos este uneori maximizant, alteori minimizat
atunci când îl înconjoară în valea plină de copaci de la baza lui.
Picture2Uitaţi-vă la Sainte-Victoire! Ce avânt, ce stăruinţă regală către soare, iar seara,
când se extinde cu toată greutatea, ce melancolie! Aceste stânci au fost create de foc şi au foc în
ele şi azi. Ziua arată de parcă umbra s-ar depărta de ele tremurând înspăimântată. Sus poate fi
găsită peştera Platon. Când se adună norii grei, umbra lor vibrează pe stânci…, scria Cézanne.
Lucra din greu. Îşi aşeza şevaletul pe drumul care duce către Lauves, nu departe de
atelier, într-un loc de unde muntele se vede cel mai frumos. Pentru tabloul care se află azi la Zürich,
varianta din 1904-1906, a ales un format specific peisajului. Acesta este vizibil geometrizat şi
pictat cu trăsături mărunte de pensulă, apropiindu-se de abstract. Altă temă ce-l preocupă pe
Cézanne sunt brazii. În Muntele Sainte-Victoire cu pin mare acesta apare în stânga lucrării, pe
când în Marele pin şi pământuri roşii, alege planul apropiat. Crengile se împletesc pe tablou ca
nişte tentacule, exprimând dorinţa de viaţă. În aceste lucrări realizează un mozaic de mici suprafeţe
colorate, care reprezintă unităţile de bază ale compoziţiei, din care se simte pulsaţia vieţii. Acest
mozaic determină forma geometrică, având rolul de a lega şi a da sens planurilor şi formelor
tridimensionale. Acest tip de tehnică poate conferii picturii o mare încărcătură de energie.(7) .
Printr-un sistem complex de modulare a tuşelor care tind să elimine conturul şi tenta plată,
Cézanne defineşte fundamentele întregii arte moderne.

Pictez cum văd, cum simt… trăiesc totul foarte puternic. Şi alţii simt şi văd, dar n-au
curajul… (Cézanne)

Aflat la originea uneia dintre cele mai mari revoluţii estetice ale secolului XX, atât în
portret, cât şi în natura static şi peisaj, Cézanne tratează picture precum limbajul sau algebra, ca
pe un domeniu de experimentare destinat să dea o nouă viziune asupra universului, contrară
fixităţii viziunii clasicilor. Treptat, pictorul se eliberează de contur şi clarobscur, pentru a se devote
creării unui spaţiu al culorilor.

Îşi însuşeşte lecţia lui Monet lucrând cu Pissarro la Auvers-sur-Oise, dar respinge
divizionismul, pentru a analiza masele, planurile, perspectiva printr-o reflectare abstractă. În ce
priveşte problema profunzimii, el încearcă să găsească o soluţie prin trecerea de la un ton la altul.
Deschizând calea pictorilor contemporani, el se sprijină pe calităţile intrinseci ale culorii. Pentru
el, desenul şi forma sunt legate, culoarea determinând plenitudinea formei printr-o fuziune a
funcţiilor formă-culoare, la care se adaugă cunoştinţele despre contrastul simultan. La 63 de ani
scria: Sunt doar la începuturi…(8) .

Vă datorez adevărul în pictură şi vi-l voi spune. (Cézanne)

Cu Sainte-Victoire, Cézanne ajunge în 1906 la apogeul căutărilor sale în ceea ce priveşte

reprezentarea peisajelor şi a iluziei spaţiale. Arta sa e o artă cubistă înaintea Cubismului. În Sainte-
Victoire s-a văzut poate pe sine: singur, tăcut, puternic, cu Picture1mii de taine nedescopite în
interior. Au toate acestea în comun, pictorul şi muntele. Poate asta îi reţinea atenţia şi-l îndemna
la contemplare. Azi, noi am putea spune că de fapt un munte contempla un munte.