CAPITOLUL I

SOCIOLOGIA CA ŞTIINŢĂ A UNIVERSULUI SOCIAL

I.1. Conceptul de "sociologie"

Noţiunea de sociologie a fost introdusă de Auguste Comte în

anul 1832, în locul noţiunii de "fizică socială". Termenul provine din
franţuzescul "societé" şi grecescul "logos", dar deşi rădăcinile sunt
străvechi, ştiinţa sociologiei este tânără în raport cu matematica, sau
logica, sau fizica, atât de riguroase şi luate ca modele de referinţă.
Cu mai bine de 2300 de ani înainte, Aristotel scria că "omul
este prin natura sa un animal social", fără ca această reflecţie să
întemeieze propriu-zis o ştiinţă.
¨Majoritatea autorilor au definit sociologia ca studiul
ştiinţific sau pozitiv al faptelor sociale. Ca variante de definiţii
menţionăm câteva exprimate succint:
E.Durkheim - ştiinţa faptelor sociale;
G.Gurvitch - ştiinţa fenomenelor sociale totale;
D.Gusti - ştiinţa realităţii sociale;
Tr.Herseni - ştiinţa societăţilor omeneşti.

Specificul sociologiei
a. Spre deosebire de alte ştiinţe sociale, sociologia nu se
limitează la o latură sau un domeniu al realităţii sociale (prin aceasta se
deosebeşte de economie politică, demografie, istorie). Ea studiează
societatea integrativ şi unitar.
b. Sociologia ne dotează cu o formă specială de conştiinţă.
Această conştiinţă ne ajută spre inţelegerea mai bună a forţelor sociale.
Berger afirma în 1963 că sociologia este "o ştiinţă liberatoare".
c. Sociologia poate deveni un instrument pentru dobândirea
informaţiei despre noi înşine şi pentru a interveni în viaţa socială, spre
a ne atinge anumite scopuri.

5
 d. Sociologia are în principal caracter obiectiv, dar răzbat în
ea şi elemente având caracter partinic, exprimând interesele, ideile unei
grupări sociale. Sociologia ca ştiinţă a întregului social vizează aşadar
realitatea socială atât pe dimensiunea ei obiectivă, structurală, cât şi pe
cea a subiectivităţii, a ideologicului.
Socotind-o ca momentul de ruptură cu aprecierile simţului
comun asupra fenomenelor cotidiene, Achim Mihu1) precizează că
sociologia este "în mod esenţial studiul explicativ şi comprehensiv al
realităţii sociale în totalitatea ei, adică a unei realităţi sui-generis,
precum şi a unor părţi, fenomene şi procese ale acestor realităţi în
legăturile lor multiple, variate şi complexe cu întregul". Aşadar, ca
ştiinţă a vieţii sociale, sociologia este o construcţie teoretică relativ
coerentă, care descifrează legităţile acesteia.

I.2. Problematica şi funcţiile sociologiei

Sociologia, ca orice disciplină ştiinţifică îşi propune nu doar

acumularea de date despre realitatea socială şi analizarea lor, dar şi
înţelegerea semnificaţiei problemelor sociale. Sociologia nu poate fi
gândită doar ca o descripţie — ca sociografie — şi nici ca o viziune
speculativă. Ea nu se reduce la înţelegerea empirică a problemelor
sociale de către gândirea comună, ci este o tratare ştiinţifică a acestora.
Problema socială în ştiinţă ia forma unor întrebări la care putem da
răspunsuri prin cercetări metodice, riguroase. Problema socială devine
o problemă a ştiinţei numai în măsura în care reuşim să o exprimăm în
forma unei teze verificabile prin cercetări, experimentări. Formaţia
ştiinţifică, teoretică şi metodologică în sociologie este echivalentă cu
dezvoltarea aptitudinii de a pune întrebări corecte realităţii sociale.
Devenită ştiinţă de sine stătătoare de la jumătatea secolului al
XIX-lea, sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială în
procesul devenirii ei, privită ca întreg, legităţile şi ordinea socială.
____________________
1)Mihu Achim - Sociologia dreptului, p.4.

Tot obiect al acestei discipline îl constituie colectivităţile

umane, relaţiile şi comportamentele umane din cadrul acestora.
Din această perspectivă, prima funcţie care defineşte esenţial
statutul sociologiei este aceea de a formula problemele sociale, funcţia
teoretică. Este o modalitate de concepere ştiinţifică a socialului sau,
6
altfel spus, are o funcţie explicativă şi interpretativă. Rolul ei este de a
analiza critic şi reflexiv realitatea socială.
O a doua funcţie majoră o constituie aceea de diagnoză şi
prognoză socială, de elaborare a unor predicţii ştiinfice asupra
desfăşurării în perspectivă a proceselor. Desigur că aceste anticipări se
pot formula numai pe baza cunoaşterii legităţilor care stau la baza unor
procese şi fenomene sociale.
Unii sociologi, precum D. Gusti, formulează o a treia funcţie a
sociologiei, aceea de a soluţiona problemele sociale – funcţia
praxiologică.

I.3. Sociologia — ştiinţă centrată pe studierea vieţii

sociale a lumii moderne

Schimbările profunde în modul nostru de viaţă din ultimele

două secole, dinamismul acestora, au impus intensificarea
preocupărilor pentru înţelegerea lor, pentru cunoaşterea posibilelor
traiectorii ale civilizaţiei umane.
În prezent, ni se pare normal ca mare parte a populaţiei să
vieţuiască în oraşe şi să nu fie ocupată în agricultură. Şi totuşi, până în
zorii epocii moderne un asemenea fenomen era neobişnuit; masa
covârşitoarea a oamenilor era preocupată de asigurarea hranei prin
cultivarea pământului. Până şi în civilizaţiile antice mai dezvoltate,
precum Egiptul, Grecia, Roma, China, mai puţin de 10% din totalul
populaţiei locuia la oraşe fiind ocupată cu activităţi neagricole. Astăzi,
în cele mai avansate state, procentele aproape s-au inversat, iar acesta
nu este doar un aspect statistic, exterior, căci el a marcat — şi continuă
să marcheze — profund cele mai intime aspecte ale vieţii cotidiene,
începând de la întemeierea familiei şi până la stratificarea socială.
Sociologia îşi găseşte astfel începuturile în strădania
gânditorilor de a pricepe impactul iniţial al transformărilor care au
însoţit procesul industrializării, implicit al urbanizării, declanşat în
Vestul Europei. Ea a rămas principala disciplină preocupată de natura
acestor schimbări. Cum lumea de astăzi este totalmente diferită de
civilizaţiile "Primului Val" — denumirea generică aparţinându-i lui
Alvin Toffler — este menirea sociologiei de a ne ajuta să înţelegem
această lume a celui "de-al Doilea Val", în care unii continuăm să
vieţuim şi pe aceea a "Valului al Treilea" spre a cărui creastă se avântă

7
civilizaţiile care au depăşit industrialismul, devenind societăţi
informatizate.
Omul de azi foloseşte în loc de bani propriu-zişi cărţi de credit
sau cecuri, realizează convorbiri telefonice prin cartelă magnetică,
operează tranzacţii la bursă cu bunuri pe care încă nu le posedă, astfel
încât distincţia clasică între "a avea" şi "a fi" se pune în cu totul alţi
termeni. Pe măsură ce este mai instruit, posedă mai multă informaţie şi
reprezintă un "capital uman": Accesul la capitalul simbolic devine tot
mai anevoios fără "a şti" cum să opereze cu el, cum să intre în posesia
lui; deci "a avea" presupune astăzi "a fi" instruit, adică în posesia
unor abilităţi culturale de a manipula informaţia.
Sociologia nu putea fi o ştiinţă comparabilă ca vechime cu
ştiinţe de renume, din mai multe considerente. În primul rând, îi lipsea
un obiect propriu, metode specifice şi era incapabilă să descopere
regularităţile vieţii sociale care să-i permită formularea unor legi şi
elaborarea unui corp teoretic sistematic, atâta timp cât existau societăţi
de tip tradiţional, având preponderent caracter static, în care vieţuiau
mici comunităţi umane cercetate de antropologie. Sociologia, spre
deosebire de antropologie, îşi focalizează atenţia asupra aspectelor
vieţii din societăţile moderne, industrializate, în care micile comunităţi
evoluează spre societăţi. Ea este o încercare de abordare sistematică a
transformărilor care marchează societatea umană de două sute de ani
încoace: industrializarea, urbanizarea, dezvoltarea noilor sisteme
politice.
Totodată, sociologia nu putea fi turnată în aceleaşi tipare de
precizie precum ştiinţele naturii, în ciuda substituirii denumirii de
"fizică socială" pe care tocmai o înfăptuise. Faptele studiate de
sociologie şi rezultatele ei nu pot fi înţelese adecvat în termenii
comparaţiei cu ştiinţele menţionate : studierea fiinţelor umane în
deplinătatea voinţei, libertăţii şi ţelurilor lor nu se poate face în aceeaşi
manieră cu studierea unor obiecte impersonale, aspect ce constituie
simultan un avantaj şi un dezavantaj. Sociologii pot profita de pe urma
faptului că adresează în mod direct întrebări celorlalţi semeni ai lor,
deveniţi obiect de cercetare, că pot intercomunica. Pe de altă parte însă,
persoanele supuse investigaţiei devin conştiente de aceasta şi îşi
modifică în mod vădit comportamentul natural.

I.4. Ce înseamnă a avea o perspectivă sociologică?

8
 Studierea sociologiei nu rămâne la nivelul unui proces de
rutină, de dobândirea de informaţii din domeniul socialului. Sociologul
devine o persoană capabilă să se desprindă de circumstanţele personale
imediate şi să posede ceea ce C.Wright Mills denumea "imaginaţie
sociologică".
În primul rând, aşa ceva presupune să fim în stare să ne privim
pe noi înşine departe de familiara rutină a vieţii cotidiene, dintr-o altă
perspectivă, să fim în stare să depăşim aspectele particulare spre a
desprinde regularităţile pe care le înglobează. Detaşarea de fenomenele
studiate permite generalizări teoretice realizate cu bună-credinţă şi
înlăturarea oricăror prejudecăţi. Ajungem astfel la abordarea
obiectivităţii în sociologie. Desigur, fiecare individ şi-a dezvoltat o
experienţa de viaţă pornind de la cunoaşterea la nivelul simţului comun.
Rezultatele sociologiei în domeniul vieţii sociale pe de o parte
continuă, pe de alta contrazic cunoaşterea comună, nesistematică. Deci,
important nu este a stabili o ruptură, deoarece în mod evident o serie de
cunoştinţe empirice au fost validate de sociologie, ci a ne întreba şi a
verifica de fiecare dată dacă ceea ce ştiam din experienţele noastre de
viaţă ori din cele împărtăşite de alţii este într-adevăr aşa. Perspectiva
ştiinţifică începe doar când devenim conştienţi că majoritatea semenilor
noştri fac generalizări nepermise, când suntem în stare să ne controlăm
propriile împresii şi ne străduim ca ele să nu ne afecteze munca de
cercetare. Obiectivitatea perspectivei sociologice mai este generată apoi
şi de metodele utilizate şi de argumentele folosite. În măsura în care
datele furnizate de noi devin publice, ele pot fi confirmate sau infirmate
de alţi sociologi. Obiectivitatea în sociologie se poate dobândi printr-o
atitudine critică constructivă.
A avea o perspectivă sociologică implică relaţii de
interferenţă în sistemul ştiinţelor socio-umane îndeosebi cu
antropologia, istoria şi psihologia-socială. Relaţiile cu antropologia
culturală sunt vitale, întrucât această ştiinţă studiind societăţile
tradiţionale în adâncime, cu micile lor comunităţi umane, ne permite să
observăm caleidoscopul diferitelor forme umane de existenţă şi
transformarea unora în mari societăţi industrializate, moment din care
studiul este preluat de sociologie prin cercetări transversale şi de
amploare. Ea continuă studierea societăţii moderne şi postmoderne.
Dimensiunea istorică este egalmente fundamentală, facilitând
desprinderea trăsăturilor distinctive ale lumii de astăzi prin comparaţie

9
cu trecutul. Istoria oferă oglinda de care se foloseşte sociologia spre a
înţelege prezentul, pe baza rădăcinilor din trecut.
Vecinătatea cu psihologia socială este apoi foarte strânsă. Dacă
psihologia generală este ştiinţa centrală despre om ca individ,
psihologia-socială se ocupă de felul în care personalitatea şi
comportamentul sunt influenţate de contextul social. Psihologia socială
este ştiinţa relaţiilor psihologice dintre oameni.
O amplă perspectivă sociologică presupune relaţii de
colaborare şi cu politologia şi economia, permiţând chiar menţiunea că
dintre clasicii sociologiei: Marx, Weber, Durkheim, primii doi au fost
simultan economişti, sociologi şi politologi.
Spre deosebire de ştiinţele menţionate, sociologia nu studiază
doar anumite aspecte ale vieţii sociale, ci se rezervă ca fiind ştiinţa
centrală despre societate concepută în totalitatea componentelor şi
laturilor ei, căutând să descopere regularităţile şi legile vieţii sociale,
relaţiile şi structurile sociale, forţele sociale. Din acest punct de vedere
al generalizărilor totale, sociologia se înscrie printre disciplinele având
caracter filosofic.
Sociologul J.Szczepánski diferenţiază următoarele domenii de
cercetare ale acestei ştiinţe :
a) Discipline şi ramuri sociologice care studiază instituţiile
sociale precum: familia, instituţii de educaţie, politice, economice,
juridice, ştiinţifice, religioase;
b) Discipline şi ramuri care se ocupă de colectivităţile şi
grupurile umane, colectivităţi teritoriale, grupuri profesionale, clase şi
straturi, organizaţii;
c) Ramuri care cercetează fenomene şi procese sociale: structura,
geneza şi dinamica grupurilor; adaptarea şi integrarea socială;
mobilitatea socială; urbanizarea; procesele demo-economice etc.

A avea o perspectivă sociologică înseamnă a înţelege "cum" şi "de

ce" se produc procesele sociale, înseamnă a accepta diferenţierile
culturale, înseamnă a evalua iniţiativele politice şi mai presus de toate,
a juca un rol practic pentru optimizarea vieţii sociale. După elaborarea
diagnozei şi prognozei sociale, urmează ceea ce Dimitrie Gusti numea
printr-o fericită metaforă: "vocaţia social-transformatoare a
sociologiei".

10