Sunteți pe pagina 1din 15
Concept vol 17-18 - nr 2/2018 si nr 1/2019 Research ARCUIRE PESTE TIMP ISTORIA ARTEI ACTORULUI (partea I) Alex Vlad UNATC , LL. Caragiale” Bucuresti alexvievlad@gmail.com Abstract: Not much is known about the history of the evolution of acting. Sure, we have a clue: it all started in Ancient Greece and it become one of the most loved forms of art. But still, what we know a lot more about is the history of theatre — which is something completely different. The development of the art of acting over the past few thousand years is nothing more but a merry-go-round; a continuous moving strip with ups and downs. Acting underwent dramatic changes and not only that, but what we see today happening on a theatre stage, was not acceptable, was not possible, was not even considered acting 200 years ago. Buckle up. This is how actors used to work. Keywords: acting, actor, character, evolution, history. Este interesant de observat modul in care artistii au incercat sa atinga perfectiunea in arta actorului, iar in demersul lor, in ciuda diferenfelor culturale si sociale, cu tofii sau intalnit in aceleasi puncte comune care azi alcatuiesc nucleul artei teatrale. Pentru a infelege mai bine acest fenomen, suntem nevoifi sa imparfim universul creatorilor de teatru in cateva perioade istorice, un pic diferit faf{ de modul convenfional, astfel incat si obfinem © segmentare just in ceea ce priveste evolufia artei actorului: 4.4500 i.e.n, - 500 ie.n.: Germenii de creafie ai artei actorului 4500 fie.n. ~ 200 d.Hr.: Prima epoca a artei actorului ¢200d.Hr. - 1300: Disparifia aproape totala a actului teatral 1300-1520: Prima renastere a teatrului 41520-1650: A doua renastere a teatrului 41650-1850: A doua epoca a artei actorului 41850-2000: A treia epoca a artei actorului pentru ca in cele din urma s& putem vorbi despre actorul zilelor noastre si anume perioada 2000 - prezent. M3 Concept vol 17-18 ~ nr 2/2018 si nr 1/2019 Research © delimitare istoricd realizati in acest fel ne va ajuta si urmarim aparitia si dezvoltarea metodelor de lucru ale practicienilor scenei; totodat’ vom reusi s& punem in balanta sistemul de lucru al actorului din secolul nostru cu indeletnicirile actorilor din trecut. Mai mult, vom putea observa indeaproape din punct de vedere al procesului de creafie al actorului diferentele sau asemanarile existente intre segmentele istorice menfionate mai sus. De la nastere la ,,re-nastere” Trebuie observat faptul ci omenirea a avut parte de o epoca a Renasterii, iar pentru arta teatrala au fost necesare de fapt doua astfel de etape. intreaga perioada de formare a ritualului si a ceremoniilor din Preistorie si Antichitate (4500 f.e.n. - 500 f.e.n.) a dus la nasterea unei manifestiri teatrale de factura religioas’. Povestile relatate erau in totalitate inchinate divinitatilor, iar cei care ficeau posibile aceste reprezentafii nu aveau dorinja de a oferi mulfimii un spectacol de teatru. Indiferent de pozifia social pe care o ocupau in trib sau (mai tarziu) in popor, putem spune c& actorii acelei perioade au fost diletanti. Vreme de un mileniu (200 d.Hr. - 1300 d.Hr.) in care arta teatrala treptat a devenit aproape inexistenta, spectacolul renaste in condifii similare cu cele pe care le intalnim in Antichitate. Evul Mediu, a fost de fapt pentru teatru, prima renagtere. Preofii din biserici incep s& povesteasc faptele sivarsite de anumifi sfinfi sau minunile si pildele lui Iisus. Din nou putem spune cA dorinfa preofilor nu era aceea de a oferi publicului (credinciosilor) un spectacol de teatru. Simetria dintre cele doua perioade este uluitoare; ulterior, modul in care a evolut arta teatrala in Evul Mediu, pare a fi o copie trasa la indigo a acelei perioade din Antichitate in care spectacolul a inceput si-si piarda factura religioasa, iar actorul a facut tranzijia de la povestitor la interpret. Curand, preotilor li s-au alaturat tot mai multi oameni din popor, care au inceput si intruchipeze sfinjii ale cdror fapte erau povestite in timpul slujbelor religioase. Din nou, este lesne de observat c& protagonistii acestor evenimente nu erau altceva decat grupuri de actori diletanti. in Evul Mediu, toate aceste manifestari religioase au c&patat amploare si actorii au inceput si imite divinitafile din povestiri. in scurt timp subiectele tratate au cipatat o facturi profana. fn mod similar, acelasi lucru s-a intamplat si in Antichitate. Ritualurile si ceremoniile au devenit 0 componenta tot mai importanta a viefii sociale, actorii au inceput s& i treptat subiectele tratate si-au pierdut factura religioasa. Timp de cateva sute de ani, renasterea teatrului in Evul Mediu (1300 - 1520) pare a fio copie concentrata a primilor patru mii de ani de istorie teatrala (4500 i.e.n. - 500 ie.n.). Sunt doua perioade in care din punctul de vedere al artei actorului este descoperita si apoi re- descoperiti, arta imitatiei. Insd este important de retinut ca practicienii scenei devin acele imite zeii persoane care in mod intentionat, isi orienteaza atenfia catre procesul de reproducere al wd Concept vol 17-18 - nr 2/2018 gi nr 1/2019 Research realitifii intr-o forma cat mai convingatoare pentru public. Acest lucru devine valabil abia dupa apari a artei imitafiei. Sa vorbesti in emofii ‘A doua renastere a artei teatrale incepe in secolul al-XVI-lea. Urmatorii aproape o suta de ani (1520 - 1650) pot fi priviji drept imaginea in oglinda a perioadei de glorie a teatrului din Grecia Antic’, precum si din Roma Antica (500 i.e.n. ~ 200 d.Hr.). Este o period’ in care treptat, arta actorului inceteaz& a mai fi sinonima cu arta imitatici, ins descoperirile care se fac in prima jumatate a secolului al XVI-lea sunt aproape identice cu cele pe care le gaseam la greci si romani in urma cu 1500 de ani. Pentru prima oard in istoria artei teatrale, practicienii scenei privese cu interes dar gi cu sete de cunoastere spre originile aparitiei acestui fenomen numit ,,teatru”. Din scrierile pe care le-au lasat posteritatii Aristotel si Plutarch, se descopera c& cea mai importanta coordonata pentru un actor era arta vorbitului. Prin urmare contau foarte mult dicfia si abilitatea de a intona un text in diferite tonalitafi. Aceleasi observatii le gasim si la Cicero, care in plus indruma oratorii sa nu gesticuleze exagerat asa cum fac actorii, si sa sina cont de faptul cd adevarul va avea mereu castig de cauza in fafa imitafiei. Reies cateva concluzii de aici. in primul rand sesizim c& publicul acceptase ideea de conventie teatrala si stia c& tot ceea ce se petrece in piesa de teatru nu e de fapt real; eroul sau zeul care aparea pe scena nu era cel autentic, Totusi, asa cum am descoperit, actorii nu se jucau pe sine, ci incercau sa fie personajele pe care le imitau. Cu toate acestea, in mod paradoxal, artistii nu se implicau emotional. Actorii antici se prefaceau ca sunt spre exemplu Agamemnon, la fel cum se preficeau c& sufera sau c& se bucura dintr-un anumit motiv, dar nu se lasau emofionaji de situajiile piesei de teatru. Emofia trebuia si se nasca si sa ajunga la public in primul rand din felul in care erau rostite cuvintele. La mijlocul secolului al XVI-lea aceste informafii re-descoperite au fost extrem de importante pentru artistii diletanji care aveau sa fie actorii profesionisti de mai tarziu. Prin urmare, trupele de actori au inceput s{ puna un puternic accent pe arta vorbitului, in timp ce scriitorii dramatici au incercat sa foloseasca drept sablon piesele de teatru ale autorilor greci siromani Observam astfel, c& cele doud arme de baza ale actorului, atat in Antichitate cat gi la inceputul Renasterii, erau arta imitafiei gi oratoria. Prin urmare, intersecfia cu procesul de lucru al artistului secolului XXI este evident’. Arta actorului adesea se dovedeste a avea in mod intenfionat un caracter mimetic, iar studiul euritmiei sau al dicfiei sunt indispensabile practicienilor scenei. MS