CUPRINS:

INRODUCERE…………………………………………………………………...….2-3

I. Intrarea străinilor în Franța…………………….………………………….4-5

a. Viza…………………………………………………………….……..5-7
b. Controlul la frontieră al străinilor…………………………………….7-8
c. Refuzul de a intra pe teritoriul Franței…………………………….……8
II. Șederea străinului în Franța…………………..…………………………9-11
III. Ieșirea străinului din Franța………………………………………….……12
IV. Dreptul de azil în Franța…………………………………………….…….13
V. Extrădarea străinului din Franța……………………………………...…...14
VI. Expulzarea străinului din Franța………………………………………….15

CONCLUZII……………………………………………………………………..16

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………17

1
 INTRODUCERE

Reglementarea regimului juridic al străinilor, a condiţiilor de intrare, şedere şi ieşire a

constituit o preocupare constantă a statelor lumii încă de la apariţia primelor tratate
internaţionale.

În epoca modernă, introducerea controalelor la frontieră şi a documentelor de călătorie

începând cu secolul al XIX-lea în Europa a creat un anumit număr de obstacole fizice şi juridice
circulaţiei persoanelor, astfel încât intrarea, şederea şi ieşirea a devenit un act juridic pe care
indivizii nu-l pot executa fără dispensă de autorizaţie. Un studiu comparat al regimului juridic al
străinilor în marile sisteme de drept ale lumii contemporane evidenţiază fenomenul receptării în
sistemele naţionale a unor principii şi norme de drept din legislaţiile naţionale ale statelor cu
economii dezvoltate care se confruntă cu un flux important de străini migraţi legali sau ilegali.

Transformările care au avut loc în Europa Centrală şi de Est după căderea zidului
Berlinului în anul 1989 şi încurajarea liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul Europei
Occidentale au determinat statele noilor democraţii să adopte legislaţii noi în materia străinilor
care au urmărit armonizarea cu legislaţia Uniunii Europene şi acquis-ul Schengen.

Comunitatea statelor europene, prin Tratatul de la Amsterdam şi Deciziile Consiliului

European de la Tampere din 1999, a stabilit o politică comună în materia vizelor, migraţiei şi
azilului în scopul de a realiza treptat o zonă de libertate, securitate şi justiţie. Declinul populaţiei
în statele Uniunii Europene în ultimele decenii, lipsa forţei de muncă în unele sectoare au creat
dificultăţi economice în unele state. Prin urmare, politica existentă din ultimii 30 de ani, de
control strict al imigrării până la limita „zero” este înlocuită printr-o politică comună de control
şi admitere a străinilor din motive economice. Străinii vor fi integraţi printre europeni prin
respectarea normelor de convieţuire în comun, a legalităţii, dar şi a drepturilor egale.

Condiţiile de intrare, şedere şi ieşire a străinilor prevăzute de Ordonanţa nr. 45–2658 din
2 noiembrie 1945, modificată şi completată prin numeroase acte normative, ultima modificare
fiind adusă prin Legea nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa
şi dreptul de azil. De asemenea, sunt prezentate drepturile şi obligaţiile de care se bucură străinii
în Franţa, dreptul de azil, instituţiile deportării, expulzării şi extrădării.

Spre deosebire de legislaţiile altor state, legea franceză diferenţiază şederea legală de
şederea ilegală a străinului. Pe lângă fiecare prefectură funcţionează o comisie pentru şederea
străinilor, care are ca sarcină să dea un aviz prealabil la o decizie prefecturală de refuz de

2
eliberare a unui titlu de sejur pentru un străin. Comisia este un organism de control jurisdicţional
al administraţiei, iar deciziile sale sunt obligatorii pentru autorităţi.

Conform prevederilor art.1 al ordonanţei franceze nr. 45-2658 din 2 noiembrie 1945 și
articolului L 111-1 Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în
Franţa şi dreptul de azil (ultima modificare 20 iunie 2012), sunt consideraţi străini1 toate
persoanele care nu au naţionalitatea franceză, fie că au naţionalitatea străină, fie că nu au nici o
naţionalitate.

Regimul juridic al străinului desemnează ansamblul normelor juridice ce instituie

drepturile şi obligaţiile acestuia într-un anumit stat.

1
Art. 1 al Ordonanţei nr. 45-2658 din 2 noiembrie 1945; art. L111-1 Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind
intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de azil (ultima modificare 20 iunie 2012);
3
 I. Intrarea străinilor în Franța

Intrarea străinului în Franța este reglementată de următoarele acte normative:

1. Ordonanţa nr. 45-2658 din 2 noiembrie 1945;

2. Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi
dreptul de azil (ultima modificare 20 iunie 2012);
3. Ordonanța nr 2000-373 din 26 aprilie 2000 privind condițiile de intrare și ședere a
străinilor în Mayotte
4. Ordonanța nr 2000-371 din 26 aprilie 2000 privind condițiile de intrare și ședere a
străinilor în insulele Wallis și Futuna ;
5. 2. Ordonanța nr 2000-372 din 26 aprilie 2000 privind condițiile de intrare și ședere a
străinilor în Polinezia franceză;
6. 2. Ordonanța nr 2002-388 din 20 martie 2002 privind condițiile de intrare și ședere a
străinilor în Nouvelle-Calédonie
7. Legea nr 71-569 din 15 iulie 1971 privind teritoriile pamintului Australian și
Antarctic al Franței;

Străinii care intră pe teritoriul statului francez trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

a) să aibă un document valabil de trecere a frontierei de stat, acceptat de statul

francez;

b) să fie în posesia unei vize franceze sau permis de şedere valabil;

c) să prezinte documente care justifică scopul şi condiţiile şederii, dovada existenţei

unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinerea pe perioada şederii, cât şi pentru
întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va
permite intrarea;

d) să prezinte garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie

sau că vor părăsi teritoriul Franței, în cazul străinilor aflaţi în tranzit;

e) să nu fi încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei

sau, după caz, la intrarea pe teritoriul Franței ori nu au încercat să treacă frontiera Franței cu
documente false;

4
 f) pe numele lor să nu fi fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în
scopul refuzării intrării;

g) să nu prezinte un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea

ori morala publică.

Pentru intrarea pe teritoriul Franței, străinul trebuie sa dețină:

1. Documentele și vizele prevăzute de convențiile internationale și de reglementările în

vigoare;
2. Sub rezerva convențiilor internationale, trebuie să facă dovada de cazare2; să prezinte
alte documente prevăzute prin decretul Consiliului de Stat relative obiectului și
condițiilor șederii; să dispună de mijloace de existență și resurse necesare asigurării
medicale; să nu fie incluși în lista indezirabililor a sistemului de informare Schengen
și să asigure condițiile de repatriere;
3. Documente necesare exercitării unei activități profesionale dacă este cazul.

Verificarea actelor pe teritoiul Franței se efectuează in condițiile definite de art. 47 Cod

Civil al Franței3.

a. Viza

Deciziile de a refuza o viză pentru a intra Franța, luate de către autoritățile diplomatice
sau consulare nu sunt justificate, cu excepția cazurilor în care se refuză viza un străin aparținând
uneia dintre următoarele categorii și sub rezerva considerațiilor ce țin de securitatea statului:

1. Membrii de familie ai resortisanților din statele membre ale Uniunii Europene

și alte state părți la Acordul privind Spațiul Economic European care nu sunt
resortisanți ai unuia dintre aceste state, în categoriile definite prin decret
Consiliul de Stat;
2. Beneficiarii unei autorizații de întregire a familiei;
3. Lucrător autorizat să exercite o activitate profesională salariată în Franța;
4. Persoanele care fac obiectul unei semnalări privind interdicția de intrare la
Sistemul de Informații Schengen.

2
Art 211-3 1 Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de azil
(ultima modificare 20 iunie 2012)
3
Toate actele de stare civilă franceze sau străine sunt valabile pe teritoriul Franței. Dacă în urma unui control se vor
depista careva iregularități, aceste acte vor fi declarate nule, pe motiv că ele nu corespund realității.
5
 Solicitarea unei vize pentru o ședere mai mare de 3 luni atrage obligația autorităților
diplomatice și consulare de a elibra o recipisă indicînd data depunerii cererii.

Sub rezerva convențiilor internationale, pentru a permite pregătirea integrării republicane

în societatea franceză soțului unui francez, cu vîrsta mai mare de 65 ani, acesta va fi supus unei
evaluari privind gradul de cunoaștere a limbii și a valorilor Republicii, în statul în care acesta
solicita viza4. Dacă această evaluare implică nevoia, autoritățile menționate vor organiza pentru
persoana în cauză, în țara în care se solicită viza, o pregătire care nu poate depăși 2 luni, după
care se va face o reevaluare a cunoștințelor sale a limbii și ale valorilor Republicii franceze.

Categoriile de vize:

1. Vize de scurtă ședere

a. Viza de tranzit- ca regulă, este valabilă timp de 3 zile sau mai puțin și se acordă
persoanei care urmează să treacă pe teritoriul Franței în timpul unei călătorii spre
un alt stat.
b. Viza turistică- este valabilă pe o perioadă limitată de călătorie și nu permite
angajarea unei afaceri de business.
c. Viza conjugală- este eliberată soțului rezident sau cetățean al tării, astfel ca
familia să se poată stabili în Franța.
2. Vize de lungă ședere
a. Viza diplomatică sau oficială- se eliberează deținătorilor pașaportului
diplomatic;
b. Viza de studii- îi permte titularului să studieze la o instituție de învățămînt din
Franța;
c. Vize pentru munca liberă- sunt destinate tinerilor care în timpul unei călătorii
pot fi angajați temporar în cîmpul muncii în Franța;
d. Viza de imigrare- se eliberează persoanelor care doresc să imigreze. De obicei
ea este eliberată pentru o călătorie, pentru ca ulterior imigrantul să obțină un
certificat de rezident, care deja îi permite deținătorului să intre pe teritoriul
Franței de un număr nelimitat de ori;
e. Viza de afaceri sau business-viza- eliberată pentru desfășurarea afacerilor pe
teritoriul Franței;
f. Viza temporară de muncă- se eliberează persoanelor ce doresc sa lucreze pe
teritoriul Franței
4
Articolul L211-2-1 1 Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de
azil (ultima modificare 20 iunie 2012)
6
 3. Viza Schengen- reprezintă o viză fără restricții teritoriale acordată unui ctățean dintr-o
țară terță de una din statele semnatare ale Acordului Schengen 5. Aceasta îndreptățește
deținătorul să intre fără control vamal pe teritoriul oricărei țări semnatare. Orice
cetățean dintr-o țară terță care are permis de reședință valid în una din țările
semnatare poate călători cu un pașaport valid fără a cere viză, timp de 90 zile pe o
perioadă de 6 luni în alte țări semnatare.

Actele necesare deschiderii vizei franceze:

1. Pașaportul, valabil cel puțin încă 3 luni de la data expirării vizei;

2. Copia paginii cu datele de identificare din pașaport;
3. Pașapoartele vechi și copiile altor vize Schengen;
4. Buletinul de identitate în original și copia acestuia;
5. 1 fotografie color, tip pașaport;
6. Asigurare de sănătate și accidente pentru spatiul Schengen;
7. Formularul de cerere, completat lizibil și integral cu caractere latine;
8. Adeverința de la locul de muncă din partea angajatorului moldovean, respectiv
orice altă dovadă despre activitatea solicitantului de viză, care să conțină
informații despre salariu, scopul, perioada călătoriei. Carnet de muncă sau
certificate de profesii liberale (copia și originalul) originalul carnetului de muncă
va rămîne la secția consulară pentru toată perioada de examinare;
9. Dacă solicitantul este student sau elev, vor fi depuse certificate de la locul de
studii și carnet de student în original și o copie;
10. Rezervare de bilet tur-retur. Dacă solicitantul călătorește cu autoturismul –
certificatul de înmatriculare, permisul de conducere, cartea verde în original și
copiile.6

La intrarea pe teritoriul statului francez, strainii vor prezenta actele necesare (menționate
mai sus) organelor vamale.

b. Controlul la frontieră al străinilor

Controlul la frontieră al străinilor este efectuat în cadrul competenţelor naţionale.

Controlul persoanelor presupune nu numai verificarea documentelor de călătorie şi a celorlalte

5
Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia,
Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția,
Liechtenstein.
6
www.viza.md

7
condiţii de intrare, de şedere, de muncă şi de ieşire, dar şi cercetarea şi prevenirea ameninţărilor
la securitatea naţională şi la ordinea publică. Acest control trebuie să se poarte şi asupra
vehiculelor şi obiectelor aflate în posesia persoanelor care trec frontiera. Toate persoanele trebuie
să facă obiectul cel puţin al unui control, care să permită stabilirea identităţii lor (control minim).
La intrare, cetăţenii străini trebuie să fie supuşi unui control aprofundat.

Există două tipuri de control:

a) controlul minim care vizează stabilirea identităţii persoanei, în funcţie de

valabilitatea documentului de călătorie prezentat. Această formă de control priveşte pe toţi
călătorii, mai ales pe cetăţenii comunitari;

b) controlul aprofundat care vizează examinarea valabilităţii şi autenticităţii

documentului de călătorie, precum şi examinarea celorlalte condiţii de intrare. Acest control
priveşte pe toţi cetăţenii străini.

c. Refuzul de a intra pe teritoriul Franței

Accesul pe teritoriul Franței poate fi refuzat tuturor străinilor a căror prezență constituie o
amenințare pentru ordinea publică sau care face obiectul fie a unei interdicții de a se afla pe
teritoriul francez, fie a unei decizii de expulzare, luată cel puțin cu un an în urmă, în baza
prevederilor art 511-17 și notificată destinatarului înainte de publicarea legii nr. 2006-911 din 24
iulie 2006 privind imigrarea și integrarea.

Toate refuzurile de a intra pe teritoriul Franței fac obiectul unei decizii scrise, motivate,
care este notificată persoanei interesate. Această decizie trebuie comunicată persoanei interesate
într-o limbă pe care acesta o înțelege.

Stăinul care face obiectul unui refuz de a intra pe teritoriul francez cu titlul de azil, poate,
în 48 ore după notificarea acestei decizii, să ceară anularea, în baza unei cereri motivate,
președintelui unui tribunal administrativ, care va ezamina cerea în termen de 72 ore de la
sesizare. Niciun alt recurs nu poate fi introdus contra deciziei de refuz de intrare si titlu de azil.
Străinul poate cere președintelui tribunalului un interpret. Străinul este asistat de un consilier,
dacă îl are.

7
Articolul L 511-1 1 Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de
azil (ultima modificare 20 iunie 2012)
8
 II. Șederea străinilor în Franța

Străinul, cu vîrsta peste 18 ani care dorește să rămînă în Franța trebuie, înainte de
expirarea termenului de 3 luni de la intrarea în Franța, să dețină o carte de ședere8, care poate fi:

1. Fie o carte de ședere temporară, a cărei condiții eliberare și reînoire sunt prevăzute de
capitolul III și IV al prezentei legi9. Această carte este valabilă pentru o perioadă
maxima de 1 an.
2. Fie o carte de resident, a cărei condiții de eliberare și de reînoire sunt prevăzute de
capitolul IV al legii respective. Cartea de resident este valabilă pentru o durată de 10
ani.
3. Fie o carte de sejur “competențe și talente”, a cărei condiții de elibarare și reînoire
sunt prevăzute de capitolul V. Această carte este valabilă pentru o perioadă de 3 ani.
4. Fie o carte de sejur avînd mențiunea “pensionar”, a cărei condiții de eliberare și
reînoire sunt prevăzute de capitolul VII. Ea este valabilă pentru o perioadă de 10 ani.

Documentele necesare pentru depunerea cererii sunt:

Se recomandă ca documentele să fie prezentate în formă originală, cu două fotocopii ale

fiecărui element.

1. Paşaport valabil;
2. Viză de lungă şedere valabilă (care este în paşaport);
3. Dovada situaţiei familiale (certificat de naştere, certificat de căsătorie, certificatele de
naştere ale copiilor dependenți);
4. Dovada locuinței permanente în Franţa (factura de energie electrică EDF sau contractul
de vânzare a casei (acte de vente) pentru o casa cumpărată în Franţa sau un contract de
închiriere semnat pentru adresa franceză);
5. Certificat medical recent eliberat de către OFII (Office Français de l'Immigration et de
l'Intégration) . (Trei fotografii recente (există cabine de fotografiere în majoritatea
centrelor comerciale şi prefecturi);

Există o taxă pentru cerere, preţul depinde de tipul de permis pentru care se aplică.

8
Articolul 311-11 1 Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de
azil (ultima modificare 20 iunie 2012)
9
Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de azil (ultima
modificare 20 iunie 2012)
9
 Documente suplimentare specifice unei cereri:

Cerinţele diferă în funcţie de situaţia specifică a solicitantului. Consiliere iniţială poate fi

solicitată de la Ambasada Franţei în Republica Moldova. Informaţiile vor fi, de asemenea,
disponibile la Prefectură sau OFII (Office Français de l'Immigration et de l'Intégration) .
Documentele necesare includ:

Lucrător: contract de muncă eliberat de angajator;

Vizitator: document de identitate şi o declaraţie (attestation), semnată de o persoană gazdă /

membru de familie; dovada de resurse financiare sau beneficii de pensii; dovada de asigurări
de sănătate.

Reînnoirea Carte de Séjour

Documente similare sunt, în general, necesare pentru o reînnoire ca și pentru cererea

iniţială. În plus, o dovadă de asigurări de sănătate sau de înregistrare în sistemul francez de
securitate socială (a Carte Vitale or an attestation), poate fi necesară. Documente care dovedesc
statutul de familie nu sunt necesare, dar dovada de fonduri / venit este: fie de veniturile din
salariu din ultimele trei luni sau declaraţia fiscală din anul precedent. Extrasele de cont din
ultimele trei luni pot fi, de asemenea, solicitate.

Permisele de şedere pot fi reînnoite prin intermediul Mairie (Primăriei) prin prezentarea
actelor acolo, sau la Prefectură. Acest lucru depinde de locaţia solicitantului şi de tipul
permisului de şedere. Este recomandat să întrebați la Mairie din oraşul de reşedinţă înainte ca să
faceți următorii pași, Mairie (Primăria) poate furniza o listă detaliată a documentelor necesare.

De asemenea, sunt necesare:

1. Copia paşaportului;
2. Carte de Séjour şi o copie;
3. Dovada locuinței (justificatives): chitanțe EDF sau GDF, sau contract de închiriere;
4. Trei fotografii biometrice (cabine de fotografiere care poartă logo-ul guvernului francez
produc fotografii biometrice).

Străinii rezidenți în Franța , oricare ar fi natura titlului său de sejur, poate să părăsească în
mod liber teritoriul Franței. Condițiile circulației străinilor în Franța sunt determinate de
prevederile legale.

10
 Pentru a exersa în Franța o activitate profesională salariată, străinii trebuie să se
conformeze dispozițiilor articolelor 341-1, 341-4, 341-8, 831-1, 831-1-1, 831-2 al codului
muncii. Pentru a intra în Franța cu scopul de a exersa o profesie salariată, străinul trebuie să
prezinte, în afară de documentele și viză cerute de convențiile internationale și reglementările în
vigoare, un contract de muncă vizat de o autoritate administrativă sau o autorizație de muncă.
Străinul trebuie să facă dovada că cunoaște suficient limba franceză.

Sub rezerva acordurilor internationale, este interzis unei întreprinderi de muncă

temporară de a pune la dispoziție persoane, care sunt lucrători străini, dacă prestația serviciului
se efectuează în afara teritoriului francez10. Un străin nu poate exersa o activitate profesională
salariată în Franța fără a obține în prealabil o autorizație. Autorizația de muncă poate fi retrasă
dacă străinul nu prezintă un certificat medical timp de 3 luni de la eliberarea acestei autorizații.
Cuantumul taxei pentru reînoirea autorizației de muncă este fixat prin decret și variază între 55-
110 euro. Această taxă este achitată o data pe an.

10
Art. 341-3 codul muncii din 21 ianuarie 2008
11
 III. Ieșirea străinului din Franța

Străinii pot ieşi din Franța prin punctele de trecere folosind documentul de călătorie în
baza căruia i s-a permis intrarea. În cazul în care străinul nu mai este în posesia documentului de
trecere a frontierei de stat în baza căruia a intrat în ţară, trebuie să prezinte la ieşirea din Franța
un nou document, valabil, eliberat de misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului al
cărui cetăţean este. În această situaţie, organele poliţiei de frontieră permit ieşirea din ţară cu
avizul Autorităţii pentru Străini, care se eliberează în regim de urgenţă. În situaţiile în care sunt
necesare verificări amănunţite, termenul poate fi de maximum 5 zile de la data solicitării.

Nu pot părăsi teritoriul Franței cei care se află în curs de cercetare penală, judecare sau
sunt consamnați într-o cauză penală sau cei care au comis o contravenție și Procesul-Penal fost
înaintat în instant de judecată pentru aplicarea sancțiunilor, fie au de îndeplinit o obligație de
despăgubire către stat sau către personae fizice/personae juridice franceze ori pentru daune
cauzate prin fapte prevăzute de legea penală.

12
 IV. Dreptul de azil în Franța

Calitatea de refugiat este recunoscută tuturor persoanelor persecutate în legătură cu

acțiunile sale în favoarea libertății. Străinul care a obținut statutul de refugiat și a semnat
contractul de primire și integrare prevăzut de art. 311-911 beneficiază de un suport personalizat la
accesul la muncă și la locuință.

Azilul poate fi cerut de orice străin ce îndepliniște condițiile prevăzute de Acordurile

international ce au fost ratificate de Franța, în special Convenția de la Geneva cu privire la
statutul refugiaților din 28 iulie 195112 și protocolul de la New York cu privire la statutul
refugiaților din 31 ianuarie 1967.13

Se cunosc două feluri de azil: azilul politic, denumit uneori şi azilul teritorial, şi azilul
diplomatic:

 Azilul politic (teritorial). Este acceptat şi consacrat prin instrumente juridice de

drept internaţional că orice persoană supusă persecuţiei în ţara sa are dreptul să
ceară şi să se bucure de azil în Franța, cu excepţia persoanelor urmărite pentru
infracţiuni de drept comun sau pentru acţiuni contrare scopurilor şi principiilor
O.N.U.

La baza acordării azilului politic stau considerente de ordin umanitar, astfel că fiecare stat
solicitat este în drept să analizeze temeinicia motivelor invocate în cererea de azil. Franța este
obligată să acorde azilantului acceptat regimul juridic acordat străinilor. În plus, acordarea
azilului implică pentru Franța obligaţia de a nu extrăda sau expulza pe azilant, exceptând situaţia
în care considerente serioase de securitate naţională ar impune asemenea măsuri, precum şi de a
nu trimite pe azilant înapoi în ţara de origine în care este supus persecuţiilor.

 Azilul diplomatic. În practica relaţiilor internaţionale au fost situaţii când anumite

state, din considerente de oportunitate politică, au primit şi au acordat adăpost
temporar şi protecţie, în localurile ambasadelor sau consulatelor lor, unor cetăţeni
ai statelor în care acestea funcţionau, care se aflau în pericol, de regulă în
momente de puternice tensiuni interne (lovituri de stat, revolte militare, schimbări
de regim politic etc.) ori pe reciprocitate, dar a făcut obiectul şi al unor convenţii
internaţionale

11
Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi dreptul de azil (ultima
modificare 20 iunie 2012);
12
Convenția de la Geneva cu privire la statutul refugiaților din 28 iulie 1951;
13
Protocolul de la New York cu privire la statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967.
13
 V. Extrădarea străinilor din Franța

Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale
sau în condiţii de reciprocitate. Extrădarea se hotărăşte numai de justiţie. Pot face obiectul
extrădării şi cetăţenii francezi în baza convenţiilor internaţionale la care Franța este parte, în
condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate. La cererea unui stat străin, persoanele care sunt
urmărite sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, ori sunt căutate în vederea
executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă, pot fi extrădate de statul francez.

Nu pot fi extrădaţi din Franța:

a. cetăţenii francezi, decât în baza convenţiilor internaţionale şi a reciprocităţii;

b. persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil;

c. străinii care se bucură în Franța de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite

prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;

d. persoanele străine citate în străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa
unei autorităţi judiciare franceze solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie
internaţională.

Pentru solicitarea extrădării unui străin, autorităţile judiciare franceze pot emite un
mandat european de arestare. Mandatul european de arestare este o hotărâre judecătorească
emisă de instanţa competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării şi
predării către un alt stat membru a persoanei solicitate, în vederea efectuării urmării penale sau
în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

14
 VI. Expulzarea străinilor din Franța

Măsura expulzării se ia împotriva străinului care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul

Franței în condiţiile prevăzute de Codul penal şi Codul de procedură penală. Instanţa poate
dispune ca, până la efectuarea expulzării, străinul să fie luat în custodie publică.

Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de mişcare

pe teritoriul statului francez dispusă de magistrat împotriva străinului care nu a putut fi îndepărtat
în termenul prevăzut de lege, precum şi împotriva străinului care a fost declarat indezirabil sau
cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.

Expulzarea constituie o măsură prin care statul constrânge pe unul sau mai mulţi străini
să părăsească teritoriul său în cel mai scurt timp. Măsura se ia în scopul ocrotirii ordinii juridice
a statului, pentru raţiuni de securitate ori de apărare a ordinii publice, ori pentru raţiuni politice,
economice sau de altă natură. Statul care ia măsura expulzării nu este obligat să dea statului ai
cărui cetăţeni sunt străinii expulzaţi explicaţii asupra motivelor care au determinat un asemenea
act, dar o poate face din raţiuni de curtoazie.

Expulzarea nu este o sancţiune penală, ci o măsură de siguranţă cu caracter administrativ

împotriva unor persoane care au devenit indezirabile în statul respectiv. De regulă o asemenea
măsură se dispune de instanţele judiciare şi se execută de organele ordinii publice. În principiu
cetăţenii proprii nu pot fi expulzaţi, dar unele state au luat şi asemenea măsuri, în special cu
privire la membrii unor familii regale.

Expulzarea diplomaţilor şi consulilor este condiţionată de declararea lor în prealabil

persona non grata, măsura putând fi luată numai dacă aceştia refuză să părăsească teritoriul
statului de reşedinţă în termenul stabilit.14 În ce priveşte condiţiile în care se poate face
expulzarea există anumite limite. Expulzarea nu trebuie să fie brutală, rapidă sau vexatorie, iar
dacă raţiuni imperioase de securitate nu se opun, celui expulzat trebuie să i se ofere posibilitatea
de a prezenta motivele care pledează împotriva expulzării sale şi de a obţine o reexaminare a
cazului său de către o autoritate competentă, condiţiile expulzării trebuie să nu fie excesiv de
drastice şi să se respecte în procesul expulzării drepturile elementare ale persoanei.

De asemenea, expulzatului trebuie să i se recunoască dreptul de a opta asupra teritoriului

unde urmează să fie expulzat, el neputând să fie trimis într-o ţară sau un teritoriu în care
existenţa ori libertatea sa ar fi meninţate din diverse motive.

14
Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 184-186
15
 CONCLUZII

Străinul este persoana, cetăţean al altui stat, care se află, permanent sau temporar, pe
teritoriul unui stat, fără a avea şi cetăţenia acestuia. Regimul juridic al străinilor se referă la
condiţiile de intrare, de şedere şi de ieşire a acestora din ţară şi la drepturile şi obligaţiile lor în
raport cu statul pe teritoriul căruia se află. El se stabileşte în principiu de către fiecare stat prin
legislaţia proprie şi prin acte ale administraţiei sau ale justiţiei statului primitor15. În acelaşi timp,
o sumă de reguli privind regimul juridic al străinilor sunt stabilite pe bază de reciprocitate de
către state prin convenţii internaţionale, în general cu caracter bilateral. Străinii nu pot avea,
potrivit dreptului internaţional, un regim mai favorabil decât cetăţenii proprii ai unui stat, deşi
istoria dreptului internaţional a cunoscut şi situaţii când pentru străini se instituia un statut
privilegiat (regimul capitulaţiilor, de exemplu).

În dreptul internaţional contemporan un stat are, în principiu, datoria să admită intrarea

oricărui străin pe teritoriul său, dar poate refuza o asemenea intrare unor persoane sau unor
categorii de personae considerate ca indezirabile datorită atitudinii lor faţă de statul respectiv ori
pentru că acestea constituie un pericol pentru ordinea constituţională sau ordinea publică
(consumatori de stupefiante, bolnavi de boli mintale sau contagioase etc.). De asemenea, fiecare
stat poate condiţiona această intrare de îndeplinirea unor cerinţe de către străinul în cauză şi
poate supune o asemenea intrare unor proceduri de îndeplinit. În general, intrarea străinilor pe
teritoriul unei ţări necesită o autorizare prealabilă sau o viză specială, aplicată de organele
abilitate ale statului pe paşaportul persoanei respective. Orice stat este îndreptăţit ca, pentru
motive temeinice, să expulzeze un străin de pe teritoriul său, iar în cazul în care acesta săvârşeşte
o infracţiune, să-l extrădeze.

În ce priveşte drepturile şi obligaţiile pe care le poate avea un străin pe teritoriul altui stat
nu există pe plan internaţional norme unitare, de aplicabilitate generală. Există o practică unitară
în sensul că străinii nu se pot bucura de drepturile politice, deci nu pot fi aleşi în organele de stat
eligibile şi nu au drept de vot, nu pot fi numiţi în funcţii publice, civile sau militare şi nu sunt
supuşi obligaţiei de efectuare a serviciului militar şi că aceştia trebuie să se bucure de drepturile
civile necesare. Statele îşi pot rezerva dreptul de a restrânge aplicarea faţă de străini a unor
drepturi civile prevăzute de legislaţia lor internă (de exemplu, de a dobândi teritorii), în scopul
protejării propriilor cetăţeni, iar pentru motive de securitate pot lua în ce-i priveşte pe străini
unele măsuri restrictive, cum sunt: înregistrarea la organele de poliţie, prezentarea periodică la
control, obligaţia obţinerii unei aprobări pentru deplasarea în teritoriu etc.

15
Mădălina-Virginia Antonescu, Regimul juridic al străinilor în România, Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p.111.
16
 BIBLIOGRAFIE

1. Convenția de la Geneva cu privire la statutul refugiaților din 28 iulie 1951;

2. Protocolul de la New York cu privire la statutul refugiaților din 31 ianuarie 1967;
3. Codul nr. 98–349 din 11 mai 1998 privind intrarea şi şederea străinilor în Franţa şi
dreptul de azil (ultima modificare 20 iunie 2012);
4. Codul muncii din 21 ianuarie 2008;
5. Ordonanţa nr. 45-2658 din 2 noiembrie 1945;
6. Ion M. Anghel, Dreptul diplomatic şi consular, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p.
184-186;
7. Mădălina-Virginia Antonescu, Regimul juridic al străinilor în România, Editura All
Beck, Bucureşti, 2001, p. 111;
8. www.migrație.md
9. www.viza.md
10. www.gov.md

17