INVATAMANTUL ROMANESC IN SPATIUL EUROPEAN

A fi est-european reprezinta, fara indoiala, o condamnare prealabila, iar faptul de a te fi nascut in acea
parte gresita a Europei, un delict care nu poate fi trecut atat de usor cu vederea." Surprinde oare
aceasta judecata provocatoare a eseistului Karl-Markus Gauss(1) cauza pentru care atat de multi tineri si
specialisti romani se exileaza in sistemele occidentale de invatamant si cercetare?

Progresul stiintific si tehnologic este promovat de catre elite

Romanilor le place sa se laude cu numarul mare al tinerilor supradotati. Avem, intr-adevar, campioni
internationali la matematica, fizica, chimie, informatica sau limbi straine; majoritatea acestor tineri alege
insa sa nu-si urmeze vocatia in tara noastra. Nici istoria nu ne mai ajuta. Din pacate, in prezent, ca si in
secolele trecute, specialistii romani au contributii originale la stiinta si cultura globala, in special dupa ce
se integreaza in sistemele de cercetare occidentale (T. Vuia, H. Coanda sau G.E. Palade sunt doar cateva
exemple). Lipsa unui mediu propice educarii, formarii profesionale si cercetarii, pe de o parte, si a
stimulentelor materiale, pe de alta parte, justifica exodul de creiere care ar fi adus o valoare adaugata
mult mai importanta dezvoltarii societatii romanesti decat marea parte a restului populatiei. Economia
contemporana a cunoasterii impune, mai mult ca oricand, capitalizarea acestor talente - lectie atat de
bine insusita de tarile dezvoltate.

Sa nu confundam elitele cu calitatea invatamantului romanesc

Un sistem educational si de formare continua competitiv este acela capabil sa dezvolte resursa umana
prin contributia sa la promovarea abilitatilor, a creativitatii, a inteligentei, a discernamantului, a
initiativei, a originalitatii, a admiratiei lucide fata de valoare, precum si la corectarea carentelor de
comportament civic vizibile in spatiul public romanesc.

Sistemele de evaluare europene ne arunca insa la periferia performantelor educationale si inovative.

Inregistram o singura exceptie, de ordin pur cantitativ: ponderea populatiei între 25 si 64 ani avand cel
putin studii secundare si superioare este mai mare decat in multe alte tari europene. Totusi, doar 10%
dintre romanii de peste 25 de ani au studii superioare incheiate, reprezentand jumatate din nivelul
mediu al celor 25 de tari europene (22%) si aproximativ o treime din cel al SUA (28%).

Apoi, nu trebuie sa ignoram faptul ca, pe langa forta de munca bine pregatita, piata europeana impune
standarde ridicate de mobilitate, flexibilitate si reconversie in munca. Inclinatia romanilor spre formare
profesionala continua sa fie ingrijoratoare - doar 3 persoane din 200 participa la astfel de cursuri, fata de
o medie europeana de 20 de persoane.

Daca adaugam analizei noastre si factori de ordin calitativ, cum ar fi, de exemplu, performanta
universitatilor romanesti, conturam o perspectiva si mai sumbra. Nici o universitate din spatiul romanesc
nu intra in topul Shanghai al celor mai performante 500 universitati din lume. Cehia, Polonia si Ungaria
sunt prezente in clasament, in vreme ce Romania ramane complet exclusa. Estimarile Asociatiei Ad-Astra
a cercetatorilor romani puncteaza situatia de criza in care ne aflam: "chiar si cele mai bune universitati
din Romania ar trebui sa isi creasca scorul obtinut de cel putin 2 ori pentru a intra in primele 500 de
universitati din lume".

Iata doar cateva dintre exemplele care evidentiaza decalajele ce ne despart de Uniunea Europeana. Ele
se traduc, evident, in performante economice mai scazute. Nu trebuie sa ne surprinda, asadar, ca:

- capacitatea de inovare a economiei romanesti se situeaza la putin peste o treime din nivelul mediu
european (conform Raportului anual al Comisiei Europene: European Innovation Scoreboard, 2005);

- angajatii nostri in servicii high-tech reprezinta 1,4% din totalul fortei de munca angajate, fata de 3,3%
în UE-25;

- exportam produse high-tech in proportie de doar 3% din totalul exporturilor, fata de 18% în UE-25;

- capacitatea noastra de inovare se situeaza la o treime din media europeana;

- suntem incapabili sa ne capitalizam proprietatea intelectuala - numarul de brevete, marci noi sau
desene si modele industriale noi inregistrate la nivel comunitar in ultimii ani este infima.

Avem de rezolvat probleme grave legate de: subfinantare, slaba calitate a actului educational, absenta
unei descentralizari reale a sistemului de educatie, lipsa unui corp de manageri aferent, cumulul
irational de ore al multor cadre universitare, stabilirea prioritatilor nationale de alocare a fondurilor in
functie de competente si de nevoile pietei, garantarea egalitatii de sanse pentru cei din mediul rural,
insuficienta informare si educare a populatiei cu privire la rolul învatarii continue.

5% din PIB pentru educatie in anul 2006

Subfinantarea cronica a educatiei a avut timp de 15 ani drept argumente principale nivelul scazut de
dezvoltare si necesitatea alocarii fondurilor publice pentru restructurarea economiei. Adevarul consta
insa in lipsa unei viziuni strategice reale, care a sacrificat generatii intregi si care a amputat potentialul
de dezvoltare a resursei umane si a unui sistem de invatamant competitiv, lasandu-l pe mana
hazardului. Efectele se resimt in special in cazul invatamantului primar si secundar, unde investitia
publica pentru un elev raportata la produsul intern brut pe cap de locuitor se situa la 54%, respectiv 57%
din cheltuielile celor mai dezvoltate 15 state europene, in anul 2004 (sursa: World Development
Indicators, septembrie 2006). Decalajele se diminueaza semnificativ in cazul invatamantului superior (la
90%, în 2004), dar se accentueaza teribil in cazul cheltuielilor publice orientate spre cercetare (32% din
media UE-25).

Dupa cea de-a patra rectificare bugetara ce va avea loc in luna octombrie a anului curent, sistemul de
invatamant va beneficia pentru prima data in anii postdecembristi de fonduri publice de circa 5% din PIB
(in prezent cele 860 milioane de euro reprezinta 4,75% din PIB, fata de 3,9% cu un an inainte). Sistemul
national de cercetare, dezvoltare si inovare va beneficia de dublarea fondurilor publice in anul curent
fata de 2005, dar va continua sa se situeze la un nivel derizoriu raportat la PIB: 0,38% in anul 2006.

Nu putem vorbi insa de modernizare sau de calitatea procesului educational fara o alocare eficienta a
resurselor in sistem. Ma refer aici in special la adecvarea curriculei la cerintele pietei muncii, la
finantarea unui numar restrans de universitati (cele capabile sa promoveze activitati de cercetare care
sa le propulseze în topul 500 al celor mai puternice universitati din lume), la salarizarea personalului in
functie de competente si performante reale si la dezvoltarea infrastructurii necesare derularii unui
proces eficient de învatare la toate nivelurile si în toate regiunile tarii.

Castigul salarial mediu net in invatamant este inferior celui din administratia publica, dar a depasit
media pe ansamblul economiei cu circa 10%. Decalajele care persista intre profesorii si asistentii
universitari raman inca inexplicabile. Revigorarea calitativa a corpului profesoral nu poate sa se
declanseze fara existenta unui pachet viabil de stimulente pentru tinerii cu adevarat merituosi.

Nu se poate dezvolta o economie a cunoasterii competitiva fara a rezolva problema fracturii dintre
comunitatea de afaceri si cea din educatie si cercetare. Sistemul nostru de invatamant ar trebui
proiectat in functie de noile realitati ale ofertei europene de pe piata muncii - cum ar fi modificarea
rolului profesiilor si evolutia calificarilor -, precum si de scaderea populatiei scolare cu pana la 20% pana
in 2012. Din nefericire, acest sistem promoveaza inca discipline pentru care nu exista pretendenti si/sau
cereri ale economiei. Fara coordonarea cerintelor pietei cu oferta pentru formare initiala si continua, tot
mai multe locuri de munca vor ramane neocupate.

Cultura generala ar trebui dublata de o cultura practica, de specialitate si antreprenoriala. Un veritabil

dialog nu poate fi purtat decat pe o piata a ideilor si a culturii de specialitate. Din pacate, in Romania a
fost si ramane suverana piata ideilor si a culturii generale, temeinic institutionalizata, dar care nu
raspunde cerintelor pietei europene. Crearea unui sistem de invatamant tip retea cu mai multe centre
de excelenta, sustinute si consacrate in spatiul public romanesc pe baza unor criterii de selectie
impersonale si eficiente, ar trebui sa se afle la baza peisajului educational romanesc.

Interventia Fondului Social European

Fondul Social European (FSE) va urmari in Romania, intre 2007 si 2013, un scop dublu.
 Pe de o parte, modernizarea procesului de educatie - masurile se vor concentra asupra reconfigurarii
programei de invatamant, pregatirii cadrelor didactice si facilitarii tranzitiei de la scoala la locul de
munca. Ele vor face obiectivul unor investitii ale FSE de circa 988 milioane de euro. Necesarul de
cofinantare al Romaniei se va ridica la circa 332 milioane de euro.

Pe de alta parte, sprijinirea intreprinderilor in ceea ce priveste flexibilitatea organizarii muncii si

reconcilierea vietii profesionale cu viata de familie - pentru conectarea invatarii permanente cu piata
muncii, alocarile FSE sunt de aproximativ 860 milioane de euro. La nivel national, efortul bugetar va fi
dedicat finantarii institutiei de implementare - Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in
Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, intr-un cuantum de circa 15 milioane de euro pentru
urmatorii 7 ani.

Cum orientam mediul rural spre aria europeana a invatamantului?

Lumea rurala romaneasca ramane spatiul cel mai greu de mobilizat in vederea schimbarilor necesare
integrarii. Intr-o Uniune Europeana in care doar 5% din populatia activa lucreaza in agricultura, Romania
este obligata sa-si construiasca propriile politici de educare a unei parti semnificative a populatiei
tributare agriculturii traditionale.

In acest sens, Programul de modernizare a invatamantului profesional si tehnic (cu o valoare de 266,5
milioane de euro) se adreseaza si mediului rural. Multi tineri parasesc insa scoala fara a avea calificarile
necesare, iar decalajele de instructie sunt greu de recuperat pentru a se putea integra pe piata muncii.

Pentru reducerea abandonului scolar a fost promovata Reforma educatiei timpurii cu componente
dedicate categoriilor dezavantajate. Avand un buget de aproape 20 milioane de euro, ea se focalizeaza
pe romi, pe copiii din scolile speciale integrati in scolile de masa si pe cei din grupurile dezavantajate
socio-economic.

De asemenea, in scopul atragerii tinerilor de varsta scolara in sistemul educational sunt asigurate servicii
de transport al elevilor din zonele izolate la unitatile scolare, urmarindu-se si asigurarea standardelor
europene de igiena si sanatate în acestea. Valoarea proiectelor finantate depaseste 15 milioane de
euro.

Concluzii

E dificil, daca nu imposibil de estimat, in momentul de fata, impactul real al masurilor enumerate mai
sus. Pe langa faptul ca ele sunt fragmentare si panseaza afectiunile vizibile ale unui bolnav de cancer,
cateva aspecte sunt cum nu se poate mai clare:
- dezbaterile publice se soldeaza cu solutii concrete, chiar daca polemicile iau forma "certurilor
intelectualilor" cu privire la universalizarea standardelor academice;

- decalajele calitative si competitive fata de Uniunea Europeana sunt mari si pot fi recuperate numai
prin culegerea acestor solutii si includerea lor in actiuni concertate si coerente ale autoritatilor publice
centrale;

- implicarea comunitatilor locale este absolut vitala in demararea proiectelor; o strategie nationala
oricat de ingenioasa prin viziune, obiective si planuri de actiune nu poate avea o finalitate caracterizata
prin eficienta decat daca se muleaza pe particularitatile regionale;

- sprijinul mediului de afaceri se poate dovedi hotarator;

- rezultatele vor fi vizibile pe termen lung si presupun o schimbare radicala a mentalitatii romanilor in
favoarea învatarii permanente.

Realist vorbind, e greu de crezut ca stoparea exodului tinerilor talentati va avea loc vreodata. Cel putin,
însa, problema nu se va mai pune în termenii acelei "condamnari prealabile" amintite de Karl-
Markus Gauss.

1. In lucrarea tradusa de curand si in Romania: Europeni care se sting, Humanitas, 2006.

Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, a premiat marți, 16 iunie, 60 de unități
de învățământ preuniversitar desemnate câștigătoare la cea de a XII-a ediție a deja tradiționalei
Competiții „Școala Europeană”. Festivitatea de decernare a premiilor s-a desfășurat la Palatul
Parlamentului, fapt care, așa cum au preconizat și organizatorii, i-a conferit un plus de solemnitate. De la
lansarea sa, în 2004, competiția și-a propus să scoată în evidență calitatea și coerența managementului
educațional la nivel preuniversitar, dar și – pentru că ne aflăm, de ceva timp în această eră – impactul
proiectelor europene în care au fost sau sunt implicate unitățile de învățământ preuniversitar. Și pentru
că această competiție se desfășoară sub înaltele auspicii ale Uniunii Europene, certificatul obținut
conferă școlii câștigătoare recunoaștere și prestigiu în cadrul comunității educaționale.

Dimensiunea europeană a educației

La ediția din acest an s-au înscris 115 unități de învățământ preuniversitar din 35 de județe și din
Capitală. Pe primele trei locuri s-au clasat, în ordine, Çcoala Gimnazială George Tutoveanu, din Bârlad
(187 de puncte), Colegiul Național Traian Doda, din Caransebeș, Liceul Teoretic Emil Racoviță, din Baia
Mare, Colegiul Economic ,Dimitrie Cantemir din Suceava și Çcoala Gimnazială Manolache Costache
Epureanu, din Bârlad (la egalitate de puncte – 185), Çcoala Gimnazială nr. 5 din Arad și Çcoala
Gimnazială Coresi, Târgoviște, ambele cu 184 de puncte.
Certificatul are o valabilitate de trei ani, după care școala trebuie să concureze din nou pentru a-l păstra
și, evident, va intra în noi proiecte de parteneriat cu școli din Uniunea Europeană. De la sine înțeles,
managementul trebuie să fie unul de calitate, și să aibă drept țintă dimensiunea europeană a educației.

Școală europeană versus școală românească?

Conform Ministerului Educației, evaluatorii au avut anul acesta în vedere mai multe criterii de selecție:
coerența activităților derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare cu politica generală a
instituției școlare, integrarea activităților derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare în
programul curent al școlii, performanțele școlare reflectate în rezultatele elevilor la examenele
naționale, olimpiade și concursuri școlare, asigurarea egalității de șanse, continuitate și constanță în
derularea de activități/ pro­iecte/programe comunitare, strategie și modalități de imple­mentare și
evaluare, strategie și modalități de valorizare (dise­minare și exploatare a rezultatelor/produselor),
dezvoltarea dimensiunii europene a educației, prin activitățile de cooperare europeană și calitatea
documentelor de candidatură (documentele manageriale din perioada 2012-2015, formularul de
candidatură și portofoliul ilustrativ).

Pe scurt, o sumă de aspecte extrem de generoasă sub aspectul ei perfect acoperitor, care nu lasă niciun
colțișor de activitate școlară neacoperit.

În felul acesta se câștigă – pentru trei ani – râvnitul statut de Çcoală europeană, se agață distincția în
perete sau deasupra intrării în școală și toată lumea este fericită. De ce? Pentru că timp de câțiva ani a
primit permisiunea să se numească Çcoală europeană, după care va reveni probabil, la statutul de școală
românească. Cel puțin, asta rezultă. Çi mai rezultă faptul că școala românească nu este europeană. Ceea
ce ne pune sau ar trebui să ne pună, cumva, pe gânduri.

Modelul european, un model care, din punct de vedere moral, trebuie luat cum grano salis

Trecând peste faptul că această disjuncție – școală europeană/ școală românească – pare pe cât de
nedreaptă, pe atât de absurdă, deoarece ne întoarce cu gândul la începutul anilor 90, când România se
lupta ”să intre” în Europa – trebuie să ne gândim dacă școala românească este sau nu europeană, dacă
acest standard calitativ ar trebui să fie și un model demn de urmat pentru instituțiile de învățământ de la
noi, dacă nu cumva paradigma educațională europeană are, la rândul ei, ori cât de greu ar fi pentru unii
să creadă, și puncte slabe. Violența din spatele zidurilor de școală, agresivitatea crescândă a elevilor,
pătrunderea drogurilor și alcoolului în incinta spațiilor de învățământ, prostituția, sexualitatea și
manifestările anormale ale sexualității, obrăznicia elevilor în fața profesorilor au intrat în școala
românească, nu înainte de 1989, ci după, pe filieră… europeană. Concluzionând, modelul European este
totuși un model care, cel puțin din punct de vedere moral, ar trebui luat cum grano salis.

În vârful ierarhiei mondiale, și totuși repetenți in spațiul comunitar

Scoala românească are profesori de excepție, are olimpici care aduc România în vârful ierarhiei mondiale
la olimpiadele și concursurile școlare, are antrenori de olimpici care anual participă cu acești copii
minuați la marile înfruntări științifice de pe toate meridianele globului. Elevii români încă nu intră cu
arme în incinta școlii, încă nu iau ostateci, încă nu își ucid profesori. Elevii români sunt încă beneficiarii
reminiscențelor unei educații ”desuete”, bazate pe respect.

Copiii românilor care pleacă să muncească în străinătate își uimesc colegii prin nivelul foarte ridicat de
cunoștințe acumulate în școala românească. Cine se face atunci vinovat că, în ciuda acestor realități
frumoase, cu care nu putem decât să ne mândrim, sistemul de educație din țara noastră se zbate într-o
criză fără precedent, din care nu reușește să iasă de 25 de ani?

De curând, un post de televiziune de la noi anunța că într-un top mondial al sistemelor de învățământ,
realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, România ”este corigentă la capitolul
Educație”.

Aceeași organizație mai susține că educația românească suferă din cauza lipsei de reforme radicale și
mai ales de investiții. Vinovați, așadar, pentru faptul că aceste resurse minunate cu care ne-a înzestrat
Dumnezeu – copii inteligenți, școli care pot produce perfor­manță, profesori de calitate – nu beneficiază
de niciun viitor aici, sunt cei care timp de un sfert de secol s-au jucat cu educația cum au vrut și au știut
și au tratat-o ca pe o monedă de schimb în campaniile electorale. Lipsa de viziune și reaua credință
aparțin, în concluzie, clasei politice care a emanat, indiferent de coloratură, lunga serie de miniștri cu
experimentele lor cu, legile și reformele aberante care au împins educația românească în pragul
distrugerii.

Ne plângem și ne întrebăm de ce la noi nu se poate face ceea ce au făcut țările asiatice, fruntașe în
clasamentul sus amintit. Aceste țări au astăzi o dezvoltare economică spectaculoasă. Ca și Finlanda, de
altfel.
Suntem uimiți să auzim că, în conformitate cu același studiu, România ocupă ultima poziție din spațiul
comunitar și se află în a doua jumătate a clasamentului mondial, poziția 44, din 76 de țări.

Profesorii, indiferent că sunt sau nu membri de sindicat, atrag atenția cu disperare de ani și ani de zile că
fără bani nu se poate face educație, iar statisticile arată limpede ce efecte benefice, pe termen lung, pot
avea investițiile în educație. Sunt țări în care învățământul primește și 20-25% din PIB, în vreme ce, în
România, statul nu poate aloca mai mult de 4%. Nu poate sau nu vrea. Varianta corectă este a doua,
deoarece pensiile de lux pe care și le vor vota aleșii poporului nu permit educației să se salveze de la
dezastru.

60 de unități de învățământ preuniversitar au primit anul acesta titlul de școală europeană. Profesorii și
elevii acestor școli merită felicitați cu prisosință, dar să nu-și facă din această distincție un titlu de glorie,
pentru că merită mai mult decât un titlu care durează trei ani. Aceste școli și întreg învățământul
românesc merită o resetare sănătoasă, o salvatoare și reală schimbare de paradigmă, dar mai presus de
toate, o clasă politică morală și cu un coeficient de inteli­gență decent, în stare să înțeleagă că numai
prin educație putem sta alături de restul lumii civilizate, fără să tânjim neapărat după statutul de
”europeni”.