Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A fost odată ca-n poveşti, I-atinge mâinile pe piept, Iar umbra feţei străvezii
A fost ca niciodată. I-nchide geana dulce; E albă ca de ceară -
Din rude mari împărăteşti, Un mort frumos cu ochii vii
O prea frumoasă fată. Şi din oglindă luminiş Ce scânteie-n afară.
Pe trupu-i se revarsă,
Şi era una la părinţi Pe ochii mari, bătând închişi - Din sfera mea venii cu greu
Şi mândră-n toate cele, Pe faţa ei întoarsă. Ca să-ţi urmez chemarea,
Cum e Fecioara între sfinţi Iar cerul este tatăl meu
Şi luna între stele. Ea îl privea cu un surâs, Şi mumă-mea e marea.
El tremura-n oglindă,
Din umbra falnicelor bolţi Căci o urma adânc în vis Ca în cămara ta să vin,
Ea pasul şi-l îndreaptă De suflet să se prindă. Să te privesc de-aproape,
Lângă fereastră, unde-n colţ Am coborât cu-al meu senin
Luceafărul aşteaptă. Iar ea vorbind cu el în somn, Şi m-am născut din ape.
Oftând din greu suspină:
Privea în zare cum pe mări - O, dulce-al nopţii mele O, vin'! odorul meu nespus,
Răsare şi străluce, domn, Şi lumea ta o lasă;
Pe mişcătoarele cărări De ce nu vii tu? Vină! Eu sunt luceafărul de sus,
Corăbii negre duce. Iar tu să-mi fii mireasă.
Cobori în jos, luceafăr blând,
Îl vede azi, îl vede mâini, Alunecând pe-o rază, Colo-n palate de mărgean
Astfel dorinţa-i gata; Pătrunde-n casă şi în gând Te-oi duce veacuri multe,
El iar, privind de săptămâni, Şi viaţa-mi luminează! Şi toată lumea-n ocean
Îi cade draga fată. De tine o s-asculte.
El asculta tremurător,
Cum ea pe coate-şi răzima Se aprindea mai tare - O, eşti frumos, cum numa-n
Visând ale ei tâmple, Şi s-arunca fulgerător, vis
De dorul lui şi inima Se cufunda în mare; Un înger se arată,
Şi sufletu-i se împle. Dară pe calea ce-ai deschis
Şi apa unde-au fost căzut N-oi merge niciodată;
Şi cât de viu s-aprinde el În cercuri se roteşte,
În orişicare sară, Şi din adânc necunoscut Străin la vorbă şi la port,
Spre umbra negrului castel Un mândru tânăr creşte. Luceşti fără de viaţă,
Când ea o să-i apară. Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Uşor el trece ca pe prag Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
... Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag ...
Şi pas cu pas pe urma ei Încununat cu trestii.
Alunecă-n odaie, Trecu o zi, trecură trei
Ţesând cu recile-i scântei Părea un tânăr voievod Şi iarăşi, noaptea, vine
O mreajă de văpaie. Cu păr de aur moale, Luceafărul deasupra ei
Un vânăt giulgi se-ncheie nod Cu razele-i senine.
Pe umerele goale.
Şi când în pat se-ntinde drept
Ea trebui de el în somn
Copila să se culce,
2
Tu vrei un om să te socoţi Pământu-n lung şi marea-n Abia un braţ pe gât i-a pus
Cu ei să te asameni? larg, Şi ea l-a prins în braţe...
Dar piară oamenii cu toţi, Dar moartea nu se poate...
S-ar naşte iarăşi oameni. Miroase florile-argintii
Şi pentru cine vrei să mori? Şi cad, o dulce ploaie,
Ei numai doar durează-n vânt Întoarce-te, te-ndreaptă Pe creştetele-a doi copii
Deşerte idealuri - Spre-acel pământ rătăcitor Cu plete lungi, bălaie.
Când valuri află un mormânt, Şi vezi ce te aşteaptă.
Răsar în urmă valuri; Ea, îmbătată de amor,
... Ridică ochii. Vede
Ei doar au stele cu noroc Luceafărul. Şi-ncetişor
Şi prigoniri de soarte, În locul lui menit din cer Dorinţele-i încrede:
Noi nu avem nici timp, nici Hyperion se-ntoarse
loc Şi, ca şi-n ziua cea de ieri, - Cobori în jos, luceafăr
Şi nu cunoaştem moarte. Lumina şi-o revarsă. blând,
Alunecând pe-o rază,
Din sânul vecinicului ieri Căci este sara-n asfinţit Pătrunde-n codru şi în gând,
Trăieşte azi ce moare, Şi noaptea o să-nceapă; Norocu-mi luminează!
Un soare de s-ar stinge-n cer Răsare luna liniştit
S-aprinde iarăşi soare; Şi tremurând din apă El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Părând pe veci a răsări, Şi umple cu-ale ei scântei Călăuzind singurătăţi
Din urmă moartea-l paşte, Cărările din crânguri. De mişcătoare valuri;
Căci toţi se nasc spre a muri Sub şirul lung de mândri tei
Şi mor spre a se naşte. Şedeau doi tineri singuri: Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
Iar tu, Hyperion, rămâi - O, lasă-mi capul meu pe - Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Oriunde ai apune... sân, Dac-oi fi eu sau altul?
Cere-mi cuvântul meu dentâi Iubito, să se culce
- Sub raza ochiului senin Trăind în cercul vostru strâmt
Să-ţi dau înţelepciune? Şi negrăit de dulce; Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Vrei să dau glas acelei guri, Cu farmecul luminii reci Nemuritor şi rece.
Ca dup-a ei cântare Gândirile străbate-mi,
Să se ia munţii cu păduri Revarsă linişte de veci
Şi insulele-n mare? Pe noaptea mea de patimi.