ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

LICEUL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Conferința Ştiințifico-Practică Republicană

a Elevilor „Spre viitor”

Secţia I, Biologie

Importanţa transfuziei sangvine şi problema donării de sânge

în Republica Moldova”

Elaborare: Ivancov Irina,

cl. a XII-a, profil umanist

Coordonator: Cristea Iurie,

profesor de biologie

CHIŞINĂU, 2010
Cuprins:
Introducere.....................................................................................3

Capitolul I. Evoluţia dezvoltării transfuziei de sânge........................4

1.1 Sângele. Istoria întrebuinţării sângelui şi a componentelui

acestuia...........................................................................................4

1.2 Tehnica transfuziei sangvine.......................................................5

Capitolul II. Importanţa transfuziei de sânge.....................................6

2.1 Schimbări în mentalitatea societăţii în privinţa donării de

sânge................................................................................................6

2.2 Beneficiul tratamentului prin transfuzie asupra pacienţilor şi

reintegrarea lor în societate..............................................................7

Propuneri şi concluzii.........................................................................8

Anexe..............................................................................................10

Surse bibliografice..........................................................................12

2
 Introducere

Motto:

„Sângele este fragilul arbore stacojiu pe care îl purtăm în noi”.

( Osbert Sitwell)

Actualitatea temei:

Transfuzia sângelui şi a componentelor acestuia sunt actuale, deoarece stau la baza tratării
pacienţilor gravi care sunt numeroşi în ziua de astăzi. Dezvoltarea tehnologiilor contemporane
are în foarte multe cazuri efecte negative: aglomerarea de autotrafic care duce la provocarea
accidentelor cu traumatism sporit şi care necesită intervenţii chirurgicale cu transfuzie de
sânge, conflictele armatelor regionale cu soldarea multor răniţi, dezvoltarea transplantologiei
care necesită de asemenea transfuzie de sânge şi componentele acestuia, etc. Acestea sunt
doar câteva dintre motivele care ne impun să cunoaştem mai bine şi să studiem mai
aprofundat această temă.

Scopul lucrării este de a analiza problema transfuziei sangvine, a necesităţii acesteia şi a

stabili importanţa donării de sânge în Republica Moldova.

Ipoteza:

Problemele donării şi transfuziei de sânge pot fi soluţionate dacă:

*se va analiza critic problema transfuziei de sânge, atât de Guvern cât şi de societatea civilă;

*se vor organiza activităţi de explicare a necesităţii donării şi transfuziei sangvine;

*se vor implimenta modalităţi de încurajare şi convingere a donării de sânge în Republica

Moldova.

Metode de cercetare:

Cercetare individuală, tehnici de facilitare a discuţiilor, sondaj.

3
 Capitolul I. Evoluţia dezvoltării transfuziei de sânge.

1.1 Sângele. Istoria întrebuinţării sângelui şi a componentelor acestuia.

Sângele este un fluid care se găseşte în spaţiul intravascular şi reprezintă aproximativ 8% din
greutatea corporală. Pierderea unei jumătăţi din această cantitate aduce moartea, dacă nu se face
transfuzie de la altă persoană.

Sângele este alcătuit din plasmă şi elemente figurate. Mai mult de jumătate din volumul total al
sângelui este reprezentat de plasmă. Plasma este partea lichidă a sângelui, formată din 90% apă, în
care se găsesc dizolvate: nutrimente pe care sângele le primeşte de la intestin, produşi toxici
proveniţi din activitatea celulelor, gaze, hormoni şi vitamine, precum şi unele substanţe proteice
speciale ,cum ar fi fibrinogenul, cu rol de coagulare a sângelui.

Eritrocitele (hematiile)-elementele cele mai numeroase din plasmă (4-5 milioane într-un milimetru
cub de sânge) sunt celule mici, lipsite de nucleu (cele adulte), astfel încât nu se pot înmulţi. Numărul
de hematii se menţine constant la omul sănătos datorită activităţii măduvei roşii a oaselor, care
fabrică globule noi pe măsura necesităţii şi trăiesc aproximativ 100-120 de zile. Hematiile conţin
hemoglobină-substanţă ce conţine fier şi care are proprietatea de a se combina cu oxigenul şi dioxidul
de carbon. Hemoglobina fixează cu mare uşurinţă oxidul de carbon, gaz toxic ce provine din arderile
incomplete, formând un compus care nu se mai desface. Când majoritatea cantităţii de hemoglobină
este prinsă în acest compus, se producere pierderea cunoştinţei şi moartea prin asfixiere.

Leucocitele sunt celule cu nucleu mare, care îşi pot modifica forma emiţând prelungiri. Cu ajutorul
acestori prelungiri-pseudopodele se deplasează, pot părăsi capilarele (fenomenul se numeşte
diapedeză), fiind atrase spre focarul de infecţie unde „înghite” microbii (fenomenul de fagocitoză).
Prin aceasta leucocitele luptă împotriva microbilor pătrunşi în organism. La apărarea organismului,
leucocitele mai contribuie şi prin elaborarea de antitoxine (anticorpi), substanţe care neutralizează
toxinele microbilor.

Primele gânduri de a folosi sângele au apărut cu mult timp înainte de era noastră. Oamenii vedeau în
sânge sursa existenţei şi puterea vieţii.

În istoria folosirii sângelui se disting 4 etape:

*prima perioadă se extinde până in secolul al-XVII-lea;

* a doua perioadă-sec. XVII-XX;

*a treia perioadă-primii 20 de ani ai secolului al-XX-lea;

* a patra perioadă-secolul al-XX-lea până în prezent.

4
 Prima perioadă este cea mai îndelungată. În papirusurile egiptene putem afla că în timpul
campaniilor de război egiptenii foloseau sângele de miel ca medicament de tratare a plăgilor ostaşilor
sub formă de aplicaţie. Hypocrat-părintele medicinei indica sângele ca medicament şi îl prescria
bolnavilor gravi de la tinerii sănătoşi. Cu scop hemostatic în secolul al-XVI-lea sângele se folosea
oştenilor georgieni. Pe plăgi se aplicau cheaguri proaspete de sânge de viţel coagulat şi în acest mod
se opreau hemoragiile.

A doua perioadă se începe cu secolul al-XVII-lea şi anume cu anul 1628, când savantul englez Wiliam
Harvey a descoperit circuitul sangvin (circuitul mare şi circuitul mic), astfel punând baza anatomio-
fiziologică a folosirii sângelui cu scop terapeutic, fapt ce a reprezentat o revoluţie în ştiinţa transfuziei
de sânge. În această perioadă au fost mai multe descoperiri în domeniul transfuziei sangvine, însă
iniţiatorul transfuziei de atunci a fost fiziologul şi anatomul Richard Louer, care cu succes a făcut o
transfuzie a sângelui de la un câine la altul.

Prima transfuzie de sânge de la animal la om a fost efectuată de profesorul francez de filosofie şi

medicină Deni. Împreună cu chirurgul Emmeretz a efectuat transfuzia de sânge de la un miel unui
pacient de maladie psihică. Experienţa dată nu s-a încununat cu succes, deoarece sângele animalelor
nu este compatibil cu cel al omului.

În anul 1819 profesorul de fiziologie şi ginecologie Blendel a efectuat prima transfuzie de sânge de
la om la om reuşită. Pacienta a fost o lăuză care avea hemoragie masivă în timpul naşterii. Pe atunci
profesorul nu ştia de existenţa grupelor sangvine la om, însă era foarte precaut. El indica transfuzia
de la rudele apropiate având ca scop folosirea sângelui compatibil. Astfel făcea şi proba de
compatibilitate sau proba biologică. La început transfuza o cantitate mică de sânge şi apoi observa
starea pacientului. În caz de agravare a stării întrerupea transfuzia şi indica transfuzia de sânge de la
alt donator.

A treia perioadă se începe cu remarcabila descoperire a savantului austriac Karl Landsteiner a

grupelor de sânge, care a pus baza ştiinţifică a transfuziei de sânge. El a descoperit 3 grupe de sânge
(1901). În anul 1907 cehul Ianskii a descoperit a patra grupa de sânge pentru care a fost decernat cu
Premiul Nobel. În 1914-1915 a fost descoperit şi stabilizatorul de sânge care prevenea coagularea
acestuia.

A patra perioadă se începe cu anii 20 ai secolului al-XX-lea, când pe larg mai multe ţări au început
practicarea transfuziei de sânge la nivel ştiinţific. Primul institut de transfuzie de sânge a fost deschis
în anul 1926 la Moscova.

5
1.2 Tehnica transfuziei de sânge.
Transfuzia este o metodă de tratament biologic, care constă în administrarea de sânge, preparate sau
derivate de sânge.

Primul pas în efectuarea unei transfuzii este determinarea grupei sangvine şi a factorului Rh a
primitorului. Apoi este obligatorie efectuarea testului de compatibilitate directă dintre sângele
primitorului şi sîngele donatorului. Această probă de compatibilitate directă se face prin amestecarea
pe o lamă de sticlă a unei picături cu o picătură de 10 ori mai mică din flaconul de sânge selectat
pentru administrare. Dacă apare o reacţie de aglutinare sângele este incompatibil şi acel flacon de
sânge nu se va administra pacientului. Urmează în continuare încălzirea sângelul de transfuzat la
termostat şi montarea unei truse de perfuzie cu un filtru standard de 140 microni într-o venă
periferică a pacientului. Începerea transfuziei se face aproape întotdeauna cu efectuarea probei
Oclecker-primii 20 de ml de sânge se transfuzează în ritm rapid şi se urmăreşte cu foarte mare atenţie
apariţia simptomelor reacţiei de incompatibilitate (reacţia hemolitică acută intravasculară). Ritmul de
transfuzie a sângelui este de 60 picături/ minut, dar acest ritm poate fi accelerat în caz de pierderi
sangvine importante (şoc hemoragic, sângerare activă)

Unul dintre efectele cele mai grave, chiar letal, al reacţiilor posttransfuzionale este blocajul renal,
care poate dura de la câteva minute până la câteva ore şi continuă până când persoana moare prin
insuficienţă renală. Blocajul renal apare în urma mai multor cauze, iar unul dintre acestea este
următorul: atunci când nivelul total de hemoglobină liberă din sânge creşte mult peste nivelul critic. O
mare parte din această cantitate suplimentară traversează membrana glomelurală şi trece în tubii
renali. Dacă, la rândul ei, această cantitate nu este mare, ea poate traversa prin reabsorbţie epiteliul
tubular şi ajunge din nou în sânge fără să cauzeze nici o neplăcere, însă dacă este mare, doar un mic
procent este reabsorbit.

6
Capitolul II. Importanţa transfuziei de sânge.

2.1 Schimbări în mentalitatea societăţii în privinţa donării de sânge.

Având în vedere faptul că sângele este o substanţă biologică în corpul uman care până în prezent nu
a fost cultivată pe cale artificială şi deci poate fi luat numai de la om, face ca sa aducemi aminte un
lucru de explicare în masă sub formă de lecţii sau discuţii, cu alte cuvinte „iluminare sanitară”.

Numai în cazul implicării societăţii civile populaţia poate fi convinsă să devină donatori voluntari. Acest
lucru trebuie efectuat zi de zi, deoarece populaţia nu este constantă dar schimbătoare, iar metodele
de convingere sunt multiple. Necesitatea cantităţii de sânge transfuzat anual creşte şi este folosit atât
in chirurgie cât şi în alte domenii a medicinei (ginecologie, pediatrie, terapie etc.) Sângele pentru
transfuzii este recoltat de la voluntari prin băncile de sânge. Obiceiul de a plăti donatorii a fost pus in
vigoare pentru a asigura o rezerva mai mare de sânge necontaminat. Inainte de a dona, voluntarii
trebuie sa răspundă asistenţilor sociali la câteva întrebări despre starea lor de sănătate, antecedente
(un istoric al bolilor) si posibile expuneri la boli in timpul călătoriilor prin ţări străine sau abuz de
droguri.

Doar persoanele care trec cu bine de acest chestionar au posibilitatea să doneze.

Dupa recoltare, sângele este testat cu grijă pentru prezenţa unor microorganisme patogene şi se
determină grupa de sânge a individului. Daca există suspiciunea că sângele ar putea fi infectat, acesta
este nefolosit si aruncat. Marea majoriatate a sângelui care trece de aceste teste este fracţionat, de
exemplu în eritrocite, plasmă şi trombocite, inainte de a fi folosit.
Pentru a dona sânge îndeplinirea anumitor condiţii este obligatorie. Aceste condiţii sunt: vârsta
donatorului trebuie să fie de cel puţin 18 ani, greutatea medie trebuie sa fie de 50 de kg şi donatorul
trebuie sa fie sănătos clinic.

La nivel de stat este format şi activează în Republica Moldova Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui
cu multiple filiale în toate raioanele ţării.

Datorită „iluminării sanitare” numarul donatorilor a crescut în ultimii 2 ani : prin donatori rude(atunci
când se colectează sânge de la rudele sau prietenii pacientului) şi a donatorilor voluntari .Donatorilor
voluntari, conform legislaţiei, li se acordă suplimentar 2 zile de concediu la dorinţa proprie în orice
perioadă a anului sau se alipesc la concediul anual. Celor mai activi donatori li se conferă titlul de
„Donator Onorific a Distincţiei de Stat. Cu toate că donarea sangvină este un act benevol, donatorilor
li se mai oferă colete de alimente echivalentul în bani.

Doamna Silvia Roşca –vicedirector al Centrului Naţional De Transfuzie a Sângelui afirmă faptul că
anual se înregistrează aproximativ 80.000 de donatori, printre care se clasifică următoarele tipuri de
donatori: rude-78% şi voluntari -22%(10 % sunt sistematici, adică donează sînge de 4 ori pe an şi
componente sangvine de 20 de ori pe an).

7
De asemenea un procentaj foarte mic (0,01%) îl constituie autodonatorii. Din numărul total de
donatori 94% sunt donatori de sânge şi 6% sunt donatori de plasmă, mai spune doamna Silvia Roşca
într-un interviu pe care l-am realizat pe data de 18.10.2010.

Din sângele donat la Staţiile de Transfuzie Republicane se prepară şi multe medicamente ,care la
moment cu succes se folosesc în majoritatea stărilor grave, în reanimare şi anestezeologie.Astfel de
staţii de prelucrare a sângelui se află în Chişinău,Bălţi,Tighina şi Tiraspol.

2.2 Beneficiul tratamentului prin transfuzie sangvină asupra pacienţilor şi

reintegrarea lor în societate.
Importanţa transfuziei de sânge rămâne actuală. Spre deosebire de începutul şi mijlocul secolului al
XX-lea când se tranfuza sânge nativ, acum tactica s-a schimbat cu preponderenţa de a transfuza
derivatele sângelui şi anume: masă eretrocitară, masă leucocitară, plasmă, masă trombocitară,
albumină. Numărul de transfuzii a acestor derivate creşte anual, deoarece s-au extins indicaţiile în
diferite domenii ale medicinei. Pe vechi a rămas actuală transfuzia de sânge în chirurgia generală, dar
a crescut considerabil în derivatele specializate ale chirurgiei: cardiochirurgia, transplantologia,
traumatologia, chirurgia oncologică, ginecologia, endoscopia, cât şi în profilurile terapeutice
conservative.
Sângele transfuzat are următoarele beneficii asupra pacientului:
În primul rând se face transfuzie cu scop de substituţie, astfel stabilizând hemodinamica şi lucrul
organelor vitale. Acest lucru se face în cazul stărilor urgente cu pierderi de sânge sau scăderea
tensiunii.
Alt beneficiu este hemostaza(oprirea sîngelui), adică prin intermediul transfuziei de masă
eretrocitară, masă trombocitară, plasmă, fibrinogen sau albumină, se introduc în organismul
pacientului factorii de coagulare. Aceştea contribuie la oprirea hemoragiilor.
La transfuzie pacientul primeşte şi material plastic, care grăbeşte procesul de cicatrizare şi regenerare
a plăgilor. Derivatele sângelui transfuzat contribuie la activarea sistemului imunitar, adică de apărare
a organismului.
Cu scop de dezintoxicare se folosesc pe larg preparatele din ser sangvin şi plasmă nativă sau
congelată.
Stimularea organismului la transfuzie reprezintă un proces foarte complex. Savanţii au stabilit că la
transfuzie se măreşte tonusul vaselor, se regenerează sângele şi ţesuturile acestuia, începe
activitatea fagocitară a leucocitelor şi se mobilizează sângele din aşa-numitul „sânge de rezervă”,care
se află în splină, ficat şi tegumente.
Unul dintre mecanismele de stimulare se explică prin Teoria Neorogenă, conform căreia la transfuzie
se activează angioreceptorii, care stimulează funcţia talamusului şi hipotalamusului.
Mecanismul funcţiei de dezintoxicare constă în dizolvarea concentraţiei de toxine şi legarea acestora
cu proteinele care se află în derivatele sângelui.
Cantitatea colectată de sânge de la un donator este de aproximativ 350-400 ml. O persoană poate
dona sânge cel puţin de 2 ori pe an. În acest mod ne putem imagina de câţi donatori este nevoie
pentru a satisface necesităţile medicinei care cresc anual.

8
Beneficiile transfuziei de sânge şi a derivatelor acestuia sunt foarte mari, deoarece sângele este
considerat un organ aparte şi transfuzia sangvina reprezintă un transplant de organ. Deşi procesul de
transfuzie de sânge este studiat de un timp îndelungat, până în prezent nu se cunoaşte mecanismul
de acţiune a sângelui asupra organismului pacientului.Acest mecanism este foarte complex şi
necesită studiere aprofundată. Asupra acestei probleme se lucrează atît în Republica Moldova cât şi
peste hotare.

Propuneri şi concluzii:
Având în vedere actualitatea temei propunem ca fiecare cetăţean sa pătrundă în esenţa problemei
necesităţii donării de sânge pentru a mări numărul donatorilor activi. În urma sondajului efectuat în
perioada 11-12 septembrie 2010 am depistat faptul că din cele 20 de persoane anchetate cu vârsta
cuprinsă între 18 şi 33 de ani 14 cunosc actualitatea problemei,aceştea fiind de vârsta mai apropiată
de 30 de ani, iar din cele 5 pesoane cu vârsta cuprinsă între 18-20 de ani anumite informaţii
superficiale posedă doar o persoană. Acest fapt arată că o parte a populaţiei şi anume tânăra
generaţie nu cunoaşte suficient de bine această problemă şi nu sunt informaţi suficient, iar în cele din
urmă aceşti tineri nu sunt deloc donatori activi.

La întrebarea care sunt cauzele neimplicării active ca voluntari în procesul de donare a sângelui,
majoritatea au raspuns că nu sunt interesaţi de soarta unor străini sau au frică de a se infecta de boli
incurabile.
Deşi această probabilitate de infectare este 1 la 1000000 de unităţi de sânge transfuzat, tinerii au o
mare teamă din cauza puţinelor informaţii pe care le posedă in legătură cu donarea sangvină, acestea
fiind puţin veridice după părerea lor, deoarece nu sunt oferite cu lux de amănunte de specialiştii în
domeniul dat. Dintr-un alt punct de vedere am ajuns la concluzia că atât adolescenţii cât şi o mare
parte a maturilor nu sunt motivaţi şi nu conştientizează necesitatea donării de sânge. Foarte puţini
oameni conştientizează faptul că pot salva vieţi omeneşti printr-un singur act benevol. De cele mai
multe ori doar ciocnirea cu cazurile proprii, atunci când rudele apropiate suferă interveţii chirurgicale,
boli sau accidente care necesită transfuzii urgente, oamenii simpt cu adevărat această necesitate şi
disperarea îi impune să caute urgent donatori deoarece multe spitale nu dispun de cantităţi enorme
de sânge. Pentru a nu ajunge la asemenea cazuri când doar disperarea ne deschide ochii este foarte
important ca problema transfuziei şi donării de sînge să fie analizată critic de Guvern şi de societatea
civilă. De asemenea este foarte necesar organizarea activităţilor de explicare a necesităţii donării
sangvine în instituţii sau familii, care ar avea scopul de a încuraja şi convinge cetăţenii să devină
donaori voluntari.
Un citat celebru afirmă faptul că „Sângele este fragilul arbore stacojiu pe care îl purtăm în noi”.
Aceste cuvinte conţin un sens profund al definiţiei sângelui, deoarece acesta este purtătorul vieţii în
organism. Circulând prin arborele circulator alimentează fiecare celulă din organism cu substanţe
nutritive necesare fiecăreia, din care acestea produc energia necesară şi de asemenea le folosesc ca
materii prime pentru dezvoltarea ţesuturilor, regenerarea şi menţinerea lor în viaţă. Fără sânge
organele nu ar funcţiona, iar noi nu am supravieţui.

9
De foarte multe ori viaţa ne oferă lecţii dure pentru ca să ajungem să preţuim şi să conştientizăm
ceva. Este decizia noastră să învăţăm sau nu. Acţiunea de donare de sânge este o atitudine patriotică
şi umană pentru orice cetăţean, fiind că prin aceasta vine în ajutorul vieţii semenilor săi. Putem să
devenim mai buni, avem şansa de a contribui la salvarea multor vieţi. Un simplu act de binefacere
poate schimba multe destine. Acest „lichid al vieţii” ar oferi mai multe şanse acelor persoane pentru
care viaţa este o valoare supremă şi pentru care luptă cu scopul de a învige.

Cred că fără a fi impuşi forţat, noi tinerii tindem să învăţăm şi să înţelegem lecţia de afi om, de a-i
ajuta pe ceilaţi, de a ne implica activ şi a forma o societate mai bună pentru că mai presus de toate
este viaţa şi toţi merită să o trăiască din plin.

10
 ANEXA NR. 1

Vârsta persoanelor Numărul de persoane Cunosc actualitaea Nu sunt bine sau

anchetate (ani) anchetate problemei donării deloc informaţi
sangvine

18-20 5 1 4

21-25 5 3 2

26-30 5 5 0

31-33 5 5 0

11
 ANEXA NR. 2
CHESTIONAR
1. Ce informaţii cunoaşteţi despre actul de donare a sângelui?
________________________________________________________
________________________________________________________
2. Aţi fost vreodată donator voluntar sau aveţi intenţia de a deveni în
viitor?
________________________________________________________
________________________________________________________
3. Consideraţi că în prezent sunt suficiente mijloace de informare cu
privire la donarea sangvină?
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
4. Cum credeţi cetăţenii ar trebui să doneze sînge benevol sau numai în
cazul salvării unei persoane apropiate?
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
5. Ce modalităţi de încurajare şi convingere propuneţi pentru trezirea
conştiinţei cetăţenilor Republicii Moldova de a deveni donatori
voluntari?
________________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________
12
 SURSE BIBLIOGRAFICE

1. Elizabeta Mândruşa, Mihai Peteanu „ Anatomia, fiziologia şi igiena

omului”- Editura Didactică Bucureşti 1984.
2. W. P. Saunders „Fiziologia umană şi mecanismele bolilor”-Editura
Medicală Amaltea.
3. проф . А. Н. Филатов «Руководство по применению крови и
кровезаменителей»- Издательство «МЕДИЦИНА» 1965.

13