UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII

PROIECT

TEMA :

PROIECTAREA UNEI EXPLOATAŢII DE CREŞTERE A BOVINELOR DE

CARNE RASA ABERDEEN ANGUS - 500 CAPETE,
ÎN ŢARA LĂPUŞULUI

Îndrumǎtor ştiinţific,

PROF. DR. ING. VELEA CONSTANTIN

Masterand,
Ing. Dan-Anghel CRĂCIUN

CLUJ-NAPOCA
2014

1
 1. VACILE DE CARNE, O OPORTUNITATE DE AFACERI
PENTRU FERMIERI

Avantajele României
România are un potențial foarte mare pentru a-și restructura sistemul de zootehnie prin
înființarea a tot mai multe ferme de vaci de carne. România este ideală pentru producția de carne
de vită, cu o suprafaţă agricolă utilă de peste 15 milioane de hectare, din care suprafaţa totală a
pajiştilor şi a fâneţelor de aproape 5 milioane de hectare, fiind după Polonia, al doilea cel mai
mare producător de produse agricole din Europa Centrală şi de Est.
În România se impune implementarea raselor de carne în toate zonele țării inclusiv cele
montane. În momentul de faţă rasa de carne nu este foarte răspândită în România. Vorbim de un
efectiv de 29 de mii de exemplare, adică nu mai mult de 2,3% din numărul total de exemplare.
Creșterea bovinelor de carne este un domeniu nou pentru România, care necesită timp
pentru educare și transformare. Potențialul există, totul este să se mobilizeze fermierii în direcția
aceasta și cu un pic de susținere atât din partea statului român cât și din partea fermierilor cu
experiență în domeniu în câțiva ani se pot popula pășunile din România cu bovine de carne.
Creșterea bovinelor de carne, reprezintă o alternativă bună la producția de lapte, o
perspectivă de viitor în continuă creștere datorită unui deficit pe piața europeană. În Germania
trecerea de la lapte la carne a avut loc cu ani în urmă, a sosit momentul ca și românii să facă
acest pas și au toate resursele necesare să aibă succes. Cheia profitabilității este ca micii fermieri
să se asocieze și să își unească capacitățile de producție în vederea negocierii unui preț mai bun
de vânzare a produselor și pentru a eficientiza costurile de management.
Avantajele fermierilor
Avantajele fermierilor români sunt în primul rând resursele naturale pe care le deține țara
noastră. Anumite rase de carne se pretează foarte bine pentru creșterea în sistem extensiv pe
pășune, sistem vacă alăptantă și anume după fătare, vițelul rămâne la mamă până la vârsta de 8 –
10 luni și numai după aceea este înțărcat. În acest interval bovinele sunt ținute afară pe pășune,
ele furajându-se cu iarba de pe pășune și cu laptele mamei fără alte suplimente, acest lucru
reducând dependența de piața furajelor.
Un alt avantaj pentru fermierii români este rezistența anumitor rase de carne cum ar fi de
exemplu rasa Angus care se pretează foarte bine pentru condițiile din România, fiind foarte
robustă, valorificând foarte bine iarba de pe pășune, chiar și pe pășunile mai sărace, 95% din
furaj fiind iarba, cu un spor mediu zilnic în medie de 1.200 g pe zi prin îngrășare extensivă.

2
 2. CREŞTEREA BOVINELOR DIN RASE DE CARNE

Cresterea bovinelor din rase de carne are la bază un principiu simplu, vacile de carne nu
se mulg, ele sunt ţinute pentru a da naştere viţeilor pe care îi alăptează şi îi cresc.
Din acest considerent în unele ţări sunt numite şi vaci-mame. Astfel, reiese că profitul
este reprezentat doar de viţelul înţărcat, iar comparativ cu profitul generat de alte rase de bovine
(lapte sau mixte) este semnificativ mai mic.
Din această cauză, profitabilitatea activităţii de creştere a bovinelor de carne este strict
dependentă de cheltuieli, concret tehnologia aplicată trebuie să urmărească întotdeauna reducerea
cheltuielilor.
Dacă avem cheltuieli mari de producţie, tradus prin kg viţel obţinut scump, atunci
profitul va fi semnificativ redus. Tehnologia de creştere a bovinelor de rasă de carne trebuie să
urmărească realizarea activităţii cu costuri cât mai reduse.
În fermele de bovine de carne întreţinerea vacilor mame şi creşterea viţeilor este o unitate
tehnologică, deoarece viţeii până la înţărcare (vârsta 6 - 7 luni) sunt ţinuţi împreună cu mamele
lor.
Vitele pentru carne se cresc pentru că au o capacitate deosebită de conversie a furajelor în
carne. Nu sunt deloc potrivite să fie mulse.
O fermă cu vaci din rasă de carne care produce viţei deţine o cireadă de 10, 70 sau 1.000
de capete. Acestea sunt întreţinute pe timpul anului cât mai ieftin posibil, de regulă numai pe
păşune. Animalele au o condiţie corporală deosebită, deşi nu primesc hrană suplimentară.
Chiar şi în sezonul rece se foloseşte uneori păşunatul unor culturi anuale de toamnă
special destinate acestui scop. Numai stratul de zăpadă determină hrănirea animalelor din
rezervele de fân şi eventual concentrate.
Animalele nu se leagă. Nu se lucrează cu individul, ci eventual, cu grupa.
Adăposturile sunt foarte simple, de multe ori fiind doar saivane cu trei pereţi. Pentru
temperaturile excesive care se suprapun peste sezonul fătărilor se foloseşte un mic adăpost, sau
magazia de păstrare a fânului pentru a proteja 1-3 zile viţeii care se nasc pe timp foarte geros (-
20, -30 C). Altfel animalele stau afară tot timpul anului, protejaţi de multe ori doar de perdele de
arbori.
Vacile sunt montate natural atunci când viţeii sunt destinaţi sacrificării şi de cele mai
multe ori artificial, când viţeii sunt păstraţi pentru reproducţie.
Ele fată toate într-un interval de 2, maxim 3 luni, de regulă prin decembrie-februarie
deoarece:

3
  atunci se pot supraveghea mai uşor, nefiind pe păşunea care poate e mai departe de
fermă
 pentru a se acorda ajutor la fătare în caz de nevoie,
 pentru a avea un lot de viţei uniformi care vor fi hrăniţi cu aceeaşi raţie.
Viţeii sunt îngrijiţi de mamele lor. Ei se hrănesc cu lapte şi cu iarbă până la înţărcare, în
jurul vârstei de 6 luni. Până atunci stau alături de vaci în cireadă.
La înţărcare viţeii se vând unor îngrăşătorii sau se cresc separat de acelaşi fermier. Sunt
ţinuţi tot pe păşune, dar se suplimentează hrana cu concentrate (1-3 kg zilnic).
Un viţel are un spor în greutate de aproximativ 1000 gr zi în condiţii naturale şi
aproximativ 1,5-2,3 kg când este supus îngrăşării. Sacrificarea se face de regulă la aproximativ
650-750 kg greutate vie. Randamentul este de apox. 65% la animalele îngrăşate.
Prin aprilie – mai se introduc taurii în cireadă. Sunt ţinuţi circa 2 luni. Unii fermieri, care
au animale puţine, folosesc un taur în comun.
Animalele care nu rămân gestante în acest interval se sacrifică de regulă înainte de a veni
sezonul rece, alături de taurii şi vacile care nu mai pot fi folosite la reproducţie şi de tineretul
îngrăşat.
Crescătorii folosesc de regulă încrucişări între 2 sau mai multe rase pentru viţeii destinaţi
abatoarelor. Adică peste cireada de femele deţinute, care pot fi tot metise din rase de carne, se
introduce un taur dintr-o altă rasă de carne. Prin această metodă se măreşte atât rezistenţa viţeilor
cât şi viteza lor de creştere. Fermele de reproducţie sunt consacrate raselor pure.

3. TIPURI DE PRODUCŢIE ŞI SISTEME DE CREŞTERE A BOVINELOR

DIN RASE SPECIALIZATE PENTRU PRODUCŢIA DE CARNE

Pentru a organiza eficient activitatea unei ferme de bovine pentru producţia de carne,
pentru a şti care sunt dotările necesare, timpul de lucru, pentru a putea selecta cele mai potrivite
animale în raport cu obiectivele de producţie, este importantă trecerea în revistă a principalelor
tipuri de producţie şi sisteme de creştere a acestora.
În funcţie de specificul zonal şi posibilităţile fiecărui întreprinzător, orice fermier trebuie
să se orienteze către acel sistem de creştere care îl face cât mai competitiv pe piaţa pe care
evoluează.
În acelaşi timp, din perspectiva ameliorării animalelor, este cunoscut faptul că este dificil
de identificat şi selecţionat animale care să fie extrem de performante sub toate aspectele.

4
 Se disting 2 mari tipuri de producţie a bovinelor pentru producţia de carne:
1. Producţia animalelor prin încrucişarea raselor
2. Producţia animalelor în rasă pură

1. Producţia prin încrucişarea raselor

Prin încrucişarea (crossbreeding) a două sau mai multe rase se urmăreşte în principiu
obţinerea unor produşi cu valoare comercială cât mai mare, caracterizaţi prin spor mediu zilnic
cât mai ridicat, conformatie musculara foarte buna, vigoare şi rezistenţă a boli cât mai mare,
consum redus de furaje.
Activitatea de încrucişare se realizează după un plan, în care pot fi introduse două sau
mai multe rase (succesiv). De regulă femelele sunt animale achiziţionate din alte ferme, bine
dezvoltate scheletic, cu o producţie bună de lapte şi care pot fi procurate ieftin, peste care se
introduce un taur dintr-o altă rasă, cu o conformaţie corporală foarte bună.
Având în vedere că produşii unui astfel de sistem sunt metişi, din punct de vedere al
controlului oficial preocuparea celor interesaţi este legată în special de identificarea masculilor
în rasă pură, care să aibă calităţi cât mai ridicate în privinţa calităţii musculare şi care să le
transmită urmaşilor. Femelele sunt selecţionate fenotipic.

2. Producţia în rasă pură

În cadrul creşterii în rasă pură, fermierii cresc şi selecţionează animale în rasă curată.
Obiectivele selecţiei şi ameliorării pot fi diferite în raport cu sistemele de exploatare, dar în
general se încearcă o dezvoltare (îmbunătăţire) echilibrată a tuturor caracterelor cu valoare
economică a rasei crescute.

SISTEME DE CREŞTERE
Sistemul de creştere reprezintă un complex de metode, tehnici de îngrijire şi exploatare a
animalelor , care au ca scop obţinerea unui tip de produs. În funcţie de producţia vizată sistemele
de producţie cele mai răspândite sunt:

1. Sistemul de creştere "vacă cu viţel”

Obiectiv: În sistemul vacă cu viţel fermierii se focalizează pe vânzarea viţeilor după
înţărcare (în jurul vârstei de 7-8 luni) produşi de vacile deţinute într-un efectiv relativ constant de
la an la an. Se încearcă o valorificare cât mai bună a păşunilor, o diminuare a costurilor cu forţa
de muncă şi cu investiţiile.

5
 Descriere succintă a sistemului de exploatare: Animalele sunt programate să fete în
primăvară şi până la intrarea în stabulaţie toţi viţeii sunt valorificaţi, alături de animalele
reformate. Se fac astfel economii de spaţiu şi consum de furaje pe timpul iernii. În timpul verii
animalele sunt întreţinute doar pe păşune, eventual cu mici suplimente de concentrate la care au
acces doar viţeii, care se hrănesc cu laptele mamei lor. Prin cultivarea unor suprafeţe de teren cu
plante de furaj se încearcă o prelungire a sezonului păşunatului la circa 9 luni (perioada martie-
noiembrie a fiecărui an).
Deoarece animalele nu se mulg şi nu se leagă, consumul de forţă de muncă şi cel legat de
furajarea animalelor în timpul sezonului cald este foarte redus, necesitând doar o supraveghere
activă a animalelor (vizita zilnică) şi intervenţii în caz de necesitate. În acest interval animalele
nu au nevoie neapărată de adăpost, ci doar de copaci unde se adăpostesc pentru umbră şi în caz
de ploi cu grindină.
Din punct de vedere al caracteristicilor animalelor este important ca vacile să aibă calităţi
materne cât mai dezvoltate, pentru a făta viţeii uşor, a avea lapte suficient care să permită
dezvoltarea cât mai rapidă a viţeilor şi a-i apăra de eventuale pericole. Este important de
asemenea ca viţeii să fie adecvaţi valorificării (o îmbinare a dezvoltării scheletico-musculară
optimă) la vârsta de 7-8 luni.
Monta se execută de regulă natural, cu tauri autorizaţi, achiziţionaţi de la alţi fermieri,
pentru evitarea consagvinizării. În alegerea taurului se ţine cont de ascendenţa sa (suşa din care
provine) prin analiza pedigriului şi a aspectului său fizic.

2. Îngrăşătorii de masculi
Obiectiv: În fermele şi staţiunile de îngrăşare, se îngraşă masculii cuprinşi între vârsta de
7-8 luni, până în jurul vârstei de 18-20 luni. Se pune accent pe obţinerea unui spor cât mai mare
în greutate, prin asigurarea unei furajări bine documentate şi confort animalelor.
Descriere succintă a sistemului de exploatare: Animalele sunt achiziţionate de la
fermieri, li se efectuează tratamentele necesare şi apoi sunt întreţinute în adăposturi, grupaţi în
loturi de animale constituite pe categorii de vârstă şi mai ales greutate, fiind furajate de regulă cu
un furaj unic, distribuit o dată pe zi.
Din punct de vedere al calităţii animalelor este important ca masculii îngrăşaţi să provină
din ascendenţi cu potenţial genetic ridicat atât în ceea ce proveşte dezvoltarea scheletică, cât şi
musculară, pentru ca fiecare exemplar să atingă o greutate cât mai mare în viu, şi, de asemenea,
randamentul în carcasă să fie cât mai ridicat la vârsta de 18-20 de luni.

6
 4. PREZENTAREA ZONEI DE AMPLASARE A EXPLOATATIEI-
ŢARA LĂPUŞULUI

Cadrul geografic
Țara Lăpușului este o regiune geografică și etno-culturală românească din partea de nord-
vest a depresiunii Transilvaniei, amplasată în depresiunea Lăpușului, pe cursul mijlociu și
superior al râului Lăpuș, principalul afluent de dreapta al Someșului. Are o suprafață de 918 km².
Cuprinde comunele Băiuț, Coroieni, Cupșeni, Groșii Țibleșului, Lăpuș și Suciu de Sus.
E delimitată: la nord, spre depresiunea Maramureșului, de munții vulcanici ai Țibleșului,
Lăpușului și Gutâiului; la sud, spre valea Someșului, de podișul Boiului, peste culmea Brezei
(Vf. Breaza 974m) și dealul Vima (777m); la est, spre județul Bistrița-Năsăud, de muscelele
Năsăudului, peste Înșeuarea Largă (521m), iar la vest, spre Țara Chioarului, de masivul Preluca.
Capitala Țării Lăpușului este orașul Târgu Lăpuș.

Relieful şi vegetaţia
Relief. Aşezată într-o depresiune intramontană orientată spre sud - care se sprijină la nord
pe munţii vulcanici ai Ţibleşului, Lăpuşului şi Gutâiului şi se deschide la sud peste podişul
Boiului şi culmea Breaza, spre valea Someşului şi masivul Preluca la vest - Ţara Lăpuşului se
remarcă printr-un relief cu peisaje de un rar pitoresc, variat din punct de vedere morfologic şi
complex în alcătuirea sa geologică.Târgu Lăpuş este situat în partea de nord-vest a Depresiunii
Transilvaniei, denumita „Depresiunea Lapusului", cu o suprafaţă de 918 km² şi asezata în bazinul
mijlociu şi superior al râului Lăpuş, în spatele defileului săpat în Masivul Preluca, cu altitudinea
maxima de 500 m. Relieful colinar, prezentând culmi domoale, netede şi despădurite, având
altitudini de 450-550m, intens fragmentate de o reţea deasă de văi, însoţite de lunci flancate de 4-
5 niveluri de terase, imprimă nota dominantă.

7
 Vegetație. Vegetaţia lemnoasă este reprezentată de păduri de fag care acoperă suprafeţe
mari din regiunea deluroasă la care se adaugă pâlcuri de păduri de stejar, paltin, carpen, plop,
mesteacăn, frasin şi gorun. La liziera pădurii se găsesc un număr mare de specii de arbuşti:
măceş, alun, porumbar, cătină, corni etc. De-a lungul văilor se întâlneşte arinul, răchita roşie şi
socul. Plantele ierboase apar mai mult sub formă de pajişti în care intră: rogozul, trifoiul alb,
coada şoricelulu, coada calului, firuţa, păiuş etc. Munţii din jur sunt bogaţi în conifere: molid,
brad, pin, şi arbuşti ocrotiţi: liliac de munte, smârdar, afin şi ienupăr. Ca o raritate între
localitatea Peteritea şi Vima există laleaua pestriţă considerată un unicat la nivel naţional.

Fauna. Animalele pădurilor de foioase cuprind specii de interes vânătoresc: mistreţul,

ursul, vulpea, cerbul, jderul, huhurezul, uliul, gaiţa, cinteza, fazanul, etc. Prin fânaţe şi păşuni
trăiesc o mulţime de insecte şi fluturi care formează microfauna. Fondul ihtiologic al Văii
Lăpuşului este bogat în exemplare de: scobar, ştiucă, clean şi mreană. Reptilele cele mai des
întâlnite sunt: şarpele de casă, vipera, salamandra şi şopârla.

Clima. Depresiunea Lăpuşului se caracterizează printr-un climat temperat continental de

tranziţie, cu diferenţieri între partea estică şi vestică. În partea estică, regiunea munţilor, se află
sub influenţa maselor de aer subpolar, în timp ce în partea de vest predomină un climat cu
caracter continental moderat, cu influenţe oceanice. Clima specifică zonei oraşului Târgul Lăpuş
se încadrează climatului continental moderat. Acest tip de climă rezultă din poziţia sa în cadrul
teritoriului şi respectiv a continentului, din dispunerea reliefului, precum şi din circulaţia
generală a aerului din direcţia vestică, nord-vestică. De altfel, oraşul Târgul Lăpuş, datorită
reliefului (major) limitrof beneficiază de un topoclimat de adăpost, cu ierni aspre, fără viscole şi
cu veri mai moderate (termic), chiar răcoroase. Hidrologic, precipitaţiile au rolul principal în
formarea raului Lăpuş, ele având valori ce oscilează între 950 mm - 1.380 mm.

8
 Solurile
Pe valea Lăpuşului sunt soluri aluviale şi coluviale.
Procesul de aluvionare periodică, care lasă pe sol mâl aluvial, contribuie la îmbogăţirea
solului în substanţe nutritive, precum şi la buna aprovizionare a plantelor cu apă, factori care
menţin o fertilitate ridicată. Cele cu drenaj bun sunt folosite în agricultură unde majoritatea
plantelor de cultură dau producţii mari şi situate în imediata vecinătate a cursurilor de apă pot fi
amenajate pentru irigaţii.
În văile secundare şi mai ales la piciorul pantelor şi pe seama materialului erodat şi
transportat de apă de pe versanţi s-au format solurile coluviale. Acestea sunt folosite ca terenuri
arabile.

Hidrografie. Depresiunea este drenată de râul Lăpuş, care este cel mai lung râu al
judeţului Maramureş - 114 km, colectându-şi apele din Munţii vulcanici Igniş-Gutin-Ţibleş,
precum şi din culmea Breaza şi din Preluca. Lapusul izvorăşte de sub vf. Văratic, la cca 1200m,
şi se varsă în Someş, la 148m, după ce străbate 114km. Suprafaţa bazinului este de 1820 km2 şi
are un caracter asimetric, fiind dezvoltat pe dreapta.În depresiune râul Lăpuş primeşte pe stânga
următorii afluenţi: Rohia, Iedera, Suciu, Rohia. afluenţii de pe dreapta, Libotinul şi Dobricul, au
debite considerabile având o puternică alimentare subterană din Piemontul Şatrei.

9
 5. PREZENTAREA RASEI ABERDEEN ANGUS

Origine şi formare: Este rasa reprezentativă pentru bovinele de carne engleze, fiind
creată în nordul Scoţiei, provine din vechile populaţii de taurine acheratos încrucişate cu taurine
de origine scandinavă cu şi fără coarne, care au pătruns în zonă prin secolul al XIV-lea. La
începutul secolului al XVII-lea, rasa a fost infuzată şi cu alte rase (Galloway, Shorthorn, Ayrshire
şi Guersey). Ameliorarea şi consolidarea rasei s-a conturat la finele sec. al XVIII-lea.
Exterior, conformaţie:
 Aspectul exterior general este specific tipului morfologic de carne, armonios, cu
însuşiri pentru producţia de carne impresionante,
 Constituţie fină-robustă,
 Trunchi voluminos şi cilindric, lung, foarte larg şi adânc,
 Extremităţile reduse cu osatura fină şi cu aplomburi largi, cu membre scurte, solide,
 Capul este mic, expresiv, lipsit de coarne, iar gâtul este scurt şi adânc,
 Linia superioară a trunchiului este dreaptă şi orizontală,
 Pieptul larg şi proeminent, toracele adânc, crupa pătrată şi fesa convexă. Culoarea
robei este neagră, roşie sau brună, fiind rasă homozigotă.
Rasa se caracterizează prin rezistenţă şi temperament vioi, însă comportament docil,
prezentând instinct matern deosebit şi fiind una din rasele cele mai renumite pentru fătările
uşoare.

Însuşiri zooeconomice: Rasa este foarte precoce, la vârsta de trei ani realizând
maturitatea deplină, primul produs fiind obţinut la vârsta de doi ani. Totodată, este una din rasele
cele mai longevive. În condiţii normale de îngrăşare realizează spor mediu zilnic de 1140 grame.

10
 Pentru consum se preferă carnea de tineret supus îngrăşării rapide până la vârsta de 15 -
18 luni, la vârste mai mari având o tendinţă exagerată de marmorare şi perselare a cărnii.
Randamentul de tăiere este obişnuit de peste 60%, iar la tineretul foarte bine îngrăşat între 67 -
72%, cu raportul de carne - oase mai mare de 5:1.

6. ACHIZIŢIA ANIMALELOR

Viţelele - sunt mai ieftine, dar durează mult până obţii primele venituri. Calitatea
animalelor poate fi judecată după valoarea animalelor existente în ferma vânzătorului. Se
acomodează mai uşor.
Juninci (gestante) - sunt mai scumpe, dar se obţin venituri chiar din primul an. Calitatea
animalelor poate fi apreciată mult mai uşor. Pot apărea avorturi din cauza transportului sau în
perioada de acomodare dacă gestaţia este prea avansată (>7 luni).
Vaci - sunt scumpe, dar veniturile apar imediat. Calitatea animalelor poate fi apreciată
uşor. În general se vând cele mai neperformante animale din fermă (care pentru cumpărător însă
pot avea o altă valoare…), cu excepţia încetării activităţii când se vinde toată cireada. Pot apărea
avorturi din cauza transportului sau în perioada de acomodare dacă gestaţia este prea avansată
(>7 luni).
Valoarea animalelor poate diferi substanţial de la exemplar la exemplar în cadrul unei
rase. Ca urmare, trebuie studiată cu atenţie ferma, provenienţa animalelor, aspectul fizic al
acestora pentru a identifica cele mai avantajoase oferte de animale, raportate la banii disponibili.
Totodată, este bine de ştiut aprecierea vârstei bovinelor de carne - după dentiţie şi cunoaşterea
noţiunilor de bază pentru aprecierea capacităţii productive a animalelor luând în considerare
caracterele morfologice.

11
 7. ÎNGRIJIREA ŞI ÎNTREŢINEREA BOVINELOR DE CARNE

7.1. ÎNGRIJIREA
Eficienţa economică a unei ferme de bovine de carne este strict dependentă de modul de
îngrijire şi întreţinere a animalelor. Datorită modului de întreţinere, pe perioada verii treaba
crescătorului de bovine de carne este mai uşoară, însă este mai grea pe perioada iernii, în
comparaţie cu crescătorii de bovine de lapte. Ca şi regulă generală se admite faptul că animalele
care se "simt bine" în mediul lor, nu se tem de îngrijitor şi sunt mult mai uşor de manipulat.
La bovinele de carne care sunt stresate, bătute, lucrul cu animalul este mult mai greu.
Îngrijitorul care cunoaşte comportamentul animalelor şi are experienţă în modul de abordare a
acestora va asigura beneficii economice semnificative fermei.
În lucrul cu animalele este necesară fermitate şi hotărâre din partea celor care participă la
activitate, dar trebuie evitată pe cât posibil agresarea animalelor, deoarece în situaţii extreme
acestea pot reacţiona violent, cu riscul de a accidenta persoanele din apropiere.
Pentru efectuarea anumitor tratamente este necesar coridorul şi travaliul de contenţie
pentru a evita accidentările.
Având în vedere diferenţa dintre modul de întreţinere şi îngrijire a vacilor de lapte şi cea a
bovinelor de carne, acestea din urmă întâlnesc omul mult mai rar, astfel încât apropierea unui om
de ele poate determina agresivitate. Din această cauză, se recomandă ca exemplarele cu
temperament foarte agresiv dintr-o turmă să fie eliminate.
Agresivitatea unui animal poate fi influenţată de mai mulţi factori, dintre care: vacile
mame recent fătate sunt de obicei mai agresive, îşi apără viţelul; experienţele trăite anterior, în
anumite situaţii, îşi pun amprenta pe modul de comportament în situaţii similare ulterioare.
Modul de abordare a animalelor este extrem de important, trebuie cunoscut faptul că au
un simţ olfactiv foarte bine dezvoltat, însă văzul este special, deoarece bovinele văd biocular
doar 20-30 de grade în faţă, în timp ce pe lateral văd doar cu un singur ochi, neputând aprecia
imediat şi corect viteza şi mărimea obiectului care se apropie, reacţia fiind de obicei agresivă
când sunt luate pe nepregătite.
În cazul mutării animalelor dintr-un loc în altul, la bovinele de carne este mult mai uşor
să lucrezi cu întreg grupul decât separat pe indivizi, datorită instinctului de turmă bine dezvoltat.
În acelaşi timp, trebuie avută răbdare pe toată durata activităţii, deoarece sunt animale extrem de
curioase şi pe traseu ele trebuie să vadă toate lucrurile pe care nu le cunosc.

12
 Îngrijirea ongloanelor
În stabulaţia liberă afecţiunile podale datorate creşterii excesive a ongloanelor sunt mult
mai rare, dar în cazuri de furajare deficitară sau păşunare pe terenuri neîntreţinute pot apărea
cazuri de pododermatite, laminite, flegmoane interdigitale, ulcere podale.
Realizarea toaletei ongloanelor şi tratarea afecţiunilor podale trebuie făcută întotdeauna
de specialist, în condiţii de maximă securitate atât pentru animal, cât şi pentru operator.
Utilizarea travaliilor (standurilor) de contenţie este obligatorie.

Ecornarea
La rasele de carne care prezintă coarne, în fermele specializate se recomandă ecornarea,
deoarece în stabulaţie liberă creşte riscul accidentării atât altor animale, cât şi a oamenilor. De
obicei se ecornează viţeii prin diverse metode (chimice, tehnici chirurgicale, prin cauterizare), iar
la vacile adulte ecornarea realizându-se în mod special la exemplarele agresive sau în scop
terapeutic. In cazul nostru avem avantajul ca rasa Aberdeen Angus este ecornata genetic.

Dezinsecţia
La crescătorii de bovine de carne, atacul masiv al muştelor poate produce pagube
economice semnificative, atât pe păşune, cât şi în adăpost, prin energia consumată de animale
pentru a se apăra de muşte, dar şi prin consumul masiv de sânge pe care-l realizează aceste
insecte. În momentul de faţă, produsele care se pot folosi pentru dezinsecţie cuprind o gamă
foarte largă, de la substanţe chimice insecticide la analogi ai hormonului juvenil până la aparatele
electrice specifice.

Crotalierea viţeilor
Conform legislaţiei în vigoare este obligatorie luarea în evidenţă a fiecărui viţel nou-
născut şi ţinerea evidenţei intrărilor în efectiv într-o bază de date naţională. Crotalierea viţeilor
se face de obicei în primele ore/zile de viaţă, deoarece ulterior sunt greu de abordat, atât
vitalităţii viţeilor, cât şi datorită instinctului matern al vacii-mame, care îşi apără viţelul.

Înţărcarea viţeilor
Uzual, înţărcarea viţeilor se realizează odată cu sfârşitul perioadei de păşunare, aspect
deosebit de important din punct de vedere economic, căci astfel furajarea viţeilor nu necesită
cheltuieli suplimentare, fiind hrăniţi cu ceea ce primesc şi vacile mame. În cazul lunilor de
toamnă, dacă păşunea nu este de calitate bună se poate realiza înţărcarea şi mai devreme. La

13
rasele precoce este indicată înţărcarea tăuraşilor începând de la vârsta de şase luni, pentru e
preveni "deranjul" pe care-l produc şi montele nedorite.
Înţărcarea se face prin separarea viţelului de mama lui fără regim tranzitoriu, deoarece la
vârsta de 6-8 luni, viţeii consumă cantităţi suficiente de furaje.
În perioada imediată de după înţărcare trebuie avut în vedere stresul de întărcare,
condiţiile noi de furajare şi întreţinere, factori care iniţial induc scăderea sporului mediu zilnic, în
primele zile constatându-se o scădere în greutate cu 100-400 grame/zi.
În această perioadă trebuie asigurată suplimentarea furajelor, luând în considerare şi
faptul că acum se realizează în aparatul digestiv al animalelor trecerea/adaptarea de la furajarea
lapte-iarbă la furajarea fân-concentrate, astfel organismul nu este încă pe deplin format pentru
valorificarea completă a noii raţii. În fermele unde viţeii noi-născuţi nu primesc deloc
concentrate, se recomandă ca înaintea înţărcării cu cel puţin 2-3 săptămâni să se asigure
concentrate pentru a-i învăţa să consume şi acest tip de furaj.
Lotizarea după înţărcare trebuie să se facă pe sexe, masculii de obicei sunt mai
temperamentali şi deseori cei mai puternici îşi dispută locul la frontul de furajare, deranjându-i
pe ceilalţi.

Încărcarea şi transportul animalelor

Procesul de creştere şi îngrăşare a bovinelor de carne începe şi se termină în punctul de
descărcare/încărcare din mijlocul de transport din cadrul fermei. Mărimea şi dotările acestui
punct sunt strict dependente de posibilităţile financiare, de mărimea fermei şi volumul de
animale cu care se lucrează. Dotările minime trebuie să includă coridoare de contenţie, cântar şi
rampă de încărcare, toate plasate în aşa fel încât volumul de muncă cu animalele să fie cât mai
redus şi lipsit de risc de accidentare, atât pentru animale, cât şi pentru oameni.
Manipularea şi transportul în condiţii necorespunzătoare a animalelor cresc seminifcativ
pierderile procentuale de greutate din timpul transportului (calou), care în condiţii extreme poate
ajunge până la 10%. Orientativ, de exemplu la un animal de 450 kg greutate vie o pierdere de 45
kg - din care 9 kg sunt pierderi de conţinut ruminal şi intestinal, poate însemna pierdere de 23,5
kg carne, care din punct de vedere economic nu este deloc avantajos pentru crescător.
Legislaţia în vigoare prevede că pentru transport sunt apte doar animalele sănătoase,
mijlocul de transport să asigure spaţiu suficient pentru numărul de animale transportate, durata
transportului să fie maxim opt ore, peste această perioadă transportul este admis doar în mijloace
de transport în care se poate asigura furajare şi adăparea animalelor.

14
 7.2. ÎNTREŢINEREA
Regula de bază în creşterea bovinelor de carne este ca orice soluţie găsită să fie eficientă
şi totodată ieftină, deoarece investiţiile costisitoare vor creşte cheltuielile, iar profitul nu va fi pe
măsură. Bovinele de carne sunt indicate pentru zonele în care terenurile nu se pretează la alte
tipuri de activităţi agricole, din această cauză nu există regulă general valabilă, fiecare crescător
trebuie să se adapteze condiţiilor existente în zona respectivă.
Bovinele de carne se ţin în stabulaţie liberă pe toată durata unui an, din care jumătate de
an vaca-mamă formează cuplu cu viţelul pe care îl alăptează. Viţelele care vor intra în efectivul
matcă, se ţin de obicei separat de vacile-mame, şi au parte de o furajare mai bună.
Vara, bovinele de carne se ţin pe păşune, în aşa fel ca ele să fie acolo zi-noapte. Stabulaţia
la grajd, pe perioada verii, pentru bovinele de carne, implică creşterea costurilor de întreţinere,
respectiv scăderea semnificativă a profitului. Perioada de păşunat diferă semnificativ de la o
fermă la alta, dependent în cea mai mare măsură de zona geografică şi condiţiile de agro-mediu
existente.
Pentru zonele unde sunt tarlale de porumb pe care pot păşuna animalele, perioada de
păşunat poate fi prelungită şi cu 60 de zile. În cazul în care fătările sunt în primăvară, viţeii pasc
alături de vacile-mame, însă viţelele care sunt ţinute pentru efectiv-matcă trebuie ţinute pe
păşune separată. Ţinerea animalelor pe păşune pe perioada verii nu necesită construirea de
adăposturi pe păşune. Conform tendinţelor actuale, animalele sunt ţinute pe o parcelă dată prin
împrejmuirea zonei, cu gard permanent/temporar şi/sau gard electric.
Pe perioada iernii, modul de adăpostire depinde iarăşi în mare măsură de condiţiile
climatice ale zonei respective, precum şi de posibilităţile financiare ale crescătorului. În zonele
cu ierni mai blânde nu este obligatorie construcţia de adăposturi costisitoare, fiind suficientă
asigurarea unor "curţi de iernare" împrejmuite şi asigurarea frontului de furajare în aşa fel încât
să nu se irosească cantitate mare furaj.
Bineînţeles, dacă există grajduri, iernarea se poate realiza prin folosirea acestora, cu
condiţia asigurării spaţiului de mişcare necesar fiecărui animal.
Dacă montele/însămânţările artificiale se fac doar într-un singur sezon (vara), atunci pe
perioada iernii nu sunt viţei noi-născuţi, însă în cazul în care sunt fătări şi iarna este indicată
separarea vacilor mame cu viţei de cele care nu alăptează sau de viţele/juninci.
Bovinele de carne nu sunt afectate de frig, însă nu le plac curenţii de aer şi vânturile
puternice. Din această cauză, se recomandă ca iernarea să se facă în zone ferite de vânt (la
marginea pădurii, gard viu - copaci plantaţi pentru a prinde curenţii de aer). Totodată, trebuie
asigurate zonele de odihnă uscate, de obicei pe porţiunile mai înalte ale terenului.

15
 Adăposturile, pentru crescătorii de bovine de carne nu au importanţă deosebită
(exceptând viţelele), fiind mai frecvent utilizate pentru a adăposti animalele bolnave sau slăbite.
Iernarea viţelelor care vor intra în efectivul matcă este indicat să se facă în adăposturi.
În cazul în care posibilităţile financiare asigură o astfel de investiţie, construirea
adăpostului pentru bovinele de carne trebuie să fie întotdeauna pe considerentul ca aceasta să
asigure comfortul necesar animalelor, cu deschidere largă şi cu posibilitatea evacuării mecanizate
a aşternutului permanent. Totuşi, se recomandă evitarea cheltuielilor mari şi căutarea de soluţii
cât mai ieftine, ca de exemplu construirea unei "şure" din lemn (4,5 m x 55 m), asigurându-se 3 -
4 mp/animal, dar cu un padoc semnificativ mai larg.
Frontul de furajare trebuie întotdeana plasat în zona mai înaltă a terenului, deoarece în
cazul unor precipitaţii abundente se produce noroi şi băltuire, cu afectarea calităţii furajului.
Împrejmuirea zonei de păşunat sau a terenului pe care se iernează se poate realiza cu gard
permanent/temporar sau gard electric, utilizându-se întotdeauna soluţiile cele mai ieftine.
Volumul de muncă iniţial cu realizarea gardului permanent este mare, însă ulterior nu mai
necesită decât activităţi de întreţinere, în timp ce în cazul gardului electric volumul de muncă
iniţial este semnificativ mai redus, dar pe parcurs necesită atenţie şi volum de lucru mult mai
mare.
Tipuri de adăposturi

16
17
 8. FURAJAREA ANIMALELOR

Cunoaşterea tipurilor de furaje şi a principiilor de furajare are o triplă importanţă pentru

fermieri:
a) prima este posibilitatea de identifica cele mai ieftine şi uşor de procurat furaje într-o
anumită zonă cu scopul de a înregistra cheltuieli de exploatare cât mai mici.
Subsecvent acestui lucru apare şi capacitatea de a substitui anumite furaje cu altele,
fără efecte tehnice defavorabile, dar cu efecte economice pozitive asupra activităţii.
b) cunoaşterea tipurilor de furaje (şi a unor condiţii de administrare) permite evitarea
unor greşeli grave în alimentaţia animalelor care poate determina (în cazuri extreme)
chiar moartea tuturor animalelor într-un interval de 48 de ore.
c) nu în ultimul rând, cunoaşterea principiilor, a regulilor de furajare si aplicarea lor în
practică influenţează decisiv productivitatea animalelor, deci şi performanţa
economică a exploataţiei.

Cerinţele unei furajări raţionale

Furajarea raţională a bovinelor trebuie să respecte necesarul zilnic de nutrienţi specifici
fiecărui animal, în funcţie de rasă, vârstă, stare fiziologică şi producţia sa (lapte pentru viţel şi
spor zilnic în greutate).
Necesarul de nutrienti se referă în principiu la: substanţe energetice (glucide, lipide),
proteine, fibre (celuloză), săruri minerale, care pot fi ale macroelementelor (calciu, fosfor,
magneziu) sau ale microelementelor (fier, mangan, cobalt, seleniu, zinc etc.) Aceşti nutrienţi sunt
necesari organismului animal, deoarece ei asigură substanţa şi energia pentru menţinerea
funcţiilor vitale şi pentru realizarea producţiilor.
Calcularea necesarului de nutrienţi se face de către specialişti, care fac recomandări
privind furajarea corectă a animalelor, sub forma unor raţii furajere orientative. Toate resursele
nutritive utilizate în alimentaţia bovinelor conţin parţial sau integral în compoziţia lor chimică (în
concentraţii diferite) nutrienţii necesari metabolismului animal. Cele mai avansate metode
utilizate pentru asigurarea unei alimentaţii corecte a animalelor presupun efectuarea analizelor
chimice a furajelor din fermă (anual), întocmirea unor raţii furajere în raport cu rezultatele
obţinute şi furajarea diferenţiată, pe loturi de animale cu cerinţe nutritive cat mai apropiate.
Întocmirea unor raţii furajere aproape de optim se poate realiza şi cu ajutorul softurilor
specializate, pe baza compoziţiei chimice aproximative ale furajelor. Aplicaţiile pentru computer
conţin, de regulă, şi necesarul de nutrienţi pentru fiecare rasă de animale.

18
 Consecinţele nerespectării normelor şi principiilor de furajare
Principalele consecinţe ale nerespectării normelor şi principiilor de furajare sunt (în
ordinea frecvenţei apariţiei):
1. tulburările de reproducţie,
2. scăderea producției (lapte si spor în greutate)
3. apariţia problemelor de sănătate în efectiv
4. moartea animalelor.

Furajarea bovinelor în sezonul cald

Furajarea bovinelor de carne este relativ simplă pe perioada păşunatului, în această
perioadă fiind necesară doar asigurarea suplimentului mineral (bulgări de sare) pentru bovinele
adulte. Se pot administra şi pe păşune furaje fibroase (paie, fân). În orice caz, trebuie avută în
vedere asigurarea de furaje suplimentare viţeilor. Administrarea furajelor fibroase se poate
realiza prin aşezarea acestora direct pe sol, însă în acest caz pierderile sunt masive. Se
recomandă utilizarea hrănitoarelor de fân, produse industriale sau făcute în fermă.
Asigurarea apei potabile este o cerinţă de bază, necesarul de apă fiind strict dependent de
animal (starea fiziologică, greutate, vârstă), condiţiile de mediu (temperatură, umiditate) şi tipul
de furaj consumat (verde, uscat, concentrate).
Necesarul de apă pentru bovinele de carne pe zi în funcţie de temperatura ambientală
(litri)
Temperatura medie Tineret înlocuire,
Luna Vaci mame Tauri
lunară (°C) juninci
Ianuarie 2 43 23 27
Februarie 4,5 44 23 31
Martie 10 48 25 33
Aprilie 18 59 31 40
Mai 23 65 34 46
Iunie 26 67 38 50
Iulie 32 63 55 72
August 31 63 53 69
Septembrie 26 67 38 50
Octombrie 20 63 33 44
Noiembrie 11 50 25 34
Decembrie 3 42 23 29

19
 Apa potabilă poate fi asigurată prin pârâuri, fântâni săpate, fântâni forate sau reţeaua de
apă a localităţii. Adăparea se poate realiza prin folosirea adăpătorilor simple sau a celor
antiîngheţ.

Furajarea în timpul iernii

Iarna, sortimentele de nutreţuri şi cantităţile recomandate în alimentaţia vacilor sunt:
Fânuri 5-15 kg/zi. Minimul de fân este de 3 kg, iar cantitatea maximă este condiţionată
numai de concentraţia lor redusă în energie (sub 0,75 UNL/kg SU).
Fibroasele grosiere se pot administra numai sub formă preparată în cantitate de până la 4
- 5 kg/zi şi în special cu scopul asigurării nivelului optim de celuloză brută în raţie de care
depinde bunul mers al proceselor de digestie şi fermentaţie rumenală.
Suculente 25 – 40 kg. În balanţa suculentelor de iarnă cea mai importantă pondere o
deţine silozul de porumb, plantă întreagă (faza de coacere în ceară), care poate fi folosit în
cantităţi de până la 25 - 35 kg fiind păstrată proporţia de 1/5 - 7 cu nutreţurile fibroase. Pentru
tamponarea acidităţii silozului se recomandă ca în raţie să se introducă câte 2 g carbonat de
calciu pentru fiecare kg de siloz, chiar dacă cerinţele de calciu au fost asigurate de nutreţurile din
raţie (mai ales atunci când din raţie face parte fânul de lucerna). La acestea se adaugă
semisilozurile şi semifânurile din graminee şi leguminoase, care se pot introduce în raţiile zilnice
în cantitate de 8 -15 kg, putând fi folosite până în preajma fătării.
Concentrate, în funcţie de necesitatea armonizării raţiei.

20
 Creşterea tineretului pentru reproducţie (înlocuire)
Obiectiv: În acest sistem fermierii se focalizează pe vânzarea tineretului pentru
reproducţie: masculi pentru monte naturale (la vârsta de circa 18 luni) și/sau femele de circa 2
ani, gestante sau nu.
Descriere succintă a sistemului de exploatare: Sistemul prevede pe lângă cele precizate
în sistemul vacă-viţel, înţărcarea viţeilor şi întreţinerea lor în cadrul fermei până la vârsta
valorificării pentru reproducţie.
Întreţinerea tineretului se efectuează pe păşune, cu suplimentarea furajării cu concentrate
(1-2 kg/cap/zi).
Sistemul ridică o serie de probleme fermierului care trebuie să deţină loturi de teren aflate
la o oarecare distanţă unele de altele, pentru a permite întreţinerea animalelor separate (atât pe
categorii de vârstă, cât şi pe sexe). De asemenea creşte nevoia de spaţiu pe timpul iernii,
consumul de furaje şi nevoia de forţă de muncă.
Din punct de vedere al caracteristicilor animalelor este important ca acestea să provină
din ascendenţi cu trăsături cunoscute, verificate, care să dea certitudinea că tineretul va putea fi
exploatat cu randamente economice bune, deoarece unele însuşiri nu pot fi evaluate doar prin
analiza fenotipică a animalelor din fermă, riscând ca investiţiile realizate cu întreţinerea
tineretului în primii 3-4 ani de viaţă să fie nejustificate.
Furajarea viţeilor
Furajarea viţeilor necesită o atenţie deosebită, deoarece pe păşune ei consumă
preferenţial furajele alături de mamele lor, însă este necesară asigurarea unui supliment, pentru a
asigura dezvoltarea armonioasă. În acest scop se recomandă amenajarea unei "spaţiu pentru
viţei", a cărei poartă de intrare să fie atât de mică încât animalele adulte să nu poată intra, însă să
fie accesibil pentru viţei, unde li se pot administra fân, concentrate etc.

21
 9. REPRODUCŢIA LA BOVINELE DIN RASE DE CARNE

Scopul activităţii de reproducţie

Scopul crescătorului într-o fermă de vaci crescute pentru producţia de carne este să obţină
cât mai mulţi produşi în fiecare an. Ţinta este "anul-vaca-viţelul”, dar în practică acest deziderat
este destul de dificil de atins pentru crescătorii fără experienţă şi fără cunostinţe suficiente de
îngrijire a animalelor. Un nivel acceptabil este de 95 viţei la 100 vaci-mame.

Reproducţia la bovinele de rasă de carne

Există o regulă de bază a crescătorilor de bovine de carne: "în faţa vacii să fie de
mâncare, în spatele ei un taur, iar tu vezi-ţi de treabă!" Această regulă se bazează pe faptul că, în
cazul în care nu se ating indicatorii de reproducţie specifici unei rase, arată furajarea şi
întreţinerea defectuoasă a rasei respective.
Mecanismele de apărare ale bovinelor de carne asigură ca primă măsură de "autoapărare"
dereglarea funcţiilor de reproducere, mai concret orice disfuncţie a reproducţiei nu este cauză, ci
consecinţă, iar cauza trebuie remediată în cel mai scurt timp posibil. Furajarea este primul factor
care necesită o analiză corectă.
Tratamentele hormonale rezolvă pe moment aceste probleme, dar defecţiunile de furajare
şi întreţinere nu se pot vindeca prin tratamente medicamentoase.
Trebuie reţinut că bovinele de carne au marele avantaj de a fi ţinute în condiţii mult mai
naturale decât bovinele de lapte, generând o serie de reacţii biologice semnificativ diferite.
În reglarea reproducţiei stimulii de mediu au o importanţă majoră, activând centrii
talamici prin sistemul nervos somatic şi vegetativ, care reglează periodicitatea manifestării
căldurilor - estru - /lipsa acestora - anestru - (în anumite condiţii ca gestaţia fiind anestru
fiziologic, de exemplu), asigură manifestarea comportamentală a căldurilor şi ovulaţia.
În condiţii de întreţinere defectuoasă - în special furajarea - la bovinele din rasă de carne
sunt afectate circuitele hormonale care asigură eliberarea hormonului foliculostimulant. Anestrul
patologic la bovinele de carne este, de obicei, rezultatul furajării deficitare.
Avantajul crescătorului de bovine de carne este că, în comparaţie cu bovinele de lapte,
sunt extrem de rare cazurile de metrite sau involuţii uterine anormale, fapt oglindit şi de
procentul crescut de bovine de carne care manifestă călduri ovulatorii la o lună de la fătare, ceea
ce se explică prin faptul că procesul de involuţie uterină, activitatea ciclică a ovarelor asigură
condiţiile nidaţiei.

22
 Cazurile rare de metrită diagnosticate la bovinele de carne sunt, de obicei, la animalele
care au avortat sau nu alăptează din anumite motive.
Estrul este perioada pentru realizarea fecundării în cadrul activităţii ciclice ovariene.
Manifestarea căldurilor la bovinele de carne este de durată mai scurtă decât la bovinele de lapte,
însă intensitatea şi durata nu sunt în corelaţie strânsă cu fertilitatea. Căldurile şterse (care nu se
manifestă intens) sunt la bovinele de carne, de obicei, căldurile care se manifestă noaptea şi trec
neobservate, totodată sunt mai frecvente la vacile-mame care alăptează. Trebuie amintite şi
căldurile anovulatorii, când sunt prezente semnele căldurilor, dar nu se produce ovulaţia, în
consecinţă nu se poate produce fertilizarea. Acestea se pot produce datorită prezenţei chiştilor
ovarieni, însă cazurile la bovinele de carne sunt mult mai rare decât la bovinele de lapte.

Organizarea montei/însămânţărilor
Tehnologiile utilizate pentru realizarea fertilizării sunt multiple:
A. Monta naturală - grupată/sălbatică - utilizată cel mai frecvent la efectivele mari de
animale şi în harem, este cel mai uşor de realizat în practică - utilizându-se un taur la
25 viţele sau la 30 vaci. Este indicat să se introducă toţi taurii în acelaşi timp,
deoarece cei care vor fi introduşi mai târziu vor fi marginalizaţi de ceilalţi.
B. Însămânţarea artificială - implică asigurarea echipamentelor necesare alegerii
femelelor în călduri (coridor şi travaliu de contenţie). În acest caz se recomandă
alegerea echipamentelor care oferă protecţie maximă atât animalelor, cât şi
personalului care lucrează. Un factor extrem de important este modul în care
animalele sunt contenţionate, deoarece dacă sunt foarte stresate (alergate, bătute etc)
creşte nivelul de adrenalină/noradrenalină, care au efecte de relaxare a uterului,
putând reduce semnificativ erectilitatea uterului şi operatorul de însămânţări
artificiale poate fi indus astfel în eroare în diagnosticarea momentului optim.
C. Metoda combinată - când se utilizează atât monta naturală, cât şi cea artificial.
Sistemul cu rezultatele cele mai bune (tehnice şi economice) în fermele care cresc
animale în rasă pură este unul mixt, în care se efectuează monta artificială pentru o
parte a animalelor (de regulă atunci când acestea sunt la grajd), iar apoi se utilizează
monta naturală (pe păşune). Taurul monteaza astfel şi vacile care nu au rămas
gestante după însămânţarea artificială.
Lipsa unui taur din fermă poate genera costuri mari aferente însămânţărilor artificiale şi
poate destabiliza serios calendarul fătărilor, prin creşterea intervalului dintre fătări la unele vaci,
care determină pierderi economice. De asemenea, lipsa taurului generează creşterea timpului de

23
lucru la nivelul exploatatiei. La polul opus, taurii pot înlesni transmiterea bolilor sexuale, în
special în cazul în care starea de sănătate a vacilor montate nu este cunoscută. Taurii sunt şi
elemente emblematice pentru ferme. Orice fermier este încântat să-ţi arate taurul (sau taurii) săi
şi de multe ori valoarea fermei are mare legătură cu acesta.
Perioada optimă pentru montă/însămânţare trebuie astfel programată, încât fătările să se
producă primăvara, iar în cazul efectivelor mari se poate realiza şi o perioadă de fătări toamna.
Este de dorit ca procentul de fătări de primăvara să fie întotdeauna mai mare, să se realizeze pe
durata a 3 luni, iar toamna pe o durata de 1,5 - 2 luni, fapt ce implică realizarea unui plan de
montă/însămânţări care să fie respectat. Se recomandă efectuarea diagnosticului de gestaţie, la
trei luni de la perioada de montă/însămânţări, cu reexaminări pentru cele cu diagnostic incert.

Calendarul sezonului de reproducţie

În general se urmăreşte ca fătările să aibă loc cât mai grupat, într-un interval scurt, de
timp 2-3 luni, ianuarie-martie. Acest lucru este recomandat deoarece, vacile - mame şi viţeii
obţinuţi, se pot îngriji mai uşor în loturi omogene, având necesităţi de întreţinere asemănătoare
în acelaşi timp. Această opţiune este preferată de crescători, deoarece: animalele sunt în fermă,
fătările pot fi supravegheate mai uşor, se poate interveni în caz de necesitate, viţeii pot fi
supravegheaţi mai bine în primele zile după naştere, în adăpost se pot face mai lesne
însămânţările artificiale, având în vedere că această activitate necesită contenţionarea animalelor,
mai greu de realizat pe păşune.
Într-o fermă pot apărea uneori decalaje privind respectarea calendarului de mai sus. În
sensul că unele animale pot făta mai târziu decât data programată. Resincronizarea tuturor
fătărilor se face prin monta întârziată a acestora în anul următor, prin încercarea de scurta
intevalul fătare-inseminare sau se poate consituti un grup care sa aibă alt interval al fătărilor
decât cel iniţial. Animalele care au probleme de fertilitate în mod repetat, trebuie eliminate din
cireadă.

Vârsta optimă de intrare la montă a viţelelor

Prima monta poate fi realizată la vârsta de 18 - 24 de luni, însă la rasele precoce la vârsta
de 13 - 14 luni. Acest lucru se stabileşte în principal în raport cu dezvoltarea corporală a fiecărui
animal. Animalele bine dezvoltate pot fi montate mai devreme. Ca urmări negative ale unei
monte prea timpurii pot aparea dificultăţile la fătare, oprirea din creştere a femelei înainte de a
atinge dimensiunea şi greutatea specifică rasei.

24
 Durata de folosire la reproducţie a vacilor
În general până la vârsta de 10-12 ani, cu variaţii legate de condiţiile de întreţinere de
care animalul a beneficiat de-a lungul vieţii şi de longevitatea rasei.
Vârsta de intrare la reproducţie a taurilor
Începând cu vârsta de 12-15 luni la rasele precoce, la rasele care nu sunt considerate
precoce se recomandă ca taurul să fie folosit pentru montă dupa vârsta de 18 luni.

Durata de folosire la reproducţie a taurilor

Pentru montele naturale un taur poate fi folosit pâna în jurul vârstei de 8 ani, dependent
de longevitatea rasei (vârsta poate creşte), de condiţiile de întreţinere şi utilizare, respectiv de
caracteristicile proprii ale animalului.
La acestea se adaugă faptul că trebuie obligatoriu evitată cosangvinizarea, respectiv nu se
introduc fiicele la montă!
Cu excepţia animalelor deosebit de valoroase taurii sunt păstraţi, în general, în ferma
pâna pe la vârsta 5 ani, dupa care sunt înlocuiţi cu alţii mai tineri.

Alegerea taurilor de reproducţie

O evaluare completă în cazul unei achiziţii trebuie să aibă în vedere:
 aspectul exterior al animalului: conformaţie, constituţie, aplomburi
 pedigree-ul animalului - ascendenţii acestuia ne pot oferi o imagine a valorii genetice
a animalului şi a modului în care va evolua, aspectul exterior al părinţilor, dacă
aceştia pot fi văzuţi.
 starea de sănătate a animalului şi a fermei de origine - se inspectează vizual
animalele din fermă pentru a depista eventuale semne clinice de boală, la achiziţie
este obligatorie existenţa certificatului sanitar-veterinar de sănătate
 indirect, prin intermediul greutătii la naştere a taurului şi prin observarea
eventualelor intervenţii chirurgicale asupra vacilor din ferma de provenienta, se poate
aprecia şi uşurinţa la fătare a taurului (aptitudinea acestuia de a fi tatăl unor viţei
care să aibă o greutate mică la fătare, evitându-se astfel fătările dificile).

25
 10. SĂNĂTATEA ANIMALELOR

Receptivitatea raselor de bovine de carne faţă de agenţii etiologici ai bolilor specifice

bovinelor este similară cu cea a raselor de bovine de lapte, însă sensibilitatea este semnificativ
mai mică, datorită modului de viaţă în stabulaţie liberă, timpului îndelungat petrecut în aer liber
pe păşune şi producţiei mai mici de lapte. Totodată, tocmai prin modul de viaţă, există risc major
privitor la bolile infecţioase endemice. Bolile cele mai frecvente la bovinele de carne sunt cele
ale aparatului digestiv, fiind într-un fel boli "profesionale" ale raselor de carne.
Trebuie menţionat de la bun început că responsabilitatea pentru prevenirea bolilor este a
crescătorului, iar dacă apar semnele de boală, stabilirea diagnosticului şi a conduitei de tratament
este strict de datoria medicului veterinar.

Afecţiunile aparatului digestiv şi respirator la viţeii noi-născuţi

La viţei sub vârsta de 10 zile întâlnim aproape exclusiv doar afecţiuni ale aparatului
digestiv, la vârsta de 1-3 luni întâlnim atât afecţiuni digestive, cât şi respiratorii, iar peste 3 luni
avem preponderent afecţiuni respiratorii. Etiologia este de obicei infecto-contagioasă, iar la
afecţiunile digestive intră şi factorii alimentari.
Diareea neonatală (neonatal calf diarrhea, NCD) are etiologie polifactorială, infecţioasă -
cu diferiţi agenţi patogeni: bacterii, viruşi, protozoare şi neinfecţioasă - de origine alimentară,
deficienţe de igienă, labilitatea dezvoltării florei bacteriene intestinale, toxicoze, insuficienţa
enzimelor digestive. Cauzele care nu depind de animal sunt deosebit de importante, deoarece
este datoria crescătorului să le prevină.
La viţeii noi-născuţi, diareea are etiologie polifactorială, intervenind alături de agenţii
etiologici (bacterii, viruşi, paraziţi) şi factorii care ţin de condiţiile de întreţinere, furajare. În
prima săptămână de viaţă cei mai nocivi agenţi sunt Escherichia coli, bacterii care în mod normal
se întâlnesc în flora bacteriană a oricărui animal, în proporţii care nu induc boala.
Viţeii se nasc fără aceste bacterii, preluându-le din mediul înconjurător apropiat,
dezvoltarea florei bacteriene realizâdu-se pe o perioadă de timp mai îndelungată. În cazul
condiţiilor de întreţinere defectuoase, preluarea de agenţi patogeni în număr foarte mare asigură
condiţiile dezvoltării bolii, prin creşterea patogenităţii bacteriilor, multiplicarea acestora şi
sinteza de enterotoxine.
Efectul este diareea apoasă rebelă la tratament, cu consecinţe drastice prin deshidratarea
organismului, iar în cazul septicemiei apare şi febra, stare generală înrăutăţită, apatie, inapetenţă
şi de obicei sfârşit letal. În cazul fătărilor de primăvară cazurile sunt extrem de rare, însă la

26
fătările din perioada de toamnă-iarnă, în cazul viţeilor cu acces în spaţii închise, unde riscul
infecţiei din mediu este major, frecvenţa bolii este destul de mare.
Infecţiile cu Salmonella spp. sunt mult mai rare comparativ cu alte specii de animaleşi
apar la viţeii de 1-2 luni.
Dintre agenţii patogeni „oportunişti” trebuie neapărat amintiţi criptosporidiile, paraziţi
unicelulari, care sunt de obicei prezenţi în tractul intestinal al viţeilor şi în condiţii propice pot
produce diareea, mai frecvent la vârsta 1-2 săptămâni.
Din flora intestinală au fost identificaţi şi agenţi virali, unii strict localizaţi la nivel
intestinal (rota-, corona-, breda-, calici-, astro-virus), alţii care se regăsesc şi în alte organe
(parvovirus, VD – virus diarrhea) şi cei care se multiplică în celulele limfoide intestinale
(entero-, reo- virus), care pot produce diaree la viţeii noi-născuţi, de la forme uşoare până la
forme grave, dependent de agenţii cauzali şi condiţiile de întreţinere.
Prevenirea bolilor diareice la viţeii noi-născuţi este de importanţă majoră pentru
crescător, mortalitatea datorată acestor afecţiuni putând atinge 10-20% în cazurile grave.
Prevenirea se poate face pe două căi distincte: specifică şi nespecifică. Prima, cea specifică, se
realizează în primul rând prin colostrul pe care-l consumă viţelul de la vaca-mamă, şi care
conţine anticorpii necesari pentru a apăra nou-născutul de agenţii patogeni, iar în al doilea rând,
prin vaccinări, în cazul în care agentul cauzal este cert şi astfel se poate preveni diseminarea bolii
în tot efectivul, activitate care trebuie efectuată întotdeauna de medicul veterinar. Prevenirea
"nespecifică" se poate realiza prin asigurarea condiţiilor de întreţinere şi furajare
corespunzătoare, care să reducă semnificativ riscul infecţiei, respectiv prin creşterea capacităţii
sistemelor de apărare specifice a viţeilor noi-născuţi prin asigurarea furajării şi întreţinerii
corespunzătoare a vacii-mame pentru ca viţelul să fie viguros şi sănătos la naştere şi condiţii de
igienă corespunzătoare.
Majoritatea afecţiunilor respiratorii la viţei sunt cauzate de infecţiile virale, fiind
diagnosticate cel mai frecvent la viţeii cu vârste cuprinse între 6 săptămâni şi 4 luni. Agenţii
patogeni cei mai frecvent identificaţi sunt adenovirusurile, virusul parainfluenzei bovine,
herpesvirusul bovin 1. De obicei, infecţiile virale primare sunt asociate cu infecţii bacteriene
secundare. Faţă de aceste afecţiuni se pot folosi vaccinuri, însă este foarte importantă respectarea
condiţiilor recomandate de microclimat şi evitarea introducerii în efectiv a animalelor noi, cu
stare de sănătate necunoscută.

27
 11. PROIECTAREA TEHNOLOGICĂ PENTRU O FERMĂ DE 500
CAPETE VACI

1. PROIECTAREA STRUCTURII EFECTIVULUI DE TAURINE

La proiectarea structurii efectivului pentru o fermǎ cu 500 capete vaci de lapte din rasa
Aberdeen Angus, se vor lua în considerare următoarele elemente de calcul:

- producţia de lapte ˂ 3000 litri/an/cap

- caracterul reproducţiei - reproducţie simplǎ
- procentul anual de reformǎ la vaci: 15%
- procentul de natalitate: 90%
- pierderi la viţei 0 - 3 luni - 4%
- pierderi la tineret 3 - 6 luni - 3%
- pierderi şi sacrificări de necesitate la tineret 6 - 12 luni - 1%
- pierderi şi sacrificări de necesitate la tineret 12 - 18 luni - 1%
- vârsta de livrare a tǎuraşilor – 6 - 8 luni

28
 2. CALCULUL EFECTIVULUI DE TAURINE PE CATEGORII

Categoria Modul de calcul Nr. capete

Viţei - total = (Nr.vaci x procent natalitate)/100 450
Viţele 0 – 3 luni = Raportul între sexe este de 1:1 = Nr. total viţei / 2 225
Viţele 3 – 6 luni = Nr.viţele 0 – 3 luni minus 4% pierderi viţele 0 – 3 luni 216
Viţele 6 – 12 luni = Nr. viţele 3 – 6 luni minus 3% pierderi viţele 3 – 6 luni 209
= Nr. viţele 6 – 12 luni minus 1% sacrif. necesitate viţele
Viţele 12 – 18 luni 206
6 - 12 luni
= Nr. viţele 12 – 18 luni minus 1% sacrif. necesitate
Viţele peste 18 luni 206
viţele 12 – 18 luni
= Nr.viţele peste 18 luni minus 25% viţele 18 luni (nu
Juninci 174
au atins greut. optimă pt. monta fecundă sau reformate)

Tǎuraşi 0 – 3 luni = Raportul între sexe este de 1:1 = Nr. viţei / 2 225

= Nr. tǎuraşi 0 – 3 luni minus 4% pierderi tǎuraşi

Tǎuraşi 3 – 6 luni 216
0 – 3 luni

• Vârsta primei monte este de 18 luni (conform programării creşterii)

• Vacile reformate vor fi înlocuite cu juninci.
• Surplusul de juninci se poate utiliza pentru creşterea efectivului sau pentru vânzare

3. CALCULUL PONDERII NUMERICE A FIECĂREI CATEGORII

Ponderea numericǎ a fiecărei categorii de taurine se calculează pentru fiecare categorie

29
după relaţia: n = D x N / 12
n - numărul animalelor din categoria respectivă(cap.)
D - durata menţinerii animalelor in categoria respectivă(luni)
12 - numărul de luni dintr-un an.

Durata categoriei Nr. capete

Categoria
(luni) (n)
n. vaci 12 500
n. vaci în lactaţie - 80% - 400
n. vaci în repaus mamar- 20% - 100
n. juninci 6 87
n. viţele peste 18 luni 6 103
n. viţele 12 - 18 luni 6 103
n. viţele 6 – 12 luni 6 105
n. viţele 3 - 6 luni 3 54
n. viţele 0 – 3 luni 3 56
n. tǎuraşi 0 - 3 luni 3 57
n. tǎuraşi 3 - 6 luni 3 54
n. tǎuraşi 6 - 12 luni 6 105
n. tǎuraşi 12 - 18 luni 6 102
n. vaci recondiţionate 3 19
TOTAL - 1084
din care efectiv matcă - 587

30
 4. PLAN DE MONTĂ ŞI FĂTĂRI

TRIMESTRUL 1 TRIMESTRU II TRIMESTRUL III TRIMESTRUL IV Total

Specificare
1 II III Total IV V VI Total VII VIII IX Total X XI XII Total an
Gestante
Diagnos
Negestante
AN PRECEDENT

ticate
Reforma
Vaci

Montate
Fătate
d.c. reforma
Gestante 250 200 50 500
Juninci
Negestante
Monte tineret femei
AN CURENT

Vaci 250 200 50 500 112,5 90 202,5 22,5

Monte

Vitele
TOTAL
Vaci
Fatari

Juninci 250 200 50 500

TOTAL 250 200 50 500
REFORMA 1
Produs

Masculi 125 100 25 250

Femele 125 100 25 250
TOTAL 250 200 50 500
 Diagnosticate Vaci 138 110 27 275
gestante Vitele
Negestante Vaci 113 90 22 225
la control Vitele

5. FIŞA TEHNOLOGICA VACI DE LAPTE

ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct noi dec
total
INDICATORI UM 31 28 31 30 31 30 31 31 30 31 30 31 anual
ef.la inceputil lunii cap 0 250 450 500 500 500 500 500 500 500 500 500
intrari total din care: cap 250 200 50
de la juninci cap 250 200 50
din cumparari cap
Evolutie
iesiri total din care: cap
reforme cap
vanzari cap
ef.la sf. Lunii cap 250 450 500 500 500 500 500 500 500 500 500 500
zile furajate nr 3875 9800 14725 15000 15500 15000 15500 15500 15000 15500 15000 15500 165900
ef.medii cap 125 350 475 500 500 500 500 500 500 500 500 500
monte fec.din an prec: vaci nr
juninci nr 250 200 0 450
monte in an de plan monta 1 vaci nr 250 200 50 113 90 22
vitele nr
Reproductie
monta2 vaci nr 113 90 22
vitele nr
monte fecunde vaci nr 138 110 27
juninci nr
prod. Vitei de la vaci cap
de la juninci cap 250 200 50
natalitate cap

32
Fanuri cantit.(kg/zi) deal 3 to 11,7 29,4 44,2 45 46,5 46,5 45 46,5 314,8
lucerna 4 15,5 39,2 58,9 60 62 62 60 62 419,6
Porumb siloz cantit.(kg/zi) 30 to 116,3 294 441,8 450 465 465 450 465 3147,1
Masa verde cantit.(kg/zi) pajisti 60 to 900 930 930 900 3660
lucerna 0
Concentrate cantit.(kg/zi) IARNA 2 to 7,8 19,6 29,5 30 31 31 30 31 209,9
VARA 2 to 30 31 31 30 122

6. NECESARUL DE FURAJE

Păşune
Zile Porumb Concentrate Alte
Fân masă Din care:
furajate siloz total furaje
Categoria verde
Porumb Alte Lapte
Lucernă Deal Orz Triticale Şrot Tărâţe
boabe furaje praf

Vaci de lapte 204054 537500 612600 4028300 4187200 408800 204400

Juninci 22170 53208 79812 554250 0 22170 11085

Tineret femel
31984 0 175912 639680 0 31984 15992
12 – 18 luni
Tineret femel
33930 0 118755 475020 0 50895 25448
6 – 12 luni
Tineret femel
22461 0 33691,5 134766 0 38184 19092
3 – 6 luni
Tineret femel
22601 0 15821 0 0 15821 7910,35
0 – 3 luni
Tineret mascul 0
45062 0 49512 134766 0 54004 27002
– 6 luni

TOTAL 382262 590708 1086103,4 5966782 4187200 621858 310928,9

33
PRODUCŢIA
- 6000 4000 40000 8500 6000 - - - - - -
MEDIE kg / ha

SUPRAFAŢA 98,5 271,5 149,2 492,6 51,8 Din cumpărări

34
 7. INDICATORII EFICIENŢEI ECONOMICE

Nr
crt
SPECIFICARE UM Realizat
A CHELTUIELI MATERIALE Lei 1657600,00
1 Materii prime şi materiale Lei 1160000,00
Furaje Lei 1050000,00
Medicamente Lei 50000,00
Altele Lei 60000,00
2 Cheltuieli de aprovizionare (11 %) Lei 127600,00
3 Combustibil, energie, apă Lei 120000,00
4 Lucrări şi servicii efectuate de terţi Lei 15000,00
5 Amortizarea mijloacelor fixe Lei 225000,00
6 Alte cheltuieli Lei 10000,00
B CHELTUIELI SALARIALE Lei 92256,25
7 Salarii brute Lei 72500,00
8 Contribuţiile angajatorului Lei 19756,25
- Fond de pensii şi asigurări sociale (20 %) Lei 14500,00
- Fond asigurări sociale de sănătate (5%) Lei 3625,00
- Fond de şomaj ( 0,5%) Lei 362,50
- Fond risc accidente şi boli profesionale (0,4%) Lei 290,00
- Fond garantare creanţe salariale ( 0,25%) Lei 181,25
- Contribuţii concedii şi indemnizaţii ( 0,85%) Lei 616,25
- Comision Inspecţia muncii (0,25 %) Lei 181,25
I TOTALCHELTUIELI DIRECTE (A+B) Lei 1749856,25
II CHELTUIELI INDIRECTE (8%) Lei 139988,50
III TOTALCHELTUIELI DE EXPLOATARE (I+II) Lei 1889844,75
9 CHELTUIELI FINANCIARE Lei 0,00
IV TOTAL GENERAL (III+9) Lei 1889844,75
10 Valoarea produselor secundare (gunoi) Lei 50000,00
14 Preţ unitar Lei/kg 20,00
18 Valoarea producţiei marfă (350 viţei*300 kg greutate) Lei 2100000,00
19 Subvenţii Lei 500000,00
20 Venituri totale Lei 2600000,00
21 Profitul brut total Lei 710155,25
22 Profitul impozabil Lei 210155,25
23 Impozitul pe profit (16%) Lei 33624,84
24 Profitul net Lei 676530,41
25 Rata profitului % 11,12
 BIBLIOGRAFIE

1. Acatincăi S., (2000) – Producţiile bovinelor, Ed. Mitron, Bucureşti.

2. Drânceanu D., (2000) – Biotehnologii în alimentaţia animalelor, Ed. Eurobit, Timişoara.
3. Georgescu G., şi col. (1988 – 1989 – 1995) – Tratat de creşterea bovinelor, vol. I, II şi III,
Ed Ceres, Bucureşti.
4. Onaciu G., (2001) – Aprecierea vârstei şi exteriorului la bovine, Ed. Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj – Napoca.
5. Onaciu G., Velea C., (2002) – Evaluarea performanţelor de producţie la bovine, Ed. Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca.
6. Onaciu Grigore (2006) – Proiectare şi inginereie tehnologică la bovine- Ed. Casa Cărţii
de Ştiinţă, Cluj-Napoca
7. Onaciu Grigore (2006) – Tehnologia creşterii bovinelor-ghid practic- Ed. Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca,
8. Şara A. (2001) – Alimentaţia animalelor de reproducţie, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca
9. Velea C., şi col., 1985, Îndrumător de creşterea şi îngrăşarea tineretului taurin, Ed. Ceres
Bucureşti.
10. Velea C. (1983) – Tehnologia creşterii bovinelor, Ed. Dacia, Cluj – Napoca.
*** Guvernul României// Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării rurale//Programul Naţional
de Dezvoltare Rurală în România 2007-2013 versiunea consolidată iunie 2010.
*** www.aberdeenanguscattle.uk
*** www.apdrp.ro
*** http://bovinedecarne.ucoz.net
*** www.gazetafermierului.ro
*** www.gazetadeagricultura.ro
*** www.agroinfo.ro
*** www.revista-ferma.ro
*** www.lumeasatului.ro
*** www.ghidafaceri.ro

36