R.

Sheckley
Femeia perfectă

Domnul Morcheck se trezi cu un gust amar în gură şi cu un hohot

de râs care-i mai răsuna încă în urechi. Era râsul lui George Owen-Clark
şi ultimul lucru pe care şi-l amintea de la petrecerea lui Triad-Morgan. Şi
ce petrecere fusese! Întregul Pământ sărbătorea sfârşitul secolului. Anul
Trei Mii! Pace şi prosperitate pentru toţi. şi viaţă fericită.
— Cât de fericită este viaţa ta? îl întrebase zâmbind mucalit Owen-
Clark, care se ameţise serios. Vreau să zic, cum e viaţa lângă scumpa ta
soţie?
Fusese o situaţie cât se poate de neplăcută. Toată lumea ştia că
Owen-Clark era un Primitivist, dar cu ce drept îşi băga nasul unde nu-i
fierbea oala? Numai pentru că se însurase cu o Femeie Primitivă?
— Îmi iubesc soţia, îi răspunse Morcheck hotărât. Şi află că e de o
mie de ori mai drăguţă şi mai receptivă decât pachetul ăsta de nervi pe
care tu-l numeşti soţia ta.
Desigur, lucrurile nu pot fi judecate după normele unui Primitivist.
Primitiviştii iubesc greşelile femeilor lor la fel de mult ca şi virtuţile lor –
poate chiar mai mult. Owen-Clark zâmbise şi mai semnificativ şi
adăugase:
— Ştii, Morcheck, bătrâne, cred că soţia ta are nevoie de un
control. Ai remarcat ce reflexe are în ultima vreme?
Idiot nesuferit! Domnul Morcheck se ridica din pat, clipind în
lumina orbitoare a soarelui ascuns în spatele draperiei. Reflexele Myrei –
pe toţi dracii, era un sâmbure de adevăr în afirmaţiile lui Owen-Clark. În
ultima vreme Myra nu prea era în apele ei.
— Myra! strigă Morcheck. E gata cafeaua?
Se aşternu liniştea. Apoi, vocea ei răsună puternic de-a lungul
scărilor.
— Într-o clipă!
Morcheck, încă buimăcit de soarele puternic, îşi aruncă pe el un
halat. Slavă Statului, următoarele trei zile erau festive. Avea nevoie de
toate trei pentru a putea uita petrecerea din seara precedentă.
 Jos, Myra trebăluia de zor; turna cafeaua, împăturea şerveţelele, îi
trăsese scaunul. Se aşeză, şi ea îl sărută pe chelie. Îi plăcea atât de mult
să fie sărutat pe chelie.
— Cum se simte soţioara mea în dimineaţa asta? întrebă el.
— Minunat, scumpule, îi răspunse ea, după o mică pauză. În
dimineaţa asta am făcut pentru tine Sefiner. Ştiu că-ţi place.
Morcheck adăugă o bucăţică, amestecă o dată şi sorbi puţină
cafea.
— Cum te simţi în dimineaţa asta? o întrebă din nou.
Myra îi unse mai întâi cu unt o felie de pâine, apoi spuse.
— Minunat, scumpule. Ştii, a fost o petrecere minunată noaptea
trecută. M-am bucurat de fiecare moment al ei.
— Eu am rămas puţin dezamăgit, spuse Morcheck mofluz.
— Îmi place când eşti mofluz, spuse Myra. Vorbeşti ca un înger –
ca un înger deştept, vreau să spun. Te-aş putea asculta o veşnicie. Îi
unse o nouă bucată de pâine.
Domnul Morcheck îi aruncă o privire benignă, apoi se întunecă Ia
faţă. Puse jos Sefinerul şi îşi frecă obrazul.
— Ştii, am avut o discuţie cu Owen-Clark. Vorbea despre Femeia
Primitivă.
Fără să-i răspundă, Myra ajunsese la a cincea felie de pâine unsă,
şi tocmai o stivuia peste celelalte. Se întinse s-o ia şi pe a şasea, dar el îi
atinse uşor mâna. Atunci ea se aplecă şi îl sărută pe nas.
— Femeile Primitive! exclamă ea ironic. Creaturile acelea nevrotice!
Nu eşti fericit cu mine, scumpule? Poate că sunt Modernă – dar nici o
Femeie Primitivă nu te poate iubi ca mine – iar eu te ador!
Era adevărat ce spunea. În toată istoria lui scrisă, omul nu fusese
niciodată în stare să trăiască fericit alături de Femei Primitive, necizelate.
Aceste creaturi egoiste, ruinătoare, pretindeau o viaţă întreagă de atenţie
şi tandreţe. Se ştia doar că soţia lui Owen-Clark îl punea să spele
farfuriile. Şi prostul continua să rămână cu ea! Femeile Primitive au
cerut dintotdeauna bani să-şi cumpere boarfe şi alte farafastâcuri, vor
micul dejun la pat, caută numai distracţii, vorbesc ore în şir la telefon şi
Statul mai ştie ce mai fac. Ele încearcă să-şi însuşească meseriile
bărbaţilor, pentru ca, în cele din urmă, să-şi poată impune egalitatea.
Iar anumiţi idioţi, precum Owen-Clark, insistă asupra
superiorităţii lor.
Sub dragostea învăluitoare a soţiei sale, domnul Morcheck îşi
simţea proasta dispoziţie cum se topeşte uşor. Myra nu mânca. Ştia ca
mâncase mai devreme pentru ca să-şi poată consacra întreaga atenţie
hrănirii lui. Or, în amănunte de acest fel consta întreaga diferenţă.
— Spunea că reflexele tale au scăzut.
— A spus asta? întrebă Myra, după o pauză. Primitivii ăştia cred
că le ştiu pe toate.
 Era răspunsul potrivit, dar, din păcate, nu dură prea mult.
Domnul Morcheck îşi mai întrebă câte ceva soţia, observându-i timpul de
reacţie. Într-adevăr, scăzuse! O luă rapid:
— A venit poşta? M-a sunat cineva? O să întârzii la lucru?
După trei secunde ea îşi deschise gura, apoi o închise din nou.
Ceva nu era deloc în regulă.
— Te iubesc, spuse ea simplu.
Domnul Morcheck îşi simţi inima că este gata să-i spargă coşul
pieptului. O iubea. Nebuneşte, pătimaş! Însă dezgustătorul acela de
Owen-Clark avusese dreptate. Avea nevoie de un control. Myra părea că-i
ghiceşte gândurile. Se învioră vizibil şi spuse:
— Tot ce doresc este fericirea ta, dragule. Cred că sunt bolnavă.
Vrei să mă vindeci? Să nu-i laşi să mă schimbe – n-aş vrea să fiu
schimbată! Îşi îngropă în palme capul ei minunat. Plângea – fără zgomot,
astfel încât să nu-l deranjeze cu nimic.
— Nu va fi decât un control, scumpa mea, spuse Morcheck,
încercând să-şi reţină, la rândul său, lacrimile. Ştia însă – la fel de bine
ca şi ea – că era iremediabil bolnavă.
Câtă nedreptate, gândi el. Femeile Primitive, cu structura lor
mentală atât de grosolană, erau aproape imune la asemenea suferinţă.
Dar delicatele Femei Moderne, cu sensibilitatea lor atât de perfect
balansata, erau, toate, mult prea vulnerabile. O injustiţie cu atât mai
monstruoasă cu cât Femeia Modernă însuma cele mai fine şi mai
scumpe calităţi ale feminităţii.
Cu excepţia robusteţei.
Myra se învioră din nou. Cu efort, se ridică în picioare. Boala îi
colorase obrajii, iar soarele de dimineaţă îi scânteia în păr.
— Scumpul meu, îi spuse. Nu vrei să mă laşi să mai rămân puţin?
M-aş putea însănătoşi şi singură. Dar privirea ei devenea rapid ceţoasă.
— Scumpule. Se agăţă de colţul mesei. Când vei avea o nouă soţie.
Încearcă să-ţi aminteşti cât de mult te-am iubit. Se aşeză, faţa îi era
albă.
— Mă duc să scot maşina, murmură Morcheck şi se grăbi afară.
Încă puţin şi ar fi izbucnit şi el în lacrimi. În drum spre garaj se simţea
toropit, obosit, răvăşit. Myra. se ducea! Iar ştiinţa modernă, cu toate
realizările ei, rămânea neputincioasă.
Ajunse la garaj şi spuse.
— Ieşi afară!
Încet, automobilul ieşi din garaj şi se opri alături de el.
— E ceva în neregulă, şefule? îl întrebă maşina. Arăţi îngrijorat.
Tot indispoziţia de aseară?
— Nu – e vorba de Myra, E bolnavă. Automobilul rămase tăcut
pentru o vreme. Apoi spuse moale.
— Îmi pare foarte rău, Domnule Morcheck. Aş vrea sa vă pot ajuta.
 — Mulţumesc, spuse Morcheck, bucuros să aibe un prieten în
asemenea împrejurări. Mă tem că nu mai este nimic de făcut.
Automobilul se opri la uşă şi Morcheck o ajută pe Myra să urce,
apoi demară lin.
Şi păstră o tăcere politicoasă tot drumul până la fabrică.
Ca şi alţi confraţi de-ai săi, Sheckley a folosit de multe ori
povestirile cu roboţi pentru a construi ingenioase parabole asupra
viitorului societăţii tehnologice în care multitudinea invenţiilor şi
descoperirilor ştiinţifice, paradoxal, înstrăinează omul, îl găsesc
nepregătit să-şi înfrunte noul destin. Iar avertismentele sale, atât de
percutante şi convingătoare, se datorează, în bună parte, şi faptului că
roboţii din povestirile lui sunt de cele mai multe ori androizi.
Spre deosebire de roboţii propriu-zişi, care numai întâmplător pot
avea înfăţişare omenească (roboţii din prima povestire au forma unor
păsări de oţel, sau robotul automobil din povestirea a doua), androizii
sunt fiinţe artificiale foarte asemănătoare omului, construite, de regulă,
din structuri organice. Uneori asemănarea este atât de perfectă încât nici
cele mai minuţioase şi ingenioase teste nu le pot stabili adevărata
identitate. (O regulă ciudată, dar respectată cu o surprinzătoare stricteţe,
i-a lipsit pe androizi de posibilitatea de a se reproduce singuri.)
Ca şi roboţii, androizii pot fi şi ei programaţi, dar procesul este cu
mult mai dificil şi mai puţin fiabil (mai ales în cazul androizilor cu creiere
organice, cum este Myra din povestirea de faţă).
Având la dispoziţie miracolele tehnologice pe care societatea
viitoare le promite, glumeşte Sheckley, s-ar putea ca tot mai mulţi
bărbaţi să opteze pentru „femeia perfectă”.

SFÂRŞIT