1.

COSTUL DE OPORTUNITATE
1.4. Costul de oportunitate si frontiera posibilitatilor de productie
�n conditiile �n care resursele disponibile sunt limitate si nu permit sa se
produca toate bunurile, �n functie de nevoile si interesele oamenilor, functioneaza
principiul alegerilor rationale care se �ntemeiaza pe costul de oportunitate si
frontiera posibilitatilor de a produce fiecare bun economic.
Alegerea oricarei variante de folosire a resurselor pentru a dezvolta o activitate
economica �nseamna sacrificarea altor oportunitati potentiale de a folosi aceleasi
resurse �n alte domenii de activitate. Orice alegere rationala are un cost.
Costurile unui domeniu de activitate exprimate �n raport cu alternativele la care
s-a renuntat se numeste cost de oportunitate.
Conceptul de cost de oportunitate desemneaza:
- necesitatea alegerii celei mai bune alternative de utilizare a unei resurse;
alternativele sacrificate masoara costurile obtinerii variantei care s-a decis sa
se faca;
- valoarea unei actiuni economice alternative la care se renunta pentru a se
utiliza resursele disponibile �ntr-o alta actiune economica. Daca resursele ar fi
nelimitate, atunci nici o activitate economica nu s-ar desfasura �n defavoarea
alteia, toate activitatile s-ar desfasura �n functie de dorinte, iar costul de
oportunitate ar fi zero. �n economia reala, caracterul limitat al resurselor
determina existenta unei marimi pozitive a costului de oportunitate;
- beneficiile pierdute prin decizia de utilizare a unei resurse �ntr-un domeniu de
activitate, �n raport de beneficiile care s-ar fi obtinut prin utilizarea acelei
resurse �n celelalte domenii alternative.
Cunoscuta si sub denumirea de curba posibilitatii de productie sau functia de
transformare, frontiera productiei reprezinta posibilitatile de crestere a
productiei unui bun prin reducerea productiei altui bun. Ipotezele de la care
porneste definirea frontierei de productie, �n conditiile unei resurse limitate,
sunt:
1. Daca resursele sunt alocate �n �ntregime pentru productia bunului Y, se poate
produce cantitatea Ymax.
2. Daca toate resursele sunt alocate pentru producerea bunului X, atunci se poate
produce cantitatea Xmax.
3. Daca resursele se aloca simultan pentru producerea bunurilor X si Y, pot sa
apara combinari ale cantitatilor de resurse alocate pentru produsele X si Y, pe
segmentul AB al curbei productiei. Punctul A combina cea mai mica cantitate
obtinuta din bunul X cu cea mai mare cantitate obtinuta din bunul Y, iar punctul B
combina cantitatea cea mai mica din bunul Y cu cantitatea cea mai mare din bunul X.

Trasand curba frontierei productiei se constata ca orice punct de pe segmentul AB

�nseamna o multitudine de posibilitati eficiente de alocare a resurselor pentru
cele doua ramuri de productie (X si Y). Un punct (C) situat �n interiorul
frontierei de productie, �nseamna o distributie posibila a resurselor pentru
fabricarea celor doua bunuri, dar resursele disponibile nu sunt utilizate integral;
raman resurse nefolosite, iar utilizarea lor este ineficienta. Orice punct (D)
aflat �n afara frontierei de productie reprezinta o imposibilitate de productie din
lipsa de resurse.
Frontiera posibilitatilor de productie este linia care marcheaza toate combinatiile
posibile ale alocarii resurselor si obtinerii de productii eficiente �n doua ramuri
de productie, atunci cand resursele se utilizeaza integral.
Sporul de productie la bunul X, adica ?x, se obtine prin reducerea volumului
productiei bunului Y (?y); daca sporeste productia bunului Y (adica ?y), aceasta se
obtine prin reducerea productiei bunului X (adica -?x); se elibereaza resurse
economice �ntr-un domeniu care sunt utilizate �n celalalt domeniu de activitate.
Frontiera posibilitatilor de productie reliefeaza interdependenta dintre trei
concepte economice fundamentale:
- raritatea resurselor ce rezulta din combinatiile ce nu pot sa fie obtinute �n
alocarea resurselor; ele se afla �n afara frontierei de productie (D);
- alegerea variantelor de productie sau alegerile rationale �n domeniul utilizarii
resurselor;
- costul de oportunitate .

2. DIVERSE TIPURI DE PIATA

3.3. Piata si sistemul de piete
Punte de legatura �ntre producatorii si consumatorii de valori economice, piata
desemneaza un ansamblu de relatii de vanzare-cumparare care au loc, mai mult sau
mai putin spontan, �ntre ofertantii si solicitantii de marfuri, fiecare dintre ei
urmandu-si interesele proprii. Notiunea de piata nu este atat de simpla, asa cum
pare la prima vedere. Privita �n diferitele sale ipostaze, piata poate sa fie
astfel definita:
Piata fiecarui bun (produs sau serviciu) desemneaza locul si momentul de �ntalnire
al cumparatorilor si vanzatorilor unui bun de un anumit fel, ale caror interese si
dorinte sunt exprimate prin cererea si oferta, determinate cantitativ si calitativ
pentru acel bun. Notiunea de �loc de �ntalnire� a solicitantilor si ofertantilor nu
este rigida. Acestia pot sau nu sa se �ntalneasca �ntr-un spatiu delimitat;
�ntalnirea cererilor si ofertelor se poate realiza fie direct, fie indirect, prin
ordine scrise, telefon, fax, telex etc.
De asemenea pietele pot fi dispersate �ntr-un numar foarte mare de locuri unde se
desfasoara actele de vanzare-cumparare ale unui bun (pietele cu amanuntul) sau se
pot manifesta ca piete concentrate (antrepozite, burse de marfuri, burse de valori
s.a.), �n cadrul carora exista obligativitatea efectuarii concentrate a
negocierilor, iar vanzarile-cumpararile se fac printr-un intermediar convenit. �n
sfarsit, momentul �ntalnirii vanzatorilor si cumparatorilor desemneaza fie
transmiterea obiectului vanzarii-cumpararii �n momentul tranzactiei, fie la un
termen stabilit de ofertant si solicitant.
Piata tuturor bunurilor (piata �n general) reliefeaza spatiul si cadrul social-
economic �n care au loc producerea si schimbul bunurilor care �mbraca forma de
marfa. Din acest punct de vedere, piata trebuie �nteleasa nu ca un loc anume, ci ca
un �ntreg teritoriu ale carui parti sunt puse �n corelatie si unite prin
raporturile de schimburi libere. Frontierele unei piete sunt incerte si
controversate; ele nu sunt definite numai prin aria geografica si clasificarile
conventionale de produse (piata fiecarui bun). Concurenta se realizeaza nu numai cu
bunuri de acelasi fel, ci si cu bunuri substituibile sau �nrudite, �ntre bunuri
diferite si �ntre clase de produse. Pietele catorva produse si servicii sau ale mai
multor bunuri se combina �ntre ele; aria lor se extinde si poate fi locala sau
regionala, nationala si internationala.
De asemenea, mijloacele tehnice de comunicatie si modernizarea institutiilor
monetar-financiare, care faciliteaza tranzactiile, au transformat sensibil notiunea
de piata. Piata �n definirea ei generala reprezinta orice context de relatii �n
cadrul carora se realizeaza vanzarea-cumpararea de bunuri. Nu este obligatorie
existenta unei entitati, perceputa fizic, pentru a defini perimetrul unei piete; cu
ajutorul telecomunicatiilor actuale, fara ca partenerii de tranzactii si bunurile
lor sa fie prezente, se pot efectua schimburi la nivel planetar. Important este ca,
�n acel loc de pe planeta, sa existe un intermediar al partenerilor de vanzare-
cumparare, �nzestrat cu mijloace monetar-financiare si atributele necesare
realizarii unui contract de piata.
Piata ca mecanism prin care se regleaza schimbul de marfuri, constand din
oscilatiile permanente ale cererii si ofertei, ale pretului si volumului
tranzactiilor pentru fiecare bun. Odata cu reglarea schimbului de marfuri, piata
regleaza �ntregul sistem economic si orienteaza evolutia tuturor activitatilor si
operatorilor economici.
Mecanismul reglator al pietei este permanent, respectiv reproductibil, universal,
adica inerent tuturor bunurilor si serviciilor care fac obiectul vanzarii-
cumpararii, si esential sau principal �n raport cu alte mecanisme care pot
interveni �n reglarea sistemului economiei de piata.
Rolul pietei �n cadrul sistemului economic rezulta, �n mod deosebit, din functiile
pe care le �ndeplineste. Doua functii ale pietei sunt esentiale pentru
reproductibilitatea sistemului economic. 1. Piata asigura legatura, contractul
permanent dintre producatorii si consumatorii de marfuri, dintre oferta si cerere,
productie si consum, atat la nivel micro cat si macroeconomic . Aceasta functie are
semnificatii multiple. �n primul rand, dinamica pietei reflecta schimbarile care se
produc �n sistemul trebuintelor economice ale societatii si orienteaza �n mod
corespunzator activitatile de producere a bunurilor si serviciilor.
�n al doilea rand, prin jocul liber al cererii, ofertei si preturilor, piata
determina modul �n care agentii economici �si procura si utilizeaza resursele
naturale, materiale, financiare si umane de care au nevoie.
�n al treilea rand piata creeaza un sistem propriu de parghii economice, cu
ajutorul carora se regleaza pe sine si economia nationala �n ansamblu (cererea,
oferta, concurenta, oscilatiile preturilor si tarifelor, etc.). Piata asigura
echilibrele partiale si echilibrul general al economiei, atat pe termen scurt cat
si pe termen lung, mai ales prin oscilatiile permanente si spontane ale cererii,
ofertei si preturilor.
2. Piata �ndeplineste rolul de sistem de comunicatie a informatiilor necesare
agentilor economici. Aceste informatii se refera la cantitatile vandute si
cumparate, la nivelul preturilor si tarifelor, la evolutia cursurilor bursiere, a
salariilor si puterii lor de cumparare, a profiturilor, dobanzii si inflatiei, a
capacitatii de absorbtie pe diferite piete etc.
�n concluzie, putem aprecia ca, �n conditiile economiei moderne de tip occidental,
piata contribuie la reglarea activitatii agentilor economici determinand
viabilitatea formelor de proprietate care se bazeaza pe eficienta si
competitivitate, �n conditii de concurenta. Totodata, piata �n ansamblul ei,
contribuie la alocarea si utilizarea resurselor �n raport de nevoile societatii.
�n raport cu numarul, importanta si puterea economica a participantilor, formele
contemporane ale pietei sunt:
a) piata cu concurenta perfecta (pura) presupune ca pe piata bunului exista un mare
numar de vanzatori (ofertanti) si de cumparatori (solicitanti), prin a caror
oferta, respectiv cerere individuala nu se pot modifica conditiile si pretul
pietei; b) oligopolul (oligos = cativa; poleti = a vinde) este situatia de piata �n
care se �ntalnesc un numar mic de vanzatori, care dispun de o productie
concentrata, cu un numar mare de cumparatori, deci oferta este concentrata, iar
cererea atomicizata;
c) monopolul (monos = unul; poleti = a vinde) reprezinta acea structura de piata �n
care oferta este concentrata de catre un singur agent economic, iar cererea este
atomicizata (exista un mare numar de solicitanti);
d) oligopsonul (oligos = cativa; opsonia = a cumpara) este acea situatie de piata a
unui bun care cuprinde un numar mic de solicitanti (cumparatori) ce se confrunta cu
un numar mare de ofertanti (vanzatori) ai bunului respectiv;
e) monopsonul (monos = unul; opsonia = a cumpara) este situatia de piata �n care
cererea este controlata de catre un singur cumparator, iar oferta este atomicizata
(numar mare de ofertanti mici si mijlocii).
Caracteristica pregnanta a oricarei piete si a sistemului de piete este concurenta,
iar fortele principale ale pietei prin care ea se materializeaza sunt cererea,
oferta si pretul.

3.INFLATIA
9.1. Definirea, masurarea si cauzele inflatiei
Privita la modul cel mai general, inflatia este sinonima unei cresteri. Modul �n
care a fost utilizata notiunea �inflatie� �n terminologia curenta a teoriei si
practicii economice si financiar-monetare i-a conferit, �nsa, acesteia un sens mai
restrictiv, asa cum va fi prezentat �n continuare. Inflatia este cresterea
nivelului general al pretului marfurilor (bunurilor si serviciilor) exprimata �n
termeni monetari.
Pretul este �ntotdeauna un pret relativ, �n sensul ca este pretul unui bun �n
termenii altui bun, utilizat �n calitate de numerar. De exemplu, pretul bunului-
marfa �a� �n bunul-marfa �b� considerat ca numerar reprezinta numarul de unitati de
bun-marfa �b� care pot fi schimbate contra unei unitati de bun-marfa�a�.
Inflatia se masoara usor �n situatia limita cand ar exista numai un bun-marfa si o
moneda, �n sensul ca ea este egala cu cresterea �n timp a numarului unitatilor
monetare necesare obtinerii unei unitati de bun-marfa. Daca s-ar alege ca numerar
sau etalon de masura bunul-marfa respectiv, nu moneda, aceasta din urma ar ramane
totusi o putere de cumparare generalizata, care se poate schimba �n orice moment
contra altor bunuri-marfa, desi moneda nu se defineste pornind de la rolul sau de
numerar, pentru ca poate foarte bine sa nu-l �ndeplineasca.
�n aceste conditii, inflatia se defineste ca o diminuare a pretului monedei
exprimat �n bunuri-marfa. Prin urmare, �n acest caz extrem, cand se considera ca
exista un singur bun-marfa, masurarea inflatiei nu comporta nici o ambiguitate.
Lucrurile stau cu totul altfel cand exista un numar mare de bunuri-marfa. Inflatia
se defineste atunci ca crestere a pretului �n moneda al unui anumit �cos� de
bunuri-marfa. Definirea acestui cos, ca si masurarea inflatiei, sunt �nsa
arbitrare, motiv pentru care masurarea inflatiei depinde de alegerea initiala a
�cosului� de bunuri-marfa.
Masurarea inflatiei depinde de alegerea initiala a �cosului� de bunuri-marfa,
pentru ca preturile �n expresie monetara ale diferitelor bunuri-marfa care compun
un �cos� se modifica �n proportii diferite (preturile relative ale bunurilor-marfa
variaza �n timp). Modificarea preturilor relative ale bunurilor-marfa �ntre ele
este �nsa si o problema fundamentala care rezulta dintr-o situatie de inflatie, nu
numai o dificultate practica de masurare a inflatiei.
Extrapoland la nivelul economiei nationale, se poate spune ca inflatia reprezinta
diferenta dintre ritmul mediu anual al cresterii produsului national (intern) brut
nominal si ritmul mediu anual de crestere a produsului national (intern) brut real,
diferenta datorata cresterii generalizate a (nivelului) preturilor si tarifelor
bunurilor si serviciilor marfare; cresterea procentuala (relativa) a nivelului
general al preturilor si tarifelor �ntr-o perioada data reprezinta rata inflatiei.

Procesele inflationiste sau inflatia, preocupa toate categoriile de agenti

economico-sociali pentru ca reprezinta o componenta a vietii de zi cu zi si a
functionarii economiilor capitaliste contemporane (mai mult sau mai putin
dezvoltate, consolidate sau performante).
Rezulta, din cele spuse anterior, ca inflatia, ca fenomen economic, este perceputa
ca o crestere generalizata si de durata a preturilor si tarifelor si, drept
consecinta, de reducere a puterii de cumparare a unitatii monetare (a banilor).
Exista, desigur, situatii cand preturile si tarifele nu cresc la absolut toate
categoriile si sortimentele de produse si servicii marfare. Exista inflatie numai
daca cresterea preturilor si tarifelor afecteaza marea majoritate a bunurilor-
marfa: bunuri de consum si bunuri capital; factori de productie (�n special bani si
forta de munca); active financiare si monetare.
Exista, totodata, cresteri de preturi si tarife care nu au caracter inflationist -
de exemplu, atunci cand cresterea respectiva este generata de calitatea superioara
intrinseca a unor bunuri-marfa pe care cumparatorii o percep ca atare, cand
intervin socuri vremelnice (temporare) asupra cererii si/sau ofertei agregate de
bunuri-marfa sau cand apare o disfunctie (un accident) de aprovizionare pe o piata
sau pe cateva piete (preturile cresc pe moment, dar, dupa o perioada scurta, revin
la nivelul anterior).
Inflatia a devenit un fenomen (o realitate) permanent si durabil, dar de
intensitate diferita �n toate economiile dupa al Doilea Razboi Mondial (desi ea s-a
manifestat mai mult sau mai putin acut din cele mai vechi timpuri) � inflatia a
fost si este rebela �n economiile slab dezvoltate si �n tranzitie la piata
concurentiala capitalista; se apreciaza, �nsa � desi nu totdeauna cu argumentele
vizibile si concludente, ca, �n economiile capitaliste dezvoltate (consolidate pe
dominatia marii proprietati privat-capitaliste), inflatia a fost lenta si tinuta
sub control.
Inflatia este, �n esenta, un dezechilibru macroeconomic monetaro-marfar, un fenomen
care a �nsotit cea mai mare parte a istoriei omenirii � evolutia inflatiei a fost
nesemnificativa atata timp cat au circulat monedele din metale pretioase sau bani
cu acoperire �n metale pretioase (pana �n primul sfert al secolului trecut). �n
perioada postbelica (dupa al Doilea Razboi Mondial), �nsa, inflatia a fost
continua, permanenta si de durata, fara perioade deflationiste. Banii contemporani,
care sunt bani simbol (sau bani �fiat� � care circula �n mod exclusiv pe baza
�ncrederii �n competenta si buna credinta a emitentului), se multiplica mai usor
decat banii al caror suport material era o cantitate determinata de metal pretios
(sau bunurile-marfa supuse tranzactiilor pe piata).
Deflatia este procesul de scadere generalizata a preturilor, iar dezinflatia
�nseamna reducerea sau �ncetinirea de la un an la altul, a ritmului de crestere a
preturilor.
Se poate apela, pentru masurarea inflatiei, la urmatoarele variabile: indicele
(nivelului) preturilor de consum (IPC); indicele (nivelului) general al preturilor
sau deflatorul produsului intern brut (PIB), respectiv al produsului national brut
(PNB); indicele (nivelului) preturilor bunurilor capital; indicele costului vietii;
scaderea puterii de cumparare a banilor; coeficientul de devansare a cresterii
indicatorilor macroeconomici rezultativi (PIB, PNB) de catre masa monetara aflata
�n circulatie si disponibila pentru intermedierea tranzactiilor cu bunuri marfuri.
Indicatorul cel mai utilizat pentru masurarea inflatiei este indicele (nivelului)
preturilor de consum (IPC). Acesta este determinat de catre organisme autorizate pe
baza unui �cos� de bunuri de consum care cuprinde alimente, bunuri de uz curent si
folosinta personala (�mbracaminte, �ncaltaminte, articole pentru igiena, sport si
excursii), servicii (de transport, culturale, de ocrotire a sanatatii, de educatie
si �nvatamant), bunuri de folosinta �ndelungata.
Nota: �n tara noastra se ia �n calcul un nomenclator de sortimente care cuprinde
1442 de pozitii considerate reprezentative �n consumul populatiei, structurate �n
10 grupe de bunuri-marfa. Preturile se �nregistreaza �n localitatile resedinta de
judet si �n municipiul Bucuresti si �n cateva mii de unitati comerciale. Fiecarei
grupe i se atribuie o anumita pondere, rezultata din Ancheta integrala �n
gospodarii realizata de Institutul National de Statistica (INS) si Ministerul
Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS).
9.2. Formele inflatiei
Literatura de specialitate prezinta diverse forme ale inflatiei conform unor
criterii, precum intensitatea cu care aceasta se manifesta, relatiile sale cu
cresterea economica, localizarea cauzelor presupuse ca o provoaca, maniera �n care
este sau nu anticipata.
Dupa intensitatea cu care se manifesta se vorbeste despre patru forme ale
inflatiei, dupa cum urmeaza:
a) Inflatia moderata sau linistita � se caracterizeaza prin cresterea generalizata
a preturilor bunurilor-marfa din �cosul� de referinta doar cu 2% - 3% anual � este
considerata un fenomen fiziologic, respectiv ca reflex al politicilor de
globalizare, si prin �ncrederea �n moneda � agentii economici au tendinta sa
�ncheie contracte pe termen lung, convinsi ca preturile bunurilor-marfa
tranzactionate (vandute si cumparate) vor evolua previzibil si moderat, iar
preocuparea pentru plasarea economiilor �n active reale sau �n titluri este redusa;
cresterea productivitatii muncii este, de regula, superioara cresterii salariilor,
iar produsul intern (national) brut real creste (are evolutie ascendenta) pe fondul
unor anticipari pozitive ale agentilor economici;
b) Inflatia deschisa � relevata printr-o crestere anuala a nivelului general al
preturilor cuprinsa �n intervalul 3%-10%; evolutia economiei devine preocupanta
pentru toate categoriile de agenti economici; �n tarile dezvoltate economic se
manifesta doar episodic, dar este un criteriu de performanta pentru tarile slab
dezvoltate; cand se manifesta, totusi, �n tarile dezvoltate, guvernele aplica
masuri si programe antiinflationiste pentru a proteja populatia de eventualele
efecte negative (majoritatea dintre ele considerate nerelevante);
c) Inflatia galopanta sau inflatia cu doua cifre � este expresia si sursa unor
dezechilibre ample �n economie; este frecventa �n statele �n curs de dezvoltare de
pe toate continentele si doar episodic �n statele dezvoltate; prezenta sa impune
indexarea contractelor cu indicele preturilor sau exprimarea lor �ntr-o valuta
considerata stabila; moneda nationala �si pierde rapid puterea de cumparare
(valoarea economica), creste rapid rata dobanzii, se accelereaza viteza de rotatie
a banilor � posesorii lor retin doar cantitatea strict necesara tranzactiilor
cotidiene; o parte a economiilor se plaseaza �n strainatate (parasesc tara), se
sustrag investitiilor productive si se orienteaza spre operatiuni speculative sau
plasamente �n active reale (terenuri, case, obiecte de arta etc.);
d) Hiperinflatia � se caracterizeaza prin cresterea extrema a preturilor; scade
considerabil cererea de moneda nationala � tranzactiile se efectueaza �n mare parte
sub forma de barter (troc modern) sau �n moneda alternativa; preturile relative
devin deosebit de instabile, iar salariul real se reduce lunar cu circa 30% - �n
viata economica si politica a statelor �n cauza se produc schimbari radicale.
�n ultimul timp, hiperinflatia a fost un fenomen specific statelor foste socialiste
aflate �n tranzitie spre economia concurentiala capitalista (indicele nivelului
general al preturilor a reprezentat si 1000% �n Polonia, �n perioada 1988-1990, si
a depasit cu mult acest nivel �n Rusia, de pilda, si �n statele din Asia si Africa
angajate �n conflicte militare, convulsii sociale si interetnice de amploare si de
durata). Hiperinflatia s-a manifestat, ca regula, acolo unde statul a fost slab.
Functie de legatura sau relatia inflatiei cu cresterea economica se vorbeste despre
doua tipuri de crestere economica, dupa cum urmeaza:
a) Cresterea economica neinflationista � caracterizata printr-o dinamica relativ
�nalta a produsului intern (national) brut real si o inflatie moderata; aceasta din
urma este stimulativa pentru cresterea economica - pe fondul cresterii moderate si
controlului preturilor sunt impulsionate investitiile pentru modernizare si
retehnologizare, fapt care asigura cresterea produsului intern (national) brut real
�n special prin sporirea eficientei utilizarii factorilor productivi (ritmul
cresterii produsului intern brut pe locuitor este superior ritmului cresterii sau
ratei inflatiei).
b) Cresterea economica inflationista � ritmul cresterii economice (al produsului
intern brut nominal) este inferior ratei inflatiei (ca atare, scade ritmul de
crestere al produsului intern brut real).
Nota: Cresterea economica neinflationista a fost caracteristica statelor dezvoltate
�n perioada 1951-1970, cand s-a �nregistrat o crestere economica sanatoasa.
�n ultimul deceniu al secolului trecut numeroase economii s-au confruntat cu doua
fenomene specifice, respectiv:
a) stagflatia � este situatia din economia unei tari caracterizata prin inflatie
rapida (inflatie deschisa, de regula), �nsotita de stagnare economica (produsul
intern brut real sau produsul national brut real stagneaza sau se reduce, adica
economia intra �n recesiune, nivelul general al preturilor creste, masa monetara
stagneaza sau chiar creste, rata somajului este foarte ridicata);
b) slumpflatia � defineste situatia cea mai critica din economia nationala,
caracterizata prin hiperinflatie si reducerea drastica a produsului intern
(national) brut real, somaj cronic, de masa, conjugate cu alte dezechilibre grave
interne si externe; a fost prezenta temporar �n economiile dezvoltate, �n cursul
primului soc petrolier, �n unele economii �n curs de dezvoltare si �n toate tarile
foste socialiste �n perioada tranzitiei la economia cu piata concurentiala de tip
capitalist.

4.SOMAJUL
Somajul � dezechilibru macrosocial
Somajul si ocuparea resurselor de munca �n activitatile economico-sociale utile
individului si comunitatii sunt indiciile semnificative ale modului de functionare
a pietei muncii la un moment dat sau �ntr-o anumita perioada de timp.
Somajul este abordat �n relatie directa cu ocuparea, dar cele doua concepte nu se
suprapun.
Ocuparea si somajul, �n anumite conditii de timp si spatiu, sunt determinate de
raportul dintre cererea si oferta specifice pietei muncii. Drept urmare,
problematica ocuparii si somajului constituie o latura importanta a echilibrului
macroeconomic si o componenta indispensabila a politicilor macroeconomice si
macrosociale � este pertinenta, deci, afirmatia ca somajul este un dezechilibru
macrosocial.
Somajul este definit, �ntr-o prima aproximare, ca o stare negativa a populatiei
active disponibile care nu gaseste locuri de munca datorita distorsionarii
(dereglarii) relatiei dintre dezvoltarea economiei, ca sursa a cererii de munca, si
evolutia populatiei, ca sursa a ofertei de munca. Somajul este considerat, �n
conditiile contemporane, ca un dezechilibru al pietei nationale a muncii, adica un
dezechilibru �ntre cererea si oferta globale de munca.
Somerii sunt persoanele, din categoria populatiei active disponibile, care doresc
sa lucreze si cauta un loc de munca retribuit, pentru ca nu au �n mod curent un
astfel de loc de munca. Categoria somerilor cuprinde persoanele care si-au pierdut
locul de munca avut, precum si ofertantii de munca noi care nu gasesc unde sa se
angajeze.
Conform Biroului International al Muncii (BIM), somerii sunt persoanele cu varsta
minima de 15 ani care, �n cadrul perioadei de referinta, �ndeplinesc simultan
urmatoarele conditii:
a) nu au un loc de munca si nu desfasoara o activitate aducatoare de venituri;
b) sunt �n cautarea unui loc de munca, folosind, �n ultimele saptamani, diverse
metode pentru a-l gasi;
c) sunt �nscrise la agentia de ocupare sau formare profesionala sau la agentii
particulare de plasare, fac demersuri pentru a �ncepe o activitate economica pe
cont propriu, publica anunturi si raspunsuri la anunturi, fac apel la sindicate;
d) sunt disponibile sa �nceapa lucrul �n urmatoarele 15 zile, daca si-ar gasi
imediat un loc de munca.
Somerii includ, �nsa, pe langa persoanele enumerate mai sus, si urmatoarele doua
categorii:
a) persoanele fara loc de munca, disponibile sa lucreze, care asteapta sa fie
rechemate la lucru sau care au gasit un loc de munca si urmeaza sa �nceapa lucrul
la o data ulterioara perioadei de referinta;
b) persoanele care �n mod obisnuit fac parte din populatia inactiva (elevi,
studenti, pensionari), dar care au declarat ca sunt �n cautarea unui loc de munca
si sunt disponibile sa �nceapa lucrul.
Somerii �nregistrati sunt persoanele care au declarat ca �n perioada de referinta
erau �nscrise la agentiile de ocupare si formare profesionala (AOFP), indiferent
daca primeau sau nu ajutor de somaj, alocatie de sprijin sau alte forme de
protectie sociala.
�n termenii pietei muncii, somajul este un fenomen macroeconomic care reprezinta un
surplus relativ de populatie activa fata de aceea care ar putea fi angajata �n
conditii de rentabilitate impuse de piata concurentiala (imperfecta) � ocuparea
este functie de interesele si posibilitatile valorificarii capitalului (care nu
este �n proprietatea ofertantilor de munca).
Pe piata muncii se poate �ntalni fie o situatie de echilibru, care reflecta o
ocupare deplina a resurselor de munca, fie o situatie de dezechilibru, care
reflecta, de regula, subocuparea sau chiar supraocuparea resurselor de munca.
La un prim nivel al analizei se disting doua forme ale somajului, respectiv somajul
voluntar si somajul involuntar.
Somajul voluntar reprezinta persoanele neocupate pentru ca refuza salariul oferit
sau le este imposibil sa accepte acest salariu. Aceasta forma a somajului arata ca
sunt si persoane care nu se pot angaja �ntr-o activitate economica pentru ca
nivelul ridicat al salariului, stabilit prin negocieri colective, genereaza
reducerea cererii de munca.
Somajul voluntar include:
a) persoanele care, desi au un loc de munca, prefera sa �nceteze temporar
activitatea retribuita, considerand ca ajutorul de somaj le poate asigura un trai
corespunzator;
b) somerii care asteapta locuri de munca mai favorabile decat acelea pe care le-au
avut sau decat acelea pe care le ofera unitatile economico-sociale la un moment
dat;
c) persoanele casnice care, desi au hotarat sa se angajeze �ntr-o activitate
remunerata, amana angajarea din diverse motive, precum salariul sau distanta pana
la locul de munca.

Somajul involuntar include persoanele neocupate care ar fi dispuse sa lucreze chiar

si pentru un salariu nominal inferior celui existent, sperand ca nivelul salariului
va creste atunci cand va creste cererea efectiva de munca.
Somajul este abordat, de regula, prin prisma celui involuntar. Trebuie precizat,
�nsa, ca cresterea sau reducerea nivelului ocuparii nu se identifica automat cu
diminuarea sau cresterea nivelului somajului, pentru ca somajul trebuie analizat
mai complex, anume atat prin prisma mutatiilor care au loc �n ansamblul populatiei
active cat si prin prisma distributiei si duratei somajului �ntr-o tara, �ntr-un
context determinat de parametri economici, sectoriali si sociali.
Un aspect important al somajului este masurarea sau evaluarea sa.
Masurarea somajului este o problema de aproximare, de estimare a nivelului,
structurii, intensitatii si duratei sale. Cu toate acestea, �n statele dezvoltate
economic exista sisteme nationale (institutii specializate) care �nregistreaza
zilnic multiple caracteristici ale somajului, �n special modificarea nivelului si
structurilor sale, dupa metodologii specifice.
Caracteristicile principale ale somajului, �nregistrate, de regula, statistic,
sunt, �n principiu, urmatoarele:
a) nivelul, marimea sau proportia sa la un moment dat;
b) intensitatea sau taria cu care acesta se manifesta;
c) durata medie;
d) structura sau componenta dupa diverse criterii.
Durata somajului este intervalul de timp dintre momentul �ncetarii totale a
activitatii vechi (desfasurate) pana la re�nceperea normala a noii activitati.
Durata somajului difera de la o persoana la alta sau de la o categorie de persoane
la alta, motiv pentru care se opereaza cu durata medie a somajului. Aceasta se
determina functie de numarul somerilor si de ritmul intrarilor si iesirilor �n si
din somaj.
Numarul somerilor la un moment dat (�nceputul perioadei) se determina prin metode
statistice curente, dar miscarile ulterioare ale acestuia (intrarile si iesirile �n
si din somaj) necesita calculul corelat a unor marimi de intrare si de iesire.
Intrarile �n somaj cuprind: persoane concediate, persoane care au �ncheiat un ciclu
de �nvatamant, persoane casnice s.a.
Iesirile din somaj cuprind: persoane care gasesc locuri de munca, persoane care
prefera sa aiba grija de copii, persoane care emigreaza, persoane pensionate s.a.

5.INDICATORII
Indicatorii macroeconomici principali sunt considerati urmatorii:
- produsul intern brut (PIB);
- produsul intern net (PIN);
- produsul national brut (PNB);
- produsul national net (PNN);
- venitul national (VN).
Produsul intern brut (PIB) exprima valoarea adaugata bruta (VAB) a productiei
finale produsa �n decursul unei perioade de calcul, de obicei un an, de catre
agentii economici care �si desfasoara activitatea �n interiorul tarii (rezidenti si
nerezidenti).
Sunt frecvente trei metode de calcul a produsului intern brut, dupa cum urmeaza:
a) metoda de productie (sau a valorii adaugate) � conform acesteia, produsul intern
brut se determina ca diferenta �ntre produsul global brut (PGB) si consumul
intermediar (CI) pe ansamblul economiei nationale;
PIB (VAB) = PGB � CI
b) metoda veniturilor � potrivit acesteia, produsul intern brut se determina prin
�nsumarea veniturilor tuturor participantilor la productia sociala (amortizare,
salarii, profit, dobanzi, impozite nete, adica impozite platite ajustate cu
eventuale subventii primite);
c) metoda cheltuielilor � potrivit acesteia, produsul intern brut se determina prin
�nsumarea destinatiilor sale (consum final al gospodariilor sau menajelor, consum
final al organizatiilor publice si nonprofit, consum final guvernamental sau
public, formarea bruta de capital fix, variatia stocurilor, exportul net, respectiv
exporturi minus importuri).
Produsul intern net (PIN) exprima valoarea adaugata neta (VAN) a agentilor
economici, sectoarelor sau ramurilor economiei nationale. Se calculeaza ca
diferenta �ntre produsul intern brut (valoarea adaugata bruta) si amortizare
(consumul de capital fix sau deprecierea capitalului fix).
Produsul national exprima rezultatele activitatii de productie dupa criteriul
national, sub forma valorii productiei finale de bunuri economice realizate de
agentii economici nationali (factorii de productie nationali) indiferent unde �si
desfasoara activitatea, respectiv �n interiorul tarii sau �n afara granitelor
nationale.
Se determina prin corectarea (ajustarea) produsului intern brut cu soldul
relatiilor cu strainatatea (veniturile factorilor de productie nationali obtinute
�n strainatate minus veniturile factorilor de productie straini obtinute �n tara de
referinta).
Produsul national se prezinta ca produs national brut si ca produs national net.
Pentru determinarea produsului national net (PNN) se scade amortizarea din produsul
national brut (PNB).
Produsul national este mai mare sau mai mic decat produsul intern dupa cum
veniturile obtinute de agentii economici (factorii de productie) nationali �n
strainatate sunt mai mari sau mai mici decat veniturile obtinute de agentii
economici (factorii de productie) straini �n tara �n cauza. Produsul national net
�n pretul factorilor (PNNpf) exprima venitul national.
Indicatorii macroeconomici de rezultate se exprima �n preturi curente si �n preturi
comparabile (constante). Marimile �n preturi comparabile (preturi ale unei perioade
considerate de baza sau de referinta) se determina prin raportarea marimilor
nominale (�n preturi curente, ale anului curent) la un indice care reflecta
modificarea nivelului mediu general al preturilor. Indicele nivelului mediu general
al preturilor se numeste deflator.

6.DEZVOLTAREA DURABILA
2. TEORIA CRESTERII SI DEZVOLTARII ECONOMICE
Stiinta economica actuala se confrunta cu urmatoarea provocare: necesitatea de a
include, �n obiectul sau de studiu, fenomenele si procesele economico-sociale la
scara macroeconomiei deschisa interdependentelor generate de globalizare.
Consecinta acestui demers este aceea ca se pun bazele unei teorii a dezvoltarii din
perspectiva rationalitatii (resurse limitate) si a sperantei (bazata pe etica
egalitatii sanselor generatiilor prezente si viitoare).
Cresterea economica �nseamna o evolutie pozitiva, ascendenta a economiei nationale
sau a unui supersistem international-mondial, pe termen mediu si lung � aceasta nu
exclude �nsa oscilatii conjuncturale, chiar regrese economice temporare. Esentiala
este existenta unei tendinte de crestere reala pozitiva.
Cresterea economica este definita, de regula, ca majorare sustinuta, pe parcursul
uneia sau mai multor perioade �ndelungate, a unui indicator de dimensiune,
respectiv produsul global �n termeni reali, sau i se acorda semnificatia unei
evolutii pozitive, ascendenta a economiilor nationale, pe termen mediu si lung,
care nu exclude �nsa manifestarea unor oscilatii conjuncturale, stagnari si chiar
regrese economice temporare � se admite, dupa cum rezulta, ca un stat �nregistreaza
crestere economica daca urmeaza o tendinta de crestere pozitiva reala pe un orizont
de timp bine determinat.
Cresterea economica este asimilata, deci, expansiunii productiei sau produsului
intern brut potential al unei tari (calculat, �ndeosebi, pe locuitor).
Natiunile considera cresterea economica drept un obiectiv economic si politic
esential.
Coordonatele cresterii economice sunt urmatoarele:
a) se deruleaza �ntr-un anumit cadru spatial si temporal;
b) sub aspect cantitativ, rezultatele macroeconomice pot �nregistra, �n timp,
cresteri, stagnari si chiar scaderi;
c) este un proces neliniar (nu este un proces liniar).
Aceasta �nseamna ca:
a) cresterea economica este o miscare ascendenta a economiei, durabila si pe un
interval de timp suficient de mare, masurabila cu ajutorul unor indicatori
sintetici (produsul intern brut, produsul national brut, venitul national) �n
marimi globale si pe locuitor;
b) cresterea economica trebuie sa se reflecte �ntr-o sporire reala a productiei sau
a produsului intern (national) brut, �n sensul ca unei cresteri valorice trebuie
sa-i corespunda o sporire a masei de bunuri materiale si servicii;
c) cresterea economica trebuie �nteleasa ca un proces permanent, ireversibil si
care se auto�ntretine �ntr-un interval de timp rezonabil, ceea ce se traduce �n
faptul ca aceasta se finalizeaza �n modificari cumulative permanente ale
conditiilor de productie (investitii nete tot mai mari, tehnologii noi, calificare
superioara a lucratorilor etc.);
d) �n ultimul timp, cresterea economica este �nsotita, �nsa, si de modificari
structurale, reflectate �n schimbarea raporturilor dintre ramurile si sectoarele
economiei nationale;
e) cresterea economica actuala se bazeaza pe cresterea permanenta a randamentelor
factorilor de productie (productivi);
f) schimbarile cantitative si calitative care se produc �n economie ca rezultat al
cresterii economice se materializeaza �n amplificarea schimburilor comerciale cu
statele lumii, �n participarea activa la circuitul economic mondial;
g) cresterea economica vizeaza cu prioritate latura cantitativa a proceselor
implicate, dar nu poate fi rupta de finalitatea sociala a activitatilor economice,
de satisfacerea nevoilor umane.
Conceptele semnificative asociate cresterii economice sunt:
a) Cresterea economica zero: semnifica situatia �n care rezultatele economice
absolute si populatia sporesc �n aceeasi proportie (acelasi ritm) � nivelul
agregatelor pe locuitor ramane constant.
b) Cresterea economica negativa sau descresterea economica: este situatia �n care,
pentru un anumit timp, scade nivelul agregatelor macroeconomice pe locuitor, dar
sunt mentinute sub control o serie de corelatii fundamentale de echilibru;
c) Cresterea economica reala (propriu-zisa): semnifica situatia �n care rezultatele
economice absolute sporesc �ntr-un ritm mai mare decat sporeste populatia.
Pentru a �ntelege continutul procesului cresterii economice trebuie luate �n
considerare urmatoarele elemente:
a) cresterea economica este dependenta de dinamica macroeconomica (determinata de
factori specifici) si de dinamica demografica (conditionata de factori biologici si
sociali);
b) dinamica agregatelor trebuie privita pe termen lung pentru a delimita
expansiunea conjuncturala pe termen scurt de cresterea economica propriu-zisa;
c) cresterea economica are �n vedere agregatele reale;
d) sub aspect cantitativ, expresia sintetica a cresterii economice este ritmul
sporului produsului national brut real (PNBr) sau produsului intern brut real
(PIBr) pe locuitor.
�n concluzie, cresterea economica este definita ca:
a) un proces care desemneaza evolutia pozitiva (ascendenta) a economiei realizata
�n medie pe termen lung;
b) tendinta generala de sporire �n termeni reali a produsului national brut (PNB)
si venitului national (VN) total si pe locuitor, care nu exclude, �nsa, pe termen
scurt, oscilatii negative si stagnari ale acestora.
Dezvoltarea economica surprinde simultan aspecte cantitative, calitative si
structurale ale evolutiei economice, �n corelatie cu evolutia demografica si
problematica generala a omului, precum si evolutia echilibrului ecologic; pe langa
aspectul cantitativ surprins de cresterea economica, dezvoltarea economica pune
accent si pe implicatiile schimbarilor economice asupra nivelului de trai si
modului de viata, de gandire si de comportament al oamenilor, asupra eficientei
utilizarii resurselor si asupra mecanismelor de functionare a sistemului economic.
Dezvoltarea economica are un caracter multidimensional. Acesta consta �n
urmatoarele:
a) implica �n sine cresterea economica � nu exista proces de dezvoltare fara
cresterea agregatelor macroeconomice pe termen lung (pentru transformarea cresterii
�n dezvoltare sunt necesare �nsa transformari structural-calitative �n economie, �n
modul de trai si �n calitatea vietii). Raportul dezvoltare-crestere este ca de la
�ntreg la parte; orice dezvoltare presupune o crestere, dar nu orice crestere
�nseamna o dezvoltare (numai cea care antreneaza o modificare structural-calitativa
�n economie si �n calitatea vietii oamenilor);
b) are o conotatie istorica mai ampla � pe de o parte, surprinde procesul trecerii
economiei de la inferior la superior, inclusiv fluctuatiile temporare determinate
de diferite conjuncturi; pe de alta parte, desemneaza noile raporturi tehnico-
economice, economico-sociale si natural-umane care apar �n procesul cresterii;
c) poate fi definita, �n sens mai restrans, ca dezvoltare a factorilor de productie
(productivi);
d) se refera, cu deosebire, la progresele realizate �n raporturile agentilor
economici cu mediul lor actional, la structurile sociale si culturale (nu numai
tehnice) ale productiei si economiei �n totalitatea sa.
Progresul economic consta, �n esenta, �n urmatoarele:
a) schimbarea calitativa a continutului factorilor de productie (productivi) si a
relatiilor din viata economica, pentru a adapta economia exigentelor progresului
social, fie �ntr-o anumita etapa istorica si �ntr-o anumita tara, fie pe plan
mondial;
b) �naintarea economiei nationale de la inferior la superior (este deci un proces
istoric), care se manifesta, �n special, prin sporirea productivitatii muncii,
cresterea nivelului agregatelor macroeconomice calculate pe locuitor, �n conditiile
modernizarii structurilor economiei nationale (tehnologica, sectoriala, de ramura,
zonala, comerciala, financiar-bancara s.a.).
Factorii, tipurile si costurile cresterii economice
Caile cresterii economice nu sunt aceleasi, dar toate tarile care s-au dezvoltat
rapid prezinta cateva caracteristici comune.
Procesul de crestere sau dezvoltare economica se sprijina pe aceiasi patru piloni
esentiali, dupa cum urmeaza:
Resursele umane. Multi economisti considera ca elementul cel mai important al
cresterii economice �l constituie calitatea intrarilor din factorul munca -
aptitudinile, cunostintele si disciplina fortei de munca. �n economia mondiala,
orice alt element care participa la procesul de productie - bunurile de investitii,
materiile prime si tehnologia - poate fi cumparat sau �mprumutat. O tara poate sa
cumpere cele mai moderne echipamente de telecomunicatii, calculatoare, echipamente
de producere a energiei electrice si avioane de lupta. Aceste bunuri de investitii
pot fi �nsa utilizate si �ntretinute eficient numai de catre lucratori calificati
si bine pregatiti. �mbunatatirea gradului de instruire, a sanatatii si a
disciplinei, precum si posibilitatea de a folosi calculatoarele contribuie �n mare
masura la cresterea productivitatii muncii;
Resursele naturale. Acestea, si �n mod deosebit pamantul, reprezinta al doilea
factor traditional de productie. �n categoria resurselor naturale intra terenul
arabil, zacamintele de petrol si gaze naturale, padurile, apa si resursele
minerale. Este cunoscut faptul ca, �n ultimii ani, o serie de tari bogate �n
zacaminte, de exemplu, de petrol au reusit sa obtina venituri foarte mari aproape
exclusiv datorita acestora.
Tarile producatoare de petrol constituie �nsa exceptia, nu regula: �n economia
globalizata din ziua de astazi, posesia resurselor naturale nu determina �n mod
automat succesul sau esecul unei tari. Multe tari care nu dispun practic de resurse
naturale, cum ar fi Japonia, au progresat concentrandu-se asupra sectoarelor de
activitate care depind mai mult de munca si capital, decat de resursele indigene.
Hong Kong, de pilda, cu o suprafata de un milion de ori mai mica decat cea a
Rusiei, tara bogata �n resurse, �nregistreaza �n prezent un volum al comertului
international superior acesteia din uma;
Formarea capitalului. Lucratorii din tarile bogate manipuleaza un volum mult mai
mare de capital si, ca urmare, sunt mult mai productivi, desi mainile oamenilor
sunt aproximativ aceleasi. Acumularea capitalului impune �nsa, sacrificarea
consumului curent pe mai multi ani. Tarile care se dezvolta rapid tind sa
investeasca masiv �n productia de noi bunuri de investitii; �n tarile cu cea mai
rapida crestere economica, o pondere de 10-20% din venit intra �n procesul de
formare a capitalului. Multi economisti considera ca rata scazuta a economisirii
reprezinta o problema economica majora pentru o tara.
Capitalul nu �nseamna �nsa numai fabrici si calculatoare. Multe investitii sunt
facute exclusiv de catre stat, acestea constituind cadrul pentru dezvoltarea unui
sector privat puternic. Ele poarta numele de investitii de capital social general
si constau �n proiecte de mare amploare care trebuie realizate pentru ca
activitatea economica si comerciala sa se poata desfasura. Amintim constructia de
sosele, canale de irigatii si cai navigabile sau masurile din domeniul ocrotirii
sanatatii. Toate acestea implica investitii mari care tind sa fie indivizibile sau
globale si care se dovedesc uneori a avea randamente de scara din ce �n ce mai
mari. Adesea, aceste proiecte genereaza economii sau efecte externe pe care firmele
private nu le pot controla, guvernul are sarcina sa asigure realizarea acestor
investitii generale sau de infrastructura;
Progresul tehnic si inovatia. Pe langa cei trei piloni traditionali analizati
anterior, cresterea economica este determinata si de un al patrulea pilon, de
importanta vitala, anume tehnologia. Istoria arata foarte clar ca cresterea
economica nu este un simplu proces repetitiv, de adaugare a unor factori productivi
asemanatori la cei deja existenti. Se poate spune, mai degraba, ca un sir nesfarsit
de inventii si salturi tehnice au dus la o �mbunatatire substantiala a
posibilitatilor de productie ale Europei Occidentale, Americii de Nord si Japoniei.

Factorii cresterii economice exprima, �n substanta lor, forma concreta a

conditiilor (premiselor) cresterii economice �n ansamblul unei tari.
Conditiile cresterii economice desemneaza ansamblul elementelor potentiale de ordin
natural-material, uman, social-politic, economic, tehnico-stiintific, ecologic etc.
care permit si, �n anumite situatii, favorizeaza procesele de crestere economica
dintr-o tara.
Conditiile cresterii economice se mai numesc si premise ale acesteia pentru ca
�ndeplinesc rolul de cadru general, indispensabil declansarii si sustinerii
oricarei activitati economice.
�n categoria conditiilor cresterii economice sunt cuprinse:
- conditia umana;
- conditia natural-materiala;
- conditia ecologica;
- conditia politica;
- conditia educationala;
- conditia tehnico-stiintifica;
- conditia spiritual-comportamentala etc.
Transformarea conditiilor �n factori ai cresterii economice reprezinta rezultatul
unui proces complex, bazat pe ratiunea si vointa umana, pe �ncrederea �n stiinta si
�n certitudinea sperantei, care �ncorporeaza educatia si experienta de viata a
generatiilor, aflate atat sub exigentele limitarii resurselor cat si sub incidenta
certitudinii sperantei.
Factorii cresterii economice actioneaza direct, decisiv sau indirect, mediat.
Factorii cresterii economice cu actiune nemijlocita, directa, sunt:
- factorul uman (resursele de munca);
- factorul material (resursele naturale si echipamentele de productie acumulate);
-factorul informational-tehnologic si factorul institutional.
Factorii cresterii economice cu actiune mediata, indirecta sunt:
- rata investitiilor;
- cheltuielile de cercetare-dezvoltare;
- politicile financiara, monetara, bugetara si fiscala;
- capacitatea de absorbtie a pietei interne;
- schimburile internationale,
- politica ecologica etc.
Fiecare factor al cresterii economice trebuie abordat sub trei dimensiuni, dupa cum
urmeaza:
a) dimensiunea cantitativa � se refera la volumul global (aportul specific este de
natura pur extensiva);
b) dimensiunea calitativa � se refera la randamentul utilizarii (aportul specific
este de natura pur intensiva);
c) dimensiunea structurala � le potenteaza pe cele doua anterioare, functie de
proportiile �n care se �mbina diferitele categorii de factori.
Teoria economica evidentiaza doua tipuri fundamentale de crestere economica:
a) tipul extensiv � corespunde unei contributii preponderente a laturilor
cantitative a factorilor cresterii economice la crearea produsului national brut
(PNB) sau produsului intern brut (PIB) pe locuitor; caracterizeaza tarile cu nivel
scazut de dezvoltare; se bazeaza �n special pe acumulari sustinute, pe efort
investitional; implica, �n principiu, costuri ridicate economice, sociale si
ecologice;
b) tipul intensiv � este propriu economiilor avansate si corespunde unei
contributii preponderente a laturilor calitativ-structurale ale factorilor
cresterii economice la obtinerea produsului national brut (PNB) sau produsului
intern brut (PIB) pe locuitor; implica, de regula, costuri economice si ecologice
mai reduse; succede, �n principiu, tipului extensiv.
�ntre cele doua extreme este identificat �nsa si un tip intermediar de crestere
economica. Acesta corespunde unor contributii relativ comparabile ale laturilor
cantitative si calitative ale factorilor cresterii economice la obtinerea
produsului national brut (PNB) si produsului intern brut (PIB) pe locuitor; se
situeaza la granita dintre tipurile extensiv si intensiv si poate predomina, �ntr-o
economie, o perioada mai mare sau mai mica functie de factorii interni, dar si de
conjunctura mondiala.
Cresterea economica este benefica pentru societate �n ansamblul sau si pentru
fiecare individ �n parte. Cresterea economica este, �nsa, rezultatul actiunii umane
si, ca orice actiune umana (de dorit utila), necesita utilizarea si consumul unor
resurse, �ntr-o mare varietate de forme � cresterea economica genereaza, deci,
costuri materiale, umane, sociale etc.
Costurile cresterii economice decurg, asadar, din:
a) Alocarea unor resurse mai mari pentru sustinerea sa prin investitii �n capital
fix (pentru crearea de capacitati de productie noi, �nnoirea, perfectionarea si
retehnologizarea celor existente), �n concordanta cu evolutia progresului tehnic de
varf. Se apreciaza ca toate aceste investitii conduc la cresterea productivitatii
muncii (prin sporirea gradului sau de �nzestrare tehnica) si, pe termen lung, la
crearea de locuri de munca noi. Este posibil ca investitiile necesare ajustarilor
si restructurarilor sa implice si costuri personale ale celor afectati negativ prin
pierderea locurilor de munca, dislocari sociale, poluarea mediului;
b) Amplificarea modificarilor structurale, fapt care necesita ridicarea nivelului
de calificare si actualizarea pregatirii profesionale, precum si recalificarea sau
reprofilarea celor care sunt nevoiti sa-si schimbe activitatea datorita
restructurarilor. Aceasta presupune cresterea cheltuielilor pentru educatie si
sanatate, a investitiilor �n capitalul uman, cheltuieli si investitii care, de
multe ori, nu sunt urmate de rezultate benefice imediate.

8.GLOBALIZAREA
GLOBALIZAREA SI IMPACTUL ASUPRA SOCIETATII
1.1 Interpretari, concepte, abordari
Ce este globalizarea si ce impact are asupra societatii in care traim? Raspunsul la
aceasta intrebare nu vine deloc instantaneu, desi termenul de globalizare se afla
pe buzele multor oameni de stiinta, politicieni, economisti ,etc. , chiar oameni
simpli, care� in discutii aprinse, sustinute si interminabile incearca sa
descifereze inceputurile, cauzele, dimensiunile� dar mai ales efectele
globalizarii. Totusi putem afirma ca, inca nu exista o definitie a globalizarii
intr-o forma universal acceptata, si probabil nici definitiva. Motivul rezida in
faptul ca globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamica
variabila atingand domenii diverse ale unei societati. Ea poate fi un fenomen, o
ideologie, o strategie, sau toate la un loc.
��Globalizarea este termenul intrebuintat pentru a descrie un proces multicauzal
care are drept rezultat faptul ca evenimente care au loc intr-o parte a globului au
repercusiuni din ce in ce mai ample asupra societatilor si problemelor din alte
parti ale globului��[1]. Acum cateva decenii Marshall McLuhan a vorbit despre
�satul mondial� (the global village) surprinzand cu acea expresie esenta
fenomenului din zilele noastre: tehnologii ale informatiei care ne pun mai iute si
mai dens in legatura unii cu altii; comprimarea distantelor prin noi tehnologii;
inter-conectarea si cresterea dependentelor reciproce; integrarea pietelor
financiare si comerciale; internationalizarea crescanda a productiei (prin
intermediul firmelor cu activitate globala); aparitia unor probleme �planetare�,
care necesita abordari globale; raspandirea de comportamente si clisee presupuse a
exprima rationalitatea unui homo economicus ce nu cunoaste frontiere si emotii
(sentimente) �locale� -aparitia unui homo globalus); dezvoltarea de identitati
transnationale, etc
Dimensiuni si cauze ale �globalizarii
In analiza proceslui de globalizare se disting 5 dimensiuni diferite,
interdependente ce care nu pot fi delimitate in mod clar una de cealalta. Se
demonstreaza astfel ca globalizrea nu este doar un fenomen economic:
a.����� dimensiunea economica, despre care se vorbeste cel mai adesea, se regaseste
in: cresterea comertului si a investitiilor directe, globalizarea pietelor
financiare, productia integrata la nivel trans-national, corporatii trans-
nationale;
b.���� dimensiunea 'mediu ambiant', se refera la aparitia unor probleme globale
(cum ar fi incalzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau taierea padurilor
tropicale) care necesita o abordare globala;
c.����� dimensiunea sociala, retelele inovatoare de comunicare la mare distanta
(chat, e-mail) adaugandu-se comunitatilor traditionale precum familia sau
vecinatatea;
d.���� dimensiunea culturala, productiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot
in lume, iar �americanizarea� culturii mondiale este un fapt incontestabil.
Culturile regionale si locale nu trebuie sa dispara insa din aceasta cauza.
e.����� dimensiunea politica, globalizarea si concurenta la nivel local limiteaza
spatiul de actiune al politicilor nationale, multe probleme neputand fi rezolvate
corespunzator decat la nivel international, respectiv global. Prin urmare trebuie
gasite noi forme si arene politice;����������������������
Fenomenele complexe nu pot fi explicate decat daca avem in vedere mai multe cauze.
Acesta este singurul punct in care toata lumea este de acord in ceea ce priveste
globalizarea. La baza globalizarii stau o serie de procese economice care provoaca
mutatii atat in configuratia economiilor nationale, cat si in cea a economiei
mondiale.
Piata monetara
Necesitatea studierii pietei monetare, sub multiplele sale aspecte, decurge
din faptul ca economia de schimb, asa cum economia concurentiala moderna este, prin
definitie, o economie baneasca, o economie �n termeni monetari � activitatea
economico-sociala actuala presupune folosirea permanenta a banilor, prin mecanisme
specifice, sub diferitele lor forme si componente.
Banii reprezinta piatra de temelie a economiei moderne datorita functiilor pe care
le �ndeplinesc, �ntre care amintim, la un prim palier al analizei, functia de
masura a valorii, functia de mijloc de schimb si functia de tezaurizare a bogatiei.
Banii reprezinta orice instrument acceptat ca mijloc de schimb, �n mod deosebit
moneda �n circulatie si depozitele bancare. Bancnotele si monedele emise de
autoritatile monetare, �n special de bancile centrale sau institutele centrale de
emisiune, reprezinta numai o parte, destul de mica, a masei monetare. Restul sunt
depozite bancare, create initial �n sectorul bancar
Piata monetara se particularizeaza prin faptul ca obiectul sau de activitate
�l constituie tranzactiile implicate de moneda sub toate formele ei, precum si
mecanismele confruntarii �ntre solicitantii si ofertantii acestei marfi deosebite,
care este moneda.
Operatiunile specifice pietei monetare sunt:
a) plasarea si atragerea de fonduri banesti pe termen scurt;
b) acordarea si obtinerea de credite.