Basmul

· Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul redă o istorie sacră, el dezvăluie sacralitatea în

făpturile zeilor sau eroilor mitici.

· Aceasta presupune opţiunea pentru alegorie, care este o lege obligatorie a mitului pentru

că în spaţiul profan nu există termeni care să descrie o experienţă sacră şi pentru că mitul

trebuie să ascundă profanilor astfel de secrete.

· Basmul lui Creanga ascunde simboluri profunde deoarece, precum Nică a lui Ştefan a

Petrei, Harap-Alb se angajează într-o fascinantă aventura iniţiatica, întâmpinând aceleaşi

obstacole şi primejdii, cu menţiunea că în basm, limitele realului şi ale imposibilului sunt

învinse.

· Pornind de la caracterul mitic al drumului, al cărării a cărei origine metaforică s-a

pierdut demult, se poate vorbi de „drumul vieţii” ca despre o călătorie.

· Ca orice basm, „Povestea lui Harap-Alb” este o scriere fabuloasă, respectând principiul

conflictului bine-rău, personajul confruntându-se cu mai multe tipuri de rău: neputinţa de a

săvârşi fapte eroice, de a stăpâni timpul şi spaţiul, fiind nevoit să apeleze la calul năzdravan,

viclenia lumii reprezentată de Spân, lupta cu forţele naturii, cu ursul, cu cerbul, cu demonia

Împăratului Ros.

· Fiu al craiului şi nepot al lui Verde Împărat, Harap-Alb este ales de soartă să reunească

cele două jumataţi ale unui întreg, Binele şi Răul, yin şi yang-ul.

Prof. C. Marin 1
 · Cererea lui Verde Împărat reprezintă factorul perturbator al situaţiei iniţiale şi

determină parcurgerea drumului iniţiatic de cel mai mic dintre fiii Craiului (prezent motivul

împăratului fără urmaşi, dar şi cel al mezinului).

· Iniţierea constă în parcurgerea drumului de către erou de la profan la iniţiat, trecând

prin mai multe etape prezentate alegoric în basm, fiecare superioară celei precedente.

· Împrumutarea hainelor tatălui, a armelor şi calului din tinereţe simbolizează calităţile

spirituale ereditare, pe care Craiul la rândul lui iniţiat le-a transmis fiului. Găsirea calului tine

de metamorfoza sub semnul focului care reînnoieste, reînvie, purifică, având ca scop

dezvăluirea esenţei dincolo de aparenţă.

· Podul leagă sfârşitul împărăţiei de începutul unui spaţiu enigmatic, nesfârşit,

ameninţător, plin de păduri întortocheate, ce sugerează în cod mitologic obstacolele şi

labirintul.

· Craiul încearcă să vadă dacă fiii sunt capabili să pătrundă tainele necunoscutului care îi

aşteaptă dincolo de pod. Simbolismul podului marchează trecerea de la pământ la cer, de la

starea omenească la cea supraomeneasca, de la contingenţă la nemurire.

· Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea labirint, simbol ambivalent, al

morţii şi regenerării.

· Eroul este înşelat de puterea de convingere a Spânului şi aparent se pare că nu poate duce

la bun sfârşit iniţierea.

· Spânul poate fi interpretat ca apariţie a diavolului, iar tocmai manifestarea esenţei

raului determină apariţia personalităţii spirituale a lui Harap-Alb.

· Odată schimbul de identitate pronunţat când este închis în fântână, devenit slugă şi

pierzându-şi toate atuurile dobândite prin naştere, eroul intra în slujba Spanului prin

Prof. C. Marin 2
jurământ cavaleresc şi va învăţa umilinţa, va fi supus la probe decisive, dar mai ales i se va

pune la încercare cuvântul dat, adică onoarea.

· Fazele prin care trece relaţia Span – Harap – Alb de-a lungul basmului, este similară

fazelor prin care trece relaţia om- rău de-a lungul vieţii. Copil fiind, Harap-Alb nu auzise de

Spân, deci era pur şi nevinovat. În adolescenţă afla de la tata despre existanţa acestuia, iar în

timpul călătoriei devine sluga a Spânului, alegorie a faptului că a ajuns robul propriilor

păcate.

· La final, acesta este ucis de către cal, fapt ce ar reprezenta că după trecerea treptelor de

iniţiere, Harap-Alb înfrânge definitv păcatul.

· Se poate vorbi şi despre o alegorie viata-moarte; călătoria de iniţiere începe cu „moartea

în fântână” a fiului de Crai, urmată de „naşterea” lui Harap-Alb.

· În trecerea probelor este ajutat de animale miraculoase, albina, furnica şi Sf. Duminică.

Deasemenea, cei cinci tovarăşi cu care se va întovărăşi la drum, trăiesc într-o deplină

singurătate, fiind respinşi din zona umanului. Fiecăruia Harap-Alb îi face câte un portret în

care îmbina caricatura, hazul, grotescul, fabulosul şi realul. Personajele pot reprezenta

principiul „lumii pe dos” sau renunţarea la convenţii.

· Comportându-se ca nişte ţărani humulesteni, sfatosi şi şugubeţi, ei sunt personaje

simbolice; reprezintă de fapt, obstacolele pe care trebuie să le învingă omul în drumul său spre

fericire: propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerila, foamea-Flamanzila)

dar şi limitele materiale, obiective (timpul-Ochila, spatiul-Pasari-Lati-Lungila).

· Cu ajutorul apei vii şi apei moarte, eroul se intoarce în lumea celor vii ca iniţiat. De

asemenea este eliberat de sub jurământul Spanului.

Prof. C. Marin 3
 · Pe parcursul operei se face apel la simbolul oglinzii ce-l reflectă pe Harap-Alb; oglinda

reflectă adevărul, sinceritatea, conţinutul inimii şi al conştiinţei.

· Trecând la o altă parte a simbolului oglinzii se ajunge la mitul lui Narcis.

· Se poate afirma afirma în concluzie, ca moartea lui Harap-Alb este o experienţă a

eliberării de narcisism, deoarece Narcis, căzând în apă, este eliberat de căutarea idealului de

frumuseţe precum fusese blestemat, deci apa vie şi apa moartă cu care este stropit fiul de crai,

îl eliberează de calitatea de slugă pe care a fost obligat să o adopte.

Prof. C. Marin 4