Sunteți pe pagina 1din 6

Sfântul Ilie şi închinătorii la idoli de astăzi

În zilele Sfântului Ilie, acesta era la un moment dat, singurul prooroc care a
rămas în legea Domnului (III Regi 18, 22). Poate tocmai din această cauză, atât
de slăvit a fost Ilie, încât a fost înălţat la cer în car de foc. Curajul şi îndrăzneala
lui Ilie pentru Dumnezeu aveau să fie alese pentru a mustra culmea şi sfârşitul
rătăcirii de pe pământ: duhul lui Antihrist.
Astăzi, când vedem seceta lovind pământul, ne aducem aminte de aceste vremuri
ale Sfântului Ilie şi încercăm să căutăm dacă nu cumva ne aflăm şi noi în rândul
închinătorilor la idoli.
Care sunt închinările aduse diavolului în ziua de astăzi? Să încercăm o enumerare
începând cu cele mai frecvente şi terminând cu cele mai subtile:
Alcoolul. În cantitate mică poate fi medicament, însă extremele sunt ale
diavolului. O extremă: fără nici un strop de alcool - aparţine ereticilor care, în
războiul lor contra dreptei credinţe, vor să se folosească de propaganda
antialcoolică, împotriva aşa-zişilor ortodocşi, căzuţi în patima alcoolului şi care,
de fapt, sunt închinători la idoli, adică la diavol. Ereticii sunt orbi care uită că şi
Iisus Hristos Mântuitorul şi Apostolii au băut vin şi l-au binecuvântat. Ei se
rătăcesc necunoscând scripturile, care spun că: „vinul veseleşte inima omului"
(psalmii 10 3,16). Cealaltă extremă, excesul de alcool, a fost pentru omenire „o
ciumă" care a distrus o mare parte din oameni. Multă suferinţă a adus în lume
excesul de alcool pentru că, după ce omul se îmbată, îşi pierde minţile şi poate
face toate relele. Au fost vremuri când, în Rusia, starea de ebrietate constituia
infracţiune şi era pedepsită. O luptă împotriva răului este binevenită, numai că
astăzi, păcate foarte grave sunt tolerate sau, pur şi simplu, nu mai sunt
considerate păcate. Prostituţia, avorturile, adulterul, homosexualitatea şi celelalte
orgii erau pedepsite de lege cândva. Încet, însă, la nivelul legislativ se instalează
răul care a da mână liberă la toate drăcoveniile, iar dacă răul stăpâneşte.
Înseamnă că ne închinăm diavolului. Când stăpânirea lui va cuprinde toată
lumea, atunci este timpul lui Antihrist.
Tutunul. Diavolul, care scoate foc pe gură, şi-a găsit pe cei care vor să-l urmeze
în teribilism. Ca să fie mai convingător, a îmbinat teribilismul cu senzaţia care te
robeşte şi te face dependent. Mulţi încearcă să-l lase, dar după legarea de diavol
trebuie o luptă pe măsură, pe care mulţi o abandonează. Acolo unde diavolul a
câştigat teren, tutunul a intrat şi în Biserică, ceea ce i-a făcut pe unii să se
odihnească în patima fumatului, pe eretici să atace Biserica mai tare şi pe
ortodocşi să-i pună pe gânduri. Ceea ce s-a întâmplat cu Grecia, după intrarea
în U.E., ar trebui să-i determine să-şi schimbe părerea pe cei ce susţin astăzi, în
România, că dacă ne trăim credinţa, am putea schimba Europa. Fals: iată.
grecii sunt renumiţi pentru zelul lor tradiţionalist, lor li se datorează, în mare
parte, menţinerea Locurilor Sfinte din Israel, dar de când au intrat în U.E.,
modul de viaţă occidental i-a înghiţit. Cu atât mai mult îi va înghiţi pe
românii care confundă laşitatea cu bunătatea, îşi văd de treburile
lor şi votează cu aghiuţă, care le promite visuri nemaiauzite: le
promite că vor trăi bine în iadul pe care tocmai îl instalează pe
pământ. Alcoolul şi tutunul sunt droguri uşoare. Despre răul produs de către
alte droguri, mai tari, ştie toată lumea. Din păcate, sunt ţări care au legalizat şi
consumul de droguri tari, cu motivaţia că, văzând oamenii dezastrul
consumurilor de droguri, nu vor mai dori să le consume şi că o astfel de gândire
va da rezultate mai bune decât lupta cu drogurile. Foarte rău gândit, pentru că
aşa de uşor devin oamenii dependenţi de droguri şi aşa de mulţi au devenit
dependenţi fără să vrea, încât liberalizarea drogurilor va duce la demonizarea
lumii. Atât drogurile, cât şi tutunul, au apărut din insuflare diavolească.
Consumul de tutun era prezent în ritualurile popoarelor care aduceau jertfa
diavolului şi practicau fel de fel de vrăjitorii.
Televizorul. Sfântul Amfilohie de la Poceaev a trăit în zilele noastre şi a făcut
parte dintre ultimii Părinţi cu un har deosebit: tămăduia mulţime de oameni şi
ducea o viaţă de sfânt. Acest om bineplăcut lui Dumnezeu spunea că emisiunile
realizate la televiziune, golesc sufletul şi-l răpesc din calea mântuirii. După
urmărirea unor astfel de emisiuni, omul nu mai vrea să se roage, iar de se va
sili la rugăciune, atunci rugăciunea lui va fi, pur şi simplu, o rugăciune a
buzelor, iar inima va fi departe de Dumnezeu. O astfel de rugăciune, după
părerea părintelui, este spre osândă. În ultimul timp, vrăjitorii („tămăduitori
prin bioenergii”) lucrează cu stăruinţă asupra desăvârşirii sistemului de
manipulare a oamenilor prin televizor, radio, prin aparatură electronică, ştiind că
astfel, oamenii vor împlini foarte uşor voia celui rău.
Un alt sfânt a proorocit, cu mulţi ani în urmă. că diavolul va intra în casele
oamenilor printr-o cutie şi îşi va scoate coarnele pe acoperiş.
Într-o carte apărută la editura Evanghelismos, numită „Efectele televiziunii
asupra creierului uman", se face o demonstraţie, pe parcursul a 500 de pagini,
despre efectele dezastruoase ale televiziunii asupra omului. Autorii spun că sunt
conştienţi că nimeni nu va scoate televizorul din casă în urma citirii cărţii, dar
trebuie ca lumea să ştie adevărul.
Sunt şi alte cărţi care vorbesc despre efectele televizorului şi în care se arată că
astfel se schimbă buna-credinţă şi răul ia cu asalt lumea. Ce înseamnă
televizorul? Dependenţă, hipnoză, manipulare, desfrâu, destrăbălare, lene,
aroganţă, idolatrie. Prin televizor primim comenzi, fără ca noi să ne dăm seama.
Apoi, oamenii care cresc în faţa televizorului se dezvoltă diferit şi sunt dificili din
toate punctele de vedere. Dacă dezvoltarea celor care sunt deja maturi a mai prins
ceva din viaţa sănătoasă de altădată, din viaţa de la ţară, cu efortul ei benefic şi
curat, copiii de astăzi sunt în pericol de a fi educaţi de cutia demonică nelipsită
din orice casă. Bineînţeles că vor căuta să facă ceea ce văd, iar ceea ce văd este o
lume fără Dumnezeu. Se spune în cartea mai sus amintită, că creierul copiilor
care privesc mult la televizor se dezvoltă diferit. El se obişnuieşte cu o percepţie a
informaţiilor la care nu trebuie să facă nici un efort intelectual. Astfel, creierul va
fi mult mai slab şi nu va mai fi capabil să funcţioneze, la randamentul dorit, când
este vorba să citească, să fie atent, să înţeleagă.
Vorbeam de lumea fără de Dumnezeu ce se propovăduieşte prin intermediul
televiziunii. Emisiunile despre credinţă sunt un strop într-o mare de necuraţii.
Ele nu sunt urmărite nici de tineri, nici de copii şi sunt difuzate la o oră de slabă
audienţă sau când oamenii ar trebui să fie la biserică. Mulţi justifică lipsa
de la biserică spunând că urmăresc slujbele la radio sau la televizor,
însă este o prostie. Pe Hristos nu trebuie „să-L urmărim", ci trebuie
să I ne închinăm cu umilinţă. Dar aghiuţă, pentru a-şi face cât mai
credibilă oferta, face filme despre Hristos. Aici am ajuns: să-l
ascultăm pe diavol cum ni-l prezintă pe Hristos. La început ni-l
prezintă aşa cum ştim noi; după ce ne câştigă, ne mai arată unele
producţii curioase. Şi în unele şi în altele, actori cu viaţă depravată
ne arată cum arăta Hristos sau Maica Domnului, feţele lor pline de
întinăciuni vor să ne arate chipul dumnezeirii. „Filmele hulitoare le
prezintă ca să-şi bată joc de Hristos - spunea Sfântul Paisie
Aghioritul. O fac ca să spună: „Acesta a fost Hristos. Acum va veni
Mesia” şi apoi îl prezintă pe «Mesia» al lor. Într-acolo merg”.
Viaţa sănătoasă de la ţară este părăsită, iar viaţa la oraş nu ar avea nici un farmec
pentru omul închis între pereţi, dacă nu ar avea o cutie care să-i satisfacă
plăcerile vizuale prin care, bineînţeles, se antrenează şi celelalte.
Televizorul este piaţa de desfacere a idolilor. Oameni frumoşi şi mari ne
prezintă o fericire mincinoasă, pe când adevărul este că viaţa fiecăruia dintre ei
este o dramă plină de desfrâu, droguri şi deznădejde, cu toţi banii şi cu toată
frumuseţea lor.
Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, care îşi are sfintele moaşte întregi în Ţara Sfântă
Israel, a prins doar radioul şi l-a criticat în versurile sale, însă radioul nu
înseamnă nimic pe lângă televiziune.
Atunci când omul ia locul lui Dumnezeu, devine un idol care ascultă de voia sa şi
de insuflările mincinoase pe care le primeşte. Omul a fost insuflat în multe
invenţii pentru a-şi uşura viaţa, atunci când viaţa lui a devenit un calvar, după
căderea din rai. De ce a căzut din rai? A primit insuflarea mincinoasă, care,
printre altele, îi spunea: „vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă”. Eva a fost primul
savant şi a descoperit păcatul. Apoi, după cădere, aceeaşi insuflare încearcă să
câştige încrederea primilor oameni prin unele înlesniri menite să le uşureze
canonul vieţii. Apar uneltele, dar apar şi armele. Câteva mii de ani ştiinţa a
înaintat cu pas de melc pentru ca doar în câţiva ani, în secolul XX, să cunoască
o dezvoltare fără precedent. A înflorit mlădiţa ştiinţei şi iată că au început să
apară şi roadele. Cum ştim dacă ştiinţa este bună sau rea? Pomul se cunoaşte
după roadele sale, iar caracterul predominant al consecinţelor dezvoltării
ştiinţei este unul destructibil. Chiar lucrurile care par bune, care instalează
modernismul şi comoditatea, sunt o mare pagubă pentru omul care se află pe
pământ un timp scurt, cu scopul de a se pocăi. Despre arme nu mai vorbim, la fel
despre industria poluantă. Totul duce la distrugerea vieţii pe pământ. Dacă n-ar
fi înflorit ştiinţa, omenirea mergea înainte ca şi până acum, însă această
schimbare la 180 de grade a evoluţiei lucrurilor pe pământ ne introduce în
apocalipsa ultimilor ani ai Pământului. Industrializarea a dus la încălzirea
climei Pământului. Vedem cu ochii noştri cum clima s-a schimbat, iar
fenomenele fatale au început să se manifeste. Dezvoltarea ştiinţei face ca mulţi
să nege existenţa lui Dumnezeu. Viteza nu a adus o îmbunătăţire a vieţii, ci a
adus stresul. Apoi, cu o viteză uimitoare, răul se răspândeşte prin noile
tehnologii. Gândirea raţional-ştiinţifică înlătură credinţa, tolerează şi chiar
încurajează patimile păcătoase. Aşa-zişii „binefăcători ai omenirii"
ocupă lumea, cu scopul de a o proteja. Cât de mult au fost protejaţi
irakienii, am văzut cu toţii. S-a văzut că protejarea oamenilor nu
înseamnă nimic pentru cei puternici, ci ei îşi protejează interesele.
Apoi, invocând drepturile omului, spun: de ce trebuie să fie religia obligatorie în
şcoală? Adică copilul este obligat să înveţe teoria evoluţionistă, teoria
materialistă, dar adevărata teorie - cea care arată că Dumnezeu a creat lumea, că
suntem aici pe acest pământ în trecere şi că scopul vieţii este să ne întoarcem la
Dumnezeu, de la care am căzut - adevăratul sens al vieţii şi credinţa sănătoasă nu
trebuie s-o înveţe.
Se spune, într-o povestioară, că un om a văzut un cocor rănit. L-a luat şi l-a
îngrijit până s-a tămăduit, şi apoi i-a dat drumul. În semn de recunoştinţă,
cocorul i-a adus un dar foarte preţios. Un bogat a văzut întâmplarea şi a râvnit şi
el la un aşa dar. Însă nu ştia cum să facă, pentru că cocorul era sănătos. Aşa că a
luat un par şi a lovit cocorul, apoi l-a luat ca să-l tămăduiască. Ştiinţa este acel
bogat care a lovit lumea aceasta, iar acum ..chipurile" o îngrijeşte. Toate bolile
au venit după căderea omului, iar căderea omului a venit după mâncarea din
rodul despre care se credea că dă ştiinţă. Ştiinţa rodului mâncat a fost amară, iar
culmea evenimentelor pe care le vedem astăzi în lume sunt din acelaşi rod amar.
Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „animalele fac mai puţin rău decât omul,
pentru că nu au minte" şi că „de la cărturari va veni căderea".
În lumea credinţei, primirea insuflărilor mincinoase a dus la erezii. Şi aceasta tot
o închinare la idoli este şi încă una dintre cele mai grele. Duhul rău este foarte
viclean şi bineînţeles, nicidecum nu arată a avea vreo intenţie rea.
Se vorbeşte astăzi despre explicarea ştiinţifică a unor lucruri teologice şi de o
colaborare între teologi şi oamenii de ştiinţă. Spun ei că omului de astăzi nu-i poţi
spune că fecioria este bună pentru că aşa ne-au învăţat Sfinţii Părinţi, ci trebuie
să-l lămureşti pe om cu argumente ştiinţifice. Ceea ce spun Sfinţii Părinţi nu mai
înseamnă nimic pentru omul de astăzi, zic ei. Este o teorie falsă pentru că, dacă
exemplul lui Hristos, al Maicii Domnului, al apostolilor nu înseamnă nimic
pentru ei, atunci n-au decât să înţeleagă ştiinţific gradul de confort din cazanul cu
smoală.
Consecinţele introducerii raţionalismului în religie le vedem la catolici. Ele sunt
cădere, erezie, ateism.
Tot un duh viclean este şi aşa-zisa îmbunătăţire sau corectare a Cărţilor Sfinte.
Bine este să citim cărţile canonice rânduite de Sfinţii Părinţi şi să ne ferim de
blasfemiile care apar. Bine este să lăsăm Sfânta Scriptură aşa cum au tradus-o cei
care au trăit mai demult un duh mai sănătos. Diavolul ne dă la început lucruri
care par bune, iar când ne câştigă încrederea, vin rătăcirile. Aşa a făcut cu
filmele despre Iisus, aşa a făcut în general cu televiziunea şi ştiinţa, aşa va face
şi cu aşa-zisele noi descoperiri despre Sfânta Scriptură. De aceea, Sfântul
Iustin Popovici, din Serbia, nu este de acord cu convocarea unui nou
sinod mondial. Dacă nu mai trăim harul, hotărârile de acolo vor fi
lumeşti şi foarte dăunătoare.
Duh viclean este rugăciunea comună şi gândirea ecumenistă. Acolo, oameni care
nu sunt capabili să-şi iubească aproapele, vorbesc despre dragostea faţă de cei de
alte credinţe. Ei contrazic învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi însăşi pilda
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul a mustrat aspru minciuna şi
făţărnicia, nicicum nu a căutat să se unească cu ele. Ereticii trebuie să se lepede
de hulele care le aduc adevărului; nimic altceva nu-i ajută. Toţi să fie una, dar în
adevăr nu în minciună. Altfel, ortodocşii care i-au parte la aceste manifestări vor
fi una cu ereticii.
Duh viclean este unirea naţiunilor. Cum va fi aceasta, într-o vreme când nu ne
mai înţelegem om cu om? Va fi o destabilizare totală, în care noua dictatură,
foarte „binefăcătoare", va face pe jandarmul.
Spuneam că răul a lovit lumea, iar acum se arată că se îngrijeşte de ea. Apar boli
grele la animale, pentru a se da prilej la un control strict şi la interdicţii atât la
animale, cât şi la toate produsele. Apare codul barat, care deţine informaţii
despre lucrul respectiv: periuţă de dinţi, carte, animal şi mai apoi, omul. Când
oamenii vor avea cod barat, atunci are loc recensământul lor. Specialiştii ne spun
că cele trei liniuţe mai lungi din codul barat, de la început, mijloc şi sfârşit,
reprezintă fiecare câte un 6, iar Sfântul Paisie Aghioritul ne spune că cine va
primi buletinul cu codul barat este ca şi cum s-ar închina diavolului, căci
semnează pentru el. Adică semnează pentru antihrist, ale cărui însemne sunt
acele trei linii mai lungi care formează numărul 666. Codul barat deţine foarte
multe informaţii despre persoana respectivă, acesta fiind, de fapt. un
recensământ foarte drastic şi un început al împlinirii proorociei Sfântului
Lavrentie al Cernigovului (vezi la Deşertăciunea Lumii II pag 154).
Următoarea fază este atunci când se va încrusta codul barat pe mână sau pe
frunte (probabil cu laser şi va fi nevăzut sau abia perceptibil, ca să poată fi citit cu
scanerul) sau se vor implanta microcipuri. Nu vor mai fi bani lichizi şi cine nu va
avea aceste implantări diavoleşti, adică însemnele fiarei, nu va putea cumpăra
sau vinde (Apocalipsa 13, 16-17). Ca să nu primească însemnele şi să poată trăi,
oamenii vor trebui să aibă pe lângă casă câteva animale. Însă, oricum va fi
prigoană, iar ideea nu este să supravieţuim, ci să ne mântuim
sufletele.
Oamenii sunt astăzi aşa de împătimiţi, încât închinarea la idoli (patimi) atinge
culmea. De aceea, curând vor veni vremuri grele, în care fiecare om poate să se
răscumpere, căci primind mucenicia în vreme de încercare, ne vom câştiga
sufletele.
Toţi slujitorii Domnului care vor primi minciuna în aceste vremuri vor deveni
închinători la diavol, iar biserica va rămâne în cei care vor păstra adevărul
scripturistic şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, chiar dacă ar rămâne numai doi
sau trei.

Ieromonah IOAN BULIGA-"DEŞERTĂCIUNILE LUMII"

S-ar putea să vă placă și