Născut pe 19 februarie 1876, in județul Gorj, la Hobița, al șaselea copil al lui Radu Nicolae

și Maria Brâncuși, Constantin Brâncuși a avut grijă de turma familiei, lucrând mai târziu pentru
alții în munții Carpați. Tânărul păstor a învățat astfel să sculpteze în lemn arta populară rurală
folosită pentru a produce linguri, butoaie de brânză, picioare de pat, fațade de casă împodobite de
gravuri, păstrând în port și în stilul de viață simplitatea originilor sale. Lucrările ulterioare ale lui
Brâncuși au fost influențate de aceasta simplitate populară.
Păstrând pasiunea pentru lucru în lemn, Brâncuși a confecționează o vioară doar din
lucrurile găsite în prăvălia unde lucra, fiind astfel înscris la Școala de Arte ș Meserii din Craiova
(1894-1898) pentru cultivarea talentului său.
Aici, Constantin Brâncuși face primii pași în îndeplinirea celei mai mari ambiții, aceea de
a deveni sculptor. Acesta este remarcat de tatăl profesorului Dimitrie Gerota, preotul Dimitrie
Constantin Gerota, care îl încurajează să urmeze cursurile Școlii Naționale de Arte și Meserii din
București pe care le termină în 1902.
Primește prima comanda în 1903, a unui monument public, bustul generalului medic Carol
Davila, acesta fiind instalat la Spitalul Militar din București și reprezentând singurul monument
public al lui Constantin Brâncuși din București. Bustul a fost comandat de un consiliu format din
Dimitrie Gerota, fostul său profesor, pentru a-l ajuta pe Brâncuși să plătească drumul până la Paris.
Pentru monument, plata avea să se facă în două tranșe, prima jumătate înainte să înceapă lucrarea,
iar cea de-a doua, după ce avea să termine. La finalul lucrării, aceasta a fost prezentată consiliului,
însă opiniile membrilor consiliului au fost nesatisfăcătoare, având comentarii despre
caracteristicile fizice ale generalului, cerând, spre exemplu, micșorarea nasului sau repoziționarea
epoleților. Deranjat din cauza neputinței consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă fără a
mai aștepta a doua tranșă a banilor, decizând sa parcurgă pe jos drumul către Paris.1
Înainte de a pleca spre Paris, a trecut prin Hobița pentru a-și lua rămas bun de la familie.
Și-a continuat drumul, însă, pentru o perioadă s-a oprit la Viena, aici lucrând ca decorator de
mobilier într-un atelier. Tot la Viena a început vizitarea muzeelor cu operă de artă inaccesibile în
România, făcând cunoștință cu sculpturile egiptene ce i-au influențat opera mai târziu.2
A plecat din Viena spre München în 1904, dar după șase luni merge pe jos prin Bavaria și
Elveția, până la Langres, în Franța. În apropiere de Lunéville este primit la un spital de maici,

1
Vasile G. Paleologul, Tinerețea lui Constantin Brâncuși, Editura Tineretului, 1967, p. 34
2
Ibidem, p. 34
deoarece, în urma unei ploi torențiale, capătă o pneumonie infecțioasă. După o perioadă de
recuperare, Brâncuși parcurge restul drumului până la Paris cu trenul, gândindu-se că nu mai are
puterile și nici timpul necesar parcurgerii drumului pe jos.
Reușește la concursul de admitere pentru prestigioasa École Nationale Supérieure des
Beaux-Arts, în 1905, unde lucrează la atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când părăsește
școala. Brâncuși refuză să lucreze în atelierul lui Auguste Rodin ca practician, spunând că: „Rien
ne pousse à l’ombre des grands arbres”3.
În 1906, Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată în Paris la Société Nationale des
Beaux-Arts și la Salon d’Automne. Creează prima versiune a Sărutului în 1907, temă pe care o
reia sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta sărutului, parte a ansamblului
monumental din Târgu Jiu. Închiriază în 1907 un atelier și începe să lucreze la Rugăciunea,
comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în cimitirul din Buzău – „Dumbrava”.
Revine în România în anul 1909 pentru a participa la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și
arhitectură”. Juriul îi acordă premiul II lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu –
Sion. Anastase Simu, colecționar de artă, cumpără sculptura Somnul, iar Ministerul Instrucțiunii
Publice achiziționează bustul în ghips al pictorului Nicolae Dărăscu.
Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession
Gallery din New York City în 1914, aceasta provocând o enormă senzație. Mai multe lucrări sunt
cumpărate de colecționarul american John Quin, asigurându-i o existență materială prielnică
creației artistice. Ministrul de interne al României respinge în același an proiectul monumentului
lui Spiru Haret comandat cu un an înainte, însă Brâncuși păstrează lucrarea în atelier, numind-o
Fântâna lui Narcis. În 1919 apare la Paris primul volum „La Roumanie en images” în care se
regăsesc reproduceri după cinci lucrări ale lui Brâncuși. Un an mai târziu participă la expoziția
lucrării „La Section d’Or” din Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil
Ressu în România, la „Festivalul Dada” unde semnează manifestul intitulat „Contre Cubisme,
Contre Dadisme”. Apare în 1921, în revista „Little Review” din New York, primul studiu de
amploare cu reproducerile a 24 de lucrări ale lui Brâncuși, semnat de poetul american Ezra Poud,
al cărui portret avea să îl realizeze mai târziu.

3
La umbra marilor copaci nu crește nimic.