Daniel Bradea

Tecuci, file de istorie

Ediția a II-a, revăzută și adăugită

Iași 2019
Coperta: Aida Zaharia
Foto coperta 1: Notabilitățile orașului Tecuci, fotografiate în
grup, în jurul anului 1880. Reproducere după ,,Ilustrațiunea
Română, nr. 42, an VI, 10 octombrie 1934, p.12.
 Daniel Bradea

Tecuci, file de istorie

Ediția a II-a, revăzută și adăugită

Iași 2019
 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
BRADEA, DANIEL
Tecuci, file de istorie/ Daniel Bradea. - Ed. a 2-a, rev.
si adaug.. - Iasi : StudIS, 2019
ISBN 978-606-48-0208-8

908

Editura StudIS Iași

adicenter@yahoo.com
Iasi, Sos. Stefan cel Mare, nr.5
Tel./fax: 0232.217.754

Copyright © 2019. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt

rezervate autorul
 Despre scrisoarea domnească
din 1 septembrie 1435 *

Scrisoarea domnească din 1 septembrie 1435 este

un document important pentru istoria Tecuciului deoarece
atestă documentar, pentru prima oară, atât oraşul, cât şi
ţinutul Tecuci.
Istorici din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat
de noi au analizat organizarea administrativă a Moldovei
medievale, emiţând puncte de vedere şi studii în care au
făcut referire şi la documentul pus acum în discuție,
cu scopul de a da interpretări şi explicaţii cât mai
pertinente, mai ales că, pentru perioada la care se face
referire, sursa documentară este foarte săracă.
Pentru orice istoric care analizează acest
document nu este deloc simplu având în vedere opiniile
contradictorii exprimate în ceea ce priveşte traducerea în
limba română a termenului slavonesc volost. Cum orice
istoric trebuie să folosească informații admise și verificate,
în aceste condiții, o discuție mai amplă este absolut
necesară pentru lămurirea tuturor aspectelor referitoare la
această problemă.
Documentul a fost publicat în slavonă în Zapiski
Odesskaro Odizestya Istoria i drebkostei la
rubrica ,,Materiale gilde Istoria Moldavie” (Material
pentru istoria Moldovei), Tom IV, pp. 323-351, Odessa,
1858, precum şi în colecţia de documente

92
,,Ulijanitzkij” (Materiale pentru istoria relaţiunilor
reciproce dintre Rusia, Polonia, Moldova, Ţara
Românească şi Turcia în secolele XIV- XV, Moscova,
1887, p. 44). Din aceste colecții de documente slavoneşti
istorici precum Nicolae Iorga1, A. D. Xenopol 2 şi
Alexandru Papadopol Calimah3 au preluat acest act şi în

* Textul a fost publicat într-o formă ușor modificată pe blogul

,,Tecuci colt de rai”, în octombrie 2013, fiind conceput după apariția
articolului Tecuci, 578 de ani de la atestarea documentară, în
,,Tecuceanul”, an 1, nr. 4, septembrie 2013, p. 5, în care se susținea
,,cu tărie, că scrisoarea lui Iliaș face referire doar la orașul Tecuci și
la ocolul său, nu la întreg ținutul”.
1
Nicolae Iorga, Istoria poporului românesc, vol. II, Ed. ,,Casei
Şcoalelor” 1922, p. 83-84: ,,Totuşi după câteva bătălii fraţii încheiară
în August 1435 un tratat care acorda amândurora acelaşi titlu de
Domn al ţării Moldoveneşti; conform acestuia Ilie îşi culegea
veniturile din partea de Miazănoapte a ţării, iar Ştefan din ţinuturile
Vaslui, Bârlad, Tecuciu, Olteni, Covurlui şi Chilia”.
2
A.D. Xenopol, Istoria Romînilor din Dacia Traiană, vol.2, part.III,
1889, Iaşi, p. 166. În nota 6, autorul ne spune că actul slavon se gaseşte
în ,, Ulijanitzkij”, p. 44: ,,Domn titular al Moldovei rămîne Ilie, cu
capitala şi reşedinţa în Suceava, iar Ştefan primeşte ca danie,
oarecum în felul daniilor de moşii, o întinsă bucată de ţară în partea
sudică a Moldovei cu oraşul Kilia şi ţinuturile Covurluiului, Tecuciu,
Oltenii şi Vasluiu, spunînd Ilie în documentul de împăcare, că să fie
aceste părţi lui Ştefan uric nestrămutat în veac”.
3
Alexandru Papadopol Calimah, Două acte vechi în ,,Convorbiri
Literare’’, anul XV, nr.5, 1 august,1881, p. 186: ,,Lui Vladislav, cu
mila lui Dumnezeu, strălucitului Rege al Poloniei, Lituaniei, Rusiei şi
al altor multe ţeri Domn,- slujbă credincioasă în tot ciasul de la Iliaş
Voevod Domnul ţerii Moldovei !- Încunoştiinţăm pe Graţia Voastră
că Noi cu fratele nostru Ştefan-Voevod ne am unit şi ne-am împăcat şi
vom rămâne în această pace în vecii vecinici; ear sacrei corone
Polone a Graţiei Voastre vom sluji amândoi cu credinţă în veci, fără
înşelăciune şi fără viclenie contra ori cărui duşman al Vostru. Deci
noi am dat iubitului nostru frate Ştefan Voevod, din ţara noastră
93
lucrările lor au dat termenului volost înţelesul
de ţinut. De altfel, Alexandru Papadopol Calimah este
primul care a publicat o traducere integrală a acestui
document, în articolul Două acte vechi din
revista ,,Convorbiri Literare”, anul XV, nr. 5, 1 august,
1881, p. 186. Menționez şi lucrările publicate de
Constantin Brătescu4,

părintească stăpânire peste oraşul Chilia cu vama şi cu lacurile care

atărnă de acel oraş, şi peste oraşul Vaslui şi ţinutul aternat de acel
oraş, şi i-am dat stăpânire de aice peste oraşul Bârladului cu tot
ţinutul şi cu morile Covurluiului, şi peste oraşul Tecuci cu tot ţinutul,
şi peste Olteni. Aceste să-i fie lui, iubitului nostru frate Ştefan Voevod,
uric cu toate veniturile neclintit niciodinioară, în veci pe timpul vieţii
noastre. Ear cine nu ar vroi să stee în această unire şi ar strica pacea,
Graţia Voastră şi ori care om bun să se scoale asupra lui şi să-l
pedepsească ca pe un om vinovat şi ca pe un călcător.- Şi spre mai
mare tărie noi ne-am legat între noi şi am jurat pe cinstita Cruce şi pe
toţi Sfinţii, şi ne-am dat înscris între noi cu peceţile noastre. Ear cine
nu se va ţine de aceasta sau va sfărma-o, unul ca acela să fie blăstemat
de Dumnezeu şi de precinstita Maica lui Dumnezeu şi de cei patru
Evanghelişti şi de cei doisprezece apostoli şi de cei una sută
optsprezece purtători de-Dumnezeu sfinţi părinţi de la Nikea, şi să fie
blăstemat de toţi sfinţii, şi să fie ca Iuda şi ca Arie, şi să aibă soarta
lor şi sângele lui Christos să fie peste el şi peste copiii lui.- Şi spre mai
multă putere noi am poruncit credincioasei slugei noastre lui Diniță
Logofetul să scrie această carte şi să aterne de ea pecetea
noastră.- Au scris Iacuş gramaticul în Suceava, la anii 6943*)
Septembre.” *Adică la 1435 (nota A. P. Calimah). Documentul a
fost publicat prima dată în Zapiski Odesskaro Odizestya Istoria i
drebkostei, la rubrica ,,Materiale gilde Istoria Moldavie’’ (Material
pentru istoria Moldovei),Tom IV, p. 323-351, Odessa, 1858. ,,Din
această colecţiune noi l-am tradus româneşte din cuvânt în cuvânt, de
pe limba slavonică”, menționează Alexandru Papadopol Calimah.
4
Constantin Brătescu, Valuri, hotare și tranșee basarabene,
în ,,Revista Istorică”, an IV, nr. 11-12, 1918, p. 124: ,,Și noi am dat
scumpului nostru frate Ștefan Voevod din moșia noastră Ținutul
94
Teodor Bălan5 şi Ioan C. Filitti6 în care termenul volost a
primit, de asemenea, înţelesul de ţinut.
Spre zilele noastre şi au exprimat păreri sau au
scris studii referitoare la organizarea administrativă a
Moldovei medievale, unde au făcut aprecieri cu privire la
documentul pus acum în discuție, Dumitru Ciurea7, Leon
Şimanschi8,

anume: orașul Chilia și cu vama și cu iezerele, care aparțin către

acest oraș, și locul Vasluiului și Ținutul care aparține către acest loc
și Ținutul de la Tutova și tîrgul Bârladului cu tot Ținutul și morile
Covurluiului și locul Tecuciu cu tot ținutul și Oltenii”.
5
Teodor Bălan, Vornicia în Moldova, în ,,Codrul Cosminului” VII,
1931, Cernăuţi p. 8: ,,Când, la 1435, se împacă fraţii Ilie şi Ştefan, fii
lui Alexandru cel Bun, Ştefan primeşte între altele oraşul Vaslui cu
ţinutul care se ţine de el, târgul Bârlad cu tot ţinutul şi oraşul Tecuci
cu tot ţinutul”... ,,Pentru ţinut se zice pe lîngă volost şi derjava”
(Ibidem, p. 83).
6
Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a
Principatelor Române, studiu publicat în ,,Revista de drept public”,
1934-5, Bucureşti, 1935, p. 18: ,, În Moldova – în acest principat,
teritoriul apare împărţit în volost sau derjava, adică ţinuturi,
dependente de câte un oraş sau cetate”... ,, Este de observat că în
Moldova, cele mai multe ţinuturi poartă numele oraşelor de reşedinţă,
ceea ce arată că acestea au preexistat’’ (Ibidem, p. 19).
7
În studiul Organizarea administrativă a statului feudal Moldova
(sec. XIV-
XVIII), „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol
din Iaşi”, Tom II, 1965, arată că: ,,prin actul din1435, septembrie 1,
Iliaş Voievod notifica regelui polon reconcilierea cu fratele său
Ştefan. Aici sunt menţionate ţinuturile şi teritoriile care i-au fost
repartizate (lui Ştefan n.n.), târgul Vasluiului cu ţinutul (volost),
târgul Bârlad cu tot ţinutul (volost), morile de la Covurlui, Târgu
(misto) Tecuci cu tot ţinutul (volost) şi Oltenii’’.
8
Leon Şimanschi, Criza politică din Moldova dintre anii 1432 şi
1437, „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol din
Iaşi”, XXXIII, 1996, p. 25: ,,...înscăunat în Suceava, Iliaş îi dăruia lui
95
Adrian Macovei9, Ion T. Sion10 care, și ei, au considerat că
volost înseamnă ținut și nu ocol.
Primul care a redat slavonescul volost prin
românescul ocol este Gheorghe Ghibănescu11 în ,,Surete şi
Izvoade”, vol. XV, Iaşi, 1926, p. 5 12, dar acesta a trecut

Ştefan spre administrare mai multe ţinuturi sudice (Chilia,Vaslui,

Tutova, Tecuci şi Covurlui)’’.
9
Adrian Macovei, în Organizarea administrativ – teritorială a
Moldovei între anii 1832 şi 1862 (I), AIIA, 1982, p. 357, precizează
că dacă până la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare sunt menţionate
documentar, într-un act din 1435, doar ţinuturile Chilia, Vaslui,
Tutova, Bârlad şi Tecuci după anul 1457 şi până în 1566, de când
există prima listă completă a unităţilor administrative ale Moldovei
mai apar 17 ţinuturi.
10
Precizării cu privire la documentul de atestare a Tecuciului
(,,Observator T”, an III, nr. 151, 21-27 septembrie, 1995, p.3),
Marginalii la lucrările legate de istoria Tecuciului (,,Arhiva
Moldaviae”, revista Arhivelor Naționale Iași, vol. I, 2009, pp. 401-
416), Gânduri despre Tecuciul de altădată (,,Observator cultural”, nr.
1, ianuarie 2005, p. 3).
11
Gheorghe Ghibănescu, ,,Surete şi Izvoade”, vol. XV, Iaşi, 1926, p.
5, ,, …iar noi înşine am dat milei Sale fratelui nostru Ştefan Voevod
din ale noastre ţinuturi anume: Cetatea Chiliei, cu vama şi cu ozere
care atârnă de această cetate şi locul Vaslui şi ocolul care către acest
loc ascultă şi ţinutul de la Tutova şi târgul Bârladului cu tot ocolul şi
cu morile de la Covurlui şi locul Tecuci cu tot ocolul şi Oltenii”.
12
În revista ,,Ioan Neculce”(fascicola VI, 1926-1927, Institutul de arte
grafice ,,Viața Românescă”, Iași, pp. 378-380), Mihai Costăchescu
face o recenzie a acestei lucrări și chiar menționează această traducere
a scrisorii domnești din 1435: ,,În 1435 Sept. 1, se întâlnește locul
Vaslui și ocolul către care acest loc ascultă <<tot asemenea, cu
Bârladul și Tecuciul>>”. Nu știm dacă Mihai Costăchescu s-a
inspirat de aici, atunci când a dat înțelesul de ocol termenului volost,
dar publicarea documentului de către Gheorghe Ghibănescu nu este
menționată la indicațiile privind edițiile anterioare. P. P. Panaitescu
(Revista Istorică Română, vol. 2, fasc. IV, 1932, p. 411-414), chiar dă
96
practic neobservat. Cel mai des citat în lucrările de
specialitate este Mihai Costăchescu13 cu traducerea
publicată în ,,Documente moldoveneşti înainte de Ștefan
cel Mare”, Iaşi, 1932, volumul II, pp. 682-683, deși în
nota de subsol precizează că: ,,Ocolul nu e sigur. Poate fi
și ținut”.
Un cititor neavizat se poate întreba: au dreptate cei
care susţin că volost însemnă ţinut sau cei care îl redau cu
înţelesul de ocol ?
Pentru a afla răspunsul la această întrebare este
necesar să analizăm modul în care era organizată din punct
de vedere administrativ Moldova, în acele timpuri, precum
şi contextul politic în care a fost emis acest document.
Gheorghe Ghibănescu este de părere că odată cu
impunerea de către domnitori a dărilor, ,,într-o anumită
întindere de pământ, după numărul satelor”, îşi fac
apariţia în aceste regiuni ţinuturile,
14
numite ,,voloste” sau ,,derjave” . Acestea depindeau de

exemple, și nu puține, de documente publicate în colecții rusești,

precum cea a lui V. Uljanițkij, pe care M. Costăchescu nu le
menționează la indicațiile complete privind edițiile anterioare.
13
„ ...din ocina noastră, ţinutul anume, oraşul Chelia şi cu vama şi cu
ozerele, ce ascultă de acest oraş, şi oraşul Vasluiu şi ocolul, ce ascultă
de acest oraş, şi ţinutul de la Tutova şi târgul Bârladului, cu tot ocolul,
şi morile Covurluiului şi oraşul Tecuciu, cu tot ocolul, şi Oltenii”
(Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ștefan cel
Mare, volumul II, p. 683).
14
,,Când însă s-a stabilit puterea politică şi domniile au început a
impune dări: birul şi celelalte dăjdii, ,,a luare de a zecea din
toate”, sistemul încasării dărilor era de a le da în vânzare ori în
credinţă. Boierului căruia i se ceda în vânzare încasarea dărilor într-
o anumită întindere de pământ, după numărul satelor şi cursul văilor
de ape, i se dădea în deplină stăpânire toată acea regiune, pe a sa
răspundere ca să isprăvească sarcina sa fiscală. Toate aceste regiuni
97
câte un oraş sau cetate15. Dumitru Ciurea, la rândul său,
consideră că ,,ținutul include, de regulă, toate aşezările
rurale aflate sub proprietate boierească sau clericală”16.
Pe de altă parte, ocoalele sunt considerate subdiviziuni
administrative ale ţinuturilor ,,formate din sate date în
dependenţa unui oraş”17.
Sunt istorici care consideră că, la început, satele
făceau parte din ocoalele târgurilor sau oraşelor şi nu
aparţineau de ţinuturi, dar sursele documentare nu
confirmă aceste opinii. Nici afirmaţia istoricului
Constantin C. Giurescu care apreciază că ,,volost, pentru
perioada când s-a redactat actul, înseamnă ocol, mai
târziu acest termen fiind tradus prin ţinut”18, nu este
susţinută documentar. Ioan C. Filitti susține că termenul
de ocol apare o singură dată în documentele emise în
timpul lui Ştefan cel Mare,19 ,,ocolul târgului Bacăului”,
într-un document din 20 aprilie 1491,20 iar Dumitru Ciurea

s-au numit derjave sau ţinuturi, şi peste ele s-au rânduit anumiţi
pârcălabi, ispravnici, apoi cari aveau chemare de a-şi isprăvi
însărcinarea lor, ca la orice acaret, clădire sau însărcinare oficială.
Şi aşa s-a împărţit ţara în voloste şi derjave sau în ţinuturi…”
(Surete şi Izvoade, vol.XV, Iaşi, 1926, p. 55).
15
Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a
Principatelor Române, studiu publicat în ,,Revista de drept public”,
1934-5, Bucureşti, 1935, p. 18.
16
D. Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova
(sec. XIV – XVIII), A.I.I.A, Iaşi, II, 1965, pp. 143 – 235.
17
Ioan C. Filitti, op. cit, p. 21.
18
C. C. Giurescu, Istoria Românilor, II, ed. IV, Bucureşti, 1943.
19
Ibidem, p. 21; ,,Termenul de ocol nu l-am găsit decât odată în
vremea lui Ştefan cel Mare”.
20
Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1913,
vol.1, Doc. CCXXXV, p. 463: ,, Ştefan dărueşte mânăstirei
Tazlăului… şi satul Bureşti, zis şi Fundul, pe Siret, care se ţinea de
98
consideră că termenul de ocol apare într-un document
original abia în anul 154621. Într-un act domnesc din 1630
domnitorul scrie către şoltuzul și pârgarii din Piatra în
legătură cu unele sate ale mănăstirii Aron Vodă: ,,acele
sate fost-au umblând cu ţinutul, iar acum voi le trageţi cu
ocolul târgului”. Este pentru prima dată când într-un
document se face distincție între ocoale și ținuturi 22.
Lucrurile nu sunt altfel nici la 1725 când ,,se constată că
un sat ţine de ţinutul Hârlăului şi nu de ocolul târgului
Dorohoi”23.
Dumitru Ciurea consideră că ocoalele de sate
domnești nu au existat (cu excepția Volovățului) până la
Ștefan cel Mare. Satele din apropierea târgurilor erau
menționate ca atare în documente, iar la cele domnești se
indică ținutul din care fac parte24.
În opinia lui Leon Șimanschi, după criza politică
internă din perioada 1466-1470, Ștefan cel Mare a trecut
la organizarea ocoalelor domnești pentru a-și lărgi baza
socială a puterii și a dezvolta târgurile țării. Acest proces
începe conform documentelor de epocă cu Piatra (1475),
Vaslui (1491), Bârlad (1495), iar la date neprecizate cele
ale târgurilor Tecuci, Târgu Frumos și al cetății Soroca.
Acțiunea a continuat pe tot parcursul domniei lui Ștefan
cel Mare. La începutul secolului următor aproape toate
cetățile și așezările urbane importante dispuneau de

ocolul târgului Bacăului, cu bălţile lui şi cu loc de prisacă peste

Siret, la locul ce se zicea mânăstirea.”
21
Dumitru Ciurea, Situația internă a Moldovei în epoca lui Ștefan cel
Mare, în ,,Studii”, revistă de istorie, an X, nr. 6, 1957, p.73.
22
Ioan C. Filitti, op. cit, p. 21.
23
Ibidem, p. 21.
24
Dumitru Ciurea, Situația internă a Moldovei … p. 73.
99
ocoale. Ele apăreau treptat, deoarece pentru satele alipite
unui ocol, de regulă, era nevoie de bani pentru
răscumpărarea de către domnie de la foștii lor
proprietari25. Se consideră că spre sfârșitul domniei lui
Ștefan cel Mare cele mai importante cetăți și orașe
dispuneau de ocoale domnești. Acestea înglobau
aproximativ 200 de sate26.
Referitor la organizarea unităților administrativ
teritoriale menționăm faptul că prima atestare
documentară a unui ținut, în Moldova, prin
termenul volost, are loc cu 27 de ani înainte de emiterea
scrisorii domneşti din timpul lui Ilieş Vodă 27.
Dacă trecem în revistă termenul prin care se
defineşte atestarea documentară a ţinuturilor din
Moldova28, în perioada anterioară sau imediat următoare
datei când a fost emis documentul despre care discutăm 29,
constatăm că în majoritatea cazurilor se face prin volost
şi nu prin derjava: Roman (1408)30, Țețina și Hmelovul

25
Leon Șimanschi, Politica internă a lui Ștefan cel Mare, în ,,Revista
de istorie”, Tom 35, nr. 5-6, mai-iunie 1982, București, p. 593-594.
26
Ibidem, p. 601.
27
DRH, vol. 1, pp. 32-33.
28
Instituţiile feudale din Ţările Române. Dicţionar, Ed. Academiei
RSR, Bucureşti, 1988, p. 481 ; Adrian Macovei, ,,Organizarea
administrativ – teritorială a Moldovei între anii 1832 şi 1862 (I)’’,
AIIA, 1982, p. 357; Teodor Bălan, Vornicia în Moldova, 1931,
Cernăuţi, p. 83; Gheorghe Ghibănescu, Surete şi Izvoade, vol.XV,
Iaşi, 1926.
29
În scrisoarea domnească din 1 septembrie 1435 sunt desemnate cu
termenul volost ţinuturile: Vaslui, Bârlad, Tecuci, iar cu
termenul derjava ţinutul Tutova.
30
DRH, vol.1, pp. 32-33.
100
(1433)31, Hotin (1436)32, Cernăuţi (1457)33,Cârligătura
(1458)34, Suceava (1472)35, Neamţ (1482)36. În cazul
ţinuturilor Covurlui şi Olteni37, acesta din urmă având o
existentă efemeră38, lipsesc ambii termeni. Se observă,

31
Constantin Burac, Ținutul Țețina-Cernăuți, în ,,In honorem Ioan
Caproșu”, Editura Polirom, 2002, pp. 156, 158.
32
Ibidem, p. 156.
33
Ulijanitzkij, doc. nr. 84, pp. 92-95.
34
Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1913,
vol.1, p. 24: ,,Ştefan confirmă lui Stanciul Sinescul stăpânire peste
următoarele ocine ale sale: a) satele din ţinutul Cârligăturei: Sineştii
pe Cireşniţa, Crepăturenii şi Şturneştii…” (Doc. XIII, din 11
noiembrie 1458).
35
Ibidem, vol.1 , doc. din 19 august 1472, p. 173: ,,Ştefan scoate pe
locuitorii
din cele trei sate ale mânăstirei Sf. Nicolae din Poiana (Probota),
ţinutul Sucevei, anume Bodeştii, Tătarii şi Iurcanii pe Probota, de sub
jurisdicţia diregătorilor, globnicilor şi pripăşarilor domneşti afară de
cazurile de omor şi răpire de fată, pentru care domnul va încasa
gloabele şi deaci înainte prin globnicii săi”.
36
Ibidem , vol.1, doc. din 15 martie 1482, p. 260 : ,,Ştefan confirmă
diacului Ivul stăpânirea asupra satului Văleni de lângă Iucaş, în
ţinutul Neamţului, cumpărat de la Ana, sora logofătului Dobrul, şi de
la nepotul ei Stanciul, fiul lui Feteo Starostescul, cu 200 zloţi
tătăreşti”.
37
Nicolae Stoicescu, Unitatea românilor în evul mediu, Ed.
Academiei RSR, Bucureşti, 1983, p. 59: ,,Se ştie, de pildă, că în partea
de sud a ţinuturilor Tecuci şi Covurlui în extremitatea estică a
ţinutului Putna, exista încă din secolul al XV-lea o regiune, poate
chiar un ţinut, numită Oltenii care este amintită în documente la 1435
şi 1499”; ,,se vorbeşte şi de un ţinut Oltenii spre Tecuci” (Surete şi
Izvoade, vol. XV, Iaşi, 1926, p. X.).
38
În Scrierea Cronicei despre ţara Moldovenească cum şi despre ai ei
Gospodari, apărută la Iaşi, în anul 1566 oct. 28 (7075), sunt
prezentate cele 24 de ţinuturi ale Moldovei, dar printre ele nu mai
regăsim Oltenii. Menționăm faptul că marea majoritate a istoricilor
101
așadar, că termenul volost a fost folosit mult mai des în
documente pentru desemnarea ţinuturilor,
decât derjava, şi chiar cu mai mulţi ani înaintea celui din
urmă.
Faptul că în unele cazuri denumirea ţinuturilor
lipseşte din documente acest lucru nu însemnă ca ele nu
existau. Gheorghe Ghibănescu consideră că în aceste
cazuri ,,moşiile se citează după ape sau ocoale, nu după
ţinuturi”39. Paul Negulescu face observația că în Moldova
mai toate ținuturile poartă numele orașelor cele mai
importante din regiune cu excepția Covurluiului,
Cârligăturei și Tutovei care au luat numele cursurilor de
apă care
le străbat40.
Istoricul Teodor Bălan consideră că lipsa numelor
de ţinuturi din documente se datorează ,,diacilor de
cancelarie” care, foloseau formula ,,în ţara noastră
moldovenească” atunci când vorbeau despre locul unde se
găsesc moşiile, fapt care făcea greu de stabilit ţinutul.
Această frază apare pentru prima dată într-un document
din 18 noiembrie 1393, când domnitorul Roman conferă o
moșie, ulterior, ea devine stereotipă, numele ținuturilor
fiind trecute foarte rar în documente și, orientarea este mai
facilă doar atunci când sunt amintite și numele râurilor sau

consideră că a fost doar o regiune și nu o unitate administrativ

teritorială.
39
Gheorghe Ghibănescu, Surete şi Izvoade, vol. XV, Iaşi, 1926, p.
55.
40
Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ. Organizarea
administrativă
a României, Bucureşti, 1904, pp.172-173.
102
satelor învecinate41. Se mai foloseau şi expresiile ,,unde a
fost cneaz […], jude […], vătăman”42.
Istoricul ieșean Dumitru Ciurea consideră că sensul
termenilor volost și derjava este identic și echivalent cu
termenul latin de district care, desemna ținutul ca unitate
administrativ teritorială în documentele din secolul al XV-
lea43. Un exemplu, în acest sens, este ținutul Țețina care
într-un document din 13 decembrie 1433 este desemnat cu
termenul volost, în documentul din 18 octombrie 1435
apare cu cel de derjava, la 23 septembrie 1436 revine la cel
de volost, iar în actul din 28 februarie 1444, redactat în
limba latină, apare sub numele de district (care însemna
ținut)44.
Trecând la prezentarea situaţiei politice din acea
perioadă menționăm faptul că prin actul semnat la 1
septembrie 1435 se instaurează ,,diarhia”,45 adică sistemul
de conducere în doi. Astfel Moldova este împărţită
administrativ în două: Ţara de Sus cu capitala la Suceava
41
Teodor Bălan , op. cit., p. 82.
42
Instituţiile feudale din Ţările Române. Dicţionar, Ed. Academiei
RSR, Bucureşti, 1988, p. 481.
43
D. Ciurea, Organizarea administrativă a statului feudal Moldova
(sec. XIV-
XVII), în AIIAI, II, 1965, p. 159; Idem, Situația internă a Moldovei
în epoca lui Ștefan cel Mare, în ,,Studii”, revistă de istorie, an X, nr.
6, 1957, p.73.
44
Constantin Burac, Ținutul Țețina-Cernăuți... p. 160.
45
Letopiseţul de când s-a început ţara Moldovei – Letopiseţul lui
Ştefan cel Mare, ed. îngrijită de G. Mihăilă, Ed. Academiei Române,
Bucureşti, 2006, p. 53. Instaurarea diarhiei celor doi fraţi vitregi –
până în august 1442 – Ilie (Ilieş) rezidând la Suceava, iar Ştefan la
Vaslui; ,,…se împarte Moldova în două domnii, între nemernicii fii
ai lui Alexandru cel Bun” (Alexandru Papadopol Calimah, Notiţă
istorică despre Bârlad, Ed. Tip. Gh. Caţafany, Bârlad, 1889, p. 4).
103
(Ilieş) şi Ţara de Jos cu capitala la Vaslui (Ştefan).
Această împărțire a fost posibilă datorită existenței
ținuturilor ca unități administrativ teritoriale în Moldova.
Se consideră că înainte de formarea statelor
feudale românești populația băștinașă trăia în obști
teritoriale conduse de un voievod, ajutat de un sfat compus
din 12 membri care ținea ,,scaun de judecată”46, de unde
și apariția unităților administrative numite județe47.
În Moldova formele de organizare politică și
economică erau: cnezate, capitanaturi, voievodate și alte
asemenea formațiuni prestatale. Această fărămițare
politică existentă în Moldova, în prima jumătate a
secolului al XIV-lea, se reflectă până tîrziu în titulatura
domnilor (Roman I, Ștefan cel Mare, Alexandru
Lăpușneanu) folosită în documentele externe unde, uneori
apar ca domni ai ,,țărilor Moldovei”, alte ori se prezintă ca
domni ai Moldovei și Valahiei48.
Unele dintre aceste formațiuni politice, precum
Vrancea și Cîmpulung, au avut un regim aparte mult timp,
altele, precum ,,Cîmpul lui Dragoș” sau ,,Cobîlele” au fost
înglobate în noile ținuturi formate cu timpul 49. Ele aveau
un centru de schimb, un târg, care era atât locul de
reședință al voievodului, cât și locul de adunare periodică
a meseriașilor și negustorilor, care, mai apoi, se vor stabili

46
C. Cihodaru, Alexandru cel Bun, Editura, ,,Junimea”, Iași, 1984, p.
20.
47
Ibidem, p. 20.
48
C. Cihodaru, Constituirea statului feudal moldovenesc și lupta
pentru realizarea independenței lui, în ,,Studii și Cercetări Științifice”,
istorie, an XI, fasc. I, 1960, pp. 64-66.
49
Ibidem, p. 67.
104
acolo50. După apariția statelor feudale conducătorii
obștilor teritoriale au fost înlocuiți cu dregători. Aceștia
administrau în numele domniei. Ulterior, aceste forme de
organizare au început să poarte numele de ținuturi.
Ultimile unități administrative ale Moldovei au
fost organizate în timpul domniei lui Alexandru cel Bun
când numărul ținuturilor a ajuns la 24 51. Printre ele se
găsea și ținutul Tecuci, care a preluat numele orașului
omonim52. Astfel, noi considerăm că Scrisoarea
domnească din 1 septembrie 1435 atestă atât orașul, cât
și ținutul Tecuci.
Data exactă a întemeieri oraşului Tecuci nu se
cunoaşte. Nicolae Iorga consideră Tecuciul ,,un oraş
vechi, în legătură desigur cu vămile tătăreşti din vremurile

50
N. Grigoraș, Despre orașul moldovenesc în epoca de formare a
statului feudal, în ,,Studii și Cercetări Științifice”, istorie, an XI, fasc.
I, 1960, p. 89.
51
Ibidem, pp. 172-173.
52
Considerăm lipsite de suportul documentelor afirmațiile istoricului
Laurențiu Rădvan care susține că ținutul Tecuci ,,a înglobat două
ținuturi mai vechi, unul ce includea satele de pe valea Berhecilor, care
probabil a ținut de Moldova, și un al doilea, parte inițială a Țării
Românești, cu reședința la Olteni. Ca un compromis, reședința s-a
stabilit în nou-formatul oraș Tecuci, situat la mijloc, într-o zonă cu
mai puține așezări. Din motive încă nedeslușite, aceste două ținuturi
nu au mai fost considerate viabile și au fost desființate, iar târgurile
ce probabil au funcționat la Berheci și Olteni au decăzut” (Laurențiu
Rădvan, Orașele din țările române în evul mediu (sfârșitul sec. al XIII-
lea – începutul sec. al XVI-lea), Editura Universității ,,Alexandru Ioan
Cuza” Iași, 2011, pp. 585-586). Așa cum am arătat mai sus Tecuciul
nu era un oraș nou înființat, iar așa-zisul ,,ținut Olteni” s-a contopit
cu Ținutul Putna (vezi și Petre Abeaboeru, Viața și activitatea
mitropolitului putnean Varlaam Moțoc al Moldovei (1580- 1657),
Focșani, 2010, p. 9).
105
lui Nogai”53. Alexandru I. Gonţa susține că Tecuciul
exista înainte de 1241, atunci când scrie despre negustorii
lioveni aflaţi în căutarea unui drum mai scurt pentru
transportul peştelui decât cel care ducea prin Chilia.
Acești negustori ,,n-au făcut altceva decât să reînvie
vechiul drum şi târgurile Vaslui, Bârlad şi Tecuci
prefăcute în ruine de pustietoarea năvălire a tătarilor”54.
La rândul său, Petre P. Panaitescu consideră că orașele
cele mai vechi, cunoscute înainte de 1430, în Moldova de
Sud-Vest, sunt: Tecuci, Bârlad, Huși, Cetatea Albă și
Chilia55.
Așadar, chiar dacă prima atestare documentară se
face prin documentul pus acum în discuție, sunt destule
argumente care i-au determinat pe istoricii mai sus
pomeniți să considere Tecuciul un oraș vechi și nu unul
,,nou format” așa cum se afirmă în unele lucrări56. În acest
sens menționez documentul emis de Ștefan cel Mare în
anul 1460, prin care, în baza ,,hrisovului cel mare”
negustorilor lioveni le sunt confirmate privilegiile
comerciale avute anterior. Acum se produce doar o

53
Nicolae Iorga, Insemnătatea ţinuturilor de peste Prut, comunicare
prezentată în şedinţa Academiei Române, din 12 mai 1912,
în ,,Basarabia Română”, antologie de Florin Rotaru, Editura Semne,
București, 1996, p. 55.
54
Alexandru I. Gonţa, Legăturile economice dintre Moldova şi
Transilvania în secolele XIII-XVI, Ediţie, prefaţă, bibliografie şi
indice de I. Caproşu, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989,
p. 31
55
P. P. Panaitescu, Interpretări românești, studii de istorie economică
și social. Editura de Stat, București, 1947, pp. 197-199.
56
Vezi Laurențiu Rădvan, Orașele din țările române în evul mediu ...
p. 586.
106
,,ușurare” a taxelor vamale.57 Ioan Bogdan consideră că
,,hrisovul cel mare” este din timpul lui Alexandru cel
Bun58, iar Alexandru Papadopol Calimah coboară în timp
până la 1390.59 Chiar dacă acel hrisov al liovenilor nu a
fost găsit până acum în arhive, coroborând informațiile
existente în prezent, considerăm că Tecuciul exista ca
punct de vamă înainte de 1460, poate chiar din timpul
domniei lui
Roman I.
Nu este mai puțin adevărat că, în ultimul timp, au
apărut lucrări lipsite de suport documentar în care se
susține că Tecuciul a făcut parte din Țara Românească
până la 142360.
Referitor la această problemă a hotarelor
Moldovei, în partea de sud-est, Alexandru I. Gonța susține
că în anul 1359 granița mergea de la Nistru până la gura
Siretului, iar de aici pe Siret până la gura Milcovului și
Putnei, apoi pe Valea Milcovului până la izvoarele lui din
Vrancea. Aceiași graniță a fost stăpânită de Moldova și în

57
Alexandru Papadopol Calimah, Scrisoare despre Tecuciu,
în ,,Convorbiri literare”, an XIX, nr. 5, București, 1 august 1885, p.
373.
58
Ioan Bogdan, Documentele…, vol. II, p. 271, 276.
59
Alexandru Papadopol Calimah, op. cit., p. 373.
60
Vezi Laurențiu Rădvan, Orașele din țările române în evul mediu ...
p. 585; Marius Chelcu, Orașul Tecuci. Stăpânirea și organizarea
teritoriului urban până la Regulamentul organic, Academia Română
Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2015, p. 27; Laurențiu
Rădvan în studiul Cu privire la începuturile Orașelor din Țara de Jos
a Moldovei (,,Studii și materiale de istorie medie,” vol. XXVIII,
Brăila, 2010, p. 58), avansează și o altă dată, susținând că
Tecuciul ,,până spre 1417 a făcut parte din teritoriul din sudul
Moldovei deținut de Țara Românească”.
107
142661. Istoricul Constantin C. Giurescu consideră că
sudul Moldovei a fost sub autoritatea canonică a
Mitropoliei Țării Românești până în 1388, ,,când Moldova
își stabilește granițele ei dinspre miazăzi, adică Dunărea
și țărmul mării”62. Nu trebuie să uităm nici cele două
documente provenite de la Roman I (30 martie 1392 și 5
ianuarie 1393) în care se intitula: ,,Marele singur
stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman
voievod, stăpânind Țara Moldovei de la munte până la
mare”63.
În urma unui proces continuu de extindere
teritorială și politică a voievodatului inițial, prin
înglobarea și a altor formațiuni sau structuri teritoriale
asemănătoare, Țara Moldovei ajunge în hotarele ei
cunoscute dacă nu din ultimii ani de domnie a lui Petru I
cel târziu în timpul domniei lui Roman I. Astfel, ne
exprimăm opinia că Tecuciul a făcut parte din statul feudal
Moldova încă din această perioadă.
Pentru stabilirea perioadei în care a fost înființat
ținutul Tecuci, după părerea noastră în timpul domniei lui
Alexandru cel Bun, probabil, între anii 1408-1413, ne vine
în ajutor și tradiția consemnată de interpolarea lui Misail
Călugărul, la Letopisețul lui Grigore Ureche, referitoare
la înființarea de către domnitorul Alexandru cel Bun al
celui de al doilea scaun episcopal la Roman: ,,făcut-au ș-

61
Alexandru I. Gonța, Satul în Moldova medievală. Instituțiile, Ediția
a-II-a, Editura Panfilius, Iași, 2011, p. 25.
62
Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor, vol.
II, Editura Științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 42.
63
Ștefan Ștefănescu, Consolidarea poziției politice a Țărilor Române
până la mijlocul secolului al XV-lea, în ,,Istoria românilor”, vol. IV,
Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 321.
108
al doilea episcop, după mitropolit, la svînta mănăstire ce
ieste în oraș în Roman și i-au dat eparhia o parte din
ținuturi de suptu munte den gios”64.
Ținuturile care aparțineau de Episopia Romanului
sunt menționate de Axinte Uricariul în ,,Cronica paralelă
a Țării Românești și a Moldovei”: Romanul, Bacăul,
Putna, Tecuciul, Covurluiul, Tutova, Vasluiul65. Părintele
Scarlat Porcescu consideră că Episcopia Romanului a fost
înființată de Alexandru cel Bun în perioada 1408- 1413.66
Această opinie este împărtășită de marea majoritate a
specialiștilor. Sunt unii istorici care consideră că anul
apariției Eparhiei67 sau Mitropoliei Romanului68 este
1436. După părerea noastră, în anul 1436, după ce
Moldova a fost împărțită între cei doi fii ai lui Alexandru
cel Bun, are loc schimbarea statutului Eparhiei Romanului
de la cel de Episcopie la cel de Mitropolie69.

64
Grigore Ureche, Letopisețul Tării Moldovei, Ediție îngrijită, studiu
introductiv, indice și glosar de P. P. Panaitescu, Ediția a II-a revăzută,
Editura de stat pentru literature și artă, București, 1958, p. 76.
65
Axinte Uricariul, Cronica paralelă a Țării Românești și a Moldovei,
Ediție îngrijită și studiu introductiv de Gabriel Ștrempel, Editura
Minerva, București, 1993, p. 18.
66
Pr. Prof. Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului în secolul XV.
Întemeiere și organizare, ,,Bucovina”, I. E. Torouțiu, București, 1941,
p. 10.
67
Prof. Emilian Popescu, Completări și rectificări la istoria bisericii
Moldovei și la relațiile cu Bizanțul în prima jumătatea a secolului al
XV- lea, în ,,Teologie și viață”, an 3, nr. 4-7, 1993, p. 147.
68
Liviu Pilat, Sihastrul Sava, Ștefan al II-lea și întemeierea
Mitropoliei de la Roman în ,,Studii și materiale de istorie medie”, vol.
XXIII, Brăila, 2005, p. 26.
69
Acest fapt este arătat de un document legat de desfășurarea
Sinodului de la Ferrara-Florența, datat 30 iulie 1437, în care sunt
menționați cei doi delegați ai Bisericii Ortodoxe din Moldova:
109
 În concluzie, scrisoarea domnească din 1
septembrie 1435 atestă documentar atât orașul, cât și
ținutul Tecuci. Deși nu se cunoaște data exactă a
întemeierii Tecuciului, în stadiul actual al cercetărilor,
sunt destule informații și argumente care ne fac să
considerăm orașul ca fiind mult mai vechi, probabil,
anterior constituirii statului feudal Moldova. Ulterior,
orașul Tecuci a devenit centrul administrativ al ținutului
cu același nume, înființat, probabil, în perioada 1408-
1413.

Surse bibliografice

Documente edite
BOGDAN, Ioan, Documentele lui Ştefan cel
Mare, vol. II, Atelierele Grafice SOCEC, Bucureşti, 1913.
COSTĂCHESCU, Mihai, Documente
moldoveneşti înainte de Ștefan cel Mare, vol. II, Iaşi, 1932.
Documenta Romaniae Historica, A, Moldova, vol.
I, 1334-1448 (volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproș,
L. Șimanschi), Editura Academiei, București, 1975.

Damian al Sucevei și protopopul Constantin, locțiitor al Moldovlahiei

(de Jos), adică a Episcopiei de Roman, devenită acum Mitropolie.
Aceasta a existat probabil până în decembrie 1442, când Ștefan îl
ucide pe Iliaș, rămânând unicul domnitor. În unele hrisoave de după
această data Episcopia de Roman mai este numită Mitropolie, dar asta
nu înseamnă că ea mai păstra acest statut și în realitate. (Vezi Arhim.
Timotei Aioanei, „Biserica lui Dumnezeu” cea nouă din Moldova.
Scurt istoric al Mitropoliei Moldovei, în „Cu timp și fără timp”.
Arhiepiscopia Iașilor în date și imagini, 1990-2005, Editura Trinitas,
Iași, 2005, pp. 48-58).

110
 Volume, studii, articole
ABEABOERU, Petre, Viața și activitatea
mitropolitului putnean Varlaam Moțoc al Moldovei
(1580- 1657), Centrul județean pentru conservarea și
promovarea culturii tradiționale în Vrancea, Focșani,
2010.
BĂLAN, Teodor, Vornicia în Moldova, în rev.
,,Codrul Cosminului” VII, 1931, Cernăuţi.
BRĂTESCU, Constantin, Valuri, hotare și tranșee
basarabene, în ,,Revista Istorică”, an IV, nr. 11-12, 1918.
BURAC, Constantin, Ținutul Țețina-Cernăuți, în
,,In honorem Ioan Caproșu”, Editura Polirom, 2002.
CIHODARU, C., Alexandru cel Bun, Editura,
,,Junimea”, Iași, 1984.
IDEM, Constituirea statului feudal moldovenesc și
lupta pentru realizarea independenței lui, în Studii și
Cercetări Științifice, istorie, an XI, fasc. I, 1960.
CIUREA, Dumitru, Organizarea administrativă a
statului feudal Moldova (sec. XIV-XVIII),în „Anuarul
Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol din
Iaşi”, Tom II, 1965.
IDEM, Situația internă a Moldovei în epoca lui
Ștefan cel Mare, în ,,Studii”, revistă de istorie, an X, nr.
6, 1957.
Instituţiile feudale din Ţările Române.
Dicţionar, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1988.
FILITTI, C., Ioan, Despre vechea organizare
administrativă a Principatelor Române, studiu publicat
în ,,Revista de drept public”, 1934-5, Bucureşti, 1935.
GHIBĂNESCU, Gheorghe, ,,Surete şi Izvoade”,
vol. XV, Iaşi, 1926.

111
 GIURESCU, C. Constantin, Istoria Românilor, II,
Ediția a IV-a, Fundația regală pentru literatură și artă,
Bucureşti, 1943.
GIURESCU, C. Constantin, Giurescu, Dinu C.,
Istoria Românilor, vol. II, Editura Științifică și
enciclopedică, București, 1976
GONȚA, I., Alexandru, Legăturile economice
dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVI,
Ediţie, prefaţă, bibliografie şi indice de I. Caproşu, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.
IDEM, Satul în Moldova medievală. Instituțiile,
Ediția a-II-a, Editura Panfilius, Iași, 2011.
GRIGORAȘ, N., Despre orașul moldovenesc în
epoca de formare a statului feudal, în ,,Studii și Cercetări
Științifice”, istorie, an XI, fasc. I, 1960.
IORGA, Nicolae, Istoria poporului românesc, vol.
II, Ed. ,,Casei Şcoalelor”, București, 1922.
IDEM, Insemnătatea ţinuturilor de peste Prut,
comunicare prezentată în şedinţa Academiei Române, din
12 mai 1912, în ,,Basarabia Română”, antologie de Florin
Rotaru, Editura Semne, București, 1996.
Letopiseţul de când s-a început ţara Moldovei –
Letopiseţul lui Ştefan cel Mare, ed. îngrijită de G. Mihăilă,
Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2006.
MACOVEI, Adrian, în Organizarea administrativ
– teritorială a Moldovei între anii 1832 şi 1862 (I),
„Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A. D.
Xenopol» din Iaşi”, 1982.
NEGULESCU, Paul, Tratat de drept
administrativ. Organizarea administrativă a României,
Bucureşti, 1904

112
 PAPADOPOL-CALIMAH, Alexandru, Două acte
vechi în ,,Convorbiri Literare’’, anul XV, nr. 5, 1 august,
1881.
IDEM, Scrisoare despre Tecuciu, în ,,Convorbiri
literare”, an XIX, nr. 5, București, 1 august 1885.
IDEM, Notiţă istorică despre Bârlad, Ed. Tip. Gh.
Caţafany, Bârlad, 1889.
PANAITESCU, P. P., Interpretări românești,
studii de istorie economică și social. Editura de Stat,
București, 1947.
PILAT, Liviu, Sihastrul Sava, Ștefan al II-lea și
întemeierea Mitropoliei de la Roman în ,,Studii și
materiale de istorie medie”, vol. XXIII, Brăila, 2005.
POPESCU, Emilian, Completări și rectificări la
istoria bisericii Moldovei și la relațiile cu Bizanțul în
prima jumătatea a secolului al XV- lea, în ,,Teologie și
viață”, an 3, nr. 4-7, 1993.
PORCESCU, Scarlat, Episcopia Romanului în
secolul XV. Întemeiere și organizare, ,,Bucovina”, I. E.
Torouțiu, București, 1941.
RĂDVAN, Laurențiu, Orașele din țările române
în evul mediu (sfârșitul sec. al XIII-lea – începutul sec. al
XVI-lea), Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”
Iași, 2011.
STOICESCU, Nicolae, Unitatea românilor în evul
mediu, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1983
ȘIMANSCHI, Leon, Criza politică din Moldova
dintre anii 1432 şi 1437, „Anuarul Institutului de Istorie şi
Arheologie «A. D. Xenopol» din Iaşi”, XXXIII, 1996.
ȘTEFĂNESCU, Ștefan, Consolidarea poziției
politice a Țărilor Române până la mijlocul secolului al

113
XV-lea, în ,,Istoria românilor”, vol. IV, Editura
Enciclopedică, București, 2010
URECHE, Grigore, Letopisețul Tării Moldovei,
Ediție îngrijită, studiu introductiv, indice și glosar de P. P.
Panaitescu, Ediția a II-a revăzută, Editura de stat pentru
literatură și artă, București, 1958
URICARIUL, Axinte, Cronica paralelă a Țării
Românești și a Moldovei, Ediție îngrijită și studiu
introductiv de Gabriel Ștrempel, Editura Minerva,
București, 1993
XENOPOL, A. D., Istoria Romînilor din Dacia
Traiană, vol.2, part. III, 1889, Iaşi.

114