Sunteți pe pagina 1din 1

DANIEL BRADEA - CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI

Băiatul acesta ne surprinde din nou, nu mai știu


a câta oară în acești ani, poate nici nu contează, decât
așa, pentru statistici, dar, se vede de departe că este
cel mai harnic dintre istoricii tecuceni, de nu cumva
singurul prin care istoria locală este ținută în active
lucrative. Nimeni nu-l știe, nimeni nu-l cunoaște, doar
câțiva cristei în lunca Bârladului vestesc fără pauză că
în Tecuci chiar se întâmplă ceva important. DANIEL BRADEA
Am mai scris despre el și despre cercetările sale
de istorie locală, tot așa, cu un sentiment de culpabili-
tate, de vinovăție, aceeași pe care ar trebui s-o resimtă
toți cei care-i sunt contemporani (oameni simpli, in-
stituții și autorități) pentru insensibilitatea lor la va-
loare, la calitate umană, la competență. Vorbim ade-
sea, despre meritocrație, mai ales după ce Laurențiu
Primo l-a impus în circulație publică și politică, con-
cept valoros și cu multe răsfrângeri aplicative imedia- CONTRIBUȚII LA
te, dar exact această calitate o ignorăm și o repudiem
cu ostentație. Mari și importanți noi înșine, de ce am
recunoaște aceleași calități și altora? Totdeauna la
ISTORIA ORAȘULUI
noi, la Tecuci, vanitățile și interesele meschine au abo-
lit judecata dreaptă și cinstită. TECUCI
Sunt sigur că istoria îl va așeza la locul meritat cu
asupra de măsură, dar la fel de sigur sunt că se vor în-
treba și de numele celui (celor) care au reprezentat
autoritatea locală a vremii și blamul va fi cumplit. Căci
dincolo de precaritățile noastre ca oameni, cu meteh-
ne și beteșuguri, rămâne opera, iar din acest punct de
vedere se vor evalua și nedreptățile pe care le-a îndu-
rat un om de valoare și opacitatea celor care trebuie
să le deconteze și n-au făcut-o. Iar judecata istoriei es-
te cumplită, pentru că transcende timpului și se pre-
lungește în veșnicie. Asta înseamnă că blamul va tra-
versa veacurile și nu se va spăla niciodată.
Ionel Necula

S-ar putea să vă placă și