TABLETĂ CU MOHICAN

A trecut multă vreme de când m-am desfăcut de istorie. Am lăsat-o în seama plutonierilor
ignoranţi şi a amantelor lor pătimaşe. Nici teroarea istoriei nu mai sunt dispus s-o îndur. Sunt
atâţia care se cuibăresc fericiţi în uzanţele ei – ponosite de atâta purtare. Nu-i deloc o fericire
să faci sau să înduri o istorie bolnavă de lingoare. De asta am ales să mă retrag alături de cei
care o scriu, o cercetează şi o expun ca pe o codană nefardată şi în dezabie.
Seară de seară, când mierloiul din stejarul bătrân de când lumea îşi începe trilurile vesperale,
telefonez ultimului mohican – de nimeni cunoscut şi recunoscut - să-l întreb unde-a ajuns cu
rescrierea ei. Îl regăsesc, la fel, împrejmuit de zapise şi hrisoave şi mă conving, încă odată, că
disciplina căreia Iorga şi Pârvan îi conferise demnitate şi titlu de excelenţă se află pe mâini bune
şi dispuse la lucru bine făcut. E un ritual şi o terapeutică pentru cei bântuiţi de insomnii şi
nelinişti. Şi nu mă predau odihnei de noapte decât după ce aflu cât de sporitoare i-a fost ziua şi
cât au crescut pritocirile despre lumea altor veacuri.
Acest ultim mohican tecucean – de nimeni cunoscut şi recunoscut – se numeşte DANIEL
BRADEA.
(Ionel NECULA, Crochiuri dintr-o viaţă anonimă.Oameni, Întâmplări, Reflecţii şi
Recunoaşteri, vol..2, Editura StudIS Iași, 2020, p. 25).