Dacă-i adevărat că istoria se scrie, dar se și rescrie, de multe

ori cu cerneală de altă culoare, atunci putem admite că și

istoria Tecuciului trebuie, din când în când să fie scoasă la
soare, la vânt și să-și revizuiască unele erori, preluate ca
sigure, dar care trebuiesc corectate și îndreptate. Riscul cel
mare în cercetările de istorie, și nu numai de istorie, este ca o
eroare inserată undeva, într-un studiu, într-un articol, din
neglijență sau dintr-un deficit de documentare, să fie preluată
clișeic, ca veridică și să se regăsească și în prestațiile altor
istorici, chiar de bună credință și cu o ținută intelectuală demnă
de toată lauda.
Toate istoriile naționale sunt pline de mitologii, de
greșeli, de date incerte care ajung să fie legendarizate și
creditate, chiar dacă se substituie documentului și dovezii
concrete. Dar o eroare accidentală nu poate supraviețui și după
ce apare documentul, dovada reală, menită să pună lucrurile la
punct și să restabilească un adevăr pierdut pe parcurs. E
nevoie, așadar de o acțiune curativă, de o periodică reevaluare
și de reașezare a faptelor istorice în albia lor reală, în funcție de
noile cercetări și descoperiri apărute.
Aceasta este misiunea asumată de istoricul
Daniel Bradea în cel de al doilea volum Tecuci, file de istorie,
elaborat după îndelungate cercetări arhivistice și printr-o mai
dreaptă corelare a lucrărilor existente. Prea s-au preluat clișeic
și prea s-au supralicitat mecanic unele erori din istoria
Tecuciului ca să nu reclame un îndreptar și o corectare optimă,
evident cu toate dovezile la vedere. Prea ne-am amăgit multă
vreme cu iluzia unor mituri comode și prea am refuzat
sistematic să le revizuim valoarea de adevăr.
Ionel Necula