LEGĂ TURA DINTRE DOCUMENTUL ARHIVISTIC Ș I

PROFESIA DE ISTORIC
Profesia de istoric presupune o amplă muncă de informare, de cercetare și punerea
informațiilor într-o ordine cronologică, dar în același timp , logică, fiind foarte important să
aibă un fir coerent al întamplărilor. Acest lucru depinde eminamente de documentele puse la
dispoziția istoricului. Accesul la astfel de informații este posibil doar după ce aceasta sunt
prelucrate în cadrul unor instituții de specialitate. Prin urmare, se va face apel la Arhivele
Naționale.

Arhivele au ca scop conservarea documentelor vechi, de valoare, care pot ajuta

cercetătorii istorici să poată analiza un eveniment reprezentativ din trecut. Aceste instituții au
un rol foarte important. Ele ajută toți cercetătorii prin faptul că au datoria de a păstra într-o
bună stare totalitatea înscrisurilor referitoare la : istoria, cultura, personalitățile importante și
lucrările acestora și tradiția unui stat.

Istoricul, prin definiție, este cel care are ca scop prezentarea acelor fapte din trecut
care au schimbat mai mult sau mai puțin soarta unui popor, în cazul de față făcându-se
referire la poporul român. Acesta nu este obligat, de fiecare data, sa prezinte întocmai cum s-
a desfășurat evenimentul, având detalii complexe și vaste, ci el este nevoit sa creeze legături
logice între acestea pentru a putea ajunge la un numitor comun, adică sa reușească sa
răspundă la întrebarea “De ce?”. Prin urmare, are nevoie de o memorie foarte buna, dar cel
mai important lucru se rezuma la faptul că această meserie se realizează doar din pasiune,
întrucât presupune ore întregi de munca de documentare și de prelucrare a indeilor,
sacrificând de cele mai multe ori timpul liber, ceea ce nu multe persoane sunt pregătite sa o
facă. În ceea ce privește practica acestei meserii, se concentrează în cea mai mare parte la o
legătură strânsă între documentele din arhive și la cel ce urmează să le pregătească pentru a fi
prezentate publicului contemporan și chiar urmașilor acestora.

Pe de-o parte, dacă nu ar exista această conservare a înscrisurilor într-o stare bună,
fiind lizibile și ușor de descifrat, nu s-ar mai putea îndeplini întru totul sarcina informării. Pe
de-altă parte, cel care folosește aceste materii prime este, de fapt, cel care “hotărăște jocul” ,
întrucât, istoricul este singurul in măsură să selecționeze știrile și să pregătească a fi spusă
“povestea trecutului”.

Se afirmă faptul că, istoricul este un om ce poate înțelege și poate fi înțeles, cel care
nu se afundă în trecut doar din prisma faptului ca nu se regăsește în prezent, ci, deoarece, este
macinat de o curiozitate continuă, să poată facă înțeles motivul clar pentru cele întâmplate .
Acesta nu se rezuma doar la istoria epocilor, ci și la realitatea evenimentelor și a persoanelor.

În concluzie, se constată faptul că istoricul rămâne veșnicul povestitor care are ca țel
relatarea poveștii reale a trecutului enigmatic prin care au trecut strămoșii poporului român.
De asemenea, simțul practic și rațional îl va ajuta sa rămână exclusiv dedicat interpretării,
analizării și problematizării, reușind, astfel, sa deslușească dilemele ce s-au petrecut
odinioară, modificând percepția contemporanilor.