Sunteți pe pagina 1din 2

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI DREPT


STUDENT: TARAȘ ANDREI-VASILE
ANUL I

REFERAT
Dreptul la libera exprimare

Dreptul la libera exprimare este, fără îndoială, cel mai prețios dar al democrației.
Evoluția democrației nu este nimic altceva decât o istorie a expansiunii dreptului la libera
exprimare de la un grup de cetățeni privilegiați la dreptul universal al fiecărui cetățean garantat
de regimurile democrate ale lumii. Nu ar trebui să fie uitat faptul că sclavii nu aveau nici un
privilegiu și nici o libertate de exprimare până în secolul al IX-lea și că femeile au obținut
privilegii și drepturi democrate în secolul XX, în multe țări democrate, incluzând Marea
Britanie. Expansiunea liberei exprimări poate fi considerată indicele unui adevărat spirit al
democrației într-o țară.

Un moment celebru al liberei exprimări și al rezultatului său istoric este descris în forță
în drama sa ”Julius Caesar”. După crima lui Julius Caesar, câțiva oameni de frunte ai Romei s-
au adunat într-un loc să ofere justificare asasinării lui Caesar. Conform lor, Caesar devenise o
amenințare a libertății romanilor.

Antonio, un prieten de-a lui Caesar imploră să aibă oportunitatea să urce pe scenă și să-
i plătească tribut lui Caesar decedat.

Odată ce acesta primește permisiunea de a vorbi, acesta profită de libertatea sa de


exprimare și explică publicului cum Caesar a dus lupte grele pentru a servi poporul. Puțin câte
puțin, el construiește o opinie simpatetică în mulțimea de ascultători și îi convertește pe aceștia
de la ură către Caesar la o iubire pentru acesta. Nu numai asta, cei mai mulți dintre romani, de
atunci încolo au început să îl urască pe Brutus pentru oribilul său act de al omorî pe Caesar.

Libertatea de exprimare este dreptul fundamental al omului de a spune ce gândește. Este


un drept natural, ce ține de esența ființei umane, la fel ca dreptul la viață, la demnitate, fiind
probabil și cel mai important drept pentru funcționarea unei societăți libere și democratice.

Dacă în concepţia clasică, proprie Codului civil de la 1864, se susţinea că ştiinţa


dreptului nu se ocupă de persoane decât numai cu privire la reglementarea raporturilor
reciproce infinit de variate, ce se nasc între ele, în prezent se arată că dreptul civil studiază
inclusiv corpul uman, organele şi ţesuturile detaşate de el şi chiar durerea fizică şi psihică.
Astfel, dreptul la libera exprimare este reglementat de art. 70 C.civ., care prevede expres
în primul său alineat că „orice persoană are dreptul la libera exprimare”.

Prevederile sale își au fundamentul în cele ale art. 30 din Constituție:

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea


creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace
de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

În același timp și Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor


fundamentale consacră libertatea de exprimare, motiv pentru care în interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 70 C.civ. va trebui să se țină seama și de jurisprudența CEDO în această
materie.

Din ansamblul prevederilor citate rezultă faptul că libertatea de exprimare privește nu


numai „informațiile” sau „ideile” apreciate favorabil sau considerate drept inofensive ori
indiferente, dar și pe cele care contrariază, șochează sau neliniștesc. Prevederile constituționale
stabilesc că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară
a persoanei și nici dreptul la propia imagine – art. 30 alin.(6). De asemenea, Codul Civil
reglementează abuzul de drept, căruia îi este astfel, consacrată o reglementare expresă: art. 15
din C.civ. – „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori
într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”. Libertatea de exprimare nu trebuie
privită în abstract. Dreptul în sine nu este unul care să opereze la infinit ci, conform principiului
"Libertatea ta se opreşte acolo unde începe a mea", are anumite limite.

Pe de altă parte, sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură
națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau
la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunurilor moravuri – art. 30 alin.
(7) din Constituție.

În esenţă, exercitarea unui drept va fi considerată abuzivă atunci când dreptul nu este
utilizat în vederea realizării finalităţii sale, ci cu intenţia de a vătăma o altă persoană sau contrar
bunei-credinţe.

În concluzie, libera exprimare a gândurilor , a opiniilor sau a credințelor prin formele


pe care le imbracă: prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete, sau prin alte mijloace de
comunicare în public nu trebuie dusă la extrem, nu trebuie să prezinte o amenințare la adresa
drepturilor fundamentale ale altor cetăţeni. Dar ajută oamenii să creeze un viitor mai luminos
atunci când se ajunge la un punct comun între dorințele lor și posibilitățile societății.