Sunteți pe pagina 1din 1

Poezie Loredana Vișan

Când te-a privit în ochi întâia dată,


În inima lui s-a produs o schimbare,
Pentru că tot ce simțea
Nu era o pură întâmplare.

Alex, i-ai adus multă fericire,


Iar dragostea ei nu va înceta,
Pentru că ești tot ce a putut visa;
Să o respecți în pragul dimineții,
să o iubești cu prețul vieții.

Dragoste frumoasă astăzi pe fețele voastre se poate vedea


Vi-s ochii ferestre deschise spre cer

Carina, ești pentru el tot ce și-a dorit vreodată


Să îi vorbești atât de blând,
Încât să guste prin căminul vostru,
Un colț din cerul ce-l așteaptă

Și pe acest Pământ,
Un palat de veți avea
Sau în colibă de veți sta,
Dragostea să fie bine ancorată
La fel de mult și chiar mai mult să vă iubiți,
Pentru că Dumnezeu v-a adus laolaltă
Și astăzi v-a unit pe vecie.

Dragii mei,
Prin răsărit de zi sau asfințit,
Pășiți de astăzi împreună;
Prețuiți ce ați primit de la Hristos
Și mai presus de orișice minune,
Căminul vostru să fie colț de rugăciune,
Căci doar în Domnul se zidește o casă statornică!

Cu temeliile puse pe stânca adevărului,


Podeaua pe cimentul iubirii
Și grinzile cioplite din lemnul răbdării,
Aș vrea ca peste ani de zile
Când vă întrebăm de iubire,
La fel ca și acum, să nu ezitați a răspunde:
-AM GĂSIT MAREA ÎMPLINIRE! -asta cu majuscule, dacă se poate să o spui cu un ton entuziast, să se simtă
mesajul

S-ar putea să vă placă și