Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Inima
Inima
Inima, în greutate de 350 grame la un adult, are forma unui con cu vârful
îndreptat în jos, iar baza corespunde marilor vase (venele cave, artera
pulmonară, aorta). Este un organ muscular ai cărui pereți au patru straturi:
pericardul - sac fibros în care este adăpostită inima , miocardul (mușchiul
inimii), căptușit în interior de endocard, iar la exterior de o membrană seroasă,
epicardul.[1] Pompa cardiacă are patru camere: atriul drept și stâng (sau
urechiușa dreaptă respectiv stângă) cu pereții subțiri - camerele de primire - și
ventriculul drept și stâng cu pereții mai groși, care constituie pompa efectivă.[2]
Între cavități există orificii de comunicare și anume: între atriul și ventriculul
stâng - valva mitrală, între atriul și ventriculul drept valva tricuspidiană; din
ventriculul stâng iese aorta cu valva aortică, iar din ventriculul drept iese artera
pulmonară cu valva ei. Buna funcționare a aparatelor valvulare favorizează
umplerea cu sânge a inimii în perioada de repaos (diastolă) și propulsarea lui
după contracție (sistolă) în marea și mica circulație.[1]
Inima este singurul organ muscular care se contractă ritmic, fără întrerupere,
din viața embrionară până la moarte. Automatismul cardiac este asigurat de un
centru specializat (nodul sinusal situat în atriul drept), de la care pornește
stimulul cardiac și de unde este transmis mai departe de nodulul atrioventricular
(situat în septul inter-atrial), apoi de fasciculul His (din septul interventricular)
și rețeaua Purkinje (din pereții ventriculari a căror activitate electrică dau
undele pozitive și negative pe electrocardiogramă.
Venele
Capilarele
Capilarele sunt cele mai mici vase de sânge, ajungând chiar și la un
diametru de două sau trei celule (15-20 μm). Din cauza mărimii lor
ele pot ajunge oriunde în corp. Cea mai deasă rețea de capilare se
găsește pe alveolele pulmonare.
Capilarele rezultă din ramificarea metaarterelor, continuându-se cu
venele capilare; au 0,5 mm lungime. Cu cât activitatea metabolică a
țesutului e mai intensă, cu atât sunt prezente mai multe capilare.
Schimburile de gaze și alte substanțe se efectuează prin difuziune și
filtrare.[8]
Fiziologia aparatului cardiovascular