Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Raport
Tema:Evoluţia Reglementărilor Naţionale
privind Delincvenţa Juvenilă

Raportor: Groian Maria, gr.201

Verificator:Gurev Natalia, magistru
în drept, lector universitar

CHIŞINĂU 2012
 CUPRINS

Introducere...................................................................................3

Noţiuni introductive.....................................................................4

Dezvoltarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă.........5-9

Cadrul legal naţional de reglementare a delincvenţei juvenile...10-13

Concluzii........................................................................................14

Recomandări..................................................................................15

Bibliografie....................................................................................16

2
 Introducere

“A doua şi a treia vârstă, sau legarea florii vieţii

omeneşti este copilăria şi aşa-zisa adolescenţă, la care vârstă
ajungând omul, este ca şi floarea: de se va lega la vreme bună,
ea face roadă bună, iar de se va lega la vreme rea, face şi
roadă rea.”
Dimitrie Cantemir

Pe parcursul ultimilor ani, una dintre problemele acute cu care se confruntă civilizaţia
actuală o constituie creşterea îngrijorătoare a comportamentului infracţional al minorilor.
În ciuda încercărilor societăţii de a-i determina pe membrii săi să se conformeze regulilor
de convieţuire acceptate de comun acord, mulţi oameni, din dorinţa de a-şi atinge scopurile,
folosesc mijloace incorecte, ilegale. Astfel de comportamente care încalcă legile se numesc
comportamente delincvente şi atrag după sine pedepse din partea statului.
Din nefericire, astfel de acte sunt săvârşite şi de către copii şi tineri care nu au împlinit
vârsta de 18 ani. În aceste cazuri poartă numele de delincvenţă juvenilă."Lumea delincvenţei
juvenile este o lume tristă, o buna parte din aceşti copii au deja "aripile frînte".
Fenomenul delincvenţei juvenile este larg dezbătut antrenînd cercetători din diverse
domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogic, criminalistic, juridic etc., conferindu-i
acestui fenomen o investigaţie interdisciplinară. Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri:
copii cu tulburări de comportament (termen medical); tineri inadaptaţi (termen sociologic);
“copii - problemă” (termen psiho-pedagogic); minori delincvenţi (termen juridic) etc. Toţi aceşti
termeni se referă la minori care, într-un fel sau altul, au ajuns în conflict cu normele morale si
juridice, valabile pentru comunitatea în care trăiesc. Conduita normală este reprezentată de
comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modele culturale ale societăţii din care
face parte minorul.
Creşterea delincvenţei minorilor pe parcursul ultimilor ani se datorează nivelului scăzut
de trai, diminuării sistemului de valori, lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi,
supraveghetori, tutori, influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin
determinarea acestora de a comite fapte antisociale, familiile dezorganizate din rândul cărora
provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale, lipsa unui
sistem de justiţie juvenilă clar detaşat, stabil şi calificat, ce ar contribui la protecţia minorilor
defavorizaţi şi la stabilirea garanţiilor în cazul tragerii lor la răspundere.Grija pentru cei care
mîine vor deveni forţa motrice a procesului de dezvoltare umane este o constantă a vieţii sociale,
o garanţie a viitorului, de aceea devianţa şi delincvenţa minorilor nu trebuie de neglijat şi se
impune a fi cercetată.
Este necesar să menţionăm că delincvenţa juvenilă se manifestă şi în Republica Moldova,
constituind un motiv de îngrijorare pentru întreaga noastră societate. În ţară, există unii tineri şi
minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale. Ei participă şi săvârşesc
îndeosebi infracţiunea de furt şi cele de vagabondaj şi cerşetorie. Într-un număr destul de mare de
cazuri, violuri, vătămări corporale, iar într-un număr mic, săvârşesc infracţiuni de lovituri
cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor.
Prin prezenta lucrare voi încerca să examinez şi să aduc la cunoştinţă importanţa
societăţii şi rolul familiei în soarta şi în devenirea oricărui copil, precum şi rolul culturii în
evoluţia fenomenului delincvenţei, de asemenea voi menţiona şi analiza un larg spectru de acte
normative, care, pe de o parte, asigură drepturi, pe de alta, sancţionează faptele minorilor, iar, în
al treilea rînd, apără victima minor.

3
 Noţiuni Introductive

Dezvolarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă presupune cercetarea şi analizarea

dezvoltării acesteia din cele mai vechi timpuri şi pînă în prezent.Astfel drept obiective de bază
sunt:
-Epoca Antică avînd cu principale coduri şi legi juridice:
Codul lui Hammurabi;
Lucrarea ,,Instituţiile” a Jurisconsultului Gaius
Legea Cornelia Desicares
-Epoca Medievală
Cartea Romînească de învăţătură a lui Vasile Lupu 1646 Iaşi
Îndreptarea Legii de Matei Basarab 1652 în Tîrgoviştea Munteniei
-Epoca Modernă
Legiurea Caragiala 1818
Codul Barbu Ştirbei 1853
Codul Penal 1865
Codul Penal al URSS 1932
Codul Penal al României 1936
Codul Penal 1961
Un al doilea subpunct este Cadrul legal naţional de reglementarea a delincvenţei juvenile acesta
presupune actele normative naţionale privind protecţia drepturilor copilului printre care se
enumeră:
*Legea privind drepturile copilului, nr.338 din 15.12.1994/nr.13/127 din 02.03.1995
*Codul familiei nr.1316 din 26.10.2000 //Monitorul Oficial al RepubliciiMoldova, nr.47-48/210
din 26.04.2001;
*Codul penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002 Monitorul Oficial alRepublicii
Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002;
*Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122 din 14.03.2003//Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.104-110/447 din 07.06.2003;
*Codul cu privire la contravenţiile administrative, adoptat la 29.03.85// VeştileR.S.S.M., 1985,
nr.3, art.47;
*Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004 //MonitorulOficial al
Republicii Moldova, nr.34-35/112 din 03.03.2005;
*Hotărîrea Guvernului privind măsurile de ameliorare a situaţiei materiale aminorilor, ai căror
părinţi se eschivează de la achitarea pensiei alimentare, nr.769/25.11.92 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, nr.11/353 din30.11.1992;
*Hotărîrea Guvernului despre aprobarea Concepţiei naţionale privind protecţiacopilului şi a
familiei nr.51 din 23.01.2002 //Monitorul Oficial al RepubliciiMoldova, nr.17-19/121 din
31.01.2002;
*Hotărîrea Guvernului despre aprobarea Strategiei naţionale privind protecţia copilului şi
familiei nr.727 din 16.06.2003 //Monitorul Oficial al RepubliciiMoldova, nr.126-131/774 din
27.06.2003
Pe lîngă toate acestea vom examina care sunt drepturile minorului, obligaţiile acestuia precum
care sunt măsurile de constrîngere ce pot fi aplicate în cazul comiterii unor fapte ce contravin
legii şi cum se poate de prevenit aceste încălcări de lege.

4
 Dezvoltarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă

Evoluţia delincvenţei juvenile este strîns legată de istoricul apariţiei codurilor juridice,
însă nu trebuie să uităm de faptul că înainte de aceste legi scrise existau şi aşa zisele
cutume(obiceiuri) care de asemenea reglementau fenomenul infracţional , deoarece cum ştim
,,lupul păru-şi schimbă dar năravul ba” aşa şi omul, ce acum, ce atunci, totuna săvîrşea acte
pentru care era pedepsit. În istoria dreptului, în ceea ce priveşte judecarea şi pedepsirea
infractorului minor, este de precizat că la începuturi nu exista o deosebire a modului de abordare
între minor şi major. Această situaţie s-a datorat în mare masură modului superficial, chiar
primitiv al abordării problemei psihologice, particularităţilor pe care le prezintă din acest punct
de vedere minorul, care să conducă la un tratament diferenţiat. Întrucît în final se urmarea mai
ales o compensare de acelaşi fel cu cea produsă prin infracţiune (moarte pentru moarte, dinte
pentru dinte), deci mai mult persista sentimentul, gradul de vinovăţie ne fiind luat în calcul, la
popoarele antice ignorându-se total deosebirea de tratament al infractorilor minori faţă de adulţi.
Astfel, pe prim plan se afla aprecierea faptei ca atare şi a rezultatelor sale, neluându-se în
considerare aspecte legate de ,,voinţa” făptuitorului.Un exemplu a unui astfel de comportament
care nu face diferenţiere dintre răspunerea penală a minorului şi ce a adulutului este:
Codul lui Hammurabi , care menţiona că copilul minor care a comis o crimă împotriva
părintelui său putea fi izgonit din trib sau lipsit de moştenire, fie sancţionat prin tăierea
degetelor.Însă dacă minorul pentru prima dată a comis delictul sau acesta nu era calificat ca fiind
grav, atunci era posibilă iertarea acestuia, asemenea sancţiuni erau prevăzute şi pentru adulţi.
Prin urmare observăm că minorul practic se afla pe o poziţie de egalitate ca şi adulţii, adică vîrsta
fragedă pe care o avea nu era un impediment pentru a putea răspunde penal, chiar şi pentru
datoriile părinţilor, astfel el putea fi vîndut pe un termen de trei ani,pentru a întoarce dătoria,
după care va fi eliberat.
Mai îrziu, în Grecia antică, în contextul unei vieţi spirituale bogate, au apărut diferenţieri,
criteriul ce a determinat acest fapt fiind-responsabilitatea minorilor. Astfel, găsim asemenea
diferenţieri în următoarele legi, lucrări, coduri juridice:
,,Instituţiile”-care este o lucrare scrisă de către Jurisconsultul Gaius, în care prezintă
pentru prima dată conceptul de ,,impuber” care se asociază în prezent cu cuvîntul ,,discernămînt”
adică posibilitatea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sale.
Legea Cornelia Desicares care prevede că dolul(vinovăţia) nu este compatibilă cu nivelul
de maturitate psihică şi somatică a copilului infantil adic sub 7 ani.
De asemenea putem deduce despre răspunderea minorilor care comiteau infracţiuni, din
lucrările a celor mai de seamă reprezentanţi a Greciei antice, care au fost Platon şi Aristotel, care
menţionau că:
Platon-copiii erau pedepsiţi doar pentru infracţiuni deosebit de grave, ca, de exemplu,
omorul, fiind sancţionaţi cu exil pe un termen de un an, iar dacă, din diferite motive, acest
termen nu se respecta, se aplica pedeapsa cu închisoare pe un termen de doi ani.
Aristotel-minorii vor fi pedepsiţi doar pentru comiterea unei infracţiuni de omor cu
voinţă.
O altă lege care ne vorbeşte despre răspunderea diferenţiată a minoruli faţă de cea a
adulţilor este Legea celor XII table care repartiza minorii în două grupe:
-puberii(de la 14 ani băieţii şi de la 12 ani fetele)
-impuberii (pînă la 14 ani băieţii şi pînă la 12 ani fetele)
În cazul comiterii unei crime de către puberi, faţă de ei se aplică bătaia, dar putea fi aplicată şi
pedeapsa cu moartea de către păgubaş;impuberii, din cauza vîrstei fragede, puteau fi numai
bătuţi.De asemenea este necesar de specificat că în Grecia antică, doar părinţii aveau drepturi
depline asupra copiilor, însă numai pînă la atingerea vîrstei de 18 ani, cînd odraslele lor atiingeau
majoratul şi cînd li se acorda cetăţenia.

5
 O altă perioadă care de asemenea are o deosebită influenţă asupra dezvoltării şi evoluţiei
delincvenţei juvenile este perioada Evului Mediu, care se caracterizează prin influenţa majoră a
Bisericii catolice asupra statului şi nemijlocit asupra reglementărilor juridice referitoare la
delincvenţa juvenilă, care în aceasta perioadă suferă modificări.
În Evul mediu cele mai grave infracţiuni erau considerate infracţiunele îndreptate
împotriva bisericii şi anume Erezia(cei care aveau o altă credinţă decît cea catolică); în ceea ce
priveşte răspunderea minorilor pentru faptele ce contravin bunurilor moravuri şi regulilor
stabilite de biserică aceştia considerau că minorii aflaţi sub vîrsta de 7 ani, nu au atins încă vîrsta
raţiunii, motiv pentru care nu pot fi făcuţi responsabili pentru ,,transgresiunile” lor spirituale.În
urma acestor conceptţii, minorii au început a fi priviţi altfel şi în mai multe state .
Împăratul Theodosiu 379-395 d.hr. stabileşte vîrsta copilăriei pînă la 7 ani, şi vîrsta
minoratului de pînă la 10,5 ani băieţii şi 9,5 fetele.
Împăratul Justian 527-565 d.hr. fixează vîrsta pubertăţii 14 ani pentru băieţi şi 12 ani
pentru fete.
În Anglia minorii în vîrstă de la 7 la 14 ani erau scutiţi de răspundere penală, ei
răspundeau numai în cazul în care se demonstra că la momentul comiterii unei infracţiuni aveau
o înţelegere deplină asupra celor comise.
În codificarea ,,Carolina” (1521-1532) a legislaţiei Germaniei, aplicarea pedepsei cu
moartea faţă de minorii care încă nu au împlinit vîrsta de 14 ani era exclusă.Însă dacă la o vîrstă
apropiată de 14, minorul savîrşea o infracţiune cu circumstanţe agravante, se aplica principiul ,,
intenţia completează neatingerea vîrstei” prin urmare în cazurile date, putea fi aplicată pedeapsa
cu moartea.
Astfel putem observa că minorul începe a fi privit cu alţi ochi în diferite state ale lumii,
ce ţine de pamînturile noastre, atunci observăm că în una din cele mai importante reglementari
juridice de pe atunci şi anume Cartea Româneasca de Învăţătură a lui Vasile Lupu sau mai
numită şi Pravila lui Vasile Lupu 1646 – nu este stipulată răspunderea minorilor pentru faptele ce
contravin legii, de aici rezultă că minorii răspundeau exact la fel ca şi adulţii.
O altă lege apărută pe tărîmul nostru este Îndreptarea Legii de Matei Basarab 1652 în
Tîrgoviştea Munteniei care spre deosebire de Cartea Româneasca de Învăţătură a lui Vasile Lupu
are în conţinutul său careva prevederi ce reglementează statutul minorilor, şi anume face o
clasificare a acestora în:
-Coconi-sunt copiii pînă la şapte ani, faptele cărora erau iertate.
-Impuberii-minorii în vîrstă de la 7-14 ani băieţii//// 7-12 ani fetele, pentru care se prevedeau
pedepse mai blînde.
-Puberii-unde se prevedea vîrsta de 14-20 de ani pentru baieţi şi 12-25 ani pentru fete, în
ambele cazuri pedepsele erau ca pentru adulţi.
În concluzie la această perioadă putem spune că delincvenţa juvenilă a cunoscut o
amploare deosebită, modificîndu-se de la nimic către ceva şi anume către o reglementare
juridică a comportamentului criminal al minorilor şi pedepsele aplicate acestora care este
diferenţiat de cel al adulţilor, prin urmare se poate considera că societatea se dezvoltă spre bine şi
tinde spre perfecţionare.
O altă epocă ce ne caracterizează dezvoltarea delincvenţei juvenile este epoca modernă
care prevede vîrsta majoratului de 20 de ani şi care are la bază un şir de legi şi coduri juridice.
Printre primele legi din această perioadă este Legiuirea Caragea 1818 care prevede:
-delincvenţii sub 7 ani nu răspund penal
-vîrsta comună pentru ambele genuri adică atît pentru băieţi cît şi pentru fete şi anume cea de 7-
14 ani pentru care se prevede ca pedeapsă-bătaia
-pnetru minorii în vîrstă de la 14-20 de ani se prevede ca pedeapsă pentru infracţiunele mai puţin
grave bătaia cu biciul, iar pentru infracţiunele de omor închisoare.

6
 O altă reglementare a delincvenţei juvenile o vedem în Codul Barbu Ştirbei 1853 care
stipulează în:
-art.54-minorii în vîrstă de pînă la 8 ani nu răspund penal
-art.55-minorul cu vîrsta între 8-15 ani nu răspunde penal numai dacă se dovedeşte că ,, a lucrat
fără pricepere(iresponsabilitate) anume în momentul săvîrşirii infracţiunii”.
Însă nu se poate de spus că Codul Barbu Ştirbei este un cod în adevăratul sens al acestui
cuvînt, deoarece în opinia specialiştilor, primul cod penal adevărat a fost promulgat la 30
octombrie 1864 şi a intrat în vigoare în 1865, însă prevederile din Codul penal Barbu Ştirbei sunt
preluate şi introduse în Codul penal din 1864 care de asemenea prevede o descriere aparte a
pedepselor aplicate minorilor în cazul comiterii unor fapte ilicite şi anume în titlu VI numit
“Despre cauzele care apără de pedeapsă sau micşorează pedeapsa” care prevede:
- art.61 infracţiunele comise de un minor care nu a atins vîrsta de opt ani plini nu se
pedepseşte. De asemenea minorii de această vârstă beneficiind de o cauză absolută de
incapacitate penală (prezumţie absolută).
- Art.62 crimele sau delictele comise de un minor care are vîrsta de la 8 ani plini-15 ani
deplini, care a acţionat cu pricepere se vor pedepsi.În cazul în care instanţa de
judecată va decide că acuzatul a lucrat fără pricepere atunci acesta din urmă va fi
liberat de răspundere şi pedeapsă penală
- Cei ce nu au atins vîrsta de 20 ani sunt pedepsiţi mai blînd ca adulţii, ei răspund penal
necondiţionat.
Codul penal de la 1936 reglementa majoratul penal la 19 ani, distingându-se două etape
de vârstă ale minorilor: până la 14 ani – denumită perioada copilăriei – când minorul nu
răspundea penal şi etapa între 14-19 ani – perioada adolescenţei – în care minorul răspundea
penal doar dacă se dovedea că în momentul săvârşirii faptei a lucrat cu discernământ. Pentru
minorii de pînă la 14 ani dar şi pentru minorii care nu au activat cu limpede judecată se prevăd
măsuri de protecţie, tutelare şi preventiv educative care încetează cînd minorul adolescent
împlineşte vîrsta de 21 de ani.
Ulterior, în septembrie 1938, sunt coborâte limitele de vârstă referitoare la minori, atât
cea a majoratului penal de la 19 la 18 ani, cât şi cea a incapacităţii penale, de la 14 la 12 ani; de
la 12 la 15 ani minorul răspunde penal numai dacă a lucrat cu limpede pricepere, de la 15 la 18
ani răspunde penal , dar se bucură de ameliorări la aplicarea pedepsei, prin aceeaşi lege din
24.09.1938 se suprimă denumirile de “copil” şi “adolescent”, fiind înlocuite de cuvântul minor.
Iar prin modificările din 1939 se introduce pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni ce interesează
ordinea piblică şi siguranţa statului.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator pentru minorul delicvent din Codul penal Carol
al II-lea, art. 144 prevedea în mod expres că minorul infractor nu era pasibil de nici o pedeapsă
privativă de drepturi, iar amenda penală nu putea fi aplicată decât minorului mai mare de 15 ani,
dacă avea “avere sau profesiune”
Analizând reglementările anterioare, observăm că, în Codul penal de la 1864, limita
vârstei răspunderii penale era de 8 ani, iar în Codul penal “Carol al II-lea” din 1936, modificat în
septembrie 1938, limita vârstei a crescut la 12 ani. Astfel putem remarca faptul că în ambele
cazuri minoritatea reprezenta o cauză de atenuare a pedepsei.
De asemenea o reglementare a delincvenţei juvenile a fost şi în Codul Penal al URSS din
1932 care stipulează la art.12 că minori cu vîrsta între 16-17 ani răspund penal şi li se aplică
toate măsurile de pedeapsă aplicate adulţilor.
În Moldova Sovietică o reglementare mai aprofundată în privinţa minorilor a putut fi
obţinută abia după aprobarea Codului penal al RSSM la 24 martie 1961.
Articolul 10 a acestui cod prevede vîrsta răspunderii penale de la 16 ani, persoanele cu
vîrsta între 14-16 ani răspund penal pentru anumite categorii de infracţiuni şi anume:
-omor
-vătămare intenţionată a integrităţii corporale, care a dus la tulburarea sănătăţii
-Tîlhărie, etc.

7
 Totodată, al.3. art.21 CP din 1961 prevedea că dacă instanţa de judecată va considera că
corectarea persoanei în vîrstă de sub 18 ani, care a săvîrşit o infracţiune ce nu prezintă pericol
social, este posibilă fără aplicarea pedepsei penale, ea poate aplica acestei persoane măsuri de
constrîngere cu caracter educativ.
Codul penal al RSSM din 1961 prevedea următoarele tipuri de sancţiuni aplicabile
minorilor, şi anume:
- privaţiunea de libertate
- munca corecţională fără privaţiune de libertate
- amenda
- mustrarea publică
- destituirea din funcţie
1)Privaţiunea de libertate –în conformitate cu codul din 1961 se stabile pentru minori pe
un termen maximal de 10 ani, iar în cazul în care minorul cu vîrsta între 16-18 ani a comis o
infracţiune pentru care se prevede pedeapsa cu detenţiune pe viaţă, termenul privaţiunii de
libertate nu poate depăşi 15 ani.
Minori îşi executau pedeapsa în colonii de educare pin muncă, şi anume:
- minorii atît fetele cît şi băieţii, condamnaţi pentru prima dată la privaţiune de libertate
îşi executau pedeapsa în colonii cu regim comun.
- Minorii, care au executat anterior o pedeaapsă sub formă de privaţiune de libertate-în
colonii cu regim înăsprit
2) Munca corecţională fără privaţiune de libertate-se stabilea pe un termen de la 2 luni la
2 ani şi se executa conform sentinţei instanţei de judecată , fie la locul de muncă al
condamnatului, fie în alte locuri din raionul în care locuia condamnatul.
Din cîstigul pe care îl acumula în urma muncii corecţionale, se reţinea în folosul statului
de la 5 la 20% conform sentinţei instanţei de judecată.
În cazul în care persoana, condamnată la muncă corecţională fără privaţiune de libertate,
care trebuia sa-şi execute pedeapsa la locul de muncă, s-a eschivat de la executarea acestei
pedepse, la propunerea organului afacerilor interne ori la demersul unei organizaţii obşteşti sau al
colectivului de muncă , instanţa de judecată putea să trimită acestă persoană pentru executarea
pedepsei în alte locuri, stabilite de organele competente să aplice munca corecţională, însă în
raza domiciliului condamnatului.
Însă dacă persoana se sustrăgea cu rea-voinţă de la executarea pedepsei, instanţa de
judecată putea să înlocuiască termenul neexecutat al muncii corecţionale cu pedeapsă privativă
de libertate pe acelaşi termen.
3)Amenda-reprezintă o sancţiune bănească, ce se stabilea în dependenţă de caracterul şi
gravitatea infracţiunii săvîrşite, luîndu-se în consideraţie situaţia materială a celui vinovat.
Minorul care lucra, singur achita amenda, pentru minorul însă care nu lucra amenda era achitată
de părinţii lui.
4)Mustrarea publică-constă în pronunţarea în public de către instanţa de judecată a
mustrării aplicate vinovatului(prin presă sau prin alte mijloace).
Analizînd cele relatate anterior este necesar a menţiona că minorilor condamnaţi la
privaţiune de libertate sau la muncă corecţională pentru infracţiuni, savîrşite la vîrsta sub 18 ani,
le putea fi aplicată liberarea de pedeapsă condiţionată înainte de termen sau înlocuirea părţii
neexecutate prin altă pedeapsă mai blîndă.
În conformitate cu art.52 al Codului Penal din 1961, eliberarea de pedeapsă condiţionată
înainte de termen putea fi aplicată celui condamnat pentru o infracţiune săvîrşită la o vîrstă sub
18 ani numai dacă printr-o purtare exemplară şi atitudine cinstită faţă de muncă şi învăţătură a
dovedit că s-a corectat.
În conformitate cu codul penal vechi, se aplicau următoarele măsuri de constrîngere cu
caracter educativ:
1)obligaţia de a cere părţii vătămate scuze în mod public sau sub o altă formă stabilită de instanţa
de judecată.

8
2)Mustrarea sau mustrarea aspră
3)avertismentul
4)obligarea minorului, care a implinit virste de 15 ani, sa repare dauna cauzată, dacă minorul are
un cîştig propriu şi dacă dauna nu depăşeşte un salariu minim, sau obligarea să repare prin
munca sa dauna materială cauzată, dacă aceasta nu depăţeţte un salariu minim;
5)încredinţarea minorului pentru supravevegherea severă parinţilor sau persoanelor care îi
înlocuiesc.
6)internarea minorului într-o instituţie specială de învăţămînt şi de educaţie sau într-o instituţie
curativă şi de educaţie.
Prin urmare analizînd toate cele menţionate anterior observăm în primul rînd deosebirea
dintre lumea adulţilor şi a celor minori care devine din ce în ce mai clară, determinînd
schimbarea legislaţiei şi atribuirea unui regim juridic special minorilor.
Perioada de mari transformări, precum şi viaţa spirituală pronunţată a secolului al XIX-
lea au influenţat şi evoluţia ştiinţelor juridice. Codurile care apar în acest secol promovează un
principiu deosebit de important, şi anume acela al individualizării pedepselor şi prevederi
speciale de drept penal material pentru infractorii minori, dar şi de drept procedural. S-a introdus
principiul specializării instanţelor care, mai târziu, a determinat specializarea judecătorilor,
creându-se tribunalele pentru minori (potrivit legii franceze din 24 iunie 1924, crimele sîvîrşite
de minori se luau din competenţa juraţilor, trecînd la tribunale). De asemenea, intervin
transformări şi în domeniul penitenciar, minorii fiind ţinuţi separat de adulţi, încercîndu-se
aplicarea unui regim educaţional.
De asemenea observăm că în secolul XIX, în majoritatea statelor europene au fost
constuite cămine sau „case de refugiu”, concepute special pentru protecţia socială a copiilor
orfani, abandonaţi sau neglijaţi , pentru a-i feri de influenţele nocive din cadrul familiei, de
sărăcie, de criminalitate.La începutul secolului al XIX-lea, Johan Pestalozzi a iniţiat în Argau
(Elveţia) primul aşezămînt pentru delincvenţi, a carei destinaţie era reeducarea acestora,
iniţiativă care s-a răspîndit ulterior în mai multe ţări europene.
La fel ca şi în Europa , în Statele Unite în secolul XIX minorii au început a fi priviţi
separat de adulţi, ceea ce a condus la apriţia primelor legi speciale în baza cărora tinerii
delincvenţi puteau fi judecaţi în cadrul unui regim juridic separat de cel al adulţilor.
Astăzi delincvenţa juvenilă reprezintă fenomenul care evidenţiază gama de abateri sociale
ale minorului, care sunt clasate ca devianţe în urma căruia se aplică o pedeapsă administrativă
sau penală. Este o problema discutată înca din toate timpurile,o problemă actuală în majoritatea
ţărilor lumii.În condiţiile creşterii îingrijorătoare a delincvenţei juvenile, lupta pentru combaterea
acestui fenomen contistituie o preocupare comună pentru toate ţările. Orice stat indiferent de
poziţia sa geografică, de nivelul de dezvoltare, de mărimea teritorială se confruntă cu
infracţionalitatea minorilor. Chiar şi organizaţiile internaţionale au în vizor această problemă
încercînd să aducă mai multe posibilităţi de ameliorare şi de prevenire a delincvenţei juvenile,
astfel o politicî publică coerentă de combatere a delincvenţei juvenile trebuie să dispună de o
veritabilă reţea de prevenire al cărei rol să se realizeze prin intervenţia simultană şi reciprocă a
familiei, şcolii, a societăţii, precum şi însuşi a statului.
În concluzie la acest punct aş dori să menţionez care este rostul şi necesitatea de a studia
dezvoltarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă în primul rînd pentru a cunoaşte trecutul
şi a înţelege prezentul, deoarece omul numai cunoscîndu-şi trecutul poate sa-şi modifice viitorul.
De asemenea este necesar să studiem evuluţia delincvenţei juvenile pe parcursul istoriei pentru a
putea găsi punctele forte şi a le dezvolta. Deoarece în prezent din ce în ce este mai acută
problema ce ţine de criminalitatea minorului.Poate ar trebui să facem o întoarcere în trecut şi a
modifica unele reglementări ce ţin de aplicarea pedepselor, modificarea vîrstei, deoarece
societatea se află într-o permanentă mişcare şi la momentul actual minorii mult mai devreme
încep a conştientiza faptele sale.

9
 Cadrul legal naţional de reglementare a delincvenţei juvenile

În prezent, prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile a constituit şi constituie o

preocupare permanentă de politică penală a statelor moderne.Cadrul legal naţional în materia
protecţiei drepturilor şi intereselor copiilor cuprinde un numeros şir de acte normative, care
asigură drepturi pe de o parte, iar pe de altă aprte sancţionează faptele minorilor, şi nu în ultimul
rind apără vicitma minor.
Printre cele mai importante acte normative putem menţiona Legea nr.338 din 15.12.1994
privind drepturile copilului care ne specifică că o persoană este considerată copil din momentul
naşterii pînă la vîrsta de 18 ani.De asemenea o reglementare nouă ce nu a existat în legislaţia
anterioară este că “statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat
dezvoltării sale fizice, inteleczuale, spirituale şi sociale.Statul întreprinde acţiuni în vederea
acordării de ajutor părinţilor, precum şi altor personae responsabile de educaţia şi dezvoltarea
copiilor” prin urmare observăm deja implicaţia mult mai profundă a statului în domeniul ce ţine
de prevenirea delincvenţei juvenile.Apar un şir de drepturi ce le sunt recunoscute copilului cum
ar fi:dreptul la viaţă, la învăţaturaă, la odihnă, la muncă, la spaţiul locative , la protecşie din
partea statului, etc. care sunt foarte importante în dezvolarea copilului şi care acţionează în mod
nemijlocit asupra psihicului acestuia.
De asemenea un rol important este şi ocrotirea drepturilor copilului în cazul tragerii la
răspundere a acestuia deoarece este specificat că,,reţinerea sau arestarea copilului sînt aplicate
doar ca măsuri excepţionale şi numai în cazurile prevăzute de legislaţie…” astfel este necesar să
atragematenţie anume la aceea că reţinerea sau arestarea sunt aplicate ca măsuri execepţionale,
ceea ce este o totală deosebire de prevederile anterioare.
Ca o asemănare cu legislaţia anterioară secXIX ar fi că nici atunci nici acum pedeapsa
capitală sau detenţia pe viaţă pentru infracţiunele comise nu pot fi aplicate minorilor.
Conform codului familiei , nr 1316 din 26.10.2000 de asemenea este prevăzut că se
consideră copil persoana care nu a atins vîrsta de 18 ani adică majoratul.Totodată acesta prevede
că copilul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care îi ating
interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia copilului
care a atins vîrsta de 10 ani se va ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine
intereselor lui.
Conform hotărîrii Guvernului Nr. 566 din 15.05.2003 despre aprobarea măsurilor
speciale pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rîndurile minorilor ce are ca scop
promovarea eficientă a politicii statului pentru prevenirea şi curmarea infracţionalismului
juvenil, putem evidenţia următoarele măsuri speciale adoptate întru prevenirea acestor
infracţiuni:
1. Crearea serviciilor de informare (telefoane de încredere), în scopul asigurării
accesului copiilor implicaţi în activităţi antisociale, pentru primirea unui ajutor
profesional şi sprijin psihologic (în condiţiile confidenţialităţii)
2. Desfăşurarea activitatilor de publicitate a măsurilor şi rezultatelor de combatere şi
profilaxie a delicvenţei juvenile, publicarea articolelor cu tematica respectivă,
organizarea unor lecţii educative pentru copii şi părinţi
3. Organizarea măsurilor de perfecţionare a măiestriei profesionale a colaboratorilor de
poliţie preocupaţi de combaterea delicvenţei juvenile
4. Crearea serviciilor de alternativă pentru îngrijirea copiilor din familii dezorganizate
(familii în care sînt depistate cazuri de abuz de alcool, întrebuinţare a substanţelor
stupefiante, de maltratare a copiilor etc.)
5. Crearea centrelor raionale şi municipale de consiliere a copiilor cu comportament deviant
în scopul reabilitării şi reintegrării lor în societate
6. Elaborarea mecanismelor de recuperare şi reintegrate socială a copiilor aflaţi în
dificultate, inclusiv a tinerilor deţinuţi în sistemul penitenciar.

10
 În ceea ce priveşte regimul jutidico-penal al minorilor în Republica Moldova conform
Codului penal actual, subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă care a împlinit
vîrsta de 16 ani.În conformitate cu cele menţionate anterior cunoaştem că minor este persoana
care încă nu a împlinit vîrsta de 18 ani, în legea penală minorul răspunde de la 16 ani iar uneori
de la 14, asfel conştientizăm că pentru ca un minor(o persoană) să fie atras la răspundere penală
trebuie să întrunească următoarele condiţii:
-caracterul fizic
-să fie responsabil(să fie apt din punct de vedere psihologic )
-vîrsta minimă 16 ani
Legea penală de asemenea prevede atragerea minorilor la răspundere şi pedeapsă penală
pentru infracţiunile săvîrşite ,care au o vîrstă cuprinsă între 14-16 ani dar numai pentru
infracţiunele prevăzute în partea generală a Codului penal al.2,art.21. În legătură cu minorii care
nu au atins vîrsta de 14 ani ei nu răspund penal pentru faptele prevăzute de legea penală.
Cele citate anterior se considera a fi circumstanţe generale, pe lîngă acestea conform
codului de procedură penală, urmează a se stabili şi:
1) nu numai vîrsta minorului dar şi ziua, luna şi anul naşterii;
2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală,
volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi
necesităţile lui;
3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra acestuia
4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii
Una din cele mai importante reglementări care este prevăzută în toate actele normative este aceea
că atunci cînd bănuitul, învinuitul, inculpatul minor este audiat, participarea apărătorului şi a
pedagogului sau a psihologului este obligatorie.
Legea penală a Republicii Moldova stabileşte un anumit tip de pedepse aplicabile
acestora. Pedepsele avînd drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului,
precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnaţilor, cît şi a altor
personae.Prin urmare în calitate de pedepse putem menţiona:

1)Munca neremunerată în folosul comunităţii:

*este o pedeapsă principală,şi o alternativă a pedepselor privative de libertate.
*conform regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă
de muncă neremunerată în folosul comunităţii, pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în
folosul comunităţii se execută la obiecte cu destinaţie socială de la locul de trai al condamnatului
*munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă penală, stabilită de instanţa de
judecată pentru persoana care a săvîrşit o infracţiune şi constă în antrenarea condamnatului la
muncă gratuită socialmente utilă, în afara serviciului de bază sau orelor de studii, fără a-i cauza
suferinţe fizice sau a-i leza demnitatea.
*durata timpului de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii nu poate depăşi 4 ore -
în zilele în care condamnatul nu este ocupat la locul de muncă de bază, la serviciu sau la studii, şi
2 ore - în zilele lucrătoare, după terminarea lucrului sau a studiilor, iar cu acordul condamnatului
- 4 ore.
*condamnaţii la o astfel de pedeapsă pot exercita următoarele lucrări: ocrotirea şi dezvoltarea
gospodăriilor silvice,tăierea sanitară a pădurilor, colectarea plantelor medicinale, curăţarea
loturilor în urma defrişărilor, lucrări auxiliare în gospodăriile silvice, crearea zonelor verzi,
reparaţia obiectelor social-culturale.

2)Închisoarea
*privarea de libertate a persoanei vinovate de comiterea unei infracţiuni prin izolarea impusă
acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, pe un anumit teremen intr-un penitenciar prin
hotărîrea instanţei de judecată.

11
3)Amenda
*este o sancţiune pecuniară ce se aplică de către instanţa de judecată în conformitate cu
prevederile Codului penal.
*în cazul amenzii legiuitorul prevede două criterii de bază care trebuie luate în consideraţie la
individualizarea pedepsi şi anume:
-caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite
-situaţia materială a vinovatului
*în cazul în care minorul din motive obiective(lipsa salariului sau a altor venituri, starea
materială grea) nu poate achita amenda acesta poate fi şi liberat de răspundere penală.
Este necesar de menţionat faptul că dreptul penal prevede un regim juridic specific al
minorilor care se conţine în dispoziţiile art.54 CP ce prevede, liberarea minorilor de răspundere
penală este posibilă doar în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative:
a) infracţiunea să fie săvîrşită de o persoană care încă nu a atins vîrsta de 18 ani
b) infracţiunea să fie săvîrşită pentru prima oară
c) infracţiunea săvîrşită să fie uşoară sau mai puţin gravă
d) să fie posibilă corectarea persoanei fără ca ea să fie supusă răspunderii penale
Astfel în cazul în care sunt întrunite toate aceste condiţii, persoanele pot fi liberate de răspundere
penală şi li se pot aplica măsuri de constrîngere cu caracter educativ, conform art.104 CP care
sunt:
- avertismentul_reprezintă o explicare a acestuia cît este de periculoasă fapta pe care a
comiso, şi de asemenea i se mai aduce la cunoştinţă că în cazul în care se va mai repeta, faţă de
el vor fi luate măsuri mai severe.
- încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îl înlocuiesc
sau organele specializate de stat-constă în transmiterea obligaţiei şi împuternicirea persoanelor
nominalizate, de a exercita controlul asupra comportamentului minorului, a întreprinde activităţi
educative în vederea îndepărtării lui de la mediul criminal şi formării unei personalităţi
socializate.Această măsură poate fi efectivă dacă mediul familial sau care înconjoară minorul
mai poate să-l influenţeze pozitiv.
- obligarea minorului să repare daunele cauzate _constă în repararea prejudiciului cauzat
victimei sau altor personae prin săvîrşirea infracţiunii.Repararea daunei poate acea loc şi prin
efectuarea unor lucrări de restabilire, reparaţie de către minor, prestarea anumitor servicii,
luîndu-se în considerare capacităţile fizice, abilităţile de a munci ale minorului.
- obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică-
măsura dată este una mixtă ne privativă de libertate şi se aplică cînd tratamentul medical poate fi
efectuat şi în condiţii de aflare în libertate a minorului.
- internarea minorului într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de reeducare.-este o măsură educativă privativă de libertate care constă în
plasarea minorului în instituţiile speciale menţionate pe o perioadă nedeterminată, care însă nu
poate dura mai mult decît pînă la atingerea vîrstei de 18 ani de către minor.
Minorului îi pot fi aplicate concomitent cîteva măsuri de constrîngere cu caracter
educativ. În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ de
către minor instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate, anulează măsurile
aplicate şi decide trmiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform legii.
De asemenea Codul Penal al Republicii Moldova prevede la art.98 cadrul măsurilor de
siguranţă, incluzînd:
1) măsurile de contrîngere cu caracter medical
2) măsurile de constrîngere cu caracter educativ
3) expulzarea
4) confiscarea specială
Aceste măsuri se aplică în vederea tratării persoanei care are nevoie de îngrijire, în scopul
excluderii posibilităţii săvîrşirii de noi infracţiuni, pentru protejarea societăţii.

12
 Potrivit Codului de executare al Republicii Moldova Condamnaţii în vîrstă de pînă la 18
ani execută pedeapsa în penitenciare pentru minori în modul şi în condiţiile stabilite de prezentul
cod şi de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi.Condamnaţii care nu au împlinit vîrsta
de 18 ani pot executa pedeapsa şi în sectoare separate ale penitenciarelor pentru adulţi, însă în
condiţiile penitenciarului pentru minori.Condamnaţii minori sînt deţinuţi separat de condamnaţii
adulţi.Condamnaţilor minori li se asigură o raţie alimentară suplimentară. Ei au dreptul de a
procura nelimitat produse alimentare folosind banii de pe contul lor de peculiu.
Particularităţile executării pedepsei în penitenciarul pentru minori
(1) Regimul de deţinere în penitenciarul pentru minori corespunde regimului stabilit pentru
penitenciarul de tip semiînchis, cu excepţiile prevăzute de prezenta secţiune.
(2) Condamnaţii minori pot beneficia:
a) în regim iniţial - de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de
lungă durată cel puţin o dată în trimestru;
b) în regim comun - de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de
lungă durată cel puţin o dată în două luni;
c) în regim de resocializare - de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de
întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în două luni, cu dreptul de a locui împreună cu
familia într-un spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui.
(3) În modul şi în condiţiile stabilite de prezentul cod şi de Statutul executării pedepsei de către
condamnaţi, suplimentar la cele prevăzute în secţiunea a 5-a din prezentul capitol şi în alin.(2) al
prezentului articol, condamnaţilor le pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:
a) acordarea dreptului de a vizita manifestări cultural-distractive şi sportive în afara
penitenciarului, fiind însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, pe o durată de cel
mult 8 ore;
b) acordarea dreptului de a ieşi din penitenciar, fiind însoţiţi de reprezentanţii lor legali, pe o
durată de cel mult 8 ore.
(4) Vizitarea de către condamnaţi a manifestărilor cultural-distractive şi sportive pe timp de
noapte este interzisă.
La împlinirea vîrstei de 18 ani, comisia înfiinţată în penitenciar în componenţa enunţată la
art.238 din prezentul cod hotărăşte asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de
către condamnat în penitenciarul pentru minori. În temeiul hotărîrii comisiei, administraţia
penitenciarului adresează instanţei de judecată un demers privind transferarea condamnatului
într-un alt penitenciar sau lăsarea lui în acelaşi penitenciar.
Conform hotărîrii de Guvern Nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea Statutului
executării pedepsei de către condamnaţi în penitenciarele pentru minori îşi ispăşesc pedeapsa
condamnaţii în vîrsta de pînă la 18 ani, precum şi condamnaţii adulţi în vîrstă de pînă la 23 ani în
privinţa cărora instanţa de judecată, la prezentarea administraţiei penitenciare, a dispus
continuarea executării pedepsei în penitenciarul respectiv.
Asupra condamnatului care a împlinit vîrsta de 18 ani şi care a fost lăsat în penitenciarul
pentru minori se extind drepturile şi obligaţiile, regimul, condiţiile de muncă, normele
alimentare, de asigurare materială, ale condiţiilor de trai şi de asistenţă medico-sanitară stabilite
pentru condamnaţii minori.
În penitenciarele pentru minori, condamnaţii sînt deţinuţi sub pază şi supraveghere
permanentă.
Regimurile şi condiţiile de detenţie în penitenciarele pentru minori corespund regimurilor
şi condiţiilor prevăzute pentru penitenciarele de tip semiînchis.
Condamnatul care a împlinit vîrsta de 18 ani este transferat pentru executarea pedepsei de
mai departe în penitenciarul de tip semiînchis la condiţii comune de deţinere. Transferul
condamnatului în penitenciarele de tip semiînchis o hotărăşte instanţa de judecată, în baza unui
demers al administraţiei penitenciare.

13
 Concluzii

Putem spune că delincvenţa juvenilă a cunoscut o amploare deosebită de la epocă la

epocă, deoarece dacă în epoca antică minorii răspundeau la un nivel cu adulţii, atunci mîn epoca
medievală şi cea modernă din ce în ce mai mult se simte diferenţierea dintre pedepsele aplicate
minorilor si cele aplicate adulţilor, astfel modificîndu-se de la nimic către ceva şi anume către o
reglementare juridică a comportamentului criminal al minorilor şi pedepsele aplicate acestora
care este total diferit de cel al adulţilor, prin urmare se poate considera că societatea se dezvoltă
spre bine şi tinde spre perfecţionare.

De asemenea pe parcursul evoluţiei delincvenţei juvenile observăm că în diferite perioade

vîrsta minimă de răspundere penală a minorului este diferită şi anume observăm că, în Codul
penal de la 1864, limita vârstei răspunderii penale era de 8 ani, iar în Codul penal “Carol al II-
lea” din 1936, modificat în septembrie 1938, limita vârstei a crescut la 12 ani, Codului penal al
RSSM la 24 martie 1961(ca şi codul actual al R.M. de altfel) prevede vîrsta răspunderii penale
de la 16 ani, însă persoanele cu vîrsta între 14-16 ani răspund penal pentru anumite categorii de
infracţiuni. Astfel putem remarca faptul că odată cu dezvoltarea societăţii creşte şi limita de
vîrstă şi în toate cazurile minoritatea reprezintă o cauză de atenuare a pedepsei.

În present se evidenţiază o creştere deosebită a delincvenţei minorilor care se datorează

nivelului scăzut de trai, diminuării sistemului de valori, lipsa de supraveghere permanentă de
către părinţi, supraveghetori, tutori, influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor
prin determinarea acestora de a comite fapte antisociale, familiile dezorganizate din rândul
cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale, lipsa
unui sistem de justiţie juvenilă clar detaşat, stabil şi calificat, ce ar contribui la protecţia
minorilor defavorizaţi şi la stabilirea garanţiilor în cazul tragerii lor la răspundere.

În concluzie la acestă lucrare aş dori să menţionez care este rostul şi necesitatea de a

studia dezvoltarea reglementărilor privind delincvenţa juvenilă în primul rînd pentru a cunoaşte
trecutul şi a înţelege prezentul, deoarece omul numai cunoscîndu-şi trecutul poate sa-şi modifice
viitorul. De asemenea este necesar să studiem evuluţia delincvenţei juvenile pe parcursul istoriei
pentru a putea găsi punctele forte şi a le dezvolta. Deoarece în prezent din ce în ce este mai acută
problema ce ţine de criminalitatea minorului.Poate ar trebui să facem o întoarcere în trecut şi a
modifica unele reglementări ce ţin de aplicarea pedepselor, modificarea vîrstei, deoarece
societatea se află într-o permanentă mişcare şi la momentul actual minorii mult mai devreme
încep a conştientiza faptele sale.

14
 Recomandări

În prezent categoria de vârstă cea mai expusă comiterii de furturi, acte de vagabondaj şi
cerşetorie este cea între 11-14 ani, în timp ce infracţiunile de tâlhărie, loviri şi alte violenţe,
violuri, omoruri, trafic şi deţinere de stupefiante cad în incidenţa minorilor cu vârsta cuprinsă
între 14-18 ani, prin urmare după părerea mea ar fi bine să se micşoreze limita de vîrstă a
minorilor ce au comis infracţiuni de la 16 la 14, deoarece copii în ziua de astăzi sunt mult mai
emancipaţi şi cunosc bine faptul ca pîna la 14 ani răspund doar pentru anumite categorii ei îşi
dau bine seama că în cazul comiterii unei infracţiuni ce nu li se poate incrimina prin lege, lor nu
li se va face purşisimplu nimic.

Consider că în ceea ce priveşte amenda, ca pedeapsă principală aplicabilă minorilor,ar trebui să

se facă o careva schimbare deoarece aceasta se întâlneşte rar în practica judiciară. Şi în acest caz,
aidoma pedepsei închisorii, limitele sunt reduse la jumătate. Această pedeapsă nu are o finalitate
bine stabilită, încălcându-se principiul răspunderii penale personale, în cele mai multe cazuri
părinţii fiind aceia care suportă consecinţele.De aceea aş propune ca în acest caz minorii să fie
amendaţii pecuniar dacă are un anumit post de muncă(să se reţină din salariu) ori prestarea
anumitor servicii în folosul societăţii

Sunt pentru menţinerea pedepsei închisorii, cu precizarea ca regimul de detenţie să fie bine
reglementat, astfel încât să vină în ajutorul minorului deţinut.Adică aş recomanda să se atragă
mai mult atenţie la reeducarea minorului.

15
 Bibliografie
1.Maria Mutu-Strulea-DELINCVENŢA JUVENILĂ
2.Legea privind drepturile copilului 338 din 15.12.94 //Monitorul Oficial
alRepublicii Moldova, nr.13/127din 02.03.1995;
3.Codul familiei nr.1316 din 26.10.2000 //Monitorul Oficial al
RepubliciiMoldova, nr.47-48/210 din 26.04.2001;
4.Codul penal al Republicii Moldova nr.985 din 18.04.2002//Monitorul
Oficial alRepublicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002;
5.Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr.122 din
14.03.2003//Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110/447
din 07.06.2003
6.Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2004 //Mo
nitorulOficial al Republicii Moldova, nr.34-35/112 din 03.03.2005;
7.Hotărîrea Guvernului nr. 566 din 15.05.2003 despre aprobarea
măsurilor speciale
pentru combaterea şi profilaxia criminalităţii în rîndurile minorilor
8.Hotărîrea Guvernului nr. 583 din 26.05.2006 cu privire la aprobarea
Statutului executării
pedepsei de către condamnaţi
9.Codul lui Hammurabi
10.Cartea Romînească de învăţătură a lui Vasile Lupu 1646
11.Îndreptarea Legii de Matei Basarab 1652
12.Codul Barbu Ştirbei 1853
13.Codul Penal 1865
14.Codul Penal al URSS 1932
15.Codul Penal al României 1936
16.Codul Penal 1961

16